Lecţia de greacă
Timp de peste 100 de ani, unsprezece familii greceşti ne-au dat nu
mai puţin de 31 de domnitori. Am mai avut domnitori de origine greacă şi
înainte, dar perioada domniilor fanariote a fost una marcantă pentru
Ţările Române. Grecii plăteau gras la Înalta Poartă pentru a dobândi
domnia, apoi veneau aici înconjuraţi nu doar de familie, ci şi de
creditorii care le împrumutaseră banii, având un singur scop: să îi
recupereze cât mai repede înainte de a fi maziliţi. Mulţi dintre ei au
sfârşit prin moarte, dar şi mai mulţi au plecat de aici cu saci de aur
obţinuţi prin jefuirea unor ţări pe care le-au găsit a fi bogate, dar pe
care le-au lăsat în urmă într-o stare de sărăcie lucie.
Doar stimabilul Vodă Caradja, ca să dau doar un exemplu, a reuşit să ne aducă, în 1812, ciuma bubonică, prăpădind 70.000 de rumâni (40.000 doar în Bucureşti, adică jumătate din populaţia oraşului), a dat apoi un cod de legi fiscale care sărăceau şi mai mult talpa ţării şi a exclus femeile din viaţa politică. Avea să fugă apoi cu vreo 4 milioane de lei aur spre Italia, asta după ce a distrus toate podurile dintre Bucureşti şi Braşov. Drept mulţumire, are o stradă cu numele său fix în buricul Bucureştiului. A donat o bună parte din bani româneşti, sub formă de terenuri, municipalităţii Atenei, care probabil că a şi uitat de el între timp.
Cam aşa au făcut toţi, deşi unii dintre ei au mai şi lăsat ceva bun în urmă – artă, cultură, şcoli – cea mai de valoare fiind conectarea boierimii româneşti la valorile Vestului, cu care grecii bogaţi intraseră în contact deja cu 50 de ani înainte. E însă imposibil de calculat economic cât rău au făcut Ţărilor Române, dar ştim cu siguranţă un lucru: i-am iertat, aşa cum i-am iertat şi pe turcii care ne-au jefuit sute de ani.
E deosebit de amuzant, din acest motiv, să văd cum unii compatrioţi se lasă duşi de val în dezbaterile despre datoria morală şi financiară a Germaniei faţă de Grecia, de parcă aceste lucruri ar mai conta. Dacă ne-am apuca cu toţii să luăm la bani mărunţi cât au jefuit alţii pe aceste meleaguri, am fi călare pe vecini, cu armele-n dinţi încă de a doua zi de dimineaţă. Aplicabil multor altor naţii.
Dar putem învăţa ceva din istorie. În primul rând, chiar de la fanarioţi – familii de negustori greci care n-au stat cu mâinile-n sân în Imperiul Otoman şi şi-au croit loc în cele mai înalte dregătorii, profitând de inabilitatea otomanilor de a negocia cu alte culturi şi de a face comerţ. Pentru noi au fost ciumă, pentru poporul grec nu chiar, pentru că cei peste 100 de ani în care au condus afacerile Imperiului le-au permis să finanţeze cu banii luaţi de la noi revoltele care au dus la crearea identităţii naţionale greceşti şi la obţinerea, în cele din urmă, a independenţei.
În al doilea rând, de la familiile de boieri români. Care şi-au trimis odraslele în Vest, iar cunoştinţele şi relaţiile politice (oficiale sau subterane) obţinute acolo le-au permis să reuşească coagularea unui stat naţional într-o zonă în care acest lucru fusese întotdeauna imposibil. De ce? Pentru că toţi tinerii români care invadaseră Vestul au ajuns să conteze, încet-încet, în discuţiile marilor puteri care până atunci îi ignoraseră cu desăvârşire. Toate manevrele de mai târziu, inclusiv alegerea unui domn străin, au dus la un viitor pe care înaintaşii lor nici măcar nu erau în stare să-l viseze.
Azi facem parte – de bunăvoie – dintr-un Imperiu cu mult mai mare şi mai puternic. Dar suntem cumva incapabili să şi contăm în el. Nu avem oameni puşi în posturile cheie – sau măcar în posturi care să conteze, suntem incapabili să formăm o birocraţie eficientă pe care să o trimitem spre Bruxelles pentru a ne reprezenta interesele. Da, ştiu, la Bruxelles birocraţii reprezintă interesele Europei, desigur, hai să fim serioşi. Am avut deja aproape un deceniu la dispoziţie, poate e prea puţin, dar e musai să ne concentrăm pe asta, pentru că altfel nu avem nicio şansă.
România este o economie mică, care poate conta mai mult în Europa doar dacă ştie să-şi dezvolte o clasă de oameni talentaţi, pe care să-i împingă în zona elitelor europene şi care, chiar şi atunci când rămân în ţară, să fie capabili să utilizeze fondurile europene pentru dezvoltarea rapidă a ţării. Vrem, nu vrem, Uniunea Europeană a virat treptat – aşa cum era de aşteptat – spre ceea ce se întâmplă cu toate construcţiile supranaţionale: birocraţie, tehnocraţie, lobby, poziţii de forţă care subminează de multe ori chiar principiile pe care a fost clădită structura iniţială şamd. Cine nu se adaptează acestei realităţi şi continuă să viseze cai verzi pe pereţi va avea de pierdut. Mult.
În acest context, abisala performanţă a clasei politice româneşti, preocupată, ca pe vremea fanarioţilor, doar de moşiile proprii, reprezintă probabil cea mai mare slăbiciune a României moderne. Una care se traduce în zeci de miliarde de euro care nu mai intră în ţară, în păstrarea României la o periferie periculoasă pentru existenţa ei, în păstrarea în sărăcie a unei mari părţi a românilor. Ca şi acum 200 de ani, deciziile se iau pe deasupra populaţiei, iar luptele continue între politicieni nu le lasă timp să se gândească şi la ţară. Nimic nou sub soare, însă dacă privim spre Grecia actuală, vom vedea că toate au un final, iar acesta poate fi dezastruos.
Pentru că atunci când lăcomia băncilor se întâlneşte cu lăcomia politicienilor şi cu prostia alegătorilor, iar acest lucru se perpetuează timp de două decenii, dezastrul e inevitabil. Unii dau bani asumându-şi riscuri uriaşe pe care le aruncă apoi în spatele statelor (adică al tău şi al meu), alţii iau bani pentru a-i arunca în săraci şi a le lua ochii cu tot felul de cadouri otrăvite doar pentru a fi ţinuţi la guvernare în timp ce sifonează fondurile publice, iar ultimii, alegătorii, nu au capacitatea de a vedea că trăitul pe datorie îi transformă, de fapt, în sclavi. Îmbăţoşarea naţionalistă, bătutul cu pumnul în piept, urletele în pieţele publice nu pot schimba realitatea: grecii au pierit pe mâna lor, şi nicio datorie morală reală sau inventată a celorlalte ţări europene nu îi va salva.
Lecţia greacă nu se opreşte aici, ci ne arată şi cum va evolua Europa însăşi. Dacă în România judeţele mai bogate le susţin mereu şi pe cele sărace – cele câteva milioane de orăşeni ţin în spate toate judeţele cu morţi-vii în care nu se mai produce mare lucru, dar se votează cu spor, de exemplu – nu se gândeşte nimeni să dea afară respectivele judeţe din România sau să le oblige să-şi bată monedă proprie. Toate neajunsurile unor judeţe „leneşe” sunt nivelate de apartenenţa la aceeaşi naţie, la acelaşi stat, şi toate datoriile acumulate de aceste judeţe sunt şterse încontinuu, prin subvenţii acordate mereu şi mereu din buzunarele celor care chiar muncesc. Integritatea statală e mai presus de relaţia creditor-debitor, iar o administraţie eficientă ştie cum să integreze treptat aceste zone într-un întreg mai valoros decât fiecare dintre părţile componente.
Europa Unită – şi în special zona euro – a promis, oarecum, acelaşi lucru. În schimbul renunţării la moneda proprie şi la o parte din suveranitate, grecii au avut acces la finanţări cu costuri foarte mici, cum nu văzuseră în viaţa lor. Dar în loc să investească banii în eficientizarea economiei, i-au tocat pe prostii, minţind în acelaşi timp an de an cu privire la starea reală a finanţelor lor, indiferent de guvernare. Trocul care trebuia să fie unul reciproc avantajos (ţările germanice exportau fără oprelişti pe piaţa grecească, iar în schimb grecii primeau fonduri de zeci de miliarde de euro pe care îi investeau pentru a-şi creşte ţara în mod accelerat) a fost, până la urmă, unul dezastruos. Toţi banii s-au dus în creşterea artificială a nivelului de trai, pe credit, nivel care nu a mai putut fi susţinut iar acum e în cădere liberă.
Absenţa unei conştiinţe naţionale pan-europene, precum şi absenţa unor pârghii specifice statelor unitare duc situaţia spre dezastru: departe de a fi iertaţi de datorii precum Teleormanul, grecii sunt somaţi să plătească dezmăţul, chiar dacă toată lumea ştie că e imposibil să facă acest lucru. La rândul lor, ei se încăpăţânează să nu mai facă alte reforme care să-i îngroape şi mai mult în sărăcie pe termen scurt, dar care să-i vindece pe termen mediu, iar cercul vicios deja zbârnâie.
Diferenţa faţă de acum 200 de ani e că grecii nu mai au fanarioţii lor în instituţiile europene, pentru că şi-au distrus singuri întreaga clasă politică (dominată de două mari familii corupte, nu de unsprezece ca pe timpuri), iar singura cale de ieşire a fost în braţele unora şi mai iresponsabili, cărora li se închid acum, în faţă, toate uşile Imperiului.
Să fim noi fericiţi că România a avut mereu acces dificil la creditare, în acest context? Da şi nu. Da, pentru că fără îndoială că guvernanţii noştri i-ar fi făcut praf, aşa cum au făcut, de altfel, şi cu puţinele fonduri pe care le-au împrumutat până la urmă. Nu, pentru că dacă România absorbea măcar 80% din fondurile puse la dispoziţie, acum trăiam deja cu 20-30% mai bine. Îţi ştii salariul, calculează cât ar fi însemnat asta în bani pentru tine şi vei afla diferenţa.
Totuşi, deşi noi n-am reuşit să contăm în Europa nici 20% din cât au reuşit grecii, suntem pe o tendinţă ascendentă în ceea ce priveşte eliminarea uscăturilor din clasa politică. Marea tragedie este că în spatele acestor uscături nu se află nimeni de valoare care să le ia locul. PSD, PNL, PDL, UDMR, PMP şi toţi ceilalţi care ţin destinele României în mâini de atâţia ani – toate aceste partide colcăie de corupţi şi de incompetenţi, iar puţinii români capabili care au mai rămas în ţară nu vor, pur şi simplu, să se arunce în hârdăul cu politică. Culmea e că nu avem nevoie de sute sau mii de specialişti, ci pentru început de doar vreo două-trei zeci, capabili să-şi asume preluarea unei ştafete. Oameni care să ocupe poziţii cheie în Guvern, în Parlament, în administraţia publică. Au apărut anticorpii doar în Parchet şi DNA, dar e prea puţin, mult prea puţin. Tinerii noştri de elită se duc în Vest şi rămân acolo, deocamdată.
Europa pedepseşte acum drastic derapajele politicienilor iresponsabili greci, pentru că nu are altă cale. Din păcate, cei care i-au votat mereu şi mereu şi au crezut întotdeauna că vor scăpa cu basmaua curată azi află cât de mult costă, de fapt, populismul deşănţat.
Noi mai avem încă timp să învăţăm din lecţia greacă. Vom fi oare în stare?
NEWS...!!!!
- Categorie: Economic-financiar
- Scris de Dan Marin
O
româncă ce trăiește în Grecia a publicat un top al celor mai necuvenite
sporuri imaginate vreodată pentru bugetari. Grecia a trecut deja de
pragul falimentului din cauza prăduielii generalizate a bugetului
statului. Bloggerița citează site-ul grecesc capital.gr. Cică să îi
compătimească europenii pe „amărâții” de greci care la cele mai recente
alegeri au votat masiv cu „stânga”.10. Spor pentru incalzirea motorului masinii (OTE) 690€/luna – 420 persoane
09. Spor pentru spalarea mainilor (Caile Ferate Elene) 420€/luna – 1987 persoane
08. Spor de...ponton (Personal porturi) 840€/luna – 653 persoane
07. Spor de...antena (Tramvaie) 1120€/luna – 329 persoane
06. Spor pentru...deplasarea dosarului (Servicii de Stat) 290€/luna – 6800 persoane
05. Spor de preluare - predare a autobuzului - 450€/luna – 1100 persoane
04. Spor de prezentare punctuala la serviciu (un fel de RATB ... grecesc) 310€/luna – 1790 persoane
03. Spor de buna indeplinire a ...cazurilor (Ministerul Justitiei) 595€/luna - nu se stie cate persoane !!!!
02. Spor de...folosire a FAX ului (Reteaua de Electricitate) 870€/luna – 657 persoane
01. Spor anual pentru folosirea ... restaurantului la locul de munca (Reteaua de Resurse Naturale) 120€/luna. - Tot personalul!!!
NEWS !
Vezi pensiile nesimțite ale grecilor care i-au supărat pe creditori
- Scris de Dan Marin
Referendumul
a început. Grecii sunt chemați să răspundă cu „da” sau „nu” la
întrebarea "Ar trebui acceptată propunerea formulată către Eurogrup, pe
25 iunie, de Comisia Europeană, de Banca Centrală Europeană şi de Fondul
Monetar Internaţional?" Creditorii internaţionali cer Greciei reforma
pensiilor, modificarea legislaţiei muncii şi reducerea deficitului
bugetar. Sâmbătă, ministrul elen de finanțe, Yanis Varoufakis, a acuzat
creditorii internaționali ai țării sale de „terorism” și de intenția de
a-i „umili pe greci”.Grecia a ajuns într-o asemenea situație din cauza prăduielii banilor publici pe pensii și salarii pentru bugetari enorme.
Al treisprezecelea și al paisprezecelea salariu pentru bugetari și a 13a și a 14 a pensie, așa numita penise de concediu, plătite în Grecia au sărăcit bugetul. Ajutorul de șomaj se acordă dacă ai lucrat 80 de zile pe an în ultimii 2 ani (în România trebuie să ai 12 luni lucrate integral). Angajații care au familie primesc o primă lunară de 133,80 euro pentru un copil, 330,96 euro doi copii, 700,80 euro trei copii, 843,73 euro patru copii și 979,32 euro la cinci copii. Dacă angajatorii privați nu plătesc aceste prime, le dă statul.
Salariul minim pe economie în Grecia era în 2008 de 680 de euro, iar pensia minima garantată era de 460 de euro.
Modul de calcul al pensiilor si a vârstelor de pensionare este foarte complicat si deosebit de generos cu cei care au dreptul la pensie. Cei mai mulți se pensionează anticipat, condițiile fiind excelente.
Pensie pe viață, pentru fata lu' tata
Femeile celibatare din Grecia beneficiază pe viaţă de pensii substanţiale dacă tatăl lor a fost funcționar public.
Atâta vreme cât rămân celibatare, fetele unor înalţi demnitari publici sau gradaţi din armată primesc pe viaţă o parte din pensia tatălui, după decesul acestuia.
TVR a intervievat-o recent pe Athina Oiko Nomidu care are 56 de ani, e profesoară de engleză şi de la vârsta de 21 de ani primeşte pensie după tată. Athina spune că multe grecoaice au preferat să rămână nemăritate, ca să nu piardă pensia.
"Fakelakia" este piatra de moară din buget
Fiecare grec plăteşte mită, în medie, peste 1350 de euro în fiecare an, informează Bild.
La noi, corupţia se numeşte şpagă, bacşiş sau mită, la ei e "fakelakia", ceea ce înseamnă pliculeţ.
Cele mai multe "pliculeţe" se îndreaptă spre plata medicilor sau a spitalizării, pentru recuperarea permiselor de conducere sau a licenţelor de construcţie, arată studiile Transparency International. Corupţia a cuprins practic întreaga societate, grecii plătind în medie peste 1600 de euro mită la medici, avocaţi şi bancheri.
Dar cea mai bună imagine privind corupţia este imaginea oferită chiar de respondenţii la chestionarul privind corupţia: 13,6 % din cei 6.000 de greci chestionaţi au cerut "fakelakia" pentru a răspunde.
Bugetul Greciei, cheltuit pe pensii și salarii
Pensiile şi salariile funcţionarilor publici mănâncă 80% din cheltuielile primare ale statului. Cele 20% rămase au fost fost reduse la sânge, astfel încât “funcţionarii nu mai au cu ce scrie, iar clădirile care au nevoie urgentă de reparaţii stau să cadă. Nu este posibil să faci sustenabile finanţele publice fără salarii şi pensii”.
Creditorii cer noi reduceri ale pensiilor, inclusiv renunţarea la o serie de indexări a celor mai mici pensii. Până acum, ele au fost reduse în medie cu 40% - cu 27% pensiile mici şi cu 50% cele considerate mari. Pensia medie este acum de 833 de euro (faţă de 1350 de euro înainte de criză). Problema este însă că peste 45% dintre pensionari primesc 665 de euro, ceea ce este considerat sub limita sărăciei. Cum peste jumătate dintre tineri nu au locuri de muncă, mulţi părinţi pensionari se văd nevoiţi să-i întreţină şi pe copii din aceste sume.
Ca toate naţiunile europene, Grecia se confruntă cu un fenomen al îmbătrânirii populaţiei care face şi mai dificil de susţinut sistemul de pensii. Grecia a trecut prin cinci ani de austeritate, impusă de FMI şi instituţiile europene, austeritate care a transformat o criză financiară severă într-o depresiune economică uriaşă, situaţie în care în economie nu pot apărea locurile de muncă necesare finanţării sistemului de pensii şi îndepărtării poverii care au devenit tinerii şomeri. FMI a cerut Atenei să economisească 2 miliarde de euro pe seama sistemului de pensii. Guvernul elen nu a acceptat decât economii de 71 de milioane de euro.
Miniștri de finanțe din UE au avertizat că Uniunea Europeană va gestiona cu ușurință o eventuală ieșire a Greciei din zona euro, însă consecințele pentru această țară vor fi foarte grave.
Autor
