SI O REPLICA_______________________________________________________________

Ce regiza Sergiu Nicolaescu la revoluţie (11)

Replică la memoriul colonelului (r.) Ion Nicolescu

În 26 ianuarie a.c., a doua zi după ce am publicat episodul 10, cu precizările rezultate din convorbirea telefonică avută cu d-l colonel (r.) Ion Nicolescu, am primit de la camarazii din reţeaua de corespondenţă pe e-mail textul de mai jos, al d-lui colonel (r.) Remus Macovei, pe care-l dau publicităţii cu acordul domniei sale.

Colonel (r.) Remus Macovei

În ultima vreme circulă pe internet „Memoriul trimis de col. (r.) Ion Nicolescu preşedintelui României, Traian Băsescu“. Materialul respectiv îşi propune să dovedească faptul că acest ofiţer a fost condamnat pe nedrept pentru corupţie, el fiind, de fapt, o victimă a faptului că ar fi fost dispus să prezinte opiniei publice unele secrete bine păzite despre evenimentele din decembrie 1989. În cele ce urmează îmi voi exprima un punct de vedere bazat pe studierea unor mărturii apărute în mass media  şi în diferite lucrări:

-        Gabriel Burlacu – „De la glorie, la penitenciar“, Jurnalul Naţional, joi, 11 martie 2004;

-        Andreea Caşcaval, Valentin Zaschievici – „Misterul diversiunii de la Otopeni“, Jurnalul naţional, luni, 31 mai 2004;

-        Andreea Caşcaval, Valentin Zaschievici – „Otopeni, cum a fost evitat doilea măcel“, Jurnalul Naţional, marţi, 1 iunie 2004;

-        Valentin Zaschievici – „Trimis la puşcărie pentru chiolhanurile generalilor“, Jurnalul Naţional, miercuri, 2 iunie 2004;

-        xxx – „Dezvăluiri incendiare despre evenimentele din decembrie 1989“, România Mare, 24 iunie 2005; Memoriul in Romania Mare;

-        Adrian Cârlescu – „Ce regiza Sergiu Nicolaescu la Revoluţie“, Atac de Constanţa, 13-14.01.2011;

-        xxx – „Care revoluţie? Memoriul colonelului în rezervă Ion Nicolescu către Traian Băsescu“, Cotidianul, 19 ianuarie 2013;

-        Cristian Delcea, Mihai Voinea – „Cum a pregătit Sergiu Nicolaescu Revoluţia din decembrie 1989“, Adevărul, 3 ianuarie 2013;

-        Cristian Delcea, Laurenţiu Ungureanu – „Sergiu Nicolaescu duce misterele Revoluţiei pe lumea cealaltă. Decembrie 1989 un film de aventuri“, Adevărul, 3 ianuarie 2013;

-        Sergiu Nicolaescu, Un senator acuză, București ,1996 (a 2-a ediție în 1998)

-        Sergiu Nicolaescu, Sergiu Nicolaescu acuză, București, 1998 (ediția a 2-a a cărții Un senator acuză);

-        Sergiu Nicolaescu, Cartea revoluției române decembrie '89, Editura Ion Cristoiu, Bucureşti, 1999;

-        Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru Putere. Decembrie '89, Editura All, Bucureşti, 2005;

-        Alex Mihai Stoenescu, Interviuri despere revoluţie, Editura Rao, Bucureşti, 2004.

A. Colonelul Ion Nicolescu nu este o victimă a înscenărilor judiciare

În anul 1997, ministrul  Apărării Naţionale a solicitat executarea cercetării penale a col. (r.) Ion Nicolescu, a mr. Ion Nechifor şi plt. Sorin Anghilescu, toţi din Brigada 7 Mecanizată „Griviţa”, pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă, luare de mită, primire de foloase necuvenite, fals şi uz de fals, subminarea capacităţii de luptă a unităţii. Faptele imputate  constau în:

-          Sustragerea şi vinderea bărcilor de asalt de la subunitatea de geniu, unor pescari sau amatori de plimbări motorizate pe lacul Snagov, două dintre aceste bărci fiind găsite în custodie la S.C. Flamingo S.r.l. Snagov;

-          Încasarea unor importante sume de bani pentru învoirea în mod nejustificat şi pe timp nelimitat a unor militari în termen, care ,deşi figurau ca fiind în unitate, aceştia erau angajaţi la diferite firme.

În ianuarie 2003, col. (r.) Ion Nicolescu a fost arestat preventiv de procurorii P.N.A., sub acuzaţia de luare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii au reţinut că, în anul 1996, ofiţerul a primit 7.000 dolari şi bunuri în valoare de 4.000 dolari, în schimbul cărora a permis unor militari să părăsească unitatea şi să plece în străinătate unde aveau de rezolvat afaceri personale. Despre aceste acuze colonelul Ion Nicolescu nu face nici o referire în memoriul adresat preşedintelui României.

Col. (r.) Ion Nicolescu arată, în interviurile acordate diferitelor cotidiane şi în memoriu amintit, că, pentru a acoperi cheltuielile de protocol, a fost nevoit să aprobe luarea a 200 dolari de la doi militari în termen, că şi-a vândut colecţia personală de săbii şi că a fost obligat să ceară în repetate rânduri de la 60-70 de cadre din unitate diverse sume de bani. Acesta arată că, probabil, şi „alte unităţi au trecut prin asemenea greutăţi“. Din păcate, trebuie să îl contrazic.

Între anii 1990-1994, unitatea pe care am comandat-o a fost unitatea de protocol a Marinei Militare. În acest interval, unitatea a fost vizitată de foarte multe delegaţii străine, unele  la cel mai înalt nivel – miniştri ai Apărării sau şefi ai Statelor Majore. De fiecare dată protocolul/masa festivă s-a desfăşurat numai în unitate sau poligoanele unde am prezentat diferite exerciţii demonstrative. Niciodată nu am asigurat mese cu 21 feluri, niciodată nu am organizat astfel de mese la restaurante, crame sau în staţiuni. La terminarea vizitelor, cei care însoţeau aceste delegaţii asigurau decontarea cheltuielilor. Rareori, cînd cheltuielile făcute depăşeau suma decontată, eu şi locţiitorii mei, 4-5 persoane, suportam această diferenţă, fără ca acest fapt să afecteze siguranţa financiară a familiilor noastre. Parte din produse – carnea, brânza, legumele şi fructele – erau asigurate cu forme legale din GAZ-ul unităţii. În aceste condiţii, nimeni din unitatea pe care am comandat-o nu a ajuns în puşcărie pentru „chiolhanurile generalilor“.

B. Relaţia Sergiu Nicolaescu-Ion Nicolescu ascunde multe necunoscute

În aprecierea corectă a relaţiei Sergiu Nicolaescu-Ion Nicolescu consider că trebuie să pornim de la legătura celor doi cu Securitatea.

Generalul de brigadă în rezervă al S.R.I. Aurel Rogojan, fost şef de cabinet al ultimului şef al Securităţii, Iulian Vlad, susţine că generalul Nicolae Budişteanu, fost anchetator al luptătorilor din munţi şi şef al Direcției a III-a a Securităţii Statului, ulterior comandant al Şcolii Militare de Ofiţeri Activi nr. 1 a Consiliului Securităţii Statului (Şcoala de la Băneasa a Securităţii) şi comandant al Şcolii D.I.E. de la Brăneşti, i-ar fi mărturisit că Sergiu Nicolaescu era integrat într-un program ce viza „strategia comunicării publice a nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului“.

La rândul său, cpt. Ion Nicolescu, după absolvirea Academiei Militare, a fost încadrat ofiţer în Direcţia Securităţii Statului (D.S.S.). După terminarea cursului de comandă la Centrul de Perfecţionare a Cadrelor de Securitate de la Grădiştea, a fost numit de generalul Nicolae Pleşiţă înlocuitor al comandantului pentru ordine şi disciplină. Apoi, a fost numit locţiitor şef birou în Direcţia a IV, Serviciul 6 Contraspionaj. La cerere, Tudor Postelnicu i-a aprobat să se întoarcă la Armată. Nu cunosc ca în Armata Română, înainte de 1989, să mai fie existat un astfel de caz, în care un ofiţer de la D.S.S., să ia comanda unui regiment mecanizat. Este un caz atipic, chiar şi pentru vremurile respective. Este adevărat că a mai existat un ofiţer din Direcţia a V-a a D.S.S., lt.-col. Aurel Dragomir, care a fost numit la comanda Şcolii Militare de Ofiţeri activi din Sibiu, care, în decembrie 1989, a demonstrat din plin care sunt consecinţele iresponsabilităţii celor care numesc în funcţii militare deosebit de importante persoane incompetente şi iresponsabile.

Este foarte probabil că în alegerea atragerii cpt. Ion Nicolescu la acţiuni împotriva regimului ceauşist, pe lîngă calităţile de „militar adevărat“, să fi contat şi acest argument. Nu putem fi atât de naivi să credem că Sergiu Nicolaescu nu i-a studiat în amănunt cariera viitorului său „prieten“. De asemenea, Sergiu Nicolaescu a lucrat, pe timpul realizării filmelor sale istorice, cu foarte mulţi alţi comandanţi. Dintre toţi, cel ales a fost absolut întâmplător cpt. Ion Nicolescu. Col. Ion Nicolescu recunoaşte, în „Memoriul înaintat preşedintelui României“ că, în repetate rânduri, a organizat pentru Sergiu Nicolaescu şi apropiaţi ai săi nişte „trageri“ în poligonul unităţii. Din păcate, nu precizează periodicitatea desfăşurării unor astfel de antrenamente, identitatea persoanelor participante şi categoriile de armament cu care s-au executat. Dacă printre civilii care s-au antrenat atunci sunt şi cascadori, atunci Sergiu Nicolaescu ar fi trebuit să explice cum de a avut intuiţia să îi antreneze pe aceşti oameni, care, cel puţin după 22 decembrie, au jucat un rol important în apărarea cu arma în mână a  revoluţiei. Sunt convins că nici un comandant de regiment din Armata Română, în etapa respectivă,  nu şi-ar fi permis să organizeze trageri în poligoanele unităţilor militare pentru civili. S-ar fi confruntat cu cel puţin două probleme: asigurarea şi justificarea muniţiei prin O.Z.U. [ordin de zi pe unitate – n.red.] şi înşelarea vigilenţei C.I.-stului unităţii, care avea, în mod deosebit, în vedere aspectele legate de siguranţa armamentului şi muniţiei.

O problemă neclară o reprezintă situaţia armelor aparţinând lui Sergiu Nicolaescu, care au fost reglate în unitatea comandată de cpt. Ion Nicolescu. În interviul acordat Jurnalului Naţional, în ziua de 10 decembrie 2004, Sergiu Nicolaescu face o afirmaţii şocantă: ar fi ţinut armele ascunse în această unitate. Despre provenienţa armelor, Sergiu Nicolaescu oferă detalii foarte confuze. Puşca ar fi fost primită cadou din Germania (Jurnalul Naţional, vineri, 10 decembrie 2004) sau cumpărată din Franţa în anul 1970 (Adevărul, 3 ianuarie 2013), iar pistolul ar fi fost cumpărat din Finlanda în 1974 (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Într-o altă variantă, la începutul lunii decembrie 1989, aflându-se în R.F.G., dar intuind că, în proxima etapă, „va fi nevoie de arme“, Sergiu Nicolaescu, prin domnul Marian Găman, viitorul său şef de cabinet parlamentar, trimite căpitanului Ion Nicolescu două arme spre a fi reglate: o puşcă cu amortizor şi lunetă şi un pistol Browning, ambele de calibrul 22 mm. Aceasta este versiunea regizorului. În toate declaraţiile sale, col. Ion Nicolescu vorbeşte doar despre o puşcă semiautomată cu amortizor, calibrul 5,6 mm, care avea un încărcător de 16 cartuşe. A reglat această armă, probabil şi pe cealaltă. Despre muniţia necesară reglării armei/armelor nimeni nu spune nimic. Cel mai probabil ea a fost asigurată tot de Sergiu Nicolaescu, pentru că în unitatea  lui Ion Nicolescu nu exista cu siguranţă acest tip de muniţie. Problema surprinzătoare este din nou lipsa de vigilenţă a C.I.-istului.

Ceea ce s-a întâmplat cu aceste arme este o mare enigmă. Col. Ion Nicolescu declară în memoriu că a predat puşca în data de 10-11 decembrie lui Marian Găman. Sergiu Nicolaescu are o altă variantă. În ziua de 21 decembrie, la părăsirea unităţii din Ploieşti, „un militar îi aduce puşca învelită într-o prelată militară“ (Jurnalul Naţional, vineri, 10 decembrie 2004). Într-o  altă declaraţie, Sergiu Nicolaescu arată că, după ce a plecat de la Ploieşti, „m-am oprit acasă, am lăsat armele la un vecin“ (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Ceea ce s-a întâmplat ulterior cu aceste arme, regizorul nu mai face nici o precizare. În plus, în noaptea de 22/23 decembrie, Sergiu Nicolaescu purta asupra sa, conform mărturiei lui Ion Nicolaescu, un pistol Magnum 44. Îndrăznesc să apreciez că Sergiu Nicolaescu, conform acestor declaraţii, era posesorul unui adevărat arsenal şi sesizez un aspect interesant: procurorii militari care au anchetat crimele din decembrie 1989, deşi au constatat că o mare parte dintre victime fuseseră produse de arme care nu erau în dotarea Armatei Române, nu au avut măcar curiozitatea să verifice ce s-a întâmplat cu armele lui Sergiu Nicolaescu .

O altă enigmă o reprezintă problema grenadelor  pe care cpt. Ion Nicolescu le pune la dispoziţia lui Sergiu Nicolaescu. În dimineaţa zilei de 21 decembrie, în jurul orei 11.00, Sergiu Nicolaescu, însoţit de Vladimir Găitan, „ambii îmbrăcaţi în combinezoane negre“, în biroul comandantului, solicită să-i fie puse la dispoziţie 2 lăzi de grenade ofensive. Ion Nicolescu ordonă unui subordonat să îi aducă 12 grenade ofensive, într-un loc mai izolat din apropierea unităţii. După ce le primeşte, declară că le-a  pus în „portbagajul lui Vladimir Găitan“. Referitor la acest aspect, Sergiu Nicolaescu prezintă mai multe variante. Atunci când i-a fost adusă puşca învelită în prelată, a primit şi „o grenadă  de exerciţiu şi o petardă militară“ (Jurnalul Naţional, vineri, 10 decembrie 2004). În interviul din Adevărul, acordat în ziua de 3 ianuarie 2013, recunoaşte că a primit „cîteva grenade ofensive“.Despre modul de întrebuinţare a acestor grenade Sergiu Nicolaescu ne oferă, de asemenea, mai multe variante. Într-o primă variantă declară că a umblat toată ziua de 21 decembrie 1989 „cu grenadele în buzunar“, dar nu le-a folosit (vezi interviul cu Alex Mihai Stoenescu). În acest caz regizorul ar fi trebuit să ne spună ce s-a întâmplat cu grenadele, dacă, eventual,  le-a predat cuiva şi când. În a două variantă, care pare ştiinţifico-fantastică, regizorul pretinde  că „evident, am folosit grenadele“ la spargerea mitingului din Piaţa Palatului (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Orice militar ştie că utilizarea uneia sau a mai multor grenade ofensive într-o aglomeraţie de oameni, cum a fost atunci la ultimul miting al lui Ceauşescu, ar fi însemnat zeci de morţi şi răniţi. Este posibil ca grenadele ofensive să fi fost, de fapt, petarde, dar atunci are o mare problemă de credibilitate Ion Nicolescu, care  se pretinde un specialist în arme şi muniţii.

În toate relatările sale, Sergiu Nicolaescu povesteşte că, în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, ar fi solicitat cpt. Ion Nicolaescu mai multe blindate/Tab-uri, cu care să se deplaseze în Piaţa Palatului şi să deschidă focul asupra balconului C.C., dar nu a primit nici un răspuns din cauza C.I.-stului, care, în sfârşit, şi-a făcut simţită prezenţa. Col. Ion Nicolescu nu aminteşte niciodată un astfel de episod.

O ultimă problemă care ar mai fi de lămurit este momentul când Sergiu Nicolaescu îi promite cpt. Ion Nicolescu că îl va numi ministru al Apărării Naţionale. Acesta relatează că, în dimineaţa de 21 decembrie, l-ar fi întrebat pe prietenul său: „Domnule căpitan, vrei să ajungi ministru?“ Col. Ion Nicolescu nu recunoaşte acest lucru, dar arată că, la întâlnirea de la Buftea, din 14 decembrie 1989, regizorul i-ar fi spus: „Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poţi ajunge mare“. De asemenea, pe timpul apropierii de Bucureşti, în noaptea de 22/23 decembrie 1989, regizorul îi reproşează, în repetate rânduri, că din cauză că a întârziat, a ratat şansa de a deveni ministru. 

 C. Faptele de arme ale căpitanului Ion Nicolescu în Bucureşti 

În seara de 22 decembrie 1989 a început aventura militară a căpitanului Ion Nicolescu. După ce nu a răspuns cererilor civililor de la televiziune, la ora 20.00, a primit următorul ordin de la comandantul Diviziei 57 Tancuri, col. Tiberiu Costache: „Am primit ordine superioare să pleci în Bucureşti, cu jumătate din forţe la Televiziune, jumătate la M.Ap.N. Sunt terorişti. Mor oameni. Se trage, vezi ce faci. Ţinem legătura“. Dacă ceea ce prezintă col. Ion Nicolescu este adevărat, col. Tiberiu Costache poartă o mare parte din răspunderea pentru modul cum a acţionat această impresionantă forţă militară.

Conform declaraţiei col. Ion Nicolescu, deplasarea spre Bucureşti s-a făcut cu „214 cadre şi 1.400 militari în termen, cu tancuri, tunuri, TAB-uri, autocamioane“. În raportul Comisiei senatoriale privind acţiunile desfăşurate în revoluţia din decembrie 1989, vol. I, pag. 261, efectivele cu care s-a prezentat unitatea comandată de cpt. Ion Nicolaescu la Televiziune au fost doar de: „57 ofiţeri, 8 maiştri militari, 46 subofiţeri, 615 soldaţi, cu 26 mijloace de transport“. Este cert că cineva se înşeală, nu este posibil ca unitatea să-şi fi pierdut peste jumătate din efective pe drum.

La Săftica este întâmpinat de col. Niculae Niţu, de la Miliţia Capitalei, care îi transmite un bileţel cu un ordin transmis telefonic: „Vă prezentaţi la Băneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apărării A.A. a teritoriului (C.A.T.)“. Nu se ştie cine a emis acest ordin. La 30 de minute după reluarea deplasării, se întâlneşte cu Sergiu Nicolaescu, care îi transmite: „De acum, execuţi ordinele mele. Am împuternicire în acest sens… Am împuternicire să mergi cu mine, cu toate forţele la Televiziune“.Este un moment inedit în istoria Armatei Române, un civil ia comanda unui regiment mecanizat! Doar în originala noastră revoluţie se putea întâmpla aşa ceva! Odată ajuns la C.A.T., generalul Mocanu îi comunică să se deplaseze la Televiziune, cu domnul Nicolaescu, aprobarea fiind dată de gen. Victor Atanasiu Stănculescu.

Pe timpul deplasării are loc incidentul de la Podul Otopeni. În revista România Mare, din 24 iunie 2005, Ion Nicolescu declară că, în timp ce ordona cercetarea genistică a podului, s-a deschis foc asupra coloanei sale de către unităţile militare de A.A., existente în zonă. Soldaţii săi au ripostat, iar 4 maşini Dacia care se deplasau spre Ploieşti au fost lovite în plin, rezultând 5-6 morţi şi 2 răniţi. Reporterilor de la Adevărul, în 3 ianuarie 2013, col. Ion Nicolescu le prezintă o versiune puţin diferită. Aflat în fruntea coloanei, în timp ce cadrele se adunau pentru precizări, acesta recunoaşte că, „observând apropierea Daciilor, a ieşit în mijlocul drumului şi a tras în sus 4 gloanţe pentru oprirea acestora. Acestea nu s-au oprit şi au început să tragă şi militarii de la unităţile de A.A. şi militarii săi“. Urmările se cunosc. Sergiu Nicolaescu are şi el varianta sa: „La Podul Otopeni veneau câteva maşini dinspre Bucureşti. Nicolaescu s-a dus în faţă, le-a făcut stop cu mâna şi a tras o rafală în aer. Apoi, imediat, toţi ostaşii din coloană au deschis focul împotriva maşinilor şi au murit cei din maşini. Nicolaescu s-a luat cu mâinile de cap, era responsabil: «Aoleu, ce păţesc!». Orice altceva spune el, asta e povestea adevărată. Civilii ăia au murit din cauza lui, erau oameni care fugeau din Bucureşti de frică“ (Adevărul, 3 ianuarie 2013). Cert este un lucru: cinci oameni nevinovaţi au murit şi alţi doi au fost răniţi.

Următorul episod dureros pentru orice militar este legat de incidentele de la Televiziune. La părăsirea sediului Televiziunii, la plecarea spre Aeroportul Otopeni, deoarece trei-patru miliţieni, coborîţi din trei autobuze aflate în apropierea intrării în Televiziune, au deschis focul împotriva coloanei regimentului, militarii au deschis focul. Iată descrierea făcută de Ion Nicolescu: „Şi atunci militarii mei au deschis focul de la 8 metri cu mitraliere de 12,7 mm. Am văzut cum săreau bucăţi de stofă albastră din ei. Vreo 12-13 i-am văzut eu. În acest moment s-a deschis foc puternic dinspre consulatul sovietic… Şi am dat comanda «Foc!» spre consulat. Nu aveai loc să arunci jos ţigara de tuburi trase“. Atunci când a fost anunţat că un soldat a fost ucis, Ion Nicolaescu a simţit că a înnebunit şi a declanşat apocalipsa. „S-a tras până la golirea benzilor… Nu am mai putut să opresc focul, am rămas pe maşina de luptă, nu fascinat, ci îngrozit de priveliştea miilor de trasoare care plecau din ţevile mitralierelor şi dezmembrau vilele acelea“.

Ultimul episod sângeros are loc la Aeroportul Otopeni. La Televiziune, Ion Nicolescu pretinde că a  primit următorul ordin de la generalul Ştefan Guşă: „Vezi că Aerogara este ocupată de terorişti, care au luat ostateci. Prea multe nu am timp să-ţi spun. Am încredere în tine, Nicolescule. Bine că m-ai sunat, nu avem forţe acolo. Blochezi pistele, nu se aterizează, nu se decolează. Pentru siguranţă, nimeni“. Nu pot crede că generalul Guşă a putut da un astfel de ordin. Acesta, în calitate de şef al M. St. M., ştia foarte bine ce înseamnă un plan unic de pază şi apărare a unui aeroport, la care participau forţe provenind din diferite structuri. Ştia că la Aeroport comanda este unică, la Otopeni comandant fiind colonelul Dumitru Drăghin. Generalul Guşă  ar fi trebuit, înainte de a-l trimite pe cpt. Ion Nicolescu la Otopeni, să îi anunţe  pe generalul Iosif Rus, comandantul Aviaţiei Militare, care avea în subordine Aeroportul Otopeni, şi pe colonelul Dumitru Drăghin, despre misiunea fixată regimentului din Ploieşti şi să stabilească un minim de elemente de cooperare, deoarece cunoştea că, pentru a putea intra în dispozitivul de apărare circulară a aeroportului, noua unitate trimisă  trebuia să fie întîmpinată  de o călăuză, care, după verificarea parolei de recunoaştere, urma să o dirijeze în locul stabilit de comandantul unic. La ora respectivă, 06.00, la Aeroport era linişte, abia la ora 07.30 va avea loc tragedia cu militarii din Câmpina, cauzată, în principal, tocmai de nerespectarea acestor reguli. Personal, refuz să cred că a existat acest ordin, prezentat de col. Ion Nicolescu.

Odată ajuns la Aeroportul Otopeni, în jurul orei 11.00, cpt. Ion Nicolescu, fără a avea nici  cea mai vagă idee despre dispunerea forţelor la acest obiectiv, pătrunde în forţă şi, pentru intimidare, ordonă „executarea unui foc de baraj cu tunurile de pe tancurile în mişcare“, prima salvă, „la 400 m, a doua salvă la 300 m de Aerogară şi ultima salvă la 200 m de Aerogară“. La un moment dat îşi punea chiar problema distrugerii Aerogării! Deoarece dinspre o pădurice s-a deschis un foc puternic, ordonă să se tragă câteva lovituri de 100 mm de pe tanc şi în această zonă. „Au sărit copacii 60 m în aer“. Noroc cu un colonel de aviaţie, care a venit în fugă şi i-a explicat despre ce se întâmplă pe Aeroport şi în apropierea acestuia.

Col. Ion Nicolescu prezintă, apoi, câteva întâmplări toate soldate cu victime omeneşti. Într-o noapte a lăsat „adversarii“ să-şi care morţii, vreo 15, „după care am tras fără somaţie, fără milă“. În regulamentele militare în vigoare, de atunci, nu era prevăzut nicăieri un astfel de comportament al militarilor, aflaţi în paza şi apărarea unui obiectiv. În sectorul apărat de un batalion de tancuri din Regimentul 2 Mecanizat, aflat în subordinea sa,  două T.A.B.-uri de la Regimentul din Focşani au deschis focul asupra maşinilor aflate în parcarea de la intrarea în Flotila 50 Specială. Ion Nicolescu recunoaşte: „Am ordonat foc de ripostă cu lovituri de tancuri şi de AG-9, cele două T.A.B.-uri fiind distruse“. În incident au murit „cel puţin 4 militari din Focşani“.

Interogarea persoanelor presupus a fi teroriste se face după reguli în contradicţie cu regulile războiului. Col. Ion Nicolescu se mândreşte cu faptele sale de arme: „L-am lovit cu pistolul în cap, i-am băgat ţeava pistolului în gură şi i-am spus că dacă nu-mi spune cine îi conduce, îl împuşc pe loc“ şi „I-am interogat la fel de elegant, pe rând, pe toţi trei. Doi nu au scos o vorbă, celui de al treilea, celui rănit, i-am spus: Dacă nu spui adevărul de ce te-am întrebat, te las într-un transportor şi te ţin acolo până se scurge tot sângele din tine“.

            Prin rezoluţia nr. 97/P/1990 din data de 07.12.2004, generalul maior Dan Voinea, procuror militar inspector în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dispus începerea urmăririi penale „sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 174 c. pen., art. 175 c. pen., art.176 c .pen., art. 356 c. pen., art. 357 c. pen., art. 358 c. pen., art. 359 c. pen., art. 360 c. pen., art. 361 c. pen., precum şi pentru tentativă, complicitate, instigare, participaţie improprie la infracţiunile sus amintite“ împotriva mai multor generali şi militari implicaţi în producerea incidentelor soldate cu morţi şi răniţi în decembrie 1989. Printre ei se afla şi col. Ion Nicolescu. Din păcate, generalul de brigadă magistrat Ion Vasilache, procuror şef  Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispune, la 05.10.2009, infirmarea rezoluţiei prin care s-a dispus începerea urmăriri penale la data de 07.12.2004 în dosarul 97/P/1990. Infirmarea rezoluţiei generalului Dan Voinea nu s-a făcut pentru că faptele incriminate nu ar fi existat, ci pentru vicii de întocmire a acestui document.

D. Faptele de arme postdecembriste ale lui Ion Nicolaescu

A fost chemat şi a participat cu efective însemnate la restabilirea ordinii de drept în Bucureşti cu ocazia tulburărilor din februarie şi iunie 1990. Cu această ocazie a „cotonogit şi liberali şi ţărănişti  şi  minieri“, la ordinul conducerii de atunci a României. Fără discriminări şi fără nici cea mai mică remuşcare, că executa activităţi care nu erau prevăzute în nici un regulament militar.

La începutul anului 1990 este chemat la sediul M.Ap.N. de către gen. Nicolae Militaru, pentru a-i prezenta acestuia gloanţele speciale, diferite de cele existente în Armata Română, pe care le avea din timpul confruntărilor cu teroriştii care au acţionat la Aeroportul Otopeni. În stil personal, cu de la sine voie, se deplasează la sediul M.Ap.N. cu 7 blindate speciale, comandate de un subordonat de nădejde al său. Îi fixează şi o misiune pe măsura valorii sale: „Adriane, dacă nu vin în două ore, mă cauţi. Dacă nu mă găseşti, dărâmi cu rachetele M.Ap.N. şi incendiezi tot“. Fără comentarii.

Ar mai fi de adăugat un aspect mai puţin important, dar semnificativ privind personalitatea cpt. Ion Nicolescu. Deşi statele de organizare nu prevedeau funcţii de „şef de cabinet“ şi „gardă de corp“, la Regimentul 7 Mecanizat, în grandomania sa, cpt. Ion Nicolescu le înfiinţase încă din perioada comunistă.

E. Concluzii

Cu certitudine, atât Sergiu Nicolaescu, cât şi col. (r.) Ion Nicolescu ascund adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Ei ne prezintă fragmente de adevăr, fiecare încercând să-şi justifice acţiunile prin variante care să îi posteze în poziţii favorabile în faţa opiniei publice. Primul care relatează despre implicarea lui Ion Nicolescu în evenimentele din decembrie 1989 este Sergiu Nicolaescu, care în anul 1996, în lucrarea sa Un senator acuză!, prezintă episodul din 21 decembrie, când s-a prezentat la sediul regimentului comandat de Ion Nicolaescu şi îi solicită sprijinul, promiţându-i acestuia numirea în funcţia de ministru, dacă îi va da două T.A.B.-uri cu care ar fi dorit să acţioneze în Bucureşti. Este secvenţa şablon care va apare aproape în toate cărţile scrise de către acesta despre revoluţie. În septembrie 2003, în interviul acordat lui Alex Mihai Stoenescu, Sergiu Niculescu, la curent cu ameninţările lui Ion Nicolescu, aflat în puşcărie, că va face publice aspectele inedite despre evenimentele la care a participat, începe să nuanţeze, vorbind pentru prima dată despre arme, grenade şi implicarea sa în spargerea mitingului. Ulterior el va mai reveni, în funcţie de dezvăluirile lui Ion Nicolescu, toate argumentele sale susţinând teza revoltei populare.

Ion Nicolescu face primele referiri la evenimentele la care a participat, în 31 mai 2004, imediat după eliberarea din puşcărie. Sunt nişte declaraţii vagi, din care lipsesc acuzaţiile grave la adresa celor din echipa lui Ion Iliescu, aflaţi încă la Putere în această perioadă, ele având scopul de a atenţiona pe foştii protectori, inclusiv pe Sergiu Niculescu, că, dacă nu i se rezolvă situaţia, în etapa următoare va prezenta „întregul adevăr“. Odată cu schimbarea puterii politice, la 24 iunie 2005, publică „Memoriul adresat lui Traian Băsescu“, în care îi promite acestuia că „îi va fi credincios până la moarte“, dar roagă să îi fie acordată pensie militară. Mai promite că, în afara celor prezentate în memoriu, ştie foarte multe despre revoluţie, pe care „le va pune la dispoziţie când va fi nevoie“. Datele din memoriu sunt un adevărat rechizitoriu la adresa lui Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Militaru, Petre Roman, Cazimir Ionescu, Paul Keller, Vasile Ionel şi Sergiu Nicolaescu – cei care s-ar fi aflat în spatele diversiunii din decembrie 1989. Acest memoriu arată lipsa de caracter a lui Ion Nicolescu, care, timp de peste 15 ani, a tăcut complice, în această vreme el fiind nemulţumit doar de faptul că Mihai Lupoi şi Paul Jerbas, militari cu mult mai puţine merite ca el în decembrie 1989, au avut acces în funcţii guvernamentale. Col. Ion Nicolescu are tupeul să pretindă că a refuzat să primească certificatul de revoluţionar şi de erou la revoluţiei. Care ar fi meritele sale care să îl recomande pentru obţinerea acestui titlu? Morţii şi răniţii de la Podul Otopeni, de la Televiziune sau Aeroportul Otopeni? Vilele distruse din jurul Televiziunii? „Prizonierii“ capturaţi şi torturaţi pe Aeroportul Otopeni? Toate aceste fapte ar fi trebuit să-l ducă în faţa procurorilor militari, alături de cei pe care el îi acuză. Din păcate, acest memoriu a rămas fără niciun rezultat, Parchetul Militar nu s-a autosesizat pentru a lămuri veridicitatea dezvăluirilor făcute. Periodic, diversionist, după interesele unor politicieni, acest memoriu este readus în atenţia opiniei publice.

Totuşi, col. Ion Nicolescu  i se pot  recunoaşte  două merite:

-         că a refuzat să acţioneze în 22 decembrie 1989 împotriva demonstranţilor din Ploieşti;

-         că a experimentat, cu rezultate excelente, o metodă originală de instruire a militarilor, imediat după evenimentele din decembrie 1989.

În rest, col. Ion Nicolescu trebuie să-şi asume bărbăteşte greşelile făcute înainte, în timpul şi după evenimentele din decembrie 1989, precum şi cele comise în timpul când s-a aflat al comanda Regimentului 7 Mecanizat şi a Brigăzii 7 Mecanizate. Cu certitudine, Ion Nicolescu nu a fost şi nu poate fi un militar reprezentativ pentru Armata Română. Faptele sale, prezentate în  acest memoriu, îl acuză.

Colonel (r.) Remus Macovei

            Post scriptum. Acest nou punct de vedere, chiar dacă aduce, cu mult discernămînt, o altă perspectivă despre memoriul în cauză privind participarea Regimentului 7 Mc. „Griviţa“ la lovitura de stat din decembrie 1989, este doar complementar, fără a fi, după părerea mea, integral corect. După cum, fireşte, şi „memoriul“ d-lui colonel (r.) Ion Nicolescu – adresat, sub aspect instituţional, nimănui, căci nu a fost înregistrat la Administraţia Prezidenţială nici în mandatul 2001-2004 al d-lui Ion Iliescu, nici în primul mandat al d-lui Traian Băsescu, el apărînd, ca „scrisoare“ către redacţie, prima dată prima dată, în martie 2004, în Jurnalul Naţional –, fiind o pledoarie pro domo, conţine, cum în mod întemeiat observă şi d-l col. Remus Macovei, multe aspecte tenebroase.

            De aceea, voi reveni cu un nou comentariu.

            28 ianuarie 2013

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

Si inca o varianta ..neromantata.....________________________________________________________________________________________________

Revoluţia din 1989, contestată de un ofiţer superior (2)

Memoriul colonelului (r) Ion Nicolescu către Traian Băsescu

M-am dus în data de 14 decembrie '89, căci ulterior mă sunase, spunîndu-mi că nu poate veni la vînătoare în data de 14 decembrie '89. Am ajuns la Buftea în cursul după-amiezii. Era ocupat. Am stat ca să-l astept la o cabană a cascadorilor pe malul lacului, împreună cu seful cascadorilor Paul Fister, soferul meu si sergentul-major Mihail Olteanu. A venit, m-a luat după umeri, ne-am deplasat către malul lacului si mi-a spus: ,,La vînătoare vin mîine (15 decembrie '89). Mai vin cu cineva. Vezi că în curînd va veni vremea să arăti pentru tară pregătirea unitătii pe care o comanzi. Am vorbit eu, vei avea un rol foarte important. Poti ajunge mare". Eram foarte derutat. Eu aveam sefii mei. Ce rol avea Sergiu Nicolaescu în ,,ce urma să se întîmple" cu implicatii în sistemul militar? Am plecat la Ploiesti. A doua zi, vînătoarea era organizată. Martori sînt doi pădurari actuali din comuna Vlădeni si din Coada Izvorului, Ionel si Florin.

Pe 15 decembrie '89 m-a sunat si mi-a comunicat că nu poate veni la vînătoare, că vine pe data de 16 decembrie '89. Pe 16 decembrie '89 mă sună iar si-mi spune că a intervenit din nou ceva si că va veni pe 17 decembrie '89 cu actorul Vladimir Găitan. Pe 17 decembrie '89 m-a sunat si mi-a spus: ,,Nu mai pot veni. Vezi ce se întîmplă în tară! Ce ti-am spus eu? Fii pregătit, atent, si asteaptă!" Atunci am înteles cam tot. Am început să mă gîndesc. Treaba cu venitul la vînătoare a fost o acoperire, în caz că telefoanele îi erau cumva ascultate.Mă întrebam: ce să astept? La ce să fiu atent? Eu aveam ordine clare. Cum să fac o miscare fără aprobarea sefilor mei? Asa gîndea comandantul, militarul din mine. Între 17 decembrie si 21 decembrie '89 au urmat evenimentele cunoscute de toată lumea. Nu m-a mai căutat la telefon pînă în data de 21 decembrie '89. După cum se stie, pe 17 decembrie '89 unitătile Armatei Române primiseră indicativul de luptă si se găseau cu efectivele complete în cazărmi, gata de luptă. Pe 21 decembrie '89, Sergiu Nicolaescu mă sună si-mi spune că vrea să vină la mine, să vorbim si să ,,tragă cîteva gloante" în poligon. Politicos, i-am răspuns că nu pot executa nici un fel de trageri, deoarece unitatea se găseste în ,alarmă de luptă. A replicat, nemultumit: ,,Stiu, stiu, voi veni pînă la tine". Am uitat să mentionez că, înainte, cu aproximatie în jurul datelor de 1-4 decembrie '89, mi-a trimis printr-un anume domn Marian Găman (care acum este seful lui de cabinet la Senat), să-i reglez o puscă cu amortizor cu lunetă, o armă ultramodernă, un ,,Browning". I-am reglat-o si dl. Marian Găman a venit si a luat-o în cursul datelor de 10-11 decembrie '89. Am fost uimit de performantele acelei arme. Avea un încărcător cu capacitatea de 16 cartuse, calibru 5,6 mm, semiautomată. Armă de profesionisti. În data de 21 decembrie '89 am fost anuntat de la punctul de control al unitătii, în jurul orelor 11,00, că la poartă mă caută dl. Nicolaescu, însotit de un domn. Am ordonat să fie condus la mine. A fost condus si a intrat în biroul meu însotit de dl. Vladimir Găitan.

În biroul meu, în acel moment, se găseau: actualii (ca grade) locotenent-colonelul Nicolae Drăghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Viorel Frătilă, colonelul doctor Ion Cordos, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Gheorghe Drăghici. I-am rugat să iasă, pentru a rămîne singur cu cei doi. Amîndoi erau îmbrăcati în niste combinezoane negre, deosebite, gen trupe speciale. Sergiu Nicolaescu m-a întrebat dacă putem trage cîteva focuri în poligonul redus al unitătii. I-am răspuns că nu se poate, pentru că, în situatii deosebite, avem consemne bine stabilite. S-a cam supărat. Apoi, pe un ton foarte grav, mi-a spus: ,,Te-am anuntat că va urma «ceva». Am mare încredere în dumneata. O să am grijă de cariera ta. Uite ce este, am nevoie de niste grenade. Nu-ti pot spune pentru ce, dar le voi folosi pentru binele tării". Pentru mine, solicitarea lui era o încălcare gravă a principiilor mele de militar. Am rămas surprins si m-am arătat contrariat. A simtit. ,,Le voi folosi pentru popor, ai încredere în mine", a mai adăugat. Am sovăit. Îl respectam mult ca om si parcă un ,,impuls", ceva din mine, m-a făcut să fiu binevoitor. Simtisem acel ,,ceva". Toti doream căderea dictatorului. L-am întrebat: ,,Ce fel de grenade, ofensive, defensive, de cîte aveti nevoie?" ,,O ladă, două", mi-a răspuns. ,,Ofensive, să nu facă schije multe", a completat. Îmi educasem în asa fel subordonatii, aveau atîta încredere în mine, încît nu comentau, nici în gînd, vreun ordin pe care îl primeau. Aveau mare încredere în comandantul lor. L-am chemat la mine pe plutonierul Alexandru Grama , seful depozitului armament si munitie, si i-am spus de fată cu cei doi: ,,Sandule, îmi trebuie 12 grenade ofensive. Vreau să sperii fazanii în poligon. Ne întîlnim la postul 3, să nu mai vadă nimeni, tinînd cont de situatia în care ne găsim". Locul era în afara incintei unitătii. A răspuns scurt: ,,Am înteles". După 30 de minute, ne-am întîlnit cu el la postul 3. Venise cu grenadele si cu masina lui personală. Am luat grenadele, le-am pus în masina lui Vladimir Găitan, au plecat, iar eu m-am întors în birou. Parcă simteam teamă pentru ce făcusem. La plecare, mi-a spus: ,,Multumesc, nu m-am înselat cu privire la dumneata. Stai în asteptare. Tara nu va uita". Am rămas contrariat. Erau cuvinte mari: datorie sacră, tară. Dar stiam că ,,ceva" se va întîmpla. Mă avertizase: ,,Vei avea un rol important", mi-a spus. Păcat că atunci nu stiam în ce scenariu. M-au apucat frămîntările. Eram un militar disciplinat, stiam că gresisem grav. Mă simteam vinovat. Întotdeauna, însă, m-a atras ,,aventura". Si o simteam. Nu stiam cum va fi. Pînă pe 22 decembrie, la ora 9,30, împreună cu un grup de cadre din conducerea unitătii, am mai pus lucrurile la punct, am urmărit stirile la televizor, eram tensionati cu totii de ce momente trăiam. Am mai controlat o dată coloana si efectivele scoase în curte din data de 17 decembrie '89. Asteptam. Pe 22 decembrie, la ora 10,00, am fost anuntat de la punctul de control: erau două Dacii de Militie, al căror sef era căpitanul Mihai Stancu, seful Circulatiei pe judetul Prahova. Acum este adjunctul sefului Politiei Rutiere române. Am permis accesul masinilor în cazarmă, căpitanul Stancu fiindu-mi bun prieten. Pe un ton glumet mi-a spus: ,,Hai, nu esti gata?" ,,Unde?", l-am întrebat. ,,Unde? Am ordin de la primul-secretar Frătilă să te conduc în oras si să spargi demonstrantii din Ploiesti", a continuat. I-am răspuns: ,,Misule, eu nu merg nicăieri. E vremea să gîndim încet. Eu am sefi în Bucuresti. Hai să bem ceva. Ai încredere în mine". A spus agitat: ,,Dar a ordonat primul-secretar. ăstia ne execută în situatia asta". I-am repetat: ,,Ai încredere în mine, o să fie bine". De atunci, de cîte ori ne-am întîlnit, mi-a multumit de fiecare dată că datorită mie nu a fost părtas la o reprimare de demonstranti. Nu după mult timp, pe la 10,20-10,30 a sunat telefonul. Era primul-secretar, care, conform legilor de atunci, era comandantul fortelor întrunite ale judetului în acea situatie. Pe un ton foarte dur m-a întrebat de ce n-am plecat la Ploiesti. ,,Unde?", am întrebat, ,,eu n-am primit nici un ordin". ,,Atunci îti ordon eu, sabotorule, vorbesc eu cu Milea, te mănîncă plutonul de executie", a urlat, practic, la mine. Am martori pe cei aflati în biroul meu (i-am enumerat mai sus) si aproximativ 500 de cadre adunate sub fereastra biroului meu, pentru comunicări de ordine, că i-am răspuns primului-secretar: ,,Vrei să ies? Bine, am să ies, mă desfăsor la nord si vă ar si vă însămîntez pînă la sud, tiganul dracului!", si i-am închis telefonul. Situatia se complica pentru mine. Am dat cadrelor de conducere dispozitiile necesare apărării orasului Ploiesti si pentru înlăturarea de la Putere a conducerii de atunci a judetului.

Am fost sunat apoi de fostul sef al Inspectoratului de Militie, colonelul Pescaru, care m-a amenintat iar. Ultimul care m-a sunat a fost fostul comandant al garnizoanei, generalul Dimitrie Popa, care mi-a spus: ,,Căpitane, vei da socoteală în fata partidului". I-am închis telefonul. Ulterior, acest general a ajuns, pentru merite deosebite, senator PDSR. Mă pot lăuda că, instinctiv, am evitat o a doua Timisoara . Stiam cît de răi sînt ploiestenii. Dar mai era si altceva: stiam ce va urma. Nu am iesit din cazarmă. Nu am mai răspuns la telefonul cu număr de oras. Nu după multă vreme s-a dat la televizor stirea că ministrul Apărării ,,trădătorul Milea" s-a sinucis. Atunci am pus lucrurile iar cap la cap. Domnul Nicolaescu îmi spusese: ,,Vezi că va urma ceva". Am afirmat în fata celor prezenti: ,,Ceausescu si-a jucat ultima carte, fiti atenti în continuare!" În birou la mine erau: locotenent-colonelul Nicolae Drăghici, colonelul Ion Lungu, locotenent-colonelul Gheorghe Arici, locotenent-colonelul Viorel Frătilă, colonelul dr. Ion Cordos, colonelul Mihai Stancu, sergentul-major Mihai Olteanu, sergentul Drăghici Gheorghe. Are loc apoi încercarea de discurs a dictatorului Ceausescu, se aud tipete, zgomote, explozii, dictatorul fuge. Am aflat ulterior de la dl. Nicolaescu că zgomotele de explozii erau de la grenadele pe care i le-am dat eu si pe care ,,oamenii lui" le-au folosit împreună cu toată gama cunoscută pentru a crea panică, actiune care să ducă la fuga dictatorului. La aproximativ 20 de minute de la fuga dictatorului, la televizor a apărut Mircea Dinescu cu un grup de revolutionari, care după ce a anuntat ,,că tara e liberă de comunism" a lansat apelul: ,,Căpitanul Nicolescu de la Ploiesti să vină urgent pentru apărarea Televiziunii!" - apel repetat după alte 10 minute. A fost văzut si auzit de o tară întreagă. M-am prăbusit pe un fotoliu. Am înteles ce sarcină apăsa pe umerii mei. Toti ochii subordonatilor mei erau pe comandant. ,,Ce va face?" - se întrebau. Nu puteam pune în miscare o fortă considerabilă, de capul meu, la apelul unor ,,revolutionari". Am telefonat la sefii mei. Nu aveau nici un ordin în acest sens. M-am gîndit, din nou, la cele discutate cu dl. Nicolaescu cu aproximativ 2 luni înainte. Îmi aminteam întrebarea: ,,În cît timp poti ajunge în Capitală si cu ce forte, dacă este nevoie?" Întelesesem clar: ,,nevoia" apăruse. Nu aveam atunci notiunea de Revolutie. Fusesem chemat în Capitală. Am dat dispozitiunile premergătoare necesare efectuării unui mars cu o coloană de luptă mixtă în Capitală. La aproximativ 20 de minute, la televizor apare Sergiu Nicolaescu, care repetă apelul: ,,Comandantul unitătii de blindate, de la Ploiesti, să vină urgent în Capitală. Militarii lui să poarte banderole Tricolore pe mîna dreaptă". Nu am dat nici un ordin în acest sens. După aproximativ 30 de minute de la al doilea apel am fost sunat de diversi civili pe telefonul cu număr de oras, care îmi spuneau foarte indignati: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia".

Deja din tovarăs ajunsesem domn. Erau pasi importanti pe drumul democratiei. De unde stiau niste civili numărul de telefon al unui comandant din Ploiesti? Am vorbit iar cu sefii mei din Ploiesti si Bucuresti. Nici un ordin. Ceva îmi spunea să plec, militarul din mine, nu. Au început să apară stiri care de care mai alarmante (mai tîrziu am văzut cum ,,se fabricau") stiri cu teroristi si cu ce măcel se întîmplă în Capitală etc. Putin mai tîrziu, mă sună dl. Sergiu Nicolaescu, foarte panicat, nervos: ,,N-ai plecat, domnule? Pierdem Revolutia. N-ai înteles nimic din ce ti-am spus ieri?" (pe 21 decembrie). ,,Dacă plecai cînd te-am chemat, te numeam ministrul Apărării!". ,,Vei primi ordin, am luat aprobare", mi-a mai spus. Mai tîrziu, m-am întrebat: de unde avea un regizor, fie el chiar Sergiu Nicolaescu, puterea atît de mare de a pune un căpitan, comandant de regiment, ministrul Apărării?! Nu glumea. Mi-a repetat de multe ori acest lucru atunci, dar si după 2-3-4 ani.Tot mai tîrziu, am înteles cum ar fi avut această putere. Dacă dl. căpitan Lupoi, care a avut un rol minor fată de mine, a ajuns ce-a ajuns, eu ajungeam, pur si simplu, ministru. Cum veti vedea ulterior, as fi candidat pe post cu generalul Militaru. De unde avea aprobarea să pună în miscare o fortă militară de la Ploiesti? Nu forta conta, ci eu, pe care dl. Sergiu îl considera omul lui, un executant docil. S-a convins că s-a înselat, mai tîrziu. Eu poate atunci am pierdut. Apoi am înteles că, de fapt, eu am cîstigat. Nu mă simt direct părtas la nimic. Nu erau destule unităti în Bucuresti care să fie chemate pentru apărarea Televiziunii? Spre seara zilei de 22 decembrie '89 primesc ordin de la comandantul meu direct, pe atunci colonelul Tiberiu Costache, comandantul Diviziei 57 blindate: ,,Am primit ordine superioare să pleci în Bucuresti cu jumătate din forte la Televiziune, jumătate la MApN. Sînt teroristi. Mor oameni. Se trage, vezi ce faci. Tinem legătura". Ce legătură? Cu dumnealui am mai vorbit după aproximativ 10 zile, cînd a venit la Otopeni. De fapt, 10 zile nu am mai vorbit cu vreun comandant militar de-al meu. Am dat ordinele respective pentru mars, după toate canoanele regulamentelor militare: mars pe timp de noapte, coloană mixtă, inamic necunoscut. Situatie complexă.

În primul rînd, gravă era lipsa de date, de informatii. Aveam o coloană lungă de 10 km, transportoare, tancuri, masini speciale, tunuri, cercetasi, camioane, 1.400 de militari în termen, 214 cadre. O fortă impresionantă pentru orice formă de luptă, darmite pentru ce urma, lupta în localitate! Era vorba pentru prima dată de luptă adevărată si de vietile oamenilor mei. Mi-am luat toate măsurile. Pînă să plec, iar mă sună dl. Nicolaescu, extrem de agitat: ,,Ce mai astepti? Pierdem Revolutia. Te astept la Săftica". I-am răspuns, supărat pe tonul de comandă cu care îmi vorbea. ,,D-le Sergiu, eu comand o unitate de luptă, nu filmez". Iar mi-a spus: ,,Păcat, erai ministru". Am început deplasarea către Capitală. În dreptul postului de Militie Săftica, coloana s-a oprit. Eu eram în ARO, la aproximativ 500 de metri de capul coloanei. Verificam coloana. Cercetasii maiorului Buinceanu m-au anuntat: ,,Tovarăse comandant, niste militieni vor să vă vorbească". M-am deplasat către capul coloanei. Acolo, lîngă TAB-ul de cercetare, era un grup de 3-4 persoane îmbrăcate civil, înconjurat de militarii cercetasi. M-am recomandat. Unul dintre ei s-a prezentat: ,,Sînt colonelul Nitu (ulterior generalul Niculae Nitu), am primit ordin să vă transmit un biletel cu un ordin transmis telefonic". Pe biletel scria: ,,Vă prezentati la Băneasa, la generalul Mocanu, comandantul Apărării A.A. a teritoriului (CAT)" Am început deplasarea. După 30 de minute, cercetasii m-au anuntat că s-au întîlnit cu dl. Sergiu Nicolaescu. Asa cum îmi spusese la telefon, mă astepta. M-am deplasat din nou către capul coloanei. M-am întîlnit cu dumnealui. Foarte agitat, m-a anuntat că pe drum s-a tras asupra lui, că i-a fost lovită masina si că are motorul avariat. Se trăsese asupra lui din dreptul casei Postelnicu. Era cu o masină personală, un Renault 19. Era foarte nervos. Mi-a spus, de fată cu ofiterii cercetasi, maiorul Buzea si locotenentul Buinceanu Marian, pentru a 3-a oară: ,,N-ai venit cînd te-am chemat. Ti-ai ratat cariera. Te făceam ministrul Apărării. De acum, executi ordinele mele. Am împuterniciri în acest sens". I-am răspuns: ,,D-le Sergiu, eu abia sînt căpitan, mai am mult pînă la ministru, iar de executat, execut după ce mă consult cu sefii mei". ,,Nu întelegi, domnule, că este Revolutie, că pierdem Revolutia dacă nu ne grăbim? Voi, militarii, sînteti toti rigizi - a replicat, extrem de nervos. Am împuternicire să mergi cu mine, cu toate fortele, la Televiziune". A avut dreptate. La sediul C.A.T. generalul Mocanu mi-a confirmat. Ordinul suna asa: ,,Cu toate fortele la Televiziune, cu dl. Nicolaescu!" Am înteles că aprobarea era dată de generalul Victor Stănculescu.

Am omis ceva foarte important. La plecare, am primit un ordin care mi s-a părut bizar, total nemilităresc pentru o actiune de luptă. A fost primul ordin pe care eu nu l-am executat, pentru siguranta oamenilor mei. Fără munitie suficientă nu ai cum să lupti. Ordinul specifica să plecăm la luptă cu ,,o unitate de foc, gură de foc". Asta, de exemplu, înseamnă ca un pistolar să aibă asupra lui 300 de cartuse. Foarte putin. Mai tîrziu, am înteles că prin acest ordin se ,,urmărea" ca militarii români să nu aibă fortă de ripostă în fata asa-zisilor ,,teroristi". Să rămînă, în 15 minute, fără munitie. Dacă se urmărea ca Armata să asigure victoria Revolutiei, s-ar fi ordonat cît mai multă munitie. ,,Altii" asigurau victoria Revolutiei. Armata era chemată să facă fată la diferite diversiuni, ca să se poată afirma că, printre altii, si Armata a tras în demonstranti. Încălcînd ordinul (ca si la prima ,,Mineriadă", voi exemplifica) am dat ordin să se ia o cantitate imensă de munitie si toată hrana în curs de preparare si hrana rece din tot depozitul unitătii. Munitie si hrană, care mi-au prins foarte bine în următoarele 10 zile, cînd, efectiv, am actionat singur. Cînd mai aveam vreo 2 km pînă la Piata Scînteii, m-am urcat cu dl. Sergiu Nicolaescu pe primul transportor de cercetare. A cerut o cască si un pistol mitralieră. I-am satisfăcut ,,pofta" de a arăta ca un războinic adevărat. Desi se trăgea în populatie, în Bucuresti, desi erau ,,teroristi", pentru protectia lui si pentru a fi cît mai putin vizibil si mascat în întunericul noptii - totusi s-a îmbrăcat într-un trenci (balonzaid) de culoare albă si un fular mare si alb, de mătase, la gît, desi afară nu era frig. Ca si cum le-ar fi spus la teroristi: ,,Eu sînt, cel în alb, trageti! (dar nu în mine!)". La intrarea în Piata Scînteii am întîlnit prima baricadă. Revolutionari, masini, rabe, eram surprins. Cu basculante în fata tancurilor mele. El fiind recunoscut de revolutionari, ni s-a facilitat deplasarea, fără probleme, mai departe. Le-a spus celor de la baricadă: ,,Sînt cu căpitanul Nicolescu, cel de la Ploiesti, cel chemat de noi". Cu ocazia acelei opriri a dat un interviu unui reporter francez cu cameră de filmat. Eu înteleg bine franceza. L-am auzit clar: ,,Stăpînim situatia. Totul este sub control. Sînt cu o unitate foarte puternică". Tot cu niste francezi a venit la Otopeni, pentru a le ,,prezenta" unitatea pe care dumnealui a adus-o în 22 decembrie '89 în Capitală. Că a contribuit personal, decisiv, la victoria Revolutiei în Capitală.

Ulterior, într-un interviu, ,,Dl. Sergiu Nicolaescu dialoghează", afirma că ,,venirea blindatelor de la Ploiesti «aduse» de el a salvat Televiziunea si a contribuit decisiv la victoria Revolutiei în Capitală". De asemenea, mai afirmă că a luat legătura cu unitătile militare de la Podul Otopeni, Castelul "Elena Lupescu" pentru a asigura trecerea podului de către unitatea de sub comanda mea si continuarea deplasării în Capitală, de urgentă. Am sărit peste episodul ,,Podul Otopeni" pînă la oprirea de la Piata Scînteii, pentru a explica modul în care a luat dumnealui legătura cu unitătile militare de la pod (unităti de apărare antiaeriană). Atît de bine a luat legătura, a asigurat intrarea în ordine în asa fel, încît la Otopeni au rămas 5-6 morti si 2 răniti. Morti despre care Comisia de cercetare a evenimentelor din decembrie nu a amintit nimic. Relatez: am ajuns la pod. Am oprit coloana pentru două scopuri pur militare. Dl. Nicolaescu nu a fost de acord să mă opresc si mă grăbea spre Capitală. L-am rugat să mă lase să-mi comand unitatea. Am ordonat să se execute cercetarea de geniu a podului (ca să nu fie minat) si să dau misiunile de luptă în Capitală, respectiv la Televiziune. Cînd comandantii de subunităti se adunau către capul coloanei din stînga, din incinta unitătii militare de la pod, cu care vorbise dl. Nicolaescu, si din spatiul liber între unitatea de la Castelul "Elena Lupescu" si blocurile de la pod (stînga podului) s-a deschis un foc deosebit de puternic asupra coloanei regimentului cu mitralierele antiaeriene în bătaie terestră. De asemenea, s-a tras si cu alte categorii de armament. Pe asfalt zburau sute de gloante. Atunci, practic, i-am salvat viata d-lui Nicolaescu, împingîndu-l după un TAB. Eu, din reculul împingerii, am căzut în genunchi pe asfalt. În timpul cînd se trăgea foarte puternic, 4 masini Dacia coborau de pe pod si se deplasau către Ploiesti. Au intrat în acel foc ucigător. Am văzut scene de cosmar, de la 3-4 metri. Masinile lovite de sute de gloante s-au oprit instantaneu. Trupurile din masini au fost, practic, ciuruite. Zeci de mitraliere grele si usoare de pe masinile de luptă ale coloanei de sub comanda mea au deschis focul în directia de unde se trăgea către noi. Forta si densitatea extraordinară a focului nostru au făcut liniste în două minute de la declansare. Sergiu Nicolaescu striga: ,,Dă comanda să plecăm, am întîrziat destul!" ,,Stati să vedem ce este cu cei din masini! Sînt multi morti, răniti", i-am replicat. ,,Lasă, domnule, mortii, pierdem Revolutia, sîntem asteptati!" Nu l-am ascultat. Am lăsat mortii si rănitii în seama a 3 militieni apăruti acolo.

Atunci au fost răniti căpitanul Adrian Stănescu si încă un militar. Martori la tot ce-am relatat cu privire la acest incident sînt foarte multi. Exemplific pe: colonelul Nicolae Alexe , colonelul Vasile Zlat, colonelul Gheorghe Oncescu, căpitanul magistrat Florin Olteanu, locotenent-colonelul Marin Istrate, maiorul Adrian Ioanid, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Nicolae Hariga, maistrul militar Vasile Ene, plutonierul adjutant Teodor Zaharia, sergentul Gheorghe Drăghici s.a. Mai mentionez că a fost o greseală intentionată, chemarea unei asemenea forte ca a mea în Capitală, mă refer la compunerea coloanei si la genul de luptă care urma să se ducă. Luptă de stradă. A fost chemată pentru ,,lauda" domnului Nicolaescu, pentru a crea haos, spaimă si diversiune. ,,Strategii Revolutiei" au stiut ce fac. Trebuia să mi se spună atît: ,,Trăgători izolati" - nu teroristi - trag în populatie si, cu 200 de militari, plus compania de cercetare, ,,curătam" fiecare stradă si bloc, de la Băneasa si pînă la Televiziune si din alte locuri ,,fierbinti". Ce să fac cu tancurile, cu tunurile, cu mitralierele grele? Să dărîm blocurile în care erau oameni? Întreaga dezordine a fost bine gîndită. O regie perfectă. Diversiune si haos. Doar aveau pe cineva expert în regie... Relatez în continuare, subliniind ideile care atestă regia acelei ,,Revolutii", mai clar spus ,,lovitură de stat", cine a condus-o, cum au manipulat oamenii, Armata si alte forte. Oameni care si-au pătat mîinile de sînge nevinovat, dintre care unul a fost în fruntea Statului Român, Ion Iliescu. Viata a făcut să lucrez în diferite domenii, chiar în cele numite ,,speciale". Întîmplător, mi-am aruncat o privire si pe celebrul dosar de urmărire informativă cu numele de cod ,,Corbii". Cine credeti că apărea în dosar alături de generalii Serb, Militaru, Vasile Ionel, Keller Paul? Domnii Iliescu, Mazilu, Gelu Voican-Voiculescu si altii. De ce a fost chemat colonelul Gheorghe Trosca, sef de Stat Major la USLA în '89, în fata MApN si împuscat? Pentru că, printre altele, a instrumentat "Dosarul Corbii". ,,Corbul" (generalul Militaru) si altii nu l-au iertat. Păcat. Era un mare patriot. L-am cunoscut personal. Si-a slujit tara cu credintă. Oare asta să fie soarta militarilor patrioti? Unii împuscati, altii aruncati în închisori? Iar comandanti care au tras la Timisoara, unii, iar altii, care au călcat în zilele de 21-22 decembrie '89 demonstrantii cu TAB-urile, acum sînt generali cu 3 si 4 stele în fruntea Armatei Române. Era mare haos, dezordine, diversiune. Am ordonat să se încercuiască Televiziunea cu personal si blindate pe aliniamentul străzilor Dorobanti, Zambaccian, Pangrati. Afară, la interval de 2-3 minute, se auzeau împuscături izolate, seci, si lîngă noi mai cădeau cîte un civil, cîte un militar.

La Televiziune, în noaptea de 22/23 decembrie '89 am avut primul soldat împuscat mortal si alti 4 militari grav răniti. Soldatul-erou ucis se numea Costel Crap. Iar printre răniti era soldatul Stefan Gunie, lovit de 4 gloante. Speriat că nu sînt si eu ,,mascat" în alb, noaptea, ca dl. Sergiu Nicolaescu, m-am lipit de dumnealui si am putut fuma linistit. Eram, lîngă dumnealui, în deplină sigurantă. Atunci cînd a introdus mîna în buzunarul de la pantaloni i-am văzut la sold un pistol Magnum 44 (mă pricep foarte bine la arme), mare, argintiu, de toată frumusetea. La un moment dat mi-a spus: ,,Mergem la etajul XI, la guvern, la ordine". Am întrebat contrariat: ,,Care guvern?" ,,Vei vedea" - mi-a răspuns, si a mormăit ceva de conducători. Am plecat, pentru protectie, cu 2 militari: sergentul Gheorghe Drăghici si soldatul Stefan Istrate. Eram convins că ,,teroristii" trag intens asupra ,,revolutionarilor", care de ore întregi dirijau si transmiteau Revolutia în direct. Credeam că în sediul Televiziunii vom umbla tîrîs. Dar mă înselasem. Am urcat pe jos 11 etaje. În Televiziune era o liniste si o organizare desăvîrsite. Se vedea clar că fiecare stie ce face. Nici urmă de glont tras în Televiziune, asupra Televiziunii. Se trăgea, din ce în ce mai des, însă. Dar asupra oamenilor din stradă. Oameni dintre care au murit destui cu gîndul la libertate, la democratie, pentru Revolutie, pentru dreptate. Nu trăgeau "teroristii" lui Nicolae Ceusescu, cum se anunta intens. Ei l-au părăsit cu totii. Trăgeau ,,revolutionarii" lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu si altii. Trăgeau pentru victoria Revolutiei, ca Nicolae Ceausescu să moară cît mai repede, pentru crearea de panică si necunoscut. Trăgeau în adevăratii revolutionari. Am ajuns la etajul XI al Televiziunii si am intrat într-o încăpere. Acolo se găseau: domnii Ion Iliescu, Dumitru Mazilu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Cazimir Ionescu si alte 2-3 persoane. Era liniste si organizare perfectă. Multi intrau cu niste biletele în mînă, le arătau celor de la masă, apoi ieseau. La un moment dat, Ion Iliescu si Gelu Voican-Voiculescu i-au spus cuiva pe un ton foarte răstit: ,,Stai, domnule, nu dăm asta acum. Stirea asta. Nu le încăleca. O dai peste 20 de minute". După aceea, Sergiu Nicolaescu le-a spus: ,,Am venit cu comandantul de la Ploiesti. Stiti, cel de care v-am spus mai de mult. Ce facem?" Petre Roman a exclamat, ironic: ,,Hai, domnule comandant, te asteptăm de 6 ore. Cum slujesti Revolutia? Ai 5.000 de blindate si nu vrei să ne dai si nouă?" Mazilu mi-a făcut semn să înaintez în fata lui. Era în centrul mesei. Pe un ton amabil, îmi ordona, practic: ,,Domnule căpitan - plecasem tovarăse căpitan de la Ploiesti, acum eram domn la Bucuresti - dai o companie la Palat, o companie la Gară, o companie la MApN, o companie." L-am întrerupt: "Sînteti domnul Mazilu, nu? V-am văzut la televizor pînă să plec. Nu pot dispersa fortele cum vreti dvs. Regimentul este o celulă care luptă sub comanda mea, nu am legături radio viabile, care să-mi permită să comand unităti larg dispersate. Ordinul a fost să vin cu toate fortele, aici". M-a întrerupt, spunînd supărat: ,,Noi te-am chemat. Dumneata ce-ai înteles? Să comentezi? Sergiule, pe cine ai adus? Timpul trece". Atunci i-am răspuns: ,,Nu aveti nici dreptul si nici autoritatea să-mi comandati. Vă rog să-mi faceti legătura cu generalul Gusă". La telefon era ,,de serviciu" un căpitan, Paul Jerbas, fost coleg cu mine în Scoala Militară. El, am aflat ulterior, dezertase de la unitatea unde lucra (Spitalul Militar) si a venit pe post de ,,telefonist" al conducătorilor Revolutiei, la etajul XI al Televiziunii.

Pentru merite deosebite în munca de ,,telefonist", pentru că era părtas la ,,adevăr", mai tîrziu a fost numit în functia de secretar general al viitorului guvern din primul mandat FSN. Dl. Mazilu, încurcat în zelul lui de fermitate, mi-a spus: ,,Vorbeste cu ministrul Apărării, generalul Militaru". I-am răspuns că generalul Militaru este în rezervă si nu are nici un fel de competente în comanda Armatei. Atunci, foarte nervos, a strigat la mine: ,,Băi, căpitane, nu executi ordinul guvernului? Te arestez!" Eu am arătat de multe ori în cariera mea că sînt un militar nedus la biserică. Asa am procedat si atunci. Le-am ordonat celor 2 militari care erau cu mine să introducă gloante pe teavă, am scos pistolul si am spus: ,,Care guvern, bă? Eu nu stiu de nici un guvern. Pe cine arestezi, pe mine? Fă-mi urgent legătura cu generalul Gusă. Unde m-ati adus, d-le Sergiu? Să fiu arestat?" Sergiu Nicolaescu mi-a sugerat că este bine să execut ordinele d-lui Mazilu, ale guvernului. I-am răspuns că eu nu execut decît ordinul sefilor mei, dar întrucît nu am legătura cu ei, vreau să vorbesc cu generalul Gusă, cu el aveau legătura. Toti erau împietriti de atitudinea mea, dar mai mult de cele 2 pistoale mitralieră, atintite asupra lor. Paul Jerbas mi-a făcut legătura cu generalul Gusă, care m-a întrebat unde sînt si ce forte am cu mine, ordonîndu-mi să mă duc la Otopeni, pe aeroport, să pun ordine acolo, specificînd: ,,Vezi că aerogara este ocupată de teroristi, care au luat ostateci. Prea multe nu am timp să-ti spun. Am încredere în tine, Nicolescule. Bine că m-ai sunat, nu avem forte acolo. Blochezi pistele, nu se aterizează, nu se decolează. Pentru sigurantă, nimeni". L-am rugat să repete ordinul să-l audă si Paul Jerbas si să-l poată comunica ,,guvernului". M-a întrebat: ,,La care dracu' guvern esti? Eu sînt la dracu', la CC". Apoi am părăsit încăperea, amenintîndu-i cu armele pe cei amintiti mai sus. Toti mă priveau urît, dar la nici unul n-am simtit atîta ură în privire ca la Ion Iliescu. Sergiu Nicolaescu a venit după mine pînă jos, unde mi-a spus, nervos: ,,M-ai făcut de rîs! Ti-ai ratat cariera (chiar că după 8 ani am ratat-o, mi-au plătit cele de atunci). Nu pleca la Otopeni. Vei avea pierderi mari. Aici e «locul» important unde este guvernul. Rămîi aici. Voi aranja eu totul". ,,Vă rog să mă lăsati în pace. Plec la Otopeni, unde am primit ordin. M-ati încurcat destul pînă acum. Ce este cu acest guvern?" ,,Sînt noua Putere, mi-a răspuns. Dă-mi un TAB să mă ducă pînă acasă". ,,Nu vă mai dau nimic. Plec la Otopeni". Si am plecat. Am dat ordinele de deplasare necesare. Relatez, în continuare, punctînd faptele si situatiile din care a reiesit că cei care trăgeau erau chiar oamenii celor din acel ,,guvern" de la TVR. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni, chiar în sediul Flotilei 50 Specială, la comanda căruia erau coloneii Tenie si Tudose. Aici am fost, pînă pe 9 februarie '90 comandantul Fortelor de Sud ale Aeroportului Otopeni. Am avut în subordine: fortele mele, Flotila 50 Specială, Regimentul 10 Aviatie-Transport, un batalion de tancuri din R.2.Mc. si un batalion de parasutisti de la Buzău - Bobocu. Am ajuns pe Aeroportul Otopeni pe 23 decembrie '89, la orele 11,00.

Am organizat o apărare circulară, pe 3 cercuri concentrice. Aici, ,,teroristii" n-au putut intra. Dar în perioada 23 decembrie 1989-1 ianuarie 1990 ne-au hărtuit cu focuri de arme automate zi de zi, dar mai ales noaptea. Simtind pe pielea lor riposta de foc a regimentului de sub comanda mea si a fortelor din subordine s-au linistit. Aflînd apoi ,,cine sînt", i-am lăsat să-si care mortii, au cărat vreo 15, si am tras fără somatie, fără milă. Veneau cu masini Dacii si trăgeau din mers, apoi fugeau cînd cercetasii mei i-au urmărit cu blindatele speciale. În final, văzînd ce pătesc, încercînd să creeze diversiuni pe Aeroportul Otopeni, s-au lăsat păgubasi. În urma, să zic asa, a încăierărilor de foc avute cu ,,teroristii", într-o zi cercetasii mei au prins unul. Era pînă în 27 decembrie '89. L-au adus la mine. Martori sînt locotenent-colonelul Stefan Garadia, locotenent-colonelul Gheorghe Ariciu, căpitanul Dan Jugănaru, maiorul Marian Buinceanu, sergentul-major Mihail Olteanu, plutonierul adjutant Mihai Malanca, sergentul Gheorghe Drăghici. L-am interogat. Ne-a însirat povesti cu ,,ce stia" de mult: ,,arme de vînătoare", ,,Revolutie", ,,grupuri" de oameni de bine în slujba poporului etc. Făcea, practic, pe nebunul. L-am lovit dur si am ordonat să fie dus în arestul Flotilei 50 Speciale. Noaptea, în jurul orelor 4,00 sergentul Drăghici m-a anuntat că a venit un caporal de schimb de la corpul de gardă, care i-a transmis că ,,teroristul" prins vrea să vorbească cu mine (a specificat, "cu cel care l-a lovit"). Plutonierul adjutant Mihai Malanca era lîngă mine. M-am deplasat la arestul Flotilei 50 Speciale. ,,Teroristul" era foarte agitat si nervos. A spus că vrea să vorbească numai cu mine, văzîndu-mă însotit de garda mea de corp, sergentul Gheorghe Drăghici. I-am replicat că poate vorbi linistit, nu are de ce să se ferească. M-a ,,luat tare", spunîndu-mi: ,, O să ai mari necazuri! Vei da socoteală, eu sînt în slujba tării, a «oamenilor» care conduc acum această tară". Că o să mă recomande cui trebuie, dacă dau dovadă de întelegere si-i voi da drumul. ,, Cui?" - l-am întrebat. Nu părea prost deloc, cum a vrut să pară prima dată. Aveam în fată un om siret si abil, inteligent. ,,Sefilor mei", mi-a răspuns. În caz contrar, va avea el grijă să ,,mă aranjeze". Atunci, foarte enervat de tupeul lui, si că mă sculase la ora 4.00 noaptea, pentru a mă ameninta, l-am lovit cu pistolul în cap, i-am băgat teava pistolului în gură si i-am spus că dacă nu-mi dezvăluie cine îi conduce, îl împusc pe loc. Drept completare am armat pistolul. I-am mai spus că, dacă îmi mărturiseste, îi dau drumul. Si. i-am dat drumul. Am rămas perplex de ceea ce am auzit, efectiv m-am simtit amenintat, speriat. Am pus pe loc toate lucrurile cap la cap, începînd cu două luni în urmă. A afirmat că seful lui, al lor, un grup, era un inginer, nu-i mai retin numele, dar că au sefi mari - actualii conducători. A pronuntat numele lui Ion Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu, Petre Roman, Nicolae Militaru, Dumitru Mazilu. Atît a spus, si a întrebat dacă mai vreau alte lămuriri. Devenise stăpîn pe el. Avea si de ce. M-am gîndit la ,,acel guvern", care mi-a spus că mă arestează. L-am întrebat de ce trage în oameni. A răspuns: ,,Tragem în cine trebuie, unde trebuie, ca să fugă sau ca să moară Ceausescu". Efectiv am înghetat.

Aveam de-a face cu oameni organizati, cu oameni din ,,guvern", care îmi puteau ,,schimba" soarta oricînd. Sergentul Drăghici a auzit tot. Le-am povestit tot si plutonierului adjutant Mihai Malanca si sergentului-major Mihail Olteanu. Malanca mi-a fost coleg de scoală. Le-am ordonat să nu spună nimănui, dacă tin la familiile lor. M-am gîndit, iar, la chemarea mea televizată: ,,În cît timp, în caz de nevoie, ajungi în Capitală?" Sergiu Nicolaescu. 12 grenade ofensive. Pusca cu lunetă si amortizor. Guvernul de la Televiziune. Teroristii si cine le erau sefi. Mă numeau ministrul Apărării. ,,El e comandantul de care v-am spus. L-am adus" - ,,Dacă îmi dai drumul, am eu grijă, vorbesc cu sefii mei". Am înteles în ce ,,joc" intrasem. Cărui ,,joc" îi fusesem instrument greu. Mă temeam pentru familia mea. Familie care acum suferă de foame. În perioada 28 decembrie - 30 decembrie '89 militarii cercetasi ai actualului maior Dan Jugănaru au executat foc, cu mitralierele de pe TAB-ul de cercetare, asupra unei cărute cu 3 indivizi în ea, care nu s-au supus somatiilor. Se îndrepta către pădurea situată la sud de localitatea Otopeni. Unul dintre ei a fost rănit, nu grav, în zona abdomenului, iar unul din cai a fost împuscat mortal. În cărută erau 2 lăzi cu munitie pentru pistol-mitralieră calibru 7,62 mm. I-am interogat la fel de ,,elegant", pe rînd, pe toti trei. Stiam acum cu cine am de-a face, ai cui oameni sînt. Eram curios ce-mi vor spune. Dacă voi afla aceleasi date, sau alte informatii. Doi n-au scos o vorbă, celui de-al treilea, celui rănit, i-am spus: ,,Dacă nu spui adevărul legat de ce te-am întrebat, te las într-un transportor si te tin acolo pînă se scurge tot sîngele din tine. Se merită?" Am si dat un ordin, în acest sens, plutonierului adjutant Niculae Hariga. În final, a spus: guvern, democratie, Mazilu, Gelu Voican, Iliescu si încă 3 persoane necunoscute. Cei de lîngă mine au înmărmurit. Maiorul Dan Jugănaru, maiorul Marian Buinceanu, plutonierul adjutant Niculae Hariga. Le-am spus că, dacă tin la familiile lor, să tacă. Si că eu stiam, de cînd am fost chemat prin apelul lansat de Televiziune, si să aibă încredere în mine, că totul va fi bine. De capturarea celor 3 au aflat si coloneii Tenie si Tudose, cei care comandau Flotila 50 Specială. Le-am comunicat că a fost vorba de o confuzie, că erau revolutionari. Le-am dat drumul. Mai exact, au fost însotiti de militari de la Flotila 50 Specială la Parchetul Militar Bucuresti. Am înteles, apoi, că nu au fost luati în evidentă si că li s-a dat drumul, din. lipsă de probe.

Întelesesem, încă o dată, foarte clar, cine erau teroristii. Nu am mai luat prizonieri. Am dat ordin tuturor unitătilor din esalonul 5 si patrulelor de cercetare mobilă în acest sens. Îmi era rusine. Mă simteam pătat de sînge, murdar, părtas la crimă. Pentru un militar, este un sentiment groaznic, înjositor. Ca o revoltă, am ordonat să se tragă fără somatie. Ce mi-a făcut Ion Iliescu? După ce l-am amenintat că, dacă nu mă reactivează, fac scandal, ,,va iesi scandal mare", m-a arestat. De teamă să nu spun cuiva ce am scris aici. Cum ar fi să apar lîngă dl. Cosmin Gusă si să sustin cu probe, date, martori, logică, afirmatiile dumnealui, că Iliescu este o persoană santajabilă, tinînd cont de cele întîmplate în decembrie '89? Ce-ar spune, cum ar reactiona, nu Poporul, ci numai urmasii mortilor ,,Revolutiei"? Ce-ar spune mutilatii si rănitii "Revolutiei"? Ca recompensă a serviciilor aduse, am fost arestat. Ceream prea mult. Pensia militară după 30 de ani de armată si 10 ani de comandant. Îmi dispăruse ,,cheful" de Revolutie. Trăiam drama celui ajuns complice la crimă fără voia lui, nevinovat. Multumesc lui Dumnezeu că nu am iesit din cazarmă pînă în 22 decembrie '89 si că militarii mei nu au tras decît în ,,teroristi", nu în oameni sau revolutionari nevinovati. De aceea am ordonat să se tragă puternic, fără milă. După cum am mai relatat ,,i-am lăsat" să-si care vreo 15 morti si răniti. Am auzit de la unul dintre ei: ,,ăsta care apără Aeroportul e nebun. Să fugim. Nu stie «chestia»". A fost ultima lui vorbă. Sînt un trăgător de elită, recunoscut, renumit. Tot din ,,indicatii" am rămas pe Aeroport, în misiune, în rezerva FSN-ului pînă pe 9 februarie 1990. Prima unitate chemată prin intermediul Televiziunii. Ultima retrasă în cazarmă. De ce? Mă considerau comandant în slujba lor. S-au convins că sînt profesionist. S-au ,,convins" si tărănistii, si liberalii pe timpul mineriadelor.

Am fost catalogat, dar, atentie! - ,,Comandant în anturajul lui Iliescu". Si, în 1997, m-au debarcat. A fost o lovitură usoară (?) Cei pe care i-am servit, în ianuarie 2003 m-au arestat. În slujba cui am fost eu? A Poporului, a Revolutiei? Nu, a criminalilor! Ce puteam să le spun eu mamelor soldatilor mei morti si răniti? Celor care au îndurat frig, foame, gloante. Că au fost unelte? Nu. Le-am spus că au fost eroi. Si, după cum s-au comportat, au fost adevărati eroi. Toti soldatii participanti la Revolutie au fost avansati la gradul de sergent. Atît am putut face pentru ei. Rănitii mei n-au primit nici o diplomă. Au primit altii. Au primit chiar si ,,teroristii". Multe onoruri si certificate. Eu am avut cel putin tăria să refuz, tot. Eram scîrbit. Militarii mei au fost eroi. Eu am fost unealta. Nu stiau, nu stiam că nu mai departe de 19 februarie 1990 uneltele bune, credincioase, vor fi din nou puse la lucru. De data aceasta de un guvern oficial, de o conducere care, atunci cînd era la strîmtoare, spunea: ,,Să vină comandantul de la Ploiesti cu trupele". Si asa multi în Ploiesti îmi spuneau în spate ,,Nea Nelu Cotrocelu". De ce mă chemau pe mine la orice eveniment? Nu erau destule unităti în Capitală? Ba da, dar eu eram al lor, al lui Sergiu Nicolaescu, unealta bună, puternică, credincioasă. Nu aveam ce face. Eu eram militar. Executam ordine. S-a tot vorbit de teroristi, gloante speciale. Da, au fost teroristii lor si au fost si gloante speciale. Eu am avut două. Cu o zi înainte ca dl. Sergiu Nicolaescu să vină pe Aeroport cu o delegatie franceză, după 1 ianuarie 1990, să se laude ce unitate puternică a adus dumnealui personal pentru victoria Revolutiei, colonelul Vasile Zlat mi-a adus două gloante speciale. Eu mă pricep foarte bine la armament si munitie. Nu mai văzusem în viata mea asa ceva. Într-o noapte, un terorist, cred că de această dată adevărat, s-a ,,distrat" trăgînd într-o bară de fier de grosimea bratului. 7 gloante pe linie verticală. Bara se găsea la 30 cm de capul maiorului Gheorghe Argeseanu.

L-a iertat? Le era frică de tancurile mele?... Am fotografiat această bară. Am făcut foarte multe alte fotografii. Gloantele erau:
- unul calibru 12 mm, mai lung;
- celălalt de 14 mm, mai gros si mai scurt;
- nu aveau cămasă de alamă;
- nu aveau urme de ghinturi;
(concluzia: trase de armă cu teavă de mare calibru).
- foarte grele;
- culoare brună;
- aveau santuri fine, perpendiculare, erau neobisnuite.

I le-am arătat lui Sergiu Nicolaescu. Cînd le-a văzut, a tresărit si a întrebat: ,,De unde le ai?" I-am răspuns. ,,Da? Dă-mi-le mie, stii că sînt colectionar!" ,,D-le Sergiu, nu vi le pot da. Le voi tine ca amintire, sînt trofee de război" - am spus, în glumă. Cu el era si un cameraman din Studioul Armatei. Am lăsat să filmeze gloantele, puse pe statia ,,Motorola" din palma mea. Nu am acceptat să-mi filmeze fata (ca protectie). Filmul se găseste în arhivă la Studioul MApN. Domnul Sergiu a insistat. L-am refuzat. Dar tot a cîstigat. E un victorios. A informat unde trebuia. ,,Nicolescu are două gloante. Nu avem nevoie de probe". După două zile am fost chemat la MApN, din ordinul ministrului Militaru. Mi s-a transmis ordinul să le iau, ca să vadă si dl. ministru gloantele. Mi-am luat măsuri de protectie. M-am deplasat cu 7 masini blindate speciale, conduse de maiorul Adrian Ioanid. I-am ordonat clar. Îmi era teamă. Mă gîndem la colonelul Trosca si la generalul Militaru. Era un ofiter cu totul special. ,,Adriane, dacă nu vin în două ore, mă cauti. Dacă nu mă găsesti, dărîmi cu rachetele MApN si incendiezi tot". A răspuns cum îl stiam: ,,Am înteles". Am fost condus la ministrul Militaru în birou. Cu el mai era si seful meu direct, generalul Paul Keller, chemat asa, peste noapte, din rezervă si numit comandantul ,,Diviziei 57 Blindate". El fusese trecut în rezervă, pe linie moartă, de Ceausescu în 1984. Dintr-o dată, devine foarte capabil si este numit comandantul uneia din cele două Divizii de blindate operative din România. Era frate de suferintă cu generalul Militaru, în "Dosarul Corbii". Am intrat în birou. M-au invitat să iau loc. Ministrul Militaru mi-a spus: ,,Pentru merite deosebite si un spirit de sacrificiu de adevărat militar, ne-am gîndit să te trimitem la un curs în Rusia. Ce zici?" Ei amîndoi erau legati sufleteste de Rusia. Făcuseră ambii Academia Militară "Frunze". Am motivat că nu pot, că am o situatie familială mai grea (nu minteam, mama a decedat în '93), am multumit si am întrebat dacă mai au ceva să-mi ordone. M-au luat pe departe. Militaru m-a întrebat care mai este situatia pe Aeroportul Otopeni, afirmînd: ,,Bine că te-am trimis pe tine acolo". N-am avut timp să răspund nimic. Keller m-a întrebat, direct: ,,Ai adus gloantele?" Am răspuns că da. Mi le-a cerut să le vadă. Am scos gloantele si le-a luat. Le-a arătat generalului Militaru. Acesta le-a privit scurt, apoi i-a făcut un semn. Keller mi-a spus: ,,Domnule maior, se confiscă. Trebuie să le dăm la expertiză". Am insistat să mi le dea, dar m-au refuzat ferm. Apoi mi-au comunicat că sînt liber. Scopul chemării mele era confiscarea gloantelor. Sergiu Nicolaescu îi informase că le am. Si au fost confiscate.

Am plecat usurat, ca dintr-o cuscă de lupi. Doresc să mai mentionez, încă o dată, numele celor care au auzit cele declarate de cei doi ,,teroristi", care au afirmat în slujba cui sînt: sergentul Gheorghe Drăghici; sergentul-major Mihail Olteanu; maiorul Adrian Ioanid; maiorul Dan Jugănaru; maiorul Marian Buinceanu; maiorul Ionel Stan; plutonierul adjutant Mihai Malanca; plutonierul adjutant Niculae Hariga. Toti sînt în viată si stiu unde pot fi contactati. Relatez, în continuare: pe 19 februarie 1990 am primit ordin să mă deplasez cu aproximativ 600 de militari, transportoare blindate, autocamioane, pentru a apăra de demonstrantii răi, ,,turbulenti", suna în ordin, Palatul Victoria. Erau miscările de stradă cunoscute, din februarie 1990. Ordinul primit, munitia, m-au lăsat perplex. Mai tîrziu, seara, cînd au venit minerii, am făcut legătura. Ordinul suna clar: toti militarii să aibă asupra lor munitie de manevră. Eu, credincios principiului ,,paza bună trece primejdia rea" si avînd experienta Revolutiei, am ordonat: ,,Toti ofiterii, în număr de 40 si un număr de 200 de militari de ciclul II, să ia munitie de război. Militarii de ciclul I, în număr de 300, munitie de manevră". A doua oară cînd încălcam ordine transmise de civili Armatei, ordine care se voiau pasnice. Aici vreau să sugerez, să scot în evidentă, dacă e nevoie, încă o dată, chemarea minerilor de către presedintele Ion Iliescu. După incidentele din timpul zilei de 19 februarie 1990, seara au venit minerii. Erau impresionanti ca număr, murdari, beti, cum se stie, dar eu am stat la un metru de ei si i-am oprit. Le-am stat în fată cu militarii dispusi pe 3 centuri. Cîte 200 de militari pe fiecare. TAB-urile erau dispuse unul în altul, pe lîngă treptele de la Palatul Victoria. S-a văzut si la televizor.

Cînd s-au apropiat minerii, i-am somat prin portavoce să se oprească, altfel ordon foc în plin. Au înaintat, iar cei din fata mea au replicat: ,,Cu ce? Aveti doar gloante de manevră". Atunci am înteles de ce ne-au trimis cu gloante de manevră. Am ordonat primului rînd de militari, cel din fata minerilor (ciclul II si ofiteri) să arunce din încărcătoare, prin manevrarea închizătoarelor de la arme, cîte 6-7 gloante pe caldarîm. La vederea gloantelor de război, au întepenit toti, inclusiv cei beti. I-am întrebat: ,,Ce vreti, cine v-a chemat?" Unul mai tînăr (era băut) nu s-a putut abtine si a rostit: ,,Cum cine? Iliescu". A fost lovit peste fată de un miner mai în vîrstă, care a spus: ,,Nu ne-a chemat nimeni. Am venit noi să facem ordine, să ne facem dreptate. Vrem să vorbim cu dl. Iliescu". I-am oprit. M-am deplasat în interiorul Palatului Victoria si am anuntat ofiterii care asigurau paza lui Ion Iliescu si Petre Roman că minerii vor să vorbească cu ei. Au urmat evenimentele cunoscute. Noaptea, la orele 2,00, am primit ordin să dau de mîncare la mineri, iaurt si pîine. Era grija presedintelui pentru minerii demonstranti, care au făcut ce au făcut în Capitală. Stim cu totii ce. La fel, pe 13 iunie 1990. Mi s-a comunicat că sînt chemat din ordinul expres al presedintelui Iliescu. ,,Esti omul lor, nea Ioane" mi-a spus, în glumă, generalul Mircea Muresan, comandantul meu de atunci. Acum este general de armată, în fruntea Armatei Române. În acele evenimente am pus ordine la Televiziune în 20 de minute. Am retinut 2 mineri, după 2 zile, care au spus că au venit în control la Televiziune. Interogîndu-i, în duba de Stat Major a comandantului, mai milităreste, au afirmat că au fost chemati de dl. Iliescu, să se termine odată cu miscările de stradă. Martori au fost maiorul Ionel Stan, maiorul Sandu Panait, sergentul-major Mihail Olteanu, sergentul Vasile Dragomir, plutonier adjutant Mihail Malanca, locotenent-colonelul Stefan Gavadia. După toate cele făcute pentru Revolutie si mineriade, am început procesul de modernizare a Armatei Române ca pregătire, mod de pregătire. M-am angajat pe 6 martie 1990 în Sala Parlamentului că, după o conceptie proprie, prezint în 8 luni o unitate model, modernă. Am reusit. Acest concept a fost denumit ,,Experimentul colonelului Nicolescu".

În 1992 s-a afirmat pe postul national TVR 1, cu referire la Marea Unitate comandată de mine: ,,România dispune de unităti la standarde occidentale". Pentru merite deosebite la Revolutie am fost avansat la gradul de maior, grad ce trebuia să-l primesc în august 1989, cînd nu s-au avansat ofiterii superiori. Pentru merite deosebite si contributii personale remarcabile ,,la îmbunătătirea instructiei în trupele de uscat" am fost avansat, la exceptional, la gradele de locotenent-colonel si colonel. Am fost apreciat de mass-media ca ,,o figură de legendă a Armatei Române". Am avut o contributie importantă pentru ei în Revolutie. Am participat la instaurarea ordinii de drept în România după decembrie '89. Eu am stiut si stiu foarte multe despre Revolutie. (Multe date, amănunte exacte cu privire la cele relatate, le voi pune la dispozitie cînd va fi nevoie). Am raportat împrejurările în care "legenda Nicolescu, comandant, simbol al Revolutiei", cum am fost denumit - a ajuns în Penitenciarul Rahova. D-le presedinte, am fost considerat unul dintre cei mai buni trăgători din Europa. De exceptie, de elită. Am dovezi. Nu mă egalează nici unul din Trupele Speciale, Brigada Antitero, SPP. Am casete care arată acest fapt. M-am pregătit 28 de ani.Am tras 2 vagoane de munitie. Pot demonstra oricînd, poate vă pot fi de folos dvs. sau ministrului Apărării. Acum mă simt, într-un fel, usurat. Am raportat singurului om în care am încredere ce aveam pe suflet. Vă rog să faceti dreptate, sînt convins că veti face.

D-le presedinte, mi se refuză dreptul la pensie. Vă rog să vă gînditi la familia mea, serviciu nu am, pensie nu. Asta merit eu? Eu sînt coruptul tării, cu 220 de dolari? Vă rog să mă ajutati si poate mă puteti primi într-o audientă.
Cu deosebită onoare si multumiri,

Colonel (r) Ion Nicolescu,
fost comandant al Brigăzii 7