Militarii Nicolae Roman și Francisc Tobă, asociați cu reprimarea sângeroasă a Revoluției din 1989, au devenit deputați AUR

ANCHETE • 10 DECEMBRIE 2020 • ANDREEA PAVEL • 13.516 VIZUALIZĂRI • 61 COMENTARII

Deputații Nicolae Roman (Buzău) și Francisc Tobă (Brașov), aleși pe listele AUR la alegerile parlamentare din 2020, au în comun atât apartenența la noul partid controversat, cât și episodul Revoluției din 1989.

ADVERTISING

Roman și Tobă au deschis listele Alianței pentru Unirea Românilor pentru Camera Deputaților în județele Buzău, respectiv Brașov, și reprezintă două personaje controversate din trecutul politic al României.

Francisc Tobă (n. 23 iunie 1953) a absolvit Academia Militară Tehnică din București, unde a devenit ”specialist în armament și rachete”, și a fost președintele FSN Sibiu și deputat FDSN în 1992. În perioada 1992-1996, Tobă a fost deputat în PDSR condus de Ion Iliescu și a lucrat la înființarea Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS).

Epochtimes-romania.ro notează că numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în 1989, speță cu peste 700 de victime (morți, răniți și lipsiți de libertate), care a fost clasată în 2010.

Ziarul de Iași a scris, în 15 septembre 1999, că Francisc Tobă (lt.col. (r)) era acuzat și trimis în judecată pentru reprimarea manifestanților sibieni precum și de uciderea sau rănirea unor ofițeri ai Ministerului de Interne și ai Securității. Tobă urma să fie judecat pentru tentativă la omor deosebit de grav și complicitate la tratamente neomenoase.

Procurorii militari stabiliseră că în externarea cu forța și transportarea anumitor răniți la evenimentele din 1989, din Sibiu, de la Spitalul Județean la unitatea militară, unde aceștia au fost bătuți, a fost implicat și Francisc Tobă.

Dosarul a fost întors de judecători la Parchetul Militar, pentru vicii de procedură, iar în 2010 a fost clasat de procurori. Francisc Tobă a fost consilierul lui Adrian Năstase și a candidat pentru Parlamentul României și din partea PSD. În 2019, Tobă făcea parte din conducerea Partidului Neamul Românesc al fostului parlamentar PSD, Ninel Peia.

În clipurile de promovare rostogolite în campania electorală din 2020, Francisc Tobă vorbește despre ”umilința pe care o suportă militarii pensionari din partea factorului politic”. Tobă susține că militarii în rezervă au fost ”aruncați la coșul de gunoi” după 1989, ”trimiși în Cișmigiu și să se ocupe de nepoți”, cu pensii ”blamate tot timpul”: ”Oștenii au solde de activi sau de militari în rezervă. Nu mai promovați confuzia asta, politicieni de duzină!”.

Și numele generalului Nicolae Roman (n. 18 aprilie 1956), un alt militar de carieră controversat, este legat de episodul încercărilor sângeroase de înăbușire a Revoluției din 1989, doar că de data aceasta în Timișoara.

Centrul Național de Documentare, Cercetare și Informare despre Revoluția din 1989 Timișoara (care activează în cadrul Asociației Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie 1989 din Timișoara) a publicat lista unităților militare ale Ministerului Apărării care au participat la represiunea din Timișoara.

În această listă apare și numele lui Nicolae Roman (căpitan la acea vreme) din cadrul UM 01185 Regimentul Mecanizat. Conform CNDCI, acest regiment a acționat chiar la începutul manifestațiilor, în noaptea de 16/17 decembrie:

• „Regimentul a acţionat în noaptea de 16/17 decembrie cu circa 160 de militari în zona Parcul Central Piaţa Libertăţii-Piaţa-700 Circumvalaţiuni-Piaţa Dacia, Torontal, iar în 17 decembrie cu 220 de militari dizlocaţi astfel: 100 la Poşta Mare-Hotel „Continental, 80 la Podul Decebal-Piaţa Traian, 40 în Piaţa Libertăţii-Operă-Catedrală. În data de 18 decembrie unitatea desfăşoară în Timişoara aproximativ 200 de soldati, 7 TAB-uri, 4 autocamioane şi o autospecială”, se arată în document.

Roman a fost distins cu mai multe decorații, printre care și „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”,  și Medalia aniversară „10 ani de la Revoluţia Română Anticomunistă din Decembrie 1989”.

Roman a absolvit Academia Militară din Bucureşti (Facultatea de Arme Întrunite, Tancuri şi Auto) și ulterior a fost numit comandant al
Batalionului 1 Infanterie din Regimentul 32 Mecanizat „Mircea” de la Timişoara, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1991.

În primii ani după Revoluție (1991-1997), Roman a fost încadrat la Cabinetul ministrului Apărării Naţionale, în timpul mandatelor lui Victor Atanasie Stănculescu, Niculae Spiroiu, Gheorghe Tinca și Victor Babiuc.

Conform CV-ului său, în 2001, Roman a înființat și comandat prima brigadă logistică din Armata Română – Brigada Logistică Ploiești. Ulterior, în perioada 2007-2008, a deţinut funcţia de şef Instrucţie şi Doctrină (şi Inspector General al Forţelor Terestre) în Statul Major al Forţelor Terestre. Ulterior a devenit șef al Direcţiei Structurişi Planificarea Înzestrării din cadrul
Statului Major General, iar din 2010 a devenit profesor universitar.

Conform aceluiași document, din ianuarie până în iunie 2011, Roman a deţinut funcţia de şef al Direcţiei instrucţie şi doctrină din cadrul Statului Major General, iar începând cu 20 iunie 2011, a trecut în retragere cu gradul de general-maior.

În 2012, Nicolae Roman a candidat la Primăria București din partea partidului PRODEMO și se prezenta într-o emisiune de la Giga TV ca fiind un om care vine ”dintr-o meserie foarte exactă care se cheamă Armata”. Roman spunea în 2012 că democrația ”abia se înfiripă în România, fiind abia la început”. Roman a mai declarat că ”a avut onoarea” să fie la Timișoara în 1989.

 

 

 

 

• PRIMA PAGINĂ
• ARTICOLE
• PERLE
• ANALIZE
• STIRILE ZILEI
• CONTACT

 

BIOGRAFII GLORIOASE: CUM A FOST LEGENDAT MINISTRUL CIUCA DREPT EROU DE RAZBOI IN IRAK

11 comentarii / 9261 vizualizări / 5 decembrie 2020

Nasc și în România eroi, ni s-a băgat în cap în ultimii ani, servindu-ni-se pe tavă exemplul măreț al generalului Nicolae Ciucă, actual ministru al Apărării, cel care a fost zugrăvit drept primul și singurul comandant român într-o bătălie de la al doilea război mondial încoace. Doar că marea bătălie în care geneneralul a luptat eroic a existat în cea mai mare măsură doar în mintea lui și a unor organe de presă care au pus din greu umărul la legendarea lui Ciucă.

Un material interesant a apărut ieri pe blogul fostului director al Realitatea TV, jurnalistul Edward Pastia, despre probleme majore din interiorul armatei române, în special în perioada în care s-a aflat sub conducerea generalului Nicolae Ciucă, fost șef al Marelui Stat Major, în prezent ministru.
Aflăm de aici despre achiziții păguboase de armament, de avansări și decorări de amante ori rubedenii ale miniștrilor din cabinetul Orban etc.

Ne-a atras, însă, atenția, un paragraf cu totul special.

”Onorabilul domn Ciucă nu și-a construit doar cariera cu sprijin din exterior, a lucrat și pentru imagine cu grijă și cam singurul profesionalism de care dă dovadă. În urmă cu câțiva ani Radu Dobrițoiu, un angajat al TVR care sprijină fără rezerve ascensiunea generalului și pe a grupului de interese din jurul său, produce o mistificare de presă sub titlul „Bătălia de la Nassiriyah, prima lupta a Armatei Române de după cel de-al doilea război mondial”. Astazi i-am pune reportajului eticheta „fake news”, dar în urmă cu câțiva ani era doar o minciună ordinară. Nu există în istorie nicio batălie de la Nassiryah în perioada în care domnul Ciucă se ascundea în comandamentul batalionului, cum nu există performanță remarcabilă a domnului Ciucă în ultimii 7 ani de când păstorește destinele Armatei. Asta doar ca să înțelegem lipsa totală de scrupule a unui individ care, demonstrat, calcă orice în picioare pentru a-și alimenta orgoliul și îngâmfarea”.

Sceptici din fire, ne punem meticulos pe verificat.
Stupoare maximă: așa e.
„Bătălia de la Nassiriyah” a lui Ciucă e un fake de proporții. Umflat la proporții imense de către corespondentul TVR și al Radio România Actualități, Radu Dobrițoiu, fin al lui Nicolae Ciucă, potrivit unor surse, și actual consilier ministerial al acestuia.

Să o luăm metodic.

Ce aflăm, bunăoară, din materialele lui Dobrițoiu dedicate ”marii” bătălii:

”Nicolae Ciuca a fost primul comandant roman care a ajuns in Irak cu drapelul de lupta, fara a anticipa insa ca isi va comanda personal militarii in prima batalie din istoria postbelica a Armatei Romaniei. In prima lupta reala a Armatei Romaniei in NATO. Se intampla in noaptea de 14 spre 15 mai 2004, Batalia de la Nassiryiah, atunci cand Scorpionii rosii au fost chemati de brigada italiana din care faceau parte sa sustina flancul de est al orasului si podul peste Eufrat din acea regiune.”

Sintagma ”Bătălia de la Nassiryiah”, care dă chiar titlul unui amplu reportaj, revine obsesiv, de niște ani, într-o grămadă de articole de presă cu referire la generalul Nicolae Ciucă.
Practic, ni s-a inoculat ideea că armata noastră e condusă de un erou care a comandat o mare bătălie în deșert și a ieșit victorios, smulgînd admirația întregului NATO.

 

În realitate, lucrurile stau nițel diferit.

Există o singură asemenea sintagmă cu acoperire în realitate, și anume bătălia de Nassiryiah din perioada 23 martie- 2 aprilie 2003, în principal între soldații americani ai US 2nd Marine Expeditionary Brigade și soldați britanici și forțele irakiene. Nassiryiah era cartierul general al corpului 3 al armatei irakiene, care au sfîrșit prin a fi învinse. Bătălia de la Nassiryiah, chiar reală, a generat, reamintim, un mare fake de presă, legendarea celebrei femei-soldat Jessica Lynch, eroina de război despre care presa americană a relatat pe spații ample cum a continuat să tragă împotriva dușmanilor deși era grav rănită etc.
Cîteva săptămîni mai tîrziu a venit dezumflarea mitului: audiată în congres, Ecaterina Teodoroiu americană a recunoscut că nu a tras nici măcar un singur foc, deoarece leșinase după ce vehiculul său fusese atacat, și nu fusese rănită de niciun glonț.

Dacă legendarea s-a practicat la americani, de ce nu ar fi mers și la români?

Din iulie 2003 pînă pe 1 decembrie 2006, avea să se declanșeze Operațiunea ”Babilonul Antic”, în cadrul căreia Nassiryiah avea să intre sub controlul armatei italiene, conduse de generalul Marco Chiarini. Misiunea principală era menținerea păcii în zonă și refacerea orașului sub aspectul infrastructurii, restaurarea serviciilor publice etc.
Au existat și unele incidente în perioada respectivă.
Pe 12 noiembrie 2003, spre exemplu, a avut loc un atentat-sinucigaș cu bombă la o bază militară din Nassiryiah, soldat cu moartea a 19 italieni și revendicat de al-Qaeda.

Ulterior, între 6 aprilie și finele lunii mai 2004, între armata italiană și irakieni au mai avut loc cîteva ciocniri sporadice, în principal pentru apărarea celor trei poduri peste Eufrat ale orașului.

Legenda generalului Ciucă, adus la începutul anului 2004, pînă în iulie, la Nassiryiah drept comandant al unui batalion de infanterie, are punctul de pornire în noaptea de 14-15 mai, cînd ar fi avut loc o asemenea ciocnire cu irakienii rebelului Ansar al Mahdi.

Un eveniment de o amploare atît de redusă încît abia de pot fi găsite vagi, foarte vagi, referiri la el în presă ori în varii documente dedicate evenimentelor din Irak, necum să vorbim de o aprigă bătălie.

În orice caz, nicio legătură cu relatările generalului Ciucă din interviurile lui Dobrițoiu, din care ai trage concluzia că s-au tras mai multe rachete și gloanțe în noaptea aceea, în apărarea unui pod, decît în tot războiul din Vietnam. Curios, după ”mii de gloanțe și rachete” conform declarațiilor personajelor implicate în poveste, nu a existat niciun mort ori măcar rănit de vreo parte, sau vreun prizonier. Doar un subofițer femeie care spune că ”i s-a zgîlțîit casca pe cap” după explozia unei lovituri de AG.

Ca să ne facem o idee despre amploarea ”bătăliei” de la Nassiryiah e suficient să studiem siteul oficial al United Nations High Comissioner for Refugees, în secțiunea dedicată cronologiei evenimentelor din Irak din luna mai 2004. ”Bătălia” condusă de Ciucă, soldată cu două transportoare defecte, nici măcar nu figurează pe listă, deși acolo sunt consemnate evenimente mult mai mărunte precum protestele unor studenți împotriva noului drapel irakian etc.

Să fim bine înțeleși: considerăm că orice incident care implică arme militare, mai ales pe teren străin, își are gradul lui de periculozitate și nu trebuie minimalizat. Oricînd se pot pierde vieți și pot fi răniți oameni. E un act de curaj fie și doar să activezi într-un asemenea teatru de conflict.

E cale lungă, însă, de aici pînă la a ridica un oarecare schimb de focuri în apărarea unui pod la rangul de ”Bătălia de la Nassiryiah” pentru a induce confuzia cu adevărata bătălie, din urmă cu un an, și a umfla cu pompa meritele unui ofițer, legendat probabil în mod controlat în numele unor misiuni ulterioare.

Nici Jessicăi Lynch, sus pomenită, nu i-a fost ușor să activeze în Irak ca militar, dar exacerbarea faptelor sale de vitejie a provocat valuri de nemulțumiri și critici internaționale după ce s-a aflat adevărul.

Revenind, operațiunea de aureolare a generalului Ciucă de-a lungul anilor scurși de atunci a fost executată în principal de jurnalistul Radu Dobrițoiu, pe care generalul l-a luat cu el în misiuni – a fost și la Nassiryiah în celebra noapte – și care azi, cum spuneam, e consilier al ministrului Apărării. Iar legenda a fost rostogolită, fără intenție neapărat, de restul presei pînă cînd aproape devenit mit.

Mitul unicului mare comandat român de după al doilea război mondial, devenit primul ministru adus în guvern direct din activitatea militară, de vreo două decenii încoace și dat uneori la bursa zvonurilor drept viitor premier. (Bogdan Tiberiu IACOB)