Google Website Translator Gadget

vineri, 2 decembrie 2022

Cu ochii pe sondaje. Ce ne spun, ce pricepem o zi în urmăAdaugă un comentariu!de Florin Șperlea286 Vizualizări: Prima pagină » Cu ochii pe sondaje. Ce ne spun, ce pricepem Un recent sondaj CURS, cu o eșantionare ce pare potrivită unui asemenea demers, spune că peste 80% din cei chestionați doresc desființarea pensiilor speciale. Procentaj, probabil, deloc surprinzător, atât timp cât acestea au fost percepute ca fiind „ajustate” mereu în defavoarea celor mulți, care nu se pot bucura de asemenea beneficii. Întrebați însă care ar fi categoria profesională care ar trebui să se bucure de pensii speciale, 75% (total de acord și parțial de acord) au răspuns că piloții și personalul aeronautic. În pofida tuturor încercărilor de a explica public, atât de unii militari în rezervă și retragere, care sunt omniprezenți în studiourile televiziunilor de știri, ale unor oficiali și ale unor reprezentanți ai asociațiilor de militari în rezervă și retragere, că pensiile militare de stat nu sunt pensii speciale, sondajul a inclus în această secțiune – cine sunt aceia care ar trebui să primească pensii speciale? – și pensiile militare. 44%, la mare distanță, așadar, de piloți și personalul aeronautic, au susținut că „pensionarii militari/militarii” ar putea primi „pensii speciale”. Las deoparte neputința informării în cazul celor care au amestecat, senin, pensiile speciale cu pensiile militare de stat (rămâne, deocamdată, în cazul CURS, în ceea ce mă privește, doar ipoteza informării incorecte!), dar sondajul îmi spune că publicul chestionat e destul de greu de înțeles în răspunsurile pe care le oferă. Dacă aș fi factor de decizie (apropo, pentru aceia care ne scriu, des, mai mult sau mai puțin întemeiat, certându-ne pe noi în privința cuantumului pensiilor militare, le reamintesc că săptămânalul „Observatorul militar” nu „dă pensii”, nu mărește pensiile militare, nu prorogă termene, nu propune proiecte de lege în domeniu, ci doar informează cu privire la deciziile luate în acest sens, și a făcut-o în nenumărate rânduri, în paginile sale), așadar, dacă ar fi să iau decizii pe seama acestui sondaj, aș fi mai degrabă derutat, dacă nu bulversat de-a dreptul. Înainte de toate, pentru că peste 65% susțin că au în continuare încredere în armată (pe primul loc în topul instituțiilor socotite de încredere de români!), doar 44% ar fi de acord (parțial sau total) cu pensiile militare (socotite, eronat, „speciale”), iar întrebați fiind care sunt „principalele două probleme ale României de care conducerea țării ar trebui să se ocupe de urgență”, numai 6% consideră că acestea ar fi „războiul, armata, siguranța națională”, 27 de procente, pe primul loc, așadar, identificând prețurile, inflația, utilitățile și prețul energiei. Adică temerile și problemele târâte zi cu zi. Prin urmare, aceste valorizări atât de diferite ne spun un lucru cât se poate de simplu: publicul e tot mai puțin conștient de problemele reale ale armatei, pe care o creditează cu încredere într-un soi de inerție a răspunsurilor standard la mai toate sondajele, întemeiate, totuși, pe disciplina, ordinea și eficiența dovedite în împrejurări critice, în special cauzate de dezastre naturale, dar când e vorba de răsplata publică a unui statut aparte, care implică privațiunile serviciului ca atare și restrângerea unor drepturi și libertăți, dar, mai cu seamă, un Jurământ față de Țară, întemeiat pe asumarea sacrificiului suprem, cetățeanul român se simte îndreptățit să se uite cu prețuire și înțelegere la… piloți și personalul aeronautic! În fapt, problema nu este la aceia care participă la sondaje, nici măcar a acelora care le construiesc și le pun în practică. Problema reală, în opinia mea, este neputința noastră de a gândi strategia potrivită pentru a impune și valoriza, în cel mai înalt grad cu putință, profesia militară (și mă refer, aici, la toți aceia care poartă un grad militar, din toate structurile sistemului național de apărare), de a explica unui public – care are tot mai puțin contact cu noi, purtătorii de uniformă militară, cu excepția festivismelor și a „festivalurilor militare” de tot soiul – ce fel de sacrificii facem și, mai cu seamă, la ce ne pricepem și în ce fel ceea ce știm să facem este în beneficiul lor, al cetățenilor. Care trebuie să știe cât timp ne ia să învățăm să tragem cu o piesă de artilerie, cât timp ne ia să învățăm să folosim un radar sau să pilotăm un avion de luptă, cât durează să înveți să dezamorsezi o bombă, cu riscurile implicite, sau cât de greu este să îndeplinești o misiune când nu ai la dispoziție instrumentele și tehnica potrivite, pentru că atât ne permitem să investim în echipamente militare (că pe „roz” am tot stat!). E bine să privim mai atent spre sondaje, dacă nu cumva e la fel de potrivit să le facem pe ale noastre. Ca să știm ce poate fi și trebuie îndreptat, schimbat, adaptat. Altiminteri, o să urmărim uimiți cum modificările semnificative ale mentalului colectiv ne produc tot soiul de surprize, preferând să ne ascundem înapoia veșnicei și perdantei marote că doar alții sunt de vină și că „nu ne înțeleg civilii”. pensii militare pensii speciale sondaj CURS Forumul internațional Female Leaders in Security and Defence, la București