Mai are nevoie România de tancuri?
Sorin ButiriTrei evenimente recente care au avut loc în proximitatea României – exerciţiul de comandament şi stat major de nivel strategic ”Caucaz 2020”, desfăşurat de Rusia, conflictul din Nagorno-Karabah şi biatlonul tanchiştilor desfăşurat în poligonul Alabino din apropiere de Moscova, ar trebui să redeschidă subiectul necesităţii dotării forţelor armate române cu tancuri moderne. Achiziţia de tancuri nu se regăseşte între principalele programe de înzestrare inserate în Carta Albă a Apărării 2020.
Lecţii de învăţat?
Aşa cum afirmam şi într-un articol anterior, exerciţiul ”Caucaz 2020”, desfăşurat de Rusia în acest an, confirmă ”apetitul” acestei ţări către operaţii de amploare, rapide, desfăşurate cu unităţi de tancuri şi infanterie mecanizată sprijinite de aviaţie şi trupe aero-purtate, precum şi utilizarea pe scară largă a artileriei şi rachetelor (element cheie al ofensivei) şi a sistemelor de apărare antirachetă. Din această perspectivă, putem afirma că Rusia este încă focalizată, din punct de vedere doctrinar, pe conflicte inter-statale la scară regională cu o componentă convenţională majoritară şi o intensitate ridicată. Pe scurt: convenţional, mobilitate, putere de lovire.
Mergând mai departe, încercăm să analizăm conflictul din Nagorno-Karabah, un conflict ”tradiţional” din punct de vedere militar. Armenii au anunţat, la începutul lunii octombrie, că au pierdut 42 de tancuri T-72.
Spre deosebire de pierderile în blindate suferite în conflictele din Orientul Mijlociu şi la care m-am referit într-un alt articol, videoclipurile făcute publice de Azerbaidjan dovedesc că nici blindajele şi nici nivelul de pregătire al echipajelor nu au fost principalele cauze ale pierderilor amintite anterior. Mai degrabă, pierderile suferite de armeni reflectă modul în care densitatea senzorilor de pe câmpul de luptă modern schimbă echilibrul în conflictele de astăzi.
Deşi videoclipurile analizate sunt de provenienţă azeră şi au un scop propagandistic, la o analiză mai atentă a acestora putem identifica atât câteva greşeli şi abordări tactice noi, cât şi importanţa crescută a senzorilor în actualele conflicte militare:
1. executarea unor manevre fără a asigura camuflarea acestora. Ignorarea acestui aspect important a dus la ”expunerea” tancurilor armene şi pierderea acestora ca urmare a focului executat de azeri;
2. actualizarea permanentă a situaţiei tactice. Iar acest lucru se poate face în prezent cu radare specializate în descoperirea şi urmărirea adversarului şi forţelor proprii, astfel încât fiecare militar şi fiecare subunitate să ştie cu precizie în ce poziţie se află, ce pericole trebuie să evite şi cum poate acţiona coordonat pentru a-şi îndeplini misiunea. În prezent, astfel de radare asigură cunoaşterea situaţiei tactice până la 150 de km;
3. micşorarea amprentei electronice. Pentru un adversar cu capabilităţi tehnice, amprentele electronice ale staţiilor radio şi ale altor mijloace de comunicare sunt un element indispensabil pentru cartografierea mişcărilor adversarului, dar şi a intenţiilor acestuia;
4. ”ascunderea” tancurilor devine din ce în ce mai dificilă în prezent. Proliferarea camerelor cu imagini cu infraroşu sau termice face ca mascarea tancurilor să fie mai dificilă - noaptea sau ziua - şi chiar şi vehiculele aflate sub ecrane termice pot fi adesea fi identificate de către personalul care iese de sub această protecţie pentru a desfăşura activităţi în proximitate. Mai mult, utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a sistemelor de avioane fără pilot, nu numai la nivel strategic sau operativ, ci şi la nivel tactic, generează dificultăţi în mascarea nu numai a tancurilor, ci a tuturor vehiculelor. Chiar şi încercarea de a ”ascunde” vehiculele blindate în zone împădurite poate fi sortită eşecului, cercetarea aeriană putând identifica urmele lăsate la intrarea în zona împădurită.
Desfăşurat la începutul lunii septembrie, biatlonul tanchiştilor, desfăşurat în poligonul din Alabino, ar trebui să ofere teme de gândire tanchiştilor români … şi nu numai. Nu dorim să ne referim nici la mobilitatea şi viteza de deplasare a echipajului rusesc, nici la procentul mare de lovire a ţintelor realizat de echipajul chinez, ci la gradul de instruire a echipajelor participante. Evident, fiecare ţară şi-a desemnat cel mai bun echipaj pentru a câştiga competiţia, dar orice competiţie, fie că este desfăşurată la nivel batalion, brigadă sau la nivelul forţelor armate, oferă oportunitatea perfecţionării echipajelor în desfăşurarea de acţiuni rapide şi lovirea ţintelor cu un procentaj ridicat.
Tendinţe privind înzestrarea cu tancuri
Deşi există o tendinţă de înlocuire a tancurilor cu vehicule blindate ale infanteriei capabile să protejeze echipajele, atât să identifice inamicul şi să-l angajeze cu foc de la distanţe mari, cât şi să fie transportabile rapid pe calea aerului, majoritatea statelor au încă în derulare programe de modernizare sau schimbare a parcurilor de tancuri.
Aşa cum afirmam într-un articol anterior, Rusia a testat tancul T-14 ”Armata” în Siria. Deşi iniţial se dorea achiziţia a 2.300 de T-14 între 2015 şi 2020, problemele financiare au prelungit termenul până în 2025. De asemenea, Rusia are în plan modernizarea a 350 de tancuri T-90A la varianta T-90M.
Germania a început faza de testare a tancurilor Leopard 2A7V modernizate şi îmbunătăţeşte Leopard 2A6 la varianta A6M. La rândul său, Marea Britanie dezvoltă un nou concept pentru tancul Challenger 2, optimizat pentru mediul urban şi, în acelaşi timp, derulează un program de extindere a perioadei de exploatare a flotei actuale de tancuri.
Între timp, Franţa şi Germania au demarat proiectul ”Main Ground Combat System”, care va dezvolta un tanc european şi care, se speră, să înlocuiască, până în 2035, tancurile Leclerc şi Leopard 2.
Finlanda a preluat din Olanda 100 de tancuri Leopard 2A6, iar Polonia îşi modernizează flota de 142 Leopard 2A4s la standardul 2PL, concomitent cu modernizarea a 300 de tancuri T-72M. Cehia îşi modernizează 33 de tancuri T-72M4CZ şi cumpără 44 de tancuri Leopard 2A7. Cipru, Grecia şi Spania doresc modernizarea tancurilor (2E şi 2EH) pe care le au în înzestrare.
România intenţionează să înlocuiască TR-85 cu tancuri Leopard 2A7+. Ministerul Apărării confirmă că are bani alocaţi pentru modernizarea flotei de tancuri, dar o decizie în ce priveşte modelul pe care ar urma să îl achiziţioneze nu a fost luată. Aceeaşi sursă mai precizează că ”este prematur să vorbim la acest moment despre concretizarea proiectului derulat de Agenţia Europeană de Apărare (EDA) în ceea ce priveşte optimizarea capabilităţilor tancului Leopard 2 pentru Armata României”.
Concluzii
Afirmaţia conform căreia zilele tancului sunt numărate este o eroare gravă. Sau că unităţile de tancuri vor fi înlocuite de ”unităţi grele de infanterie”. Din videoclipurile care prezintă câteva acţiuni desfăşurate în conflictul din Nagorno-Karabah este evident că vehiculele fără blindaj, infanteria care acţionează pe jos, fără sprijinul blindatelor, dar şi unităţile de tancuri care acţionează fără sprijinul infanteriei, sunt erori de planificare a acţiunilor militare.
Toate vehiculele blindate au vulnerabilităţi, iar aici ne referim nu numai la tancuri, ci şi la vehiculele blindate din dotarea infanteriei sau a subunităţilor de sprijin. Dar conflictele prezente şi cele viitoare nu se mai rezumă la capacitatea de a cuceri şi menţine terenul. Conflictele din ziua de astăzi presupun o mobilitate ridicată, putere de foc şi protecţia echipajului (resursei umane). Blindajul ar trebui să ofere protecţia resursei umane (cu pierderi acceptabile) pe timpul desfăşurării acţiunilor militare pentru cucerirea unui obiectiv. Formarea unor grupuri tactice capabile să execute rapid manevre şi să lovească inamicul de la distanţă până la intrarea sub focul acestuia rămân în continuare elemente de succes. În toate aceste cazuri ”parteneriatul” dintre tancuri şi unităţi de infanterie pe maşini de luptă moderne este unul din elementele de succes ale unei astfel de acţiuni.
La final putem afirma că, având în vedere evoluţiile în domeniu din întreaga lume, dar în special din NATO şi UE, dar şi contextul geopolitic din regiunea Mării Negre, România are nevoie de tancuri. Cu toate acestea, principalele programe de înzestrare inserate în Carta albă a apărării 2020 nu fac referire şi la tancuri. Drept urmare, putem considera că procesul de identificare de către MApN a modelului de tanc ce ar trebui achiziţionat de către România este încă în desfăşurare.
