Google Website Translator Gadget

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

WAUUUU !! CE JALEEEE_________________________

                                                                                 

                                                                                                     


Stiri | DC News | De Ce se intampla | Ziar online
POLITICĂ




Spitalele private, lipsite de finanțarea din bani publici

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, la Târgu Mureș, că finanțarea unităților spitalicești private din fondurile CNAS va fi sistată, prin contractul-cadru care va intra în vigoare de la 1 martie, argumentând că cine îşi dezvoltă o afacere privată “nu şi-o face pe banul public”. 
Spitalele private, lipsite de finanțarea din bani publiciPotrivit declarațiilor oferite de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, prin această măsură, fondurile acordate de către stat spitalelor publice vor fi majorate cu zece procente, ceea ce va asigura o finanţare superioară a acestor unități şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor.
“În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici – vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate – să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă”, a spus Nicolăescu, citează Mediafax.
Ministrul Sănătății a dat asigurări că, împreună cu Raed Arafat, va analiza și va prioritiza fiecare problemă din sistem pentru ca “uşor-uşor” să găsească “soluţie fiecăreia”, deoarece nu pot fi rezolvate toate odată din lipsă de fonduri necesare.
În opinia ministrului Nicollăescu, managerii de spitale private trebuie să îşi gândească investiţia bazându-se pe forţele proprii, nu pe “ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă”, susținând că cine îşi dezvoltă o afacere privată “nu şi-o face pe banul public”.
“Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să… Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă – sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat”, a spus Nicolăescu.
Acesta a mai arătat că “cine va vorbi” din sistemul privat împotriva acestei măsuri “nu va şti ce vorbeşte”, precizând că intenționează să reducă prin “soluţii şi metodologii”, fenomenul căpușerii sistemului public, prin care medici din sistemul privat își duc bolnavii pentru tratamente în spitalele publice.
De asemenea, ministrul Nicolăescu a adăugat că nu ştie încă dacă le va permite în continuare medicilor să lucreze simultan şi în sistem public şi în sistem privat.


vineri, 11 ianuarie 2013

INCREDIBIL!!____________________________________________________


ȘTIRI
CTP despre Ponta: singurul care nu s-a folosit de “greaua moștenire”
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a apreciat discursul premierului Victor Ponta, de joi seară, pe tema bugetului din 2013 și a stării națiunii. El a spus că atitudinea premierului a fost una rațională. A ținut să precizeze că Ponta nu s-a folosit în discursul său de “greaua moștenire“ invocată de fiecare dintre puterile precedente în momentul preluării frâielor ţării.
CTP despre Ponta: singurul care nu s-a folosit de “greaua moștenire”CTP a spus că discursul lui Victor Ponta este o dovadă clară a dorinţei de schimbare a relaţiei dintre Guvern şi cetăţeni. Analistul a subliniat că o asemenea “promisiune de transparenţă menită să vină în contradicţie evidentă cu atitudinea guvernelor PDL” nu le va fi suficientă celor de la guvernare, care trebuie să pună în aplicare planuri clare.
“I-aş da o notă bună lui Victor Ponta pentru că nu s-a folosit de greaua moştenire. Acest discurs, pe care l-am auzit ani şi ani de la fiecare putere, a fost anulat de Victor Ponta. Ce-a fost, a fost. Nici nu a pronunţat numele lui Băsescu. Nu a vrut să arunce responsabilitatea datoriilor României pe umerii adversarilor politici, ceea ce este o atitudine raţională şi de o bună perspectivă”, a spus Cristian Tudor Popescu, la România TV.
“Nu este suficientă o mai bună comunicare şi o atitudine mai lipsită de aroganţă. Se va vedea, efectiv, ce se întâmplă pentru că dacă clientela actualei puteri va face exact ce a făcut clientela PDL-ului, oamenii vor vedea. Dacă vor continua afacerile de corupţie la nivel înalt, jocul iresponsabil cu banii publici, cum s-a întâmplat, oamenii vor vedea şi vom simţi pe pielea noastră. Dacă vom vedea demnitari ai actualei puteri îmbuibându-se, îngrăşându-se în funcţii, cum s-a întâmplat (…), cum îşi mai fac o vilă cu 18 camere, cum îşi mai cumpără nu ştiu câte terenuri, cum le cresc conturile în vreme ce nouă premierul ne vorbeşte desăre tăieri şi austeritate, iarăşi este inutil ce face domnul Ponta”, a atras atenţia Cristian Tudor Popescu, potrivit RTV.
CTP a apreciat că problema cea mai dificilă pentru premierul Ponta va fi clientela politică: “În ceea ce priveşte Guvernul, posturile grase din companiile de stat, unde se pune clientela politică… aici premierul Ponta, ca om politic tânăr şi care vrea un viitor, sunt convins că nu doreşte ca aceste persoane să aibă bani mulţi şi nemeritaţi în funcţiile respective. Dar, ca să îi scoată de acolo, să reducă aceste zone de scurgere de bani nemeritaţi, trebuie să lupte politic în interiorul coaliţiei, unde se va lovi de cercuri de interese (…). Interesul lui Ponta este să rezolve aceste lucuri. Întrebarea este dacă va putea, pentru că acolo este o pâclă foarte groasă”.


joi, 10 ianuarie 2013

MAIMUTA_______________________________________________





POLITICĂ

Planul B, de la Băsescu: Blitzkrieg în CSM, cu ajutorul CCR

Războiul din CSM are o singură miză pentru regimul Băsescu: numirea Procurorului General și a procurorului-șef de la DNA.  Cele două funcții au rol cheie în ecuația Puterii. Controlul lor îi permite președintelui să facă jocurile pe scena politică, cel puțin până în 2014. Paradoxal, dar conducerea CSM, atât de disputată,  este un obiectiv secundar, neimportant pe termen lung. După ce numește șefii Parchetelor, d-na Schimdt Hăineală, cu mandat de un an, poate renunța la funcție, întrucât aceștia au un mandat de trei ani, până în 2016.
Planul B, de la Băsescu: Blitzkrieg în CSM, cu ajutorul CCRCa urmare, Traian Băsescu va recurge la o strategie tip blitzkrieg, forțând numirile atâta vreme cât deține controlul CSM. Planul B a fost lansat după eșuarea tentativei de spargere a USL și înfrângerea catastrofală din alegeri.
Prima mișcare a fost deja făcută de Traian Băsescu: la ședința CSM din 4 ianuarie, președintele a sugerat că propunerile trebuie înaintate de către CSM. Prin schimbările de regulament realizate în timp, fără publicitate, de echipa Ghica-Hăineală, CSM a devenit o instituție în care decizia este centralizată la nivelul funcțiilor de conducere. Ca urmare, echipa lui Traian Băsescu din CSM poate propune cei doi procurori șefi, pe care președintele îi va numi rapid, ca în tandemul din 2005, realizat cu ministrul Justiției, Monica Macovei.
Mona Pivniceru i-a replicat, deja, președintelui că va respecta legea în vigoare, care a fost declarată constituțională de două ori, de către CCR, așa că nu poate lăsa CSM să facă propunerile.
Imediat ce vor reuși instalarea unei echipe de conducere portocalii la CSM, oamenii președintelui vor ataca legea la Curtea Constituțională. După modelul binecunoscut al votului politic, CCR va da o decizie favorabilă, așa cum a făcut la referendum. Atunci, și-a ignorat propria hotărâre, din luna mai, în care stabilise că populația cu drept de vot s-a redus semnificativ, de la ultimele alegeri.
După decizia CCR, conducerea CSM va înainta propunerile, iar Băsescu va face numirile. Pentru a reuși acest scenariu, Traian Băsescu mai are de făcut un singur pas: să impună în funcția de vicepreședinte CSM fie pe Alina Ghica, fie pe Vasilică Danileț.
Contra-atacul, inutil dacă e făcut cu întârziere
Opoziția magistraților este coordonată de AMR și UNJR, care au pornit proceduri de revocare a celor doi judecători amintiți. Pentru revocare este nevoie de votul a două treimi din numărul total al judecătoriilor, iar procesul ia timp. Șansele de îndeplinire a cvorumului sunt mici, iar efectele discutabile. Cristi Danileț a anunțat că va contesta procedura, deci este posibil ca disputa să fie soluționată în… instanță! Astfel, până la termenul final, el rămâne în funcție și votează. Odată numiți noii procurori-șefi, rezultatul procesului nici nu mai contează. Eventualele schimbări legislative  durează, iar Ordonanțele de Urgență ar constitui capete de acuzare la CE. Practic, cu blocajele de la CCR și de la promulgarea prezidențială, cel mai devreme CSM ar putea fi ”debăsificat” în decembrie, când numirile vor fi, deja,  făcute.
 Procurorii, stâlpii Puterii lui Traian Băsescu
Importanța numirilor de la PG și DNA s-a văzut în timpul celor opt ani de mandat, dar mai ales în momentele cheie, cum au fost alegerile din 2009 ( când nu au intervenit),  sau referendumul (când au făcut exces de zel). Cu șefi numiți de Traian Băsescu la Parchete, oamenii săi nu vor avea niciun deranj în următorii trei ani din partea anchetatorilor, indiferent ce va descoperi actuala Putere în gestiunea ministerelor sau regiilor. Pe de altă parte, procurorii vor aduna date despre adversarii lui Traian Băsescu. După 6-8 luni de guvernare Ponta, pe măsură ce popularitatea administrației USL se va eroda, procurorii vor începe circul mediatic cunoscut: interceptări-stenograme pe surse, arestări preventive, scandaluri mediatice. Accentuând erodarea încrederii în actuala Putere. De asemenea, existența unor procurori fideli la șefia PG și DNA este necesară pentru a acoperi abuzurile săvârșite la comandă politică în regimul Băsescu.

Stire recomandata

marți, 8 ianuarie 2013

ADEVARUL .....DOARE!!________________________________


Falsurile din filmele lui Sergiu Nicolaescu








o fan



Regizorul a realizat un număr mare de filme istorice. Dar cât adevăr prezintă peliculele sale? „Adevărul“ trece în revistă câteva filme faimoase şi demontează miturile legitimate de cinematografia comunistă

ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ
Admirat şi hulit totodată pentru filmele pe care le-a regizat, Sergiu Nicolaescu va intra în istoria cinematografiei române. Peliculele sale au umplut până la refuz cinematografele înainte de revoluţie, dar au legitimat şi falsurile istorice procesate de activiştii comunişti. 
Creaţia lui Sergiu Nicolaescu s-a împletit cu politica naţionalistă a lui Nicolae Ceauşescu. Regizorul a profitat de oportunităţile create de regim şi, alături de scenaristul Titus Popovici, a realizat pelicule care hiperbolizau anvergura domnitorilor români sau îi plasau pe comunişti în centrul luptei antifasciste. 
Dincolo de divertisment şi de amintirea anilor când se stătea la coadă pentru un bilet la „Cu mâinile curate“, rolul „educativ“ al acestor filme a fost mai degrabă toxic. Profesorul Marius Diaconescu semnala acest pericol într-un interviu acordat revistei „Historia“: „Românul din ziua de azi învaţă mai multă istorie de la televizor şi din filme decât din cărţile de istorie“. 
1970: MIHAI VITEAZUL - „UNIFICATORUL“

Peliculele regizate de Sergiu Nicolaescu nu au fost gândite ca filme documentare şi nici nu trebuie utilizate ca materiale didactice. Cea mai eronată reprezentare a unui personaj istoric se regăseşte în „Mihai Viteazul“ (1970). În film, domnitorul îi învinge pe turci intrând în luptă fără armură, în cămaşă şi cu barda în mână. Producţia cinematografică îl prezintă a fi învingătorul de la Călugăreni.

În realitate, Mihai Viteazul a dominat bătălia până la un moment dat, după care, spre seară, s-a retras de pe câmpul de luptă. A lăsat oraşele Bucureşti şi Târgovişte pradă otomanilor şi s-a retras în munţi pentru a primi ajutor din Ungaria, de la Sigismund. 

Scena cea mai emoţionantă a filmului îl prezintă pe Mihai intrând în catedrala din Alba Iulia pentru a fi încoronat, aclamat de „popor“. Unirea celor trei ţări româneşti ar fi fost „pohta ce-a pohtit“ domnitorul. În realitate, Mihai Viteazul nu s-a gândit niciun moment la unirea tuturor românilor, deoarece în Evul Mediu nu exista un astfel de proiect. Mult mai târziu, la jumătatea secolului al XIX-lea, oamenii de cultură au invocat domnia lui Mihai Viteazul pentru a revendica dorinţa de secole a românilor de unire. Comuniştii au preluat şi au „îmbunătăţit“ reprezentarea de unificator a lui Mihai Viteazul.
1989: MIRCEA  - „NEÎNVINSUL“

Într-un interviu pentru revista „Historia“, istoricul medievist Marius Diaconescu, lector la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, comenta şi falsurile din filmul „Mircea“ (1989). „Toată lumea ştie că Mircea cel Bătrân îl învinge pe Baiazid în bătălia de la Rovine“, spune istoricul. 

„Învăţăm în şcoală acest lucru, avem şi poezia lui Mihai Eminescu despre bătălie. Nu este nimic adevărat, pentru că după bătălia de la Rovine, Mircea cel Bătrân stă aproape doi ani şi jumătate în Transilvania. Dacă ar fi câştigat bătălia, ce căuta în martie 1395 la Braşov şi se închina regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg? De ce de patru ori a încercat armata ungară să îl repună pe tronul Ţării Româneşti pe Mircea cel Bătrân şi nu a reuşit pentru că au venit turcii întotdeauna şi l-au alungat pe Mircea? A fi patriot nu înseamnă să fii mincinos. Patriotismul nu se măsoară în minciuni“, consideră Marius Diaconescu.

În film, personajul a fost „botezat“ Mircea cel Mare, evitându-se formularea Mircea cel Bătrân pentru a nu se face legătura cu vârsta înaintată a lui Nicolae Ceauşescu (71 de ani în 1989).
1974: UN COMISAR ACUZĂ - MINCIUNA DESPRE LEGIONARI

O altă istorie falsă legitimată de filmele lui Sergiu Nicolaescu se leagă de conflictele dintre legionari şi comunişti în anii 1940-1941. În realitate, comunişti nu au contat pe scena publică atunci. În filmul „Un comisar acuză“ (1974), Nicolaescu prezintă scena asasinării de către legionari, la închisoarea Jilava, a 64 de ofiţeri şi foşti demnitari. Se arată cum deţinuţii comunişti au fost eliberaţi pentru a scăpa de furia comandourilor legionare. În realitate, comuniştii au rămas în închisoare, deoarece legionarii nu le acordau niciun fel de importanţă şi nu şi-au propus să-i asasineze.

Filmele avându-l în rolul principal pe comisarul Moldovan debutează după „tezele din iulie 1971“ ale lui Nicolae Ceauşescu, care au culminat cu înăsprirea controlului ideologic asupra culturii. La acea dată, Sergiu Nicolaescu era secretar al organizaţiei de partid a asociaţiei cineaştilor. Cu ocazia unei şedinţe a profesioniştilor din domeniul cinematografiei, Nicolaescu l-a asigurat pe secretarul general al PCR că cineaştii au înţeles misiunea pe care le-a trasat-o secretarul general al partidului.
1978: REVANŞA - SARANTOPOULOS, UN „VAGABOND“

Într-o altă peliculă avându-l erou pe comisarul Andrei Moldovan, „Revanşa“ (1978), Nicolaescu legitimează varianta istoriografiei comuniste privind rebeliunea legionară. În film, comandoul condus de legionarul Parai-pan este făcut responsabil de asasinarea maiorului german Helmut Döring, cu scopul declanşării conflictului de stradă dintre Mişcarea legionară şi generalul Ion Antonescu. Încă din 1941 s-a ştiut că vinovat de acest asasinat era agentul englez de origine greacă Sarantopoulos. În filmul „Revanşa“ însă, Sarantopoulos este prezentat a fi un vagabond scos ţap ispăşitor pentru uciderea maiorului Döring.
PACTUL CU SECURITATEA

Fostul general de Securitate Aurel Rogojan susţine că nu doar „tezele din iulie“ au cauzat reorientarea lui Nicolaescu spre pelicule cu eroi comunişti. La acea vreme erau foarte apreciate în întreaga lume filmele poliţiste.

 Securitatea s-ar fi înţeles cu Sergiu Nicolaescu să prezinte virtuţile unui comisar de poliţie comunist, pentru a-i face simpatici în ochii cetăţenilor pe lucrătorii din Ministerul de Interne. 

Ipoteza lansată de generalul Aurel Rogojan poate fi credibilă. Istoriile oficiale de partid prezentau rezistenţa antifascistă a ilegaliştilor comunişti proveniţi din rândul muncitorilor. Se pune că Sergiu Nicolaescu şi-ar fi ales personajul principal datorită înrudirii cu un poliţist de legendă din anii ’40, pe nume Gheorghe Cambrea.
   
I-A CERUT LUI CEAUŞESCU MAI MULŢI CAI ŞI SOLDAŢI

Documentele din arhiva Partidului Comunist conservă informaţii inedite despre orientarea naţionalistă a cinematografiei în vremea lui Ceauşescu şi despre rolul lui Sergiu Nicolaescu în acest proces. Pe 6 iunie 1966, Secretariatul Comitetului Central al Partidului Comunist Român a discutat problema orientării pe viitor a producţiei de filme.

Şefii partidului erau nemulţumiţi de activitatea Consiliului Cinematografiei. Instituţia, creată în 1962, nu se achitase de sarcina ideologică trasată de partid. Regimul investea sume considerabile în producţia de filme artistice şi nu se observa creşterea sentimentului patriotic al cetăţenilor. Tocmai de aceea, conducerea PCR propunea Consiliului Cinematografiei să se consulte cu specialiştii din mediul ştiinţific pentru a produce până în anul 1970 câteva filme care să alcătuiască „ciclul epopeii naţionale“.
UMANIZAREA EROILOR

Conducerea de partid nu era nicidecum interesată ca noile filme să prezinte adevărul istoric. Atât secretarul general al PCR Nicolae Ceauşescu, cât şi prim-ministrul Ion Gheorghe-Maurer sugerau că cinematografia trebuia să reflecte realităţile naţionale în conformitate cu linia partidului. 

La acel moment, comuniştii români visau independenţa ţării în blocul comunist. În acest scop, doreau să prezinte vitejia românilor în diverse epoci istorice. Producţiile cinematografice erau un vector important al propagandei de acest fel deoarece filmele puteau fi titrate în limbi străine şi difuzate atât în ţările occidentale, cât şi în statele socialiste.

Tânărul regizor Sergiu Nicolaescu a fost omul potrivit la locul potrivit în acest context. În anul 1966 realizase filmul „Dacii“, care a obţinut un mare succes atât în ţară, cât şi în străinătate. Alături de alte personalităţi din domeniul cinematografiei, Nicolaescu a fost invitat pe 23 mai 1968 la şedinţa Comisiei ideologice a CC al PCR. Era deja un protejat al regimului în domeniu, având în vedere că a luat cuvântul primul după Nicolae Ceauşescu.
TITUS POPOVICI, ABONAT LA FILMELE ISTORICE

În opinia lui Sergiu Nicolaescu, cinematografia românească nu putea face faţă competiţiei externe deoarece nu reuşea să îmbine rigorile ideologice cu aşteptările de relaxare ale publicului. Trebuia prezentată şi latura umană a personajelor, cum ar fi capacitatea de a iubi, sau de a-şi proteja familia. Eroii trebuiau umanizaţi, spunea Nicolaescu. În filmele sale, regizorul va încerca să surprindă relaţia afectivă dintre Mihai Viteazul şi Doamna Stanca, dintre Mircea cel Bătrân şi nepotul său Vlad sau dintre comisarul Moldovan şi fiul său luat ostatic.

În privinţa mesajului istoric al filmelor artistice, Sergiu Nicolaescu deplângea cooperarea greoaie cu scenariştii. Scriitorii refuzau să colaboreze între ei pentru a scrie scenarii şi astfel se aştepta câţiva ani pentru un text. Mai exista şi problema avizului ideologic. Un scenariu era lecturat de aproximativ 40 de persoane până ajungea la regizor. Nicolaescu şi-a impus viziunea asupra cinematografiei. Din ordinul lui Ceauşescu s-a restrâns numărul persoanelor implicate în producţia unui film. Scenaristul şi regizorul colaborau cu un responsabil ideologic. Cei trei răspundeau pentru calitatea producţiei până la final, fiind plătiţi în funcţie de succesul peliculei. 

Astăzi se discută prea puţin despre contribuţia scenariştilor la mistificarea şi falsificarea istoriei. Ei sunt autorii celebrelor scene şi replici care au contribuit, de asemenea, la  turnura naţionalistă a cinematografiei comuniste. Spre exemplu, scriitorul Titus Popovici era un scenarist abonat la filmele istorice care primeau un buget consistent din partea regimului (a colaborat atât cu Sergiu Nicolaescu, cât şi cu alţi regizori). 
NEMULŢUMIT DE MINISTERUL AGRICULTURII

O altă problemă expusă de Sergiu Nicolaescu în mai 1968 a fost colaborarea greoaie cu unele ministere. S-a plâns că Agricultura nu furniza cinematografiei suficienţi cai pentru epopeile istorice, sau aceştia nu erau dintre cei mai buni. Avea reproşuri şi pentru Armată, care nu asigura destui soldaţi pentru rolurile de figuranţi în scenele de luptă. 

Nicolaescu recunoştea că regizorii din statele socialiste aveau un mare avantaj faţă de colegii lor din ţările capitaliste datorită colaborării unor instituţii publice la producţia cinematografică. Tocmai de aceea, susţinea Nicolaescu, era păcat ca România să nu producă filme competitive pe piaţa externă. În Occident, cinematografia acelor ani punea accent pe brutalitate, sex şi aventură. Se putea specula nevoia spectatorilor europeni pentru filme  eroice. 
ISTORICUL ADRIAN CIOROIANU: „NIMENI NU A ÎNVĂŢAT ISTORIE DIN FILMELE LUI SERGIU NICOLAESCU“

„Cred că nimeni nu a învăţat istorie din filmele lui Sergiu Nicolaescu, probabil că cei mai mulţi şi-au făcut o idee. În primul rând, cred că este greşit să ne întrebăm dacă şi ce putem învăţa din filmele lui Sergiu Nicolaescu. Ele au avut succes pentru că a ajuns acolo unde nu ajunge un manual, sau o carte de istorie. De aceea, cred că e ridicol să ne războim acum cu aceste filme. Oare ce este mai periculos – un film al lui Sergiu Nicolaescu, sau intervenţia preşedintelui într-o chestiune istorică, precum cea a relaţiei dintre Regele Mihai şi Ion Antonescu? Mult mai corect ar fi să ne întrebăm ce putem face pentru ca o carte, un manual, învăţământul în general să ajungă acolo unde ajungeau filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu.  Mai periculos este că în orarul elevilor este o singură oră de istorie. 
În al doilea rând, a le judeca azi e facil, filmele istorice ale lui Nicolaescu trebuie judecate în contextul istoric de atunci. Ele sunt inseparabile de contextul anilor ʼ60, ʼ70, chiar ʼ80, pentru că puţine au legătură cu lumea de azi. Ele fac parte dintr-o epocă ce se legitima prin istorie, or noi trăim astăzi într-o democraţie care nu mai face nimic pentru istorie“. (A consemnat Cristina Diac)
CUM A AJUNS NICOLAESCU ÎN ROLUL LUI MIHAI VITEAZUL – MĂRTURIA LUI DUMITRU POPESCU

În memoriile sale, Dumitru Popescu scrie că Sergiu Nicolaescu şi-a dorit rolul principal din filmul Mihai Viteazul. Şi că nemulţumit de alegerea lui Amza Pellea, ar fi ameninţat cu reclamaţii la Nicolae Ceauşescu însuşi. Între 1968-1971, Dumitru Popescu a fost secretar al Comitetului Central. 

„Mi-am adus, însă, aminte, de o şarjă similară, în care se angajase în urmă cu ani, întâmplător tocmai când fusesem adus la CC să preiau domeniul lui Paul Niculescu-Mizil. Venise atunci într-un suflet Titus Popovici şi, uitând chiar să-mi ureze succes, se năpustise asupra mea, implorându-mă să nu-l las pe Sergiu Nicolaescu să-şi adjudece rolul principal din Mihai Viteazul. Nu-l cunoşteam pe regizor, nu-mi amintesc dacă se remarcase până atunci cu ceva remarcabil în cinematografie, dar m-a intrigat disperarea lui Titus. De ce nu trebuia distribuit S.N. în acel rol, în ruptul capului? «Fiindcă nu e actor», mi-a servit scriitorul argumentul considerat de el zdrobitor. Nu m-a convins. Ştiam că destule vedete de la Hollywood n-aveau nimic în comun cu actoria. «Nu, domnule, dacă i se dă rolul lui Mihai Viteazul, eu mă sinucid!». Devenea mai inteligibil. Regizorul nu avea experienţă de interpret, nu mai jucase într-un rol principal. La câteva zile, am fost chemat la Consiliul Cultural să văd probe cu mai mulţi actori în rolul domnitorului român. Mi s-a spus că aşa se obişnuieşte, iar cazul de faţă era ieşit din comun, filmul aflându-se în atenţia secretarului general. Mă rog, am asistat, de faţă şi cu şefii Consiliului, cu Titus, cu Sergiu Nicolaescu şi cu alţi cineaşti.  Mi s-a părut mai dezinvolt în rol Amza Pellea, spre bucuria abia ţinută în frâu a lui Titus. Nicolaescu avea o poză mai sugestivă, de masculinitate medievală hieratică, precum a asceţilor şi cruzilor cavaleri cruciaţi, dar îşi mişca gura rigid şi, când vorbea, obrazul îi rămânea imobil, lipsit de expresie. Poate nici Amza Pellea nu reprezenta distribuţia ideală, dar pentru el pledau datele personale mai relevante. Toată lumea a optat pentru marele actor, nemuritor în amintirea românilor prin deliciosul «Nea Mărin».
Nemulţumit de alegere, Sergiu Nicolaescu a ameninţat că se va plânge premierului Ion Gheorghe Maurer, scrie mai departe

Dumitru Popescu. I s-a mai adus la cunoştinţă zvonul  potrivit căruia regizorul ar fi fost rudă cu primul-ministru. Ca să prevină escaladarea situaţiei, secretarul CC a decis să facă el primul pas. „Eram obişnuit să iau taurul de coarne şi m-am dus ţintă la Ceauşescu. 

Înţelegeam că se proferaseră ameninţări, că se încerca intimidarea Consiliului. Nu atât distribuirea lui S.N. mă îngrijora, nu vedeam în aceasta un capăt de ţară, cât genul de presiune, pe care-l găseam inadmisibil. Ambiţia, impunerea cu forţa a intereselor personale, m-au revoltat întotdeauna, transformându-mă adesea într-un catâr. Ceauşescu a izbucnit în râs, înainte de a duce eu la capăt relatarea cazului. De altfel, se vedea că nu-l iau pe nepregătite, că în mare e avizat. Râdea cu poftă, cum rar mi-a fost dat să-l văd. «Nepotul lui Maurer», făcea el, aproape încântat. A scuturat apoi din cap: «Să-şi vadă de regie. Rolul să-l facă un actor»“.

Tudor Giurgiu, câştigătorul unui Oscar european: „Filmul românesc o să dispară în doi, trei ani“


Tudor Giurgiu (40 de ani) a câştigat sâmbătă seară, de Ziua Naţională, premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj la gala Premiilor Academiei Europene de Film. Într-un interviu acordat pentru adevarul.ro, regizorul critică lipsa de interes a statului român pentru.......