Pentru prostovanul de RH+-
joi, 6 iulie 2017
miercuri, 5 iulie 2017
Nici măcar Hitler nu a avut curajul să atace această țară!
Next Article
Această țară este amplasată pe un relief foarte muntos.
Munții sunt pentru ea ca zidurile unei cetăți. În stânci sunt săpate nenumărate tuneluri care permit să ajungi în orice colț al țării fără a fi văzut de cineva. Acest stat puternic militarizat se află acolo unde niciodată nu te-ai fi putut aștepta, exact în inima Europei. Este vorba de Elveția!
Orice bărbat elvețian este obligat să facă armata. Aceasta durează doar 3 luni, însă acest timp este suficient pentru a transforma un tânăr petrecăreț într-un bărbat responsabil. După aceasta tânărul primește o armă, o conservă și uniformă militară, pe care acesta le i-a acasă. Periodic bărbații elvețieni sunt rechemați în armată, pentru a nu uita cunoștințele și abilitățile militare acumulate.
Până la 32 de ani un bărbat elvețian este rechemat în armată de 7 ori, unde trebuie să stea câte 3 săptămâni. În următorii 10 ani el va mai fi rechemat încă de 3 ori pentru 2 săptămâni, iar încă peste 10 – o dată pentru 2 săptămâni. Când elvețianul împlinește 51 de ani, el este eliberat oficial de serviciul militar și este obligat să întoarcă statului arma și uniforma. La fel și conserva.
Nimeni nu poate refuza serviciul militar, nici măcar milionarii și bancherii. De fapt, armata este o bună ocazie de a-ți face cunoștințe noi și utile. Deși are doar 300 km în lungime, Elveția are un buget militar de 7.5 miliarde de dolari! Ea dispune de 800 de tancuri și blindate și de 350 avioane militare!
Populația civilă este înarmată până în dinți. Astfel, s-a calculat că elvețienii dețin absolut legal acasă la ei 1.5 milioane de semi-automate și 2 milioane de pistoale. În Elveția numărul tir-urilor este egal cu numărul cafenelelor…
Iată de ce nici măcar Hitler nu a avut curajul să atace această țară!
marți, 4 iulie 2017
Planul Poloniei de a cumpăra Patriot se îndreaptă către un eșec?
WASHINGTON – Planul Poloniei de a cumpăra sisteme de apărare antiaeriene Patriot de la armata americană s-ar putea îndrepta către eșec, urmare a unor discuții recente între cele două guverne privind cât de multă tehnologie poate fi transferată în Polonia și când se așteaptă livrarea sistemelor dorite de către Polonia.
Polonia părea că a făcut progrese cu guvernul american cu câteva luni în urmă, când a anunțat în martie că a trimis o scrisoare revizuită de solicitare către SUA pentru opt baterii de apărare și rachete Patriot produse de Raytheon pentru programul său Wisla și spera să semneze un contract până în noiembrie.
Dar șansele de semnare a unui contract pentru Patriot până la sfârșitul anului sunt tot mai mici, potrivit ziarului polonez Dziennik Gazeta Prawna, care a raportat pentru prima oară știrea referitoare la o întâlnire săptămâna trecută între ministrul adjunct al apărării Poloniei, Bartosz Kownacki, și oficiali din Departamentul Apărării al Statele Unite. Rapoartele indică faptul că cele două guverne au ajuns într-un impas în urma presupusului refuz al Statelor Unite de a transfera anumite tehnologii-cheie pe care Polonia ar dori să le achiziționeze ca parte a acordului Patriot.
Polonia a anunțat acum un an că dorește să cumpere baterii Patriot produse de Raytheon, dar nu în configurația actuală oferită pe piața internațională. În schimb, ministrul apărării a surprins pe toți cei implicați atunci când a afirmat că Polonia dorește ca Patriot să dezvolte Sistemul Integrat de Conducere a Luptei (Integrated Battle Command System – IBCS) dezvoltat de Northrop Grumman și destinat viitorul sistem integrat de apărare antiaeriană a Forțelor Terestre ale Armatei SUA (Air-and-Missile Defense – IAMD), care va înlocui Patriot.
Problema majoră cu o astfel de solicitare este că Forțele Terestre ale Armatei SUA vor dispune de IBCS cu o întârziere de patru ani și nu va atinge o capacitate operațională inițială până în al treilea trimestru al anului fiscal 2022.
Polonia dorește livrarea primelor două astfel de sisteme în 2019. În acest sens, Raytheon a venit cu o soluție provizorie pentru bateriile Patriot care urmează să fie lansate înaintea IBCS.
Dar, chiar dacă Polonia urma să obțină în cele din urmă IBCS, eventual chiar achiziționând-o înaintea Forțelor Terestre ale SUA, guvernul Statelor Unite, potrivit rapoartelor, nu va transfera tehnologia către polonezi, ceea ce contravine obiectivelor țării de a-și construi o baza industrială de apărare semnificativă.
„Este o provocare dificilă înaintea noastră”, a declarat vice-ministrul apărării naționale a Poloniei, Tomasz Szatkowski, pentru „Defense News” într-un interviu din 23 iunie.
„Vrem să construim un astfel de sistem și dorim să-l construim cu aliatul nostru cheie, adică SUA. În același timp, acesta este un capitol foarte dificil în dezvoltarea acestor sisteme. Am dori să achiziționăm un sistem care să funcționeze pentru mai multe decenii. Am dori să cumpărăm un sistem interoperabil cu forțele americane și, de asemenea, dorim să implicăm și industria poloneză „, a spus el. „Deci există multe provocări.”
Szatkowski a remarcat că există multe întrebări fără răspuns legate de IBCS, inclusiv prețul sistemului. În timp ce Polonia este încă „angajată în program”, a spus el, „va dura ceva timp până ajungem la nivelul [Scrisorii de acord].
Într-o declarație trimisă Defense News, Compania Raytheon rămâne optimistă: „Raytheon susține atât guvernul Statelor Unite cât și cel polonez în negocierile WISLA aflate în curs. Suntem încrezători că achiziția sistemului Patriot de către Polonia va permite armatei poloneze sa apere suveranitatea Poloniei, in același timp avându-se în vedere și cerințele Poloniei privind transferul de tehnologie și participarea industrială. ”
Obiectivul Poloniei de a procura un nou sistem modern, extrem de mobil, care oferă protecție împotriva amenințărilor la 360 de grade, a fost de durată și a urmat un drum sinuos. Țara a vrut să obțină ceva rapid, deoarece comportamentul rusesc din regiune continuă să provoace temeri. Inițial, în competiția pentru programul Wisla, a fost Patriot, sistemul de apărare antiaeriană medie extinsă al Lockheed Martin, sistemul israelian „David’s Sling” (Praștia lui David) și o ofertă a unui consorțiu francez. Polonia a renunțat la sistemul MEADS aflat în dezvoltare și David’s Sling, acum câțiva ani.
Germania și Italia continuă dezvoltarea programelor MEADS și se așteaptă ajungerea la un acord de construire a sistemului până la sfârșitul anului după alegerile din Germania. Polonia pare să fi luat o decizie în 2015 pentru a cumpăra Patriot, însă alegerile din noiembrie au schimbat aceste planuri, deoarece noul guvern a optat pentru reconsiderarea deciziilor recente de achiziție pentru a include Wisla.
Acum, Polonia se confruntă cu opțiunea de a amâna achiziționarea unui sistem de apărare anti-rachetă pentru a cumpăra în viitor armata americană care să-și îndeplinească cerințele sau să cumpere altceva care va fi disponibil acum, chiar dacă nu îndeplinește cerințele necesare. Și chiar dacă Polonia a decis să se alinieze la programul forțelor terestre americane, participarea industrială în fața căreia guvernul polonez părea de neclintit, acum se pare că nu mai rămâne în discuție.
Polonia dorește să se alinieze cu armata americană și capacitățile sale, ceea ce are sens, cu excepția zonei de apărare antirachetă, a remarcat o sursă din industrie. Armata S.U.A. are atât de multe sisteme AMD capabile acum, de la Patriot la sistemul Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) și există atât de multă redundanță, încât există mai puține stimulente pentru a se grăbi să construiască o capacitate de apărare antiaeriană de generație următoare.
Armata nu se află doar în întârziere cu dezvoltarea sistemului IBCS, dar nici nu se grăbește pentru organizarea unui concurs pentru un nou radar de 360 de grade. Planurile anterioare de a achiziționa un nou radar a fost de a organiza o competiție pentru radar în 2017. În schimb, armata va începe doar un efort competitiv în anul fiscal 18, ceea ce înseamnă că un sistem complet integrat AMD nu va fi gata mai devreme de zece ani, având în vedere durata medie a unui proces major de achiziții în sistemul guvernamental din SUA.
Polonia a păstrat alte opțiuni deschise în timpul perioadei de negociere cu guvernul S.U.A., inclusiv continuând să discute cu Lockheed Martin despre MEADS. Lockheed și liderul grupului polonez de apărare PGZ au anunțat anul trecut că intenționează să-și asume un partener pentru a dezvolta o ofertă AMD pentru programul Wisla. Și o scrisoare de solicitare de informații a fost trimisă guvernului S.U.A., solicitând, de asemenea, informații despre tehnologia și prețurile MEADS.
Potrivit unor analiști, guvernul polonez ar putea reporni programul – ceea ce ar întârzia procesul cu încă doi până la trei ani – sau va decide să se îndepărteze complet de la proiectul Wisla și, eventual, să se reorienteze asupra programului său blocat – programul Narew – să procure un sistem de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune (SHORAD).
Forțele Terestre ale S.U.A. au declarat că ar putea folosi aliații NATO și națiunile partenere să ajute la completarea unor capabilități lipsă de tip SHORAD pe care le-a identificat în propria capacitate, în special în teatrul european. Cu toate acestea, dacă programul Narew ar redemara, dialogul ar trebui să reînceapă pe baza unor noi premise, având în vedere că au apărut elemente noi, a spus un analist.
Sursa: Defenesenews.com
RoMilitary
Din punctul nostru de vedere paruiala dintre polonezi si americani n-are nici o relevanta. Pe noi nu ne intereseaza sa integram nimic nicaieri, iar pe de alta parte sansa ca Romania sa cumpere Patriot este pur SF, daca tinem cont de toate „achizitiile” pe care le-am facut pana acum: corvete, avioane, transportoare, 4×4 blindate etc…
Polonezii pe de alta parte sunt macar foarte optimisti daca-si inchipuie ca americanii chiar le vor pune la dispozitie ceva tehnologie cu adevarat importanta. Daca pista Raytheon/Patriot pica mai ramane de incercat varianta europeana MBDA/Aster sa vedem daca acolo Varsovia va avea mai mult succes.
luni, 3 iulie 2017
Operatiuni uitate – H 3
Razboiul dintre Irak si Iran incepuse de aproximativ 6 luni cand la sediull Fortelor Aeriene Iraniene au fost primite vesti ingrijoratoare. Din surse de incredere ale spionajului Iranian, s-a aflat ca Irakul primea intariri in munitie si piese de schimb pentru avioane din partea Egiptului, avioane Mirage F1 din partea Frantei si bombardiere Tu-22 din partea sovieticilor. Livrarea acestora se facea la baza aeriana Al-Walid din complexul H3.Colonelul Javad Fakouri- comandantul Fortelor Aeriene Iraniene decide sa actioneze dorind sa atace si sa distruga complexul H3 si toate aeronavele aflate in perimetrul complexului. Intentia sa se lovea de totusi cateva greutati:
– Complexul H3 era situat langa granita cu Iordania, la circa 1.000 km de grantia cu Iranul si la 1.500 km de baza aeriana iraniana Shahrokhi de unde s-ar fi putut lansa un atac de catre avioanele iraniene;
– Pentru o actiune pe ruta directa de 1.500 km avioanele iraniene ar fi trebui sa realimenteze in zbor de doua ori si asta in spatial aerian irakian. Pe langa acestea ar fi trebuit sa treaca prin apropierea Bagdadului unde era masata apararea antiaeriana irakiana.
Colonelului Javad Fakouri le cere coloneilor Bahram Hooshyar si Fereidoon Izadseta, doi dintre cei mai importanti strategi ai razboiului dintre Irak si Iran, sa creeze un plan de atac asupra complexului militar H3 si pe care sa-l duca de urgenta la indeplinire.
Hooshyar si Izadseta compun un plan indraznet, complicat si in acelasi timp surprinzator. Acestia au hotarat ca un atac pe o ruta directa iese din discutie, deoarece realimentarea in zbor deasupra Irakului era foarte periculoasa si pe langa posibile pierderi, misiunea avea sanse minime sa reuseasca.
Planul conceput de cei doi continea urmatorii pasi:
1. De la baza aeriana Shahrokhi grupul de lupta va zbura spre nord catre lacul Urmia;
2. Deasupra lacului Urmia se va face prima realimentare in zbor;
3. Se va zbura peste lantul muntos de la granita de nord a Irakului cu Turcia;
4. Se continua traseul de-a lungul granitelor turco-irakiene , irako-siriene si irako-iordaniene la altitudinea maxima de 100 m pentru a evita radarele irakiene, cu realimentari aeriene care sa permita atingerea obiectivului si intoarcerea la baza;
5. Bombardarea complexului;
6. Intoarcerea pe acelasi drum catre baza;
7. In caz de avarie, avioanele aveau posibilitate de a ateriza de urgenta pe aeroportul sirian Palmira, iranienii beneficiind de complicitatea Siriei.
In data de 04.04.1981, ora 10:30 a inceput atacul. Pentru acesta a fost conceputa o formatie de opt F-4 Phantoms (6 model E si 2 model D)+ doua alte F-4 de rezerva, patru F-14A Tomcats, un Boeing 747 specializat pe comanda si control al spatiului aerian, patru avioane de realimentare in aer (doua Boeing 707 si doua Boeing 747), trei F-5E.
Cele opt Phantoms + doua rezerve au plecat de la baza aeriana Shahrokhi si ajunse in dreptul lacului Urmia, au realimentat in aer in spatiul aerian iranian cu ajutorul celor doua Boeing 707 ce decolasera de pe aeroportul din Tabriz. Dupa realimentare, Phantom-urile au intrat in spatiul aerian al Irakului langa granita cu Turcia zburand la o altitudine de pana in 100 m conform planului. Dupa patrunderea in spatial aerian al Irakului cele doua rezerve s-au intors din drum retragandu-se spre baza.
De asemea, granita dintre Iran si Irak a fost survolata inainte si dupa atac de cele patru F-14A Tomcats care patrulau pentru a preintampina orice atac de razbunare a aviatiei irakiane.
Cele doua Boeing 747 fusesera trimise cu cateva zile inainte in Turcia. In ziua atacului, acestea au decolat de pe aeroportul international din Istambul, au deviat de la traseul obisnuit comercial intrerupand orice legatura radio cu turnul de control si zburand la o inaltime maxima de 100m au reusit intalnirea cu cele opt Phantoms in spatial aerian irakian.
Pe drumul spre complexul H3, fiecare F-4 a realimentat de 4 ori, reusita extraordinara daca tinem cont de faptul ca aceste realimentari au fost efectuate la o altitudine de maxim 100 m (fata de standardul minim de aproximativ 7.000 m altitudine la care se fac de obicei realimentarile in aer). Toata operatiunea a fost supervizata de catre colonelul Izadseta dintr-un Boeing 747 specializat in comanda si control aerian din spatiul aerian al Siriei. Acesta a permis comandamentului iranian sa fie informat pas cu pas in timp real de actiunea Phantom-urilor. Cu toate ca au zburat foarte jos, avioanele iraniene au aparut de cateva ori pe radarele irakiene, dar operatorii radar irakieni le-au crezut a fi avioane turcesti de patrulare.
In acelasi timp, comandamentul aerian iranian a pus la cale o diversiune, astfel trei F-5E zburand de la baza aeriana Tabriz au atacat baza irakiana de la Hurriya si campurile petroliere de langa Kirkuk. Raidul nu s-a vrut a avea efecte materiale majore, ci doar deturnarea atentiei irakienilor.
Ajunse aproape de tinta, Phantom-urile s-au despartit atacand complexul H3 in doua valuri. Primul s-a concentrant pe bombardarea pistelor pentru a impiedica decolarea avioanelor irakiene si a mai bombardat si unele adaposturi de la marginea pistelor. Al doilea val a bombardat hangarele principale, avioanele stationate, precum si doua statii radar. Beneficiind de elementul surpriza si a faptului ca niciunul dintre aparatele de vanatoare irakiene nu patrula deasupra bazei, atacul a fost nimicitor, iranienii sustinand ca au reusit sa distruga:
– Trei avioane de transport An-12;
– Un bombardier Tu-16;
– Patru Mig-21;
– Cinci Su-22;
– Opt Mig-23;
– Doua Mirage F1 abia intrate in dotarea fortelor irakiene (aici este o informatie cel putin discutabila, multe surse indicand ca la aceea data Irakul inca nu primise din partea Frantei acest tip de avion);
– Patru elicoptere;
Alte unsprezece avioane au fost avariate.
Au existat si victime umane:
16 irakieni;
3 egipteni;
1 est german.
Cu toate ca autoritatile irakiene au minimizat efectul bombardamentului iranian, atacul a diminuat simtitor capacitatea operationala a aviatiei irakiene avand un impact important in desfasurarea ulterioara a razboiului dintre cele doua tari.
Ceea ce a facut remarcabila aceasta operatiune a fost distanta extrem de mare dintre baza si tinta atacata (aproximatix 3.000 km), realimentarile in aer succesive efectuate la altitudini extrem de mici (100 m), faptul ca au reusit sa nu fie detectate de catre radarele inamice si astfel mentinerea elementului surpriza si nu in ultimul rand reusita misiunii (chiar daca dupa unele surse este discutabila) prin distrugerea unui numar insemnat de aeronave inamice si revenirea la baza fara pierderi.
VS
Surse:
HYPERLINK „http://military.wikia.com/wiki/H3_airstrike” http://military.wikia.com/wiki/H3_airstrike
Abonați-vă la:
Postări (Atom)