Google Website Translator Gadget

marți, 13 martie 2012

Dosarul pensiilor ilegale: 167 de inculpaţi trimişi în judecată de DIICOT

 |  Autor: Dorin Ţimonea 
Şapte dintre inculpaţi sunt în arest preventiv
Alba Iulia

Şapte dintre inculpaţi sunt în arest preventiv

Procurorii DIICOT Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a unui număr de  167 inculpaţi,  dintre care şapte în stare de arest preventiv, în dosarul pensiilor ilegale. Dosarul se va judeca pe fond la Tribunalul Alba.
Acuzaţiile procurorilor sunt constituirea unei asocieri infracţionale în vederea săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals privind identitatea şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

Pe Aceeaşi Temă

Procurorii DIICOT au reţinut că liderii grupării, inculpaţii Toma Constantin şi Coasian Sabin, împreună cu ceilalţi membri ai grupării au acţionat pe raza judeţelor Alba, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Teleorman, precum şi pe raza municipiului Bucureşti, fiind specializaţi în falsificarea de dosare de pensie, falsificarea de diplome de studiu şi alte acte oficiale.
Inculpaţii au realizat acte de studii falsificate (diplome de bacalaureat, de licenţă, de master, certificate de calificare profesională) pentru  67 de persoane, în baza acestor diplome, beneficiarii exercitând diverse profesii pentru care nu aveau calificarea necesară.
În sarcina inculpaţilor se mai reţine că au falsificat cărţi de muncă, adeverinţe şi alte acte folosite la întocmirea dosarelor  de pensionare, pentru un număr de 138  de  persoane, pentru ca acestea să poată beneficia în mod nelegal de pensie pentru vechime în muncă. Astfel, au fost prezentate Caselor Judeţene de Pensii un număr de  95 de dosare de pensie conţinând  înscrisuri  falsificate, 49 dintre acestea fiind introduse la plată.
Acţionând în această manieră, membrii grupării au produs bugetului de stat un prejudiciu de 2.400.000 lei, reprezentând sumele achitate cu titlul de pensie pentru vechime in muncă.

51 de comentarii:

  1. Semn rau. Doamne apara si pazeste si tine-i departe de noi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ciudata ... rugaciune pentru un jurist despre care eu cred ca are o anumita verticalitate!
      Ba eu as fi de acord cu o astfel de verificare si in Armata, Servicii, MAI. Dar nu numai la pensionari, ci si la dosarele de personal/evolutie in cariera.

      Ștergere
    2. Elena ....stie!!! Si eu mi-as dori o verificare prin dosrele aferente L-164 ! Cred ca s-ar mai reface bugetul etc.etc....
      P.S. Se vorbeste ca v-ar scoate toarsa"Plotonier la instructie ..de front !!!?? Adevarat sau fals ?
      As vrea sa stau si eu pe margine si sa strig taaaare ,,sus piciorul"!! O zi buna ! Ma bucur pentru ca te revad!!

      Ștergere
    3. Cezărică, nene, văd că faci tu ce faci şi te legi de şefa mea de la sindicat. Să ştii că nu-i chiar aşa de milităroasă, precum crezi. Dar, dacă ai tu un ghimpe împotriva "plotonierilor", la următoarea şedinţă a CD al asociaţiei din care face parte şi doamna respectivă, o să propun să fie înălţată în grad. Sublocotenent sună mai bine? Ce zici?
      Toate cele bune!

      Ștergere
    4. Sunteti rai si insinuanti ca o gasca de...baieti pe langa care trece o fata frumoasa !En garde,va arunc manusa in apararea stimabilei si distinsei doamne.

      Ștergere
    5. Va salut Don Biliuta ! Ce sa zic ? S-ar putea ca ,,sefa" s-o perceapa ca o ..retrogradare!!! De la subgheneral la.....dar nu cred ca se va supara prea tare !! Oricum ar fi mai indicat s-o luati asa mai in trepte : subcol:submr.....
      P.S. Te-am citit ,mi-a placut!!

      Ștergere
    6. @Biliuta
      Sefa ne-a asteptat azi pe platou, la Academia Militara. A fost o zi superba, numai buna de miting!

      Ștergere
  2. Doar atat???? Eu am vazut cazuri dupa revolutie cand sugari au avut dosare de pensionari. Cand venea postasul mama lui spunea ca doarme (bul.i.fals).
    Facuse pe el :)))) Numai bine, Odorica

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa speram ca asta este doar inceputul. Cu pensionarii eu am vazut oameni in virsta care au minte de bebelusi. Pe unii o sa-i vedeti miine in piata urlind ca mor de foame cu 3-4.ooo pe luna.

      Ștergere
    2. Ei, pensionarul care facuse pe el era domnul colonel sau unul dintre cei care toata viatza au facut pe ei...

      Ștergere
  3. Apropo de pensii ilegale. Exista multi colonei si generali care au terminat facultatea inainte de a-si termina liceul. Daca ii trece prin minte "dictatorului" sa-si bage nasul prin dosarele lor o sa fie jale mare.
    Nu stiu prin ce artificii juridice o sa explice unii ca 4 ani de liceu (cu colegi) echivaleaza cu o luna de "scoala speciala".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca si pe L-164 s-au facut multe ghidusii cu fisa aia de calcul,pe care nici dracul nu a mai verificat-o!

      Ștergere
  4. @Stelian P.sa nu exageram in armata dosarele cadrelor erau bine puse la punct si cercetate sau controlate periodic.Eu ,ca pilot,deoarece de anumite sarbatori se dublau serviciile de alarma,ca sa beneficiez de liber ,in preajma acestor sarbatori mergeam la cadrist sa ma trimita in misiuni de cercetare cadre[in zonele unde ma nascusem] si cu ocazia asta aveam si cateva zile in preajma evenimentului,asa ca stiu cum se cercetau,te ducea-i pana in "panzele albe'cu doi martori,vecini,fosti colegi,institutii etc.In urma ta mergea un securist si reverifica
    ,deci portitze nu existau sa scape vreo informatie,Sa nu vb ce nu se cade.O zi buna.Sau Buonna notte !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dupa revolutie eu am avut asemenea dosare in mina si nu exagerez de loc. Chiar pe blogurile sindicatului au aparut articole despre generalii de armata. Citeste-le si urmareste in special referirile la studii. Am sa-ti mai dau doua exemple:
      - fostul ministru Emil Bodnaras era dezertor la rusi cu dosar in regula la instanta si cu condamnare definitiva. Ce a urmarit securitatea despre el ?
      - fostii membri ai D. Tudor Vladimirescu (si nu numai ea) sunt dezertori cu acte in regula care in plus au trecut in solda inamicului si au intrat cu arma in mina in propria lor tara. Citeste-le CV-urile si cauta cu atentie la rubrica studii. Sufla vintul. Le-a facut ceva securitatea ?
      Bucura-te ca tu esti inca tinar. Eu am cunoscut personal citiva asemenea semi-analfabeti.

      Ștergere
    2. Lasa generatia anilor '50 cu unii dintre ei am fost contemporan dar au iesit la pensie pana in '85 eu vb de promotiile de dupa 1966,cu Ceusescu.

      Ștergere
    3. Pe Ion Ionita eu l-am prins ministru. La pregatire generala apare cu "mecanic" iar la studii scrie "Şcoala serală de partid de pe lîngă Direcţiile Centrale ale MFA(1951-1952)" apoi direct la Academia militara.
      Nu inteleg de ce celor mai multi le este rusine sa scrie in CV ceva despre liceu, tu banuiesti ?
      Da, promotiile de ofiteri de dupa 1970 au inceput sa fie cu studiile complete.

      Ștergere
    4. Acuma stim cu totii cum se recrutau cadrele dupa arestarea majoriotatii fostilor ofiteri regali[adevarati ofiteri].care avea gura mai mare si era membru de partid ,asemanator cu PDLul de acuma.

      Ștergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ELENA
    Ce vi se pare ciudat aici ? Sunt perfect de acord si cu sugestia dvs. Credeti ca de data asta dvs. mai sunteti verticala ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S.
      Dvs. faceti distinctia dintre o gluma si ceva serios ? (ma refer la comentariul meu la care mi-ati raspuns, nu la cel de sus)

      Ștergere
    2. @Stelian P
      1. Nu fac caz de verticalitate, dar asa s-ar mai impune niste verificari de dosare in foaaaaaaaaaaaaarte multe domenii si la foaaaaaaaaaaaaaaaaarte multe persoane.
      2. De regula, da. Aveti alta parere?

      Ștergere
    3. 1. In legatura cu verificarile sunt de acord ca in parlament (la mai multe cartele) si sper din inima ca numaratoarea s-o faca doamna Anastase.
      2. Am, da n-am curajul.

      Sunt foarte bine dispus la ora asta dar stiti de ce ? M-am uitat mai mult de doua ore la antena 3 (nu, nu la manifestatie ci la reluarea cu Ungureanu. Ma bucur cind vad oameni inteligenti)

      Ștergere
    4. P.S.
      Armata nu are asemenea oameni ? Daca as vedea unul ca el la sindicat as plati doua cotizatii.

      Ștergere
    5. Stelian P. (cu punct)
      In sfarsit, avem aceeasi opinie: Ungureanu e un tip destept. Categoric. Nu se compara cu boc. Si in plus, Ungureanu e moldovean si .... "e crescut" in PNL.

      Ștergere
    6. Stiu ca e "fost" in PNL si chiar a precizat ca este autosuspendat deci nu exclude....

      Ștergere
  10. @ Tigrii - la care doamna te referi??

    RăspundețiȘtergere
  11. La doamna Elena simpatia mea de la Botsheni.

    RăspundețiȘtergere
  12. Ia sa vezi ca voi primi un pupic ,drept recompensa ,nu-i asa Elena?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu speri la pupici iar eu incasez serii scurte de la ea. Pai asta e dreptate ?

      Ștergere
    2. @tigrisor si Stelian P
      Azi a fost zi de primit pupici, nu de dat.

      Ștergere
    3. El e tigrisor (miau !) iar eu sunt Stelian P (fara punct). Asta e discri...distru....tradareeeeee !

      Ștergere
    4. OK este bine si asa,este cumva ziua ta?Atunci: La multi ani ,si o ploaie de bani.

      Ștergere
    5. @tigrisor
      Multumesc de urari (puteai sa adaugi si sanatate, ca nu te durea tastatura), chiar daca nu e ziua mea astazi. Dar pe platoul de la Academie m-am intalnit cu foarte multi camarazi si ne-am manifestat deschis bucuria revederii! Daca dupa 7 ani de la plecarea mea din minister, cand ne revedem, (ex)colegii reactioneaza ca azi, inseamna ca am motive sa ... privesc in urma cu mandrie.
      @Stelian P.
      Sa-l intrebam si pe Ghita, care, se pare, are alta parere!

      Ștergere
    6. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  13. Unde-i drept si corect nici un Domn nu-i circumspect.Sunt convins ca dosarele misuna de matarpazlacuridoar la cate generatii de greci si turci s-au perindat prin zona ne-au procopsit si cu aceste metehne,iar noi prindem repede si nu mai uitam...prostiile.

    RăspundețiȘtergere
  14. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  16. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  17. Ce ruda este Dogaru cu Vadim?Ghici ghicitoarea mea.Vad ca ideile le sunt identice.Oare si...

    RăspundețiȘtergere
  18. recunosc!!! sunt magar
    ELENA tot vorbeste de verticalitate.De 'orizontalitate ' chiar nimic??
    recunosc!!! am fost magar

    RăspundețiȘtergere
  19. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  21. @DC,ai vrea tu sa ai ce are acel patruped..ohoooo !

    RăspundețiȘtergere
  22. @Cezar,ai vazut ca si Lupus l-a sters pe acel batranel 'dus cu pluta"?Horwath Imre koshuth Horty Miklosh.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @Tigrii-2 Da ! E si normal , ne bombardeaza cu niste ...chestii !!
      Zici ca DC ar vrea sa posede ceva din dotarile.....patrupedului? Iti dai seama ce cautat ar fii ? Nici nu ne-ar mai baga in seama !

      Ștergere
    2. @tigri2
      De ce ti se adreseaza RH cu "tigrisor" pe blogul lui Plano? NUMAI EU AM ACEST DREPT!

      Ștergere
  23. Buna Elena,de frica,vrea sa ma calmeze sa nu ma mai iau de el si crede ca asa ma imbuneaza.Toate cele bune, SANATATE si ani buni si muuulti!

    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!