Google Website Translator Gadget

marți, 29 octombrie 2013

Automobilul care va schimba LUMEA. E de 1000 de ori mai IEFTIN decât unul care merge pe benzină


25 Octombrie, 15:39
7

Lumea este în continuă schimbare, iar resursele finite ale acestei planete dau mari bătăi de cap marilor industrii. Cercetătorii consideră că, potrivit ultimelor calcule, dacă ritmul de creştere al populaţiei îşi va menţine ritmul actual, resursele naturale ale planetei se vor termina mult mai repede decât fusese preconizat iniţial.
Astfel, benzina, motorina - principalele surse de alimentare ale maşinilor se vor scumpi extrem de mult. O companie din SUA, din domeniul energiei şi tehnologiei oferă o soluţie uimitoare.

Laser Power Systems a început dezvoltarea unui autoturism care să se deplaseze folosindu-se de thoriu, pentru a produce electricitate.Charles Stevens, preşedintele acestei companii, a declarat că un singur gram de thoriu poate produce energia furnizată de 28.000 de litri de benzină, iar cu 5 grame s-ar produce mai multă energie decât ar putea fi folosită de maşină pe durata ciclului de viaţă, fără a fi nevoie să mai alimenteze vreodată.

Motorul, care ar funcţiona pe bază de thoriu, ar cântări 200 de kilograme, putând fi astfel instalat pe orice autovehicul. Costurile sunt extrem de ieftine, comparate cu preţurile motorinei şi benzinei, fiind chiar şi de 1000 de ori mai scăzute
- See more at: http://www.obiectiv.info/automobilul-care-va-schimba-lumea-e-de-1000-de-ori-mai-ieftin-decat-unul-care-merge-pe-benzina_22990.html#sthash.n1oIL7FO.dpuf

Un comentariu:


  1. Hey jjust wanted to give you a brief heads up and let you know a ffew of the pictures aren't loading properly.
    I'm not sure why but I think its a linking issue. I've tried it in two different internet browsers and both show the same results.


    My page - Cialis Online

    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!