CA INTRE .....FRATII DE CRUCE!!!!

DEZVĂLUIRI ŞOCANTE în sânul PDL. Gelu Vişan: Radu Berceanu mi-a oferit ŞPAGĂ. Ce spune Berceanu

19 Octombrie 2012

Gelu Vişan: Berceanu mi-a oferit ŞPAGĂ

 7

Deputatul PDL Gelu Vişan îl acuză pe fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, că i-ar fi oferit şpagă, în 2008.

Gelu Vişan a făcut această dezvăluire joi seară, în cadrul unei emisiuni difuzate de România TV, potrivit Ziare.com.

Fostul ministru al Transporturilor ar fi vrut să îi dea mită deputatului PDL în jur de 100.000 de euro pentru ca în locul Stadionului Tineretului din Craiova, care trebuia dărâmat, să se construiască un mall.

Gelu Vişan a explicat că, iniţial, nu a dezvăluit nimic despre acest lucru pentru a vedea până unde va merge Berceanu. Ulterior, Vişan a vorbit în Consiliul Judeţean, iar proiectul nu a mai fost continuat.

Gelu Vişan a făcut dezvăluiri şi în privinţa altor afaceri ale colegilor democrat-liberali din Dolj. Deputatul PDL spune că a discutat despre aceste probleme cu Vasile Blaga şi chiar cu Emil Boc pe vremea când era premier. Aceştia i-au atras atenţia să oprească scandalul.

Gelu Vişan a făcut, în ultimele zile, mai multe dezvăluiri despre unii colegi din filiala PDL Dolj, despre care a spus că au avut afaceri cu statul în valoare de 30 de milioane de euro. În replică, PDL Dolj l-a dat în judecată pentru calomnie pe Vişan, cerându-i deputatului 500.000 de lei.

Senatorul PDL Radu Berceanu este de părere că deputatul democrat-liberal Gelu Vişan a iscat scandalul în organizaţia PDL de Dolj pentru că vrea să fie dat afară din partis şi, astfel, să plece la PP-DD.

OARE a papat si RH+ ??!!

Remunerare, abuz și mituire la ICR

Remunerare, abuz și mituire la ICR

Cristina Alexandrescu / 16 Oct 2012 19:14

La orice schimbare firească în Institutul Cultural Român unele persoane umplu site-urile cu reacţii vehemente, dincolo de normala diferenţă a punctelor de vedere. Aceste persoane sunt cu atât mai vehemente cu cât au încasat mai mult din banii instituţiei.

După  cum atestă documentele aflate la serviciile financiare, în lunile ianuarie-iunie 2012, de exemplu (se pot lua ca ilustrare şi alte perioade din anii trecuţi), Institutul Cultural Român a plătit onorarii (peste 1.700 de onorarii în şase luni) fără seamăn cu alte institute sau centre culturale naționale (americane, germane, franceze, chineze etc.).

Iată câteva observaţii pe documente financiare ale perioadei amintite:

a) Institutele Culturale Române (vezi Madrid, Varşovia, New York, Londra, Viena etc.) au plătit onorarii numeroase unor participanţi locali la manifestări – plăţi pe o scară mai mare decât alte institute sau centre culturale naţionale;

b) S-au plătit,pentru activităţi modeste, de 2-3 ore, onorarii foarte ridicate (11.000 Euro la Budapesta, 2.000 Euro la Stockholm, 2500 Euro la Paris, 3.300 Euro la Viena, 3.000 Euro la Viena. 3.000 Euro la Lisabona etc.). Oricine se bucură când primeşte onorarii, dar nu putem pretinde României să plătească onorarii mai mari şi mai multe decât alte ţări pentru acţiuni oarecare. Trebuie distins între remunerare justificată, pe de o parte, abuz şi mituire, pe de altă parte;

c) Sunt persoane care au încasat, ca onorarii la Institutul Cultural Român, în şase luni, peste 25.000 de Euro pentru activități cu rezonanţă redusă;

d) Sunt şi exemple cel puţin groteşti, precum plata, la Institutul Cultural Român din Budapesta, pentru„Festivalul Piftiei”, a 1.500 Euro, ca „premiu pentru excentritate”;

e) Un emigrant în SUA a încasat onorarii pentru conferinţe în propria universitate şi alte universităţi. În două zile succesive a fost plătit de ICR New York (cu 1200, respectiv 1200 Euro), în alte două zile succesive de ICR Londra (cu 500 euro, respectiv 1000 euro), pentru ca, în aceeaşi zi, să fie plătit de ICR Londra (cu 400 de euro), iar, în același timp, să-şi publice o carte în engleză pe banii ICR;

f) O profesoară clujeană s-a deplasat prin ICR-uri din diferite capitale cu sume remarcabile pe acţiuni obişnuite (400 de euro pe acţiune);

g) cercul celor din ţară care au primit onorarii pentru activităţile menţionate este restrâns şi nu cuprinde, decât prin excepţie, nume importante;

h) cercul celor din alte ţări care au primit onorarii pentru participare la acţiuni nu cuprinde decât extrem de rar personalităţi de notorietate;

i) s-au plătit onorarii mari pentru activităţi ce nu ţin de cultura română.

Putem adăuga multe alte observaţii şi exemple. Sunt în joc chestiuni de legalitate – pe unele Curtea de Conturi le-a semnalat deja, iar altele au atras măsuri ale Ministerului Finanţelor şi, de la început, chestiuni de moralitate a funcţionării în instituţii publice. Documentele financiare sunt grăitoare şi stau la dispoziţia celui interesat.

Nu facem caz de trecutul Institutului Cultural Român, căci suntem preocupaţi de prezent şi de viitor. Dar adevărul trebuie restabilit şi spus.

SE DA TAINUL ! !

Ponta, despre participarea lui Băsescu la Congresul PPE : reprezintă "o problemă constituţională foarte gravă"

16 octombrie 2012, 06:42 |  Autor: Iulia Marin |

Premierul Victor Ponta şi Președintele Traian Băsescu

 

Preşedintele Bãsescu va încãlca din nou Constituţia participând, în calitate de preşedinte al României, la Congresul Partidului Popular European (PPE), deşi şeful statului nu poate face politicã şi, implicit, nu poate participa la manifestãri ale unui partid politic, afirmã liderul USL, Victor Ponta.

"Nu am niciun fel de ostilitate faţă de niciunul dintre participanţi, am o singurã problemã constituţionalã foarte gravã: conform Constituţiei României, preşedintele României, indiferent cum îl cheamã, nu face politicã, nu este membru al vreunui partid politic şi nu participã, implicit, la manifestãri ale unui partid politic. Domnul preşedinte Bãsescu, ca de obicei, va încãlca aceastã regulã constituţionalã. Sigur cã va trebui sã spunem lucrul ãsta", a spus Ponta la Antena 3.

El a adãugat cã liderii USL sunt proeuropeni, dar nu dispuşi sã îşi dea ţara pentru "interese personale, aşa cum a fãcut preşedintele Bãsescu de foarte multe ori".

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele CE Jose Manuel Barroso, liderul actual al PPE Wilfried Martens, dar şi preşedintele Traian Bãsescu figureazã pe lista vorbitorilor la Congresul PPE care se va desfãşura, miercuri şi joi, la Palatul Parlamentului.

Modelul suedez

14 octombrie 2012

Am primit prin mail, de la un verişor, un material, fiind rugat să î citesc tot. Cum niciodata nu mi-a trimis  Spamuri sau material de umplutură, i-am ascultat sfatul. Cu menţiunea că este un material primit pe mail şi nu cunosc sursa original, vă invit să citiţi şi să meditaţi.

„În curând se împlinesc 18 ani de când am început să lucrez la Volvo, o întreprindere suedeză. A lucra cu ei este ceva foarte interesant. Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricât de ingenioasă sau simplă ar fi ideea. Este o regulă.

Procesele de globalizare cauzează în noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici etc…) o anxietate generalizată în căutarea de rezultate imediate. În consecinţă, stilul nostru rapid nu se încadrează deloc cu termenele de scadenta întârziate ale suedezilor.

Suedezii dezbat, şi iar dezbat, organizează “n” şedinţe, efectuează evaluări etc…, ŞI LUCREAZĂ… după o schemă mult mai încetinită. Ceea ce este uimitor, este că acest stil da rezultate tot timpul, în timpul lor (al suedezilor), astfel că punând împreună maturitatea necesităţii cu tehnologia potrivită, nu prea înregistrează pierderi.

Pe scurt:

1) Suedia este de mărimea unui singur stat din Mexic;

2) Nu are decât 2 milioane de locuitori;

3) Cel mai mare oraş, Stockolm, abia dacă are 500 de mii de locuitori, aşa că o mică localitate din Mexic;

4) Mari întreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rău în asta, nu-i aşa? Pentru a avea o idee de importanţa lor, ajunge să menţionez că Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NAŞA…

Poate se înşeală suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie să menţionez că nu cunosc un alt popor care să aibă o cultură colectivă că a suedezilor.

Vă voi povesti o scurtă istorie doar ca să vă faceţi o idee: Prima dată când m-am dus în Suedia în 1990, unul dintre colegii mei suedezi mă aducea la serviciu în fiecare dimineaţă cu maşina lui. Era în septembrie, era frig şi fulguia. Ajungeam foarte repede la întreprindere şi el parcă maşina tot timpul foarte departe de intrare. În fiecare dimineaţă vin în jur de 2 mii de angajaţi cu maşina la serviciu…

În prima zi nu am făcut nici un comentariu, nici în a doua sau în a treia, dar în una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multă încredere, l-am întrebat pe colegul meu:

- Aveţi locuri de parcare fixe aici? Am văzut că parcarea este complet goală când ajungem şi totuşi tu parchezi la mare distanţă de intrare…

Iar el mi-a răspuns pur şi simplu:

- Noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul să mergem până la intrare, dar cei care ajung mai târziu, au mai multă nevoie să găsească locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

Imaginaţi-vă ce faţă am făcut. Şi acest lucru a fost suficient ca să-mi schimb în profunzime mentalitatea.

Mai nou, în Europa există un curent denumit “Slow Food” (Slow Food Internaţional Association), Asociaţia internaţională a alimentaţiei cu răbdare, al cărei simbol este melcul şi care îşi are sediul în Italia.

Ceea ce predica aceasta mişcare “slow food” este că oamenii trebuie să mănânce şi să bea lent, pentru a savura mâncarea, pentru a se bucura de procesul de preparare al mâncării, împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă şi de calitate.

Ideea este de a se contrapune spiritului “Fast Food” şi a tot ceea ce reprezintă el ca stil de viaţă. Surpriză este că această mişcare Slow Food, serveşte ca bază pentru o mişcare mult mai amplă numită Slow Europe, după cum descrie revista Business Week în ultimele sale ediţii europene. Totul a pornit de la punerea în discuţie a grabei şi nebuniei generate de globalizare, de dorinţa de a avea nivelul vieţii în cantitate mare, opus la a avea calitate, (mă refer la calitate de viaţă, sau calitate umană).

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puţin (35 de ore pe săptămână), sunt mai productivi decât colegii lor americani sau britanici. Şi germanii, care în multe întreprinderi au implantat săptămână de muncă de 28,8 ore, au văzut productivitatea crescând cu un lăudabil 20%. Aceasta atitiudine, numită “slow attitude”, atrage atenţia până şi americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat şi în cantitate mare. Pe de altă parte, această atitudine fără grabă nu înseamnă să se facă mai puţin, nici să se obţină calitate şi productivitate mai mici, ci mai multă perfecţiune, atenţie la detalii şi mai puţin stress. Practicând acest lucru în viaţă, înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comodităţi, ale vieţii în micile comunităţi. O întoarcere la AICI, prezent şi concret, opus lui MONDIAL, indefinit şi anonim, înseamnă a relua valorile esenţiale ale fiinţei umane, a relua micile plăceri ale cotidianului, ale vieţii simple şi ale convieţuirii, ale religiei şi credinţei.

ÎNSEAMNĂ UN MEDIU DE LUCRU MAI PUŢIN COERCITIV, MAI VESEL, MAI CALM, ŞI TOTUŞI MAI PRODUCTIV, MEDIU ÎN CARE TOŢI OAMENII FAC CU PLĂCERE CEEA CE ŞTIU EI SĂ FACĂ MAI BINE.

E recomandabil să ne gândim mai în amănunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu răbdarea trece marea” şi “Graba strica treaba”, să merite din nou atenţia noastră în aceste timpuri de nebunie. Nu ar fi bine că întreprinderile din comunitatea, oraşul, statul sau ţara noastră să înceapă a dezvolta programe serioase de calitate, fără grabă, chiar pentru a mări productivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor, fără a pierde calitatea umană?

În filmul “Parfum de femeie” există o scenă de neuitat în care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fată la dans şi ea îi răspunde:

- Nu pot, logodnicul meu va sosi în curând. La care orbul îi răspunde:

- Ştii, viaţa se trăieşte într-o clipă, şi o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este această scenă de 2 sau 3 minute.

Mulţi trăiesc alergând după timp şi îl ajung doar când mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp.

Alţii sunt prea nerăbdători să trăiască în viitor, şi uită să trăiască în prezent, care este unicul timp care există cu adevărat.

Toţi avem pe această planetă acelaşi timp, nici mai mult, nici mai puţin de 24 de ore pe zi. Diferenţa sta în utilizarea acestor ore de către fiecare dintre noi. Trebuie să învăţăm să profităm de fiecare moment, pentru că, după cum zice John Lennon: “Viaţa este ceea ce se întâmplă în timp ce planificăm viitorul”.

Vă felicit pentru că aţi reuşit să citiţi acest mesaj până la sfârşit.

Mulţi l-ar fi citit doar până la jumătate, ca să nu piardă timpul… Atât de valoros în această lume globalizată!

(Autorul este un imigrant mexican în Suedia)…”

Daca ti-a placut articolul trimite-l mai departe!