Google Website Translator Gadget

vineri, 5 decembrie 2014



DNA VA DECAPITA ÎN URMĂTOARELE 3 LUNI TOATĂ CLASA POLITICĂ/ÎN MARTIE, ALEGERILE ANTICIPATE DEVIN INEVITABILE

DNA va DECAPITA în următoarele 3 luni TOATĂ CLASA
DNA va DECAPITA în următoarele 3 luni TOATĂ CLASA
În următoarele 3 luni aproape toată clasa politică din România, sau ce a mai rămas din ea, va fi decapitată de acţiunile procurorilor DNA. Marile dosare Microsoft şi EADS, conglomerate în genericul Mega-dosarul IT, dosarul Loteria-INTRALOT, noile episoade din dosarul Retrocedărilor, dar şi cele din dosarul Despăgubirilor precum şi dosarele care îi vizează pe baronii locali, vor conduce la blocarea activităţii parlamentare dar şi a marilor administraţii locale. Aşa că, la mijlocul lunii martie se va declanşa procedura pentru desfăşurarea alegerilor anticipate. 
Pe agenda procurorilor se află nume din toate partidele. Liviu Dragnea, Sebastian Ghiţă, Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, Vasile Blaga, Elena Udrea, Gabriel Oprea sunt liderii care vor fi puşi sub acuzare sau arestaţi preventiv. Iar în ceea ce priveşte parlamentarii şi baronii locali situaţia este de-a dreptul explozivă. Peste o sută de parlamentari, preşedinţi de consilii judeţene şi primari de mari municipii sunt vizaţi de dosare la DNA.
Reamintim că, la acest moment alţi 37 de parlamentari şi foşti miniştri sunt fie arestaţi preventiv fie cercetaţi sub control judiciar în diverse cauze.
Probabil că, în loc să se hârjonească prosteşte de-a Puterea şi Opoziţia, politicienii noştri ar trebui să se gândească serios la reevaluarea întregii legislaţii privind corupţia şi funcţionarea instituţiilor publice locale şi centrale. 
Este pentru prima oară când publicăm un material scris de SOV
Sorin Ovidiu Vântu a fost eliberat condiționat din pușcărie și continuă seria dezvăluirilor. De data aceasta, SOV vorbește despre Elena Udrea, Dorin Cocoș, George Constantin Paunescu, Alexandru Bitner și mulți alții.
„Mi-erai coarda, ti-eram peste
Si imparteam patul frateste.
Dar tu, coarda, m-ai tradatu’
Si cu altu’ te-ai culcatu’-
Ti dam, ti dam, ti dadada dam.”
(Cantec de jale si arest din folclorul indian)
Intermediarii de spagi si de contracte cu statul au functionat de la inceputurile Romaniei de dupa 1989. La inceput a fost George Constantin Paunescu, zis si „Gigi Muschi”. Pana in anul 1996, majoritatea contractelor importante cu statul, majoritatea contractelor de imprumut de la banci trebuiau sa treaca automat prin „vama” acestuia. La vremea aceea au inflorit „miliardarii de carton”. Prabusirea monedei nationale de la inceputul anilor 1997 si venirea la putere a C.D.R. si a lui Emil Constantinescu au dus la disparitia acestora. In perioada 1997-2000, locul lui G.C.P. a fost luat la puzderie de „combinatori” marunti care se invarteau pe langa Remus Opris, un lider marcant si naiv al P.N.T.C.D., si pe langa ministrul agriculturii, Ioan Avram Muresan.
Anul 2000 il aduce in prim plan pe un oarecare Costel Bobic. Un interlop cvasi-analfabet, pripasit pe langa Adrian Nastase si care, in numele acestuia, vamuia contractele cu statul. Cand a vrut sa treaca la alt nivel, si anume la privatizarea marilor companii de stat, doi „combinatori” de clasa l-au indepartat si i-au luat locul. Aceste „doua radare” in afaceri, cum ii alinta Nastase, l-au gardat pe acesta cu Remus Truica in calitate de sef al cancelariei si au creat cel mai performant sistem de trafic de influenta din Romania. Nu exista nicio privatizare, niciun contract important al statului din care acestia sa nu se infrupte. In felul lor, erau destul de corecti cu cei care le cereau sprijinul. Pe langa cei doi, Dorin Cocos era un fel de „baiatul cu poante”, tinta ironiilor, dar si baiatul cu afacerea „Dali”, afacere din care oferise o parte importanta celor doi pentru a fi acceptat in „gasca”.
Astfel, intre anii 2001-2004 apare prima grupare de crima organizata din Romania, alcatuita din Adrian Petrache, Alexandru Bitner, Dorin Cocos, grup aflat sub totala protectie a lui Nastase, avand ramificatii in toate structurile statului si in toate formatiunile politice. Nenumarate O.N.G.-uri, aproape toate organizatiile de presa si liderii politici faceau antecamera si luau pozitie de drepti in fata primilor doi. Adrian Videanu se ruga sa fie primit in P.S.D., Elena Udrea sa fie ajutata sa-si inchida dosarele (era in atentia P.N.A. cu doua dosare de trafic de influenta in justitie).
Basescu ii ruga sa-l ajute sa primeasca voturile a doi consilieri P.S.D. de la Primaria Capitalei, fiindca daduse 1 milion de dolari pe o consultanta fara votul consiliului si fara ca proiectul sa se faca vreodata. Si ghiciti cine a negociat cele doua voturi? Nimeni alta decat Nuti Udrea.
In 2004, Adrian Nastase pierde alegerile in fata lui Traian Basescu. Alexandru Bitner se muta in America, Adrian Petrache se imbolnaveste brusc si pleaca din tara o perioada de timp, Cocos ramane si negociaza cu Basescu libertatea celor doi tovarasi ai sai. Odata libertatea celor doi obtinuta, Cocos devine, alaturi de Udrea, combinatorul numarul 1 al Romaniei. Orice aveai nevoie in materie de trafic de influenta era suficient sa il stii pe Cocos si totul se rezolva (sau pe ceilalti doi asociati ai lui, care i-au pus la dispozitie toata reteaua pe care ei o construisera in trei ani si jumatate drept plata pentru libertatea lor).
In 2009, Basescu reuseste sa-si insuseasca intr-un mod clar fraudulos mandatul de presedinte. In panzele lui Cocos vantul sufla voios si spornic. Toata clasa politica si toata pegra Bucurestiului ii ridicau osanale. Daca gruparea de pe timpul lui Nastase era condusa de un tip inteligent si sarmant (Petrache), gruparea lui Basescu era condusa de un etalon al grobianismului.
In 2012, guvernarea este preluata de Victor Ponta. Evident ca si acesta are combinatorul lui, in persoana celei mai sinistre figuri din fauna mafiotilor enumerati mai inainte. Mijloacele sale de lucru fac din clanurile mafiote din Bucuresti niste scoli de maicute. Oricand are la dispozitie cca 100 de tigani din Ploiesti, pe care nu se sfieste sa-i foloseasca in cel mai interlop mod cu putinta. De asemenea, nu are nicio jena sa foloseasca presa pe care o are in scopul intimidarii adversarilor din partid si din business. Ameninta, santajeaza, fura, vamuieste tot. Maior, Ponta ii sunt subalterni. Se lauda ca fiica sefului S.T.S. se imbraca la Paris pe spagile pe care cu generozitate i le ofera, ca Gabi Oprea tremura in fata lui de frica sa nu divulge faptul ca acesta este si general S.R.I. sub acoperire, ca face din Blaga ce vrea el din exact acelasi motiv.
Nu stiu daca lucrurile cu care se lauda sunt si adevarate, dar daca sunt, ele nu ii puteau fi spuse decat de George Maior sau de Florian Coldea. In acest caz, caracatita pe care a creat-o il transforma intr-un lider mafiot de talia nasilor sicilieni.
Este imposibil ca aceste lucruri sa nu fie cunoscute de autoritatile statului si este regretabil ca o institutie cu reputatia D.N.A. sa se prefaca ignoranta.
Faptul ca Udrea si Ghita sunt liberi poate genera o suspiciune destul de neplacuta la adresa unora dintre conducatorii D.N.A. Divortul de fatada dintre Ponta si Ghita seamana al dracului de bine cu divortul dintre Udrea si Cocos – un „adio, dar raman cu tine” se poate auzi printre „hohotele de plans” ale celor patru. O putem auzi pe Elena cum ii striga noaptea pe sub zidurile arestului: „Dorinele, mai am la tine 3 milioane!…”. Si pe Ghita soptindu-i lui Ponta in Dubai, dupa ce s-a asigurat ca muzica este la maxim: „Victoras, partea ta am aruncat-o la cos, stai sub el si-ti cade-n brate!”.
Dezvaluirile facute de Vanghelie si Geoana ne arata o mica parte din ceea ce se intampla cu adevarat in tot spectrul politic romanesc.
Aceasta mizerie nu mai poate fi bagata sub pres asa cum s-a intamplat pana acum. Ea trebuie maturata si apoi trebuie sa ne asiguram ca nu se va regenera. Acest lucru se poate face doar daca veti reusi sa schimbati sistemul politic. Daramati intreaga clasa politica de astazi si puneti in loc un NOU SISTEM POLITIC. Actualul sistem va genera la infinit aceeasi clasa politica corupta sau idioata (sau si una, si alta).
Domnule presedinte Iohannis, este un excelent moment sa numiti un guvern de profesionisti. Teza conform careia avem nevoie de un guvern politic pentru a putea fi sustinut in parlament este folosita de acei indivizi care vor sa ajunga la tuturoiul cu bani. Pe langa marii combinatori pe care i-am enumerat in acest material, aproape fiecare politician care ajunge ministru are combinatorul sau. Le puteti explica faptul ca oricum D.N.A. sta cu ochii pe ei si nu mai au cum sa fure, asa ca simtiti nevoia sa ii protejati. Nu cedati presiunilor lor, n-au niciun proiect in nicio directie.
Este singurul mod in care, chiar daca veti gresi cu unele numiri, puteti convinge puhoiul de romani care v-au investit cu speranta ca sunteti un om liber si ca aduceti o schimbare in abordarea politicii.
Vine urgia, domnule Iohannis, avem nevoie de profesionisti, nu de mazete dirijate de tot felul de sebastiani, cocosi sau bitneri!”, scrie SOV pe blogul personal.
 Notă
Aflăm cu surprindere că penibilul fost ministru liberal Andrei Gerea, ascuns acum sub pulpana noului Bobu al politicii româneşti, Tăriceanu, vrea un nou portofoliu. Probabil pentru a definitiva contractul prin care voia să-şi salveze firma de la faliment. Antonescu l-a dat afară şi nu a mai apucat. 

Cine a mai vazut reduceri de 20% la telefoane mobile ... doar pentru că sunt albe, sau roșii! Sau tablete de la 199 lei? Sau 50% reducere la al doilea produs Logitech? Sau un TV 4K cu 30% mai ieftin? Sau hrană pentru animaluțe cu -30%? Sau o listă de promoții lunga ca cea de mai jos?
Cine a mai vazut reduceri de 20% la telefoane mobile … doar pentru că sunt albe, sau roșii! Sau tablete de la 199 lei? Sau 50% reducere la al doilea produs Logitech? Sau un TV 4K cu 30% mai ieftin? Sau hrană pentru animaluțe cu -30%? Sau o listă de promoții lunga ca cea de mai jos?

Notă 1
Parlamentarul Bordeianu, plecat de la PNL la PSD între cele două tururi ale prezidenţialelor, este anchetat penal, suspect de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave
Deputatul Dan Bordeianu, care a plecat de la PNL la PSD intre cele doua tururi ale alegerilor prezidentiale pierdute de premierul social-democrat Victor Ponta, este urmarit penal, suspectat de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, in legatura cu contractarea si executarea unor lucrari, a confirmat, marti, pentru HotNews.ro, Parchetul General.
Calitatea de suspect in dosar o are si sotia deputatului, Nicoleta Bordeianu, conform raspunsului furnizat de Parchet.
“Va comunicam faptul ca, in dosarul la care faceti referire, procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica au dispus inceperea urmaririi penale fata de persoanele mentionate de dumneavoastra (avand calitatea de suspecti), sub aspectul savarsirii infractiunilor de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave si fals in inscrisuri sub semnatura privata, in legatura cu contractarea si executarea unor lucrari”, a mentionat Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ), la solicitarea HotNews.ro.
Surse judiciare au declarat pentru Hotnews ca deputatul Bordeianu are calitatea de suspect intr-un dosar penal instrumentat de Sectia de urmarire penala si criminalistica din Parchetul general. ‘Incearca sa se puna sub o umbrela de protectie” – sustin sursele citate.
Dan Bordeianu este anchetat penal pentru contractele incheiate de Ecoloc SRL – firma sotiei sale, Nicoleta – cu primariile din judetul Vaslui. “Este vizat in primul rand contractul de aductiune apa potabila si amenajare poduri si podete din comuna Deleni. Este vorba de lucrari fictive, insa incasate” – au declarat sursele citate.
Potrivit declaratiei de interese a deputatului, in perioada 2007-2010, firma Ecoloc SRL a derulat un contract de executie lucrari cu Primaria Comunei Deleni, judetul Vaslui. Potrivit site-ului guvernamental de achizitii publice, contractul a fost in valoare de peste 500.000 de euro si a vizat aductiunea cu apa si amenajarea de poduri si podete in localitatile Deleni, Zizinca si Bulboaca.
Intre 2008 si 2010, firma sotiei deputatului a derulat contracte si cu primariile Dranceni si Stanilesti.
Parlamentarul Dan Bordeianu este aparat de casa de avocatura a fostului ministrul liberal al Justitiei, Tudor Chiuariu, condamnat definitiv pentru coruptie in dosarul Posta Romana la 3 ani si jumatate cu suspendare.
In 10 noiembrie, intre cele doua tururi de ale alegerilor prezidentiale, deputatul de Vaslui Dan Bordeianu a anuntat ca a plecat de la PNL la PSD, exprimandu-si sustinerea petru candidatul social-democrat Victor Ponta.
“Am hotarat sa-l sustin pentru functia de presedinte al Romaniei pe domnul Victor Ponta, un om tanar, un bun roman, un om capabil si cu dorinta de a-si dedica priceperea si experienta, pentru ca noi sa ne crestem copiii in tara nu in strainatate, pentru ca bunicii si parintii nostri sa traiasca decent si nu in ultimul rand pentru linistea si unitatea de care avem atata nevoie”, a declarat Dan Bordeianu, citat de Agerpres.
In cele din urma, Victor Ponta a pierdut alegerile prezidentiale in fata candidatului PNL (ACL), Klaus Iohannis.

6 comentarii:

  1. I like reading an article that will make
    people think. Also, thanks for allowing for me to comment!



    Feel free to surf to my homepage TalithaYMacnamara

    RăspundețiȘtergere
  2. Hi! I know this is kinda off topic but I was wondering which blog platform are you using for this website?

    I'm getting sick and tired of Wordpress because I've had problems with hackers and I'm looking at options for another platform.
    I would be great if you could point me in the direction of
    a good platform.

    Have a look at my web blog ... KatharynSMakekau

    RăspundețiȘtergere
  3. Very shortly this web site will be famous amid all blogging and
    site-building users, due to it's fastidious articles

    Feel free to visit my web page SigneKKnoy

    RăspundețiȘtergere
  4. Hello there! This is my first visit to your blog! We are a group of volunteers and starting a
    new project in a community in the same niche.
    Your blog provided us beneficial information to work on. You have done a extraordinary job!


    My web site LenardLWenske

    RăspundețiȘtergere
  5. I blog quite often and I truly appreciate your content.
    Your article has truly peaked my interest. I am going to bookmark your website and keep checking for new information about once a week.
    I opted in for your Feed as well.

    Also visit my web-site ChanellAOlufson

    RăspundețiȘtergere
  6. Quality articles is the key to invite the people to go to see the web site,
    that's what this website is providing.

    Here is my web-site GarretZPolimeni

    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!