Singurul CAP din România care n-a murit plăteşte tractoriştii cu 2000 de euro şi n-are an fără profit

Printul Charles i-a invitat pe localnicii din Valea Zalanului la masa in curtea casei sale. Ce surpriza i-au pregatit acestia

Printul Charles se bucura de soare si pajisti inflorite inca din prima zi a vacantei sale in Transilvania. Ajuns duminica seara la resedinta sa din Valea Zalanului, a fost intampinat cu bucurie de sateni, care l-au invitat la un concurs de cosit.

Toata suflarea din Valea Zalanului s-a adunat la concursul de cosit, gandit special pentru a-l delecta pe printul Charles. Satenii au tinut sa faca o demonstratie de folclor autentic si i-au cantat mostenitorului coroanei britanice o melodie in limba maghiara.
  Printul Charles i-a invitat pe localnicii din Valea Zalanului la masa in curtea casei sale  Printul Charles i-a invitat pe localnicii din Valea Zalanului la masa in curtea casei sale. Ce surpriza i-au pregatit acestia Din cauza caldurii, o femeie si-a pus o frunza mare de brusure pe cap, ca sa o apere de soare. Aparitia inedita nu a scapa neobservata de print.
Printul Charles: "Palaria ta? E foarte cald, nu-i asa? Foarte cald."
Patru echipe de cosasi s-au aliniat cu emotie la start, pe pajistea din apropierea casei printului Charles. Startul a fost dat de o pocnitura de bici, care a rasunat puternic printre dealuri.
In vreme ce barbatii coseau, femeile imprastiau fanul, asa ca munca in echipa a mers incredibil de repede. Nu doar viteza a contat in fata juriului, alcatuit din print si cativa apropiati, ci si impresia artistica.
Cat a durat cositul, mostenitorul coroanei britanice s-a aratat interesat de tehnica taranilor si a studiat uneltele si miscarile fiecarui concurent.
Oamenii au adus cosuri incarcate cu bunatati cum numai in Valea Zalanului gasesti. Painea de casa langa slanina afumata si palinca invechita in butoaie de stejar. Scripcarul satului s-a prezentat si el la datorie, ca sa-i ajute pe cosasi sa scape de emotii si sa lucreze cu voiosie.
Inainte de concurs, printul a facut o plimbare prin padure, insotit de vechiul sau prieten, contele Kalnoky, si de biologii care nu se mai satura de studiat florile si pasarile de la noi.
La final, printul a invitat toata suflarea satului la conacul sau din Valea Zalanului si a trecut pe jos raul care desparte pasunea de drumul spre casa.
Anul acesta, localnicii i-au pregatit si o surpriza printului Charles: la cativa pasi de casa lui au construit o mica piscina, unde ar putea sa se racoreasca in zilele insorite. Apa minerala de aici face minuni pentru sanatate.
In apropiere, oamenii au facut si o mofeta, pentru ca printul sa-si intareasca inima si sistemul circulator. Alteta sa nu a apucat se se bucure de ele, caci are programul incarcat. Marti va merge la Viscri, iar dupa amiaza o are ca oaspete, la Miclosoara, pe princ
NEWS...ROMANIA..!!

Singurul CAP din România care n-a murit plăteşte tractoriştii cu 2000 de euro şi n-are an fără profit

Publicat pe 31 mai 2015

Cei de la Combinatul Agroindustrial Curtici din judeţul Arad, pe scurt CAI, nu au probleme cu seceta şi fac profit an după an, lăudându-se cu o cifră de afaceri de 10 milioane de euro, arată un reportaj realizat de EVZ cu sprijinul Agrointel.
Vara aceasta, când toată România se plânge de culturi compromise, agricultorii din Curtici au obţinut cea mai mare producţie de grâu la hectar din toată ţara. Unii nu cred în minuni, aşa că au mai pus la îndoială producţia stahanovistă.
Pe lângă calităţile solului, profitul se datorează, în mare parte, managementului. Inginerul Dimitrie Muscă ştie cu ce e mai bine să populeze miile de hectare, pe baza unei prospecţiuni a pieţei şi, de mai bine de 20 de ani, nu a dat greş niciodată.
Mai ştie ceva: mizează pe soiurile autohtone. Acum, CAI Curtici are terenuri, ferme de animale, livezi şi magazine de desfacere. CAP-ul capitalist a devenit un exemplu de afacere de succes. Are o cifră de afaceri de 10 milioane de euro pe an, plăteşte asociaţilor anual câte 1.500 de kilograme de grâu la hectar – un record naţional – iar tractoriştii au ajuns să câştige şi 2.300 de euro pe lună în sezon.
În curtea sediului administrativ al holdingului, la oră fixă, sună în difuzoare „Noi suntem Români”. Se întâmplă de fix 24 de ori într-o zi, de 10 ani. Aceeaşi temă muzicală răsună şi în ferme sau printre grajduri.
Pentru distracţia copiilor din Curtici, dacă afacerea tot merge pe profit, directorul a deschis o mini-grădină zoologică, iar la una din locaţii cresc în libertate păuni, printre găini, pe un gazon care ar face orice englez să moară de invidie, flancat de trandafiri altoiţi, meri şi pruni care au dat în pârg. Şi e numai curtea fabricii de lactate a fostului CAP.
Dimitrie Muscă urmăreşte, în biroul său, patru plasme imense, pe care se transmit live imagini din ferme şi din cele 29 magazine în care se vând produsele din carne şi lactate produse la Curtici.
Cum vede o neregulă, pune mâna pe telefon şi sună: „Am vorbit de două zile să aveţi mai multă marfă în vitrine”, apoi cere explicaţii şi dă alarmă de sancţiuni.
CAI Curtici s-a născut imediat după Revoluţie, pe bazele fostului CAP din oraşul arădean. Practic, cooperativa agricolă de producţie comunistă nu a fost închisă, ci s-a adaptat la capitalism.
Povestea începe în 1987. Inginerul agronom Dimitrie Muscă a fost numit preşedinte şi inginer şef la CAP „Lumea Nouă” din Curtici. În 1989, reuşea deja o performanţă: cooperativa a trecut de la cinci milioane de lei pierdere la nouă milioane de lei profit. Bonus, Muscă a dechis o brutărie în sat. După Revoluţie, inginerul s-a trezit în curtea CAP-ului cu majoritatea proaspeţilor proprietari de terenuri, foşti agricultori cooperatişti.
„E păcat să se desfiinţeze CAP-ul nostru. Cu ce o să ne alegem fiecare? Cu o cărămidă din grajd pe care s-o ducem acasă? Vrem să rămânem în continuare în asociaţie, iar tu să ne conduci pe mai departe, că ai făcut treabă bună până acum”, i-au spus oamenii.
Cooperativa Agroindustrială funcţionează acum în sistem de holding, asociind două societăţi cu producţie vegetală, CAI Curtici şi CAI Olari, care lucrează 7.500 de hectare de teren.
Pământul nu e al cuiva anume, ci aparţine celor 2.300 de curticeni sau urmaşi ai acestora, care l-au pus la comun aşa cum era pe timpul CAP-ului comunist. Doar că acum primesc parte din câştig. În medie, fiecare are cam 3 hectare, niciunul 100.
În plus există fermele de animale, fabrica de lactate şi abatorul, şi cele 29 de magazine de desfacere a produselor animaliere, din care 9 în Timişoara şi 20 în Arad.
În timp ce agricultorii din toată România se plâng că cel puţin o treime din culturi le-a fost compromisă, la CAI Curtici s-a recoltat cea mai mare producţie de grâu din ţară. „În fiecare an luăm decizia de a planta cea mai mare suprafaţă cu acea cultură cares se dovedeşte a fi cea mai rentabilă. Sezonul acesta, cel mai rentabil a fost grâul. Am plantat 4.000 de hectare cu grâu şi am obţinut 7.013 kg la hectar. Pentru însămânţări folosim exclusiv grâu românesc, produs de Staţiunea de cercetare Fundulea. Este un grâu cu o calitate de panificaţie excelentă, cu gluten 32 – 34%, proteină 14 – 15%”, explică Dimitrie Muscă.
Chiar dacă la Curtici se face cel mai bun grâu pentru făina de panificaţie, 3.000 de tone din producţia acestui an a fost oprită pentru hrana animalelor, ca să aibă carnea bună, să nu fie hrănite cu îngrăşăminte şi chimicale.
Pentru porci, dar şi pentru vacile de aici a mai plantat 125 de hectare de lucernă, 3.500 de hectare de porumb, floarea soarelui. În fiecare an, după recoltare, cei 2.300 de proprietari de teren primesc, pentru fiecare hectar, câte 750 kg de grâu şi tot atâta de porumb.
Cei care nu vor roadele pământului iau 260 de euro pe hectar sau, în loc de grâu, îşi asigură pâinea pentru tot restul anului. Cantitatea de o tonă şi jumătate la hectar nu se dă nici în ţară, nici în Europa şi nu se dă nicăieri în lume.
„Anual, profitul se redistribuie pentru dezvoltare”, spune Muscă. Pentru lucrul pământului, Muscă mizează pe calitatea germană. 17 tractoare Fendt, 14 combine Class, 5 semănătoare Horsch, 5 prăşitoare – aşa arată o parte din parcul motorizat.
Toate sunt nişte maşinării computerizate, au sute de cai putere şi sunt capabile să lucreze 300 de hectare zilnic. În plin sezon, cei care lucrează pe combine sunt remuneraţi cu câte 100 de euro pe zi.
Tractoriştii primesc şi ei câte 70 de euro pe ziua de muncă în plină campanie agricolă. „Maşinile au valoare mare. Oamenii care lucrează cu ele trebuie să fie responsabili. Trebuie să fii plătit corect ca să exploatezi corect utilajele”, spune Muscă.
La CAI Curtici funcţionează întregul circuit al unui business bine pus la punct: pe pământul oamenilor intraţi în cooperaţie se produc cerealele, din acestea se fac furajele pentru animale, abatorul şi fabrica de lactate sunt tot ale holdingului, iar produsele se vând doar în magazinele proprii.
„Eu ştiu ce am aici şi nu mă compar cu alţii. La fel de adevărat este că în niciun an nu am avut profit sub un milion de euro. România ar putea arăta aşa, dacă cei din domeniul acesta ar înţelege să lucreze serios. Să muncească, să fie corecţi cu toţi cei care intră în circuit”, spune Muscă.
Directorul îşi permite luxul de a-şi „creşte” ingineri din rândul tinerilor care se angajează la CAI la terminarea şcolii, ca să îşi facă bani de vacanţă. Iar oamenii dau de bine şi nu mai pleacă.
Sursa – Agrointel.ro
ipesa Margareta.

NEWS..ROMANIA !!