Un punct de vedere american privitor la prezentul si viitorul României
Mesaj din SUA pentru România
Aş vrea să nu fiu patetic şi nici să vă panichez. Textul
de mai jos este o scurtă conferință – susţinută astăzi într-unul din
amfiteatrele Facultăţii de Drept – de Wess Mitchell, preşedintele CEPA.
Detalii despre autorul conferinţei veţi găsi la finalul
acestui articol, la fel şi despre CEPA. Dar mai important decât autorul
sau acronimul CEPA este textul conferinţei în sine.
Citiţi-l cu atenţie! Răspândiţi-l, faceţi-l să circule,
încercaţi să convingeţi cât mai mulţi români să citească aceste rânduri !
E mai important ca oricând! Pentru noi toţi, pentru Romania, pentru
viitorul copiilor noştri!
România după Războiul din Ucraina: amenințări și oportunități
„Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit astăzi aici și
pentru oportunitatea de a vorbi aici (Universitatea Bucureşti,
Facultatea de Drept, n.m.).
Doresc să mulțumesc bunului meu prieten Don Lothrop, care a
fost un susținător remarcabil și un mentor al întregii noastre
organizații la CEPA. Mulți dintre voi nu realizează amploarea impactului
pe care Don îl are pentru țara dumneavoastră ca ambasador în Statele
Unite. Don depune eforturi formidabile în a educa Guvernul SUA,
think-tank-urile și comunitatea de afaceri cu privire la potențialul
României și la importanța strategică a acesteia pentru Statele Unite.
Don este unul dintre fondatorii Inițiativei SUA-România la CEPA, iar munca sa privind Inițiativa România One
a fost o sursă de inspirație pentru noi toți la CEPA, în misiunea
noastră de a reprezenta la Washington singurul think-tank dedicat
promovării unei Europe Centrale înfloritoare din punct de vedere
economic, stabilă geopolitic și liberă din punct de vedere politic,
având legături strânse și durabile în Statele Unite.
Astăzi vreau să vorbesc despre a doua parte a misiunii CEPA: geopolitica.
În cadrul ultimelor opt luni, războiul a revenit în Europa Centrală și de Est.
Cea mai mare țară din Europa de Est, o națiune suverană de
45 de milioane de oameni, ale cărei granițe au fost garantate de Marile
Puteri, a fost supusă unei campanii susținute de violență de stat,
destabilizare sistematică și dezmembrare, la comanda Federației Ruse.
Această țară a fost invadată în mod repetat, cetățenii săi au fost uciși, teritoriul său a fost ocupat.
Peste 3.000 de persoane au fost ucise. Frontierele au fost
redesenate. Un avion civil a fost doborât.Iar Occidentul a intrat
într-un concurs prelungit de geopolitică cu Rusia.
Europa de Est a devenit, încă o dată în timpul vieții noastre, o frontieră geopolitică și civilizațională.
Iar toate acestea s-au petrecut într-o țară care se află la
câteva ore de unde ne aflăm azi. O țară care împarte o frontieră de 600
de kilometri cu România.
De la începutul acestei crize, politica de securitate a
Occidentului a pus accentul pe Nordul Europei Centrale, pe Polonia și pe
Statele Baltice.
Dar vreau să vorbesc în această după-amiază despre ce
înseamnă războiul din Ucraina pentru geopolitica sud-estului Europei și,
în special, ce înseamnă aceasta pentru cetățeni și pentru România ca
stat.
Acesta nu este un subiect despre care discutăm foarte des.
Pentru cei mai mulți, geopolitica nu este ceva la care noi, cei din
Occident sau românii, în special, să fi avut destul timp să ne gândim.
În ultimii 25 de ani am trăit una dintre cele mai stabile perioade din istoria omenirii.
Ani de pace și prosperitate, liberi de Vechiul Haos al geopoliticii și de războiul Marilor Puteri.
Europa Centrală a fost simbolul suprem al acelei
prosperități: această regiune s-a bucurat de o siguranță, de o acumulare
de bogăție și de o libertate politică mai mare decât în orice moment în
cei 1.000 de ani de istorie.
În ultimul sfert de secol, România a trecut de la stadiul
uneia dintre cele mai nenorocite și mai asuprite națiuni captive ale
Blocului Sovietic la democrația cea mai de succes din Balcani. PIB-ul a
crescut cu 150%.
A atras peste 170 de miliarde de dolari în investiții străine.
A atins una dintre cele mai rapide rate de creștere
economică din lumea occidentală. Și a trecut prin șapte transferuri
consecutive, pașnice, ale puterii în Parlament.
Succesul României a fost posibil prin curajul și
ingeniozitatea cetățenilor săi. Dar a mai fost posibil și grație unui
set de circumstanțe geopolitice de excepție și rare din punct de vedere
istoric.
Timp de 25 de ani, pentru prima dată în istoria modernă,
România nu s-a confruntat cu o amenințare militară venită din partea
unei puteri din afară.
Aceasta a avut un acord de securitate cu cea mai puternică
națiune de pe pământ. Și a avut parte de influența modernizatoare și
reformatoare a celui mai mare bloc comercial din lume.
Acest set de condiții a creat un fel de moment „locuibil”
pentru toată Europa Centrală, care a permis țărilor din această regiune
să se vindece de rănile comunismului și să se concentreze pe construirea
capitalului uman, a instituțiilor politice și a economiilor deschise
ale statelor europene moderne.
Nici o națiune nu merită această oportunitate mai mult decât România, victima statului polițienesc condus de Ceaușescu.
Momentul de după Războiul Rece a permis României o
suspendare a legilor normale ale geografiei și ale puterii care au
dominat cea mai mare parte a istoriei sale și care au supus-o pe ea și
pe vecinii săi la ceea ce Churchill a numit „torturile pe care poeții
vechi și teologii le rezervă damnaților”.
Într-o măsură chiar mai mare decât Polonia, România a
reușit să uite de dictatele strategice și diplomatice. A muncit din greu
pentru a intra în NATO. A adus contribuții operațiunilor conduse de SUA
în Afganistan.
Dar nu a fost nevoie să-și facă griji cu privire la nivelul
de bază/fundamental al geopoliticii, acela de a asigura statul și
teritoriul său împotriva unei invazii, a constrângerilor sau împotriva
extincției în mâinile puterilor ostile.
Securitatea teritoriului românesc, integritatea sistemului
său guvernamental, stabilitatea mediului său pentru atragerea de
investiții și dezvoltare – toate aceste condiții prealabile pentru
succesul statului român modern au fost asigurate în numele său, în mare
măsură, de puteri din exterior.
Această perioadă liniștită a istoriei a fost o mare
realizare atât pentru România, cât și pentru Occident ca un întreg, care
acum pot sărbători 25 de ani de la tranziția din comunism.
Dar condițiile care au făcut posibilă această vacanță de geopolitică se apropie de sfârșit.
Invazia rusească din Ucraina reprezintă o provocare directă
și foarte violentă la adresa bazelor juridice și teritoriale ale
securității spațiului european.
Aceasta semnalează modificări ale peisajului geopolitic din
sud-estul Europei care vor modifica, la rândul lor, profund și
permanent, mediul extern al României în moduri care vor pune sub semnul
întrebării succesul său continuu ca stat european democratic în curs de
dezvoltare.
Pentru prima dată în această generație, România are un prădător în ecosistemul său.
Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a reapărut ca un
stat nemulțumit din punct de vedere teritorial, capabil militar și
ideologic antioccidental, cu capacitățile și intențiile de a răsturna
soluționarea post-1991 în vecinătatea sa.
Războiul din Ucraina arată că Rusia este dispusă să joace
acest rol, folosind nu doar tactici de subversiune, luare de mită și
intimidare, ci și prin utilizarea forței militare împotriva vecinilor
săi.
În multe feluri, Vladimir Putin este deja în război cu Occidentul și câștigă.
Nu a întâmpinat nimic în răspunsul națiunilor occidentale
care să-l descurajeze să folosească aceleași tehnici pentru a teroriza, a
destabiliza și a rearanja alte state de-a lungul frontierei de est a
Europei.
Renașterea Rusiei vine într-un moment de slăbiciune pentru Occident, atunci când Pax Occidentalis înseamnă din ce în ce mai puțin pentru România.
SUA sunt un aliat prin tratat al României; sunt și vor rămâne ferm angajate în apărarea sa.
Dar natura influenței Americii în Europa Centrală se
schimbă: bugetele noastre de apărare sunt în scădere, presiunile
strategice de gestionare a mai multor regiuni la nivel mondial sunt în
creștere și, teoretic, pe orice plan, iar influența Americii în
sud-estul Europei este înlocuită de alte puteri.
În același timp, motoarele tradiționale de integrare occidentală încetinesc.
Criza din Ucraina a demonstrat limitele capacității UE de a
exporta modelul său de guvernare în spațiile în litigiu împotriva
voinței unei Rusii determinate, fără a poseda elementele tradiționale
ale puterii geopolitice.
Agenda de reforme a stagnat în multe țări din UE.
Populismul și naționalismul sunt în creștere în sud-estul Europei, iar euroscepticismul este în creștere.
Aceste evenimente nu se petrec în vid. Trăim într-o perioadă de transformări globale extraordinare.
Puterile în ascensiune și cele revizioniste testează capacitatea de rezistență a ordinii occidentale.
Forme hibride de autoritarism sunt în creștere.
Tacticile beligerante ale lui Vladimir Putin în Crimeea sunt
reflectate de agresiunea maritimă a Chinei în Marea Chinei de Sud.
Niciodată n-a mai fost astfel contestată puterea Americii, și nici
rivalii atât de numeroși.
Bazele lumii de după Războiul Rece se cutremură/se zdruncină în jurul nostru.
Acum, o mulțime de români ar putea asculta toate acestea și
ar putea spune: „Sigur, lucrurile par instabile. Ucraina este o
tragedie. UE este o harababură. SUA au problemele lor din Asia. Dar
România este în NATO. Avem articolul 5. Avem trupe americane pe
teritoriul românesc. Avem o economie de succes și un sector energetic în
plină expansiune.
Acum nu este momentul să-i perturbăm pe investitori cu
geopolitica. Vom crește costurile apărării cu câteva procente, dar, în
cele din urmă, criza va dispărea și ne vom putea întoarce la afacerile
noastre”.
Aceasta este o imagine tentantă, dar e iluzorie. Cred
că, în anii următori, geopolitica de modă veche va începe să afecteze
România în moduri care ar putea prezenta probleme grave pentru
dezvoltarea sa economică și politică internă.
Bazându-mă pe tendințele regionale actuale, văd cinci riscuri emergente cu care este probabil ca România să se confrunte:
– Riscul unei frontiere militare reactivate pe frontul
estic: avansarea continuă a Rusiei în sudul Ucrainei pune o presiune
directă asupra României.
În anii următori, România trebuie să se aștepte la frecvente încălcări ale spațiului său aerian din partea forțelor ruse,
la hărțuire maritimă a navelor și platformelor din Zona Economică
Exclusivă a României și la o mai mare agitație în Republica Moldova și
Transnistria.
– Riscul de a remilitariza Marea Neagră:
Anexarea Crimeii pune Rusia în poziția de a perturba
dezvoltarea energetică maritimă și economică a României. Patruzeci de
procente din resursele energetice din ZEE a României fac acum obiectul
unei dispute juridice declanșate de Rusia, pe baza revendicărilor vechii
frontiere ucrainene.
Până și o atacare fără succes a hotărârii din 2009 a Curții
Internaționale de Justiție ar putea schimba climatul de risc pentru
dezvoltarea sectorului energetic în spațiul Mării Negre și să împiedice
planurile României pentru independența energetică până în 2020.
– Riscul de incertitudine economică regională:
Investitorii nu agreează războaiele. Comunitatea Europeană a
prosperat din punct de vedere economic, deoarece două decenii de
stabilitate au făcut din aceasta un loc sigur în rândul piețelor globale
emergente.
Dacă se pierde această stabilitate, veți pierde mai mult din baza necesară creșterii în viitor decât vă dați seama.
Este exact ceea ce un raport recent al BERD (Banca
Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) a avertizat că se va
întâmpla în CE în cazul în care criza din Ucraina se va întinde pe
durata unui al doilea an.
– În al patrulea rând, riscul naționalismului regional resuscitat/reînviat:
Pentru prima dată după 1940, Războiul din Ucraina a reintrodus în CEE revizionismul etnic teritorial.
Naționaliștii iredentiști din Transnistria până în Transcarpatia și în
Transilvania au luat act de anexarea Crimeii și sunt încurajați în mod
activ de Vladimir Putin și Alexandr Dughin.
– Riscul de cooptare prin corupție:
România este un „stat câmp de luptă” al Balcanilor.
Intensificarea concurenței geopolitice crește atractivitatea sa ca țintă pentru puteri străine, care s-ar putea folosi de corupția din sistemul său politic ca de o breșă în securitatea națională.
În toate direcțiile în jurul României, ordinea Euro-Atlantică este în retragere.
La est, o națiune suverană a fost invadată pentru a împiedica apropierea acesteia de UE; la vest, liderul ales în mod democratic în Ungaria a declarat moartea democrației liberale; la sud, un stat membru NATO/UE a fost cooptat de bani rusești și de propria guvernare defectuoasă într-o asemenea măsură încât este pe punctul de deveni un stat virtual capturat.
În acest context, România nu mai poate presupune că
condițiile externe benigne, care i-au permis să prospere în ultimii 25
de ani, vor continua la nesfârșit.
Ea nu mai poate presupune că nu se va confrunta cu o
amenințare externă a intereselor sale sau chiar a teritoriului propriu;
că un aliat din exterior va reuși să ofere stabilitatea mediului
înconjurător; sau că puteri din afară nu vor folosi vulnerabilitățile
României ca arme strategice împotriva sa.
Acestea sunt riscuri de care România nu a trebuit să își facă griji în mod semnificativ timp o lungă perioadă a vieții noastre.
În stadiul său actual de tranziție, pericolul pe care îl prezintă pentru România este frânarea dezvoltării
– pericolul că un mediu extern neospitalier va încetini sau va
împiedica creșterea economică ori consolidarea politică a României
într-un moment de răscruce în evoluția sa postcomunistă.
Dacă acest lucru sună exagerat, luați în considerație
România interbelică: o țară mare, cu resurse naturale din belșug, care a
fost cel mai mare beneficiar al Tratatului post-1919 și unul dintre cei
mai mari producători de petrol din lume, după SUA.
Despre Constituția României din 1923 s-a susținut că este un „model de idealuri democratice liberale”.
În termen de o generație, acest prim experiment al democrației românești a eșuat.
Mediul strategic s-a schimbat. Liderii români au sustras
resurse de stat și au pierdut încrederea poporului. Investitorii din
Vest au dispărut.
Puteri revizioniste au umplut vidul astfel creat. Românii au
renunțat la democrație. Capturarea statului a survenit rapid, atât din
exterior, cât și din interior.
Nu aceasta va fi soarta României din vremurile noastre. Nu
suntem în 1930, iar România modernă a construit baze solide pentru un
stat de succes.
Dar, de asemenea, România nu va putea să se comporte strategic ca și cum am fi încă la începutul anilor 2000.
Împrejurimile geopolitice se schimbă, iar România va trebui să se adapteze dacă dorește să reușească.
Într-o măsură mai mare decât în trecut, România va trebui să
joace un rol direct în asigurarea condițiilor externe care îi
garantează succesul economic și politic.
Acestea includ premisele strategice fundamentale ale
statului român: limitarea prezenței militare rusești la est de Nipru;
menținerea Mării Negre ca spațiu economic deschis; înfrânarea
revizionismului din bazinul dunărean; menținerea unei alternative
strategice vestice în PSS.
Navigarea în acest nou mediu va necesita cel puțin trei
lucruri din partea României, lucruri despre care nu era cazul să
discutăm în primele etape ale erei post-Război Rece.
În primul rând, România va trebui să aibă capacitatea fizică de a modela mediul său extern.
– Condiția prealabilă a oricărei strategii viitoare românești este un efectiv militar capabil, modern.
Astăzi, Armata română este foarte respectată în România și în Statele Unite ale Americii.
Cu toate acestea, ea reflectă, de asemenea, realitățile
strategice de după Războiul Rece: bugete mici, o preocupare cu misiuni
în alte zone, cum ar fi ISAF, și o prioritizare a personalului în
concordanță cu aptitudinile lui.
– Unele forțe din România de azi folosesc același
echipament din 1988, când eu eram în clasa a cincea și România era încă
semnatară a Tratatului de la Varșovia.
Programul de modernizare pe care România l-a început în 2007
a stagnat. Din 85 de achiziții planificate, Armata română a finalizat
15.
– Acest lucru ar fi justificabil pentru un stat mic. Dar România nu este un stat mic; nu este Bulgaria sau Ungaria.
România este al doilea cel mai mare stat NATO de
frontieră, ancora flancului de sud-est al NATO și, alături de Polonia,
pivotul strategiei Vestului pentru toată această regiune.
– România trebuie să-și reevalueze prioritățile de
modernizare militară în lumina peisajului conflictului din Ucraina. Este
nevoie de reformă și modernizare cuprinzătoare, similar cu ceea ce
Polonia a început cu un deceniu în urmă.
Se cer cheltuieli reduse cu personalul și punerea accentului
pe aptitudinile Armatei; mai puțin accent pus pe sisteme exotice de
arme și mai mult accent pus pe soluții de „area denial” (sârmă ghimpată,
mine etc.) pentru a consolida efortul Europei de Sud-Est împotriva
amenințărilor asimetrice în stilul Crimeii.
În al doilea rând, România are nevoie de o strategie pentru transformarea succesului autorității sale naționale în autoritate regională.
– România este cel mai mare aliat al SUA într-un spațiu de 2.400 km, între Polonia și Israel.
Este singura putere din zonă care are mărimea, potențialul
latent și credibilitatea necesare pentru a proiecta stabilitate în
sud-estul Europei.
– Strategia României pentru a face acest lucru ar trebui
să se axeze pe construirea de zone cu potențial de avantaj național în
domeniul securității militare, al energiei și al guvernării democratice.
– Oportunitatea imediată de autoritate este în energie.
Până în anul 2020, România ar putea produce mai mult gaz decât consumă
ea și Republica Moldova împreună.
Aceasta este o veste bună pentru CE, dar României îi
lipsește o strategie pe termen lung pentru exploatarea în mod sistematic
a acestei oportunități.
– O strategie energetică regională românească ar depăși actuala încurajare a producției offshore și onshore.
Ar fi nevoie de măsuri luate acum pentru a atinge un nivel de producție durabil și exportabil la nivel regional.
Aceasta ar aborda vulnerabilitățile din infrastructură, ar
accelera liberalizarea pieței energetice, ar crea responsabilitate din
partea statului și ar crea obstacole în calea achiziției de active
strategice de către Rusia și China.
În al treilea rând, România trebuie să reușească ca democrație. Nu doar să reușească, ci să reușească în mod vizibil.
– Securitatea națională și guvernarea sunt strâns legate.
Acest lucru este valabil în toate țările – inclusiv în Statele Unite ale
Americii.
– Diferența în cazul României este că mizele sunt mai mari aici.
Trăiți într-un mediu ostil. Tocmai pentru că jucați un rol crucial în succesul Occidentului în această regiune sunteți o țintă pentru forțele din exterior – fie ea Rusia sau China – care ar folosi procesul neterminat al tranziției voastre democratice împotriva voastră.
Sistemul vostru imunitar trebuie să fie chiar mai puternic decât cel al altor state.
– Capacitatea României de a depăși corupția este
indisolubil legată de succesul sau de eșecul nu doar ca democrație, ci
ca stat.
Pretindeți conducătorilor dumneavoastră o guvernare mai bună
– săli de judecată transparente, urmărirea penală în caz de mită,
insistarea asupra integrității și transparenței în spațiul public este
unul dintre cele mai patriotice lucruri pe care românii de rând le pot
face.
Temă comună în toate aceste domenii este conducerea.
Vladimir Putin și Viktor Orban au invocat diferite
versiuni ale aceleeași teze: ordinea democratică pe care am construit-o
în Europa Centrală după 1989 a fost temporară – că aceasta poate fi
contestată și chiar înlocuită dacă suntem dispuși să încălcăm regulile,
fie că se utilizează bani murdari, tancuri sau urne de vot.
Succesul României este contra-dovada esențială a acestei teze.
România este o dovadă că idealurile și instituțiile
occidentale „funcționează” într-un moment din istorie în care avem
nevoie cu disperare de exemple de succes ale Occidentului la nivel
mondial.
Gândiți-vă pentru o clipă la cum ar putea arăta viitorul
României dacă aceasta ar atinge potențialul său maxim: al 6-lea stat ca
mărime din Europa, cu 20 de milioane de oameni, şi a treia cea mai mare
rezervă de gaze în UE, toate acestea ca o democrație consolidată în
inima sud-estului Europei, cu instituții stabile, un standard de trai în
creștere, investiții stabile din Vest și un sector energetic în plină
expansiune.
Aceasta este o Românie cu viziune transatlantică, care ar fi
un exemplu puternic de stabilitate, de soluții de energie și democrație
în fața vecinilor săi.
Aceasta este România de care are nevoie Occidentul, din punct de vedere strategic, în aceste vremuri.
Ne așteaptă în anii următori o competiție geopolitică
și ideologică globală mai crâncenă decât ne-am fi putut imagina oricare
dintre noi în urmă cu 25 de ani.
America va avea nevoie de aliați maturi care sunt capabili
să ofere securitate regiunii lor și să modeleze succesul ordinii
Vestice.
Angajamentul nostru strategic și economic va fi cu atât mai
mare pentru aliații care reușesc cel mai mult în aceste domenii. Cu cât
România va avea mai mult succes, cu atât mai mult Statele Unite vor fi
prezente în țara și în regiunea dumneavoastră.
Despre România interbelică s-a spus că a reprezentat o
„stare de necesitate”. Aceasta este valabil și pentru România de astăzi.
Sunteți într-o „stare de necesitate” pentru America și pentru alianța occidentală.
Au fost momente în istorie când cel mai sigur lucru pentru
România a fost să păstreze un profil scăzut și să acționeze ca un stat
mai mic (neînsemnat) decât în realitate.
Acum nu ne aflăm într-unul din acele momente.
Acesta este un moment în care românii trebuie să fie subiecte mai degrabă decât obiecte ale istoriei.
Un moment în care să conduceți în regiunea dvs. – în
guvernare, securitate și energie – în ciuda faptului că totul în jurul
vostru se mișcă în direcția opusă.
Eu cred că România este pregătită pentru acest moment.
Dispuneți de instituții mai stabile, de resurse financiare
mai mari și de aliați mai buni decât dispunea statul român în perioada
interbelică.
Ultimii 25 de ani au oferit toate ingredientele necesare
succesului dumneavoastră. Tot ceea ce aveți nevoie acum este încrederea.
Alegerea este a dumneavoastră, în cele din urmă.
Dar Occidentul are nevoie de România pentru a reuși, pentru viitorul vostru şi pentru viitorul nostru.
Vă mulțumesc.
Nota: sublinierile îmi aparțin. Traducerea din textul
originar a fost realizată în timp record cu sprijinul unor colaboratori
cărora țin să le mulțumesc și pe această cale.
Îmi asum eu, însă, în cazul în care apar mici stângăcii de exprimare, orice posibilă greșeală.
Despre autor:
A. Wess Mitchell is President and Co-Founder of the
Center for European Policy Analysis (CEPA), a U.S. foreign policy
institute dedicated to the study of Central Europe. At CEPA, he leads in
the strategic direction of the institute, the intellectual and
financial development of major programs, and the executive management of
Center resources and staff. In helping to form CEPA, Mitchell has
sought to reinforce Central Europe’s position in U.S. global strategy
and strengthen America’s diplomatic, commercial and security
relationships with key allies in the region.
Mitchell co-founded CEPA in 2005 with its Chairman Larry
Hirsch, and has played a critical role in the institute’s formulation
and growth as a successful 501(c)(3) startup organization. As President
and CEO, he has helped to build CEPA into the largest concentration of
expertise on the Central European region in the United States,
establishing effective strategic partnerships with transatlantic
governments and universities and leading capital growth campaigns that
have attracted funding from major corporate, foundation, and private
sponsors. Under his tenure, CEPA has become one of Washington’s fastest
growing think tanks with a wide following in senior policy circles in
Europe and the United States.
Mitchell is a frequent public commentator whose articles and
interviews have appeared in The Wall Street Journal, New York Times,
International Herald Tribune, Washington Post, BBC, Gazeta Wyborcza, Der
Spiegel, Harper’s Weekly, American Interest, National Inter-est,
National Review, Orbis, and Internationale Politik, among others. He is a
frequent consultant to U.S. and European governments, and has given
briefings and lectures at the Central Intelligence Agency, U.S. State
Department, Johns Hopkins SAIS University, Har-vard, UC-Berkley and
elsewhere. During the 2012 U.S. Presidential elections, he worked for
the Mitt Romney presidential campaign, serving on both the National
Security Transition Team and the European Policy Working Group.
A Texas native, Mitchell began his career as an intern in
the office of Congressman Larry Combest. He holds a Masters Degree from
Georgetown University’s Edmund A. Walsh School of Foreign Service, where
he was awarded the 2004 Hopper Award for his work on American grand
strategy. He has completed research for a doctoral dissertation, has
lived and studied in England and Germany, and is member of the editorial
board of International Politics Reviews in London. He is a member of
the CEPA Board of Directors and serves on the advisory councils of the
Richard G. Lugar Institute of the German Marshall Fund, the Slovak
Atlantic Commission, the Prague Center for Transatlantic Relations,
Atlantische Initiative Berlin, and the Alexander Hamilton Society of
Washington. He is currently completing his second book, examining U.S.
global alliances and 21st Century geopolitics, with Professor Jakub
Grygiel of Johns Hopkins University SAIS.