Ionel Tudorache - Codin

American Sniper din Vietnam: Povestea tulburatoare a unuia dintre cei mai temuti lunetisti din istorie

Foto: Sofrep

Cu mult inainte ca lunetistul Chris Kyle sa devina American Sniper si chiar inainte ca acesta sa se nasca, armata americana a avut un alt tragator de legenda - Carlos Hathcock, luptator in Vietnam.
A invatat singur sa traga, de mic copil, visand dintotdeauna sa faca parte din marina Statelor Unite, si s-a inrolat la varsta de 17 ani, in 1959, se arata intr-un articol Business Insider.
                                     
                                               Suparat ...suparat mi-s doamne iarasi
                                             Ca   dusmanii..prevestesc...haoleooo!!
                                              Ca se inchide ...blogul..........

                                                    NIKO.....protesteaza in ..ploaie !!!

                                                 Nu mai plange nevestica !
                                                  Nu mai plange tu ..odor ,
                                                  Pentru tine..trec Atlanticul in zbor,
                                                  Lichidez intrg NY...ca pe Rh+..sa-l omor!!  

In anul 1965, a castigat Cupa Wimbledon la tir, in anul 
dinainte       de a     fi trimis in Vietnam si a schimba fata razboiului american pentru totdeauna. In 1966 a ajuns in zona de razboi, ca politist militar, insa imediat s-a oferit voluntar pentru lupta, fiind transferat curand in plutonul de lunetisti, la sud de Da Nong.

Aici, Hathcock si-a castigat renumele de "Pana Alba", deoarece purta totdeauna o pana alba la palarie, provocandu-i pe vietnamezi sa-l repereze. Tot aici, americanul si-a castigat statutul de cel mai mortal lunetist in misiunile Razboiului din Vietnam, care pareau ca sunt scoase direct din paginile celebrelor reviste Marvel cu supereroi.

Incredibila poveste a unui jurnalist-spion, angajat la o publicatie renumita

Perioadele preferate de lunetist pentru a lovi erau dimineata devreme si seara devreme: "Prima lumina si ultima lumina sunt cele mai bune momente". Asa a facut si cand l-a "pandit" pe un general al armatei nord-vietnameze. Patru zile si trei nopti, Hathcock s-a tarat, centimetru cu centimetru, fara hrana sau somn, mai mult de 1.500 de metri, pentru a ajunge astfel aproape de general. Atunci a fost singura data cand lunetistul si-a scos pana de pe palarie.

Carlos a ajuns asfel in apropierea unor copaci, nu departe de tabara nord-vietnamezilor. Generalul a iesit la un moment dat pe veranda si a cascat, fiind urmat de ajutorul sau, care se afla in fata lui. Pana ce ajutorul a plecat de acolo, generalul era deja cazut, iar glontul ii trecuse prin inima, tras de la 700 de metri distanta. Soldatii asiatici l-au cautat pe lunetist trei zile, timp in care acesta s-a intors de unde plecase, fara a fi macar vazut.

Statul Islamic a lansat propria varianta la filmul American Sniper: Jihadi Sniper mai si rateaza (Video)

Lunetistul era faimos pentru felul cum se integra in mediul inconjurator, pentru rabdarea si curajul pe care le avea in misiunile sale. A avut 93 de victime confirmate, cea mai mare distanta de la care a tras fiind de 2.250 de metri. Pe langa acestea, au mai existat alte aproape 300 care i s-au atribuit cu vremea.

"Chiar nu mi-au placut uciderile. Trebuie sa fii nebun sa te bucuri de fugitul prin paduri, de omoratul oamenilor. Dar daca nu as fi doborat inamicul, ei ar fi ucis copiii de acolo", a spus odata Carlos Hathcock.

Cat priveste distanta cea mai mare de la care a tras cu succes, de 2.250 de metri, aceasta a ramas un record pana in anul 2002, cand un lunetist canadian, Arron Perry, a depasit-o, in Afganistan.

Confruntarea suprema a americanului Carlos cu vietnamezul Cobra

Multi lunetisti americani au avut recompense puse pe capetele lor. Aceasta erau deseori de o mie sau doua mii de dolari. Recompensa pentru uciderea lunetistului cu pana alba pe palarie a fost de 30.000 de dolari.

In cele din urma, nord-vietnamezii au trimis cel mai bun lunetist al lor sa-l ucida, fiind cunoscut drept Cobra, aceasta devenind cea mai faimoasa confruntare a lunetistului american in timpul razboiului. Planul era ca vietnamezul sa ucida cat mai multi americani, pentru a-l face pe Carlos sa iasa din baza sa.

In confruntarea finala dintre cei doi, Hathcock a tras catre Cobra cu doar cateva momente inainte ca acesta traga, la randul sau. Rapiditatea americanului i-a salvat si lui insusi viata.

In anul 1969, vehiculul in care se afla Hathcock a trecut peste o mina, iar lunetistul a fost inconstient o perioada, dupa explozie. A reusit sa-i traga din vehiculul in flacari pe sapte dintre colegii sai, parasind Vietnamul cu arsuri pe 40 la suta din corp. A primit Steaua de Argint pentru actiunile sale in zona de razboi, in anul 1996. In cele din urma, a murit la varsta de 56 de ani, in 1999, suferind de scleroza multipla.

 George Titus Albulescu -Expert în Ştiri
Ultimatum dat omenirii de Stephen Hawking: Plecati in spatiu sau muriti

Cunoscutul fizician englez Stephen Hawking da un avertisment dur umanitatii, afirmand ca oamenii vor disparea in viitor



Fizicianul englez Stepehn Hawking

adv

Omenirea ar trebui sa traiasca in spatiu in urmatorii 1.000 de ani sau vor muri, a avertizat Stephen Hawking, potrivit The Times of India.

"Trebuie sa calatorim in spatiu, in continuu, pentru viitorul omenirii. Nu cred ca vom trai un mileniu, fara a merge dincolo de planeta noastra nerezistenta", a afirmat fizicianul.

Astfel, Hawking a emis un avertisment dur, in timpul uneia dintre cele doua reuniuni desfasurate la Sydney Opera House din Australia. El s-a adresat publicului, care a umplut pana la refuz sala de conferinte, prin intermediul tehnologiei holografice, pe care a folosit-o pentru a vorbi din biroul sau de la Cambridge.

La sfarsitul prelegerii, Stephen Hawking a incurajat publicul "sa se uite la stele si sa nu priveasca in jos, la picioare".

"Incercati sa dati un sens la ceea ce vedeti si sa intrebati ce face acest univers sa existe. Fiti curiosi si oricat de dificila vi s-ar parea viata, exista intotdeauna ceva ce puteti face si cu succes. Conteaza ca sa nu renuntati", a explicat fizicianul englez.

Stephen Hawking a avertizat in repetate randuri asupra pericolului in care se gaseste omenirea, ca rezultat al dezvoltarii inteligentei artificiale si a pericolelor agresiunii umane si a barbariei.

In luna februarie a acestui an, Stephen Hawking a afirmat ca omenirea ar trebui sa colonizeze alte planete pentru "a-si asigura viata", iar acest lucru ar putea constitui singura modalitate de a garanta existenta umanitatii.

In alt context, Hawking a declarat anul trecut ca bosonul Higgs, botezata ca particula lui Dumnezeu, "ar putea distruge lumea in viitor". El a spus ca aceasta particula, daca ajunge la o energie foarte mare, atunci ea are forta sa duca la distrugerea universului.

Cu toate acestea, fizicienii de la Acceleratorul de particule CERN, care au descoperit bosonul Higgs, au sustinut in repetate randuri ca particula nu constituie un pericol pentru omenire si nici nu poate duce la un cataclism al universului.

Stephen Hawking conduce un colectiv de cercetare in cadrul Universitatii Cambridge din Marea Britanie si are numeroase lucrari publicate in domeniul fizicii si al stiintei, in general.

El are varsta de 73 de ani, iar de la 21 de ani sufera de o boala denumita scleroza amiotrofica, fiind paralizat intr-un scaun cu rotile.

GOOD BY..MY LOVE...GOOD BY...!!

• 
  

PERCHEZIŢII DNA LA PRIMĂRIA TIMIŞOARA

| 28 aprilie 2015

Percheziţiile vizează un dosar de vânzări de locuinţe naţionalizate către chiriaşi.

Procurorii DNA fac, marti dimineata, perchezitii la Primaria Timisoara, intr-un dosar ce vizeaza vanzarea de locuinte nationalizate catre chiriasii acestora, respectiv in baza legii 112/1995, printre beneficiari numarandu-se magistrati, politisti, dar si mai multe familii de rromi. Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, procurorii DNA fac perchezitii la Primaria Timisoara, intr-un dosar privind vanzarea de locuinte in baza legii 112/1995.

Conform surselor citate, in baza acestei legi au fost vandute mai multe locuinte nationalizate, aflate in centrul orasului, unor magistrati, procurori, politisti, dar si unor familii de romi. Astfel, romii cumparau un apartament intr-un imobil nationalizat, iar prin teroare ii convingeau pe ceilalti proprietari sa le vanda apartamentele la preturi mici, intregul imobil intrand in posesia familiei de romi.
Unul dintre beneficiarii acestei legi este Vasile Bic, prim-procurorul Tribunalului Timis, sustin sursele citate. Acesta si-ar fi cumparat locuinta cu patru camere plus dependinte cu suma de 8.500 de lei, platind un avans, apoi rate lunare pana la achizitionarea imobilului. Achizitia locuintei de catre Bic a mai fost anchetata, insa dosarul a fost clasat.
Fostul primar al Timisoarei Gheorghe Ciuhandu a declarat pentru Mediafax ca el stie ca totul s-a facut legal.
“Nu stiu ce sa va spun, habar nu am, nu am ce declaratii sa va dau. Eu stiu ca tot ce s-a facut, s-a facut legal. Intrebati-i pe cei care sutin altceva”, a spus Gheorghe Ciuhandu.

Author: Hunedoara Libera.Ro

AVIZ AMATORILOR DE RAZBOI ______________________

​

Carte postala din Cernobil, 29 de ani mai tarziu

de Laurentiu Colintineanu   

Cernobil - reactorul 4

Foto: Ioana Moldovan

Pe 26 aprilie 1986 avea aloc primul si, pana in prezent, cel mai grav accident nuclear din istorie. Astazi, Cernobil e un punct important pe harta turismului in zone devastate. Ucrainenii nu au timp sau dispozitie sa se gandeasca la tragedia din urma cu aproape trei decenii. Strainii vin, privesc si pleaca. Poate ca evolutia e normala dupa atata timp, dar ea ascunde pericolul uitarii si un fals sentiment de siguranta.

                                           Drumul de la Kiev la Cernobil dureaza aproximativ doua ore in unul din microbuzele care duc vizitatorii pana la o distanta de 200 de metri de reactorul 4 al fostei centrale nucleare. Primul control are loc la limita de 30 de kilometri de centrala. Se verifica pasapoartele, se compara listele, microbuzele stau unul dupa celalalt si isi asteapta turistii sa treaca de un control ce lasa mai degraba impresia de rigurozitate decat cel de la aeroport. Cativa pasi dupa bariera incepe strangerea de semnaturi. O declaratie pe proprie raspundere, prin care statul ucrainean nu isi asuma nicio raspundere, o luare la cunostinta a regulilor de securitate si incursiunea in universul Cernobilului poate incepe.

                                                    Dupa bariera se asterne linistea in microbuz. Ghidul, Nicolai Fomin, incepe masuratorile de radiatii ca sa linisteasca lumea. Intre 0,1 si 0,3 µSv/h (microsiverts per ora) este limita normala oriunde in lume. Aparatul lui arata 0,12 si linistea e deranjata de unele rasuflari de usurare. Drumul duce prin satul Zalissya, una din cele 186 de comunitati din zona centralei Cernobil, care au fost evacuate in urma accidentului din 1986. In total, 130.000 de oameni au fost stramutati. Unii, putini, au decis ulterior sa se intoarca in zona de excludere de 30km. In Zalyssia locuieste doar doamna Rozalia, care s-a saturat sa vada turisti.

In total, circa 1.700 de oameni locuiesc, astazi, in orasul Cernobil. In ciuda coincidentei de nume, acest oras nu este cel mai apropiat de centrala nucleara. De altfel, comunitatea e atestata documentar inca din 1193. Oamenii de aici, toti peste 18 ani, lucreaza, in majoritate, la noul sarcofag care trebuie sa acopere reactorul 4 al centralei si sa protejeze pret de 100 de ani de radiatiile inca foarte periculoase. Nicolai Fomin spune ca lucrarile efectuate de o companie franceza sunt deja in urma cu un an, motive oficiale nu exista.

                                                   Radiatiile cresc usor, dar nu depasesc limita normala pana in fata cladirii unei scoli abandonate. Strazile din zona sunt acoperite cu mai multe straturi de asfalt, dar bucati de pamant, precum cea de la baza unui copac din fata scolii din Kopachi, au ramas contaminate in ciuda eforturilor de curatare. Masuratoarea lui Nicolai Fomin arata 10, uneori chiar 11 µSv/h si turistii se ingramadesc sa auda beep-urile isterice ale aparatului si sa-i faca poze cu un arsenal de telefoane, tablete si aparate foto. 

Nicolai are circa 500 de tururi la activ in zona Cernobil si a vazut, in ultimii cinci ani, cum se schimba incet-incet peisajul din zona de excluziune. Povesteste cum natura isi revine si pune stapanire peste ruinele urbane „si nu pentru ca ar fi avut probleme cu radiatiile, ci pentru ca nu mai sunt oameni aici”. Greu de concluzionat daca e doar o replica de linistire sau o realitate studiata de cercetatori in zona. Ce il deranjeaza insa pe Nicolai Fomin e amprenta turistilor. „Vad cum, de la excursie la excursie, se schimba cate ceva. Mobilele nu mai sunt la locul lor, cartile sunt deschise fix la pagina cu Lenin, totul pare din ce in ce mai aranjat”, spune ghidul cu voce joasa, parca ar vrea sa nu il auda chiar toata lumea.

                                                                Kopachi este la limita „zonei moarte” sau a celei de excluziune de 10km in jurul fostei centrale. Aici, radiatiile sunt mai puternice, in medie ajung la 0,7 µSv/h. Drumul mai departe trece printr-un al doilea punct de control, unde sunt verificate listele, uneori si pasapoartele, dar, de data aceasta, pare ca politistii se bazeaza pe constiinciozitatea colegilor de la limita de 30km. 

Epicentrul turului este la 200 de metri de reactorul 4 al centralei nucleare Cernobil. De fapt, reactoarele 3 si 4 formeaza o singura cladire, reactoarele 1 si 2 sunt putin mai departe. Lacul de racire din imediata vecinatate e in continuare intretinut pentru ca fundul e plin de particule radioactive, iar apa are rol de scut. Acelasi rol il are si sarcofagul care acopera reactorul 4. Imaginea nu e una care sa dea inceredere: acoperisul e ruginit, peretii sunt crapati. Speranta da noul sarcofag, un semicilindru care luceste in soare, la care se lucreaza chiar si sambata. Cand va fi gata, noul sarcofag urmeaza sa fie mutat pe sine deasupra unitatii 4. Ar trebui sa fie terminat la sfarsitul acestui an, macar la comemorarea de trei decenii sa fie instalat. Nicolai nu e increzator.

Catre pauza de pranz, microbuzele trec pe portiunea de drum cea mai contaminata. E fix pe partea opusa a reactorului 4, opusa fata de parcarea unde oprisera mai devreme, si radiatiile sunt intre 8 si 10 µSv/h. La cantina insa, acolo unde iau masa muncitorii de la centrala, aparatele arata valori normale. Turistii sunt asigurati ca mancarea nu e din zona, ci adusa in fiecare zi de la Kiev. La intrare, un aparat de masurat radiatiile din corp serveste drept distractie. Trebuie sa se aprinda un bec - al doilea, cel portocaliu - pentru ca turistul sa poata intra in cantina. Nimeni nu a fost respins pana acum.

La 3km de reactor se asterne orasul fantoma: Prypiat. Fusese construit in 1970 de sovietici special pentru familiile muncitorilor de la centrala. Aceasta trebuia, apropo, sa aiba cinci reactoare. Ultimul nu a mai fost terminat dupa accidentul din 1986. Toti cei 48.000 de locuitori au fost evacuati a doua zi dupa explozia din reactor. Chiar si asa, pentru multi a fost prea tarziu. Fusesera deja expusi unei doze de mii si mii de ori mai mare decat limita mortala. „Ca sa nu creeze panica, autoritatile au preferat sa minta si sa spuna ca evacuarea e temporara, pentru doar trei zile. Oamenii si-au luat niste bani si niste haine. Au lasat totul in urma si nu au mai avut voie sa se intoarca”, povesteste Nicolai.

Multe articole despre Prypiat spun ca, de la evacuare, orasul a ramas parasit si neatins. O minciuna. Da, cladirile sunt acolo. Stau si nu cer nimic. Nici sa fie vizitate, nici sa fie ocolite. Cu siguranta insa ele nu au cerut niciodata sa fie praduite pana la tencuiala in cele mai multe cazuri. Lipsesc geamuri, gresie, faianta, chiar si tapetul a fost rupt de pe peretii multor apartamente. Tevile, caloriferele, obiectele sanitare „au fost furate ca in codru, iar asta e o lipsa grava de respect”, spune Nicolai. Multe in afara peretilor si zidurilor nu au mai ramas, asa ca, probabil, furatul s-a mai domolit. Culmea ar fi ca cineva sa se apuce sa fure elemente ale radarului Duga 1 - mandria sistemului sovietic de alerta in caz de atac balistic, a carui activitate s-a intrerupt dupa accidentul nuclear.

Ce exista din belsug in Prypiat e linistea intrerupta doar de cantecul pasarilor si sunetul de cioburi sub picoare. Probabil cel mai faimos punct al orasului e roata mare de la balci, care nici macar nu a apucat sa fie inaugurata oficial inainte de accident. Langa microbuzele care asteapta turistii la plecare, o vulpe vine sa cerseasca de mancare. Mananca sandwichuri. Cu paine cu tot.

Pe drumul de intoarcere catre Kiev, Nicolai povesteste ca ucrainenii nu se mai gandesc la Cernobil. Au alte griji. Tocmai au avut o revolutie, important e sa stea cu ochii pe noul guvern. Cand nu o fac, se uita cu atentie la moneda nationala, care pierde valoare pe zi ce trece. Si ar mai fi si micul detaliu al razboiului din estul tarii. 

Cine ii poate invinovati pe ucraineni ca au altele pe cap? Eu nu pot. Vad in jur semnele trecerii timpului si ma gandesc ca, poate, atitudinea e normala. Intre timp insa, poate ar trebui sa ne gandim daca Ucraina e sigura din punct de vedere nuclear. O tara cu un guvern nu tocmai stabil, confruntata cu un atac la suveranitatea sa si cu o clasa politica profund corupta se pregateste sa prelungeasca durata de viata la mai multe reactoare nucleare din cele 15 de care dispune in prezent.

E posibil ca Ucraina sa aiba nevoie de sprijin din partea statelor vecine si/sau din partea institutiilor europene pentru ca normele acestui proces sa fie respectate. Daca e asa - asta am venit sa aflu - atunci Ucraina trebuie ajutata. In joc nu e numai securitatea sa, ci a intregului continent.

Acest articol a fost realizat in cursul unei calatorii de documentare organizate de reteaua Bankwatch. Fotografii de Ioana Moldovan.