Google Website Translator Gadget

miercuri, 22 februarie 2023

Nina Gonţa · 21 februarie 2023. Am ascultat, în original, cu stoicism, discursul de aproape două ore al dictatorului Putin în fața Dumei de Stat a Rusiei și a unor selectați, „aleși speciali” din provincii. Printre fețe, am văzut toate națiunile imperiului în putrefacție, pe nume - Federația Rusă. Fețe de tot felul: slugarnice, entuziasmate, exaltate, dar și speriate, îngrijorate, mohorâte, mai ales printre cei care se aflau la capătul sălii imense, pline. În față, însă, toată „floarea” națiunii: Medvediev, Lavrov, Șoigu, Peskov și alți… mulți, din anturajul apropiat, care-i sorbeau vorbele. Aceleași vorbe pe care le spunea un an în urmă, când invada Ucraina și când era convins că peste trei zile armata lui „măreață” va defila pe Kreshatik (Khreschatyk Street) în haine de gală, pe care le aveau deja soldații în bagaje. Dar planurile de acasă nu întotdeauna se potrivesc cu cele din târg. Asta a pățit și Putler. La un an de la violarea triumfală a hotarului unei țări suverane și independente, încă bate pasul pe loc. A uitat de obiectivul lui de atunci, denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, acum se plânge că e... și mai înarmată! A uitat și de cei (de rușii și rusofonii din LNR și DNR) pe care voia să-i scape de robia naziștilor și a banderoviștilor etc. Acum „țarul” luptă cu NATO (care s-a apropiat și mai mult), cu Vestul degradat… își apără teritoriile rusești „de veacuri” (?!), luptă împotriva Satanei, homosexualității, pedofililor și a celor care vor să dezmembreze și să distrugă… Rusia. Războiul (adică OMC - operațiunea militară specială) e sfânt și toți cei care merg să lupte în Ucraina, pentru Rusia (?!), vor ajunge… direct în Rai. Milioane de tineri patrioți au năvălit la comisariatele militare, arzând de nerăbdare să se înroleze în rândurile celor care luptă pentru draga Patrie (a uitat să spună câte milioane de bărbați tineri au fugit de „moghilizare” în Gruzia, Kazahstan, Uzbekistat, Mongolia etc). A mai spus (fiecare frază - o nouă minciună!) că întreg poporul rus glorios, patriot până-n măduva osului, se implică activ, vrând să ajute soldații. De aceea trimite pe frontul din Ucraina merinde, haine, ciorapi de lână împletiți de mâinile femeilor care sunt gata să-și dea și viața pentru Rusia, cea mai puternică și liberă țară din lume (să se citească: pentru Putin, pentru iahturile și castelele lui și ale altor tâlhari, aflate în străinătate). S-a aplaudat frenetic. De 53 de ori aplauzele au întrerupt discursul dictatorului. Părea că erau, s-au întors în timp, la congresele partidului comunist de pe vremuri. Mie trebuie să-mi facă cineva un monument, pentru că am rezistat. Am fost curioasă să ascult până la capăt, să văd ce aberații va mai scoate pe gură, la momentul actual cel mai mare criminal al planetei. Da, și cum se putea altfel? Iar a amenințat cu bomba lui atomică (cred că e ruginită ca și tancurile de pe vremea lui Stalin!). Ba chiar intenționează să nu mai lase nicio comisie internațională să le inspecteze puterea nucleară! Niciun control! Să facă el ce-și dorește în lumea asta! Când a început acest război, Putin a crezut că toți iar vor… înghiți, îi va merge ca în 1992, când a fabricat cele două regiuni separatiste pe teritoriul Moldovei: Transnistria și Gagauz-Yarî; ca în Nagornîi Karabah (în conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan); ca în Abhazia (Gruzia) - în 2008; ca în 2014 în Ucraina, când a ocupat Crimeea și a înființat regiunile separatiste: LNR și DNR… etc. Dar ulciorul nu merge veșnic la apă, se sparge până la urmă! …Seara, Joe Biden, din Varșovia, i-a dat o replică usturătoare banditului afirmând că președintele rus „poate pune capăt războiului cu un singur cuvânt…”: „Acest război nu va fi niciodată o necesitate. Este o tragedie. Președintele Putin a ales acest război. Fiecare zi în care războiul continuă, este alegerea lui. El ar putea pune capăt războiului cu un singur cuvânt. Este simplu. Dacă Rusia ar înceta să invadeze Ucraina, ar pune capăt războiului. Dacă Ucraina ar înceta să se mai apere împotriva Rusiei, ar fi sfârșitul Ucrainei. De aceea, împreună, ne asigurăm că Ucraina se poate apăra singură”. Mai nou, „țarul” a pus ochii și pe Moldova, unde vrea, prin lovitură de stat, să-și impună o putere marionetă, loială, ca să poată deschide un nou front de luptă împotriva Ucrainei, având la îndemână armata a 14-a staționată la Tiraspol, pe care a promis (a semnat în 1999, la Istambul), că o va evacua. N-a făcut-o! Nu e de mirare! Ce tratate internaționale respectă Rusia? În Varșovia, președintele SUA, Joe Baden, a chemat audiența s-o aplaude pe Maia Sandu, prezentă în sală. Pentru fermitatea-i cu care duce R. Moldova în UE și în lumea liberă! Slavă Ucrainei și tuturor celor care luptă împotriva războiului, pentru libertate, independență și democarție! Nina Gonța (text din cartea în lucru REPLICI sau GÂNDESC... CA MINE)

154 de comentarii:

  1. Multumesc doamna profesoara !

    RăspundețiȘtergere
  2. Eii..are si ea un boț..de tarisoara
    Ce draku sa faca..??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi că joacă la măciuca actorașului kievan, aia cu care cânta la pian 🎹

      Ștergere
  3. Răul Stăncuța21:00

    Cezar, să îmi scarpini puța!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa.mi suji mielul cu o nara....

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca scoti maduvioara...a ta sa fie🤣😂🤣😂🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  6. Salve Camarazi!

    Azi ajung la Florența.
    Operațiunea specială continua. ✌️💪

    RăspundețiȘtergere
  7. Ajung și în Venetia, de acolo am zbor spre tara
    Poate dau si de Sabrina, văd că e in zona. 😁

    https://www.facebook.com/100044393110797/posts/pfbid0NXABH8Uwx1wY46LXVeSq769ysgmb8PNVo9rytxae84y1gSm9hF85nbte9bsd6Ruql/?app=fbl

    RăspundețiȘtergere
  8. Simt că mă susțineți și asta mă ajută. ✌️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa..iti dam maduvioara de la mielul cu o nara
      Asta daca esti in stare sa o extragi prin sugere🤣😂😛😜🤪😝🤑

      Ștergere
  9. Nu mai visați!
    Mergeți la sapa!
    Rambo și Cezar când s-au pensionat numărau mormanele primite drept ajutoare și citeau poezia Împărat și Proletar.
    Se trezeau și adormeau cu gândul la plebe. 😁

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonim10:05

    Cred ca nu trebuie sa mai emitem pretentii pentru respectarea drepturilor pensionarilor militari din moment ce mai marii nostri nu ies in fata sa se razvrateasca ba ,mai mult, pe bloaga kakarezului s-au adunat toti handicapatii din randurile pensionarilor militari ,ultimii oameni din statele de organizare ale unitatilor si care au si ei sub un deceniu de activitate dar care isi dau cu parerea ,aplaudati de latratul indelung al unui catel de pripas de pe la portile puscariilor,reddog, care latra incontinuu la vorbele acestor''iluminati'' si este fericit ca reuseste sa se faca covrig si sa-si suga pula cand se apleaca pe covorasul din moscheile Orientului.
    Acesti handicapati scriu peste tot,mult si prost,plin de neadevaruri sau idei de retradat precum ca ei ar fi fost factorii de decizie si putere din armata (cand, pe vremea aceea, eu nici macar nu le raspundeam la salut).
    Acesti dobitoci continua spunand ca sunt prea multi generali si ofiteri superiori si de aceea nu au ei pensii de cinci cifre dar prostanacii nu stiu ca pensii pe gradele avute primesc doar cei care erau prevazuti in statele de organizare ,restul onorificilor nu iau un banut in plus iar statele de organizare ,chiar, nu erau incarcate ci la nivelul sau sub nivelul marimii unitatilor existente.
    Din toleranta si incurajarea practicata de alta spurcaciune de SU ,fost plutoner randas pe la izmenele soldatilor din securitatea am ajuns ca noi akord, cezar, eu si altii sa fim balacariti de niste licinii celoveci din fosta armata,noi care cu demnitate si competenta am dovedit ca suntem utili in functiile ce le-am ocupat.Asa ca indivizi precum:cornelius limbricus ,soldatul zis si palagheanu,vijdurel care are o bruma /spoiala de carte dar cu pretentii de comisar si reddogul sugator de puli la detinuti trebuie tratati cu dispret.

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonim10:07

    Nu mai latra mai retardatule ca si tu ai fost ajutat cu km de pula de pe la detinuti,cat in gura cat in cur asa ca mucles ,javra ordinara!

    RăspundețiȘtergere
  12. Anonim10:09

    Ce va place Putin!Va e dor de aripa"protectoare" a mamei Rusia.Idiotilor, ce vedeti avantajos a trai in Rusia?Pana si Ceausescu tintea comertul cu occidentul.Rusii suparati nevoie mare cand li s-a cerut ca schimburile comerciale sa se faca in dolari si nu in ruble.
    Ce dracul vedeti la rusi e de neinteles.Voi nu vedeti ca ucrainienii care sunt neam apropiat cu rusii fug de ei precum dracul de tamaie.
    Nimeni nu zice ca occidentalii si nord americanii sunt cu crucea in san dar nici pe departe nu sunt ca rusii.Noi ii rugam pe americani sa vina si nu se inghesuie sa vina.Daca ii chemam pe rusi in secunda unu vin si numai pleaca.Asta vreti?
    Schimbati-va leii in ruble?
    Nu occidentalii poarta vina pentru brambureala din Romania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte korect
      De ce ni iti dai identitatea...combati bine rationall

      Ștergere
  13. E clar că Rambo trebuie recalibrați astfel pot fi ajutați și cei mai slabi gen CFI.
    Poezia Împărat și Proletar ne învață multe despre îmbuibați gen Rambo și Cezar și cei mai bătuți de soartă gen CFI

    RăspundețiȘtergere
  14. Macar CFI a făcut ceva util fiind editorialist pamfletar.
    A lovit în cei viciați și îmbuibați ( inclusiv că cei de mai jos)
    Rambo și Cezar numărau mormane primite drept ajutoare și mergeau la gagici care își vindeau corpul pentru bani.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim11:01

      Ce editorialistul puliicand el in treizeci si ceva de ani nu a reusit sa acumuleze nici macar un an la vechime.iti spun eu ce a fost ,un mare bautor de spirt sanitar-ca majoritatea moldovenilor,trait intr-un oras murdar,plin de fum si de tigani cu o industrie ''sublima care lipcu desavarsire''.A trait din pomeni si ajutoare de boala trantorind toata viata si acuma are pretentii la pensie militara de colinel. Io zic sa mai astepte nitel si colinelul fara putza ii va lasa mostenire niste gioarse de haine si un vagon de pampersi folositi pe o parte.De unde drepturi la vreo 7-8 ani de militarie ca sofer?
      Macar tu ,idiotule ai dreptul la pensie de fost paznic de noapte si randas pe la celulele violatorilor de pe la Poarta Alba si Periprava.

      Ștergere
    2. Ca bine zici🤣😂🤣😂

      Ștergere
  15. Sătul de atâtea certuri cu nevestele, Rambo și Cezar se călugaresc
    .Stareţul mănăstirii îi cheamă să le spună regulamentul:
    - Noi facem jurământ de tăcere. Aveți voie să vorbiti o singură dată pe an, când va întreb eu, dar puteti să spuneti numai două cuvinte.După primul an, îi cheamă iar pe Rambo și Cezar:
    - No, aveti ceva de comunicat?
    - Patu' tare.
    - Bine, dau poruncă să se rezolve.
    După al doilea an:
    - Mai vreti să spuneți ceva?- Mâncarea rece.
    - Bine, dau poruncă să se rezolve.
    După al treilea an, Rambo și Cezar îi spun stareţului:
    - Plecam acasă.
    - No, foarte bine. Că de când ati venit vă țineți numa' de reclamaţii!


    Bancul zilei: Sătul de certurile cu nevasta, Rambo și Cezar se călugăresc.

    https://m.ziare.com/bancuri/bancul-zilei-ziare-com-1790406?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

    RăspundețiȘtergere
  16. Baaa dog prost
    Ti.am spus de atîtea ori ca nu am putut sa.i numaram
    I.AM KĂNTARIT..🤣😂🤣😂

    RăspundețiȘtergere
  17. Băăă Viurele, prezintă-l bă pe CFEfrem lu Dogaru al vostru. Poate îl ajută și pe el, majurică să intre în rândul ”artiștilor” cu + 50% pensie suplimentară. Vorba aia: Dogaru cu mandolina, CFIrimul cu ocarina.

    RăspundețiȘtergere
  18. Anonim13:45

    Prostu ,cand umbla pe la chefurile lui Gabita la conac de-i aruncau si lui cate o ciosvarta-fara bani ca se plangea ca nici banii de transport nu i-a acoperit, s-a intalnit cu Col Pricina, la sugestia mea si dupa aia ,ce mi-s zis valeriu nu vreau sa redau...iar acuma Dogaru stie ce faca retardatii astia pe bloaga kakarezului.

    RăspundețiȘtergere
  19. Hop hop hop CCR v-o dă la ceok

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  21. Vă mai dă la miezul nopții când cântă cucuvaia

    RăspundețiȘtergere
  22. Anonim17:36

    Cezar de ce nu-mi declar identitatea?Raspuns.La vârsta si gradul meu nu vreau sa ajung otreapa unor nerozi.
    Nu toti rusii sunt netrebnici. dar au conducători cu apucături imperiale.E război si la război daca nu-l ucizi tu pe el te ucide el pe tine.
    La o aplicatie Chelner aghesmuit bine povestea ce cheolhane trăgea el cu rusii.Deci se poate trai in buna pace.Totul depinde ce dorește țarul.La ora asta tar e Puțin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aici nu mai se tine cont de grade si functii..
      Relevant este ceea ce debiteaza fiecare..pe o anumita tema
      Este locul unde toti devin ...copchii mari..cu maturitate sau fara in gindire
      Gradele si functiile..ai fost..!!

      Ștergere
    2. N.B.
      Coi..linelul Mosiu..iti poate preciza faptul ca blogul a ...intrat..in circuitul international..al culturii universale..etc..etc..

      Ștergere
    3. Salve Camarazi!

      Foarte important!
      Funcția doboară gradul și pila talentul!

      Ștergere
    4. Taci măi rabie 🐕‍🦺!!!

      Ștergere
    5. Anonim23 februarie 2023 la 17:3623:49

      ''La varsta mea'' am o dambla sa ma kk in fata ta de bosorog imputit,betiv ,prost si castrat/juganit.

      Ștergere
  23. Aici CFI a lovit tare

    Cornelius Flavius Ifrim spunea...

    Astept Hotararea, ca pe tata din groapa! Cu lumanarea in mana o astept. Cu inima la gat si infrigurat. Cu sperante si incredere astept revenirea Hristosului CCR-ist. E caramida peste capetele seci ale clocarilor copy paste, peste tartacutele măligoase ale tuturor copy pastelor MApN si politicienilor de carton asfaltat, cat si a gregarilor gretosi, care-si spun ciocărlani momârlani cu talentos de Bufteas dă ciobani! E o zi sfanta, daca se da o Hotarare academica si cerebrala, si merita sa-i ridicam un monument de lupta impotriva IMPOSTURII SI PROSTIEI LEGISLATIVE DIN POLITICA MAFIOTĂ! AVE, CCR! SLAVA, REZERVELOR MILITARE SCHINGIUITE PE CRUCEA NEDREPTATILOR! SCLAVA AETERNA LATINA, ROMANISTANA ACTA ESTEM ESUATA! VIVAT NOSTRUM HONORIUM HUHUREZUM! GLORIE, PENSIONARILOR DIN SISTEMUL DE APARARE, ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA!

    23 februarie 2023 la 15:42

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Glorie doar celor din ..aparare
      Capusele..ca capusele..s.au umflat la maxim
      Au avut grija ...comparativ..cu
      blegomanii nostrii
      Baaaa..da mie..cît imi iese ?
      Asta a fost singura contributie..a ibdtelatilor de la MFA
      AMIN...

      Ștergere
    2. ...instelatilor

      Ștergere
    3. Ce să înțeleagă Rambo și Cezar din arta pamfletului?
      Nimic, zero, nada
      Plus că CFI a mai băgat ceva și în latină la derutarea adversarului.

      Ștergere
  24. Salve Camarazi!
    Chiar acum sunt in gara Padova.
    Sabrina a fost ieri în Padova și acum e in Bordeaux.
    Speram sa o întâlnesc în tren spre Venezia.
    Alunecoasa rău fata asta.
    In schimb am auzit o romancuta in tren care care vorbea la telefon.
    Se plângea de unele preturi cam mari aici în Italia.

    https://www.facebook.com/100044393110797/posts/pfbid02UV2WazU8W7eUP9Mh7rpRVTz7wmaWwWhqCKvPsWJ35HKtyvjM6sDhCT8Kwhj78XrFl/?app=fbl

    RăspundețiȘtergere
  25. Anonim19:03

    Efectiv nu am nimic de împărțit cu Pricina.Tu crezi ca Pricină e mare scula?În primul rând nu are pregătire militara si lumea militara stie asta.El a ajuns militar ca sa nu plece din București.Taica-sau sa trăiască.
    La fel Dogaru.
    Si unul si celalalt se bucură de simpatie cat timp sunt nemulțumiri din partea pensionarilor militari.In momentul in care noi,pensionarii militari vom avea rezolvată chestiunea pensiilor militare cei doi vor trece in anonimat.Nici acum nu sunt departe.
    Oprea înjurat de 26500 dar apreciat pozitiv de o cifra mult mai mare.Eu unul am fost păgubit dar nu pot sa nu recunosc ca el a stopat pornirile lui Basescu.
    Oprea aproape ca a dublat pensiile celor cu vechime efectivă de 35 ani.Navigantii de tipul lui Rambo si nu numai au primit si mai mult.Activii au recuperat sub forma de sporuri cei 25% ceruti de Basescu.Uite ca cei pensionati dupa 2010 beneficiază de pensii mari datorita acelor sporuri.Uite ca mie nu-mi da spor pentru acces si mântuire de documente strict secrete.In timp ce vouă va da spor de dispozitiv de 25% eu am numai 15 % .In timp ce cei pensionati dupa 2010 primesc spor de comanda de 45% eu primesc acea spor numai de 6%.Mai sunt si alte sporuri.
    În concluzie nu aveti motive serioase sa-l blamați pe Oprea.Ca era loc de mai bine sunt de acord.

    RăspundețiȘtergere
  26. Sa suji..limbricul proaspat😂🤣😂🤣😛😜🤪😝🤑

    RăspundețiȘtergere
  27. Cred că CeCeRe s-ar putea ca unora mue să le de...

    RăspundețiȘtergere
  28. Anonim23 februarie 2023 la 19:0321:45

    Mai boule,tuți cristelnița mă-ti de marțafoi, cu Oprea ma cunosc personal și datorita masurilor impuse de el grupului Jianu-Macu personal mi-a crescut pensia de la 1914 la 3540 așa că să ne futem in gura ma-ti lasule care vorbesti sub masca necunoasterii...

    RăspundețiȘtergere
  29. Anonim23:23

    Scuze Dorule, am crezut ca-i retardatul ala de moldojean imputit cuplat cu fortunase la sula ,un idiot care se crede fost colinel.

    RăspundețiȘtergere
  30. Idi Amin ce v-o dă la buci puțin23:32

    Băă, gata la culcare bășinoși bătrâni! Nu mai așteptați de-a-n-pulea decizii CeCeRe, ci multă mue! ”Les jeux sont faits”/ jocurile sunt făcute! CCR + judecătorii ”au dat la pace” cu politicul, să întârzie cât mai mult sentința. Probabil o vor amâna până când în căcatul de parlament se va vota rapid Legea 4/2023, care oricum e pe țeavă și care va face economii la buget din banii militaurilor. Da, există și varianta plauzibilă să ”câștige” vreun apevist ”ceva” la CCR, dar numai după aprobarea în parlament a Legii 4, lege care va abroga sau modifica oricum Legea 223 cu 45%, deci fără vreun efect. Nu vă mai gândiți la povești cu actualizarea pe care vi le bagă pe gât Căcărează majurul, ”că calculul” se va face strict pe ce are fiecare acum. Nu mai stă nici pulea spătarul să vă recalculeze și actualizeze pensii în care voi nu aveți sporurile activilor. Totul se va tăia la grămadă după ”metoda Ciomu”. Ăștia, activii din puliție, pușcăriabilii și apeviștii se plâng că au lefuri de căcat, iar voi veniți cu idioțenii ”a la ” Moș Martin, Soldatul, Căcărez, CIfrim, c-or să vă crească/actualizeze pensiile? Bă prostovanilor, se vede că în viața vieții voastre n-ați făcut un plan de operații și ați fost comandați de majuri gen Căcărează...Vai di pulili voastri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta.i ..m.Ares
      Sa suji..macaroana

      Ștergere
    2. Inca mai spsra la penzia din Congo..data in fructe rxotice

      Ștergere
  31. Dacă l 223 îți dădea posibilitatea să rămâi pe contributivitate, de ce Huhurezu nu aramas pe 263?

    RăspundețiȘtergere
  32. Luați de la Bășinescu11:49

    Huhu Rezea spunea...
    @Leon
    Pensia militară rămasă în plată pe contributivitate în anul 2016, și indexata la zi, ar creste pe L 127/2019 cu peste 1000 lei la cei cu suma puntajelor mai mare de 100, dacă stagiul mediu de cotizare care împarte valoarea punctului de pensie de 1785 din anul 2023 este de 30 ani.
    1785: 30=59,5 --»punctajul de referință
    100 x 59,5= 5 950 lei
    5950 +20% OMM= 7140 lei
    Fiecare își poate calcula pensia contributivă dacă înmulțeste suma punctajelor de pe deciziile din perioada 2011-2015 cu 59,5 si adaugă sporul OMM de 10%, 15% sau 20%

    +++++++++++++++++++++++++++++++++++
    Cezare, ia vezi câte sute de puncte ai și împarte-le la 30 așa cum spune idiotul de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  33. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ifrime, pentru activi noi nu mai contăm, așa că ”boală lungă, moarte sigură”.

      Ștergere
  34. Idi Amin ce v-o dă la buci puțin13:36

    Cezare, buey purcărete, te rog să nu mă jignești confundându-mă cu prietenul tău Mareș, sau pompierul M. Una-i una, alta-i alta!
    Dar să revenim la subiect.

    ”Viorel spunea...
    Stimați colegi pensionari. Cu regret vă anunț că, cu excepția unui dosar în care s-a strecurat o eroare, urmând ca CCR să se pună de acord, toate celelalte dosare au fost respinse. Probabil aceeași soartă va avea și ultimul. Sper să nu înjurați sau să împușcați poștașul pentru că v-a adus o veste proastă.
    24 februarie 2023 la 13:11 ”
    ----------------------------------------------------
    Deci ce vă spuneam aseară se confirmă. Așteptați-vă la cei mai rău, nu la căcaturile pe care le mănâncă unii...Pe contributivitate nu se va trece, dar se va umbla cu cei 45% la baza de calcul. ALES BULES și AFERIM să o loați la buci puțin!

    RăspundețiȘtergere
  35. Fix ca in statele membre NATO/UE...vrem ...
    Ce va mai scarpinati in cour si bagati in gura...???
    Plx-199...este cea mai apropiata lege de statele vestice..

    RăspundețiȘtergere
  36. Scrieti oameni buni..trimiteti adrese peste tot prin" Ioropa" si SUA
    Nu avem nevoie de fel de fel de inventii românesti..pentru ca..Capusele..sa.si mentina privilegiile...

    RăspundețiȘtergere
  37. Ne.au CAPUSAT DESTUL !SA SPUNEM STOP...

    RăspundețiȘtergere
  38. Bă Țiuzăre, cum spune Nikk!!! Ai noștri+ restul lumii, fără 🐕‍🦺😂

    RăspundețiȘtergere
  39. Anonim16:50

    Ai dracului! Observ ca ia apucat mila si dragostea de noi.Nu sunt aceeași care nu mai departe de 2022 caraiau ca nu va fi război și ca nu trebuie armata?Acum ce sa vezi îi arde la cur.
    Ăștia in țoale vișini si numiti politic daca nu -i calcă pe bataturi sunt cu partidul in cuget si simtiri.Nu așteptați nimic bun dela ei.
    Sincer ! Pista cu obstacole cu sacul in spate ,pm in mana dreapta si AG-7 in mana stanga sa apere pamantul stramosesc nu la placinta inainte si la razboi inapoi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim18:18

      Eu il vreau pe Molusca ca se lauda ca este colonel de artilerie.Il vreau la fălcile.

      Ștergere
    2. Anonim de la 18:18
      Bă servant 1, să îi lustruiești tunul. Să îl apuci de craci, de fălcele, în cur să îl pupi cu plăcere.

      Ștergere
    3. Anonim20:27

      TEMBELULE

      Ștergere
  40. Măi, ce știți voi? Reddog, că baba făr- un koy, cu tonfa-n mâna merge la război.🚀

    RăspundețiȘtergere
  41. Anonima
    Nu ați înțeles!
    La război arma penitenciare ii păzește pe lași și trădători. 😁
    Avem din păcate și astfel de specimene printre noi.
    Da, inclusiv cu tonfa. 😁

    RăspundețiȘtergere
  42. Va fa
    cem loc in linia intîi pe front

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim19:53

      Puscociu în brațe, trei luni de pregătire militară, un șut în kur și direct pe front...că doar e ,,militar". Nu rezista nici trei zile și în mod sigur va face parte din categoria celor pe care și-ar dori să-i păzească.

      Ștergere
  43. Anonim23:48

    Ce sa faci cu un tablagiu care nu stie nimic din cele ale armatei. DOG ,depinde in evidenta militara cui se află.Daca se află în evidență militara a CMJ sau CMZ este posibil sa-l vezi cu marmida in spate carand mâncare celor de pe limita dinainte a apărării.In cel mai fericit caz are noroc si păzește eventualii prizonieri.Nu pupa sa mai ajungă la un penitenciar.

    RăspundețiȘtergere
  44. Asta???.....la primul proiectil reactiv tras ..de ai nostrii ..se cufureste pe el..arunca marmida si se baga intr-un tufis.....
    Sta acolo si povesteste cum ..lupta el pe front...pentru tarisoara lui ..care-i da acum o pensie mai mare ca a unui ofiter al Armatei ! De el ii dubla capusa..s-au lipit si de capusa mai mare numita ....curva...!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NB
      Ca cum face acum excursiii....pe NET ..!

      Ștergere
    2. OPINIA PUBLICA-via FB..ZICE:
      Rodica Mos
      Nu vor ca și ei beneficiază de acea pensie și cum sa renunțe la acei bani la bătrânețe
      Răspunde18h
      Petre Padina
      VOR ARUNCA VINA PE PENSIILE MILITARE....CARE NU SINT SPECIALE SI NICI NESIMTIT DE MARI...cu exceptia lu CIUCA SI A CITORVA MAGISTRATI MILITARI...ca nu-i asa s-au lipit si ei de cine trebuie ..!!
      Răspunde1m
      Petre Padina
      RETINETI..UN OFITER SUPERIOR STRIGA PESTE TOT....adica EU...STOPATI >>TAIATI PENSIILE SPECIALE...RECALCULATI SI ELIMINATI MARILE INECHITATI ATIT LA MILITARI CIT SI LA CIVILI...!!!!!!!

      Ștergere
  45. Anonim09:30

    Sigur Dog are pensie egala sau chiar mai mare decât un ofițer superior din MApN.Norocul gardianului.Ei au fost întotdeauna mai bine plătiți inclusiv pe timpul lui Pingelica.Dece,pentru mine e un mister.
    Cinci ani am fost ofițer cu cercetarea penală speciala si am intrat in incinta unor penitenciare,sector administrativ.Curatenie exemplară.Au reguli interioare specifice.
    În penitenciar eram domn iar afara eram tovarăș.Comandantii de penitenciare erau tratati ca niste zei iar gardienii ca semizei.Intamplator am asistat cand un arestat si-a luat-o.
    Nimic deosebit daca nu am uitat ca se mai practica si pe la noi.
    La Poarta Albă arestatii scoși la muncă se odihneau stand jos iar gardienii in picioare de parca ei erau pedepsiti.La Galați santinele,milițieni in prepeleac,dotați cu pm.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da la Bistrița+ Vânju Mare 😂?

      Ștergere
    2. Anonim10:34

      Sau Vlahita,unde am avut o mare interventie cu sute de parasutisti in 1994 ,cand Ungaria pregatea o lovitura in zona ,am stat 2 luni cu elicopterul in varf de munte ,zilnic descoperind ''cuiburi'' de viespi iredentiste si autocare cu turisti tunsi scurt pe toate vaile Hartibaciului, Odorheiului ,M.Ciuc etc...

      Ștergere
  46. Anonim10:30

    In 1982,tocmai fusesem avansati ,promotie '78 la gradul de Lt.maj si am primit functii de pilot sef(pentru gradul de Lt.maj) asa erau functiile la pilotii din regimentele de elicoptere chiar daca eram considerati ca exploatand aparate cu motoare reactiive-functiile din scoala si Rg. de vanatoare erau cu o treapta mai sus, aveam solda in jur de 4000.Un fost coleg de LM ,prieten bun cu mine mi-a spus:
    Vio haide cu mine sa ne transferam la CI ca vom avea solda intre 7-12000 plus prime de performanta si putem trece la secu unde vom avea mult mai multe facilitati-da-l dracului de zbor nu vezi ca ne distruge viata si sanatatea ,cadeau ca mustele cam un aparat la doi ani=catastrofe aeriene.Eu, in mandria mea de dobitoc ,am refuzat, el a ajuns cineva ,mai ales dupa lovitura de stat ...deja este mandatar, are portiune de lac in jud Buzau, vila etc...iar pensia 9000 dubla decat a mea ,tanar nu cocosat ca mine si sanatos nu cu 4 stenturi,AVC,diabet si speranta de a mai trai maxim 5 ani, aici fiind garnizoana de rg de av se moare pana in 70 de ani, saptamanal avem deces...Bata-i Dumnezeu de politicieni si magistreni tradatori si lacomi!

    RăspundețiȘtergere
  47. Tine.te tare..don comandor

    RăspundețiȘtergere
  48. Cezar

    Excursii pe net? 🤣
    V-ați molipsit de la domnul ofițer rachetist? 😁
    Deci, in operațiunea asta specială am vizitat următoarele orașe: Tel Aviv, Ierusalim, Eilat, Ein Bokek (la Marea Moarta) Bethleem și Hebron in Israel/Palestina

    Roma, Florența și Veneția în Italia

    Sibiu și Brașov în Romania

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daa..si ???
      Copiii cu cine i.ai lasat?

      Ștergere
    2. Cezar
      Dar de ce va freacă grija?
      Căutați un post de baby sitter? 🤣

      Ștergere
  49. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 🤣🤣😂😂
      Da.te drakuu...cremenal

      Ștergere
    2. Vinde.le si pe ale lU LENUS 🤣😂😛😜🤪😝🤑
      Faci un ban pentru facturi...

      Ștergere
    3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    4. Pentru niste solzi auriti sa.mi fac o salba....🤣😂🤣😂🤣😂

      Ștergere
  50. Anonim14:59

    Datorita incendiului din decembrie 1984 dela R.Tc.. dela Bacău am pierdut funcția de of.1 la seful cercetării /A si am ajuns navetist timp de 6 luni.Coleg de naveta cu niste elicopteristi.Daca e să-i cred aceștia aveau o viata de belferi.Tot sa trăiești. Unul imi spunea ca ajuns la unitate trece la somn obligatoriu.In timp ce eu pedestru plateam popota ei spuneau că au masa asigurata gratuit.Lunar plecau cu trăista plină cu produse in timp ce noi făceam sluj pe lângă vînzătoarele dela alimentara.Kis poate infirmă daca ei imi spuneau adevăruri.
    Pana la un anumit moment nu am stiut ca existau si sectoare militare in care se murea de plictis si pierdeai timpul aparandu-te de muște.Dezavantaj.Plafonare 100%.Cel mai rau sa fii of. În pregătirea de luptă in eșaloanele supărătoare.Sa umbli cu valiza in spate din UM in UM si sa răspunzi alături de comandant cat timp te afli acolo iti vine sa-ti bati nevasta si copiii.Cine crede ca pe timpul impuscatului se mânca o pâine albă in eșaloanele supărătoare ori e nebun ori nu stie .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Schiuzmi
      Ce înseamnă "eșaloanele supărătoare"?

      Ștergere
    2. Sa fie foarte clar..in esaloanele suparatoare"sic!
      din lipsa de activitate practica..se chinuiau u nii pe altii..si ii chinuiau si pe cei din esaloanele inferioare
      Sa mai fi avut chef sa faca asta dupa o tragere de lupta .reala de 3 zile si trei nopti in poligon..pe ploaie,arsita sau crivat..rupt de foame si inghetat

      Ștergere
  51. Viurilă Pecerilă16:52

    Bă rahat cu oki, ce ej tu osânză libidinoasă, prost și obraznic ej tu cu măta ! Auz la rapandulă, cică ăla are cultură de joasă factură ! Tu ej bă rahatule, de joasă factură ! Are dreptate kufurez să-ț dea muie !
    Crecă s-a câcat pe el cufurează, că i-ai spus Adio ! Ai mai promis tu de câteva jde mii de ori că dispari dreq, da cine te mai crede ! Ț-au umplut toț mestecătoarea de pulă, da tu nu te laș bă, de zici că ej masokistul suprem !
    SICTIR !

    RăspundețiȘtergere
  52. Anonim17:04

    Ba p-a ma-ti mai avorton de curva proasta!

    RăspundețiȘtergere
  53. Anonim17:27

    Urmariti pe RTV incepand cu 18,50 nu va uitati in gura tablagiilor retardati de pe kakareaza boy(u).

    RăspundețiȘtergere
  54. Aveți -vă ca frații 😂🍻😀

    RăspundețiȘtergere
  55. Salve Camarazi!

    Aveți idee când intră ajutoarele și soldele compensatorii pe card?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au intrat...tu pe alt tabelesti🤣😂🤣🤣😂😛🤪🤪😝🤗

      Ștergere
  56. Cezar se pare că a făcut parte din eșaloanele supărate care erau evident sub eșaloanele supărătoare

    Zice că era rupt in gura (inclusiv de foame)

    "Sa mai fi avut chef sa faca asta dupa o tragere de lupta .reala de 3 zile si trei nopti in poligon..pe ploaie,arsita sau crivat..rupt de foame si inghetat"

    RăspundețiȘtergere
  57. Ţi-ar plăcea să fii militar, dar nu ai vrea să renunți nici la locul tău de muncă actual?
    Ai ocazia să îndeplineşti serviciul militar în calitate de rezervist voluntar în Armata României!🪖

    În această săptămână, la comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată ,,Podu Înalt” și al batalioanelor subordonate, a început programul de instruire inițială a unei noi serii de soldați gradați rezerviști voluntari.
    Cu acest prilej, noilor recruți le-a fost prezentat, într-un cadru festiv, Drapelul de Luptă al unității, istoricul și semnificația acestuia și le-a fost înmânat armamentul individual, unul dintre cele mai importante momente în viața unui militar.
    „În numele Patriei, îți înmânez arma!” și ,,Servesc Patria!”s-au auzit cu tărie, ieri, la Palatul Oștirii din Copou.
    Le urăm mult succes noilor colegi în cadrul modulului de pregătire militară!
    ***
    🪖Ca rezerviști voluntar în Armata României se pot înscrie cetăţeni (barbati și femei între 18-55 ani ) cu sau fără pregătire militară, care trec printr-o selecție pe bază de probe psihologice, fizice și examinare medicală, iar apoi vor încheia un contract individual pe durată determinată cu MApN.
    🟩Spre deosebire de militarii activi, rezerviștii voluntari trebuie să fie prezenți la unităţile lor doar în perioadele de instruire și de îndeplinire a misiunilor, atunci când sunt chemați, pentru anumite perioade, scurte și bine determinate. În rest, își continuă activitatea la locul lor de muncă, viața lor obișnuită.
    Un beneficiu este că în perioada în care sunt chemați la unitate, rezerviștii voluntari primesc salariul aferent funcției militare pe care o ocupă, la fel ca militarii în activitate pe funcții similare, iar în restul timpului, li se acordă 30% din salariu.
    Mai multe detalii la adresa: https://www.recrutaremapn.ro/rezervist.php

    Foto: Brigada 15 Mecanizată "Podu Înalt"
    #rezerviști #voluntar #mapn #cariera #militar #pregatire

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rahat cu perje...
      Vor rupe portile...

      Ștergere
    2. Anonim19:27

      Bg 15 Mc e in cazarmă fostului R.Mc ? Ce s-a ales din clădirea in care funcționa D.10Mc?
      DOG greșit băiatule.Nu primește voluntari cadre militare.Cadrele militare ,pensionari militari sunt "voluntari" din oficiu .PADINA daca nu a trecut in randul morților vii la o adica e bun la detoate.Nici tu nu esti scutit.
      Si pompierul M are de lucru.Nici el nu sta cu mâinile în sân.Cu Akord e mai greu ca nu e la curent cu tehnica noua.
      Marea e boier.El ajunge la eșaloanele supărătoare si zice "Hai sa luptati" prieteni.
      În ceeace ma priveste fac parte din Uniunea jabrelor bătrâne si pe cale de consecinta sunt scutit dar nu la o lua in cap precum civilii.
      Dacă se trece la întrebuințarea armelor nucleare belim prânzul toti adica atât cel cu barba sură cat si cel cu tata in gura.

      Ștergere
    3. 🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂

      Ștergere
    4. Volhoava plina de ..talas.....

      Ștergere
  58. Anonim18:48

    Las' ma ca le rezolva prostanacul de vijdurel kakareaza de purcel care se crede cineva dintr-un simplu izmanar de pluton se crede mare specialist in teorie meletara ,Doamne Feri de copita magarului si vorba prostanacului!

    RăspundețiȘtergere
  59. Mă întorc iar încărcat de glorie și din ultimă operațiune specială. 💪
    Am făcut marșuri zilnice de 10 km, am dormit în hosteluri (practic dormitoare că in armata) mese frugale și studiu.
    Trebuie sa fim pregătiți întotdeauna daca Patria ne cheamă sub Drapel. 🇷🇴

    RăspundețiȘtergere
  60. Cel ce lui Viurel cu plăcere îi dă la buci, iar pe Cezar pe kept îl șterge de muci19:04

    Luați toți de la Băselu, inclusiv Reddogul zis și cățelu:

    MIȘU spunea...
    O informație pe câte am primit o astăzi la ora 15.30 de la un grup de rezerviști (arma tancuri)care la rândul lor au informația din sânul PSD. Cică, Ciolacu&Ciucă, de dragul banilor din PNRR, au căzut de acord sa sacrifice pensiile militare.
    Se vorbește de o scădere cu procente cuprinse între 25 și 30 % .
    Noi rezerviștii,avem nevoie de un lider să mobilizeze pensionarii militari și să ieșim din case la proteste .
    Altfel......

    25 februarie 2023 la 16:08
    ++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
    Huhu Rezea spunea...
    @Misu
    Sa facă oricum Ciu și Cio, numai să nu uite să le calculeze și în sistemul contributiv, conf L 263/2010 si a L 127/2019.

    25 februarie 2023 la 17:14
    ++++++++++++++++++++++++++++++
    Buei Cufurează, ei uite că nu se vor calcula pe contributivitate. Cu tonții vor fi arși la pungă și cu tine-n frunte. Poți să ai ca baba aia a ta și 200 de puncte, că kanci. Muzeul Antipa, diorama cu familia bufnițoilor scrie pe tine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atâta risipa de energie și pentru ce?
      Banii oricum nu aduc fericirea!

      Ștergere
  61. Ani de liceu - Bal de Dragobete✨
    Elevii Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” au serbat iubirea, bucuria, prietenia și au dat o notă distinctă tinereții, pentru a marca așa cum se cuvine începutul primăverii.💐
    Eveniment de tradiție în Cantemir, Balul de Dragobete a ajuns la cea de-a XIX-a ediție.
    A fost un prilej deosebit pentru liceenii militari de a urca pe scenă, de a se face remarcați, de a-și testa aptitudinile în cadrul concursului menit a promova talentul, creativitatea, diversitatea și tradițiile populare specifice Dragobetelui.
    Îmbrăcați cu bun gust, elevii au făcut față cu succes probelor pregătite de colegii lor mai mari, în care au trebuit să dea dovadă de simț artistic, carismă, vigilență, spontaneitate, prezență de spirit și originalitate.
    Toți participanții au primit diplome și cadouri surpriză oferite de către organizatori și recompensați cu aplauze frenetice pentru show-ul original și inedit.
    Câștigătoare a fost desemnată perechea formată din elev Andra Petrea și elev Ștefan Bria, de la clasa a IX –a, care a intrat în concurs cu numărul 2 și care a primit titlul de „Cuplul Dragobete”.

    Felicitări tuturor celor implicați în acest eveniment!

    Text: Grațiela Mihăescu
    Foto: Andreea Anuți, Denis Popovici
    #Dragobete #liceeni #elevi


    https://www.facebook.com/100064654003316/posts/pfbid0okFKajwpzirop2VfL6dPMt1ajUmtX3A7tpaki6Ri52ouBSQVDaBznBGvF7kyTHDel/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim08:36

      Prin 1977-1979 varul meu a facut scoala profesionala la UCECOM Breaza,instalator , si-mi povestea ce se intampla ,spuneau ca atunci cand apareau elevii de anul IV pe acolo ei se ascundeau...

      Ștergere
  62. Rambo și Cezar au chakrele incalcite cam de când au luat ajutoarele.
    Karma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bine ..a fost
      Pottbagajul la Oltcit..plin de bani😂🤣😂🤣😂🤣

      Ștergere
  63. Anonim19:43

    Măi Borîlă prost și încăpățînat,și pula me tot latri precum cînele la luna plină?Oare că cînd ai iesit tu la penzie era vro leje valabilă care prevedea aceasta sau,ce doresti să-ți compenseze,prostia ,ai fost data afara din necesitatile tarii inainte de termen? Atunci pentru ce sa-ți dea,au mărit aia cotizația la sectă și ai nevoie?Nu le ajunge 10% din veniturile totale ,voi chiar asa de prosti sunteti de le dati si izmana de pe voi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim21:12

      Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
  64. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Porcovane - chinezul zice altfel! Vaccinurile ....!!

      Ștergere
  65. Anonim08:26

    Ati vazut cu cata indarjire ma ataca kakarezu,fostul plononer de la magazia cu budigai al unei subunitati de secu.L-am raportat de doua ori la site ,chiar el a spus,dar l-au protejat si avertizat serviciili in a caror slujba este.Nu vedeti cum incita la procese aiuristice pe toti handicapatii stiind ca niciunul nu va castiga in faza finala si nici n-a castigat vreunul.Daca ii iei cu acul acolo scriu majoritatea fostilor subofiteri pensionati cu mult inainte de termen cu o droaie de probleme medicale,multi de acolo au parasit armata dar spera sa ia si de acolo ceva la pensii,securisti de-ai lui de toate gradele,chiar si Brenda este o vaduva de fost securist si mai apare cate unul care vrea sa fie bagat in seama ,vijdorel ,alt moldojean imputit ,protejat de kăkăreaza,apoi procesomanii cu sub 10 ani de catanie dar cu pretentii de pensie de jeneral-un blog de tot rahatul.Nu mai activati pe acolo daca nu-l gratulati pe fostul si actualul securan batran si prost,veniti aici pe acest blog select cu toate ca si aici isi baga dracul coada ,tot niste cozi de topor ale structurilor ca colinelul pulii=moldojean betiv si jegos sau reddog ,pîndar de temnițe și adventist de ziua șaptea,penticostal disident,in general oameni de-ai fostei securitati,activati acuma sa destabilizeze si să controleze vreo eventuală răzvratire a pensionarilor militari adevarati nu ciurucuri de pe bloaga kîkanarului de bufniță securistoidă.
    Dar, poate ne vom trezi,au iesit urzicile ,schimbam sangele ala molatec cu unul aspru ,nou si ne reumplem instalatiile hotarați sa ne facem dreptate cu ''pumnul'' daca altfel nu este posibil!

    RăspundețiȘtergere
  66. Salve Camarazi!

    Sunt din nou acasă. 💪
    Dar pregătesc următoarea operațiune specială.
    Rămâneți în zona dacă vreți să aflați detalii.
    Din ce se vede Rambo vrea sa ne destabilizeze.
    Trebuie să rămânem uniți și sa militam pentru armonie și camaraderie.
    Sursum Corda! 🦅🇷🇴

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anonim10:57

      Ai venit paguba, nu te-a insamantat vre-un araboi sa avem si noi un retardat de ruman care sa fete un purcel sau un ''prosteanac''?

      Ștergere
  67. Sa vedem ce spun astrele despre cei doi camarazi poligloții, Cezar și Rambo.

    Cezar e tot cu gândul la bani și zice că va primi aprobare de la Lenus pentru o călătorie la Bachmut

    La Rambo zice că e agitat și va primi aprecieri de la colegul de coasă Dogaru.


    Taur: Interesul pentru chestiunile materiale va creste simtitor astazi, cand ti se va oferi ocazia sa faci o investitie tentanta. Totusi, nu este momentul sa iti asumi riscuri. Tot ceea ce tine de calatorii te favorizeaza din toate punctele de vedere. In cazul in care doresti sa pleci intr-o calatorie in strainatate, ai toate sansele sa primesti aprobarile sau actele necesare.

    Gemeni: Vei avea parte de o zi extrem de agitata, cu evenimente care te vor tine cu sufletul la gura, chiar daca unele nu te vor privi personal. N-ar fi rau sa acorzi ceva mai multa atentie sanatatii si sa-ti faci un control de rutina. Initiativele tale din aceasta perioada se vor bucura de aprecierea celor din jur, dar nu trebuie sa te astepti la rezultate spectaculoase.



    Horoscop zilnic. Duminică, 26 februarie. Zodia care va avea o zi extrem de agitată, cu multe evenimente

    https://m.ziare.com/horoscop-zilnic/horoscop-zilnic-26-februarie-2023-1791064?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

    RăspundețiȘtergere
  68. Domnul Ifrim ne da sfaturi înțelepte.
    Chestiunea cu pestele, pescuitul și nevestele e aproape geniala.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Huhu zicea că vrea să-i învețe pe camarazii pensionari sa pescuiască.
      Devine cam suspect.

      Ștergere
  69. reddog26 februarie 2023 la 11:1611:53

    Cica penticostalii trebuie să plătească sectei zece la sută din veniturile lor lunare. Această se face în scopul obținerii binecuvîntării lui Dumnezeu peste toate posesiunile lor, dar și că un gest de mulțumire pentru tot ce au.
    Apoi ,cand li se infierbanta sangele e musai sa faca o intrunire frateasca de schimbare a sangelui.Cum procedeaza?
    Se separa in doua camere,barbati si femei apoi se dezbraca ,pe intuneric si se combina unii cu altii, cica reddogul ,totdeauna se imbraca in femeie ca sa fie sigur ca este compostat de fratii intru credinta,ziceau unii dintre fratii musulmani ca este coada si bataie la curul lui,in rest fiecare cu ce prinde ,mama,fiica ,nepoata bunic,fiu cica se fut mai nene pana cad lati ca broastele ,trei zile si trei nopti!

    RăspundețiȘtergere
  70. reddog26 februarie 2023 la 11:1612:02

    Se zvoneste ca-si invart aia matarangile pe langa rozeta lui de zici ca-s turbine de la motoarele cu reactie, unde mai pui ca mai scap si cate un dulau din rasa ciobanesc german pe acolo si musca in stanga si-n dreapta ca sa aiba acces la basaul reddogului.

    RăspundețiȘtergere
  71. reddog26 februarie 2023 la 11:1612:15

    Nenorocitul asta de reddog are diametrul rozetei cat teava de la toba de esapament si calca de zici ca pliveste ceapa ca altfel pasul si basina de zici ca-i iapa dupa ce a ros un balot de lucerna...

    RăspundețiȘtergere
  72. A, sa nu uit!
    In operațiunea asta specială pe lângă marșuri am făcut și trageri (de zi și de noapte)
    Roma Victrix!
    ✌️💪🦅🇷🇴

    RăspundețiȘtergere
  73. In Hebron a fost interesant.
    Am stat la un hostel în zona palestiniana dar am intrat și în zona controlata de armata israeliană
    Peștera Patriarhilor este importantă atât pentru evrei cat și pentru arabii musulmani.
    Jumătate din acest edificiu este moschee iar cealaltă jumătate este loc de rugăciune pentru evrei.
    Mormintele Patriarhilor sunt vizibile din ambele părți.
    Din moschee chiar se aud evreii care citesc din cărțile lor sfinte.
    Am fost in ambele părți ale acestui edificiu sanctuar.

    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Pe%C8%99tera_Patriarhilor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bă pulake, când umblam io cu tichia de carton pe cap la mormântul lui Abraham, tu jucai șotronul. Vezi că Google Maps vrea să -ti taie contul.😜🥕

      Ștergere
    2. Dl Ifrim
      Nu putem vizita toți un loc în același timp. 😁
      Șotron jucau Rambo și Cezar după ce au luat ajutoarele.
      Pe strada aia despre care am scris mai jos ați fost?
      Cred că nu. 😁
      Începeți să va încordați cam tare la mine.
      Luați asta că pe un avertisment.

      Ștergere
  74. Apoi mai jos de Peștera Patriarhilor e o stradă care duce in alta zona palestiniana a orașului.
    Pe strada asta au fost confruntări crâncene între arabi și armata israeliană.
    Era cândva plina de magazine strada asta.
    Arabii au fost evacuați și despăgubiți pentru aceste proprietăți.
    Am trecut de un post de control israelian, mi-a verificat pașaportul și a zis ok, pot vizita zona.
    E o mica comunitate de evrei acolo și o puternica prezenta a armatei israeliene.
    Nu știu dacă se aventurează turiștii in zona aia, când am fost eu pe seara nu era niciunul.
    Câțiva evrei pe strada dintre care unii făceau jogging.
    Ăștia păreau militari în timpul liber.
    Zona verde H2 e sub controlul Israelului.

    https://www.gov.il/en/Departments/General/map-of-hebron

    RăspundețiȘtergere
  75. La intrarea în Peșteră Patriarhilor se intra prin poarta detectoare că la aeroport.
    Erau doua gagici din armata israeliană.
    Aici nu mi-au cerut pașaportul dar m-au întrebat de unde sunt.
    Le-am spus că din cea mai tare tara din lume-Romania
    Se uitau cam suspect la mine
    Îmi place să le amestec gândurile uneori micuțelor.
    Fie că sunt in uniformă sau nu. 😁

    RăspundețiȘtergere
  76. Avertismentul e valabil și pentru anonima de mai sus care îmi folosește nickul.
    E fostul secretar pecerea Rambo zis și ochi umezi. 🤣

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ține gura deschisă în formă de "O" că să putem să -ti dăm să ne suji morcovul.😮🥕

      Ștergere
    2. Participați cumva la concursul "cea mai amuzantă și tare in cioc anonima"?
      Pe ăștia gen Rambo sau Truti ii ard cu o mână la spate. 😁
      Job-ul meu a fost în medii ostile, chiar credeți că mă impresionează niste anonime miorlaitoare?
      A, și pe la Locurile Sfinte am fost pe banii mei nu ai statului că alții.
      Și unii tot plângăcioși sunt cu toate că au avut tone de beneficii.
      Le place moca.
      Sa stea cu guriță deschisă și să le pice ceva. 🤣

      Ștergere
    3. Ce bine era sa cari banii cu Oltcitul....asta ca meritam!!

      Ștergere
  77. -Alinierea tuturor pensiilor de serviciu.
    -Impozitare progresivă.

    Ar trebui acordate și ajutoarele pentru o tranziție mai ușoară. 😁
    Rambo și Cezar au avut o tranziție foarte ușoară de exemplu.
    Și tot plângăcioși sunt. 🤣

    "Recomandările acestora fac referire şi la alte categorii de pensionari. Astfel, una dintre propunerile formulate este cea de aliniere a principiilor de administrare a pensiilor militare cu alte pensii de serviciu, experţii considerând că un astfel de sistem „ar permite portabilitatea drepturilor de pensie obţinute cu serviciul militar şi ar permite o tranziţie mai uşoară în şi în afara armatei, deschizând calea unei convergenţe ulterioare a parametrilor sistemului militar cu cel general”.



    Ce au cerut României experții de la Banca Mondială: „introducerea impozitării progresive a suplimentului la pensiile de serviciu finanţate de la buget”

    https://m.ziare.com/pensii-speciale/ce-au-cerut-romaniei-exper-ii-de-la-banca-mondiala-introducerea-impozitarii-progresive-a-suplimentului-la-pensiile-de-serviciu-finantate-de-la-buget-1791147?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bă pulake, pensiile militarilor rămân așa cum sunt, ale maidanejilor funcționari publici scad😜

      Ștergere
  78. Anonim15:24

    Colegi mai tineri tari in cosor nu fiti răi cu Brenda.Ganditi-va ca e văduva de mult timp si are nevoie sa aiba si ea pe cineva sa o încălzească.Sta bine si la capitolul "lova" deci poate sa fie recunoscătoare.Acum depinde si de varsta.Ma gandesc ca securistul bătrân a știut să aleagă.
    DOG@ Evreii au armata bine pregătită. Ei sunt permanent in stare de război.Starea numerică mica este compensată printr-o buna pregătire.Intial au fost ajutați substanțial dpv bănesc din SUA.Se stie ca cei mai bogati americani sunt de origine evreiască.
    Cei ce invidiati pe Cezar si Rambo pentru ajutoare uitati-va si la coeficientul de inflatie la data cand estimati ca a avut loc evenimentul.Daca statul le-a perceput si impozit salariile compensatorii si ajutoarele au reprezentat o frectie la un picior de lemn. Cezar in cel mai fericit caz s-a ales cu 10 capră si un tap. Rambo s-a ales cu o nevasta plecată în Italia și mai multe stenturi .Un nefericit.
    Poate ati cunoscut pe gl. PARLOGEANU.Cei dela Medgidia si au luat denumirea cu numele lui.Am fost o perioadă coleg cu el.Deoarece a acordat mai mult timp cazărmii decât familiei a pierdut soția.A ajuns general dar oare a meritat sacrificiu?
    Voi cei activi după 8 ore de muncă ruperi poarta unității.Nu va face nimeni statuie si chiar dacă va face câștigul e mic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar dvs cine sunteți?
      Păreti mai nou pe aici.
      Aici suntem un mic grup de militari intelectuali.
      Se mai lasă și cu cate o moooie dar în rest e ok.
      Ne recunoaștem după stil chiar daca unii mai scriu și sub anonimat.
      Rambo și Cezar erau să rupă ușile de la mașini când au luat ajutoarele.
      Eu am lucrat in ture nu la program de 8 ore .
      Doamna Brenda își poate cumpăra un radiator daca vrea sa se încălzească.
      Cezar se încălzește la o janghina de calorifer.

      Ștergere
    2. Cezar are ușă blindata la apartament.
      Foarte scumpă.
      Daca se supără își ia ușă și pleacă în lume.
      Rambo are un automobil Volvo.
      Nu bate nu troncane doar că are ceva probleme la portbagaj.
      Sta într-un bloc construit de sovietici.
      Rambo și acum are ochii umezi când își aduce aminte de toarsu Stalin.
      Doar a fost secretar la pecerea. 😁

      Ștergere
    3. Anonim18:04

      Nu te încălzește marca autoturismului.Degaba e Volvo daca trage sa moara.Mai bine o Dacie Logan noua decat o rabla de marca , veche.
      Panarama aia dela Oradea ,s-a dat la fund.A epuizat caltii si numai are cu ce se sterge la gura.Tantalaul se face ca nu stie ca diplomă de subinginer numai e recunoscută.Acum nu e nici cal nici măgar.

      Ștergere
  79. ”Astăzi 26.02.2023 Generalul de brigadă în retragere (Atr.R.A.A.) Petre SPÎNU s-a înrolat în Oastea Cerurilor. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
    Generalul de brigadă în retragere (Art.R.A.A.) Petre SPÂNU a activat până în 1979 ca Șef de stat major al Regimentului mixt de atrilerie antiaeriană din Râmnicu Sărat. Între 1979-1990 a fost comandantul Regimentului 48 Rachete antiaeriene KUB (UM01436) din București. Din 1990 până în 2005 a fost Șeful apărării antiaeriene a trupelor de uscat din Armata I (UM02450).”
    sursa:
    https://www.facebook.com/groups/601710453316699

    ------------------------------------
    Dumnezeu să-l ierte...Ăștia au postat greșit, Spînu a activat la Rm.Sărat până în 1984.

    RăspundețiȘtergere
  80. Ia te uita pe unde-i ofiterimea de pe blogul cucuvaiei !
    Pi balamuc blog Sabrina !

    RăspundețiȘtergere
  81. Anonim17:20

    Hop, hop, hop,
    Viurel KIȘzdurel
    S-o ia la ceock !

    RăspundețiȘtergere
  82. Sabrina e in Grenoble
    Cam dezbrăcată fata asta.
    Doar cel de sus știe cine/ce o încălzește

    https://www.facebook.com/100044393110797/posts/pfbid02pVGyoqh5283JvD2eC5mm66hU3EeEae222s2oY6J4ve8hepWM8AKNyLRoLcRd2SaLl/?app=fbl

    RăspundețiȘtergere
  83. Uraaaaaa...Plx.199...varianta nr.a B.M...

    RăspundețiȘtergere
  84. Anonim17:46

    kiss my pișu bă kișu

    RăspundețiȘtergere
  85. Astea sunt variantele.
    Pe care o preferați?
    Să vedeți ce le vor umple frigiderele "neterminatii" celor cu vechimi matusalemice. 😁

    https://m.ziare.com/pensii-speciale/pensii-speciale-militare-recomandari-banca-mondiala-1791171

    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!