„Noi suntem urmaşii Romei?

Documentarul "Dacii-Adevaruri tulburătoare"

„Noi suntem urmaşii Romei? Sau istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar pentru aceste întrebări au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii, peste 4.000 de like-uri.

EDITORIAL Dacii sunt cool, noi cum suntem?Filmul are aproape o oră şi susţine că romanii şi dacii au strămoşi comuni şi că Dacia nu a fost romanizată în modul susţinut de teoriile oficiale. Studii genetice realizate în Germania, citate de autorii documentarului, indică faptul că populaţia românească din prezent este înrudită foarte puţin cu cea din Italia şi foarte mult cu cea existentă în Dacia înainte de cucerirea romană.

Autorii au anunţat că vor mai publica anul acesta lucrări ştiinţifice care vor revoluţiona istoria noastră veche.

Un oraş cât Bucureştiul zace sub Sarmizegetusa

Varianta scurtă

În 30 de secunde, teoria autorilor documentarului este că avem mai multe motive să ne considerăm daci, decât urmaşi ai Romei.



„Realitatea este foarte simplă. Simplitatea constă în faptul că au sosit romanii, au cucerit 14 la sută din teritoriul Daciei şi peste noapte, nu numai teritoriul cucerit peste o sută de ani învaţă perfect limba latină uitând limba lor, dar şi 86 la sută din teritoriul Daciei, oameni care nici măcar nu ştiau că au sosit romanii uită limba lor şi vorbesc latina", spune Napoleon Săvescu (foto sus), directorul fondator al societăţii Dacia Revival Internaţional.

Strămoşii noştri daci. „Ceauşescu se vedea un fel de Burebista comunist, care rezistă imperiului sovietic”

Dezbatere aprinsă 

Acest argument este primul dintr-un lung şir argumente cu care realizatorii documentarului încearcă să convingă publicul că în Dacia s-a vorbit o limbă aproape identică cu latina şi că întreaga civilizaţie romană provine, de fapt, din spaţiul cultural în care se vorbea limba Dacilor. Teoria a stârnit imaginaţia celor care au văzut documentarul. Youtube a contorizat peste 368.000 de vizualizări. Peste zece la sută dintre cei care au vizionat documentarul au apreciat că este foarte interesant şi sute de utilizatori s-au lansat într-o dezbatere cu aproxomativ 800 de comentarii.


FOTO: IMPERIUL ROMAN ŞI DACIA. Cu roşu e partea cucerită de romani şi cu albastru este zona liberă

Citeşte opinia unui istoric HISTORIA pe aceasta tema:
Cum falsificăm istoria României: dacomania şi romanomania

Fost ministru: De ce grecii, egiptenii şi evreii nu şi-au schimbat limba ?

În documentar apare şi un fost ministru al Apărării Naţionale, generalul în rezervă Nicolae Spiroiu. „Imperiul Roman nu avea cum să disemineze limba latină pe un areal de şase ori mai mare decât cel pe care l-a ocupat", spune Spiroiu. „Statul iudeu a stat sub romani 800 de ani, vreo 400 de ani au stat grecii, egiptenii la fel" spune în documentar Mircea Chelaru, general în rezervă şi fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române.



„Din această perspectivă apare o uriaşă enigmă. Cum e posibil ca Dacii să-şi fi abandonat limba şi tradiţiile şi să fi îmbrăţişat limba şi obiceiurile invadatorilor, în condiţiile în care mai putin de 20 la suta din spaţiul dacic fusese cucerit, teritoriu in care romanii au rămas doar 165 de ani. Oare o asemenea pretenţie nu sfidează logica. Alte state cucerite integral de romani şi în care stăpânirea romană s-a întins pe 400 sau 800 de ani nu şi-au lepădat limba şi nu şi-au uitat tradiţiile. Şi dacii au făcut-o fără ca măcar să-i forţeze cineva?", spun realizatorii documentarului.

Scriitorul Daniel Roxin: De ce nu vorbim turcă sau maghiară?

„Pe aceeaşi logică ar fi trebuit ca românii să vorbească turca şi maghiara pentru că cele două imperii au stăpânit părţi mai însemnate din această ţară. Studiile de paleogenetică şi logica simplă ne spun că limba dacilor ar putea să fie continuatoarea unei limbi mai vechi din care s-a născut şi latina vulgară. ", spune scriitorul Daniel Roxin care a lansat documentarul pe Internet.



Documentarul citează diverse surse istorice şi face referire la obiectele dacice descoperite pe teritoriul României, dar şi în alte zone ale Europei. Autorii mai fac referire la diverse monumente ridicate în Imperiul Roman în care ar exista indicii care susţin teoria lor.

Zoe Petre desfiinţează teza "dacologilor": Tezele tracomane răspundeau trufiei primare a lui Nicolae Ceauşescu

Studiu genetic: suntem daci?

Cea mai interesantă probă prezentată în documentar este un studiu de paleogenetică realizat la Institutul de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania. Studiul a analizat informaţia genetică a unor oseminte descoperite în siturile arheologice din zonele unde au locuit daci. Comparată cu structura genetică actuală a populaţiei, structura conturată din oseminte indică faptul că suntem, de fapt, urmaşii acelei populaţii pre romane şi că avem foarte puţin în comun cu actuala populaţie din Italia, spun realizatorii documentarului.



Lucrare de doctorat: Nu suntem „rude" cu italienii

„Am realizat aceste studii de paleogenetică în Germania, în perioada 2004 - 2006, pe piese osoase aparţinând unor indivizi care au trăit pe teritoriul României în Epoca Bronzului şi Epoca Fierului, scopul fiind o analiză a structurii genetice a populaţiei vechi şi să o comparăm cu datele genetice ale populaţiei actuale. Am realizat în Hamburg un alt studiu de genetică moleculară şi e populaţia actuală, pentru a le putea compara" explică Georgeta Cordoş, bilog la Institutul Victor Babeş, care şi-a realizat teza de doctorat pe această temă.



Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie al Universităţii din Hamburg spune în documentar că studiul genetic a indicat o înrudire îndepărtată cu populaţia actuală din Italia şi foarte apropiată cu cea din Grecia şi alte zone din Balcani. Procentul stabilit ca fiind moştenire genetică similară cu cea a grupului latin este surprinzător de mic, susţin realizatorii studiului. Studiile genetice au mai arătat că italienii din nord se întudesc într-un procent foarte mare cu tracii care au trăit acum 5000 de ani pe teritoriul României.

O concluzie halucinantă: nu suntem urmaşii romanilor?

Bazaţi pe studiile paleogenetice citate, realizatorii documentarului susţin că tracii au ocupat o mare parte din Europa, având Marea Neagră în centrul zonei lor de dominaţie şi că din această zonă s-a desprins grupul care a înfiinţat Roma. „Se naşte o concluzie halucinantă. Nu noi suntem urmaşii romanilor ci o parte dintre romani sunt urmaşii tracilor", mai spune scriitorul Daniel Roxin.

Toate argumentele pe care se bazează teoria realizatorilor documentarului sunt însă în contradicţie cu ceea ce am învăţat la şcoală şi este susţinut de comunitatea ştiinţifică „oficială". Realizatorii susţin că mai există şi alte studii care vor fi prezentate anul acesta în lucrări ştiinţifice.



VIDEO: Filmul documentar care a devenit viral pe YouTube. Click pe imagine pentru vizionare.

Cea mai veche scriere din lume: 7.500 de ani, Tărtăria

Aceştia mai fac referire la scrierea antică descoperită în 1961 la Tărtăria, pe nişte plăcuţe din lut (foto jos). Cu sprijinul unui istoric italian s-a făcut o datare cu carbon radioactiv a unor părţi din oasele descoperite alături de tăbliţele din lut. Rezultatul a fost uluitor pentru cei implicaţi: oasele au 7.500 de ani vechime. Acest lucru sugerează faptul că scrierea de la Tărtăria este cel mai vechi tip de scriere din lume, acest lucru susţinând teoria că pe teritoriul Daciei a existat o civilizaţie veche foarte dezvolatată. Aceeaşi civilizaţie a creeat monumente megalitice de la Sarmizegetusa Regia, mai susţin realizatorii documentarului.



Controversă aprinsă

Teoria a prins foarte bine la sute de utilizatori ai canalului Youtube, care s-au declarat convinşi de filmul vizionat. „Felicitări! În sfârşit nişte oameni cu inimă şi curaj. Nu pot decât să vă mulţumesc din toată inima şi Dumnezeu să vă lumineze calea şi să vă dea putere de a continua ceea ce aţi început. Minţile spălate de atâta vreme au nevoie de încă pe atâta ca să poată realiza care este de fapt partea ascunsă cu rea intenţie a poporului nostru", aşa sună unul dintre sutele de comentarii, în acelaşi ton, postate la documentar. Numărul mare de mesaje in acest ton indică o priză la public ieşită din comun.



În acelaşi timp, pe pagina documentarului sunt şi foarte multe comentarii care contrazic argumentele realizatorilor. „Mi-aş fi dorit ca ideile să fie ilustrate din mai multe puncte de vedere. Lipseşte dreptul la opinie al celor aflaţi în opoziţie cu ideile expuse aici. Trebuiau expuse idei pro şi contra, după care privitorul să tragă singur o concluzie, pentru că, totuşi, nimeni nu deţine un adevar absolut aici.", spune unul dintre cei care nu s-au lăsat convinşi.

Recent, realizatorii documentarului au fost invitaţi la Antena 3 pentru a da mai multe explicaţii.


VIDEO2: Emisiunea de la Antena 3 în care autorii documentarului oferă mai multe detalii

Spune şi tu ce părere ai!

Adevarul.ro vor prezenta zilele următoare un serial amplu pe această temă. Marţi, 15 mai 2012, veţi putea afla ce spune lumea academică despre teoria şi argumentele din documentar şi care este poziţia istoricilor români cunoscuţi.

Revista Historia a realizat în luna decembrie a anului trecut un dosar dedicat acestei teme - "Sunt dacii strămoşii noştri". Pentru cei interesaţi să lectureze poziţia pe care acestă publicaţie o adoptă faţă de această problematică click pe linkurile de mai jos:

„Niciunul dintre compatrioţii noştri nu are un stră-străbunic dac de care să-şi amintească”

Sintagma «strămoşii noştri daci» ar trebui discutată

Dacomania sau cum mai falsificãm istoria

Mitul strămoşilor în „epopeea naţională“: Dacii, Columna şi Burebista

 Spune şi tu, mai jos, ce opinie ai pe această temă şi de ce crezi tu că are atât de multă priză la public o teorie care răstoarnă tot ceea ce am învăţat în şcoală despre propriile noastre origini.

Petrică Mâţu Stoian - Coace Doamne prunele (live)

                    De  la  Czar pentru tooooata lumea !!

ARMIA

        Si din partea lui MICUTZU !  Cu multe multumiri!!

Mirela Petrean - Cu ce m-am ales in viata

Inedit!!! Nicu Paleru Live in Michigan SUA - Cu ce m-am ales in viata

                    DEDICATIE:  Elena - pentru  Czar !  

Dr Larry Watts despre Cazul Tismaneanu vs Prof Giurescu si istoriografia romaneasca, cu o incursiune in Arhivele KGB

“De fapt, istoriografia româneasca de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti” – Larry L Watts

Conferinta profesorului Larry Watts sustinuta saptamana trecuta la Institutul de Sociologie al Academiei Romane, ne-a dat prilejul abordarii istoricului american si pe teme mai recente, care s-au dovedit insa cu radacini in acelasi trecut trist al Romaniei. Rugat să comenteze un fel de “recenzie” a cărţii sale, de fapt un atac ridicol lansat de ideologul post-comunist Vladimir Tismaneanu (oare cat va mai fi “uitat” in capul la CPEx al CC al IICCMER?) asupra reputaţiei lui Larry Watts şi a oricui s-a întâlnit cu el, cu tinta directa asupra istoricului academician Dinu C Giurescu, fiind vizat colateral si regretatul profesor Florin Constantiniu,  profesorul Larry Watts ne-a oferit un raspuns lamuritor si ne-a indreptat atentia (tot) spre documente. “Totul s-a mai scris deja”, a afirmat dr Larry Watts, trimitandu-ne catre colectia de foste documente secrete si strict secrete scoasa la lumina din arhivele KGB de la Chisinau de catre istoricii basarabeni Elena si Gheorghe Negru.

Intr-adevar, conspectand impresionanta lucrare “PCM si Nationalismul (1965-1989)” cuprinsa intr-un volum al publicatiei de inalta tinuta “Destin Romanesc” (o prezentare mai veche aici, din pacate revista nu are pagina de internet) nu mica ne-a fost placerea sa descoperim confirmarea documentata ca “argumentele” folosite azi de dl Vladimir Tismaneanu impotriva unor mari istorici romani ca academicienii Dinu C Giurescu si Florin Constantiniu sau a lui Larry Watts si a celor care i-au organizat lansarile, de la profesorul Gheorghe Buzatu la guvernatorul BNR Mugur Isarescu (despre “listele neagre” si schreib-kampfului lui Tismaneanu in curand o noua analiza Roncea.Ro), sunt desprinse aproape cuvant cu cuvant din directivele Moscovei date prin intermediul Centralei KGB “tarilor fratesti” (vasalele RP Ungara, RP Bulgara plus ocupata RSS Moldoveneasca) pentru a contracara “nationalismul romanesc” – expresie folosita de sovietici in sens peiorativ – din anii ’80.

La vremea respectiva, Chisinaul bolsevic a raspuns imediat ordinelor si, astfel, intr-un document secret (clasat drept Doc 46) al MAE al RSS Moldovenesti si al CC al PCM, intitulat DESPRE UNELE TENDINŢE ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ CONTEMPORANĂ si datat 22 iunie 1983 (interesanta coincidenta datei), se conspecteaza de-a fir a par “tendintele” istoriografice “nationaliste” si “ceausiste” (“national-comuniste”, cum ar zice dl Tismaneanu) privind «legalitatea formării „României Mari” la 1918 , învinuirea de expansionism a „imperiilor vecine”, menţionarea „meritelor deosebite” ale României în cel de-Al Doilea Război Mondial ş.a.m.d.».

In Raport apare chiar si actualul consilier al guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, ca promotor al “motivelor” de continuitate romaneasca in spatiul carpato-danubiano-pontic. «Pentru reinterpretarea istoriei ţării din Evul Mediu se pronunţă şi un alt istoric, Dinu Giurescu, în interviul acordat ziarului Flacăra (nr. 9, 1983)», se consemneaza atent in document. Iar despre profesorul Florin Constantiniu se spune ca «Multe învinuiri s-au adus în adresa Rusiei ţariste în legătură cu aniversarea a 124-a unirii Moldovei cu Valahia. De pildă, ziarul Scânteia din 16 ianuarie 1983 a publicat articolul doctorului în ştiinţe Constantiniu, în care se spune, în special, că vecinătatea marilor imperii – Otoman, Habsburgic şi Rusia Ţaristă –, politica lor de expansiune şi ingerinţă în viaţa poporului român au creat dificultăţi în dezvoltarea procesului de formare a statului naţional. Sub ochii şi în umbra marilor puteri, care preferau o Românie dezbinată sau în calitate de armă a lor, subliniază autorul, românii au reuşit să creeze un stat modern datorită faptului că ei au fost uniţi în gând şi în simţire». Nici marele istoric roman Vasile Parvan nu scapa de criticile ante-post-comunistilor: «Judecând după toate acestea – se mai sustine in document -, în RSR continuă activitatea de căutare şi elaborare a surselor istoriografi ce şi arheologice care să confirme tezele cu privire la aflarea „multimilenară”, permanentă” a „românilor” în arealul carpato-danubian-pontic. Ştirea despre editarea – după o întrerupere de 57 de ani – a cărţii Getica, al cărei autor este „întemeietorul arheologiei româneşti” Vasile Pârvan, a fost prezentată în presă drept un eveniment de o importanţă deosebită în istoriografia românească. După cum se comunică în presă, V. Pârvan cheamă în cartea sa „să se purceadă la studierea materialelor arheologice între Tisa, Nistru şi Dunăre începând nu cu anul 700 î. Hr., ci încă din anul 1000 î. Hr. (Flacăra, nr. 3, 1983), ceea ce, probabil, le este necesar adepţilor contemporani ai „învechirii” istoriei românilor».

Si-acum iata opinia prof dr Larry Watts, insotita de documentul desecretizat la care face dansul referire – Doc 32 (Documentul in sine are si o nota simpatica, daca facem o analogie la recomandarile date de agentul KGB al Ambasadei URSS in vederea contracararii Congresului International al Istoricilor care urma sa se tina la Bucuresti, si indicatiile similare pe care, probabil, le primesc chiar azi istoricii rusi care se deplaseaza zilele acestea catre Chisinau si Iasi pentru Conferinta Stiintifica Internationala “Basarabia – 1812. Problemă naţională, implicaţii internaţionale”):

Ceea ce sovieticii defineau drept “nationalism” in sens peiorativ era folosit de Occident in sens pozitiv

Dr Larry Watts: “Există, evident, o dificultate în a distinge între principalele teze ale istoriografiei pre-comuniste şi universale în ceea ce priveşte România – cu alte cuvinte, istoria scrisă în conformitate cu standardele de metodologiei din Vest, în care situaţiile faptice au o bază de probe care indruma istorici diferiti sa traga conluzii  similare,  pe care istoricii români au fost autorizati să le urmareasca şi să le dezvolte, după programul de de-rusificare lansat de către Gheorghiu-Dej la începutul anilor 1960 – si “toate tezele PCR legate de Istoria Romaniei”,  probabil referindu-se la istoriografia de tip Lysenko, un stil impus de Stalin în care ideologul proclamă pur si simplu versiunea cea mai potrivita pentru “progresul orientarii clasei muncitoare si a revoluţiei mondiale”.

Dar de fapt, istoriografia română de la Gheorghiu-Dej si pana in anii ’80, nu numai ca a atras admiraţia internaţionala pentru calitatea performanţele sale – nu in mica parte si din cauza frecvenţei cu care a aderat la standardele occidentale de metodologie -, dar şcoala românească de istoriografie a fost alesa pentru a conduce Congresul Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1980 pana in 1985, o reuniune de prim rang a istoricilor profesionişti. Mai mult decât atât, românii au fost, de asemenea, votati, de către comunitatea internaţională de istorici – cu exceptia celor din lumea comunistă ideologic-restrictiva -, pentru a conduce o jumatate de duzină din secţiunile sale. Problema, conform auto-proclamatului “centru conducator” al lumii comuniste, a fost că istoriografia românească era prea strâns aliniată cu “istoria burghez0-occidentala”, pe care autorităţile sovietice şi acoliţii lor din blocul sovietic au etichetat-o “naţionalistă”, în sens peiorativ, dar pe care la randul lui Occidentul o numea “naţionalistă”, în sens pozitiv, asa dupa se referea pentru a-si descrie propriile istoriografii naţionale. Desigur, au existat si alte “şcoli”, care operează pe mai multe linii ideologice, şi chiar si în cadrul şcolii românesti trebuie sa admitem ca au existat tendinţe ideologice diferite, filosofii, atitudini, interpretări şi abilităţi, care variază în funcţie de individ.

Următorul raport de la Ambasada sovietică din România catre Moscova, descoperit în arhivele secrete din Republica Moldova de către Elena Negru şi Gheorghe Negru, şi publicat recent în Destin Românesc, revista publicata cu sprijinul Institutului Cultural Român, discută nu doar unele dintre aspectele legate de “protocronism” şi cultul personalităţii lui Ceauşescu referitor la istorie, dar, de asemenea,  mult mai “periculoasa” “similitudine sau identitatea de opinii româneşti moderne cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vis-a-vis de multe momente ale relatiilor ruso-române şi sovieto-române”, care, evident, necesita un răspuns coordonat al Uniunii Sovietice, Republicii Populare Ungară şi Republicii Populare Bulgaria.

Iata Documentul:

[Documentul nr. 32]
Secret

Ambasada URSS în RSR
nr. 91
31 ianuarie 1980

[Moscova]

CU PRIVIRE
LA UNELE TENDINŢE NOI ÎN ŞTIINŢA ISTORICĂ ROMÂNEASCĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PREGĂTIRILE ÎN RSR CĂTRE ÎMPLINIREA A 2050 DE ANI A PRIMULUI STAT DAC CENTRALIZAT ŞI CĂTRE CONGRESUL INTERNAŢIONAL AL ISTORICILOR

În România se încheie pregătirile pentru sărbătorirea a 2050 de ani a „primului stat dac centralizat şi independent”. Principalele măsuri ale jubileului menţionat, orientarea lor au fost desemnate într-o hotărâre specială a plenarei PCR din octombrie 1977, în care formarea statului lui Burebista a fost califi cată ca „momentul de cea mai mare importanţă în istoria poporului român”.

Planificând atât de devreme festivităţile dedicate formării statului geto-dac centralizat, care a lăsat în istorie urme destul de vagi şi ambigue, conducerea PCR s-a străduit să ducă nu doar o simplă campanie istorico-politică de activizare a „educaţiei patriotice, revoluţionare a tineretului, a tuturor cetăţenilor” ţării, deşi acest scop deţine un loc important în calculele sale. Anul 1980 a fost ales ca an jubiliar în legătură cu realizarea unui alt scop, mai important: a utiliza desfăşurarea la Bucureşti a Congresului internaţional al istoricilor pentru a propaga pe toate căile în plan internaţional concepţia despre evoluţia istorică a poporului român, revăzută în întregime în ultimii 15 ani de pe poziţii naţionaliste.

La drept vorbind, de aici a decurs întregul program de activităţi prevăzut în hotărârea CC al PCR, care nu s-a limitat la evenimentele de acum 2052 de ani, ci a cuprins întreaga istorie a României; prin aceasta se explică acel termen îndelungat care a fost pus la dispoziţie pentru pregătirea jubileului statului lui Burebista, stabilit arbitrar pentru anul 1980.

În doi ani şi jumătate, care s-au scurs după adoptarea hotărârii CC al PCR cu privire la sărbătorirea a 2050 de ani a creării primului stat dac centralizat şi independent, istoriografi a românească s-a completat cu aproape treizeci de monografii consacrate epocii lui Burebista şi Decebal, cu sute de articole pe tema dată. Afară de aceasta, în perioada respectivă au mai fost elaborate activ ideile menţionate în documentul CC al PCR cu privire la „lupta perseverentă şi neîntreruptă a poporului român pentru existenţa sa, pentru păstrarea limbii şi a pământului strămoşesc” împotriva „valurilor de popoare migratoare, iar mai târziu – a cotropitorilor şi agresorilor de tot soiul, împotriva dominaţiei străine”; cu privire la „importanţa istorică a formării naţiunii şi a statului naţional în progresul social general” ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, evenimentele cu o vechime de 2050 de ani au fost strâns legate de etapele ulterioare ale dezvoltării social-politice şi economice a populaţiei pe teritoriul României; din această epocă îndepărtată, au început să se contureze trăsăturile caracteristice ale concepţiei istorice moderne a RSR.

O atenţie deosebită s-a acordat, totodată, argumentării câtorva momente foarte importante, din punctul de vedere al României.

În primul rând, este vorba despre noţiunea aşa-numitului „spaţiu românesc” în care românii s-au constituit ca popor. În prezent, în literatura istorică a României sunt stabilite nu numai hotarele geografice ale acestui spaţiu (la Est – pe Nistru şi la gura Bugului), ci este calculată şi suprafaţa lui – 500 mii km2 (pentru comparaţie, putem spune că teritoriul Principatelor unite în 1859 constituia 137 903 km2, iar teritoriul „României Mari” la 1918 avea 195 045 km2). Astfel, „spaţiul românesc”, în interpretarea sa actuală, include părţi considerabile din teritoriile URSS, RPB, RPU, RSCS.

În al doilea rând, în geneza poporului român este scos în prim-plan elementul geto-dac. În legătură cu aceasta, „vechea civilizaţie a dacilor” este ridicată până la nivelul celei romane; Burebista este caracterizat ca un om de stat de talia lui Iulius Cezar, iar românii s-au transformat în „unul dintre cele mai vechi popoare din Europa”.Astfel, a fost simplificată teoria caracterului autohton al poporului român – „stăpânul dintotdeauna al spaţiului carpato-danubian-pontic”.

În al treilea rând, în lucrările istorice ale autorilor din RSR, apărute înainte de jubileu, este susţinută consecvent teoria continuităţii românilor pe toate aşa-numitele „pământuri româneşti”. Din acest unghi de vedere sunt examinate preponderent materialele arheologice şi etnografi ce, sunt tratate izvoarele scrise vechi, sunt supuse criticii concluziile şi aprecierile istoricilor străini, inclusiv ale celor sovietici. Teoria continuităţii le permite autorilor români să califi ce aşezarea în sec. V–VIII a slavilor pe teritoriul României contemporane drept „invazie străină”, iar popularea Transilvaniei de către unguri drept „cotropirea pământurilor româneşti” etc.

În al patrulea rând, descriind activitatea lui Burebista ca pe una de unire a pământurilor româneşti într-un „stat centralizat independent”, actualii autori din RSR consideră istoria tuturor formaţiunilor statale de pe teritoriul României din toate timpurile drept reflectare a „voinţei nesecate a tendinţei” românilor spre unitate, spre crearea propriului stat naţional, acestea stând la baza unirii Moldovei şi Valahiei în 1859 şi realizându-se pe deplin în 1918. O astfel de abordare a problemei lasă, în fond, „deschisă” chestiunea referitoare la „străvechile teritorii româneşti” – Basarabia şi Bucovina de Nord –, a căror istorie este oglindită de RSR de pe poziţii neprietenoase faţă de URSS.

În această ordine de idei, nu există dubii că opiniile şi concepţiile menţionate mai sus, împreună cu altele, strâns legate între ele prin interpretarea naţionalistă a istoricilor români, vor sta la baza rapoartelor şi comunicărilor numeroaselor conferinţe şi simpozioane care vor avea loc în RSR în legătură cu împlinirea a 2050 de ani ai statului Burebista, vor deveni laitmotivul diferitor expoziţii tematice şi muzeistice care se organizează, vor determina caracterul planifi catelor activităţi culturale şi de masă, vor fi reflectate în activitatea mijloacelor de informare în masă. După cum mărturisesc unii interlocutori de-ai noştri, festivităţile principale din România cu ocazia celor 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent” se vor desfăşura în aprilie-mai a.c. Unele modifi cări în privinţa termenelor desfăşurării lor, care anterior erau legate nemijlocit de Congresul internaţional al istoricilor, se explică prin decizia conducerii PCR de a marca pe larg în luna iulie a.c. cea de-a 15-a aniversare a Congresului IX al partidului.

Asemenea consecutivitate a două campanii politico-propagandistice permite părţii române să pregătească baza materială, să mobilizeze opinia publică a ţării, să o familiarizeze cu concepţiile de bază ale întregii istorii a României, de la „epoca lui Burebista” până la „era Ceauşescu”, după cum este numită deja aici perioada ultimilor 15 ani de dezvoltare a RSR; să determine acţiunile mijloacelor de informare în masă pentru ca să ducă o muncă diversă şi bine orientată în rândurile participanţilor la Congresul internaţional al istoricilor. În acelaşi timp, după cum afi rmă unii conlocuitori de-ai noştri, savanţii din RSR au primit indicaţia de „a propaga cu îndrăzneală noile realizări ale istoriografi ei naţionale”, „a aproba gândirea creatoare românească în domeniul istoriei”, „a demasca hotărâtor denaturările istoriei României, existente în literatura străină” în rapoartele prezentate la Congresul internaţional al istoricilor, în lucrările care vor fi difuzate printre participanţii la acest Congres.

Persoanele cu funcţii de conducere de la Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a PCR nu ascund faptul că partea română atribuie o mare importanţă politică desfăşurării Congresul internaţional al istoricilor de la Bucureşti, de aceea în procesul pregătirilor către acesta sunt implicate aparatul de partid şi de stat, toate organele şi organizaţiile care îşi pot aduce contribuţia în demonstrarea înfl oririi ştiinţei şi culturii româneşti contemporane, a progresului în dezvoltarea social-economică a RSR. Potrivit unor date, pregătirile pentru congres decurg sub controlul nemijlocit al preşedintelui României N. Ceauşescu, care se consideră istoric de specialitate. Astfel se explică încrederea în editarea tuturor publicaţiilor prevăzute pentru congres, inclusiv Istoria României în 10 volume, cu toate că, până acum, a fost editat doar primul volum.

Astfel, savanţii sovietici care vor sosi la Congresul internaţional al istoricilor se vor întâlni aici nu numai cu activitatea destul de intensă a românilor de a propaga în cadrul şedinţelor ştiinţifi ce ale forului menţionat puncte de vedere care nu coincid cu ale noastre, iar, în anumite cazuri, sunt chiar neprietenoase faţă de ţara noastră, dar se vor afla în atmosfera unei intense campanii politico-propagandistice, desfăşurate în afara congresului. Aceste două circumstanţe condiţionează, în opinia noastră, necesitatea unei pregătiri bine determinate din partea reprezentanţilor URSS care vor pleca la Bucureşti pentru a participa la Congresul internaţional al istoricilor.

În domeniul pregătirii ştiinţifi ce este oportun de a concretiza întreaga listă de concepţii cu care pot evolua la congres istoricii români şi care vor necesita din partea noastră un răspuns sau o explicaţie califi cată. În acest caz, trebuie avut în vedere că nu sunt excluse deloc şi unele alocuţiuni care vor conţine teze ce nu sunt încă în general acceptate de istoriografi a românească, aşa cum este punctul de vedere al lui I. Moldovanu referitor la civilizaţia tracică ce a dat naştere culturii Egiptului antic, a Greciei şi Romei; opinia unor specialişti despre limba geto-dacă ca limbă protoromanică, fapt ce permite de a explica „enigma” romanizării rapide a populaţiei Daciei etc. În acest context, pentru participarea la lucrările congresului trebuie atraşi cei mai buni savanţi, specializaţi în istoria României începând cu perioadele ei cele mai vechi şi terminând cu epoca contemporană.

Fără îndoială, reprezentanţii sovietici trebuie să sosească bine pregătiţi la Congresul internaţional al istoricilor, pentru a expune opiniile noastre pe marginea chestiunilor conexe vizând URSS şi RSR. După toată probabilitatea, românii, ca partegazdă, sunt puţin interesaţi în dezvoltarea unor discuţii ample asupra unor subiecte, însă este la fel de adevărat şi faptul că ei nu se vor da în lături de a se expune în forma  care este caracteristică pentru lucrările româneşti publicate în ultima vreme. Apropierea sau identicitatea opiniilor moderne ale românilor cu aprecierile istoriografiei burgheze occidentale vizavi de multe momente ce ţin de relaţiile ruso-române şi sovieto-române sporeşte probabilitatea apariţiei unor situaţii care să necesite reacţia de răspuns din partea noastră, drept care fapt caracterul şi conţinutul lămuririlor ce urmează a fi oferite de savanţii sovietici trebuie să fi e aprobate din timp. Acest lucru poate fi coordonat cu savanţii din RPU şi RPB în legătură cu orientarea antiungară şi antibulgară a unor concepţii din ştiinţa istorică contemporană a RSR.

Participanţilor sovietici la Congresul internaţional al istoricilor trebuie să li se recomande să abordeze o linie de conduită activă, singura care le-ar permite să facă uz pe deplin de autoritatea ştiinţei istorice a URSS, de bogatul potenţial creator al acesteia. În legătură cu aceasta, trebuie să acordăm o deosebită atenţie utilizării în rapoartele şi comunicările reprezentanţilor noştri a tezelor metodologiei ştiinţifice marxiste în domeniul cercetărilor istorice, fapt ce ne va permite să demonstrăm, evitând deschiderea discuţiilor privind chestiunile particulare, netemeinicia abordării româneşti a mai multor probleme ce ţin de istoria proprie şi cea mondială. Totodată, numeroasele comunicări la congres ale istoricilor români pot fi combătute în fiecare raport sovietic printr-o evaluare minuţioasă a succeselor întregii istoriografii a URSS într-o problemă sau alta, concretă sau de ordin general.

Cât priveşte acele condiţii comune, în care se vor afla reprezentanţii sovietici la Congresul internaţional al istoricilor, ar fi oportun ca fiecare dintre ei să fi e familiarizat, într-o formă sau alta, cu specificul „cursului special” al conducerii româneşti, mai ales cu poziţiile sale vizavi de problemele internaţionale actuale, cu momentele principale ale relaţiilor sovieto-române la etapa actuală. Trebuie prevăzut şi faptul că, în timpul aflării în RSR a savanţilor străini renumiţi, românii vor organiza cu aceştia interviuri pe care le vor folosi ulterior în scopul propagării „cursului românesc special” în interiorul ţării şi în afara ei. De aceea este necesar de a stabili din timp spectrul de chestiuni şi caracterul aprecierilor cu care trebuie să opereze reprezentanţii Uniunii Sovietice în asemenea cazuri. Membrii delegaţiei sovietice la congres trebuie să fie pregătiţi şi pentru conversaţii particulare cu istoricii burghezi, care vor instiga discuţiile privind divergenţele dintre savanţii din URSS şi cei din RSR vizavi de diverse chestiuni istorice; vor tinde să le dea un caracter de contradicţii insurmontabile. În astfel de situaţii, trebuie reieşit din inoportunitatea generală a acţiunilor care pot contribui
la apropierea specialiştilor români cu colegii lor din ţările occidentale.

Ambasada URSS în RSR va informa şi în continuare despre activităţile concrete întreprinse în România în legătură cu sărbătorirea a 2050 de ani a „statului dac unitar centralizat şi independent”, despre măsurile întreprinse de partea română în vederea pregătirii către Congresul internaţional al istoricilor.

Primul secretar al Ambasadei URSS în RSR

M. Muntean /semnătura/

Exp. 1 ex. în dosar

Distribuire:

1 – DP a MAE al URSS (pentru secţia CC al PCUS)
2 – CC al PC al Moldovei (tov. I.P. Calin)
3 – AŞ a URSS (academicianului V.N. Jukov)
4 – Institutul de Economie a Sistemului Mondial Socialist (IESMS) al AŞ a URSS
5 – OE a MEA al URSS

AOSPRM, fond. 51, inv. 54, dosar 7, fi lele 13-19

Victor Roncea / Ziaristi Online

Pentru prima data cercetatorii chinezi au reusit teleportarea la peste 100 de kilometri distanta

acum 1 zi 1 ora

Desi teleportarea cuantica exista de peste 10 ani, pana acum reusitele din acest domeniu n-au prea fost de mare aploare. Contau pentru specialisti, insa importanta lor in viata reala era destul de mica.

Ads by INTERNET PROTV

Pentru prima data, insa cercetatorii din China au anuntat ca au reusit sa teleporteze un obiect cuantic (fotoni) la peste 100 de kilometri distanta, aducand mai aproape ideea de aplicatie reala a acestui experiment, scrie TechnologyReview, unde puteti citi detaliile tehnice.

In prezent, teleportarea cuantica "exacta" este posibila numai pentru fotoni si atomi. Teleportarea "inexacta" (unde starea cuantica nu se pastreaza - are loc dezintegrarea obiectului), este posibila prin codificarea informatiei despre object, transmiterea acestei informatii in alt loc, de exemplu prin radio sau alta metoda, si crearea unei copii a obiectului original intr-un loc nou.

Chinezii au reusit sa transmita aceasta schimbare de stare, de la un foton la altul, pe o distanta de ~100 kilometri.

In trecut, oamenii de stiinta aveau probleme cu separarea celor doua particule pe distante mai mari de cateva sute de metri pentru ca se pierdea corelarea dintre cele doua.