Scrisoarea unui fizician de la CERN care
ne da fiori! „Am facut ceva ce nu trebuia sa facem”! Ce siluete au
aparut in accelerator
Scrisoarea unui fizician de
la CERN care ne da fiori! „Am facut ceva ce nu trebuia sa facem”! Ce
siluete au aparut in accelerator
Va rog sa luati aminte la urmatoarele:1 – Incalc legile internationale privind obligatiile contractuale si secretul de serviciu publicand aceste informatii.
2 – Nu am sa va divulg locatia mea intrucat stiu ca orice incercare
sa dovedesc ceea ce am vazut sau la ce am luat parte va rezulta in
exterminarea mea imediata si definitiva.
„ Numele meu este Dr. Edward Mantil si eram (teoretic inca sunt)
fizician la CERN, situat in Geneva, Elvetia. Sunt specializat in
cercetare subatomica si a particulelor, cu precadere interactiuni de tip
quark. Cu alte cuvinte, studiez particule minuscule si felul in care
interactioneaza intre ele la viteze foarte mari. Pana Joi 15 Ianuarie
2014 eram un om de stiinta absolut normal care lucra in campusul de la
CERN. Majoritatea oamenilor de stiinta implicati in aceeasi bransa de
cercetare ca si mine locuiesc aici in campusul CERN din Geneva si ies
foarte rar, doar ca sa mai socializeze si ocazional sa-si viziteze
familiile.
Majoritatea dintre dumneavoastra, care ati auzit de CERN, cu
siguranta ati auzit de LHC (Large Hadron Colider) Gigantul Accelerator
de Particule, cel mai mare instrument stiintific, cu un diametru de
peste 20 de mile care se intinde pe teritoriul a doua tari (Elvetia si
Franta). Opinia publica a fost informata cum ca af fi fost construit cu
costul a zeci de miliarde de Euro in scopul de a studia cum a luat
nastere Universul si ca, coliziunile care au loc inauntrul
acceleratorului ne permit noua sa ne facem o oarecare parere despre un
anume fenomen, care poate fi observat doar atunci cand particulele
intercationeaza intre ele la viteze foarte mari. Acesta NU este motivul
pentru care a fost creat acceleratorul, si nici lucrul care s-a facut cu
aceasta masinarie de la pornirea ei. Scopul principal al CERN cand a
construit acceleratorul a fost sa, ei bine sa deschida un portal.
Dati-mi voie sa va explic: Ideea de portal a luat nastere in ani 1960,
scrie
efemeride.
Dupa ani de zile de incercari in a ascunde fenomenul OZN, incluzand o
scara larga de interactiuni cu publicul cum ar fi incidentul de la
Roswell si Batalia pentru Los Angeles inainte de asta, guvernele
Statelor Unite, Marii Britanii si Franta, au decis sa-si uneasca fortele
in speranta de a intelege ce sunt mai precis aceste obiecte
neidentificate. Ideile erau impartite. Sunt oare OZN rile de pe alta
planeta? Sunt oare din alt timp? Sau sunt pur si simplu isterie si
deziluzie in masa cauzata de o imaginatie mult prea bogata a oamenilor
care erau facuti pe ei de frica de comunisti si tehnologiile lor? Nu nu
erau nici una din toate acestea. Universul nostru nu este decat o pagina
dintr-o mare carte. Ganditi-va la o carte inchisa care sta pe o masa:
vedeti fiecare pagina cum vine una peste cealalta legate intre ele de
spatele dintre cele doua coperti. Universul nostru este doar un pagina
într-o vasta si atotcuprinzatoare carte. Si pagina noastra nu este nici
pe departe singura cu bogatii, gandire si civilizatie in ea. Fiecare
pagina din carte reprezinta o alta dimensiune si fiecare are semnatura
ei unica, propria ei istorie, si felul ei unic de diferentiere de
celelalte pagini. Nici o pagina nu a fost facuta sa interactioneze una
cu cealalta la fel cum nici cearneala nu se scirge de pe o pagina pe
cealalta intr-o carte normala. Fiecare pagina, un Univers de sine
statator.
Dupa cativa ani de calcule matimatice si flote intregi de oameni de
stiinta care lucrau sub amenintarea exterminarii daca divulgau
informatii despre munca lor, ideea de carte a luat nastere. Desi multi
nu erau de acord, calculele matematice sustineau ideea de carte, si tot
matematica arata ca era imposibil ca o pagina sa interactioneze cu
cealalta. Asta pana in ani 1980. Dupa miliarde de dolari investiti in
cercetari in jurul anilor 1980, a luat nastere ipoteza ca daca am
folosii destula energie, si destula forta, concentrate spre un punct mic
(de marimea unei impunsaturi de ac), teoretic am putea strapunge pagina
si am putea trage cu ochiul la pagina vecina. Am putea deschide o usa
din universul lor spre al nostru. Cand FAMILIA (numele de cod al
grupului de oameni de stiinta care sunt la conducerea fiecarui
departament de cercetare de la CERN) a vazut prezentarea initiala in
Martie 1981, multe din tematicile expuse au adus ingrijorari grave in
ceea ce priveste ramificatiile deschideri unui astfel de portal. Insa in
numele stiintei, FAMILIA a decis sa imparta aceste informatii cu
guvernul care le finanta constant cercetarile. La o intrunire ce a avut
loc in Luxemburg, sefi de state ale noii formate Uniuni Europene,
impreuna cu Statele Unite si China, le-au fost prezentate planuri pentru
construirea unei masinari colosale care ar fi in stare sa deschida un
portal pe care l-am putea inchide la discretie apoi. Portalul s-ar
deschide si nivelurile de energie ar fi masurate pentru a demonstra ca
CERN si-a indeplinit sarcina, si apoi portalul va fi inchis. Deschis –
Inchis, simplu si atat.
Liderii guvernelor au inceput sa arunce cu fonduri interminabile
catre FAMILIE si catre CERN in speranta de a intelege ce fel de putere
se gaseste in alt Univers. Ganditi-va la cate posibilitati, surse de
energie interminabile, mai rapide decat viteza luminii, armament care ar
putea sterge distruge inamicii cu usurinta. Posibilitatile pentru
putere erau de-a dreptul coplesitoare. Asa ca publicului i s-a servit o
poveste („intelegerea universului”) si doar Familia si Guvernele stiau
adevarul. Majoritatea fizicienilor de la CERN erau tinuti in ignoranta
totala despre adevar, la urma urmei acceleratorul isi indeplinea
functiunile normale si interactiona particule pentru vanatorii de finate
dornici sa profite de asta. Insa teste pentru atingerea scopului ascuns
erau facute numai in prezen ta Familiei si cativa fizicieni seletati.
Eu sunt membrul Familie in divizia mea. Logic Familia initiala s-au
pensionat sau am mai si murit din ei, dar exista exista acum o generatie
noua, mai tineri si mai dornici de afirmare, si consecintele acestui
fapt au fost si sunt in continuare dezastruoase. Si acum ca v-am facut
aceasta mica prezentare, permiteti0-mi sa va explic ce s-a intamplat
joia trecuta. Era o zi normala cu acceleratorul programat sa xecute 2
coliziuni, una la 9 AM si una la 6.30 PM. Ambele au decurs perfect si
experimentele au fost catalogate un succes. Am asistat la 2 coliziuni
itregi si grupul general al cercetatorilor au fost foarte multimiti de
munca lor.
In jurul ore 7 PM majoritatea echipei de cercetatori eliberase deja
camera de observare, si acceleratorul fusese pus on modul stand-by. In
timp ce camera de observare se golea, dispozitivul de identificare pe
care il aveam la brau a inceput sa vibreze si pe ecranul acestuia a
aparut scris „Living room”, mi-am dat seama imediat ce urmau sa faca.
M-am uitat cu coada ochiului si am zarit pe Dr. Celine D’Accord, un al
membru al Familiei si sef al departamentului de fizica plasmei. Si ea se
uita la dispozitivul de identificare si la fel avea scris „Living
Room”. Amandoi am inteles despre ce era vorba si am plecat. „Living
room” (Sufrageria) era o camera mare din incinta situata in Sectorul A.
Camera nu iesea in evidenta cu absolut nimic, parea perfect normala.
Asta era si ideea ca sa ascunzi intentiile adevarate. Daca ne-am fi
intalnit in vreo camera secreta pe la subsol am fi ridicat suspiciuni de
fiecare data cand am fi mers sa facem un experiment. In time ce Celine
si cu mine ne indreptam spre accelerator in Sectorul A, aerul rece al
Elvetiei mi-a atins fata si m-a inviorat in timp ce traversam campusul.
Noaptea era extrem de senina, si acest factor imi marea si mai mult
suspiciunile. Mereu faceau aceste experimente in nopti senine ca
aceasta. Am intrat in Sectorul A si ne-am indreptat catre cladirea
principala. Usile s-au deschis cum ne-am apropiat si am facut drumul
spre lifturi pe întinderea larga a holului cu tavane boltite.
Semnalul transmis de dispozitivele noastre de
identificare a facut ca usile liftului sa se deschida automat inainte ca
sa apasam macar pe buton. Cum am intrat inauntru usile s-au inchis si
liftul a plecat. „Nu o sa ma obisnuiesc niciodata cu faza asta” a spus
Celine, referindu-se la gradul ridicat de automatizare al cladirii.
Fusesem programati la o intalnire in „Sufragerie” si cladirea stia asta,
asa ca toate luminile se aprindeau pe unde era si usile se deschidea ca
sa ne aratre calea. Miracolul tehnologiei. Am iesit din lift si ne-am
indreptat spre camera de consiliu, odata ajunsi usa s-a inchis in
spatele nostru si inauntru era adunata toata „Familia”. In capul mesei
era „Father” (Tatal), o tanara si ambitioasa fiziciana pe nume Sandra
O’Reilly, desemnata „Tatal”, intrucat treaba ei era sa dea ordine
„Familiei” cu privire la aceste experimente clandestine. Atmosfera in
camera nu era niciodata una tensionata, ba mai degraba una de entuziasm
controlat. Familia incercase acest timp de experimente la fiecare 6 luni
in ultimii 10 ani si nu au avut mare succes in tot acest timp. Avusesem
mai multi „Tati” de atunci, incepand cu marele Dr. Bertramberg pana la
mai putin cunoscutul, si mereu baut Dr. Yao, toti au esuat sa
indeplineasca ceea ce Familia initiala si-a propus. Miliarde au fost
cheltuite dar nici un portal nu a fost deschis.
” In seara asta incercam cu 40 Tera Electron Volts” ne-a anuntat Tatal.
Anuntul ei a facut liniste in sala. Membrii familiei se uitau unul la
altul, unii entuziasmati, altii foarte ingrijorati, insa toti cu o
senzatie generala de neincredere. ” Ultimele 4 incercari au fost intre
10-20 Tera Electron Volts, nu am incercat niciodata nimic la o putere
atat de mare! nu stim daca masinaria poate suporta un test de o astfel
de magnitudine” a protestat Dr. Akava, seful Matematica Fizica si al
Departamentului care era in masura sa spuna daca 40 Tera Electron Volts
era sau nu posibil si se putea desfasura in siguranta. ” Am analizat
toate consecintele posibile, si desi va trebui sa folosim dublul de
energie din Retea, Guvernul Elvetian a fost informat si au fost de acord
sa coopereze,” a raspuns imediat Tatal. Tonul ei linistit si controlat
ajuta mult la detensionarea situatiei. M-am uitat spre Celine care in
tot acest timp a tot scris niste calcule pe o bucata de hartie, dupa
care s-a ridicat de pe scaun si a spus ” Tata, chiar daca am incerca sa
atingem 40 TeV, calculele matematice ne arata ca asa ceva nu este
posibil! Asa poutem sa dam acceleratorul la maxim pur si simplu si sa
speram la ce e mai bine!”. ” Mai ai si alte obiectiuni pe care doresti
sa le consemnam inainte de a incepe experimentul?” a intrebat Tatal,
ignorand complet incercarile disperate ale lui Celine. Apoi Tatal s-a
uitat la troti sa se asigure ca nu cumva sa mai aibe careva obiectiuni. ”
Excellent, atunci vom proceda la efectuarea experimentului, toti sa
fiti prezenti la ora 22.00 in camera de control” a anuntat Tatal si
toata Familia s-a ridicat de la masa si a parasit „Sufrageria”.
Nimeni n-a mai scos un cuvant, am plecat in liniste deplina, ne-am
indreptat spre lift, si am iesit din cladire in racoarea aerului
elvetian.
Daca acceleratorul nu ar suporta vortajul de electroni, ar putea
deveni instabila si sa se distruga, dar fiind ingropata in pamant ar fi
evitata o catastrofa. Nu ar exista pierderi de vieti omenesti, insa
Acceleratorul de Particule ar fi distrus si miliarde de dolari in
finantari ar fi pierdute. De cealalta parte, daca experimentul ar fi un
succes si am deschide un portal, am putea apoi oare sa inchidem ceva
care funcioneaza la 40 de Tera Electron Volts? Calculele noastre
sustineau 10 TeV, 20 TeV, la naiba hai sa zice si 30 TeV, dar nimeni
nici nu a indraznit macar sa treaca vreodata peste. Oricum, aioci rolul
nostru de oameni de stiinta s-a terminat si regretabilul rol de
experimentatori in secret a inceput. Tot ce puteam face era sa spunem
DA. La orele 22.00, impreuna cu Familia si cativa alti angajati CERN
care stiau despre adevarata natura a experimentului, am inceput marele
nostru experiment.
„Incepeti” a fost singurul ordin pe care l-a dat Tatal. Membrii
Familiei s-au pus la posturile lor pentru a actiona acceleratorul, si
astfel fatidicul experiment a inceput.
” Eliberati prima proba de particule” s-a ordonat. La cateva secunde
dupa, sunetul gazului intrand in accelerator s-a auzit. Gazul si-a
inceput cursa de 20 de mile in jurul acceleratorului castigand din ce in
ce mai multa viteza. ” Eliberati a doua proba de particule” si un alt
sunet de gaz intrand in accelerator s-a auzit circuland in directia
opusa fata de primul. Ambele castingand viteza, circuland din ce in ce
mai rapid, apropiindu-se de viteza luminii. Ca doi alergatori alergand
pe o pista circulara din directii opuse., netingandu-se unul pe
celalalt. ” Tata, ne apropiem de 30 TeV” a spus unul dintre membri.
„Excelent, mariti energia la 35 de TeV in urmatoarele 3 minute”, s-a
auzit comanda Tatalui dandu-ne mari fiori. Daca era sa se intample ceva
acum se va intampla. „Marim la 35 de TeV” s-a auzit anuntul pe systemul
intercom.
Cu toti am continuat sa ne uitam unul la celalalt, ingrijorarea
noastra crescand din ce in ce mai mult. „Ajungem la 38 TeV” alt anunt
s-a auzit. Insa nimic, nici o explozie, nici o eroare catastrofala,
nimic. Teoretic acum 40 TeV era posibil, dar nicidecum indicat, totusi
la 38 TeV, nici un semn de deteriorare structurala nu a fost observat,
nimic. „S-a atins 40 TeV”. Ne-am uitat unul la celalalt uimiti. Am
reusit ceea ce credeam imposibil: 40 TeV de energie impingea acum
particulele in accelerator si puteam sa controlam aceasta putere. „Cand
doi nori de particule au trecut unul pe langa celalalt razand, am
realizat cu toti ca urmeaza sa se intample ceva diferit. Dintr-o data
temperatura in camera a inceput sa creasca, simteam cum se incalzise
dintr-o data, si prima reactie a fost de panica. ” OPRITI ACCELERATORUL”
s-a auzit o exclamatie de la un membru al Familiei. „Masinaria se
incalzeste, o explozie este iminenta” a continuat. „Asteptati” a spus
Tatal, ochii ei sclipeau de la monitorul calculatorului din fata ei
„uitati-va la indicatorii de temperatura, nu este nici o schimbare,
totul pare normal!”
Cu totii ne-am uitat la cel mai apropiat panou de control si toate
aratau ca totul este in regula, cu exceptia faptului ca termostatul din
camera acum arata 35 de grade Celsius si cand incepusem erau 20 de
grade, ce sa insemne asta?
„INCEPETI SECVENTA DE COLIZIUNE” a strigat puternic Tatal in
microfon. „Coliziune in 4…3…2…” vocea automatizata de la intercom s-a
auzit. „1…” si o lumina orbitoare a umplut camera, nu se mai intamplase
niciodata asa ceva. Temperatura a cazut iar la 20 de grade, si lumina ne
orbea efectiv, nu ne puteam vedea nici mainile lipite de fata. Dintr-o
data s-a auzit un tipat inspaimantator, ca si cum cineva era batut
groaznic, urmat de o tacere de mormant si apoi intuneric bezna. „Este
toata lumea OK?” se auzea Celine din cealalta parte a camerei, „Sunt
bine!” am raspuns eu.
“Sound off!” “Mantill, code: Fam-0113? “D’Accord, Code: Fam-0115?
“Chung, Code: Fam – 0114? , membrii Familiei prezenti au inceput sa-si
strige numele si codurile aferente in timp ce ochii nostrii incepeeau sa
se adapteze la intunericul care se lasase in camera.
Cu un sunet puternic, lumina rosie de urgenta a inceput sa lumineze
camera intermitent. Puteam sa vedem umbre in accelerator dar nimic
cunoscut noua. Deja trecusera aproximativ 2 minute de cand intunericul
cuprinsese camera si nici unul din noi nu auzise pe Tatal sa-si fi
strigat numele si codul. „Unde este Tatal: a strigat Dr. Chang. Cu totii
ne-am intors spre scaunul unde statea Tatal si puteam vedea o umflatura
pe scaun da dar nu pe ea (ca si cum se evaporase din haine). Am reusit
sa ajung la panoul de control si sa deschid iesirea de urgenta si am
iesit pe coridorul de urgenta pana la lumina de siguranta si am aprins
lumina si din nou camera de control s-a luminat. Ma luase panica ca nu
stiam ce s-a intamplat cu Tatal si am fugit repede inapoi in camera.
Toti colegii mei erau complet uimiti, nimic in camera nu era
modificat, toate erau la locul lor, si temperatura revenise la normal.
Cu toate astea, pe scaunul unde era Tatal era doar o gramada de haine si
efecte personale ale acesteia. Celine a alergat repede spre scaun si a
inceput sa ravaseasca hainele si efectele personale in disperare: „A
disparut!!! toate lucrurile ei sunt aici, bijuteriile, hainele, ID
ul…absolut tot!”. Unde statuse Tatal acum erau doar lucrurile ei. A
disparut pur si simplu. „