MOTIVARE

 Se spune ca niminc nu-i intamplator si inclin sa cred ca asa este.

 Nu a trecut mult timp, de cand am descoperit mirajul internetului si in particular, posibilitatea de a scrie pe blog.
  A  fost o ocazie nemaipomenita, de a putea sa-mi strig frustrarea legat de ceva, care inca nu ar fi trebuit sa fie-:pensionarea. Am facut-o prin bunavointa unui blogher adevarat si inzestrat cu har.De aici si pana la depanarea amintirilor, nu a mai fost decat un pas.Si iarasi , domnul Burcu si prietenii virtuali, cu cate o,, cizma in partile dorsale"plasata cu blandete ,imi dau ghes sa scriu. Ei zic ca le place,eu zic ca niciodata talentul nu m-a dat afar din casa. Si de ce o fac, totusi?
          Evident , ma simt incurajat  si ma bucur ca, prietenilor mei necunoscuti, pare sa le placa. Mai este ceva insa si -pentru mine pare a fi important.
          Colegi de-ai nostrii, mai mult sau mai putin militari, lupta pentru pensii blagoslovite. Ei zic ca lupta pentru dreptul lor,eu zic, ca  mie nu-mi place cum lupta  !
          Societatea civila crunt apasata de nevoi ,ne injura pe toti de-avalma ,ca suntem profitori- nesimtiti si ca fara niste merite aparte, vrem prea multe ! Intamplator, fara sa le dau dreptate absoluta,ma intereseaza opinia civililor fata de armata activa sau in rezerva. Am admis de cand ma stiu ca, o armata rupta de popor,situata undeva deasupra ,ca o casta privilegiata, nu-si are rostul si e sortita esecului, pe timp de pace si mai ales ,in situatie de razboi..
           Asadar, incerc - mai timid,dupa posibilitati,fara a avea pretentia ca sunt inzestrat cu un talent mai aparte in ale scrisului- sa fac un tur de orizont, al vietii mele militare, tintind spre doua obiective:.
           INCERC, sub o forma oarecum mai anecdotica si mai hazlie ,ca ,,Cei care ne hranesc" sa intre putin in atmosfera vietii de militar si poate vor intelege, ca nu a fost si nu-i usor. Chiar daca nu am produs branza,varza ,cuie sau potcoave-si nu ,ca nu am fi putut, ba dimpotriva si chiar poate mai bine, avem si am avut o contributie majora in aceasta societate.    Este de la sine inteles ca, povestirile mele reprezinta un crampei din viata militara adevarata,o picatura  din marele Ocean al vietii militare. Este povestea unui infanterist-dar cati infanteristi nu au povestile lor, mai interesante si mai palpitante? Si cati tanchisti,aviatori ,artileristi cercetasi,parasutisi sau vanatori de munte,marinari sau rachetisti? Am putea spune, ca nici daca am multiplica exponential si nu am acoperi Povestea Vietii Militare                                                                                                                                 Pentru o parte dintre colegi,nu prea multi, pentru care armata a insemnat,mai degraba o oaza de liniste si binefaceri- poate vor intelege si ei, cam cumu-i cu,, viata de militar"  Poate..cine stie....
            Daca voi reusi ? Nu stiu. Cei care citesc, vor confirma sau dimpotriva.
            Peste toate, a mai aparut si asta::  

Admin spunea...

@Tnt-atul, NO! CEZAR este ceva, ce nu suntem niciunul dintre noi! Inca nu am vazut un blogger militar, care sa scrie precum CEZAR! Problema mea este alta: cat poate duce??? cat il tin curelele? Daca face/trece ANUL, ... e clar! Noi am "mosit/nasit", un BLOGGER adevarat, plin de talent! Vom trai si vom vedea! Admin P.S.1.: Acum, un secret: Nu ne aude/vede nimeni, nici macar CEZAR! Trebuie sa-i fim ZILNIC alaturi! Mai o lopata de carbuni, mai o lauda, o smetie cand e cazul, oricum, sa fim mereu alaturi! Nu trebuie scapat din mana/palme! Acelasi P.S.2: Cand ajunge MARE, ne da el o tuica de ... cirese!         ORI ASTA IMPUNE -SUNTETI DE ACORD CU MINE.!!! Multumesc maestre, nu stiu ce sa zic.Imi este teama ca, dezamagirea sa nu fie prea mare !         Va doresc toate cele bune! CZar