Pe 28 septembrie – preluarea oficială a avioanelor F-16
Pe 28 septembrie vor fi preluate oficial primele şase avioane de tip F-16 de la baza militară portugheză Monte Real. Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc.“Am avut o discuție foarte productivă cu remarcabilul ambasador al Portugaliei în România, domnul Joao-Bernardo Weinstein; am discutat, printre altele, şi despre modalităţile de marcare oficială a preluării în serviciul Forţelor Aeriene Române a primelor 6 aparate F-16, pe 28 septembrie, la Baza Aeriană Monte Real din Portugalia, respectiv la începutul lunii octombrie, la Baza Aeriană Feteşti”, a scris Mihnea Motoc pe Facebook.
În 2013, România a decis să achiziționeze din Portugalia 12 avioane de tip F-16 folosite. Iniţial s-a dorit achiziţionarea a 24 de avioane, dar decizia finală a fost pentru 12. Aceasta, din motive bugetare.
În afara de oferta portugheză de F-16, au mai prezentat oferte companiile producătoare ale avioanelor JAS-39 Gripen şi Eurofighter Typhoon, pentru aparate noi.
A fost, de asemenea, analizată oferta pentru aeronava Rafale, produsă de grupul francez Dassault. Preţul pentru cele 12 aeronave F-16 a fost stabilit la 628 milioane de euro, ele urmând să staţioneze în bazele aeriene de la Feteşti şi Câmpia Turzii, modernizate special pentru acest tip de avion.
În 2015 autorităţile române au anunţat intenţia de a mai achiziţiona şi alte aparate de tip F-16.