Meşterul-surpriză din fabrica de revoluţionari: procurorul Dan Voinea

                                                                                                        -       VA DAU EU CE MERITATI      

Foto: mediafax

Doru Mărieş (stânga), alături de Dan Voinea în operaţiunea care a umplut România de revoluţionari cu certificat

Megaafacerea cu certificate duce, în mod surprinzător, către două personaje care au pozat permanent în apărători ai Revoluţiei: Dan Voinea şi Doru Mărieş. „Adevărul“ vă arată cum Dan Voinea a contribuit din plin la umplerea României de revoluţionari cu patalama.

Caracatiţa din spatele megaafacerii construite în jurul certificatelor de revoluţionar a operat în ultimii 21 de ani prin cele mai diverse metode. Cel mai ingenios şi totodată diabolic artificiu folosit în acest scop este şi cel mai puţin cunoscut, camuflat perfect în spatele unei acţiuni de imagine făcute la sfârşitul anului 2004. La „butoane" s-au aflat două personaje care pozează de ani buni în apărători neobosiţi ai dreptăţii şi ai idealurilor Revoluţiei: Doru Mărieş, preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989", şi fostul procuror militar Dan
Voinea.

Povestea începe la 12 iulie 2004, ziua în care a fost adoptată o nouă „lege a recunoştinţei" faţă de eroii Revoluţiei, Legea 341. Aceasta deschidea perspectivele unei frumoase afaceri, prin introducerea indemnizaţiilor lunare şi pentru grosul revoluţionarilor, este vorba de aşa-zişii „luptători remarcaţi pentru fapte deosebite". Noua lege prevedea o preschimbare a certificatelor şi îşi propunea să elimine impostorii, solicitând, pe lângă declaraţiile altor trei participanţi la evenimente, şi alte documente care să ateste participarea activă în Revoluţie.

O lună mai târziu, în august 2004, fără a avea în aparenţă nicio legătură cu adoptarea Legii 341, Asociaţia „21 Decembrie 1989" depune la Parchetul Militar o plângere pentru redeschiderea Dosarului Revoluţiei. La 7 decembrie 2004, procurorul Dan Voinea a dispus reluarea cercetărilor cu privire la evenimentele din decembrie 1989 printr-o rezoluţie de începere a urmăririi penale faţă de 102 persoane, printre care şi nume grele precum Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. Pe edificiul acestei iniţiative, Doru Mărieş şi Dan Voinea şi-au construit un important capital de imagine, răspândind în toate părţile ideea că nimeni nu se luptă mai tare ca ei pentru a face dreptate în numele morţilor de la Revoluţie.

13.858 de adeverinţe semnate de Dan Voinea

Finalitatea a fost cu totul alta: prin erorile halucinante pe care le conţinea, rezoluţia din 7 decembrie 2004 era practic lovită de nulitate. Pe o coală A4, procurorul a scris cu pixul o înşiruire de persoane pe care le-a acuzat la grămadă de infracţiuni extrem de grave, fără a preciza de ce se face vinovat fiecare şi în ce împrejurări a săvărşit faptele. La niciunul dintre cei 102 nu se regăsesc datele de identitate după care ar putea fi indentificat. La unii învinuiţi lipseşte chiar şi prenumele, cum este cazul unui oarecare colonel Ionescu, iar unii nici măcar nu mai erau în viaţă la momentul emiterii rezoluţiei. Aşa cum s-a şi întâmplat ulterior, oricare dintre cei 102 învinuiţi era scos de sub urmărire penală imediat ce făcea o plângere către Parchet, din cauza viciilor grave de procedură făcute de Voinea.

30 de inşi au cărat un singur rănit

Adevărata „realizare" a redeschiderii dosarului este perfect reliefată într-o sinteză făcută de Parchetul General pe marginea traseului avut de Dosarul Revoluţiei de-a lungul anilor. „După 2004, cercetarea s-a rezumat, în principal, doar la audierea părţilor vătămate şi a martorilor. (...) Persoanelor audiate, inclusiv martorilor, li s-au eliberat 13.858 de adeverinţe spre a le servi la preschimbarea certificatelor de revoluţionar. Eliberarea acestor adeverinţe, în majoritatea cazurilor, nu avea temei legal", se afirmă în comunicatul Parchetului General. Cu alte cuvinte, Dan Voinea n-a făcut decât să audieze mii de persoane, mai mult sau mai puţin implicate în evenimentele din decembrie 1989, cărora le elibera adeverinţe conform cărora nu au întreprins acţiuni împotriva Revoluţiei, facilitându-le astfel preschimbarea certificatelor.

Pe Aceeaşi Temă

Plângeri penale pentru revoluționarii falși, care au mințit cu tupeu că au ieșit în stradă

Revoluţionarii au renunţat la boicotul de la Palatul Cotroceni

„Dan Voinea a fabricat revoluţionari. Acest maraton de audieri pe care l-a făcut a fost o afacere. Mulţi se angajau ca în schimbul adeverinţei să dea banii pe care aveau să-i primească din urmă. Sunt vreo treizeci şi ceva de inşi care declară că au luat acelaşi rănit şi l-au dus la Spitalul Militar. Au copiat unii de la alţii ca proştii, pentru că în realitate nici n-au fost audiaţi. Nişte ofiţeri de Poliţie, detaşaţi să ajute Procuratura, îi puneau să scrie, iar la final trecea Dan Voinea şi semna", afirmă colonelul în rezervă Viorel Tocan, revoluţionar braşovean.
Teren la Snagov
Prima apariţie a procurorului Dan Voinea în evenimentele din 1989 s-a produs în după-amiaza de 22 decembrie, când a sunat din Comitetul Central la Sibiu şi i-a cerut colonelului Aurel Dragomir să oprească focul. La Sibiu a avut loc un carnajiu, între militari şi securişti, soldat cu 99 de morţi. Pe 25 decembrie, a jucat rolul de procuror în procesul soţilor Ceauşescu. A susţinut un rechizitoriu halucinant, presărat cu peste 60.000 de morţi. După 1990 a instrumentat Dosarul Revoluţiei şi a pozat în acuzator al lui Ion Iliescu, deşi în decembrie '89 i-a făcut jocurile. Dan Voinea are certificat de „luptător remarcat" şi, pe baza acestuia, a primit gratis un teren de 2.000 de metri pătraţi la Snagov.

Un „luptător"care s-a remarcat auzind

Dosarul Revoluţiei este plin cu mii de declaraţii ale unor oameni care nu ajută cu nimic la lămurirea evenimentelor din 1989. Oameni care au ieşit şi ei pe stradă să caşte gura sau să lupte cu terorişti invizibili, dar pe care Dan Voinea i-a audiat şi le-a eliberat adeverinţe, ajutându-i să obţină certificate.

Pentru o mai bună înţelegere vom da şi un exemplu. Declaraţia lui Dănuţ Giurea, membru al Asociaţiei „Metrou" (asociaţia lui George Costin, actualul secretar de stat pentru revoluţionari), este una din zecile de relatări aproape identice ale „luptătorilor" din revoluţia buzoiană: „În luna decembrie 1989 eram lăcătuş-mecanic la Întreprinderea de Mase Plastice Buzău. Aveam cunoştinţă despre evenimentele petrecute în perioada 16-21.12.1989 la Timişoara întrucât ascultam postul de radio «Europa Liberă». În data de 22, în timp ce mă aflam la locul de muncă - am auzit de fuga soţilor Ceauşescu. Împreună cu mai mulţi colegi am plecat spre sediul Comitetului Judeţean pentru a vedea ce se întâmplă. Am ajuns aici în jurul orei 13.30 şi am văzut foarte multă lume adunată. (...) Am scandat lozinci, iar în jurul orei 16 am plecat spre domiciliu".

Declaraţia continuă cu „aventurile" din ziua de 23 decembrie: „A doua zi am revenit la locul de muncă, unde m-am oferit voluntar pentru paza unor obiective din oraş. (...) Grupa noastră a fost repartizată la supravegherea bazei sportive întrucât aflasem de la Ionaşcu Dumitru că pe teren vor fi paraşutate trupe de desant care ne vor ataca. Aici am rămas până în jurul orei 14.30, când a venit o altă grupă să ne schimbe. (...) În cursul zilei de 24 am auzit focuri de armă trase din zona Tribunalului şi ulterior am auzit că sediul a fost incendiat. Pe parcursul zilei am mai auzit focuri de armă trase răzleţ".

Cam aşa s-a remarcat Dănuţ Giurea la Revoluţie, aflând de fuga Ceauşeştilor, păzind un teren de sport şi auzind focuri de armă. Acest cetăţean are titlu de "luptător remarcat pentru fapte deosebite" şi beneficiază de o indemnizaţie lunară de peste 2.000 de lei. În mod normal, un astfel de om nu trebuia să deţină certificat de revoluţionar, pentru că nu avea niciun argument care să-l încadreze în lege. Pentru el şi pentru alte mii de impostori a fost creată stratagema care l-a avut în prim-plan pe Dan Voinea.

Axa Dan Voinea - Doru Mărieş - George Costin

Această stratagemă a fost piatra de temelie pe care s-au construit, după 2004, noi afaceri pe seama beneficiilor încasate de revoluţionari. Teoretic, noua lege  promulgată în 2004 trebuia să înăsprească condiţiile de acordare a noilor certificate de revoluţionar, ceea ce presupunea că impostorii aveau o problemă. Soluţia a fost ingenioasă: adeverinţele eliberate de Dan Voinea au reprezentat principalele dovezi pe care aceştia s-au bazat la preschimbare, supralicitând faptul că erau eliberate de o instituţie a statului, respectiv Parchetul General, Secţia Parchetelor Militare. Mai mult decât atât, deţinerea unei adeverinţe semnate de Dan Voinea a devenit o condiţie esenţială, fără de care certificatul de revoluţionar nu putea fi preschimbat. Chiar şi văduvele eroilor martiri, care îşi puteau atesta cu uşurinţă calitatea, erau nevoite să treacă pe la Dan Voinea pentru a li se elibera o astfel de hârtie.
George Costin şi şefa serviciului Contencios din SSPR
Aşa s-a ajuns ca revoluţionarii să devină practic dependenţi de aceste adeverinţe, iar aici intervine o altă mutare decisivă. Sub pretextul că îi este mai uşor să găsească oamenii, Dan Voinea a acceptat să facă audierile prin intermediul asociaţiilor de revoluţionari (în Bucureşti, multe dintre audieri s-au ţinut chiar în sediul Asociaţiei "21 Decembrie"). Concret, nu puteai ajunge să fii audiat şi să primeşti mult râvnita adeverinţă fără o programare făcută de o asociaţie de revoluţionari. În acest fel, revoluţionarii care voiau să-şi preschimbe certificatul au devenit dependenţi de o asociaţie, ceea ce a deschis perspectivele unei uriaşe afaceri bazată pe perceperea de comisioane. „E posibil să se fi luat bani. Ei, între ei, pe la asociaţii, mai fac afaceri, dar eu n-am avut nicio legătură", ne-a declarat, nonşalant, Dan Voinea.

„Avem echipă, avem valoare"

Unul dintre marii beneficiari ai acestor stratageme a fost George Costin, actualul secretar de stat pentru revoluţionari. În 2004, acesta era preşedintele Asociaţiei „Metrou", care la acea vreme număra peste 5.000 de membri cu certificat de revoluţionar, dintre care majoritatea aveau probleme mari în a se încadra în rigorile noii legi, întrucât nu făcuseră aproape nimic la Revoluţie. Din acest punct de vedere, adeverinţele lui Dan Voinea au fost o mană cerească. La fel, şi din perspectiva subjugării revoluţionarilor faţă de asociaţii. Costin şi-a pus miile de membri din Asociaţia „Metrou" să semneze convenţii prin care aceştia se angajau să-i cedeze un procent din banii încasaţi retroactiv de la bugetul de stat, ajungând la încasări de ordinul milioanelor de euro!

Întâmplător sau nu, între George Costin şi Doru Mărieş s-a legat, în jurul anului 2004, o prietenie strânsă, care mai durează şi în zilele noastre. Imediat după apariţia Legii 341, Mărieş a cerut redeschiderea Dosarelor Revoluţiei, Dan Voinea a dat curs cererii câteva luni mai târziu, deschizând mare sesiune a adeverinţelor, iar Costin a profitat cu vârf şi îndesat. Mărieş l-a susţinut cu vehemenţă pe Dan Voinea atunci când acesta a încercat să revină la şefia Parchetelor Militare, aşa cum l-a susţinut şi pe George Costin când acesta a preluat funcţia de secretar de stat al revoluţionarilor, în octombrie 2010.
După numirea lui Costin la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR), Doru Mărieş a făcut o conferinţă de presă la sediul Asociaţiei „21 Decembrie", în care l-a ridicat în slăvi pe noul secretar de stat, deşi ştia foarte bine că acesta are o biografie mai mult decât pătată. „Pe probleme de documentaţie, de arhivă, de lege chiar, eu nu am întâlnit pe nimeni mai bine pregătit decât George Costin. Concluzia este că avem echipă, avem valoare", declara Mărieş imediat după numirea lui Costin.

Repere din biografia unui şef de asociaţie
Doru Mărieş, în „Europa“, revista securiştilor



Doru Mărieş este preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie", poate cea mai cunoscută organizaţie de revoluţionari din ţară. Asta şi pentru că Mărieş s-a priceput să-şi facă imagine prin cele mai diverse metode: a scos pe piaţă diverse documente prezentate drept dezvăluiri senzaţionale, dintre care unele miroseau de la o poştă a falsuri grosolane; a făcut greva foamei pentru a obţine Dosarele Revoluţiei şi a le pune la dispoziţia opiniei publice, dar după un an a oprit accesul presei, spunând că „voi vreţi să vă faceţi articolele pe foamea mea"; şi-a adjudecat meritul redeschiderii dosarului în 2004, mutare care s-a dovedit, de fapt, o stratagemă pusă în slujba „fabricii" de certificate.
Dincolo de imaginea pe care Doru Mărieş şi-a creat-o pe seama acestor fumigene, rămâne o biografie cel puţin interesantă. Cu toate că în 1989 era portar la o echipă de fotbal din ligile inferioare, Mărieş a participat la Revoluţia din Bucureşti, iar  apoi a rămas în Capitală, s-a înscris în Alianţa Civică şi a participat la toate mişcările anti-FSN din prima parte a anului 1990. După alegerile din 20 mai, când Liga Studenţilor a închis celebrul balcon din Piaţa Universităţii şi s-a retras, Mărieş a refuzat să plece din piaţă, alături de câteva zeci de persoane, până în 13 iunie, când au fost „măturaţi" de autorităţi, oferindu-i şi un pretext lui Ion Iliescu să cheme „în ajutor" minerii.

Mărieş, mediatizat de revista Securităţii

Sunt voci care îl acuză pe Mărieş că a manipulat câţiva naivi să rămână în greva foamei, cu corturi puse în faţa Teatrului Naţional, tocmai pentru a compromite fenomenul Piaţa Universităţii şi, implicit, Opoziţia. „De ce să plecăm din Piaţă? Se terminase lupta? Războiul era pierdut doar pentru laşi", spune Doru Mărieş, care admite că i-a alimentat pe cei care au rămas în piaţă cu cafea, ţigări şi mâncare.
„Le-am cumpărat cu banii mei, am cheltuit în jur de 80.000 de lei pe care îi aveam pe un carnet de CEC". Constantin Calancea, fost preşedinte al Asociaţiei „21 Decembrie", susţine că în spatele acţiunilor lui Doru Mărieş s-au aflat anumite structuri: „Eu am un amic la SRI şi mă vedeam des cu el. Pentru că şi pe linia SRI a existat mereu un birou special de monitorizare a revoluţionarilor şi a asociaţiilor de revoluţionari.

Şi băiatul ăsta de la SRI mi-a spus că Mărieş e din structurile lor". Mărieş a avut o strânsă colaborare cu revista „Europa", care la începutul anilor '90 era portavocea fostei Securităţi. Revista „Europa" a publicat în 1991 un interviu-serial, în şapte părţi, cu Doru Mărieş. Acesta este prezentat drept primul „deţinut politic" din democraţia lui Iliescu. Mărieş susţinea punerea în libertate a lui Iulian Vlad, fostul şef al Securităţii, în al cărui birou spune că a stat în data de 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu.
Acolo, în acel birou, Mărieş i-a cerut lui Vlad să nu-l trădeze, moment în care acesta l-a mângâiat şi l-a liniştit. Iată cum era prezentat Mărieş în iunie 1991 de revista „Europa": „Doru Mărieş nu strigă numai «Jos comunismul!», el strigă «Jos tot!», dar susţine că generalul IULIAN VLAD, fostul şef al Departamentului Securităţii Statului, să fie pus în libertate şi lăsat să spună adevărul NAŢIUNII, nu înlăturat fizic". „Ce dacă am dat în revista «Europa»? Am dat pentru că alţii nu mă publicau şi voiam să mă descarc. Iar ăştia m-au acceptat, că dădeam un pic de culoare revistei", se apără acum Mărieş.

"Ce dacă am dat în revista «Europa»? Am dat pentru că alţii nu mă publicau şi voiam să mă descarc. Iar ăştia m-au acceptat, că dădeam un pic de culoare revistei.''
Doru Mărieş preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie"