Google Website Translator Gadget

sâmbătă, 15 septembrie 2012

PREGATITI OUA CLOCITE !! ----------Vine ,,IEUROPA" la BUCURESTI !!



Scrisoare din garaj


(după George Coşbuc)


Frau Merkel, scrisorica mea
Găsească-mi-te-n pace!
La noi să ştii că vremea-i grea
Şi domn Băsescu zace
De ceva timp într-un garaj,
Să-l vezi, te-apucă plânsul,
Doar eu şi Neamţu-avem curaj
Să stăm pe lângă dânsul.


Apoi să ştii c-a fost război
În Parlament, nu şagă:
Căzură toţi, de pe la noi,
Din funcţii, Angi dragă.
Robertei, fata fostă miss,
I-au dat urgent papucii,
Chiar şi pe Blaga şi-au permis
Să-l dea jos mamelucii.


E naşpa rău, şi-aşa prevăd
Că nu va trece luna
Şi vine marele prăpăd.
Dar, vezi, te rog de una:
Să pui urgent picioru-n prag,
Să-i calci ca pe-o libarcă,
Altfel pe şeful nostru drag,
Ca mâine, îl debarcă.


Să vezi pe-aici judecători
Cum tremură de frică,
Temându-se că, până-n zori,
Chiar Ponta îi ridică.
Aşa cum sunt, din aşternut,
I-nchide la Jilava,
Ca pe un ultim deţinut,
C-atât îl duce glava.


Mai vreau, frau Merkel, să îţi zic
Că-i ruptă-n drum căruţa,
Căci Titulescu ăla mic
O schimbă pe Codruţa
Şi, până când se va găta
La noi interimatul,
Puciştii nu vor pregeta
Să facă ţăndări statul.


Pe Antonescu l-au plantat
În scaun, banditeşte,
Înfăptuind un atentat,
Chiar cât ai zice „peşte”.
Frau Merkel, pedeliştii toţi
Stăm ca pe dinamită,
De când s-au pus aceşti netoţi
Pe şeful să-l demită.


Lui domn Barroso să-i mai zici,
De faci pe la el haltă,
Că nu mai rezistăm pe-aici,
Dacă ne lasă baltă.
Cum tot e dânsul decident,
Îl rog eu cu frumosul
Să dea poruncă-n Occident
Să li se-ntoarcă dosul!


Descurce-se cum biet o şti,
C-aşa îi fuse soarta,
Când Ponta fonduri va cerşi,
Să i se-nchidă poarta!
Să-l văd atunci pe şeful lor,
Pe unul zis Varanul,
Dacă mai sare-ntr-un picior,
Că-i merge bine planul.


Păi, ne credeau, poate, nătângi,
Să-şi joacă hopa-tropa?
De-aceea te rugăm să strângi
În juru-ţi Europa
Şi cu mânie să-nfieraţi
Această lovitură
Pe care nişte psihopaţi
Ne-au dat-o sub centură!


Aş vrea mai multe să reclam
Acum, cu toată forţa,
Dar Neamţu a deschis un geam
Şi ni se stinge torţa.
Eu stau mai lângă buduroi,
Să simt aer de-afară,
Că-i un miros de usturoi
Aici, de te omoară.
............................................

Aşa mi-a spus şefu să-ţi spun,
Să-ţi spun pe îndelete,
El doarme, sărăcuţul, tun,
Proptit de un perete.
Să ne ajute Dumnezeu
Şi să le spargem clica!
Ţi-am scris aceste rânduri eu,
Fost procuror Monica.



Cele trei decizii ale USL de la Murighiol: colegiile, procurorii şi “Marşul Democraţiei”


  Şcoala de vară din acest an a USL de la Murighiol a fost un bun prilej pentru liderii partidului să ducă ultimele negocieri privind împărţirea colegiilor pentru alegerile parlamentare. DeCe News a aflat cum vor fi împărţite locurile între cele două alianţe PSD+UNPR şi PNL+PC. Marea reunire a USL-ului nu a avut drept scop doar împărţirea colegiilor, ci şi stabilirea linilor strategice ale alianţei în perioada următoare
Cele trei decizii ale USL de la Murighiol: colegiile, procurorii şi “Marşul Democraţiei”După negocieri intense s-a stabilit împărţirea pe colegii a fiecărui candidat. Astfel, alianţa PSD+UNPR va avea 246 de candidati, PNL+PC 206 candidaţi, diaspora 6 candidaţi şi 18 pentru minorităţi. Negocierile s-au făcut cu echipe din fiecare partid.
Liderul PSD, Victor Ponta a anunţat că va susţine şi mişcările ecologiste pentru a intra în Parlament. După cum a anunţat şi DeCe News, Partidul Verde şi Mişcarea Verde se vor alia şi vor candida alături de USL. Cel mai probabil aceştia vor fi reprezentaţi de cei doi lideri, Remus Cernea şi Ovidiu Iane.
Primul criteriu de care s-a ţinut cont a fost cel anunţat dinainte de liderii USL: senatorii şi deputaţii din actuala legislatură îşi vor păstra colegiile şi la alegerile din 9 decembrie.
Liniile strategice de luptă împotriva lui Traian Băsescu şi PDL
La reuniunea de la Murighiol strategii USL au pus la cale un plan de contraatac la acţiunile echipei lui Traian Băssescu şi PDL. Primul pas va fi semnarea unei  declaraţii politice comune împotriva poliţiei politice exercitate de procurori.
O a doua decizie luată de USL este organizarea unui “Marş al Democraţiei”. Acesta se va desfăşura în 17-18 octombrie, când la Bucureşti va avea loc Congresul PPE, organizat de PDL. La acest marş, liderii USL vor încerca să aducă peste 100.000 de oameni.
Congresul PPE de la Bucureşti va aduce nume importante. Jose Manuel Barroso, Viviane Reding sau Angela Merkel sunt doar câţiva dintre liderii europeni care vor fi prezenţi la Bucureşti.




7 comentarii:

  1. Asteptam cu maxim interes ! Cred ca va fi ziua cea mare cand trogloditul va fugi in padure !!TMP

    RăspundețiȘtergere
  2. Au tupeu de...porc! Vin dupe TAIN !!

    RăspundețiȘtergere
  3. Aşa mi-a spus şefu să-ţi spun,
    Să-ţi spun pe îndelete,
    El doarme, sărăcuţul, tun,
    Proptit de un perete.
    Să ne ajute Dumnezeu
    Şi să le spargem clica!
    Ţi-am scris aceste rânduri eu,
    Fost procuror Monica. Senzational ! Felicitari don Ilie

    RăspundețiȘtergere
  4. 17 Octombrie toate gruparile ultras din toate peluzele la orele 15 00 in Piata Unirii JOS BASESCU---- ZIUA RAZBUNARII VOTULUI DE LA REFERENDUM !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. I am genuinely glad to read this website posts which
    carries lots of helpful data, thanks for providing
    such data.

    Feel free to visit my homepage - BertramLHayburn

    RăspundețiȘtergere
  6. I like looking through a post that will make men and women think.
    Also, many thanks for permitting me to comment!

    Take a look at my homepage - ReneZPietz

    RăspundețiȘtergere
  7. This design is spectacular! You certainly know how to keep a reader amused.
    Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (well, almost...HaHa!) Great job.
    I really enjoyed what you had to say, and more than that, how you presented it.
    Too cool!

    Feel free to visit my website BillyZSaurez

    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!