Însemnări finale din agenda președintelui Băsescu
Cartea de istorie și-a deschis coperțile pentru a-l primi, la subsol,
acolo unde stau notele explicative,
pe cel ce a fost președintele Băsescu.
Poate că manualul de psihiatrie sau literatura judiciară
îi vor acorda spații mai largi,
așa cum i-au acordat, în timpul mandatelor sale,
jurnaliștii care l-au pupat în cur,
dar asta rămîne o provocare a anilor ce vin.
Hm, sînt conștient că exagerez un pic.
Dar Băsescu a sucit gîtul unui grup de presă
construit în douăzeci de ani de muncă și uneori nu pot să uit.
Nu-i port pică și, dincolo de înțepături,
admit că omul politic Băsescu și-a dominat epoca așa cum
nici Iliescu, nici Constantinescu și nici Năstase n-au făcut-o.
A fost cel mai tăios produs al structurilor din anii ’80,
un animal politic neobișnuit de crud, acaparator și eficient,
care a răsturnat în favoarea lui situație după situație.
Incult, dar cu o inteligență practică remarcabilă,
președintele Băsescu a descoperit impactul teatrului asupra mulțimii
și a jucat-o pe degete.
Dacă ar fi avut cultură ar fi știut să se înconjoare de oameni deștepți,
dacă ar fi avut caracter ar fi știut să pacifice clasa politică
și să-i pună energia în folosul patriei.
A preferat să dezbine și să se doteze cu slugi.
A umflat serviciile pînă cînd umbra lor s-a întins peste absolut tot.
Azi le găsim în laptop-uri, în telefoane, în rechizitorii și sentințe judecătorești,
dar, mai ales, le găsim
în afacerile cu statul ale unor clanuri mafiote care mulg resursele.
A făcut din justiție un corp nevrotic și timorat,
capabil de crime judiciare și depresii,
eroic uneori, dar instabil și dependent de politică.
Reforma din Justiție e o bască înclinată șmecherește pe-o ureche,
pe care președintele Băsescu o purta
atunci cînd vorbea neîntrerupt de fapte
și uita cum s-a răstit la procurori, la judecători, la CSM sau la instanțe.
Nu a intervenit niciodată la vreun polițist, procuror sau judecător,
spune președintele suspect de des,
dar trebuie să fi fost tîmpit să intervină la subalterni
cîtă vreme îi avea la dispoziție pe superiori.
Nu a intervenit nici în favoarea oamenilor de afaceri,
iar aici chiar are dreptate,
fiindcă Popoviciu, Cășuneanu, Bucșaru, Bittner, Cocoș sau rușii de la ALRO nu sînt ceea ce Codul Penal ar numi oameni de afaceri.
Despre viziunea arătată în cei zece ani are vreun rost să vorbim?
Cînd un cvintuplu ministru al Transporturilor, dublu primar al Capitalei
și dublu președinte
menține o țară cu talentele României
în cea mai adîncă subdezvoltare a infrastructurii,
parcă nu prea sună a viziune, nu?
Acum două mii de ani, Apollodor din Damasc a construit în Dacia mai mulți kilometri de autostradă și mai multe poduri decît Boagiu și Berceanu
– și cu bani mai puțini.
Ar fi putut arăta un pic de viziune la capitolul dezvoltare economică,
dar cine să-i spună despre Stiglitz, Keynes, Friedman sau Chang?
Lăzăroiu?
Așa că domnul președinte a plecat la Consiliul European
ca să semneze cu exces de zel un pact fiscal
care ne taie pe vecie șansa de a ajunge o economie roșie în obraji.
Fără să știe – sau știind,
dar rupîndu-i-se – că întreg Occidentul și-a dezvoltat infrastructura pe deficit, Băsescu a dorit ca doamna Merkel să-l poată da exemplu de băiat ascultător.
O relație clară și consolidată cu Securitatea;
o politică externă marcată de un antirusism tîmp și păgubos,
care ne-a lăsat pe dinafara unei piețe uriașe,
în care aliații noștri nord-atlantici și-au reparat exporturile;
o armată diminuată în baza articolului 5 din tratatul NATO,
incapabilă să-i întîrzie pe ruși mai mult de zece minute;
o reformă eșuată în Sănătate,
un haos în Educație
și o modificare a legii electorale
care a umplut Parlamentul de oameni periculoși pentru țară.
Toate astea nu sînt fapte care te bagă cu poză în manualul de istorie.
Băsescu a știut să vorbească, iar la adăpostul vorbelor lui
au crescut uriașele averi ale apropiaților
și o întreagă categorie de fanatici slabi de minte, puși pe harță.
Societatea pe care o lasă în urmă e mai dezbinată decît pe vremea mineriadelor,
fiindcă vorbele lui Băsescu au prostit oameni din middle class.
Iar tot acest talent de a spune și fascina
a fost risipit pe scopuri meschine.
Înzestrat și norocos,
președintele Băsescu a avut, din nefericire,
o altă agendă decît țara în fruntea căreia a stat zece ani.
Eu, unul, n-am să mă mai uit în ea.
