25 noiembrie 2012, 09:50 | Autor: Raluca Moisă, Simona Chiţan |Probabil că niciun alt serial sau producție TV nu a avut atâta impact asupra românilor precum „Dallas". La ora la care se transmitea serialul, timpul se oprea în loc, iar România se transforma asemenea orașelor-fantomă din Vestul Sălbatic.
„Dallasul" a fost transmis prima oară în România în 1979, însă românii au putut urmări atunci doar câteva sezoane, pentru că producția a fost interzisă de Ceaușescu. Acesta considera că filmul e un exemplu prost prost de capitalism și opulență pentru clasa muncitoare.
Serialul a fost reluat, în întregime, în 1990, după Revoluție, la Televiziunea Română Liberă. Străzile erau pustii atunci când JR (Jere, cum a fost el „botezat" de o țară întreagă încă nedeprinsă cu democrația și cu pronunția în limba engleză) țesea noi întrigi în serial. La țară, duminica, oamenii își hrăneau animalele mai devreme ca să ajungă în fața televizorului alb-negru, pe care nu-l deschideau în timpul săptămânii, ca „să nu se consume tubul".
În Bucureștiul anului ‘90 nu mai erau cozi la benzină când se difuza serialul, doamnele își botezau pechinezele Pamela, iar ceaiul cu gheață nu mai era o ciudățenie americană. Într-o tranziție dificilă, România a a supraviețuit și prin „Dallas".
„Toată lumea se uita la «Dallas»"
„«Dallas» a fost difuzat prima dată în România înainte de 1980, în ajun de 23 august 1979, sub titlul «Compania Petrolieră Ewing», că familia era una singură, alb-negru pentru că nu apăruse încă televiziunea color. A fost primit cu enorm entuziasm de publicul românesc, care sâmbăta seara nu mai ieșea din casă ca să-l vadă, nunțile ocoleau ora lui de difuzare, lumea visa să aibă piscine, femeile copiau moda și coafurile protagonistelor, se preluau numele personajelor care deveneau uneori și substantive comune sau soluții de alint pentru animăluțele de casă", a povestit pentru „Adevărul" criticul de film Irina Margareta Nistor.
„«Dallas» a fost difuzat prima dată în România înainte de 1980, în ajun de 23 august 1979, sub titlul «Compania Petrolieră Ewing», că familia era una singură, alb-negru pentru că nu apăruse încă televiziunea color. A fost primit cu enorm entuziasm de publicul românesc, care sâmbăta seara nu mai ieșea din casă ca să-l vadă, nunțile ocoleau ora lui de difuzare, lumea visa să aibă piscine, femeile copiau moda și coafurile protagonistelor, se preluau numele personajelor care deveneau uneori și substantive comune sau soluții de alint pentru animăluțele de casă", a povestit pentru „Adevărul" criticul de film Irina Margareta Nistor.
„Serialul a fost difuzat în întregime după Revoluție, adică necenzurat. Îmi amintesc că am propus să colorăm diferit traducerea pasajelor care nu fuseseră inițial permise românilor (prea multă abundență, mașini, băutură, firește whisky, obsesia românilor etc.), dar criptocomuniștii s-au speriat și nu au fost de acord", și-a amintit aceasta.
„După Revoluție, s-a construit un mini Dallas, la Slobozia, despre care s-a vorbit mult la televizor, iar românii au încercat să imite o parte din obiceiurile de acolo: mersul la McDonald's, ceaiul cu gheață, tablourile cu portretele capilor de familie", a completat criticul de film. „Kitschul era evident, de cele mai multe ori, pentru cunoscători, ca și simplitatea conflictelor din serial, ce-i drept general umane. Însă Toată lumea se uita la «Dallas», unii cu ironie, alții cu pasiune. Pentru România, „Dallas" a reprezentat visul american care părea imposibil de transformat în realitate", a încheiat Irina Margareta Nistor.
Larry Hagman o să ne lipsească
Criticul și istoricul de film Valerian Sava a vorbit pentru „Adevărul" despre moștenirea lăsată de actorul Larry Hagman nu doar lumii cinematografice, cât și publicului de pretutindeni.
Criticul și istoricul de film Valerian Sava a vorbit pentru „Adevărul" despre moștenirea lăsată de actorul Larry Hagman nu doar lumii cinematografice, cât și publicului de pretutindeni.
„Nu poţi să scrii decât cu irezistibilă emoţie despre Larry Hagman, la dispariţia sa. N-aş putea cita nicio altă figură actoricească, ştiută din primele noastre tinereţi, care să fi întrupat mai elocvent, în acelaşi timp, geniul micului şi al marelui ecran, al artei elevate şi al efectului direct, imediat, asupra publicului cel mai larg, un fel de solemnitate intimidantă şi un firesc al apropierii dezarmante, o retorică savantă a expresiei şi umorul subtil, ataşant, al fiecărei priviri sau rostiri, o nobleţe aristocratică demult uitată de congeneri şi o inefabil-subversivă complicitate, de la egal la egal, cu partenerii de pe ecran şi din faţa ecranului", a spus criticul de film.
„Fiindcă Larry Hagman ne considera şi ne trata pe toţi şi pe fiecare în parte ca parteneri ai săi, ne câştiga şi ne implica în sfera de trăiri şi de reflexivitate a personajelor sale, în aceeaşi aventură mereu insolită şi tulburătoare a existenţei, în cele mai diverse spaţii naturale ori elaborate ale Terrei, pe care el o părăseşte acum, luând cu el o parte din noi înşine", a încheiat Valerian Sava.
