SI EI MAI GRESESC!!

FURIE la Washington: calculele după care agenţia Standard & Poor's a scăzut ratingul SUA conţin o eroare de 2.000 de miliarde de dolari

de Andrei Luca POPESCU

Pentru a evita retrogradarea, SUA ar fi trebuit nu doar să crească plafonul datoriei publice, ci şi să dezvolte un plan credibil pe termen lung, susţin oficialii S&P

Administraţia de la Casa Albă a reacţionat cu indignare ieri noapte, la anunţul că agenţia Standard&Poor's a degradat ratingul SUA de la AAA la AA+, după ce a observat că analiza care a dus la această decizie conţinea o eroare de aproximativ 2 trilioane (2000 de miliarde) de dolari.
"Un raţionament viciat de o eroare de 2 trilioane vorbeşte de la sine", a spus o purtătoare de cuvânt a Trezoreriei SUA.

AFLĂ MAI MULT: Care vor fi EFECTELE retrogradării ratingului SUA
Oficialii Trezoreriei au primit analiza S&P vineri după-amiază şi au semnalat imediat agenţia că a greşit calcularea deficitului SUA, umflându-l cu 2.000 de miliarde de dolari. Agenţia a recunoscut greşeala, dar nu şi-a schimbat decizia de a degrada ratingul de ţară al SUA, relatează CNN.
Citeşte şi Reacţia dură a Chinei la problemele SUA: "Unchiul Sam, ciuruit de datorii"

"Analiza lor este mult deplasată, dar ei nu cedează", a mai spus oficialul Trezoreriei. Unele surse citate de CNN au calificat decizia agenţiei drept una politică.
AFLĂ MAI MULT: Standard & Poor's: Ratingul SUA ar putea fi redus din nou. Vezi în ce condiţii
Pe de altă parte, şeful rating-urilor suverane de la S&P, John Chambers, a respins criticile Casei Albe: "Nu contează ca diferenţă materială - nu schimbă cu nimic faptul că raportul vostru dintre deficit şi Produsul Intern Brut va continua să crească în următorii 10 ani".
Pentru a evita retrogradarea, SUA ar fi trebuit nu doar să crească plafonul datoriei publice, ci şi să dezvolte un plan credibil pentru a contracara datoria ţării pe termen lung. Oficialul S&P a mai explicat că decizia a fost luată pentru că lucrurile s-au mişcat prea încet, în ce priveşte majorarea plafonului, iar lupta politică a fost prea mare.
Politicienii de la Washington au început deja să critice administraţia Obama, un senator de South Carolina cerând demiterea imediată a şefului Trezoreriei, Timothy Geithner. Totuşi, John Chambers, oficialul S&P, a explicat că vina este împărţită de mult mai mulţi: "Este o problemă care datează demult, din această administraţie şi din cea anterioară".
Agenţiile de rating încearcă, de câţiva ani, să-şi repună pe picioare credibilitatea, după erorile dinaintea marii crize financiare din SUA, din 2008. Un comitet din Congresul SUA le-a numit "pârghii esenţiale în mecanismul distrugerii financiare", după ce modelele lor extrem de optimiste au dus la acordarea de evaluări de top instrumentelor ipotecare care mai apoi s-au prăbuşit, scrie New York Times.
Pe de altă parte, decizia de ieri vine tocmai în sprijinul acestei recredibilizări: o degradare a datoriei federale americane este o decizie controversată, criticii agenţiilor de rating acuzând că aceste instituţii au refuzat să o pună în aplicare până acum.

MARCHA TRIUNFAL - AIDA , OPERA DE GUISEPPE VERDI

                          

Meşterul-surpriză din fabrica de revoluţionari: procurorul Dan Voinea

                                                                                                        -       VA DAU EU CE MERITATI      

Foto: mediafax

Doru Mărieş (stânga), alături de Dan Voinea în operaţiunea care a umplut România de revoluţionari cu certificat

Megaafacerea cu certificate duce, în mod surprinzător, către două personaje care au pozat permanent în apărători ai Revoluţiei: Dan Voinea şi Doru Mărieş. „Adevărul“ vă arată cum Dan Voinea a contribuit din plin la umplerea României de revoluţionari cu patalama.

Caracatiţa din spatele megaafacerii construite în jurul certificatelor de revoluţionar a operat în ultimii 21 de ani prin cele mai diverse metode. Cel mai ingenios şi totodată diabolic artificiu folosit în acest scop este şi cel mai puţin cunoscut, camuflat perfect în spatele unei acţiuni de imagine făcute la sfârşitul anului 2004. La „butoane" s-au aflat două personaje care pozează de ani buni în apărători neobosiţi ai dreptăţii şi ai idealurilor Revoluţiei: Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989", şi fostul procuror militar Dan
Voinea.

Povestea începe la 12 iulie 2004, ziua în care a fost adoptată o nouă „lege a recunoştinţei" faţă de eroii Revoluţiei, Legea 341. Aceasta deschidea perspectivele unei frumoase afaceri, prin introducerea indemnizaţiilor lunare şi pentru grosul revoluţionarilor, este vorba de aşa-zişii „luptători remarcaţi pentru fapte deosebite". Noua lege prevedea o preschimbare a certificatelor şi îşi propunea să elimine impostorii, solicitând, pe lângă declaraţiile altor trei participanţi la evenimente, şi alte documente care să ateste participarea activă în Revoluţie.

O lună mai târziu, în august 2004, fără a avea în aparenţă nicio legătură cu adoptarea Legii 341, Asociaţia „21 Decembrie 1989" depune la Parchetul Militar o plângere pentru redeschiderea Dosarului Revoluţiei. La 7 decembrie 2004, procurorul Dan Voinea a dispus reluarea cercetărilor cu privire la evenimentele din decembrie 1989 printr-o rezoluţie de începere a urmăririi penale faţă de 102 persoane, printre care şi nume grele precum Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. Pe edificiul acestei iniţiative, Doru Mărieş şi Dan Voinea şi-au construit un important capital de imagine, răspândind în toate părţile ideea că nimeni nu se luptă mai tare ca ei pentru a face dreptate în numele morţilor de la Revoluţie.

13.858 de adeverinţe semnate de Dan Voinea

Finalitatea a fost cu totul alta: prin erorile halucinante pe care le conţinea, rezoluţia din 7 decembrie 2004 era practic lovită de nulitate. Pe o coală A4, procurorul a scris cu pixul o înşiruire de persoane pe care le-a acuzat la grămadă de infracţiuni extrem de grave, fără a preciza de ce se face vinovat fiecare şi în ce împrejurări a săvărşit faptele. La niciunul dintre cei 102 nu se regăsesc datele de identitate după care ar putea fi indentificat. La unii învinuiţi lipseşte chiar şi prenumele, cum este cazul unui oarecare colonel Ionescu, iar unii nici măcar nu mai erau în viaţă la momentul emiterii rezoluţiei. Aşa cum s-a şi întâmplat ulterior, oricare dintre cei 102 învinuiţi era scos de sub urmărire penală imediat ce făcea o plângere către Parchet, din cauza viciilor grave de procedură făcute de Voinea.

30 de inşi au cărat un singur rănit

Adevărata „realizare" a redeschiderii dosarului este perfect reliefată într-o sinteză făcută de Parchetul General pe marginea traseului avut de Dosarul Revoluţiei de-a lungul anilor. „După 2004, cercetarea s-a rezumat, în principal, doar la audierea părţilor vătămate şi a martorilor. (...) Persoanelor audiate, inclusiv martorilor, li s-au eliberat 13.858 de adeverinţe spre a le servi la preschimbarea certificatelor de revoluţionar. Eliberarea acestor adeverinţe, în majoritatea cazurilor, nu avea temei legal", se afirmă în comunicatul Parchetului General. Cu alte cuvinte, Dan Voinea n-a făcut decât să audieze mii de persoane, mai mult sau mai puţin implicate în evenimentele din decembrie 1989, cărora le elibera adeverinţe conform cărora nu au întreprins acţiuni împotriva Revoluţiei, facilitându-le astfel preschimbarea certificatelor.

Pe Aceeaşi Temă

Plângeri penale pentru revoluționarii falși, care au mințit cu tupeu că au ieșit în stradă

Revoluţionarii au renunţat la boicotul de la Palatul Cotroceni

„Dan Voinea a fabricat revoluţionari. Acest maraton de audieri pe care l-a făcut a fost o afacere. Mulţi se angajau ca în schimbul adeverinţei să dea banii pe care aveau să-i primească din urmă. Sunt vreo treizeci şi ceva de inşi care declară că au luat acelaşi rănit şi l-au dus la Spitalul Militar. Au copiat unii de la alţii ca proştii, pentru că în realitate nici n-au fost audiaţi. Nişte ofiţeri de Poliţie, detaşaţi să ajute Procuratura, îi puneau să scrie, iar la final trecea Dan Voinea şi semna", afirmă colonelul în rezervă Viorel Tocan, revoluţionar braşovean.
Teren la Snagov
Prima apariţie a procurorului Dan Voinea în evenimentele din 1989 s-a produs în după-amiaza de 22 decembrie, când a sunat din Comitetul Central la Sibiu şi i-a cerut colonelului Aurel Dragomir să oprească focul. La Sibiu a avut loc un carnajiu, între militari şi securişti, soldat cu 99 de morţi. Pe 25 decembrie, a jucat rolul de procuror în procesul soţilor Ceauşescu. A susţinut un rechizitoriu halucinant, presărat cu peste 60.000 de morţi. După 1990 a instrumentat Dosarul Revoluţiei şi a pozat în acuzator al lui Ion Iliescu, deşi în decembrie '89 i-a făcut jocurile. Dan Voinea are certificat de „luptător remarcat" şi, pe baza acestuia, a primit gratis un teren de 2.000 de metri pătraţi la Snagov.

Un „luptător"care s-a remarcat auzind

Dosarul Revoluţiei este plin cu mii de declaraţii ale unor oameni care nu ajută cu nimic la lămurirea evenimentelor din 1989. Oameni care au ieşit şi ei pe stradă să caşte gura sau să lupte cu terorişti invizibili, dar pe care Dan Voinea i-a audiat şi le-a eliberat adeverinţe, ajutându-i să obţină certificate.

Pentru o mai bună înţelegere vom da şi un exemplu. Declaraţia lui Dănuţ Giurea, membru al Asociaţiei „Metrou" (asociaţia lui George Costin, actualul secretar de stat pentru revoluţionari), este una din zecile de relatări aproape identice ale „luptătorilor" din revoluţia buzoiană: „În luna decembrie 1989 eram lăcătuş-mecanic la Întreprinderea de Mase Plastice Buzău. Aveam cunoştinţă despre evenimentele petrecute în perioada 16-21.12.1989 la Timişoara întrucât ascultam postul de radio «Europa Liberă». În data de 22, în timp ce mă aflam la locul de muncă - am auzit de fuga soţilor Ceauşescu. Împreună cu mai mulţi colegi am plecat spre sediul Comitetului Judeţean pentru a vedea ce se întâmplă. Am ajuns aici în jurul orei 13.30 şi am văzut foarte multă lume adunată. (...) Am scandat lozinci, iar în jurul orei 16 am plecat spre domiciliu".

Declaraţia continuă cu „aventurile" din ziua de 23 decembrie: „A doua zi am revenit la locul de muncă, unde m-am oferit voluntar pentru paza unor obiective din oraş. (...) Grupa noastră a fost repartizată la supravegherea bazei sportive întrucât aflasem de la Ionaşcu Dumitru că pe teren vor fi paraşutate trupe de desant care ne vor ataca. Aici am rămas până în jurul orei 14.30, când a venit o altă grupă să ne schimbe. (...) În cursul zilei de 24 am auzit focuri de armă trase din zona Tribunalului şi ulterior am auzit că sediul a fost incendiat. Pe parcursul zilei am mai auzit focuri de armă trase răzleţ".

Cam aşa s-a remarcat Dănuţ Giurea la Revoluţie, aflând de fuga Ceauşeştilor, păzind un teren de sport şi auzind focuri de armă. Acest cetăţean are titlu de "luptător remarcat pentru fapte deosebite" şi beneficiază de o indemnizaţie lunară de peste 2.000 de lei. În mod normal, un astfel de om nu trebuia să deţină certificat de revoluţionar, pentru că nu avea niciun argument care să-l încadreze în lege. Pentru el şi pentru alte mii de impostori a fost creată stratagema care l-a avut în prim-plan pe Dan Voinea.

Axa Dan Voinea - Doru Mărieş - George Costin

Această stratagemă a fost piatra de temelie pe care s-au construit, după 2004, noi afaceri pe seama beneficiilor încasate de revoluţionari. Teoretic, noua lege  promulgată în 2004 trebuia să înăsprească condiţiile de acordare a noilor certificate de revoluţionar, ceea ce presupunea că impostorii aveau o problemă. Soluţia a fost ingenioasă: adeverinţele eliberate de Dan Voinea au reprezentat principalele dovezi pe care aceştia s-au bazat la preschimbare, supralicitând faptul că erau eliberate de o instituţie a statului, respectiv Parchetul General, Secţia Parchetelor Militare. Mai mult decât atât, deţinerea unei adeverinţe semnate de Dan Voinea a devenit o condiţie esenţială, fără de care certificatul de revoluţionar nu putea fi preschimbat. Chiar şi văduvele eroilor martiri, care îşi puteau atesta cu uşurinţă calitatea, erau nevoite să treacă pe la Dan Voinea pentru a li se elibera o astfel de hârtie.
George Costin şi şefa serviciului Contencios din SSPR
Aşa s-a ajuns ca revoluţionarii să devină practic dependenţi de aceste adeverinţe, iar aici intervine o altă mutare decisivă. Sub pretextul că îi este mai uşor să găsească oamenii, Dan Voinea a acceptat să facă audierile prin intermediul asociaţiilor de revoluţionari (în Bucureşti, multe dintre audieri s-au ţinut chiar în sediul Asociaţiei "21 Decembrie"). Concret, nu puteai ajunge să fii audiat şi să primeşti mult râvnita adeverinţă fără o programare făcută de o asociaţie de revoluţionari. În acest fel, revoluţionarii care voiau să-şi preschimbe certificatul au devenit dependenţi de o asociaţie, ceea ce a deschis perspectivele unei uriaşe afaceri bazată pe perceperea de comisioane. „E posibil să se fi luat bani. Ei, între ei, pe la asociaţii, mai fac afaceri, dar eu n-am avut nicio legătură", ne-a declarat, nonşalant, Dan Voinea.

„Avem echipă, avem valoare"

Unul dintre marii beneficiari ai acestor stratageme a fost George Costin, actualul secretar de stat pentru revoluţionari. În 2004, acesta era preşedintele Asociaţiei „Metrou", care la acea vreme număra peste 5.000 de membri cu certificat de revoluţionar, dintre care majoritatea aveau probleme mari în a se încadra în rigorile noii legi, întrucât nu făcuseră aproape nimic la Revoluţie. Din acest punct de vedere, adeverinţele lui Dan Voinea au fost o mană cerească. La fel, şi din perspectiva subjugării revoluţionarilor faţă de asociaţii. Costin şi-a pus miile de membri din Asociaţia „Metrou" să semneze convenţii prin care aceştia se angajau să-i cedeze un procent din banii încasaţi retroactiv de la bugetul de stat, ajungând la încasări de ordinul milioanelor de euro!

Întâmplător sau nu, între George Costin şi Doru Mărieş s-a legat, în jurul anului 2004, o prietenie strânsă, care mai durează şi în zilele noastre. Imediat după apariţia Legii 341, Mărieş a cerut redeschiderea Dosarelor Revoluţiei, Dan Voinea a dat curs cererii câteva luni mai târziu, deschizând mare sesiune a adeverinţelor, iar Costin a profitat cu vârf şi îndesat. Mărieş l-a susţinut cu vehemenţă pe Dan Voinea atunci când acesta a încercat să revină la şefia Parchetelor Militare, aşa cum l-a susţinut şi pe George Costin când acesta a preluat funcţia de secretar de stat al revoluţionarilor, în octombrie 2010.
După numirea lui Costin la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), Doru Mărieş a făcut o conferinţă de presă la sediul Asociaţiei „21 Decembrie", în care l-a ridicat în slăvi pe noul secretar de stat, deşi ştia foarte bine că acesta are o biografie mai mult decât pătată. „Pe probleme de documentaţie, de arhivă, de lege chiar, eu nu am întâlnit pe nimeni mai bine pregătit decât George Costin. Concluzia este că avem echipă, avem valoare", declara Mărieş imediat după numirea lui Costin.

Repere din biografia unui şef de asociaţie
Doru Mărieş, în „Europa“, revista securiştilor



Doru Mărieş este preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie", poate cea mai cunoscută organizaţie de revoluţionari din ţară. Asta şi pentru că Mărieş s-a priceput să-şi facă imagine prin cele mai diverse metode: a scos pe piaţă diverse documente prezentate drept dezvăluiri senzaţionale, dintre care unele miroseau de la o poştă a falsuri grosolane; a făcut greva foamei pentru a obţine Dosarele Revoluţiei şi a le pune la dispoziţia opiniei publice, dar după un an a oprit accesul presei, spunând că „voi vreţi să vă faceţi articolele pe foamea mea"; şi-a adjudecat meritul redeschiderii dosarului în 2004, mutare care s-a dovedit, de fapt, o stratagemă pusă în slujba „fabricii" de certificate.
Dincolo de imaginea pe care Doru Mărieş şi-a creat-o pe seama acestor fumigene, rămâne o biografie cel puţin interesantă. Cu toate că în 1989 era portar la o echipă de fotbal din ligile inferioare, Mărieş a participat la Revoluţia din Bucureşti, iar  apoi a rămas în Capitală, s-a înscris în Alianţa Civică şi a participat la toate mişcările anti-FSN din prima parte a anului 1990. După alegerile din 20 mai, când Liga Studenţilor a închis celebrul balcon din Piaţa Universităţii şi s-a retras, Mărieş a refuzat să plece din piaţă, alături de câteva zeci de persoane, până în 13 iunie, când au fost „măturaţi" de autorităţi, oferindu-i şi un pretext lui Ion Iliescu să cheme „în ajutor" minerii.

Mărieş, mediatizat de revista Securităţii

Sunt voci care îl acuză pe Mărieş că a manipulat câţiva naivi să rămână în greva foamei, cu corturi puse în faţa Teatrului Naţional, tocmai pentru a compromite fenomenul Piaţa Universităţii şi, implicit, Opoziţia. „De ce să plecăm din Piaţă? Se terminase lupta? Războiul era pierdut doar pentru laşi", spune Doru Mărieş, care admite că i-a alimentat pe cei care au rămas în piaţă cu cafea, ţigări şi mâncare.
„Le-am cumpărat cu banii mei, am cheltuit în jur de 80.000 de lei pe care îi aveam pe un carnet de CEC". Constantin Calancea, fost preşedinte al Asociaţiei „21 Decembrie", susţine că în spatele acţiunilor lui Doru Mărieş s-au aflat anumite structuri: „Eu am un amic la SRI şi mă vedeam des cu el. Pentru că şi pe linia SRI a existat mereu un birou special de monitorizare a revoluţionarilor şi a asociaţiilor de revoluţionari.

Şi băiatul ăsta de la SRI mi-a spus că Mărieş e din structurile lor". Mărieş a avut o strânsă colaborare cu revista „Europa", care la începutul anilor '90 era portavocea fostei Securităţi. Revista „Europa" a publicat în 1991 un interviu-serial, în şapte părţi, cu Doru Mărieş. Acesta este prezentat drept primul „deţinut politic" din democraţia lui Iliescu. Mărieş susţinea punerea în libertate a lui Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii, în al cărui birou spune că a stat în data de 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu.
Acolo, în acel birou, Mărieş i-a cerut lui Vlad să nu-l trădeze, moment în care acesta l-a mângâiat şi l-a liniştit. Iată cum era prezentat Mărieş în iunie 1991 de revista „Europa": „Doru Mărieş nu strigă numai «Jos comunismul!», el strigă «Jos tot!», dar susţine că generalul IULIAN VLAD, fostul şef al Departamentului Securităţii Statului, să fie pus în libertate şi lăsat să spună adevărul NAŢIUNII, nu înlăturat fizic". „Ce dacă am dat în revista «Europa»? Am dat pentru că alţii nu mă publicau şi voiam să mă descarc. Iar ăştia m-au acceptat, că dădeam un pic de culoare revistei", se apără acum Mărieş.

"Ce dacă am dat în revista «Europa»? Am dat pentru că alţii nu mă publicau şi voiam să mă descarc. Iar ăştia m-au acceptat, că dădeam un pic de culoare revistei.''
Doru Mărieş preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie"

Revoluţia, o afacere de două miliarde de euro | Autor: Cristian Delcea,Mihai Voinea

Foto: agerpres

Ori de câte ori le-au fost ameninţate beneficiile, „revoluţionarii“ au ieşit în stradă

 

Aceasta este nota de plată pe care au achitat-o românii în ultimii 21 de ani celor care s-au autointitulat revoluţionari. E vorba despre bani publici, iar suma creşte cu fiecare lună. „Adevărul“ trage un semnal de alarmă cu privire la risipa de bani publici pentru revoluţionari.

Ziarul „Adevărul" militează pentru soluţia propusă de premierul Emil Boc în urmă cu două săptămâni (şi trecută apoi sub o suspectă tăcere), aceea de a tăia indemnizaţiile luptătorilor cu merite deosebite în Revoluţie şi a menţine totodată compensaţiile reparatorii pentru cei răniţi în decembrie 1989 şi pentru părinţii, soţii şi copiii eroilor-martiri (ultimii - până la 26 de ani).

Am calculat cât a cheltuit statul român cu revoluţionarii din 1990 şi până în prezent. Două miliarde de euro este suma estimativă care înglobează indemnizaţiile, valoarea terenurilor primite de revoluţionari şi beneficiile însemnând transport gratuit, spaţii comerciale şi scutiri de impozite. Este o sumă enormă pentru România, care ar fi putut acoperi costurile unei autostrăzi de la Bucureşti la Cluj sau construirea a peste 100 de spitale noi. Am preferat în schimb să-i recompensăm pe revoluţionari cu aproape 5.000 de hectare de teren, indemnizaţii în valoare totală de peste 600 de milioane de euro şi multe alte beneficii care au împovărat bugetul.

O ţară de revoluţionari

Potrivit Monitorului Oficial din data de 7 iulie 2010, 21.243 de români au primit titlul de revoluţionar. Dintre aceştia mai mult de trei sferturi (16.012) sunt luptători în Revoluţie, remarcaţi prin fapte deosebite. Conform Legii recunoştinţei (341/2004), prin luptător remarcat se înţelege o persoană care „în perioada 14-25 decembrie 1989 a mobilizat şi condus grupuri de oameni, a construit şi a menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, a ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar".

Pe Aceeaşi Temă

Noi dezvăluiri despre impostura din rândul revoluţionarilor

Plângeri penale pentru revoluționarii falși, care au mințit cu tupeu că au ieșit în stradă

Milioane de oameni au participat la bucuria eliberării de dictatură, fără să pretindă recompense

Legea este din start permisivă şi totodată interpretabilă: împotriva cui se mai construiau baricade în 23, 24, 25 decembrie? Ce înseamnă obiective de importanţă vitală pentru regimul comunist? Pentru că pe baza acestui punct s-au făcut revoluţionari şi nişte cetăţeni din judeţul Constanţa care au păzit un depozit de vin. Pe scurt, în temeiul actualei legi s-ar putea numi revoluţionari cam un sfert dintre cetăţenii ţării!

La ei sunt banii

După ce am scris câteva sute de pagini despre Revoluţia din oraşele României, putem afirma fără ezitare că marea masă a luptătorilor remarcaţi sunt impostori care s-au nimerit pe străzi după fuga lui Ceauşescu. Sunt destule cazurile celor care n-au ieşit din case în timpul Revoluţiei, dar şi-au cumpărat certificate în perioada 1992-1996. În rândul luptătorilor remarcaţi se găsesc copii care aveau atunci 10-11 ani (e greu de crezut, dacă nu imposibil, ca aceştia să fi construit baricade sau să fi mobilizat grupuri). Lista cu revoluţionari mişună de foşti lucrători şi colaboratori ai Securităţii.

Avem revoluţionari care nu se aflau în România în decembrie 1989 sau  care pe atunci erau deţinuţi de drept comun în penitenciare. Şi-au luat patalamale de revoluţionari şi trăiesc azi liniştiţi, din bani publici. De 15 ani se tot vorbeşte de o curăţenie generală în rândul revoluţionarilor, dar cu toate astea numărul lor creşte constant. Unica soluţie a rămas sistarea beneficiilor. Atunci când nu va mai fi nimic de câştigat, nimeni nu va mai dori să aibă certificat, iar cei care deja îl au, îl vor uita într-un sertar din comodă. Atunci şi apele Revoluţiei vor fi mai limpezi, în lipsa miilor de poveşti neadevărate ale unor oameni care vor să-şi justifice banii primiţi de la Stat prin minciuni.

Dezastrul în cifre

Legea 341/2004 garantează indemnizaţii pentru toţi cei care au un venit declarat mai mic decât salariul mediu brut. Ştacheta este ridicată destul de sus în condiţiile în care salariul mediu brut pe acest an oscilează în jurul sumei de 2.000 de lei. Astfel, în mai 2011 (ultima statistică furnizată de Casa de Pensii) erau 15.966 de beneficiari ai unei indemnizaţii medii de 2.412 lei (587 euro). Dintre cei 15.966 de beneficiari ai Legii recunoştinţei, în jur de 12.000 sunt luptători cu merite deosebite! Dacă de azi s-ar anula indemnizaţiile acestor luptători, s-ar economisi numai până la finalul acestui an suma de 32 de milioane de euro!

Indemnizaţiile sunt acordate pe viaţă, mai puţin pentru copiii eroilor-martiri. Aceştia beneficiază de suma reparatorie până la 26 de ani. Totuşi, şi aici Legea 341 a fost făcută ca să fie fentată şi să încurajeze statul degeaba. Legea spune că indemnizaţia pentru copiii eroilor-martiri se poate prelungi şi după 26 de ani dacă posesorul de certificat face dovada că nu realizează venituri din motive neimputabile lui (trebuie să demonstreze că forţele de muncă nu-i oferă un post pe măsura capacităţii sau pregătirii sale
profesionale).

112.464.504 euro ne costă revoluţionarii numai în 2011.

Cum s-au cheltuit cele două miliarde de euro

4.830 de hectare de teren extravilan şi 157 de hectare de teren intravilan au fost scoase din proprietatea statului din 1992 până în 2004 pe baza certificatelor de revoluţionar. Costul total al acestora, în funcţie de preţurile actuale ale terenurilor, se ridică la suma de  1.230.113.900 de euro.

617 milioane de euro este suma pe care statul român a plătit-o revoluţionarilor, cu titlu de indemnizaţie, din 2004 (de la intrarea în vigoare a Legii 341) şi până în prezent. Nu am luat în calcul indemnizaţiile de dinainte de 2004, încasate doar de răniţi şi de urmaşii eroilor-martiri, fiindcă suma rezultată nu este mare, iar aceştia nu pot fi asimilaţi impostorilor Revoluţiei.

200 de milioane de euro este suma aproximativă care acoperă scutirile de impozit, spaţiile comerciale şi gratuităţile de transport acordate revoluţionarilor în ultimii 21 de ani.

Felul în care se calculează indemnizaţiile revoluţionarilor

- Pentru marii mutilaţi: 2 x salariul mediu brut
- Pentru invalizii de gradul I: 1,75 x salariul mediu brut
- Pentru invalizii de gradul II: 1,50 x salariul mediu brut
- Pentru invalizii de gradul III: 1,25 x salariul mediu brut
- Pentru luptătorii cu merite deosebite: 1,10 x salariul mediu brut
- Pentru soţul/soţia şi copiii unui erou-martir: 1,10 x salariul mediu brut
- Pentru părinţii unui erou-martir: 0,50 x salariul mediu brut

Categorii de revoluţionari (înregistraţi la 7 iulie 2010)

16.012 luptători remarcaţi prin fapte deosebite

2.226 de răniţi

2.059 de urmaşi de eroi-martiri

588 de reţinuţi

169 de răniţi şi reţinuţi

189 de participanţi la Revoluţie (titlu onorific, ce nu conferă niciun fel de beneficii)

Beneficiile revoluţionarilor

La colosala sumă de două miliarde de euro se mai adaugă multe alte beneficii greu de cuantificat. Le enumerăm:
- prioritate în asigurarea unei locuinţe din fondul disponibil de locuinţe sociale, în localitatea de domiciliu, dacă nu au deţinut în proprietate o altă locuinţă până la data atribuirii.
- acordarea unei subvenţii de stat egale cu 50% din dobânda aferentă unui credit bancar de până la 20.000 de euro, contractat pentru cumpărarea sau construirea unei locuinţe în localitatea de domiciliu.
- pensionarea cu cinci ani înainte de împlinirea vârstei-standard.
- cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitaţie, din fondul de stat, a unui spaţiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafaţă utilă de până la 100 mp.
- atribuirea în proprietate, fără plată, a unui loc de veci.
- acces gratuit la tratament şi consultaţii în spitalele şi policlinicile publice, la sanatorii şi baze de tratament şi gratuitate la medicamente, prin medicul de familie, costul integral al acestora din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
- gratuitate pentru abonamentele radio-TV.
- acces gratuit al copiilor la creşele şi grădiniţele din subordinea administraţiei locale, precum şi asigurarea gratuită a rechizitelor pentru şcolari, dacă venitul lunar este mai mic sau egal cu salariu mediu brut pe economie. 
- burse pentru elevi şi studenţi în instituţiile de învăţământ de stat.

Bani pentru „cei care nu s-au putut adapta"

Salariul mediu brut pentru anul 2011 variază în jurul valorii de 2.000 de lei. Astfel, indemnizaţiile revoluţionarilor sunt cuprinse între 1.000 şi 4.000 de lei. Asta în condiţiile în care recompensa medie a veteranilor de război este de 145 de lei, iar cea a foştilor deţinuţi politic este de 450 de lei. Emil Cutean şi Sergiu Nicolaescu au fost cei care au militat pentru acordarea de indemnizaţii pentru toţi revoluţionarii, nu doar pentru răniţi şi urmaşi de eroi-martiri, cum era până în 2004.
Emil Cutean (dreapta), iniţiatorul Legii 341, alături de revoluţionarul Dan Iosif, într-o imagine din 2003  Foto: agerpres
Cutean este un revoluţionar apropiat de Ion Iliescu, fost deputat PSD şi fost secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor. În 2004, în ultimele luni de mandat ca preşedinte, Iliescu a fost de acord cu ideea indemnizaţiei generale. Cutean spune care au fost discuţiile din jurul acordării acestor indemnizaţii: „I-am spus lui Iliescu să aprobe noua Lege a revoluţionarilor, fiindcă vom separa impostorii de revoluţionarii adevăraţi şi vom da indemnizaţie pentru cei autentici care au venitul sub salariul mediu pe economie.

Acum îmi pare rău că am dat-o pentru impostori, dar îmi pare bine pentru cei care erau vai de mama lor şi iau acei bani. Că asta i-am şi spus lui Iliescu: «Domnule preşedinte, dacă treceţi pe la Universitate, o să vedeţi colegi de-ai noştri care au fost la Baricadă şi acum spală geamurile ăstora cu Bentley-uri. Păi noi pentru ăştia am făcut Revoluţia?». Am greşit, am zis că au fost unii  care nu s-au putut adapta în democraţie
şi să-i ajutăm".

Politicienii şi pungaşii: „Noi vrem pământ!"

În 1990, Ion Iliescu a fost nevoit să le închidă gura revoluţionarilor care-l contestau prin mişcări de stradă. A apărut o Lege a revoluţionarilor, Legea 42/1990, care prevedea că răniţii în Revoluţie şi urmaşii eroilor-martir au dreptul la unele beneficii. Printre altele, şi atribuirea a 10.000 de metri pătraţi de teren extravilan şi 500 de metri pătraţi de teren intravilan, acesta din urmă fiind destinat pentru construcţia unei locuinţe, dacă solicitantul nu a avut în proprietate un spaţiu locativ. Doi ani mai târziu, legea a fost modificată pentru ca toţi revoluţionarii să beneficieze de avantaje, nu numai urmaşii celor morţi. Din 1993 a început nebunia terenurilor. Numărul revoluţionarilor a crescut incredibil, de la 8.270, câţi erau la începutul anilor '90, la peste 25.000 în 2004. În acest interval s-au acordat 5.000 de hectare de teren pe tot cuprinsul ţării.

Nu toţi revoluţionarii au primit titluri de proprietate pentru terenuri, astfel încât nu s-au putut înstăpâni pe ele. Terenurile au ieşit însă din proprietatea statului şi, printr-o iscălitură şi o ştampilă de la consiliile judeţene, au ajuns în custodia altor persoane. Cert este că prin intermediul Legii 42, mari suprafeţe de teren au fost înstrăinate către revoluţionari sau către persoane care au avut interese în zonă.
În anul 2005, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) a publicat pe site-ul oficial o listă cu situaţia beneficiilor obţinute de revoluţionarii din toată ţara. S-a creat un mare iureş între revoluţionari. Cei care au apucat mai puţin au început să-i ponegrească pe cei care s-au înşurubat mai bine. La scurt timp de la publicare, lista a fost scoasă de pe site. Pe baza acestei liste am calculat nota de plată a Revoluţiei. Am adunat hectarele de teren şi, cu ajutorul companiei de consultanţă Darian (din Bucureşti), am estimat preţul actual al parcelelor pe fiecare judeţ în parte.

Impostura se măsoară în hectare

În calculul nostru am inclus terenurile acordate revoluţionarilor până în anul 2004. De atunci şi până în prezent, SSPR a refuzat să mai facă publice beneficiile posesorilor de certificat de revoluţionar. Asta în ciuda faptului că este vorba de bani publici, iar ­SSPR este o instituţie a Guvernului României. Pe primul loc în topul judeţelor cu cele mai mari suprafeţe de teren acordate revoluţionarilor se află Timiş, cu 905 hectare. Urmează Ilfov (717) Braşov (458) şi Constanţa (384). Mai sunt în top judeţe ca Teleorman (263), Olt (181) sau Vaslui (55). Inutil să mai adăugăm că în aceste ultime trei judeţe numai revoluţie nu a fost în decembrie 1989.

Printre cei cărora le-au fost atribuite parcele de teren se numără oameni importanţi din lumea politică: Sergiu Nicolaescu (USL), Vasile Ion (USL), Sorin Frunzăverde (PDL), Romeo Raicu (PDL). Revoluţionari controversaţi au primit de asemenea terenuri: George Costin (actualul şef al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), Dorin Lazăr Maior (liderul revoluţionarilor din aripa PSD), Emil Cico Dumitrescu (diversionist din clica lui Ion Iliescu), Bebe Ivanovici (cel mai cunoscut samsar de certificate de revoluţionar), Dumitru Iliescu (implicat în represiunea de la Intercontinental, în seara de 21 decembrie 1989).

"Am zis că au fost unii  care nu s-au putut adapta în democraţie şi să-i ajutăm.''
Emil Cutean fost secretar de stat
Revoluţionarii: "Ne transformăm în haiduci!"
La 25 iulie 2011, înspăimântaţi de spectrul anulării indemnizaţiilor, revoluţionarii s-au adunat la sala Dalles, din Bucureşti, pentru o şedinţă. La prezidiu s-a aflat George Costin, şeful Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. Unii dintre revoluţionari au luat cuvântul: „Dacă ni se iau drepturile, ieşim în stradă şi le rupem gâtul", „Dacă nu le convine că suntem revoluţionari, poate le convine să fim haiduci, să luăm de la bogaţi şi să dăm la săraci. Săracii suntem noi!" "Dacă noi, luptătorii am fi cedat, văzând morţii şi răniţii de lângă noi, eram pasibil cum e Cuba acum în coasta Americii, să fim bine mersi, cu o bucăţică de pâine neagră în gură". Aceasta este atmosfera cadre domneşte între revoluţionari. Ei sunt stipendiaţi din banii de la buget.