COSITOAREA DE MARGARETE (partea 2)
Commando Vault a aparut din necesitate strategica nu mult dupa debutul conflictului din Vietnam. Acesta avea drept scop gasirea unor solutii si sisteme de arme care sa curete rapid mari suprafete din jungla pentru a crea zone de aterizare pentru elicoptere –strategii USAF s-au confruntat inca de la debutul conflictului cu jungla si caracteristicile acesteia. Practic, datorita arborilor elicopterele cu desant sau cele Medevac nu puteau ateriza, iar realizarea genistica a unor suprafete de aterizare era dificila implicand efort logistic substantial, basca faptul ca era periculos datorita gherilelor Vietcong. Se impunea gasirea rapida a unor solutii relativ ieftine si sigure pentru militarii americani insa, asa cum vom vedea in randurile care urmeaza, unele dintre aceste solutii s-au dovedit a fi erori grave avand influente nefaste asupra mediului si oamenilor pe termen scurt, mediu si lung…
Inainte de Commando Vault a existat asa-zisul Agent Oranj, o substanta chimica extrem de toxica ce continea dioxina in concentratie mare, un defoliant care “decoperta” jungla, copacii pierzandu-si rapid frunzele, uscandu-se (in perioada 1961-1971 s-au distrus astfel 3.100.000 de hectare de padure/31.000 kmp si, conform surselor vietnameze, cel putin 4 milioane de oameni au fost expusi la otrava. Poate fi asta incadrata la Genocid si Distrugerea Mediului? Da, cu certitudine! Sa fim corecti, americanii au si ei partea lor de “Crime la adresa umanitatii”…cu sau fara voie. Razboi chimic? Da! Agentul Oranj a fost, initial, imprastiat din aeronave Fairchild C-123 Provider si elicoptere UH-1 Huey). Acest efect dezastruos asupra mediului expunea atacului aerian luptatorii de gherila vietnamezi care, chipurile, nu mai aveau unde sa se ascunda si nu mai puteau sa se foloseasca de resursele padurii (intr-adevar, otrava distrugea plantele, animalele si solul insa gherilele stiau sa sape tuneluri, unele dintre acestea fiind adevarate fortarete fiind prevazute cu depozite, cantine si infirmerii, basca ca aveau numeroase tunele, intrari si iesiri foarte bine camuflate).
HUEY IMPRASTIAND AGENT ORANJ
A fost o solutie deloc inspirata care nu asigura efect imediat, si cu
atat mai mult nu realiza “platformele de aterizare” atat de necesare,
acest fapt necesitand interventia omului, o treaba deloc sigura (exista
numeroase marturii ale fostilor combatanti, multi dintre acestia
decedand dea lungul anilor datorita unor forme galopante de cancer
–veterani din Vietnam acuza guvernul de “otravire cu buna stiinta”,
multi dintre acestia avand dea face cu Agent Oranj, fosti militari USAF,
fosti piloti de elicopter/avion. Cazuri numeroase de cancer s-au
inregistrat si in randul veteranilor din Vietcong si NVA/North
Vietnamese Army/Armata Nord-Vietnameza). Ca urmare, strategii USAF
s-au gandit la lansarea unor bombe foarte puternice, cel mai probabil
undeva in perioada 1966-1968, conform unor surse.
C-123 Provider
Avem in acest sens marturia unui fost pilot de C-123 Provider in
Vietnam, acesta marturiseste ca-n martie 1968 a fost trimis inapoi in
State fiind repartizat la 4419th test Sqdn din cadrul USAF Tactical Airlift Center din cadrul Pope AFB/Carolina de Nord (4419th test Sqdn a fost activa in perioada 1 septembrie 1967-1 mai 1970).
BOMBA M-121 DE 4,50 TONE
Aici, pilotul a luat pentru prima oara contact direct cu mansa unui
C-130, acesta fiind inmatriculat 63-7768, cu aceasta aeronava executand
lansari experimentale de bombe cu mare putere de distrugere in cadrul
proiectului Combat Trap, utilizand initial bombe penetrant-explozive
M-121/T-56 (bomba deriva din cea britanica T-39/M-123/Tallboy/5,50
de tone, insa cantarea mai putin decat englezoaica, 4,50 de tone,
incarcatura exploziva constand in 3,65 de tone de Tritonal, un exploziv
conventional de mare putere –raza circulara de distrugere era de 60 m,
insa au fost gasiti militari Vietcong si NVA morti chiar si la 500 de m
distanta de locul exploziei, cel mai probabil acestia fiind ucisi de
suflul exploziei. Bomba era destinata Convair B-36, productia acesteia
incetand in 1955, stocul de bombe fiind pastrat undeva in sud-vestul New
Mexico, fiind epuizat ulterior in Vietnam).
TARHE CU DAISY CUTTER IN ZBOR
Rezultatele proiectului Combat Trap au inceput sa fie aplicate in
Vietnam din decembrie 1967 si, interesant, primul “bombardier” implicat
in aceste misiuni a fost de fapt un elicopter, Sikorsky CH-54 Tarhe,
elicopter capabil sa ridice incarcaturi de pana la 10-12,50 tone –bomba
utilizata fiind M-121, un singur exemplar acrosat (CH-54 Tarhe a
fost varianta militara a Sikorski S-64 Skycrane/Macaraua Cerului si,
desi a realizat multe in Vietnam, n-a avut success datorita Boeing CH-47
Chinook, mult mai versatil si usor de operat. Ca fapt divers, cu
incarcatura acrosata de 10 tone, Tarhe zbura cu…100-120 km/h).
CH-54 TARHE+DAISY CUTTER
Totusi, utilizarea acestuia era costisitoare, greoaie si periculoasa,
basca faptul ca avea viteza si autonomie redusa la incarcatura maxima
si, ca urmare, din martie 1969 au aparut deasupra Vietnamului aeronave
C-130 “bombardier”, acestea apartinand 29th Tactical Airlift Squadron
din cadrul 463rd Tactical Airlift Wing (iata ce ne spune Maior Bob Archer, pilot si comandant de C-130B in cadrul 29th
Tactical Airlift Squadron, cu privire la nasterea C-130 Bomber. Acesta
mentioneaza faptul ca ideea folosirii C-130 in rol de bombardier ar
fi…intamplatoare. Acesta sustine ca la inceputul lui 1968, in cadrul
unui zbor de rutina deasupra Vietnamului de Sud/Republica Vietnam, a
avut drept pasageri doi ofiteri superiori din USAF. Acestia l-au
intrebat daca C-130 Hercules ar fi bun ca platforma de bombardament,
Archer raspunzand ca “Herc” ar putea fi ideal pentru astfel de misiuni,
acesta fiind puternic si rapid in raport cu CH-54 Tarhe, despre
autonomie nemaincapand vorba. Cei doi ofiteri i-au dezvaluit ca sunt in
Vietnam pentru a evalua eficienta misiunilor de bombardament efectuate
de CH-54 Tarhe, dar si aspecte legate de costuri si riscuri. Cei doi au
fost impresionati de argumentele forte ale pilotului de C-130,
propunandu-i acestuia sa devina pilot de test in cadrul programului
C-130 Bomber, fiind trimis in State pentru a lucra la acest proiect.
Acesta sustine ca primele “bombardamente” executate de C-130 au avut loc
in Vietnamul de Sud, in toamna lui 1968, in vederea familiarizarii
echipajelor cu procedura de lansare. S-au folosit in acest sens copii
fidele ale bombelor reale, acestea avand aceeasi forma si greutate,
fiind umplute cu beton).
CALARE PE SITUATIE
Foarte probabil, martie 1969, conform surselor, reprezinta data
nasterii misiunilor Combat Trap in Vietnam cu C-130 Hercules, aeronava
putand lua in compartimentul cargo doua bombe M-121 dispuse pe cate un
cadru de transport/palet. Totusi, bombele M-121 nu erau inepuizabile iar
reluarea fabricarii acestora nu reprezenta o prioritate, asa ca trebuia
gasit un inlocuitor la fel de eficient daca nu mai eficient, aici
intrand in scena vechiul nostru “prieten” dezvaluit in prima parte a
articolului, Dr.Melvin Alonzo Cook si extraordinarele sale mixturi
explozive.
BLU-82B/Daisy Cutter este prima bomba termobarica de mare calibru realizata in SUA, bomba folosita pentru prima data in Vietnam. Astazi, acest tip de bombe sunt cunoscute drept “bombe termobarice” insa la aparitia lor erau numite, de regula, munitii Fuel-Air Explosive/FAE/Explozivi Combustibil-Aer, sovieticii/rusii botezandu-le Obiomno-Detoniruiuscaia Avia-Bomba/ODAB (rusii prefera si astazi sa le spuna “bombe cu vacuum”. Nu e foarte clar cand au produs sovieticii prima lor munitie termobarica, insa se stie c-au folosit pentru prima data astfel de proiectile in 1969, in cadrul conflictului de frontiera cu China si, ulterior, in Afganistan –foarte probabil,in 1969 au testat pe pielea ceainizilor proiectilul termobaric destinat RPG-7,cunoscut ulterior drept TBG-7V, insa acesta a intrat efectiv in dotare abia la sfarsitul anilor *80/sec.XX . Se stie cu certitudine ca la sfarsitul lui 1982, in Afganistan, a aparut bomba termobarica/FAE ODAB-500P/500 kg, aceasta intrand in dotarea SU-25 Frogfoot bazate pe aerodromul Shindand –escadrila era formata din 12 aeronave aflate sub comanda maiorului Vladimir Khanarin. ODAB-500P contine 193 kg de Tetranit,200 L de mixtura compusa din Toluen, Isopropyl Nitrate-o substanta extrem de inflamabila care arde cu flacara invizibila, si alte substante necunoscute in forma lichida).
BLU-82B a fost folosita pentru prima data in Vietnam, ulterior in Golf (in cadrul operatiunii Desert Storm, 11 astfel de bombe au fost lansate in vederea distrugerii campurilor de mine irakiene, acestea avand efect psihologic terifiant asupra trupelor ingropate in desert, contribuind masiv la predarea acestora fara nicio lupta) si Afganistan (se stie c-au fost lansate asupra pesterilor aflate in munti, la Kandahar si Mazar-I-Sharif, pesteri in care se adaposteau talibani si, posibil, Bin Laden. Se pare ca nu s-au obtinut efectele scontate, drept urmare a aparut MOAB), fiind pensionata in 2008 si inlocuita cu GBU-43B MOAB/Massive Ordnance Air Burst, bomba supranumita “Mama tuturor bombelor”, mult mai capabila decat Daisy Cutter, aceasta “mamica” fiind destinata distrugerii tintelor subterane protejate (pesteri, buncare, depozite. USAF le considera “bombe destinate distrugerii tintelor fortificate de mare adancime”), a tintelor blindate, campurilor de mine si a concentrarilor de trupe, bomba are o buna capacitate de patrundere in sol (despre ea vom vorbi pe larg intr-un articol viitor. Ei bine, rusii au dezvaluit in 2007 ca-l detin pe “Tatal tuturor bombelor/Ottomvseh Bomb”, pe nume Aviationnaia Vacuumnaia Bomba Povasennoi Moscinosti/Bomba Vacuumatica de Aviatie cu Putere Marita, mult mai puternic decat MOAB, raza maxima de distrugere fiind de minim 300 m circular, fata de 135 m circular la MOAB. Da, vom face intr-un articol separat o comparatie intre “mamii” si “tatii”!). Nu se stie cu certitudine cate bombe BLU-82B s-au realizat, probabil intre 200-225 de exemplare (BLU=Bomb Live Unit), insa aceste bombe reprezinta si astazi unele dintre cele mai mari si puternice arme conventionale folosite vreodata in conflicte armate. Aceste bombe erau lansate de aeronave C-130 Hercules sau varianta destinata misiunilor speciale, numita MC-130 Hercules.
BLU-82B/Daisy Cutter are urmatoarele caracteristici: greutate 6800 kg; proiectata si realizata in aproximativ un an, aparuta la sfarsitul lui 1969; lungime: totala 3,60 m/fara tija 3,59 m. Tija masoara aproximativ 1 m lungime/probabil 97 cm si are rolul de a actiona focosul, fiind dispusa in fata ogivei (datorita detonarii deasupra solului nu exista cratere rezultate in urma exploziei pe suprafata); diametrul bombei 1,37 m; incarcatura termobarica cu masa totala de 5,72 tone. Incarcatura se compune dintr-o mixtura numita Gelled Slurry Explosive/GSX creata de catre Dr.Melvin Cook in cadrul laboratorului companiei sale IRECO Chemicals din Salt Lake City/Utah, la cererea Sandia National Laboratorie/SNL pentru realizarea unei bombe si a unui exploziv conventional capabil sa produca explozie si distrugere similare unei mici bombe atomice –programul strict secret a purtat numele de Cloudmaker/Producatorul de Nori, super-bomba urmand a avea 20-20,40 de tone (bomba n-a mai fost construita insa, cel mai probabil deriva din T-12, bomba penetrant-exploziva cu efect mina aparuta in 1948, incarcata cu Torpex si destinata Convair B-36 Peacemaker. Nu exista certitudinea ca s-au construit bombe T-12, posibil sa fi fost realizate intre 2-4 exemplare, toate fiind destinate testarii si evaluarii. Insa nu-i o certitudine si trebuie sa privim informatia cu retinere! SNL se ocupa la acea vreme cu proiectarea/dezvoltarea armamentului nuclear american, ceea ce face si astazi).
REZULTATUL EXPLOZIEI -O MICA CIUPERCA ATOMICA
Practic se cerea simularea unui mic nor nuclear in vederea antrenarii
echipajelor de Martin RB-57D Canberra, la acea vreme aceste aeronave
erau destinate misiunilor de spionaj si detectare a exploziilor/testelor
nucleare sovietice –astfel de misiuni aveau sa fie executate incepand
din 1961 de catre aeronavele-spion U-2, RB-57 iesind gradat din uz pana
in 1979. RB-57 a fost utilizat si de catre CIA via Taiwan, escadrila
speciala purtand numele de “Pisicile Negre”, aeronavele fiind bazate pe
Taoyuan Air Base/nordul tarii, fiind activa in perioada 1961-1974,
pilotii fiind taiwanezi. GSX e un amestec pastos/gelatina compus din
nitrat de amoniu, pulbere de aluminiu/amonal si polistiren, acesta
formand compozitia termobarica a bombei (explozivul poarta numele de DBA-22M si a fost realizat cu concursul SNL. Interesant
e faptul ca-n decembrie 1968, USAF solicita Sandia Laboratories prin
intermediul Operations Office of the Atomic Energy Commission/Oficiul de
Operatiuni al Comisiei pentru Energie Atomica din Albuquerque,
realizarea unei bombe care sa inlocuiasca M-121/4,50 tone, la acea data
deja folosita in Vietnam, bomba care sa fie utilizata in cadrul
operatiunilor Commando Vault, arma trebuind sa fie capabila sa
decoperteze o suprafata din jungla suficienta pentru aterizarea a minim 5
elicoptere Huey. Bineanteles, SNL s-a orientat imediat spre explozivul
DBA-22M si IRECO Chemicals); la partea posterioara bomba e
prevazuta cu coliere destinate prinderii parasutei de franare. Da,
deoarece bomba nu e cu cadere libera ci cu cadere controlata/franata,
fiind echipata cu parasuta de franare si dispusa pe un cadru de
transport, acesta fiind largat din C/MC-130 Hercules odata cu bomba.
Testele mixturii explozive s-au desfasurat in cadrul laboratorului de
cercetari pentru munitii al USAF din cadrul Bazei Aeriene Eglin/Florida,
insa prima lansare-test a unei astfel de bombe, numita initial CD-1 si
redenumita ulterior BLU-82B, a avut loc pe data de 1 aprilie 1969 la
Tonopah Test Range/TTR/Nevada, bomba fiind lansata de un C-130
apartinand Hill AFB –bomba a facut praf si pulbere o tinta-macheta de
mari dimensiuni dispusa pe fundul lacului uscat (TTR este situat la
230 km nord-vest de Las Vegas. Este un poligon de test utilizat de toate
agentiile americane, inclusiv de catre diversi contractori si
producatori de sisteme de armament, poligonul fiind infiintat in 1957 de
catre SNL. Are o puternica legatura cu Area 51. In 1980, aici s-a
format prima escadrila de F-117, la acea vreme top-secret).Pe 11 mai 1969 au avut loc teste comparative intre CD-1 si M-121, cate doua bombe din fiecare fiind lansate la TTR, rezultatele CD-1 impresionand USAF si, ca urmare, comandantul Flotei a VII-a Aeriene din Pacific (cartierul general se afla pe Baza Aeriana Tan Son Nhut din apropierea capitalei Saigon/Vietnamul de Sud. Flota a devenit inactiva pe 30 iunie 1975) si inspector-general in cadrul USAF, General-Locotenent Joseph Harold Moore, hotaraste producerea de urgenta a noilor bombe, concluzionand ca acestea ar putea fi gata intr-un an, putand fi utilizate incepand cu 1970, pe cand reluarea productiei de bombe M-121 ar fi necesitat cel putin 15 luni. Oricum, primele bombe CD-1/BLU-82B au ajuns in Vietnam in februarie 1970.
EFECT DAISY CUTTER IN JUNGLA VIETNAMEZA
Prima Daisy Cutter a fost utilizata pe 23 martie 1970, ultima bomba
M-121 epuizandu-se cateva luni mai tarziu, pe 8 august 1970. Totusi, nu
se stie cu certitudine cand s-a folosit o astfel de bomba pentru prima
data in Vietnam, unele surse indica data de 1 mai 1970, in sprijinul
operatiunilor desfasurate in sud-estul Cambodgiei, insa e cert faptul ca
cel putin 15 BLU-82B au fost lansate in aceasta tara.
In Vietnam…
…si in „Desert Storm”
DupaVietnam, USAF a stocat toate bombele Daisy Cutter ramase, utilizandu-le ulterior in Irak si Afganistan (Furtuna
Desertului, 1991 -11 exemplare lansate de MC-130 Combat Talon, vizand
cu prioritate distrugerea campurilor de mine irakiene. Afganistan,
noiembrie-decembrie 2001, impotriva talibanilor si conducerii Al-Queda,
vizand cu prioritate distrugerea pesterilor unde acestia se ascundeau.
Doar pe data de 13 decembrie 2001 s-au lansat 4 BLU-82B asupra
pesterilor aflate in muntii din apropierea Kandahar si Mazar-I-Sharif,
pesteri unde se banuia ca s-ar ascunde Osama Bin-Laden. Exista o pagina
de razboi psihologic ce s-a desfasurat in Irak/1991 –USAF a lansat din
aer asupra fortelor irakiene dispuse in desert pliante care infatisau o
bomba Daisy Cutter pe care scria:“Fugi si traieste, sau ramai si mori!”).
MC-130E TALON COMBAT I LANSAND BLU-82B IN 2008
MC-130H COMBAT TALON II
Ultima lansare a unei bombe BLU-82B a avut loc pe data de 15 iulie
2008 la Utah Test and Training Range, fiind efectuata in vederea
antrenamentului de catre un echipaj MC-130E Combat Talon I din cadrul
711th Special Operations Squadron bazat pe Duke Field, un
aerodrom auxiliar ce tine de Eglin AFB situat la 5 km sud de
Crestwiev/Florida. Cateva BLU-82B au fost dezactivate devenind exponate
de muzeu, insa oficiali USAF declara ca-i putin probabil sa se reia
productia in viitor, si-asta deoarece urmasa GBU-43B/MOAB se afla pe
val, aceasta fiind lansata de MC-130E Combat Talon I si MC-130H Combat
Talon II (a fost folosita pentru prima data in Afganistan pe 13
aprilie 2017 impotriva ISIS. MOAB are raza circulara de distrugere de
135 m, deci nemernicii aia islamisti au fost redusi, cu siguranta, la
nivel de atomi. Si-au meritat-o!).
DISPUNEREA DAISY CUTTER IN COMPARTIMENTUL CARGO C-130
LANSARE DAISY CUTTER
Asa cum mentionam anterior, BLU-82B era lansata din aeronave
Hercules, fiecare aeronava putand duce cate doua astfel de bombe dar,
din considerente de securitate a zborului, luau de regula la bord o
singura bomba datorita greutatii mari a acesteia. Iata care era secventa
de lansare: C-130 trebuia sa se pozitioneze exact in apropierea tintei
prin intermediul radarului de ghidare de la sol sau prin intermediul
echipamentului de navigatie de bord (se faceau calcule exacte
balistice si eoliene –viteza si directia vantului, de catre navigator
inainte de lansarea bombei. Procedura este valabila si astazi la
lansarea MOAB). Odata pozitionata aeronava se declansa numaratoarea
inversa dinaintea lansarii, bomba fiind aruncata din aeronava impreuna
cu cadrul de transport/palet.
DAISY CUTTER IN PARASUTA
Dupa parasirea aeronavei bomba se separa de palet, se deschide
parasuta de franare/parasuta de stabilizare cazand cu viteza mica la
unghi de aproximativ 90◦. Altitudinea minima de lansare a bombei este,
din motive de siguranta, de 1800-1820 m, viteza aeronavei fiind de 278
km/h, bomba atingand la impact viteza de aproximativ 300 kmh/100 ms.
Lansata de la 1800 m altitudine bomba explodeaza dupa aproximativ 27 de
secunde, la altitudinea de 800-820 m, explozia distrugand totul pe o
arie circulara de 38-40 m fara a exista cratere pe sol. Explozia produce
suprapresiune de 1000 kg/mp (7 MPa/70 kg cmp). Impresionant, nu-i asa?Ei bine, ajungem si la finalul articolului. Exista preocupari si la noi cu privire la dezvoltarea de arme termobarice, s-a scris recent pe blog despre aceste preocupari. Nu stim cu certitudine daca ele se afla deja in dotare, probabil ca da in numar limitat –circula cu ceva timp in urma zvonul ca s-au trimis astfel de proiectile pentru AG-7, in vederea testarii, in Afganistan, fara a exista vreo confirmare cat de mica din partea MApN. Avem nevoie de ele? Da, fara niciun dubiu daca ne raportam la puhoiul de trupe pe care, improbabil bineanteles, le-ar aduce “in vizita” marii nostri “prieteni” de la Rasarit –este o gluma la care radem dar la o adica se va dovedi ca n-a fost rasul nostru! S-auzim de bine in privinta mult trambitatelor achizitii, Doamne-ajuta!
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia, Enciclopedia Libera, Internet.
Peter Alan Lloyd
www.globalsecurity.org/military/systems/…/blu-82.htm
https://www.theguardian.com › World › Afghanistan
