Scrisoarea unui fizician de la CERN care 
ne da fiori! „Am facut ceva ce nu trebuia sa facem”! Ce siluete au 
aparut in accelerator
                        
                        
                        
            
                        
                        
Scrisoarea unui fizician de
 la CERN care ne da fiori! „Am facut ceva ce nu trebuia sa facem”! Ce 
siluete au aparut in accelerator
Va rog sa luati aminte la urmatoarele:1 – Incalc legile internationale privind obligatiile contractuale si secretul de serviciu publicand aceste informatii.
2 – Nu am sa va divulg locatia mea intrucat stiu ca orice incercare 
sa dovedesc ceea ce am vazut sau la ce am luat parte va rezulta in 
exterminarea mea imediata si definitiva.
„ Numele meu este Dr. Edward Mantil si eram (teoretic inca sunt) 
fizician la CERN, situat in Geneva, Elvetia. Sunt specializat in 
cercetare subatomica si a particulelor, cu precadere interactiuni de tip
 quark. Cu alte cuvinte, studiez particule minuscule si felul in care 
interactioneaza intre ele la viteze foarte mari. Pana Joi 15 Ianuarie 
2014 eram un om de stiinta absolut normal care lucra in campusul de la 
CERN. Majoritatea oamenilor de stiinta implicati in aceeasi bransa de 
cercetare ca si mine locuiesc aici in campusul CERN din Geneva si ies 
foarte rar, doar ca sa mai socializeze si ocazional sa-si viziteze 
familiile.
Majoritatea dintre dumneavoastra, care ati auzit de CERN, cu 
siguranta ati auzit de LHC (Large Hadron Colider) Gigantul Accelerator 
de Particule, cel mai mare instrument stiintific, cu un diametru de 
peste 20 de mile care se intinde pe teritoriul a doua tari (Elvetia si 
Franta). Opinia publica a fost informata cum ca af fi fost construit cu 
costul a zeci de miliarde de Euro in scopul de a studia cum a luat 
nastere Universul si ca, coliziunile care au loc inauntrul 
acceleratorului ne permit noua sa ne facem o oarecare parere despre un 
anume fenomen, care poate fi observat doar atunci cand particulele 
intercationeaza intre ele la viteze foarte mari. Acesta NU este motivul 
pentru care a fost creat acceleratorul, si nici lucrul care s-a facut cu
 aceasta masinarie de la pornirea ei. Scopul principal al CERN cand a 
construit acceleratorul a fost sa, ei bine sa deschida un portal. 
Dati-mi voie sa va explic: Ideea de portal a luat nastere in ani 1960, 
scrie 
efemeride.
Dupa ani de zile de incercari in a ascunde fenomenul OZN, incluzand o
 scara larga de interactiuni cu publicul cum ar fi incidentul de la 
Roswell si Batalia pentru Los Angeles inainte de asta, guvernele 
Statelor Unite, Marii Britanii si Franta, au decis sa-si uneasca fortele
 in speranta de a intelege ce sunt mai precis aceste obiecte 
neidentificate. Ideile erau impartite. Sunt oare OZN rile de pe alta 
planeta? Sunt oare din alt timp? Sau sunt pur si simplu isterie si 
deziluzie in masa cauzata de o imaginatie mult prea bogata a oamenilor 
care erau facuti pe ei de frica de comunisti si tehnologiile lor? Nu nu 
erau nici una din toate acestea. Universul nostru nu este decat o pagina
 dintr-o mare carte. Ganditi-va la o carte inchisa care sta pe o masa: 
vedeti fiecare pagina cum vine una peste cealalta legate intre ele de 
spatele dintre cele doua coperti. Universul nostru este doar un pagina 
într-o vasta si atotcuprinzatoare carte. Si pagina noastra nu este nici 
pe departe singura cu bogatii, gandire si civilizatie in ea. Fiecare 
pagina din carte reprezinta o alta dimensiune si fiecare are semnatura 
ei unica, propria ei istorie, si felul ei unic de diferentiere de 
celelalte pagini. Nici o pagina nu a fost facuta sa interactioneze una 
cu cealalta la fel cum nici cearneala nu se scirge de pe o pagina pe 
cealalta intr-o carte normala. Fiecare pagina, un Univers de sine 
statator.
Dupa cativa ani de calcule matimatice si flote intregi de oameni de 
stiinta care lucrau sub amenintarea exterminarii daca divulgau 
informatii despre munca lor, ideea de carte a luat nastere. Desi multi 
nu erau de acord, calculele matematice sustineau ideea de carte, si tot 
matematica arata ca era imposibil ca o pagina sa interactioneze cu 
cealalta. Asta pana in ani 1980. Dupa miliarde de dolari investiti in 
cercetari in jurul anilor 1980, a luat nastere ipoteza ca daca am 
folosii destula energie, si destula forta, concentrate spre un punct mic
 (de marimea unei impunsaturi de ac), teoretic am putea strapunge pagina
 si am putea trage cu ochiul la pagina vecina. Am putea deschide o usa 
din universul lor spre al nostru. Cand FAMILIA (numele de cod al 
grupului de oameni de stiinta care sunt la conducerea fiecarui 
departament de cercetare de la CERN) a vazut prezentarea initiala in 
Martie 1981, multe din tematicile expuse au adus ingrijorari grave in 
ceea ce priveste ramificatiile deschideri unui astfel de portal. Insa in
 numele stiintei, FAMILIA a decis sa imparta aceste informatii cu 
guvernul care le finanta constant cercetarile. La o intrunire ce a avut 
loc in Luxemburg, sefi de state ale noii formate Uniuni Europene, 
impreuna cu Statele Unite si China, le-au fost prezentate planuri pentru
 construirea unei masinari colosale care ar fi in stare sa deschida un 
portal pe care l-am putea inchide la discretie apoi. Portalul s-ar 
deschide si nivelurile de energie ar fi masurate pentru a demonstra ca 
CERN si-a indeplinit sarcina, si apoi portalul va fi inchis. Deschis – 
Inchis, simplu si atat.
Liderii guvernelor au inceput sa arunce cu fonduri interminabile 
catre FAMILIE si catre CERN in speranta de a intelege ce fel de putere 
se gaseste in alt Univers. Ganditi-va la cate posibilitati, surse de 
energie interminabile, mai rapide decat viteza luminii, armament care ar
 putea sterge distruge inamicii cu usurinta. Posibilitatile pentru 
putere erau de-a dreptul coplesitoare. Asa ca publicului i s-a servit o 
poveste („intelegerea universului”) si doar Familia si Guvernele stiau 
adevarul. Majoritatea fizicienilor de la CERN erau tinuti in ignoranta 
totala despre adevar, la urma urmei acceleratorul isi indeplinea 
functiunile normale si interactiona particule pentru vanatorii de finate
 dornici sa profite de asta. Insa teste pentru atingerea scopului ascuns
 erau facute numai in prezen ta Familiei si cativa fizicieni seletati. 
Eu sunt membrul Familie in divizia mea. Logic Familia initiala s-au 
pensionat sau am mai si murit din ei, dar exista exista acum o generatie
 noua, mai tineri si mai dornici de afirmare, si consecintele acestui 
fapt au fost si sunt in continuare dezastruoase. Si acum ca v-am facut 
aceasta mica prezentare, permiteti0-mi sa va explic ce s-a intamplat 
joia trecuta. Era o zi normala cu acceleratorul programat sa xecute 2 
coliziuni, una la 9 AM si una la 6.30 PM. Ambele au decurs perfect si 
experimentele au fost catalogate un succes. Am asistat la 2 coliziuni 
itregi si grupul general al cercetatorilor au fost foarte multimiti de 
munca lor.
In jurul ore 7 PM majoritatea echipei de cercetatori eliberase deja 
camera de observare, si acceleratorul fusese pus on modul stand-by. In 
timp ce camera de observare se golea, dispozitivul de identificare pe 
care il aveam la brau a inceput sa vibreze si pe ecranul acestuia a 
aparut scris „Living room”, mi-am dat seama imediat ce urmau sa faca. 
M-am uitat cu coada ochiului si am zarit pe Dr. Celine D’Accord, un al 
membru al Familiei si sef al departamentului de fizica plasmei. Si ea se
 uita la dispozitivul de identificare si la fel avea scris „Living 
Room”. Amandoi am inteles despre ce era vorba si am plecat. „Living 
room” (Sufrageria) era o camera mare din incinta situata in Sectorul A. 
Camera nu iesea in evidenta cu absolut nimic, parea perfect normala. 
Asta era si ideea ca sa ascunzi intentiile adevarate. Daca ne-am fi 
intalnit in vreo camera secreta pe la subsol am fi ridicat suspiciuni de
 fiecare data cand am fi mers sa facem un experiment. In time ce Celine 
si cu mine ne indreptam spre accelerator in Sectorul A, aerul rece al 
Elvetiei mi-a atins fata si m-a inviorat in timp ce traversam campusul. 
Noaptea era extrem de senina, si acest factor imi marea si mai mult 
suspiciunile. Mereu faceau aceste experimente in nopti senine ca 
aceasta. Am intrat in Sectorul A si ne-am indreptat catre cladirea 
principala. Usile s-au deschis cum ne-am apropiat si am facut drumul 
spre lifturi pe întinderea larga a holului cu tavane boltite.
Semnalul transmis de dispozitivele noastre de 
identificare a facut ca usile liftului sa se deschida automat inainte ca
 sa apasam macar pe buton. Cum am intrat inauntru usile s-au inchis si 
liftul a plecat. „Nu o sa ma obisnuiesc niciodata cu faza asta” a spus 
Celine, referindu-se la gradul ridicat de automatizare al cladirii. 
Fusesem programati la o intalnire in „Sufragerie” si cladirea stia asta,
 asa ca toate luminile se aprindeau pe unde era si usile se deschidea ca
 sa ne aratre calea. Miracolul tehnologiei. Am iesit din lift si ne-am 
indreptat spre camera de consiliu, odata ajunsi usa s-a inchis in 
spatele nostru si inauntru era adunata toata „Familia”. In capul mesei 
era „Father” (Tatal), o tanara si ambitioasa fiziciana pe nume Sandra 
O’Reilly, desemnata „Tatal”, intrucat treaba ei era sa dea ordine 
„Familiei” cu privire la aceste experimente clandestine. Atmosfera in 
camera nu era niciodata una tensionata, ba mai degraba una de entuziasm 
controlat. Familia incercase acest timp de experimente la fiecare 6 luni
 in ultimii 10 ani si nu au avut mare succes in tot acest timp. Avusesem
 mai multi „Tati” de atunci, incepand cu marele Dr. Bertramberg pana la 
mai putin cunoscutul, si mereu baut Dr. Yao, toti au esuat sa 
indeplineasca ceea ce Familia initiala si-a propus. Miliarde au fost 
cheltuite dar nici un portal nu a fost deschis.
” In seara asta incercam cu 40 Tera Electron Volts” ne-a anuntat Tatal.
Anuntul ei a facut liniste in sala. Membrii familiei se uitau unul la
 altul, unii entuziasmati, altii foarte ingrijorati, insa toti cu o 
senzatie generala de neincredere. ” Ultimele 4 incercari au fost intre 
10-20 Tera Electron Volts, nu am incercat niciodata nimic la o putere 
atat de mare! nu stim daca masinaria poate suporta un test de o astfel 
de magnitudine” a protestat Dr. Akava, seful Matematica Fizica si al 
Departamentului care era in masura sa spuna daca 40 Tera Electron Volts 
era sau nu posibil si se putea desfasura in siguranta. ” Am analizat 
toate consecintele posibile, si desi va trebui sa folosim dublul de 
energie din Retea, Guvernul Elvetian a fost informat si au fost de acord
 sa coopereze,” a raspuns imediat Tatal. Tonul ei linistit si controlat 
ajuta mult la detensionarea situatiei. M-am uitat spre Celine care in 
tot acest timp a tot scris niste calcule pe o bucata de hartie, dupa 
care s-a ridicat de pe scaun si a spus ” Tata, chiar daca am incerca sa 
atingem 40 TeV, calculele matematice ne arata ca asa ceva nu este 
posibil! Asa poutem sa dam acceleratorul la maxim pur si simplu si sa 
speram la ce e mai bine!”. ” Mai ai si alte obiectiuni pe care doresti 
sa le consemnam inainte de a incepe experimentul?” a intrebat Tatal, 
ignorand complet incercarile disperate ale lui Celine. Apoi Tatal s-a 
uitat la troti sa se asigure ca nu cumva sa mai aibe careva obiectiuni. ”
 Excellent, atunci vom proceda la efectuarea experimentului, toti sa 
fiti prezenti la ora 22.00 in camera de control” a anuntat Tatal si 
toata Familia s-a ridicat de la masa si a parasit „Sufrageria”.
Nimeni n-a mai scos un cuvant, am plecat in liniste deplina, ne-am 
indreptat spre lift, si am iesit din cladire in racoarea aerului 
elvetian.
Daca acceleratorul nu ar suporta vortajul de electroni, ar putea 
deveni instabila si sa se distruga, dar fiind ingropata in pamant ar fi 
evitata o catastrofa. Nu ar exista pierderi de vieti omenesti, insa 
Acceleratorul de Particule ar fi distrus si miliarde de dolari in 
finantari ar fi pierdute. De cealalta parte, daca experimentul ar fi un 
succes si am deschide un portal, am putea apoi oare sa inchidem ceva 
care funcioneaza la 40 de Tera Electron Volts? Calculele noastre 
sustineau 10 TeV, 20 TeV, la naiba hai sa zice si 30 TeV, dar nimeni 
nici nu a indraznit macar sa treaca vreodata peste. Oricum, aioci rolul 
nostru de oameni de stiinta s-a terminat si regretabilul rol de 
experimentatori in secret a inceput. Tot ce puteam face era sa spunem 
DA. La orele 22.00, impreuna cu Familia si cativa alti angajati CERN 
care stiau despre adevarata natura a experimentului, am inceput marele 
nostru experiment.
„Incepeti” a fost singurul ordin pe care l-a dat Tatal. Membrii 
Familiei s-au pus la posturile lor pentru a actiona acceleratorul, si 
astfel fatidicul experiment a inceput.
” Eliberati prima proba de particule” s-a ordonat. La cateva secunde 
dupa, sunetul gazului intrand in accelerator s-a auzit. Gazul si-a 
inceput cursa de 20 de mile in jurul acceleratorului castigand din ce in
 ce mai multa viteza. ” Eliberati a doua proba de particule” si un alt 
sunet de gaz intrand in accelerator s-a auzit circuland in directia 
opusa fata de primul. Ambele castingand viteza, circuland din ce in ce 
mai rapid, apropiindu-se de viteza luminii. Ca doi alergatori alergand 
pe o pista circulara din directii opuse., netingandu-se unul pe 
celalalt. ” Tata, ne apropiem de 30 TeV” a spus unul dintre membri. 
„Excelent, mariti energia la 35 de TeV in urmatoarele 3 minute”, s-a 
auzit comanda Tatalui dandu-ne mari fiori. Daca era sa se intample ceva 
acum se va intampla. „Marim la 35 de TeV” s-a auzit anuntul pe systemul 
intercom.
Cu toti am continuat sa ne uitam unul la celalalt, ingrijorarea 
noastra crescand din ce in ce mai mult. „Ajungem la 38 TeV” alt anunt 
s-a auzit. Insa nimic, nici o explozie, nici o eroare catastrofala, 
nimic. Teoretic acum 40 TeV era posibil, dar nicidecum indicat, totusi 
la 38 TeV, nici un semn de deteriorare structurala nu a fost observat, 
nimic. „S-a atins 40 TeV”. Ne-am uitat unul la celalalt uimiti. Am 
reusit ceea ce credeam imposibil: 40 TeV de energie impingea acum 
particulele in accelerator si puteam sa controlam aceasta putere. „Cand 
doi nori de particule au trecut unul pe langa celalalt razand, am 
realizat cu toti ca urmeaza sa se intample ceva diferit. Dintr-o data 
temperatura in camera a inceput sa creasca, simteam cum se incalzise 
dintr-o data, si prima reactie a fost de panica. ” OPRITI ACCELERATORUL”
 s-a auzit o exclamatie de la un membru al Familiei. „Masinaria se 
incalzeste, o explozie este iminenta” a continuat. „Asteptati” a spus 
Tatal, ochii ei sclipeau de la monitorul calculatorului din fata ei 
„uitati-va la indicatorii de temperatura, nu este nici o schimbare, 
totul pare normal!”
Cu totii ne-am uitat la cel mai apropiat panou de control si toate 
aratau ca totul este in regula, cu exceptia faptului ca termostatul din 
camera acum arata 35 de grade Celsius si cand incepusem erau 20 de 
grade, ce sa insemne asta?
„INCEPETI SECVENTA DE COLIZIUNE” a strigat puternic Tatal in 
microfon. „Coliziune in 4…3…2…” vocea automatizata de la intercom s-a 
auzit. „1…” si o lumina orbitoare a umplut camera, nu se mai intamplase 
niciodata asa ceva. Temperatura a cazut iar la 20 de grade, si lumina ne
 orbea efectiv, nu ne puteam vedea nici mainile lipite de fata. Dintr-o 
data s-a auzit un tipat inspaimantator, ca si cum cineva era batut 
groaznic, urmat de o tacere de mormant si apoi intuneric bezna. „Este 
toata lumea OK?” se auzea Celine din cealalta parte a camerei, „Sunt 
bine!” am raspuns eu.
“Sound off!” “Mantill, code: Fam-0113? “D’Accord, Code: Fam-0115? 
“Chung, Code: Fam – 0114? , membrii Familiei prezenti au inceput sa-si 
strige numele si codurile aferente in timp ce ochii nostrii incepeeau sa
 se adapteze la intunericul care se lasase in camera.
Cu un sunet puternic, lumina rosie de urgenta a inceput sa lumineze 
camera intermitent. Puteam sa vedem umbre in accelerator dar nimic 
cunoscut noua. Deja trecusera aproximativ 2 minute de cand intunericul 
cuprinsese camera si nici unul din noi nu auzise pe Tatal sa-si fi 
strigat numele si codul. „Unde este Tatal: a strigat Dr. Chang. Cu totii
 ne-am intors spre scaunul unde statea Tatal si puteam vedea o umflatura
 pe scaun da dar nu pe ea (ca si cum se evaporase din haine). Am reusit 
sa ajung la panoul de control si sa deschid iesirea de urgenta si am 
iesit pe coridorul de urgenta pana la lumina de siguranta si am aprins 
lumina si din nou camera de control s-a luminat. Ma luase panica ca nu 
stiam ce s-a intamplat cu Tatal si am fugit repede inapoi in camera.
Toti colegii mei erau complet uimiti, nimic in camera nu era 
modificat, toate erau la locul lor, si temperatura revenise la normal. 
Cu toate astea, pe scaunul unde era Tatal era doar o gramada de haine si
 efecte personale ale acesteia. Celine a alergat repede spre scaun si a 
inceput sa ravaseasca hainele si efectele personale in disperare: „A 
disparut!!! toate lucrurile ei sunt aici, bijuteriile, hainele, ID 
ul…absolut tot!”. Unde statuse Tatal acum erau doar lucrurile ei. A 
disparut pur si simplu. „