Google Website Translator Gadget

sâmbătă, 27 august 2022

Colegiul militar -Breaza------------------------------------------------------------------ By C zar -------------------------------------------------------- Bac 2011-O catastrofa nationala ? Fotografia mea Undeva, prin Oltenia,un satuc pierdut printre dealurile impadurite . Itindu-se de printre stanci , serpuia repejor , un fir de apa cristalina ! Satenii munceau din greu in c.a.p.-ul local. In fiecare familie , copii erau ajutoare de nadejde ! Scoala - desi nu o spuneau direct , era mai mult un moft , o pierdere de vreme. Mai des auzeai - ei lasa ca doar nu o sa va faceti toti popa ! Mai trebuie si oameni la c.a.p, sau care sa pazeasca oile din gospodarie . Mai rar - pune mana si invata ! Dimineata , cum soarele aparea , turma de vite si pe deal . Dupa amiaza , la scoala. Este de la sine inteles ca temele trebuia sa ti le faci pe camp . Un ochi in carte , altul la vite , sa nu ramai fara ele! Eu - cu capul si sufletul plin de aventurile capitanului Roman , a lui Haralamb Zinca , hotarasc sa devin- ofiter ! Singurel prin gara din Drobeta , nimeresc trenul si iata-ma ajuns , dupa ce am dat prima proba de aptitudini sportive - urcand vestitele trepte din gara Breaza - la portile Colegiului Militar ,,D.Cantemir". O alee luunga , marginita de plopi inalti si frumosi , care ,parca ajungeau in cer.! Nici nu ma gandeam , la cat de mult ii voi blestema in urmatorii patru ani ! ! ! Toamna devreme , frunzele incepeau sa pice acoperind aleea . In fiecare dimineata , noi , proaspetii boboci ai Colegiului , incepeam batalia fara nici-o sansa de izbanda , in a strange acel covor de frunze ruginii . La capatul aleii- ce parca nu se mai termina , o cladire maiestoasa imbracata in iedera . Era frumoasa , era impunatoare si ma simteam mic , mic , atunci cad treceam pe langa.. Nci nu stiu cum au trecut toate:vizite medicale , teste psihologice , probe sportive , examene la materiile de baza , admis , reusit si..burta pe carte. ......... Suntem pe platoul Colegiului : plutoane , companii, batalioane-doua batalioane -.Viitoarea promotie de elevi a Colegiului militar D.Cantemir-Breaza. Dupa cum lesne se observa , o promotie consistenta. Ma regaseam si eu, pe undeva prin B2 .- Cp.6 Comandantul colegiului, un general inalt , cu o voce grava , ne vorbeste cu ocazia inceputului de an scolar: -Dragi elevi .....................si toate cele care se spun, cu o asemenea ocazie. Incheie cu: -Pe intreaga Vale a Prahovei , nu exista liceu mai bun! Sa nu ma faceti de rusine! - VA ORDON: SA ,, MANCATI CARTEA'' !! Nu am inteles pe moment , cam cum ar trebui traduse cuvintele generalului ! Nu va trece mult insa si semnificatia celor ce auzisem , ne va bubui in urechi si in suflet-mult prea tare!! Ziua 5-6 ore de curs. De la 8 la 14 ,inclusiv sambata. Dupa masa de prinz ,1-1.5 h odihna. Dupa amiaza ,studiu individual , la clasa pana la ora 20. Obligatoriu , controlat si directionat de profesori , ofiteri si elevii din an mai mare , desemnati in acest scop. Profesorii, responsabili cu materiile de baza, adica :mate, romana, fizica ,limbi straine(latina , engleza,rusa),chimie, stiinte naturale-asigurau prin rotatie, dupa amiaza , ore de consultatii. Incepem foarte rapid, sa luam primele contacte cu profesorii. Cat eram de pufosi, realizam foarte clar un lucru : am cam sfeclit-o. Fiecare in parte , de prin locurile din care veneam , eram , ca sa zic asa , vedete locale. Adica , premianti!! Acum realizam , ca foarte putini vom promova anul aici !!! Intra proful de mate(casalotul-botezat de noi) Nu prea inalt , brunet-brunet , pretentios in tinuta si coportament. - Buna ziua elevi , cu mine veti face timp de patru ani-cei car veti rezista- matematica. LA MINEE ,TRECE DOAR CINE STIE!!. Cu astea fiind zise , sa mearga la tabla X,Y,Z. Ies condamnatii . Don profesor isi baga nasul intr-o culegere de probleme si zice; -Scrie ba ...si incepe sa turuie... Saracutul de la tabla, nici macar sa noteze enuntul exercitiului nu mai putea.... Cert este ca, asa cu bunavointa inceputului, s-au pricopsit cu cate un 4 si al destept ..un 5 In felul acesta, a debutat intalnirea cu spaima colegiului !! Situatia cam asa va fii , ridicata insa pe trepte superioare , timp de trei ani si jumatate . Ne vom mai intalni cu personajul respectiv in aceasta poveste., EL, este omul care mi-a produs cosmaruri timp de 4ani de zile si apoi inca, sa zicem 30 de ani dupa.!! Intra in scena , Marioara, profa de rusa. Numele este real. Ma abtin sa-i scriu si celalalt nume , desi tare as vrea!! Nu am mare incredere in talentul meu de povestitor si mi-ar parea rau, sa-i terfelesc numele - cu rezonanta literara. Deschide usa si ramanem toti siderati.! Parca a intrat un inger ! Frumoasa de traznea! Nenorocirea insa, avea sa se abata repede pe capul nostru!. Deschide gurita si incepe sa vorbeasca ,cu o voce...doamne ,ce minune! Ce minune , dar ce nenorocire-vorbea NUMAI in ruseste-Dumnezeule mare! La finalul orei , face efortul si trece pe limba neaosa . Cu gurita ca o garoafa , zambind distrugator, ne spune suav ca : - La orele mele ,vom vorbi ,NUMAI in limba rusa ! Aoleo , mama!. La cata rusa stiam eu, bineinteles ca nu pricepusem nici macar o iota ,din ce gangurise frumoasa, aproape o ora. Intre paranteze, trebuie spus ca, datorita unei situatii familiale, in clasa a VI-a am schimbat localitatea . Am venit cu franceza , a trebuit sa continui cu rusa. E de la sine inteles ca nu stiam nici una , nici alta ,. pentru nivel avansat! Este timpul sa vedem, cu cine voi face si limba romana. O domnisoara dragutica, pretentioasa si la care aveam oarece ..trecere. Vorbeam bine ,scriam cat de cat corect (nu ca acum),ma descurcam onorabil la gramatica. Problema -i ca,dupa o perioada , a fost inlocuita. Nu definitiv. Va reveni. A fost inlocuita cu ..Acceleratul !! Un tip inalt,dezordonat! Nicio data nu-si facea pantofii. Erau scalciati,ca niste barcute.! La ora 8 fara 4 minute, era in capatul platoului. La 8si un minut, intra in clasa. Potriveam ceasurile dupa el. Tipul era cu aerul curat . Indiferent de vreme ,vara, iarna ,geamul de langa catedra trebuia sa fie deschis larg. Cu el ora se desfasura cam asa : -Ce avem azi? Deci ,,Baltagul" Daa ...X -ai citit romanul? -Stiti ..nu tot! Stai jos nota 2.Y -ai citit? nu! Stai jos nota 2 -La revedere, ne vedem data viitoare ! Pleca la fel de vijelios ca un ..accelerat.! Stiintele naturii. Specialitatea dirigintelui, adica mai concret spus a lui,,Mitocondria" sau ,,Caramida de baza a vietii:"dupa caz . Un om foarte spilcuit , pretentios, dar cu un suflet mare! La fel ca toti ceilalti insa , materia lui era cea mai importanta , era baza. Drept urmare, va spun fara nici-o exagerare ca, replicam ADN -ul chiar daca ma sculai in miezul noptii. Combinam grupele sanguine , faceam operatii pe celule , incrucisam rase si specii, mai ceva ca savantii ce cauta acum viata in cosmos- desi este evident si pentru un fotbalist ,ca nu o vor gasi !!! -Sa nu uiti elev mitocondria -caramida de baza a vietii! Si noi promiteam solemn ca nu vom uita. Drept urmare , ca sa fim siguri ca nu vom uita , l-am botezat-Mitocondria.! Limba engleza. O doamna venerabila. Dupa doi ani , ne conversam fara probleme in engleza. A iesit la pensie si a inlocuit-o V---t. .Domisoara , tanara absolventa , frumoasa si apropiata de sufletul nostru! Pot spune, fara ezitare, ca o iubeam!! Nu doar eu , toata clasa si nu numai! Ne aducea magnetofonul pentru lectii. Puneam muzica si toti gramada in jurul ei la catedra. Garantat, in urmatorii doi ani(3-4) am uitat tot ce invatasem in anul 1-2. Dar era cert, toti o iubeam! ======== Chimie - dumnezeu s-o odihneasca! Am aflat ca s-a stins, desi nu era chiar in varsta. Numai de bine. Sigur, toti o pastram in gand ,ca pe o persoana deosebita. +. Revenim la mate.: Casalotul , avea pentru noi doar doua cuvinte de mangaiere: prost si destept Sa nu va imaginati ca ne impartise in juma /juma. Nu . Azi erai prost , maine destept,dupa caz.. Sigur, predomina prima varianta . Voi rezuma :rezolvai manualul, atingeai la sfarsit de trimestru/ an , mult ravnitul 5 ca sa treci clasa . Lucrai ceva de prin culegerile de probleme, de care cred ca nu se despartea nici in somn , erai elita 6-7 .Aveam in clasa doi maxim trei care puteau spune ca scot media 7 In anul I sapte repetenti. Dintre acestia - un copil de colonel de securitate si unul de ambasador. Nu conta la Casalotul! .Nimeni nu intervenea la acesta! In anul II, inca cinci repetenti.! Va imaginati ce inseamna asta? In LM nu se repeta anul. Ramaneai - plecai. Pe la inceputul anului III Casalotul ne face o marturisire. - Voi veti absolvi!! Daca eu, v-am adus pana aici, inseamna ca meritati sa absolviti!! Nu stiu cum sa va spun . Parca a rasarit un curcubeu peste capul nostru. A urmat studiu nu gluma si in urmatorii ani , dar nu mai era nenorocita de sabie de-asupra capului. Trece timpul si vine bacul - Mate , Romana , Biologie-am ales eu, sa-l fac fericit pe diriginte! Comisia era formata din profesori straini , chiar si din Bucuresti. Limba Romana , trec fara probleme cu note mari scris si oral. Biologia-nota maxima cu felicitari din partea profesorului examinator. Mate scris-merge. Subiect din manual , deci fara probleme deosebite . Mate oral. Casalotul, rasturnat intr-un scaun, doar ne privea printre gene. Nici-o vorba. Trag biletul. Subiect usor , din manual! Umplu tabla ,mai dau si in gropi in viteza si exuberanta. Profesorul examinator-strain de liceu , zice: -Felicitari, nota 8 Casalotul , se misca in scaun si zice rar: -La mine.... asta a fost doar de 5,30 !! . Examinatorul consternat: - Nu se poate! - Intreaba-l...... !! Carcotasi - postez oricand DIPLOMA DE BAC PS. Este de la sine inteles ca eu am prezentat doar o fotografie din activitatea colegiului. Cate ar mai fii de spus!! Profesorii sunt mult mai multi:de mate trei , de fizica trei, de sport doi si tot asa. Nu am vorbit despre olimpicii liceului care, la toate materiile dominau Valea Prahovei si nu numai. Nu am vorbit despre activitatile gospodaresti. Nu aveam femei de servici , noi faceam totul! Fiecare absolvent de colegiu ar putea spune cate ceva inedit!! ========================================================================= . . . . . . . . . . . . . . Bac.2011-o catastrofa nationala? Nici nu poate fi vorba de asa ceva! Este o realitate perpetuata de peste 20de ani. Este o realitate cunoscuta de catre toti . Asa cum sublinia o absolventa de nota 10-este bine ca in sfarsit s-a ridicat covorul de pe gunoi. Ce ar trebui facut? Nimic mai simplu-trebuie pornit de la principiul sanatos ca, intr-o societate normala nu toti sunt licentiati. Cei mai multi trebuie sa PRODUCA. Ei trebuie sa foloseasca ceea ce,, elita" pune la dispozitie! Deci primul pas-revenirea la examene pretentioase pentru a urma cursurile unui liceu.! pasul 2 revenirea la examen pentru a urma o facultate! pasul 3 licee specializate in adevaratul sens al cuvantului(elevul sa iasa cu o calificare bine determinata) pasul4 -revederea tuturor programelor si inlaturarea balastului pasul5 responsabilizarea cadrelor (pe principiul echipelor de fotbal-nu de la noi;ai rezultate esti pastrat in sistem,bine salarizat etc. Nu -nu!) Obligatoriu trebuie pornit de la principiul ca nu toti trebuie sa fie licentiati. Dragoste cu forta nu se face ,nici invatamant.. Cei care au aplecare pentru studiu sa fie directionati, cei care nu sa fie directionati in ceea ce vor si sunt capabili sa faca. Legat de isteria(politizata) in care traim azi,aceasta trebuie sa inceteze. Situatia se va desfasura cam asa: multi nici nu se vor mai prezenta la examen. Isi vor cauta de munca aici sau aiurea. Cei care au luat bacul vor urma o facultate(cu dosarul) si cu foarte mici exceptii ,vor mai pierde patru ani Cand vor cauta un loc de munca este posibil sa dea peste un angajator-care nu a mai dat bacul si sa nu-l angajeze,pentru ca nu are ..experienta! Oricum trebuie terminat cu isteria asta nebuna-ar mai lipsi un val de sinucideri,depresii etc. Publicat de CEZAR la luni, iulie 04, 2011 Trimiteți prin e-mail Postați pe blog! Distribuiți pe Twitter Distribuiți pe Facebook Trimiteți către Pinterest Niciun comentariu: Trimiteți un comentariu HAI, UIMITI - MA ! Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!

vineri, 26 august 2022

Politician rus: Rusia a fost mereu de-a lungul istoriei un stat agresor. Să te mândreşti cu Stalin, e dovadă de idioţenie Politicianul şi omul de afaceri rus, Konstantin Borovoi Politicianul şi omul de afaceri rus, Konstantin Borovoi (Youtube - captură ecran) Politicianul şi omul de afaceri rus Konstantin Borovoi a afirmat, într-un articol publicat în Nash Dom, că Rusia a fost mereu de-a lungul istoriei ei „un stat agresor” , iar URSS s-a prăbuşit pentru că nimeni nu voia să se afle sub conducerea Kremlinului, unde „erau ţinuţi cu forţa”. Mai mult, fostul parlamentar rus susţine că „Putin şi clica sa sunt nişte intriganţi destul de pricepuţi, KGB-işti, foşti comunişti, expropriatori ai proprietăţilor străine, dar şi adevăraţi călăi şi criminali” şi aceştia „nu au fost şi nu vor fi niciodată cu adevărat constructori ai unei ţări şi ai unei economii normale”. În articolul său, Borovoi le transmite conaţionalilor săi că “Stalin a fost mult mai rău decât Hitler” şi că, dacă aceştia continuă să se mândrească “cu acest 'manager eficient', care are mâinile pline de sânge până la coate”, ar fi doar “o demonstraţie maximă de idioţenie”. “A fost probabil cel mai sângeros dictator din istoria omenirii. Şi-a construit şi şi-a atins realizările distrugând o ţară întreagă. Pe cei mai buni oameni ai săi. Aşa că puteţi continua să vă mândriţi cu acest 'manager eficient' care are mâinile pline de sânge până la coate. Nu putea exista o demonstraţie mai mare de idioţenie. Ulterior, să nu vă miraţi că sunteţi trataţi ca nişte sclavi”, avertizează politicianul rus. Redăm în continuare textul integral al mesajului pe care Konstantin Borovoi l-a transmis “din adâncul sufletului său”: Dragii mei, am ceva de spus din adâncul sufletului meu. Iată cum stă treaba. Sunt sătul de acei diverşi "binevoitori" din viaţa mea personală, anume acei 85% din paznicii şi susţinătorii care îl apără pe Putin, aşa că o voi repeta în câteva fraze. 1. Rusia este stat agresor şi a fost mereu de-a lungul istoriei sale începând de la Ivan cel Groaznic încoace. 2. URSS s-a prăbuşit pentru că nimeni nu a crezut şi nu a vrut să se afle sub conducerea Moscovei. Au fost ţinuţi cu forţa. Imediat ce puterea a dispărut, s-a dovedit că întreaga f...... "frăţie a naţiunilor", nu a existat niciodată. 3. URSS nu va putea fi refăcută sub nicio formă. Prin urmare, putem uita de ea sau, cel mai bine e nici măcar să nu iniţiem (refacerea ei). Orice fostă republică sau satelit sovietic fug spre NATO, pentru că nu găsesc un alt mod de a se izola/păzi de voi, dragilor. Sunt sătui până la limită de toată duhoarea care iese din Kremlin de cel puţin 100 de ani. 4. Nimeni nu se teme de armele nucleare ruseşti şi de diversele istericale ale populiştilor ruşi care ameninţă că toţi vor ajunge la mama dracului. Aş dori să vă reamintesc că orice încercare de a apăsa butonul armei nucleare va duce la dispariţia Rusiei în 30 de minute. Fără multe discuţii, clarificări şi conversaţii adăugitoare. Totul e clar? Nu puteţi şi nu oferiţi nimic altceva decât distrugerea întregii lumi. De aia continuaţi să vă elogiaţi. Întreaga lume este conştientă de ceea ce reprezentaţi de fapt - un papuaş sălbatic înapoiat din lumea a treia cu pretenţii de măreţie. Dorinţa omenirii de a petrece o seară languroasă cu participarea voastră s-a terminat de mult. 5. Ucraina duce un război perfect legitim şi corect pentru integritatea sa teritorială, demnitatea sa şi dreptul său la autodeterminare. Nu ştiu dacă Ucraina va deveni o ţară occidentală model, cu o economie puternică, dar va fi, cel puţin, o ţară independentă. Şi nimeni nu va recuceri Crimeea. Ştiţi de ce - pentru că, într-un fel sau altul, Crimeea fie va fi returnată, fie această problemă va fi rezolvată, pe seama unor compensaţii. Rusia nu o va putea păstra. Până când o lăsăm să se mai joace, să mai cheltuie 200 de miliarde de dolari pe această gaură şi să-şi umfle obrajii? Sfârşitul este inevitabil. Este doar o chestiune de timp. 6. Putin şi clica sa sunt nişte intriganţi destul de pricepuţi, KGB-işti, foşti comunişti, expropriatori ai proprietăţilor străine, dar şi adevăraţi călăi şi criminali. Voi spune ceea ce nu au fost şi nu vor fi niciodată cu adevărat: constructori ai unei ţări şi ai unei economii normale. Toate realizările lui Putin - o conjunctură mondială de succes pentru economia sa antediluviană bazată pe consumul de gaze şi petrol - acum se schimbă vizibil sub ochii noştri. Astfel, miracolele s-au terminat sau se apropie de sfârşit. Când şi cum va exploda, nu ştiu. Dar va exploda cu siguranţă. Aveţi îndoieli? Răsfoiţi rapid istoria şi amintiţi-vă de dispariţia URSS. 7. Nu, nimeni nu este interesat de Rusia. Este pe ultimul loc în ceea ce priveşte interesele oamenilor normali. De ce? Pentru ca această ţară nu se oferă în niciun fel lumii. Este un loc mare şi gol, undeva în nordul îndepărtat, cu urşi şi vodcă. 8. Nu există măreţie în Rusia, în cultura, economia, realizările şi oamenii săi. Au existat episoade izolate şi descoperiri cu costuri teribile, au existat scriitori şi muzicieni individuali, oameni de ştiinţă şi descoperiri. Dar acestea sunt episoade dintr-o istorie foarte îndepărtată şi cenuşie. Vă puteţi lăuda toată viaţa cu Iuri Gagarin şi Lev Tolstoi, cu arhitectura Catedralei Sfântul Vasile şi cu pârjoalele de Kiev de la restaurantul Naţional. Dar toate astea ţin de trecut. Trecutul îndepărtat. Însă lumea pentru măreţie are nevoie de împrospătare în fiecare zi, acum. Nu este vina nimănui că măreţia timpului nostru se măsoară după sofisticarea iphone-urilor şi a maşinilor, iar nu după strigătele de spiritualitate de pe lacul Seliger. 9. Ca să ştiţi, Stalin a fost mult mai rău decât Hitler. A fost probabil cel mai sângeros dictator din istoria omenirii. Şi-a construit şi şi-a atins realizările distrugând o ţară întreagă. Pe cei mai buni oameni ai săi. Aşa că puteţi continua să vă mândriţi cu acest "manager eficient" care are mâinile pline de sânge până la coate. Nu putea exista o demonstraţie mai mare de idioţenie. Ulterior să nu vă miraţi că sunteţi trataţi ca nişte sclavi. 10. Nu, nu există nimic interesant în Rusia, nici pentru mine, nici pentru alte mii de oameni şi nici nu va exista. De ce? Pentru că nimic nu s-a schimbat în mentalitatea ei. Aţi construit câţiva zgârie-nori, aţi îmbrăcat haine mai la modă pe corpurile murdare, aţi urcat în maşini mai avansate şi v-aţi instalat chiar şi calculatoare acasă. Dar, mentalitatea cum a fost, sovietică, aşa a şi rămas. Şi, personal, nu sunt deloc interesat să mă uit spre voi. 11. Da, armata rusă şi subalternii săi au fost cei care au doborât avionul malaezian cu olandezi la bord şi da, Kremlinul şi subalternii săi au fost cei care l-au ucis pe Nemţov şi pe alţi opozanţi, corespondenţi, bancheri, oameni care pur şi simpli visau la o Rusie liberă. Voi şi iubitele voastre autorităţi otrăviţi, împuşcaţi, spânzuraţi oameni. Doborâţi, la beţie, avioane cu pasageri, după care timp de două sau trei săptămâni interziceţi şi colectarea cadavrelor în putrefacţie ale persoanelor decedate. Şi da, voi sunteţi cei care îi jefuieşti pe acei pasageri ucişi pentru a găsi un iphone funcţional sau un inel pe deget, pentru ajutorul acelor alcoolici şi golani din Doneţk. 12. Minciunile voastre sunt cunoscute şi înţelese de întreaga lume, astfel încât nu este nevoie de nicio demonstraţie. Pentru că dovezile sunt pentru oamenii care pot înţelege aceste dovezi şi care se pocăiesc după apariţia lor. Sunteţi atât de desfiguraţi intelectual încât nu înţelegeţi. Prin urmare, nici timpul nu merită să fie pierdut cu voi.
AMINTIRI ...By Comandor KIS VIOREL !! rambo202126 august 2022, 09:23 1. Evadare din ...Alcatraz Incepea prima mea vacanta de vara dupa anul I de nasturas la Cetatea de sub Rarau din C-lung MoldovinescDupa o calatorie de 11 ore cu trenul ce ma aducea spre locurile natale traversand cele mai mirifice locuri pline de incarcatura istorica si emotionala :Pietrele Doamnei, Adam si Eva,calcarele de la Mestecanis si piatra dura de Ilva Mica unde se spune ca ''a calcat trenul o furnica''.Apoi vreo 12 tuneluri,cel mai mare fiind Mestecanis ce face legatura intre tinutul Campulungului,poarta de intrare spre cel al Dornelor,cu Pasul Mestecanis unde erau zdrobite hoardele tatare ce incercau sa patrunda spre tinutul Transilvan.Urma fosta granita a Imperiului Habsburgic delimitat de un gard de sarma ghimpata in care stateau agatate sute de cutii de conserve ruginite , cica urme ale conservelor lasate de granicerii nasaudeni,aparatori ale acestor hotare.Tot acolo ,ca un brav ostean de paza granicereasca dintre Moldova si Ardeal se afla regele brazilor, falnic ,maiestuos asemanator cu un candelabru ;https://rasunetul.ro/regele-brazilor-dupa-41-de-ani. Pufaind ,trenul cobora spre tinutul nasaudean unduindu-se in apele cristaline si pline de peste ale Somesului,incepea sa miroasa a fan proaspat cosit si ,mai ales ,a ''acasa''. Deja ma pregateam sa dau ochii cu plaiurile natale tupilandu-ma in loguri ferite ale vagonului si lustruindu-mi cu stdol multimea de nasturasi aurii ale vestonului alb.Eram mandru cu vipusca rosie de ''jeneral''imi zbura gandul la fetele lasate in vatra satului si zambeam complice la dorinta de a le ati8nge, a le strange in brate si a le saruta de bun venit ,dupa cum era datina locurilor.Era dimineata,se ingana noaptea cu ziua, o racoare placuta, nu ma mai deslipeam de la geam,parca simteam aerul racoros patrunzandu-mi prin toti porii, ma simteam acasa, liber dupa luni bune de instrainare si oprelisti simteam din nou trezirea la viata de puber -adolescent ce mi-a fost furata de Alcatrazul tineretii mele,cetatea din miez de munte.Amintiri, vise, sperante , se impleteau frenetic in mintea mea,inima incepea sa-mi bata cu putere,duceam valizoiul de carton spre usa vagonului, pregatit sa cobor in gara satucului meu.Se zareau zidurile Cetatii Ciceului, semna ca intram in ''zona metropulitana'' a Mihaiestiului. Suieratul prelung al locomotivei cu aburi vestea intrarea in gara si oprirea, intram in alta lume,parca deschideam un portal spre libertate...(va urma)

miercuri, 24 august 2022

SASE luni de lupte feroce. Cei cinci factori militari care au schimbat soarta războiului din Ucraina STIRI EXTERNE 24-08-2022 | 20:14 Șase luni de lupte feroce. Cele cinci elemente militare care au schimbat soarta războiului rus din UcrainaSHUTTERSTOCK Inepția militară a Rusiei, apărarea energică a Ucrainei, HIMARS și, acum, atenția tuturor îndrepată spre sud - așa pot fi rezumate în câteva cuvinte cele șase luni de război de până acum. autor CRISTIAN ANTON După șase luni de război, Rusia s-a scufundat din ce în ce mai adânc ca într-o mlaștină, după ce rezistența neașteptat de hotărâtă a Ucrainei la invazie a forțat armata Moscovei să se oprească, iar imaginea sa de superputere militară a fost distrusă, arată o analiză publicată de Al Jazeera. Inepția militară a Rusiei în acest război nu a fost însă deloc surprinzătoare. Evaluările pre-invazie au prezentat o imagine a unei noi forțe armate rusești, mai bine antrenate și mai bine echipate, cu un accent reînnoit pe războaie mai inteligente și mai eficiente, valorificând în același timp capacitățile sale cibernetice considerabile. A încorporat noi sisteme de arme puternice, care ar acorda greutate operațională armatei rusești. Așa vedeau lucrurile analiștii occidentali. CITEȘTE ȘI Jens Stoltenberg Secretarul general al NATO anticipează o iarnă grea şi un război de uzură în Ucraina Invazia a arătat exact opusul. Iată cinci concluzii militare cheie din ultimele șase luni: 1. Performanța slabă a Rusiei În ciuda lunilor petrecute adunând stocuri uriașe de muniție, de alimente și de combustibil, atacurile rusești pe mai multe direcții s-au oprit foarte repede. Invazia arăta impresionantă pe hârtie, cu rachete folosite la scară largă și cu lovituri aeriene planificate pentru prima zi, în timp ce mai multe coloane blindate au pătruns adânc în regiunea Donețk, dinspre nord, est și sud. Iluzia puterii armatei ruse a fost însă spulberată încă din primele săptămâni, deoarece forțele sale aeriene nu au reușit să preia controlul asupra spațiului de război, lăsându-și coloanele blindate vulnerabile la atacul avioanelor de luptă și al dronelor ucrainene. Comanda și controlul rusesc au fost atât de slabe, încât erau inexistente pe alocuri, deoarece trupele ruse luptau doar cu o conștientizare slabă a obiectivelor lor. Prost conduse, avansul rusesc a fost oprit brutal, pe măsură ce coloanele blindate au fost distruse în masă. Numărul victimelor a crescut brusc, deoarece tancurile și camioanele au rămas fără combustibil, iar soldații, fără alimente și muniții. Formațiunile armate au fost decimate de atacurile puternice și agile din punct de vedere tactic ale unei armate ucrainene despre care se aștepta să se predea în prima zi, dar a luptat din greu, provocând mari pierderi rușilor invadatori. Lipsa de comandă și de control în rândul unităților Rusiei a fost atât de slabă, încât generalii săi au fost nevoiți să se îndrepte mult mai aproape de lupte pentru a stăpâni situația tactică. Comunicațiile militare rusești prost securizate au însemnat, însă, că mulți dintre acești generali au fost identificați de unitățile de informații ucrainene, vânați și uciși. A apărut și o imagine simbolică a trupelor rusești prost disciplinate, care nu ascultă de ordinele superiorilor, jefuiesc orașele pe care le-au ocupat, își exprimă frustrările asupra populației locale și ucid civili. După luni de lupte doar în Mariupol, forțele Kremlinului s-au blocat peste tot, iar Rusia și-a schimbat tactica, concentrându-se pe bătăliile mai lente și mai metodice din est, încercând să închidă Donețk, prin ocuparea orașului Severodonețk. Cu mari pierderi, Rusia a reușit să închidă zona prin preluarea orașului, bătăliile masive de artilerie fiind metoda preferată de luptă, având în vedere terenul plat. Accentul său strategic este acum în sudul țării. Încercarea Rusiei de a se îndrepta spre portul ucrainean vital Odesa a fost însă zădărnicită de o contraofensivă ucraineană care îi împinge încet pe ruși înapoi spre orașul Herson, de pe râul Nipru. 2. Ucraina profită la maximum de ceea ce are Rezistența Ucrainei la invazie a fost aproape totală. Ucraina a trecut de la neîncrederea că Rusia o va invada efectiv și de la șocul suferit la declanșarea ostilităților la angajamentul total al forțelor sale armate, făcând apel la mobilizare generală. Stocurile pre-poziționate de puternice arme antitanc portabile occidentale au ajutat armata ucraineană, depășită numeric, să stopeze progresele inițiale ale Rusiei. Noi sisteme de arme, cum ar fi dronele înarmate Bayraktar TB2, au fost folosite cu efect maxim, prin furnizarea de imagini în timp real la sediul central de comandă, acționând ca observatori pentru artileria cu rază lungă de acțiune a Ucrainei și distrugând ținte de mare valoare, precum radare și sisteme de comandă și control, contribuind astfel în continuare la haosul din armata Rusiei. Zeci de mii de voluntari din întreaga lume au venit să lupte. Deși au contribuit la creșterea forțelor armate ale Ucrainei, lipsa de pregătire și barierele lingvistice au reprezentat însă o problemă, reducându-le eficacitatea. Mult mai folositoare a fost cantitatea mare de arme și de muniție care a început să se reverse în Ucraina din întreaga lume. Statele Unite și aliații săi din NATO au trimis arme, artilerie de precizie, lansatoare de rachete, tancuri și avioane de luptă de fabricație rusă, pe care armata ucraineană, presată din greu, le-a putut folosi imediat, cu un antrenament minim. Deși acest lucru a ajutat foarte mult Ucraina să-și apere teritoriul, sistemele de rachete cu rază lungă de acțiune, care ar putea atinge ținte în interiorul Rusiei, nu au fost trimise, Occidentul fiind îngrijorat de faptul că Rusia nu ar tolera o astfel de interferență. Ar putea urma un conflict direct cu NATO, folosirea armelor nucleare fiind frica principală. În ciuda încetinirii progreselor Rusiei, pierderile ucrainene au fost semnificative și șase luni de război au costat scump Ucraina în forța de muncă, pe care nu o poate înlocui. Echipamentul și stocurile sale de muniție sunt, de asemenea, epuizate în mod periculos. Numai creșterea masivă a livrărilor de artilerie și muniție occidentale a permis Ucrainei să încetinească ofensiva Rusiei la Donețk și să respingă forțele ruse din sud. 3. Când vine vorba de arme, HIMARS a făcut diferența Cel mai eficient dintre aceste arme occidentale a fost sistemul de rachete de artilerie de mare mobilitate sau HIMARS. Arma fabricată în SUA poate distruge o țintă cu rachete de precizie la sute de kilometri în spatele liniilor frontului. Într-un război de uzură – în care ambele părți încearcă să o macine pe cealaltă, înainte de a epuiza propriile resurse – logistica este cheia succesului, iar depozitele rusești de muniție și aprovizionare au fost vizate și distruse. Acest lucru a slăbit capacitatea Rusiei de a strânge suficiente arme și muniție pentru a progresa, iar Moscova a privit consternată cum ofensivă după ofensivă se opresc din cauza lipsei de provizii. Rusia este deja împiedicată de un lanț de aprovizionare învechit, care se bazează pe trenul de marfă – progresele rusești sunt strâns legate de disponibilitatea rețelelor feroviare în zonă. HIMARS este cea mai puternică armă ofensivă care a fost oferită Ucrainei. Preocupările occidentale că ar fi folosit pentru a distruge ținte în Rusia nu s-au adeverit până acum. Cu toate acestea, capacitatea sa de a distruge efectiv liniile de aprovizionare ale Rusiei a fost din ce în ce mai eficientă. 4. Ambele părți suferă de lipsă de echipament Atât Rusia, cât și Ucraina se luptă să mențină ritmul și impulsul operațional necesare pentru ca o parte să prevaleze asupra celeilalte. Ambelor părți le lipsesc, însă, sistemele de arme critice. Rezerva Rusiei de artilerie și de muniție este vastă, dar nu inepuizabilă. Stocurile sale de artilerie sunt modele mai vechi, de moștenire sovietică, care au fost întreținute prost, sistemele de artilerie funcționând adesea cu țevi uzate, care afectează foarte mult precizia. A început să folosească acum rachete care nu sunt potrivite pentru noul lor rol, ceea ce indică faptul că stocurile sale sunt din ce în ce mai scăzute. Ucraina este, de asemenea, afectată de lipsa echipamentelor vitale. O încercare recentă de atac aerian asupra unei baze din Crimeea cu o dronă comercială convertită pentru a transporta arme – deși inovatoare - arată că avioanele și dronele sale înarmate, mai potrivite pentru această activitate, sunt insuficiente. Deși armele și munițiile occidentale continuă să sosească, producătorii de arme din Vest se străduiesc acum să facă față cererii, care a devenit, brusc, foarte ridicată. Armatele occidentale sunt acum cu ochii pe propriile stocuri din aceste arme, îngrijorate că donațiile de acum ar lăsa propriile lor armate lipsite de armele de care ar avea nevoie dacă ar izbucni un conflict pe scară largă, în viitorul apropiat. Există o reducere din ce în ce mai mare a ajutoarelor din partea Statelor Unite, în condițiile în care prețurile la carburanți din această țară sunt cele mai ridicate din ultimii ani, iar specialiștii prevăd că economia se îndreaptă către o recesiune, context în care există apeluri în rândurile republicanilor pentru reducerea ajutorului și pentru ca președintele Joe Biden să se concentreze mai degrabă asupra nevoilor americanilor, decât pe războaie străine. Rusia, la rândul ei, nu dispune de soldați instruiți și de echipamente de înaltă tehnologie. Deși ar putea declara oficial război ceea ce numește acum ”operațiune militară specială”, fapt ce ar plasa economia pe picior de război, aceasta ar fi un dezastru politic pentru președintele rus Vladimir Putin și pentru cercul său de apropiați. Din ce în ce mai epuizate de resurse, atât Rusia, cât și Ucraina și-au reînnoit acum atenția către sudul țării, în special către orașul Herson. 5. Hersonul și sudul Ucrainei sunt esențiale Herson este un port esențial atât pentru transportul maritim, cât și pentru cel fluvial. Ocupat în martie de forțele ruse, a făcut obiectul unor intense eforturi de „rusificare”. Emiterea de pașapoarte rusești a fost accelerată și au fost emise carduri SIM pentru a se conecta la operatorii de telecomunicații ruși, ca parte a eforturilor de legitimare a ocupației ruse. Hersonul este legat de estul Ucrainei prin două poduri care traversează râul Nipru, care sunt vitale pentru ambele părți. Rusia este aprovizionată prin intermediul lor, mai ales că podul din apropierea orașului Nova Kakhovka, la aproximativ 55 km distanță, a fost recent distrus de forțele ucrainene. Pentru Ucraina, ocuparea orașului și a podurilor i-ar permite să domine estuarul Niprului și să permită andocarea navelor atât de necesare. Podurile ar deveni artere militare importante pentru o ofensivă de tăiere a Canalului Crimeei de Nord, care merge spre sud, de la gura sa de lângă Nova Kakhovka până în peninsula Crimeea. Canalul este un obiectiv strategic de război al Rusiei, deoarece a alimentat Crimeea cu până la 85% din apa vitală pentru irigarea culturilor și pentru industrie. Ucraina a tăiat aprovizionarea cu apă după ce Rusia a pus mâna pe Crimeea în 2014, iar scopul Rusiei a fost acum de a restabili fluxul vital de apă, ceea ce a și făcut, după ce a ocupat terenuri de pe ambele maluri ale canalului. Este unul dintre motivele pentru care controlul asupra Hersonului și a zonei înconjurătoare este atât de apreciat. Herson ar fi, de asemenea, vital pentru Rusia dacă va lansa vreodată o ofensivă pentru a ocupa Odesa și a tăia accesul Ucrainei la mare. Uriașul port de cereale este un premiu evident și au existat lupte constante în jurul orașului Mykolaiv, din sudul Ucrainei, dar forțele ruse care încercau să ajungă la Odesa au fost respinse în mod repetat. Mult așteptatul asalt amfibiu rusesc asupra orașului nu este viabil decât dacă Odesa este mai întâi înconjurată de pământ. Teama unui atac asupra portului a dispărut, însă, pentru moment, deoarece armata ucraineană a împins cu succes forțele ruse înapoi spre Nipru. Rusia a pierdut în 6 luni mai mulți soldați decât în 10 ani în Afganistan Cu Donețk și Lugansk sub control predominant rusesc și o mare parte din sudul Ucrainei, de asemenea, sub ocupație rusă, întrebarea este ce constituie o „victorie” pentru Rusia și unde va trage ea limita? Ucraina va continua să lupte și încet-încet va uza dorința Rusiei de a rămâne aici. Disciplina în unitățile militare ruse este deja la cel mai scăzut nivel din istorie, iar Rusia a pierdut în șase luni mai mulți soldați decât a pierdut URSS într-un deceniu de lupte grele în Afganistan. O insurgență în curs de dezvoltare se face deja simțită pe măsură ce liniile de cale ferată și convoaiele sunt atacate de partizani. Acest lucru va deveni mai eficient cu timpul – iar timpul este ceva care pentru Putin începe să se epuizeze.