Google Website Translator Gadget

marți, 4 noiembrie 2014



Sfânta indignare a căpşunarilor




Cum arata harta voturilor dupa primul tur!
capsunariCăpşunarii din Vest sunt furioşi. Lor li s-au alăturat doamnele care au grijă de bătrâni, domnii şi doamnele care întind mâna dar şi multe alte categorii sociale care ne fac atâta cinste. Domniile lor sunt supăraţi pentru că nu şi-au putut exercita dreptul constituţional de a vota. Şi cum supărarea arde sufletul, distinşii noştri expaţi şi-au pus în mod european şi civilizat poalele în cap şi au început să urle.
Că cum adică îşi permite odiosul stat pe care l-au părăsit să le nesocotească dreptul la vot? Adică tocmai lor, celor mai buni dintre noi, ditai’ căpşunarii care lucrează europeneşte pe 700-800 euro/lună să le facă patria dân’ ăstea?
Adică na, o fi adevărat că 80-90% dintre ei au apucat să voteze, este adevărat – şi o recunosc şi ei – că de astă dată nu s-a mai fraudat nimic, dar s-a stat la coadă şi pe tot cuprinsul Europei au rămas câţiva căpşunari nevotaţi.
Necaz mare, văleu, ce ne facem? Păi să mai închiriem nişte clădiri dacă ambasadele şi consulatele nu ajung. Să deschidem în ţările în care locuiesc distinşii căpşunari câte 2-3-5 ambasade şi două duzini de consulate pentru ca domniile lor să poată vota. Sau măcar o urnă mobilă care să umble după dânşii. Sau şi mai bine, fiecare căpşunar să primească o ştampilă de vot şi 2-3 buletine de vot. Aşa ar fi apucat să voteze toată lumea.
Fireşte că acest fapt a generat o oarecare agitaţie în ţară. 10% dintre expaţi n-au votat, văleeeeeu, ce ne facem ?!? Desigur că în ţară lumea nu e totuşi atât de proastă încât să facă caz din asta, dar din păcate imensul aparat de propagandă băsist a lovit din nou în creierele puţin antrenate ale internauţilor din românica. Diavolul de Băsescu – şi eu chiar cred că acest om e dracu’ gol – a găsit de ce să se agaţe. N-au fost aranjate corespunzător secţiile de votare pentru căpşunari, Ponta e vinovat. Săriţi, a închis secţiile de votare.
Ce trebuie să ştie cei care au pretenţii de la intelectul lor e că legea electorală nu poate fi modificată ad-hoc. Dacă pe hârtie zice că închidem la 21:00, atunci orice abatere înseamnă incident cu iz penal. De asemenea mai trebuie să ştiţi că nu a fost închisă nici o secţie de votare de pe teritoriul UE faţă de alegerile din 2009. Nu s-a folosit nici o ştampilă în minus şi nici nu s-a schimbat modalitatea de vot. Declaraţiile pe propria răspundere au fost distribuite la cozi pentru a câştiga timp, în toate marile oraşe. Totul a fost la fel ca de obicei, cu o mică diferenţă:
CĂ ACUM S-A VOTAT PE BUNE.

8 comentarii:

  1. LA NEW YORK NU SUNT CAPSUNARI !

    MAI RAU CA CEAUSESCU…..
    POSTA REDACTIEI
    NEW YORK MAGAZIN
    Domnule Redactor Culian
    Ma solidarizez cu dumneavoastra. Interventia din publicatia Cotidianul
    este mai mult decat benefica. Titlul spune totul.
    ” Corespondenţă de la New York
    Cum i-a țepuit Ponta pe românii din Diasporă”

    Sper ca comunitatea din N.Y sa se fie alaturi de un om curajos.
    De un jurnalist adevarat.
    Ponta vrea sa tepuiasca Diaspora si sa arunce la gunoi drepturile noastre
    constitutionale. A sosit timpul ca cei care a-m plecat sa ne luam tara inapoi.
    Ponta si ai lui au trecut orice linie acceptabila.
    Ma refer la cazul meu.
    A ataca un ziarist american in exercitiul functiunii ,cetatean SUA
    la New York nu are precedent. Ceausescu i-ar fi impuscat cu mana lui pe cei
    care care ar fi indrasnit asa ceva. Spre deosebire de clanul Ponta tinea la imaginea
    Romaniei.
    Va rog a publica fotografiile atacului asupra persoanei mele . Un asemenea atac
    nu putea sa se intample fara un ordin la cel mai inalt nivel.
    Sunt convins ca in spatele gorilelor se afla cel care vrea sa fie presedinte.
    Stiu sa ma apar singur. Dar sunt convins ca publicarea lor si preluarea in
    media din tara, poate schimba rezultatul alegerilor.
    http://devanewyork.blogspot.com/
    Cu stima
    Robert Horvath Deva
    Cineast New York

    RăspundețiȘtergere
  2. S.O.S
    MILITARI AI ROMANIEI !

    CONSPIRATIE IMPOTRIVA STATULUI ROMAN SI A ALIATILOR N.A.T.O !
    AMBASADA ROMANIEI IN SUA

    To lpurcareanu@roembus.org Today at 1:51 PM
    Nota Oficiala
    ACUZARE
    Notele si memoriile mele nu ajung la destinatie.
    Acuz oficial
    Conspiratie pentru a ascunde o
    CRIMA A PRIMULUI MINISTRU
    ( Dosarul inculpatului V.Ponta -Moartea procurorului Panit )
    si probe
    VICTOR PONTA - DUBLU AGENT ACOPERIT ROMAN-RUS
    Conspiratie impotriva securitatii Romaniei si a aliatilor N.A.T.O.

    Robert Horvath Deva
    Presedinte
    Devartes Film International
    New York -Tokyo




    LA ORIZONT UN URIAS SCANDAL INTERNATIONAL !
    Ambasada Japoniei in Romania
    在ルーマニア日本国大使館

    CUNOSCUTUL FOTOGRAF JAPONEZ KIYOKO HORVATH ESTE LA
    BUCURESTI.
    EA A PREDAT AMBASADORULUI KEIJI YAMAMOTO
    PROBELE VIDEO , FOTO ALE ATACULUI IMPOTRIVA LUI ROBERT HORVATH
    INCLUSIV CERTIFICATELE MEDICALE
    BELEVUE HOSPITAL NEW YORK.
    URGENTA -DEPARTAMENTUL TRAUME.
    A PREDAT AMBASADORULUI O SCRISOARE CATRE PRIMUL MINISTRU
    ABE CERAND O ANCHETA SI O INTERVENTIE URGENTA.

    Mentionez ca Robert Horvath este cetatean SUA si al IMPERIULUI NIPON.

    K.H A ADRESAT UN PROTEST OFICIAL - MINISTERULUI DE EXTERNE
    Minister for Foreign Affairs Fumio Kishida


    FBI ANCHETEAZA CAZUL ROBERT HORVATH SI ALEGERIILE
    DELA NEW YORK. !
    http://devanewyork.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  3. BRAVO NEW YORK MAGAZIN
    JOS PALARIA GRIG

    DIASPORA NOUA ROMANIE !
    Intai s-au trimis bani. Apoi voturi si maine noi conducatori.
    A plecat creierul si mana de lucru.
    Cine a ramas ? Pensionarii, asistatii sociali, bugetarii care inseamna
    acelasi lucru. Cu exceptiile de rigoare
    In primul rand CEZAR ARMYA.
    Si bineinteles serviciile sau securitatea sub numele schimbat.
    Va spun precis.
    Se lasa cu o noua Revolutie!
    Ea vine de afara.
    Flacara ei se poate aprinde oriunde.
    Poate chiar la New York. Poate chiar in jurul lui Culian si
    New York Magazin.
    Noi care am plecat este timpul sa ne luam tara inapoi.

    Vestul este cu noi.
    Presedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag:Impiedicarea voita a exprimarii votului din partea Guvernului Ponta este INACCEPTABILA. Castigatorul unor asemenea alegeri NU ARE LEGITIMITATE

    Da . De o mie de ori DA
    Un regim care bate cu picioarele si pumnii un cineast la New York in centrul
    lumii, nu are legitimitate.
    Sper ca cei care privesc fotografia mea la spitalul de urgenta sa ajunga la aceiasi
    concluzie.
    Nu am nevoie de sprijin si nici de simpatia nimanui.
    Stiu sa ma apar singur,
    Dar preluarea cazului meu unic de media din Romania ar putea schimba multe.
    Robert Horvath Deva
    Cineast
    New York

    Deschideti
    ROBERT HORVATH DEVA BLOG
    http://devanewyork.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. Vise Rh+...vise de expati ....

    RăspundețiȘtergere
  5. AVE CEZAR !
    TREBUIE SA FUTEM ( REGULAM ) CAT MAI PUTEM !

    NOI FILME SI POSTERE EXTREM DE SCULATIVE LA NEVOIE !


    DEVARTES.BLOG
    http://devartesblog.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  6. EU CUMPAR CAPSUNI SI NU LE CULEG !

    DIASPORA SI ARDEALUL !

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim04:17

    Attractive section of content. I just stumbled upon your website and in accession capital to assert that I acquire actually enjoyed
    account your blog posts. Any way I'll be subscribing to your feeds and even I achievement you access consistently
    rapidly.

    my page ... AzzieMHunnings

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim21:37

    This text is invaluable. When can I find out more?


    Look at my web-site; KatelynnKNoaks

    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!