Deputatul Mihail Boldea este cercetat într-un dosar de fals şi uz de fals cu terenuri şi imobile. Tun de 1 milion de euro
16 martie 2012, 10:30 | Autor:
| Procurorii de la Crimă Organizată Galaţi investighează o grupare ce făcea trafic cu terenuri şi imobile. Pe lista celor acuzaţi de procurori se află şi un deputat. Gruparea este acuzată de înşelăciune, fals şi uz de fals. Potrivit Antena 3, deputatul este Mihail Boldea.
Înb afară de deputatul Boldea, alte 21 de persoane sunt cercetate de DIICOT pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi uz de fals, într-un caz privind terenuri ce erau indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale şi apoi trecute în proprietatea membrilor grupării. Pe listă se mai află un avocat şi un fost arbitru din cadrul Curţii de Arbitraj Galaţi.Procurorii DIICOT Galaţi fac la această oră 14 percheziţii domiciliare în municipiul Galaţi, în vederea identificării şi ridicării de mijloace de probă.
La sediul DIICOT vor fi aduse 22 de persoane faţă de care urmează a fi dispuse măsurile legale, după finalizarea audierilor.
Potrivit procurorilor, membrii grupării identificau terenuri şi imobile situate în zone centrale ale municipiului Galaţi, proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.
"În acest scop, învinuiţii au folosit hotărâri judecătoreşti falsificate sau pronunţate în baza unor acte false, respectiv hotărâri arbitrale, pronunţate în fals", a precizat sursa citată.
Membrii grupării înstrăinau ulterior imobilele către terţe persoane, cumpărători de bună credinţă, modalitate în care obţineau beneficii financiare substanţiale. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională depăşeşte un milion de euro, prin raportare la un număr de nouă imobile, potrivit procurorilor DIICOT.
În sarcina unora dintre membrii grupării se mai reţine că au încercat să obţină suma de aproximativ cinci milioane de lei prin inducere în eroare şi folosire de mijloace frauduloase, respectiv a unui contract de prestări servicii falsificat şi a unui bilet la ordin completat în fals.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi, IPJ Galaţi şi lucrători din cadrul IJJ Galaţi.