Ce nu ne spun doctorii despre hipertensiune şi remedii
Am primit pe mail un material despre hiertensiunea arterială. Am căutat să găsesc sursa, există doar o trimitere la un site străin, dar nu am găsit articolul în limba română şi nici autorul traducerii nu îl ştiu. Îmi cer scuze faţă de autor, dacă cineva are detalii, rog să mă anunţe, pentru a face precizarea de rigoare. Materialul de mai jos este foarte important, din această cauză îl preiau pentru că spune ceea ce nu spune nici un medic, decât în condiţii de confidenţialiltate, celor apropiaţi şi anume cum profită industria farmaceutică de lipsa de informare a pacienţilor şi cum ni se bagă pe gât medicamente care uneori nu fac altceva decât să ne menţină boala, dar nu să o vindece sau în multe cazuri, să ne facă mai mult rău decât bine. Tot ce scrie aici este adevărat . Nu ştiu dacă remediul naturist recomandat în finalul articolului este cu adevărat bun, s-ar putea ca tot articolul să fie făcut pentru promovarea acelui medicament, nu m-ar mira ştiu însă că ceea ce se spune despre medicamentele de mai jos este real. Las pe fiecare însă să citească şi să tragă concluziile care se trag.
UPDATE: Am gasit întâmplator articolul , priblicat pe pagina domnului Ion Coja care la rândul său dă altă sursă. Ma bucur că am reuşit să găsescu sursele, le voi trece în jocul paginii.
Medicina nu cunoaşte cauza hipertensiunii!
„La majoritatea persoanelor nu există o cauză determinantă pentru apariţia hipertensiunii arteriale.”
Boala este descrisă şi clasificată în „hipertensiune arterială esenţială sau primară”, dar depre cauzele bolii nu se ştie o iotă în mod sigur!
Ce medicamente se dau in cazul hipertensiunii arteriale de catre medicina clasica?
Medicamentul standard la hipertensiunea arteriala si pe care il primesc aproape 100% din pacienti este un medicament care contine o substanta numita betablocher si care inhiba bataile normale ale muschiului inimii reducand randamentul ei natural. Prin aceasta metoda inima nu mai bate cu amplitudinea necesara organismului si acest lucru duce automat la scaderea presiunii sangelui in artere la fel ca si atunci cand un robinet la care se afla legat un furtun este inchis un pic.
Randamentul inimii este redus prin betablocheri cu 20-40% si acest lucru va duce inevitabil la:
- distrugerea sigura a muschilor inimii si ca urmare la boli cronice de inima
- lipsa de putere si energie
- oboseala cronica
- infectii in sange datorita lipsei de oxigen si de sange proaspat in extremitati
- slabirea sistemului imunitar
- slabirea tutoror organelor (toate organele sunt alimentate si intarite cu sangele pompat de inima.
- capacitate cerebrala scazuta
Alte medicamante date impreuna cu betablocherii sunt medicamente care „subtiaza” sangele, adica care altereaza in mod artificial consistenta lui sau medicamente care dilata arterele.
Intrebarea 1: Daca hipertensiunea nu are de a face cu inima – dupa cunostintele actuale ale medicinii – de ce se dau totusi medicamente care reduc puterea inimii?
Pentru ca prin aceste medicamente se obtine cel mai rapid efect de reducere a hipertensiunii – efect dorit si de pacienti. Insa cu medicamente se produc efecte nefaste si ireparabile asupra sanatatii de care vor profita la urma cel mai mult tot fabricantii de medicamente.
Intrebarea 2: Betablocherii vindeca hipertensiunea arteriala?
Bineinteles ca nu vindeca nimic pentru ca inima are de a face cu tensinea arteriala la fel de mult ca si un robinet cu un furtun infundat care este conectat la el. Prin inchiderea robinetului nu se curata furtunul chiar daca presiunea din acesta scade.
Intrebarea 3: De ce se dau totusi betablocherii la hipertensiunea arteriala daca nu vindeca nimic?
Tocmai fiindca nu vindeca se dau aceste medicamente. Daca medicamentele ar vindeca ceva cine ar mai cumpara aceste medicamente decenii intregi ? Scopul industriei farmaceutice este profitul si nu vindecarea. Cu vindecarea nu se fac bani.
Intrebarea 4: De ce doctorii nu cauta o alternativa mai buna?
Industria farmaceutica nu produce alte medicamente contra acestei afectiuni si ca urmare doctorii nu au ce sa aleaga.
Betablocherii funtioneaza rapid (desi distrug inima si slabesc intregul organism) si acest lucru le este mai mult decat suficient celor mai multi „doctori”. Un doctor adevarat insa va cauta cauza bolii si va incerca sa o inlature, dar un astfel de doctor este mai rar decat 7 cifre la lotto.
Intrebarea 5: Care este de fapt cauza adevarata a hipertensiunii arteriale?
Daca privim sistemul cardio-vascular il putem compara cu o pompa de apa care tine apa in circulatie intr-un lac artificial.
Acest sistem format dintr-o pompa (inima), furtun (vase sanguine), un filtru (rinichii).
Pompa de apa este aleasa de asa natura sa garanteze circulatia ideala a apei.
Daca presiunea din furtun creste la un moment dat exista numai doua cauze posibile:
a) infundarea furtunului
b) infundarea filtrului (rinichii)
Reducand randamentul pompei de apa se scade tensiunea ridicata care apare in mod automat in furtun insa acest lucru nu duce la repararea problemei. Un instalator va face in acest caz ceea ce trebuie: el va curata flitrul infundat.
In cazul organismului cauza hipertensiunii arteriale sunt rinichii.
Rinichii filtreaza permanent sangele si atunci cand randamentul lor scade automat creste tensiunea arteriala caci inima nu isi schimba randamenetul in functie de cel al rinichilor.
De ce scade randamentul rinichilor?
Rinichii omului sunt organele cele mai puternic legate direct de emotii si sunt afectati foarte puternic de suparari si de emotiile negative, indeosebi de cele de durata (tristete, depresie, deceptii sentimentale, pierderea celor iubiti, singurate).
Cei mai multi oameni incep sa fac hipertensiune arteriala dupa un deces sau o suparare care tine mai mult timp.
In cazul supararilor cronice rinichii nu mai pot lucra cum trebuie – se strang de la tristete – si reducandu-se capacitatea lor de filtrare creste in mod automat tensiunea din artere.
Si conflictele si enervarile zilnice la oameni care nu sunt tristi sau depresivi duc la hipertensiune arteriala, insa acest lucru este cauzat nu numai de randamentul slabit al rinichilor (cei mai multi oamenii au rinichii slabiti si infundati) ci mai mult de ficat, care are o functie compensatoare la volumul de sange aflat in circulatie in organism.
Enervearea afecteaza in mod direct ficatul. Deci cauza numarul 2 la hipertensiune sunt conflictele emotionale, certurile, care duc la tensiune emotionala si ca urmare si la tensiune in sange.
Ca urmare voia buna si echilibrul emotional sunt factorii care vindeca cel mai usor hipertensiunea arteriala.
Fiindca pacientii nu stiu acest lucru, de indata ce au aflat ca sufera de aceasta afectiune ei vor lua medicamentele precrise de medic ani de zile – chiar daca necesitatea lor dispare – fiind convinsi ca boala este nevindecabila si ca trebuie sa ia aceste medicamente o viata intreaga.
Un alt factor important la hipertensiune este ficatul.
Ficatul actioneaza ca un rezervor de sange care mentine cantitatea de sange din organism la nivelul necesar – asemanator cu rezervoarele de dilatare folosite la instalatiile de incalzire Oricine a vazut un ficat de animal isi poate da seama usor ca acesta este asemanator unui burete care contine mult sange.
La miscare muschii trebuie alimentati cu sange si acestea este eliberat de ficat care il aduna in timpul repausului.
Si la enervare sau emotii puternice ficatul elibereaza acest sange care se duce in zonele necesare, mai ales la cap unde se creeaza o congestie.
La un om cu fiactul sanatos sangele se retrage repede inapoi in ficat dupa efort sau eneervare, pe cand la unul cu ficatul afectat acest lucru nu se mai petrece in mod rapid.
Din cauza afectiunilor ficatului care, ca si cele la rinichi le are aproape orice om din ziua de azi mai mult sau mai putin datorită mai multor factori
(alimentatie nesanatoasa, lipsa de miscare, toxine acumulate, calculi renali si bliari) ficatul nu mai poate indeplini aceasta functie in mod ideal iar compensarea cantitatii de sange din arterii nu mai poate fi facuta in timp util ducand la valori marite de tensiune.
Un ficat bolnav si enervarile duc deci la valori si mai mari ale tensiunii arteriale decat in cazul unui ficat sanatos.
Si acest lucru este cunoscut: bolnavii despresivi si maniosi fac tensiune si mai mare decat cei care sunt numai depresivi.
Desi cauza primara a hipertensiunii este pe plan organic sistemul renal, ficatul are deci o influenta destul de mare asupra valorilor ei.
Al treilea factor la hipertensiunea arteriala, care este insa minor, este pierderea elasticititatii arterelor.
Arterele elastice sunt in stare sa compenseze prin umflare o parte din tensiunea marita aparuta, in timp ce arterele rigide si cu elasticitatea alterata vor pastra cresterea presiunii arteriale la valoarea cauzata de emotia creeata.
Factorii zilnici care duc la variatia tensiunii arteriale in cazul hipertensivilor cronici, datorate rinichilor, emotiile negative si enervarile, asa cum stie orice hipertensiv din proprie experienta.
Intrebarea 6: De ce doctorul meu nu stie toate lucrurile acestea ?
Doctorii au fost invatati candva la facultate – in mod evident gresit – ca hipertensiunea nu are cauze si ca se trateaza cu betablocheri.
Majoritarea doctorilor au ramas la acest stadiu de necunoastere totala, stadiu la care a ramas si „stiinta” oferita de industria farmaceutica de mai multe decenii.
In ultimii 30 de ani nu s-a facut un singur pas inaintre pentru vindecarea hipertensiunii caci, cine are oare nevoie de un pas inainte, cand se castiga atatia bani cu betablocheri si cu alte medicamente ?
Timp de cercetare proprie si mai ales de gandire doctorii din ziua de azi nu detin, iar ei, ca si cei multi „oameni de stiinta” se multumesc cu ceea ce stiu deja.
Cum se poate vindeca hipertensiunea in mod adevarat
Pentru a vindeca hipertensiunea exista un singur mod real si eficient: trebuie vindecata sau eliminata depresia, supararea sau tristetea pacientului !
Acest lucru se poate face in mod efectiv cu ajutorul homeopatiei sau prin schimbarea modului de viata.
Oamenii care se enerveaza usor trebuie sa indeparteze sursele conflictelor si sa incearca sa se stapanesca.
In cazul hipertensiunii trebuie tratate cu remedii naturiste atat organele (rinichii si ficatul) care duc la cresterea ei dar mai ales cauzele psihice care duc la dereglarea acestor organe: supararea, depresia si enervarea.
Acest lucru se poate face cel mai efectiv si precis cu ajutorul remediilor homeopate.
Tratamentul cu betablocheri si subtietori de sange aduce numai daune intregului organsim si nu vizeaza deloc cauza adevarata a bolii, facand bolnavii dependenti de aceste medicamente pentru decenii intregi.
In plus, in acest caz este evident faptul ca doctorii dau la hipertensiune un medicament pentru inima cand de fapt cauza bolii nu este cunoscuta si nici atribuita inimii !
Acest tratament este tot asa o mare prostie ca si reducerea randamentului pompei de apa in loc de desfundarea filtrului pentru un instalator.
Daca un instalator ar face asa ceva ar fi concediat imediat. Doctorii fac acest lucru de decenii intregi, fara nici macar sa se intrebe care este cauza acestei boli.
Multi bolnavi care au reusit sa depaseasca stadiul depresiv nu mai au hipertensiune si nu mai au ca urmare nici nevoie de medicamente, dar se iau mai departe din obsinuinta sau din cauza ca doctorii lor nu le spun ca nu mai sunt necesare.
Frica de „a se intampla ceva” este mentinuta si innoculata de sistemul medical si acesti betablocheri se dau in cele mai multe cazuri decenii intregi desi necesitatea lor dispare des de la sine in multe cazuri.
Alternative eficiente la betablocheri
O alternativa naturala foarte eficienta la betablocheri si mult mai sanatoasa si care functioneaza pentru cei mai multi bolnavi, este remediul naturist de la plafar cu numele de „Regulator de tensiune”.
Remediul costa 25 de lei si se poate gasi peste tot unde este un magazin naturist gen plafar.
Remediul merita incercat, desi nu poate ajuta pe toti dat fiind factorii diferiti care cauzeaza marirea tensiunii cat si organele afectate.
Mult mai eficiente la vindecarea cauzelor hipertensiunii ar fi deci drenoare renale si hepatice, remedii care inlatura depunerile din rinichi impreuna cu remedii naturale contra depresiei sau a irascibiliatii.
Why Hypertension Medication Side Effects?
by Dr. Johann Georg Schnitzer
http://ioncoja.ro/textele-altora/cum-tratam-hipertensiunea/
http://sanatate.findtalk.biz/t365-despre-cauzele-adevarate-ale-hipertensiunii-arteriale