PUNCT si ...sa facem o PAUZA !!_________________________________________________________________________

Revolta strazii: o manipulare de proportii si scopul ei final

/ 5 noiembrie 2015

                                                 Paradoxuri mioritice: tinerii se revoltă, zice-se, în stradă împotriva clasei politice și luptă pentru o lume mai bună, dar refuză categoric să meargă la vot; asta e o ”afacere” a părinților și bunicilor, de 25 de ani încoace. În realitate, asistăm mai mult ca sigur la o nouă manipulare de proporții a serviciilor, mai ales că strategia scoaterii românilor în stradă se perfecționează de la un an la altul, dar, marea întrebare e cu ce scop? Analizînd derularea evenimentelor am îndrăzni să lansăm o ipoteză.

                                                  Ideea că zeci de mii de tineri români au fost loviți, brusc, de amocul protestelor de stradă contra clasei politice e greu de digerat. Tinerii sunt cei mai dezinteresați de fenomenul politic, de la revoluție încoace și refuză, în general, să meargă la vot. De 25 de ani, regula la urne o fac bătrînii și maturii. Acum trei ani, neliniștită de fenomenul scăderii și mai accentuate a participării tinerilor la vot după anul 2000, Autoritatea Electorală Permanentă a încercat o campanie disperată de mobilizare a acestora, sub numele cool “Dă un refresh la fază gen votează”. Nu s-a reușit mai nimic, însă.

                                                       Sigur că tragedia de la ”Colectiv” a stîrnit emoții puternice și putea atrage dorința de măsuri dure, demisii, schimbări de legislație, amenzi, dar, de aici pînă la solicitările majore ale străzii, precum resetarea clasei politice, o nouă revoluție șamd e distanță mare.
În fapt, mesajele din piață tocmai prin asta stîrnesc nedumerire: sunt mult prea generale, tinerii manifestanți pare că au ieșit să protesteze fără să aibă ceva concret în minte.
Intervievați de reporteri dau din colț în colț și revin la lozinca ”Vrem resetarea clasei politice” ori ”Nu mai vrem corupți”.

Fără a ști prea clar cum și în ce fel trebuie realizat asta.

Acoperirea națională e la fel de suspectă: a crede că tragedia de la club a mobilizat, să zicem severinenii să iasă masiv în stradă e curat afront la adresa inteligenței. Severinul e, alături de Constanța, un pol național al contrabandei și al corupției, dintotdeauna.

                                                             Mișcarea de protest din aceste zile e probabil că a fost minuțios pregătită de mai multă vreme și era programată să se declanșeze în preajma zilei de 1 decembrie, sub un pretext sau altul. Incendiul de la ”Colectiv” a devansat lucrurile și a venit mănușă serviciilor secrete, responsabilii organizării protestelor.

Nu înseamnă că toți cei din stradă sunt trimiși de servicii, desigur, majoritatea zdrobnitoare sunt doar o masă de manevră. E suficient, în ziua de azi și cu posibilitățile de azi găsirea unui pretext pentru mobilizare pe rețelele sociale, ajunse un instrument de temut în mîinile potrivite.
Bunicii lor au fost prostiți de Ceaușescu, în august 1968, părinții lor la revoluție, a venit rîndul noii generații să-și ia rația de manipulare.

De la un an la altul, 2012, 2014, 2015 se învață din experiență și se perfecționează mecanismul stimulării străzii.

Și nu doar la noi.
                                                                Să ne amintim doar cum mișcarea de protest ”Ocupați Wall Street!” a izbucnit de la doar cîțiva tineri care și-au instalat corturile pe bulevardul bursei americane și a cuprins întreaga țară, ba chiar s-a extins peste hotare.

Anul trecut, în preajma zilei de 1 decembrie a apărut o mișcare pe rețelele sociale care îndemna un milion de români la ieșirea în stradă, de ziua națională, pentru schimbarea legislației electorale și introducerea votului prin corespondență. Mobilizarea funcţiona prin modalitatea de „particip/join“ şi „invite“ pentru minimum 3 persoane, ceea ce garanta o propagare ultra-rapidă.

O altă acțiune din aceeași perioadă chema la ieșirea în stradă înaintea turul doi al alegerilor, sub genericul „Dacă nu îl vrei pe Ponta președinte, ieși în stradă !”.

Tehnologiile moderne au devenit, cum spuneam, arme de temut cînd e vorba de mobilizarea cetățenilor.

În plus, din piesă nu lipsesc și alte elemente de recuzită.

                                                              Reactivarea lui Marian Munteanu, în ultima vreme, e o dovadă că se pregătea ceva pentru finele anului, fără legătură cu incidentul de la ”Colectiv”.
Dispărut în ultimii 25 de ani, fostul lider al studenților are un important rol imagologic, acela de a ”lega” evenimentele din strada anului 2015 de Golaniada anului 1990, ultima mare mișcare de stradă care s-a opus exponenților fostei securități, ai fostului PCR șamd, adică acelorași figuri care ne sufocă și azi.

Nici atacurile pe Facebook și în ziare ale unor ultraortodocși mai degrabă anonimi la adresa așa-zisului satanism al victimelor din ”Colectiv” nu au fost, probabil, întîmplătoare, ele au avut menirea de a crea un conflict între capii Bisericii și mulțimea tinerilor fani rock, ceea ce a potențat revolta.

La fel cum au potențat-o și ”dezvăluirile” acoperiților presei, mai agitați ca oricînd în ultimele zile, privind premeditarea incendiului de la club ori numărul mai mare de morți decît cel anunțat oficial.

Nimic nou sub soare, dacă ne amintim zvonistica de la revoluție privin otrăvirea apei de băut în marile orașe ori alte asemenea prostii.

De ce s-ar fi dorit, însă, o mare mișcare de protest a tinerilor spre finalul acestui an, mișcare devansată de tragedia de la ”Colectiv”?

Experiența post-decembristă ne-a învățat că marile aranjamente electorale se fac în anul pre-electoral, cel mai adesea în a doua parte, ulterior rămînînd de pus la punct doar amănuntele.
În marile ”laboratoare” se știe cu mult înaintea campaniilor electorale care va fi derularea evenimentelor, cu mici excepții de la regulă, precum a fost nevoia schimbării lui Stolojan cu Băsescu, resimțită în vara lui 2004, din cauza clacării primului.

În a doua parte a acestui an se contura deja tabloul alegerilor de anul viitor.
Și nu era deloc unul prea fericit.
Nici pentru români, nici pentru structurile de forță, nici pentru marele partener strategic, SUA.

România, țară aflată sub protectorat american de cel puțin 11 ani, reprezintă un pariu al administrației de la Washington și era predestinată să devină un model de succes pentru alte state europene foste comuniste, în primul rînd prin atacarea și reducerea drastică a marii corupții.

Marea corupție politică a fost, într-adevăr, atacată.

Dar, rezultatele nu sunt deloc cele scontate.
După cel puțin trei ani de activitate intensă, înșiși mai-marii DNA se miră că blamata corupție nu scade deloc, în ciuda sutelor și miilor de arestări.

                                                                 Economia subterană, ba chiar și cea la vedere sunt aproape blocate de teama procurorilor, ori, mai rea decît folosirea banilor negri într-o economie este înghețareaa lor sub saltea, în așteptarea unor vremuri mai blînde.
Cetățenii observă, cu nemulțumire, că pedepsele pentru marea corupție sunt identice sau mai mici decît cele pentru furtul găinilor, că marii rechini ies după 1-2 ani de după gratii, pe bază de cărți scrise ori te mai miri din ce alte motive, că averile din fraudă rămîn neatinse ori că procurorii au un mod exagerat de selectiv de a deschide dosare politicienilor.

Lovitura de grație a venit în ultimele săptămîni, cînd au început să prindă contur listele pentru alegerile locale de anul viitor.
Atunci s-a aflat, spre stupefacția generală, că partidele autohtone au decis să arunce la gunoi criteriile de moralitate și să propună pentru primării nu doar anchetați penali, ci chiar indivizi abia ieșiți din pușcărie pentru corupție. Ori să-și aleagă în funcțiile de conducere inși deja condamnați pentru corupție.

Același fenomen ar urma să se petreacă și la parlamentare, ceea ce schițează, de pe acum, un tablou apocaliptic al scenei politice de după alegerile viitoare. Alegeri care vor emana guvernul ce va conduce țara în 2019, cînd România va prelua președinția Comisiei Europene, pentru șase luni.
Cu metodele anti-corupție americane în frunte, pușcăriașii din politica românească vor ajunge să decidă viitorul Europei, curînd.

O situație greu de digerat și care reclamă măsuri forte.

Organizarea, cu ajutorul serviciilor secrete autohtone, a unor proteste de stradă poate reprezenta calea spre o soluție salvatoare, fie și parțial.

Mișcările de revoltă nu pot deturna actuala clasă politică spre binele colectiv, nici nu pot identifica personaje providențiale, ori soluții minune.

Pot, în schimb, să forțeze adoptarea unei decizii majore, pe bază de acord politic între marii actori.

O decizie care să aibă drept rezultat un soi de lustrație și prin care marile partide să se angajeze să introducă, rapid, criterii ale integrității în procedura de selecție a viitorilor candidați.
O modalitate prin care să se bareze drumul spre demnități tuturor celor fie și numai anchetați de către parchete.
O modificare a legislației în acest sens este, pratic, imposibilă, inclusiv din motive constituționale, dar un mega-acord politic, făcut sub presiunea străzii, poate transpune în viață respectivul proiect.
Nu e întîmplător că, din tot mai multe voci ale străzii, se aude de legendarul Punct 8 de la Timișoara, care ar fi trebuit să interzică un deceniu participarea foștilor securiști și comuniști la alegeri. Asta, deși grosul celor ieșiți pe străzi erau în scutece pe vremea Proclamației de la Timișoara.

E de așteptat, în concluzie, ca mișcările de stradă să continue și în zilele următoare, mai ales că rețelele sociale vorbesc explicit, din nou, despre ziua de 1 decembrie ca punct culminant al protestelor.
Faptul că președintele Klaus Iohannis a făcut, azi, anunțul șocant că așteaptă la discuții, la Cotroceni, reprezentanții străzii pentru a discuta despre noul guvern nu face decît să întărească teza de mai sus.

                                                  La urma-urmei, care stradă, care lideri?

Cum se vor desemna, din zeci de mii de oameni răspîndiți în întreaga țară, membrii delegației care va merge la Cotroceni?
Cine va așterne pe hîrtie doleanțele lor, în absența unei minime organizări oficiale?

Și totuși, pariem că delegația respectivă va exista și va participa la dezbateri.
Și va avea un cuvînt greu de spus, deși nu există prevederi legale care să acopere procedura.

Klaus Iohannis e, și el, parte a noii piese de teatru pusă în scenă de serviciile secrete, după cea de anul trecut intitulată ”Ne-am luat țara înapoi!”.

La fel cum e, în opinia noastră, și acțiunea DNA din ultimele zile. După 11 ani în care nu i-a deranjat pe liderii PDL nici cu o floare, Direcția aduce la audieri, în decurs de 36 de ore, 7 supergrei, foști miniștri, de la Emil Boc și Videanu la Sulfina Barbu. Seamănă a acțiune de ”frăgezire”, a avertisment pentru decizii care urmează să fie luată curînd la nivelul celor două mari partide, în primul rînd, PNL și PSD.
Înduioșătoare, de altfel, declarația Ancăi Boagiu, la ieșirea de la audieri, despre mișcarea străzii: “generaţia tânără şi o nouă generaţie au venit şi se bat să ia România înapoi, ceea ce este un lucru extraordinar”.

De cealaltă parte, la PSD, Dragnea are hopul numit 28 noiembrie, cînd ar putea înfunda pușcăria.

Desigur, blocarea penalilor în viitoarele alegeri e o miză mare, dar perspectiva anarhiei poate îmblînzi cerbicia actualilor lideri. Și ea va fi fluturată tot mai des în zilele următoare.
E greu de crezut că cineva din PDL ar îndrăzni să mai critice, spre exemplu, desemnarea de către Iohannis a altui premier decît Cătălin Predoiu, așa cum suna înțelegerea inițială, atît timp cît în stradă se strigă din mii de piepturi că ”nu mai vrem nici PNL, nici PSD”.

Ne putem întreba, în final, dacă împlinirea scenariului de mai sus ar fi și o garanție a îmbunătățirii situației din România. Greu de răspuns, viața a demonstrat prea adesea că măsurile forțate nu dau satisfacția așteptată; retragerea, totuși, măcar cu un pas a corupților momentului nu poate fi, per ansamblu, un lucru rău. (Bogdan Tiberiu Iacob)

P.S. Un lucru îmbucurător, noul ambasador american la București, Hans Klemm, cel trimis, după unele surse, să facă ordine în haosul de după plecarea lui Băsescu, e un obișnuit al protestelor de stradă. În precedentul său mandat de ambasador, în Timorul de Est, revoltele străzii s-au ținut lanț, președintele Jose Ramos-Horta a fost împușcat în stomac de rebeli, al căror lider a murit în timpul acțiunii, au intervenit trupele ONU șamd. Are, deci, o experiență îndestulătoare ca să consilieze bine, în caz de nevoie…

By  InfoPoliticus ..

 

Cristoiu: Iohannis să stea de vorbă cu generalii de la SRI, că ei sunt reprezentanții străzii (VIDEO)

Un articol de: B1.ro | 05 Noi 2015, 11:57

Klaus Iohannis își permite să facă jocuri de imagine pentru că România încă nu are probleme economice, a susținut Ion Cristoiu într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, întrebat fiind ce părere are despre decizia președintelui de a chema la consultări reprezentanți ai societății civile, inclusiv ai celor care au ieșit în stradă.

”Președintele ar trebui să stea de vorbă cu generalii de la SRI. Ei sunt reprezentanții străzii. Ce se întâmplă este o mizerie de prost gust.

Președintele și gruparea din jurul lui se joacă cu economia. Aceste fantezii politice de imagine de tipul ”hai să alegem să stăm de vorbă cu reprezentanții străzii, a rockerilor” sunt o copilărie. Ca om care a mai trecut prin asemenea împrejurări, mie mi se pare o prostie.

România nu are numai centrul Bucureștiului unde au loc manifestări. Președintele să se ducă în toate orașele să se stabilească reprezentănți. Ce înseamnă reprezentanții străzii? Este o prostie, este o comedie de imagine pe care domnul președinte și-o poate permite pentru că încă nu avem probleme economice.

Din partea mea poate să invite și formații de muzică ușoară. Dar ce e aia stradă? Unii sunt manipulați, alții au ieșit pur și simplu. Domnul președinte se joacă”, a afirmat Ion Cristoiu.

Cristoiu: Iohannis să stea de vorbă cu generalii de la SRI, că ei sunt reprezentanții

 

Tragedia, politica și biserica

by Dorin Tudoran on November 5, 2015

Tragedia de la Colectiv nu are nimic din tragedia greacă. Victimele nu sunt ale vreunui hybris, hamartia ori ale unei tragic flaw.

Niciunul din cei căzuți la Colectiv nu a fost pedepsit pentru că a sfidat zeii.

Niciunul nu a fost pedepsit de zei, asemeni lui Oedip, pentru că ar fi vrut să-și refuze destinul.

Hamartia niciunuia dintre ei nu a fost, ca în cazul lui Hamlet, indecizia.

Niciunul dintre ei nu și-a vândut, asemeni lui Faust, sufletul diavolului, pentru a atinge o performanță dincolo de puterile unui muritor.

Niciunul dintre ei nu a fost, asemeni lui Victor, atât de arogant, încât să sfârșească prin a crea un Frenkenstein și propriul dezastru.

Patriarhul Daniel îndeamnă “Să vină lumea la biserică, nu la club. Acolo au murit, dar noi ne rugam în biserică.”

Preotul Filotheu Bălan toarnă gaz pe foc: „Faptul că au murit mulţi tineri ascultînd muzică macabră (ca să nu spun satanică) poate fi văzut ca o pedeapsă de la Dumnezeu, deşi rareori Dumnezeu pedepseşte în felul acesta. Din păcate, împrejurările în care au murit, în acest holocaust, sînt dubioase şi după învăţătura Bisericii e greu de spus dacă pot fi pomeniţi sau nu la slujbe.”? 

Unul dintre motivele pentru care numărul tinerilor care se duc la cluburi ar fi mai mare decât cel al tinerilor care se duc la biserică nu este nici cel de care se teme Patriarhul Daniel, nici cel de care pare a fie sigur preotul Bălan. Și-apoi a compara mere cu portocale nu e o treabă ecumenic-înțeleaptă.

Motivul ar putea fi acela că părinții acestor tineri au fost abandonați de biserică exact când aveau mai multă nevoie de ea: când erau ei înșiși adolescenți iar părinții lor tremurau, zi și noapte, de spaima terorii comuniste.

În vreme ce liderul Bisericii Ortodoxe Române își dictează mesajele către cele nici 20 de milioane de credincioși dintr-un Mercedes de mărimea Titanicului, capul bisericii catolice (peste un miliard de credincioși) călătorește întru Fiat cât un degetar pentru a lansa un albun de rock progresiv.

Spectacolul de la Colectiv nu a fost mâna diavolului și nu a sfârșit printr-o tragedie pentru că Dumnezeu a hotărât să-i pedepsească pe cei care s-au dus acolo. A-i amesteca pe Dumnezeu și pe Diavol în așa ceva este, în cel mai bun caz, o prostie. Diavolul nu este incendiator; Dumnezeu nu e pompier.

Victimele de la Colectiv nu sunt doar ale serii respective. Sunt victimele a trei decenii de corupție devenită endemică. O crimă prin cumul de iresponsabilitate.

Desen & Copyright @ DION

De la o vreme, Traian Băsescu ne spune nu doar ce ar face azi, dacă ar fi președinte. Ne lasă să înțelegem și ce ar face, dacă ar fi primar în București.

Un răspuns la vorbăria celui care a fost și Primar General al Capitalei ar fi niște întrebări: cum au funcționat asemenea cluburi pe vremea când era el Gospodarul # 1 al Capitalei? Există documente care să probeze că, pe vremea sa, toate aprobările de funcționare ale unor asemenea locuri arătau altfel decât arată cea dată patronilor de la Colectiv?

Cine știe, poate că ar fi instructiv să aflăm cum arătau aprobările de funcționare ale faimosului Golden Blitz, cunoscut (oare de ce?) și sub numele de Golden Șliț.

Ni se dă de înțeles că președintele Iohannis poate să formeze un guvern așa cum găsește de cuviință. Atunci, de ce a înghițit președintele Traian Băsescu “broasca” Ponta @ Comp? S-a schimbat ceva în regulile care guvernează formarea unui guvern?

Câți dintre intelectualii care l-au sprijinit necritic pe Traian Băsescu timp de zece ani i-au adresat acestuia din urmă (cum o face azi cel mai impenitent dintre ei cu președintele Iohannis) apeluri-somație? Erau aprobările de funcționare pentru cluburi precum Colectiv în regulă? Era corupția mai mică între 2004 și 2014?

Ca întotdeauna, atunci când oameni de bună-credință ies în stradă, fiindcă nu mai pot suporta o criză sistemică, se găsesc politicieni care, deși au contribuit la instaurarea crizei, vor să facă puncte politice pe seama încă unei tragedii. E vorba de un instinct de hienă pe care nu și-l pot reprima.

Victimele de la Colectiv sunt ale unui sistem care nu mai știe să funcționeze în absența corupției, șantajului, șpăgii, indiferenței, prăduirii  cu program și a lăcomiei ajunse la un nivel paroxistic.

Așa cum România suferă încă de o “democrație originală”, clasa politică românescă este măcinată de un soi “original” de hybris, hamartia ori tragic flaw.

Politicienii români nu sfidează zeii, căci ei sunt dumnezeii zilei.

Clasa politică românească sfidează omul. Și un asemenea hybris nu poate fi pedepsit nici de Dumnezeu, nici de Diavol.

Doar omul o poate face.