Google Website Translator Gadget

joi, 30 octombrie 2014

FEDERATIA..UE..????_________________________________________________________

Afacerea Mistral, conexiuni cu EADS și fregatele englezești

Val Vâlcu / 30 OCT, 2014 / 12:05 
 
val-valcu
Călin Popescu Tăriceanu spunea miercuri, că România a avut două proiecte de țară: NATO și UE. Corecte și inevitabile. Ce ne făceam, tot miercuri, mai spre seară, fără NATO? Aviația Rusiei a efectuat zboruri provocatoare pe trei fronturi, inclusiv în Marea Neagră.
Desigur, spărgătoarele românești de semințe nu sue simt amenințate, nici avioanele cu decolare verticală din cârciumă și aterizare în șanț, după ora închiderii. Dar investiția de 10 miliarde de dolari pentru sondele de adâncime OMV-Exxon, cum se simțea, oare, dacă nu aveam scutul NATO?
Cu Uniunea Europeană lucrurile sunt ceva mai nuanțate. A fost bine că au putut pleca la muncă milioane de români. Cu un șomaj de 30% , cu instabilitate socială, extremism, revolte de stradă, o luam pe drumul Ucrainei. Că nu am făcut mai nimic după integrare, nu-i vina Uniunii. Ungaria își permite să sfideze și Bruxelles-ul și Washington-ul, pentru că îi plătește salariile și pensiile contribuabilul luxemburghez. Cu 20 de miliarde de euro, fonduri europene atrase, la o populație pe jumătate cât a României, care a atras doar cinci.
Liderii statelor puternice conduc Uniunea, dar sunt aleși național
Problema este chiar Uniunea, sau mai precis modul în care funcționează această combinație politico-financiară. Atâta vreme cât conducătorii statelor puternice conduc Europa, fără să răspundă în fața europenilor, ci doar a alegătorilor din țările de origine, tentația de a-și trage spuza pe turta națională nu poate fi evitată. Franța și-a impus poziția în agricultura comunitară, Germania și-a vândut șuruburile și piulițele și cam asta e tot.
Birocrații de la Bruxelles au puterea de a decreta cât să fie vasul de la WC în toate țările Uniunii, dar nu cutează s-o tragă de codițe pe Merkel când își negociază acorduri favorabile cu Rusia.  

Viitorul UE, doar ca stat federal
A nu gândi viitorul UE ca un stat federal, cu o conducere centrală aleasă de cetățeni, cu armată și ambasadori, e mai mult decât o utopie, e o prostie. În vreme ce SUA este o țară întemeiată pe libertăți, UE este văzută ca o instituție a constrângerilor, care interzice aspiratoarele puternice și becurile cu incandescență. Dar pe Putin de ce nu-l interzice, de exemplu?
Fiindcă nu e în stare. Cel mai bun exemplu este afacerea Mistral. Franța are dreptate: Germania a vândut submarine și distrugătoare Greciei, până a dus-o la faliment, după care a trecut criza pe seama austerității continentale, impusă ca să-și recupereze datoriile. Când să facă și Franța un ban cinsitit cu  Putin, a început războiul.
Cinsitit ar fi fost ca, așa cum au plătit toți europenii pentru exporturile germane în Grecia, să scoată bani Bruxelles-ul și să recompenseze Franța, în cazul celor două nave Mistral, nelivrate rușilor.  După care să le trimită în Marea Neagră, una României, alta Bulgariei, ca să apere granița statului federal european de adversarii de la Răsărit.
Uite că la asta nu s-au gândit. În schimb, la afacerea Fregatelor și la EADS le-a mers mintea.
-

luni, 27 octombrie 2014

PARIATI PE ...OREZ...???_________________________________________________

China atacă Banca Mondială și dolarul american. Lovitură în Asia, pregătind războiul economic global

Ion Voicu / 24 OCT, 2014 / 21:12 


În urmă cu câteva ore, la Beijing, 21 de state asiatice au parafat acordul de înființare a unei Bănci de Investiții, considerată rivala Băncii Mondiale sau a Băncii de Dezvoltare  regionale. Președintele Băncii Mondiale a salutat inițiativa, dar unele surse citate de Reuters susțin că Australia, Coreea de Sud și Indonezia au boicotat ceremonia, la insistențele Washington-ului.

Țările industrializate nu ar vedea cu ochi buni planul țărilor în curs de dezvoltare de a ocoli bancherii occidentali în căutarea de capital pentru investiții.

China vrea să-și consolideze puterea ”soft”
Noul gigant, Asian Infrastructure Investment Bank (AIIB), are, pentru moment, un capital de 50 de miliarde, oferit în cea mai mare parte de Beijing.  Liderii de la Beijing încearcă să-și întărească puterea ”soft” pe plan global, plecând din Asia. China este nemulțumită de poziția secundară pe care o are în instituțiile financiare internaționale, în ciuda uriașei sale forțe economice.  
În Asian Development Bank, de exemplu, China are doar 6,5% din acțiuni, în vreme ce SUA și Japonia dețin fiecare 15,6 procente. Printre țările care au fondat AIIB se numără India, Thailanda sau  Malaezia, dar și Kazahstan, Pakistan, Sri Lanka,  Kuwait, Oman sau  Qatar. Scopul AIIB este să ofere împrumuturi pentru țările în curs de dezvoltare. China va avea 50% din capitalul de 100 de miliarde de euro, banca urmând să devină operațională în cursul anului 2015.

AIIB anunță principala lovitură: Banca BRICS
Acesta este al doilea proiect major de finanțare care sfidează instituțiile dominate de SUA, după cel de-al doilea război mondial. Un acord semnat în vara acestui an în Brazilia a pus bazele unei bănci a țărilor BRICS, care va avea cartierul general în Shanghai, președinția girată de India, pentru primul an de funcționare, și un executiv condus de un reprezentant al Rusiei. Și în această instituție financiară tot China va furniza jumătate din capital. Lansările acestor doi giganți financiari sunt văzute de analiști ca o tentativă de a sparge dominația dolarului american în comerțul mondial și de a pune în umbră FMI și Banca Mondială.
Un plan asemănător avea și Ceaușescu, care a forțat exporturile și după ce plătise datoria externă, pentru a putea contribui la o bancă de dezvoltare a țărilor spărace. Ceaușescu a discutat proiectul cu unii lideri arabi, cel mai interesat fiind dictatorul libian Ghadafi.