Lucian Mircea Stoenac · Generalul de divizie LEONARD MOCIULSCHI - singurul comandant de divizie de pe frontul de est și de vest care nu a avut studii superioare la Școala de Război S-a născut în ziua de 27 martie 1889 în localitatea Siminicea, județul Suceava. Tatăl ceferist și mama învățătoare au asigurat tânărului Leonard o educație aleasă în spiritul respectului cinstei și corectitudinii. A urmat cursurile liceului din Botoșani, și-a satisfăcut stagiul militar în R. 13 I., iar în 1911 a absolvit Școala Militară de Ofițeri din București și cu gradul de sublocotenent, fiind repartizat comandant de pluton în R. 8 „Dragoș” 29 Infanterie din Dorohoi. O curiozitate a acelor vremuri din armată, în anul 1913 lt. L. Mociulschi a fost trimis la perfecționare în Centrul de Instrucție al Infanteriei de la Slobozia, unde după o lună de zile a fost exclus și trimis la unitate, pe motiv că acesta nu era de acord cu acțiunile frontale, în câmpul tactic, criticându-și cu vehemență lectorii, profesorii și șefii pe această temă. La vremea respectivă în regulamentele de luptă ale infanteriei era prevăzut doar atacul frontal, orice manevră de învăluire și de întoarcere fiind interzisă, iar autorii pedepsiți ca atare. În cariera sa militară generalul de divizie LEONARD MOCIULSCHI a îndeplinit funcțiile de comandant secund la B. 6, 8 și 12 V.M., de comandant al B. 4 și 5 V.M., de comandant al Grupului 5 Vânători de Munte, al D. 1 V.M. , iar pe front de comandant secund al D. 1 și 4 V.M., de comandant al D. 3 V.M. și de comandant al Corpului de Munte. În războiul de Întregire al Neamului din anii 1916 – 1917 a îndeplinit funcțiile de comandant de companie și de batalion de infanterie, pe frontul Oituzului, făcând parte din R. 8 „Dragoș” 28 Infanterie din Dorohoi (Botoșani). A fot cel mai brav, mai profesionist și mai valoros comandant pe care l-au cunoscut aceste unități și mari unități , cariera sa militară începând în anul 1911 și terminându-se în anul 1947, odată cu trecerea sa în rezervă (pensie). Sub comanda sa, D. 3 V.M. a mers din victorie în victorie pe teritoriul Caucazului, în Crimeea, munții Apuseni, în Ungaria și Cehoslovacia, dar în mod deosebit în masivele Bukk și Javorina, unde prin curajul și manevrele îndrăznețe concepute a cucerit aceste fortărețe naturale, acolo unde germanii sperau să oprească definitiv ofensiva vânătorilor de munte și a Armatei României. În întreaga sa carieră militară de 36 ani a fost decorat de neam, țară și rege de trei ori cu Ordinul „Mihai Viteazul”, lucru foarte rar întâlnit în istoria militară a României, cât și cu alte 28 de ordine și medalii românești, germane, rusești, finlandeze și franceze. Între 1947 -1955 a fost arestat de organele securității statului și fără a fi judecat, timp de opt ani, a suportat rigorile închisorilor comuniste de la Jilava, Poarta Albă, Târgu Ocna și Castelu, unde a îndurat cele mai cumplite măsuri represive, imputându-i-se fapte pe care nu le-a comis niciodată, fiind declarat criminal de război, pe motiv că pe frontul de est a condus la victorie D. 1,3 și 4 V.M.. În acest timp familiei sale i s-a stabilit domiciliul forțat în orașul Blaj, unde s-a întors și generalul după ieșirea din închisoare și unde i-a decedat soția. Pe timpul detenției pensia i-a fost suspendată, situație ce s-a perpetuat până în anul 1964 când a primit acest drept, fiind obligat ca în Blaj să muncească împreună cu soția în gară la încărcat și descărcat vagoane cu lemne și cărbuni pentru a putea trăi și plăti datoriile. După 1964 i s-au ridicat toate aceste interdicții, a primit dreptul la pensie, iar vânătorii de munte din Brașov (col. M. Perju) i-au asigurat o garsonieră în acest oraș, unde în 1980, la vârsta de 90 de ani, a încetat din viață lăsând cu limbă de moarte să fie incinerat, iar cenușa rezultată să fie presărată de vânătorii de munte pe vârfurile Pietrosul Rodnei, Călimani și Moldoveanu, acțiune ce a avut loc în ziua de 1 mai 1980. Generalul Leonard Mociulschi a fost singurul comandant de divizie de pe frontul de est și de vest care nu avea studii superioare la Școala de Război, fiind admis și susținut în această funcție de către conducătorul statului român Mareșalul Ion Antonescu, datorită capacității sale de a conduce acțiunile de luptă în munți. În Brașov, cât a locuit timp de 16 ani, a fost întrebat de un maior, absolvent al Academiei Militare de ce nu a urmat cursurile Școlii de Război. Acesta i-a răspuns: „Cea mai bună Academie Militară sau Școală de Război este muntele. Eu am urmat Academia Apusenilor, Călimanilor, Rodnei și pe cea a munților Făgăraș, nemaivorbind de cea a Bucegilor. Dacă vrei să înveți tactică, mergi la munte cu niște profesori așa cum am avut eu în persoana generalilor Iacobici, Todicescu, Manoliu, Dumitrache, Savu și Rasoviceanu. Cunosc foarte bine mulți generali, comandanți de divizii și corpuri de armată, premianți ai Școlii de Război, care pentru incapacitate tactică au fost destituiți de către Mareșalul Ion Antonescu pe frontul de est. Și astăzi în 1976, și ieri pe vremea mea, dar și mâine muntele va rămâne o necunoscută pentru majoritatea cadrelor de comandă, cu toate academiile pe care le-au absolvit.”