Google Website Translator Gadget

marți, 4 noiembrie 2014



Sfânta indignare a căpşunarilor




Cum arata harta voturilor dupa primul tur!
capsunariCăpşunarii din Vest sunt furioşi. Lor li s-au alăturat doamnele care au grijă de bătrâni, domnii şi doamnele care întind mâna dar şi multe alte categorii sociale care ne fac atâta cinste. Domniile lor sunt supăraţi pentru că nu şi-au putut exercita dreptul constituţional de a vota. Şi cum supărarea arde sufletul, distinşii noştri expaţi şi-au pus în mod european şi civilizat poalele în cap şi au început să urle.
Că cum adică îşi permite odiosul stat pe care l-au părăsit să le nesocotească dreptul la vot? Adică tocmai lor, celor mai buni dintre noi, ditai’ căpşunarii care lucrează europeneşte pe 700-800 euro/lună să le facă patria dân’ ăstea?
Adică na, o fi adevărat că 80-90% dintre ei au apucat să voteze, este adevărat – şi o recunosc şi ei – că de astă dată nu s-a mai fraudat nimic, dar s-a stat la coadă şi pe tot cuprinsul Europei au rămas câţiva căpşunari nevotaţi.
Necaz mare, văleu, ce ne facem? Păi să mai închiriem nişte clădiri dacă ambasadele şi consulatele nu ajung. Să deschidem în ţările în care locuiesc distinşii căpşunari câte 2-3-5 ambasade şi două duzini de consulate pentru ca domniile lor să poată vota. Sau măcar o urnă mobilă care să umble după dânşii. Sau şi mai bine, fiecare căpşunar să primească o ştampilă de vot şi 2-3 buletine de vot. Aşa ar fi apucat să voteze toată lumea.
Fireşte că acest fapt a generat o oarecare agitaţie în ţară. 10% dintre expaţi n-au votat, văleeeeeu, ce ne facem ?!? Desigur că în ţară lumea nu e totuşi atât de proastă încât să facă caz din asta, dar din păcate imensul aparat de propagandă băsist a lovit din nou în creierele puţin antrenate ale internauţilor din românica. Diavolul de Băsescu – şi eu chiar cred că acest om e dracu’ gol – a găsit de ce să se agaţe. N-au fost aranjate corespunzător secţiile de votare pentru căpşunari, Ponta e vinovat. Săriţi, a închis secţiile de votare.
Ce trebuie să ştie cei care au pretenţii de la intelectul lor e că legea electorală nu poate fi modificată ad-hoc. Dacă pe hârtie zice că închidem la 21:00, atunci orice abatere înseamnă incident cu iz penal. De asemenea mai trebuie să ştiţi că nu a fost închisă nici o secţie de votare de pe teritoriul UE faţă de alegerile din 2009. Nu s-a folosit nici o ştampilă în minus şi nici nu s-a schimbat modalitatea de vot. Declaraţiile pe propria răspundere au fost distribuite la cozi pentru a câştiga timp, în toate marile oraşe. Totul a fost la fel ca de obicei, cu o mică diferenţă:
CĂ ACUM S-A VOTAT PE BUNE.