SAGETILE LUI HUSSEIN
Despre Saddam Hussein am auzit cu totii, stim ce-a fost, stim
ce-a facut, stim cum a pierit. Trecerea sa prin istorie o simtim si-n
ziua de astazi, printre nenorocitii care lupta in randul ISIS se afla
multi fosti soldati si ofiteri a-i fostei armate irakiene condusa de
catre sinistrul dictator.
Articolul de fata nu trateaza viata lui Saddam ci unul dintre
obiectivele sale, crearea de arme de distrugere in masa si vectorii
purtatori aferenti. Saddam visa la arme atomice si nu numai, nu degeaba
israelienii in cadrul operatiunii „Opera” din anul 1981, le-au facut
praf reactorul nuclear francez Clasa Osiris (
40 MW. Reactorul se afla la Osirak, aproximativ 29 de km sud de Bagdad),
punand capat santajului irakian cu arma nucleara. Mossad-ul aflase inca
din anii *70 ca acest tip de reactor putea produce plutoniu,
distrugandu-l chiar inainte ca acesta sa fie alimentat cu combustibil
nuclear, intrandu-si in „paine” („
Opera” a fost executata de catre 8
aeronave F-16 apartinand escadrilelor 110 si 117 cu baza la Ramat
David, escortate de 6 F-15, „ochii din cer” fiind asigurati de un E-2C
Hawkeye). Hmm, mai stim noi pe unul, tot dictator si asta, ce
ameninta cu arma nucleara, Nea Nicu, da’ s-o dus de suflet, ca si
programul nuclear romanesc incert.
RACHETE AL HUSSEIN -MAI 1989
Cu toate acestea, la inceputul anilor *90, armata irakiana era
considerata a fi una dintre cele mai puternice din Asia de Sud-Vest,
dar, cu toate acestea, in cei sapte ani de razboi cu Iranul n-a
demonstrat cine stie ce spirit combativ (
din 1982 pana la final,
iranienii i-au obligat la un epuizant razboi de pozitii, irakienii
pierzand cu totul initiativa strategica. Este adevarat, iranienii erau
mai multi, dar totusi…Nici astazi armata irakiana nu straluceste, spirit
combativ 0, profesionalism asijderea,numai de bine n-auzi de astia). In ciuda celor afirmate de Saddam la momentul venirii la putere (
1979), „…
vrem un Irak independent si socialist si mai vrem sa jucam un rol important in lumea araba si in zona”,
armata irakiana in care se bagase miliarde de dolari era praf. Saddam
Hussein, ce se autointitulase Leul din Tikrit, asijderea, in realitate
n-avea niciun talent strategic, un megaloman impulsiv si criminal ale
carui decizii au reusit sa-nfranga, intr-un final, armata irakiana.
Expertii seriosi considerau ca efortul masiv de inarmare al Irakului
era un balon de sapun, fiind facut fara nicio noima, achizitionandu-se
armament est si vest in cantitati masive fara a se asigura instructia si
mentenanta necesara –conducerea armatei irakiene a carei competenta era
indoielnica, majoritatea ofiterilor fiind promovati pe criteriul
fidelitatii fata de regim, Saddam si Partidul Baas (
Partidul Socialist al Renasterii Arabe. Care cracnea disparea rapid),
a aratat, atat pe timpul razboiului cu Iranul cat si pe timpul
conflictelor din Golf din 1990-1991 si 2003, o lipsa aproape totala de
profesionalism, surprinzand strategii occidentali.
Categoric, armata irakiana era un colos cu picioare de lut,
dispunand, la prima vedere, in 1990, de o dotare colosala, insumand:
800-950 de avioane de lupta (
Mirage
F1 –Franta, SU-20/22/25 –URSS, MIG-21/23/25/29 –URSS, F-7 –China,
TU-16/22 –URSS, H-6 –China, AN-26 –URSS, IL-76 –URSS, Falcon -20/50
–Franta, Lockheed Jetstar –SUA, L-29/39 –Cehoslovacia, Embraer Tucano
–Brazilia, FFA AS-202 Bravo –Elvetia, BAC Jet Provost –Marea Britanie);
5500 de tancuri, majoritar de provenienta sovietica (
T-55/62/72) si chineza (
T-59/69),
dar aveau si tancuri britanice Chieftain. Dintre acestea, expertii
militari SUA considerau ca cel mult 1400-1500 dintre ele erau in stare
de lupta, cat de cat moderne (
asa se explica de ce irakienii
ingropasera pana la turela o gramada de tancuri T-55 transformandu-le in
cazemate, dar n-au avut niciun efect, au fost rapid anihilate de
americani); artilerie autopropulsata de provenienta sovietica (
2S1 Gvozdika), americana (
M-107/109) si franceza (
GCT -155 mm, 85 de exemplare); rachete operativ-tactice de tip Scud A/B, Frog 3/4/5/7 (
minim 40 de rachete la nivelul anului 1990).
La jumatatea anilor *80, la ordinul lui Saddam, s-au achizitionat din
URSS un numar imens de rachete operativ-tactice Scud B, cam 300 de
exemplare (
acestea erau de tipul SS 1C Scud-B/R-17 Elbrus, raza maxima de actiune 300 km, CEP 900 m), fapt ce i-a uimit pe cioloveci -n-avusesera pana atunci o comanda atat de mare pentru acest tip de racheta.
Dar, curand dupa aceea, totul avea sa se limpezeasca cu „sprijinul”
Mossad, Irakul avea un program de dezvoltare a ROT bazat pe Scud si
Frog, despre „sagetile lui Saddam” si nu numai vom vorbi in randurile ce
urmeaza. Un lucru devenise suparator pentru mai marii Lumii, Saddam
tintea obtinerea armei nucleare si a rachetei balistice autohtone cu
raza de actiune peste 2000 km, lucru inacceptabil pentru Israel. Este
absolut surprinzator la ce rezultate au ajuns irakienii, muult mai
avansati la acest capitol decat se credea (
eu nu-i credeam in stare. Dar pe masura documentarii chiar am ramas surprins),
si-asta cu sprijin brazilian, italian, vest-german, argentinian,
sovietic si chinezesc. In 1989, irakienii produceau, foarte probabil,
nici mai mult nici mai putin de 700 de ROT pe an, avand programe
indraznete, precum cel de creare a unei rachete cu combustibil solid (
Programul Condor),
in decembie 1989 intentionau sa lanseze pe orbita un mic satelit de
productie proprie cu ajutorul unei rachete in trei trepte. Dar sa nu
anticipam si, inainte de a trece la subiect, ne oprim asupra unor
aspecte interesante cu privire la programele de inarmare ale lui Saddam.
Incepem cu nuclearele…
Programul nuclear irakian a debutat, din cate se cunoaste pe baza
informatiilor provenite cu prisosinta de la Mossad, la inceputul anilor
*70. Atunci, irakienii au inceput negocierile cu Franta pentru livrarea
unui reactor de 40 MW similar cu cel folosit de catre galici in
productia de plutoniu necesar armelor nucleare. Francezii au refuzat sa
le dea acest tip de reactor insa au fost de acord sa le dea un reactor
de cercetare cu apa usoara, acesta fiind construit cu asistenta franceza
in apropiere de Bagdad (
Centrala Nucleara Al Tuwaitha), francezii livrandu-le si aproximativ 13 kg de U-235 (
cel mai probabil le-au dat 12,47 kg, conform unor rapoarte Mossad/CIA desecretizate). Pentru a face pe plac noilor proprietari, francezii au rebotezat reactorul de tip Osiris livrat Irakului (
zeul egiptean al mortii)
spunandu-i „Osirak”/Osiris+Irak. Dupa venirea la putere a Partidului
Baas, reactorul a fost din nou rebotezat, spunandu-i-se „Tammuz” –dupa
luna din calendarul arab in care astia au preluat puterea, respectiv
luna iulie. Desi au facut eforturi in vederea dezvoltarii programului
nuclear, razboiul cu Iranul avea sa-i tina in sah. Eforturile lor
n-aveau cum scapa ochiului atent al Aman/Agaf HaModiin/Directia de
Informatii Militare, pe-atunci condus de catre General-maior Iehosua
Saghi.
Ca urmare, israelienii furnizeaza iranienilor, in septembrie 1980,
informatii cu privire la Osirak, cerandu-le sa bombardeze Centrala, ceea
ce iranienii fac pe data de 30 septembrie (
2 aeronave F-4 Phantom,
producand avarii neinsemnate. A fost primul si unicul atac iranian
asupra Centralei Nucleare de la Osirak in cei sapte ani de conflict).
Israelienii insa nu s-au oprit aici, atat Mossad cat si Aman obtinand
informatii certe ca Irakul lucreaza la obtinerea bombei nucleare (
irakienii n-au recunoscut acest program pana la caderea lui Saddam),
fapt ce a produs ingrijorare la nivelul decidentilor politici si
militari, expertii considerand ca lui Saddam ii mai trebuiesc intre 5-10
ani ca sa obtina bomba (
incert c-ar fi reusit asa ceva).
Menachem Begin, primul ministru israelian de-atunci, ordona o lovitura
preventiva inainte ca in reactor sa fie incarcat combustibilul nuclear,
ulterior putandu-se pune in pericol locuitorii si mediul. Au fost
selectati cei mai buni piloti din cadrul IAF, misiunea fiind riscanta,
tinta aflandu-se la 1100 km departare de Israel (
aeronavele au
decolat de la Baza Aeriana Etzion, sudul Israelului, zburand deasupra
Iordaniei, Arabiei Saudite si Irakului. Numa’ „Cer Senin”, nu-i asa!!??
Etzion Air Base era fosta baza aeriana egipteana Ras El-Naqab, preluata
de catre israelieni in 1973, fiind situata in estul Peninsulei Sinai, in
apropiere de orasul Elat. In urma tratatului de pace cu Egiptul, baza
este redata fostilor proprietari cu conditia sa aiba doar rol civil,
adica sa fie demilitarizata, escadrila IAF de aici, Canaf-10, fiind
tansferata la Baza Aeriana Ramon/Canaf 25. Revine statului Egipt in
1981, aeroportul civil de-aici purtand numele de Taba International/El
Nakb Airport, in uz si astazi. Ca fapt divers, in ebraica: Baza Aeriana
–Bacha;Aripa-Canaf; Aerodrom de Urgenta-Shachar). Seful statului-major al IDF, General-locotenent Rafael Eitan (
Raful),
spunandu-le pilotilor inainte de plecarea in misiune – „Alternativa
este distrugerea noastra”. In data de 7 iunie 1981, in doar 1,20 minute,
reactorul irakian a fost facut praf, apararea AA locala fiind complet
luata prin surprindere, 10 soldati irakieni+un civil francez
pierzandu-si viata. Ce-nseamna sa ai informatii, ce-nseamna sa fi
responsabil, ce-nseamna sa nu te joci cu siguranta nationala, ce-nseamna
sa ai cu ce…Din pacate noi, doar NATO!
Desi au ramas fara unicul reactor, irakienii n-au renuntat,
orientandu-se pe procurarea de plutoniu, insa n-au prea avut succes,
ulterior intentionand sa construiasca un reactor nuclear autohton ce
urma sa-l inlocuiasca pe cel francez distrus. Acest proiect a purtat
numele de Proiect 182, debutand undeva in perioada 1984-1985, acest
reactor cu uraniu natural si apa grea urma a fi similar cu cel canadian
NRX. S-a renuntat la el la mijlocul anului 1988, efortul era prea mare,
resursele putine, tara fiind secata de lungul razboi cu Iranul (
la inceputul lui 1990, datoria externa a Irakului era colosala, 90 de miliarde de dolari). Avea sa revina in atentie dupa invazia Kuweitului (
principalul
creditor al Irakului, invadat de Saddam in vederea crearii „Marelui
stat arab”, insa, in realitate, dorea stergerea datoriei si acapararea
campurilor petroliere. N-a pacalit pe nimeni ci s-a pacalit singur,
si-asta fiindca in Arabia Saudita, rapid, au ajuns forte franceze,
americane si britanice. Spre exemplu, numai US Navy le-a trimis pe cap
irakienilor, in perioada 17 ianuarie-23 februarie 1991, nici mai mult
nici mai putin de 264 de rachete de croaziera BGM-109C Tomahawk +27 de
BGM-109D Tomahawk), irakienii fiind „prinsi” din aer pe cand
incercau sa recupereze combustibil nuclear imbogatit din reactorul grav
avariat in 1981, intentionand, cel putin pe hartie, sa realizeze o bomba
nucleara pana in aprilie 1991 (
cel putin asa credeau americanii,
irakienii, bineanteles, au negat, spunand doar ca „securizau” zona.
Multe lucruri sunt neclare cu razboiul asta).
Coalitia, in urma unui raid din 17 ianuarie 1991, a treia zi de
bombardamente aeriene asupra Irakului, cu „concursul” a 56 de F-16 ce
si-au lansat incarcatura de bombe nedirijate, au avariat, din nou,
reactorul. N-a fost de-ajuns, 48 de aeronave F-117 bombardand reactorul
in urmatoarele 32 de zile (
peste 66 de bombe lansate) si, pe
data de 26 februarie 1991, ziua 42 a campaniei, americanii s-au declarat
multumiti –reactorul era definitiv si iremediabil compromis, ca si
„visul nuclear” irakian, dealtfel. Concluzia era insa clara, dupa 2003
aveau sa vina si dovezile, achizitionarea de arme nucleare a fost unul
dintre obiectivele primordiale ale regimului de la Bagdad dupa anul
1989. Conform dovezilor gasite de experti SUA, Marea Britanie si Israel,
irakienii investisera in acest program pana in 1991 cel putin 10
miliarde de petrodolari si, undeva la orizontul 2000-2010 cu sprijin
strain, cel mai probabil rusesc, nord-coreean sau pakistanez/chinezesc,
ar fi obtinut bomba si ogiva nucleara. Categoric insa, pana in anul
1991, Irakul era lider in Orientul Mijlociu in ceea ce priveste
dezvoltarea sau achizitia armelor de distrugere in masa, chiar si in
ceea ce priveste vectorii purtatori, asa cum vom vedea in articolul de
fata. Furtuna Desertului si sanctiunile ulterioare aveau s-a dea o
lovitura devastatoare ambitiilor lui Saddam, distrugand majoritatea
instalatiilor, echipamentelor si facilitatilor destinate realizari
acestor arme.
Bineanteles, irakienii au cochetat inclusiv cu armele chimice si
biologice, pana in 1991 detinand cantitati insemnate de acid cianhidric,
gaz mustar, Sarin (
in productie din 1986), Soman, Tabun (
in productie din 1984)
si VX. Cel putin 25 de rachete Scud detineau ogive incarcate cu compusi
chimici letali, acestora adaugandu-li-se 2000 de bombe de aviatie,
15.000 de proiectile de artilerie (
tunuri, mortiere si MLRS) si
mine de teren. Produceau astfel de arme de la mijlocul anilor *70, la
izbucnirea razboiului cu Iranul aveau deja proiectile de artilerie de
120/130 mm incarcate cu gaz mustar. Le-au si folosit impotriva
iranienilor in iunie 1983, aeronave SU-20 irakiene blagoslovindu-i cu
250 kg de bombe incarcate cu gaz mustar. La sfarsitul lui 1985 erau
creditati cu producerea a 10 tone de arme chimice pe luna, productie
ce-avea s-ajunga la 50 de tone lunar la sfarsitul lui 1986, atingand
apogeul in 1988 -70 de tone gaz mustar, 6 tone Tabun, 6 tone Sarin (
se pare c-aveau deja 1000 de tone la acea data, rezerva strategica).
Multe astfel de proiectile aveau sa fie gasite si anihilate in intreg
Irakul, dupa 1991 si 2003. Nici armele bacteriologice n-au fost
„uitate”, inainte de Furtuna Desertului irakienii dispuneau de 8500 L de
spori de antrax, 19.000 L de toxina botulinica (
cea mai toxica substanta cunoscuta. Si cand te gandesti ca unele „pitzi” de pe la noi si-o baga-n „botic” sau aiurea…),
4000 L de Aflatoxina si o mare cantitate de virusi de febra tifoida. In
1990, se pare c-aveau cel putin 25 de focoase de rachete Scud si 160 de
bombe tip canistra incarcate cu astfel de orori.
Citind toate acestea nu-i de mirare ca israelienii devenisera extrem de nervosi cand asupra lor s-a tras cu Scud (
primul
atac, 18 ianuarie 1991, asupra oraselor Tel Aviv si Haifa cazand 8
rachete Scud. In aceeasi zi, o Scud a fost interceptata inainte de a
cadea asupra bazei aeriene saudite de la Dhahran, acolo aflandu-se si
forte ale Coalitiei. Si Bahreinul avea sa fie atacat cu rachete Scud),
stiau ce „surprize” pot ascunde, asupra Israelului si Arabiei Saudite
cazand aproximativ 50 de astfel de „sageti” sovietice, unele fiind
varianta autohtona, modernizata/revizuita, despre care vom vorbi in
randurile ce urmeaza.
Interesant este faptul ca la inceputul razboiului cu Iranul, irakienii dispuneau doar de o singura brigada dotata cu Scud (
36 TEL), prima lansare impotriva inamicului avand loc pe data de 27 octombrie 1982 (
conform
irakienilor. Americanii considera ca prima lansare ar fi avut loc in
1980, 8 rachete Scud cu rezultate mediocre –se pare ca doar 2-4 au cazut
in apropierea tintelor, restul ducandu-se aiurea). Pana la
sfarsitul razboiului cu Iranul, irakienii au tras, per total, 331-361 de
Scud-uri -3 in 1982/33 in 1983/25 in 1984/82 in 1985/25 in 1987/193 in
1988. Numai in perioada martie-aprilie 1988, in asa-zisul „Razboi al
oraselor”, irakienii au tras 183 de rachete Scud, media fiind de 3 pe
zi. Conform surselor americane via CIA, per total, Irakul a cumparat
800-819 ROT Scud din URSS, apogeul fiind atins in 1986 -300 de
exemplare, unele dintre acestea fiind modernizate local si botezate
Al-Hussein si Al-Abbas. Si iranienii au importat rachete Scud din URSS,
cel putin 200-300 fiind trase impotriva irakienilor in perioada
1985-1988.
Oricum, datele sunt ambigue, dar se stie cu certitudine ca primul stat non-Vasovia ce-a dispus de rachete Scud a fost Egiptul (
24
TEL. Le-au folosit pentru prima data in Razboiul de Yom Kippur cu
Israelul, 1973, varianta SS-1 Scud-B. Egiptenii au avut initial
instalatia de transport racheta/TEL pe sasiul senilat IS-3, insa aceasta
nu s-a dovedit a fi prea fiabila –era grea, 50 de tone, lenta,
defectandu-se des. Am avut-o si noi in dotare, ulterior inlocuita cu cea
pe roti, MAZ-543), urmat de Siria (
18 TEL), Libia (
72
TEL. Libienii le aveau stocate, astia cumparau armament in exces dar
n-avea cine-l opera. Cand a cazut Gaddafi au fost gasite stocuri imense
de tancuri, nou noute, neatinse, ce zaceau din anii *80, artilerie si
multe altele), Coreea de Nord (
24 TEL), Yemen (
6 TEL).
Nu se stie cu certitudine cate rachete a exportat URSS pana in 1985 in
terte tari, dar se vehiculeaza intre 2000-3000 de unitati, insa se stie
ca aceste rachete erau mediocre –si chiar asa erau, combustibil lichid,
avandu-si originea in V-2 germana. Oricum, dupa 1991, programele secrete
de inarmare ale Irakului au suscitat multiple controverse, au fost
continuate, n-au fost continuate, au fost sau n-au fost ascunse rachete
si ogive cu incarcatura speciala, cert este faptul ca ISG/Irak Survey
Group/Gupul de Inspectie din Irak, in rapoartele sale, mentioneaza clar
ca „nu s-a descoperit nicio dovada ca Irakul ar continua sa detina
astfel de rachete si ogive dupa 1991”.
Pe de alta parte, rapoarte ale UNMOVIC (
Comisia Natiunilor Unite de Verificare, Monitorizare si Inspectie) si UNSCOM (
Comisia Speciala a Natiunilor Unite din Irak),
via CIA, NSA, Federatia Oamenilor de Stiinta Americani si Organizatia
pentru Securitate Globala, ii contrazic, stipuland ca irakienii au depus
eforturi substantiale pentru a ascunde incalcari grave ale acordurilor
din 1991, subliniind faptul c-au dezvoltat/modernizat local, in timpul
razboiului cu Iranul, cu precadere, o gama larga de rachete cu raza
scurta, medie si lunga de actiune, bazate pe tehnologie ruseasca,
braziliana, germana, iugoslava si argentiniana, reusind sa scoata ,
surpinzator, produse relativ viabile, prea putine apucand sa fie produse
pana in 1991. Din cate se cunoaste, de programul secret de dezvoltare a
rachetelor balistice se ocupa, din 1996 cel mai probabil,
generalul-locotenent Hussein Kamil, iar intr-un raport al CIA din toamna
lui 2002 se stipuleaza, citez: „Irakul continua sa lucreze la rachete
balistice cu raza scurta de actiune, sub 150 km, autorizate de catre
ONU. Acestea au, de fapt, rolul de a dobandi experienta si
infrastructura necesara producerii de rachete cu raza mare de actiune.
Rachetele Al-Samoud, cu combustibil lichid, si Ababil-100, cu
combustibil solid, sunt categoric capabile sa zboare peste 150 km,
distanta permisa de Rezolutia 687. Ambele rachete au fost testate
intensiv si se afla in dezvoltare. Alte probe sugereaza ca Irakul
modifica in secret instalatiile de lansare si productie a rachetelor,
pentru a putea produce, la momentul oportun, rachete cu raza lunga de
actiune”. Iata care au fost rachetele produse/dezvoltate de catre
irakieni:
–
ABABIL 50, MLRS, dezvoltat in colaborare cu
Iugoslavia incepand cu anul 1980, calibrul 262 mm/12 tevi, MLRS numit
M-87 Orkan la iugoslavi, raza maxima de actiune 50 km, racheta cu
combustibil solid. Irakienii au facut, se pare, doar un singur prototip,
numit Ababil 50+4 vehicule de reincarcare. Oficial s-au prezentat 4
MLRS iugoslave de tip M-87 in cadrul unei expozitii militare din 1988
si, cel mai probabil, „noua” armata irakiana nu le mai are (
vai capul lor astia, sunt experti in fuga din fata ISIS). Sarbii construiesc astazi o varianta modernizata pe platforma Kamaz-6350/FAP-3232/8×8 (
Iugoslavia a apucat sa construiasca doar 4 MLRS Orkan pana la dezmembrare),
avand rachete cu raza extinsa la 65 km, 4,88 m lungime si 404 kg
greutate. Racheta initiala avea 4,85 m si 390 kg greutate. Are diferite
incarcaturi de lupta: HE, HE-FRAG, termobarica, bombleti
–antiinfanterie, antiiblindaj (
288/488 de submunitii tip KB-1/2
dispuse in carcasa de plastic –seamana cu o grenada de mana avand
lungimea de 8 cm,aceasta contine rulmenti cu bile cu diametrul de 3 mm,
acestea fiind ejectate la inaltimi cuprinse intre 800-1000 m,
incarcatura exploziva 30-33 g TNT/RDX, focos ce detoneaza la impact.
Fiecare incarcatura a unei astfel de grenade are raza letala de
aproximativ 10 m, circular, putand distruge personal, vehicule
neblindate sau usor blindate), mine/grenade antitanc cu senzori magnetici (
casetata,
mine tip KPOM largate, coboara la sol cu ajutorul unei parasute, au
doua tipuri de fuzee –magnetica si de timp/se autodistruge dupa maxim 24
de ore de la aterizarea pe sol, functie de presetare. Fiecare caseta
contine cate 4 mine, calibul 105 mm, incarcatura exploziva 400
grame/EFP/Explosively Former Penetrator. La detonare, poate penetra 40
mm de blindaj. Greutatea totala a ogivei atinge 65 kg). Patru baterii a cate 16 MLRS Orkan, fiecare cu cate 12 rachete (
192
in total. Totusi, sarbii au cate 4 M-87 in fiecare baterie si lucreaza
la o racheta cu raza de actiune extinsa la 70 km. Noi ca noi, doar
intentii…), acopera o suprafata-tinta de 3-4 kmp (
in functie de focos).
Intreaga salva este trasa, de regula, in 3-4 minute, dar, in regim de
urgenta, se poate face si intr-un minut, evitandu-se focul
contra-baterie. Fiecare tub de lansare necesita 3 minute pentru
reincarcare;
–
ABABIL 100, MLRS, a reprezentat „bijuteria coroanei” la irakieni, MLRS numit ulterior
Al-Fat’h/Al Fatah/Al Samoud,
fiind o dezvoltare locala a Ababil-50, insa exista experti ce considera
ca aceasta s-ar trage din sovietica S-75 Dvina/SA-2 Guideline,
transformata de catre irakieni din racheta AA in racheta
sol-sol/operativ tactica. Se pare ca programul a continuat pana prin
2002, si viza realizarea unei rachete capabile s-atinga 100-130-140 km,
intregul complex fiind format dintr-un camion putator a cate 4 astfel de
rachete, calibrul 400 mm. Conform surselor CIA si Mossad, o astfel de
racheta putea duce 300 de bombleti antiinfanterie/antiblindaj sau 25
mine antitanc. De fapt, aceasta era, conform standardelor militare, o
SRBM/Racheta Balistica cu Raza Scurta de Actiune, dezvoltarea ei
debutand cel mai probabil in august 1991, in mare secret, fara
notificarea UNSCOM si fara respectarea rezolutiilor Consiliului de
Securitate al ONU (
aceasta limita raza de actiune a rachetelor ce
puteau fi dezvoltate de catre Irak la 150 km. In cursul testelor,
Ababil-100 atinsese, cel mai probabil, 160-161 km si, daca se continua
dezvoltarea, s-ar fi putut ajunge chiar si la 200 km/peste 200 km. Cert
este faptul ca BND/Serviciul Federal de Informatii German dezvaluie prin
vocea purtatorului de cuvant, in 25 august 2000, ca dispune de
informatii cum ca irakienii lucreaza in mare secret la racheta
Ababil-100 si nu numai, aproximativ 250 de tehnicieni lucrand la
dezvoltarea de rachete in cadrul Complexului Al Mamoun, situat la
sud-vest de Bagdad). Se pare ca aceasta racheta era similara cu J-1
si Fahad, aceste rachete fiind dezvoltate de Irak inainte de Rezolutia
687/3 aprilie 1991.
La inceputul lui 2003, americanii aflasera ca irakienii reusisera sa
produca containere de transport si lansare din aer a armelor chimice si
biologice, chiar au testat astfel de containere lansandu-le din aeronave
Mirage F-1. Lucrau si la un UAV telecomandat a carui dezvoltare
incepuse cel mai probabil in 1990, si acesta fiind destinat
transportului si imprastierii de arme biologice. Britanicii erau si ei
convinsi de faptul ca Irakul are capacitatea/experienta necesara pentru a
dezvolta rachete balistice cu raza de peste 150 km, iata ce se spune
intr-un raport al serviciilor secrete britanice din vara lui 2001:
„Irakul a inceput sa dezvolte rachete cu raza de peste 1000 km. Daca
sanctiunile raman in vigoare, ar putea avea o astfel de racheta cel mai
devreme in 2007” . Oricum, irakienii avansasera surprinzator tinand cont
de faptul ca se aflau sub embargou si monitorizare internationala, in
februarie 2003, inspectorii Natiunilor Unite au dat peste 32 de rachete
Al Fatah aflate deja in dotarea armatei lui Saddam (
14 in uz dupa
surse americane la inceputul lui 2003. Foarte probabil sa fie vorba
despre rachete si componente de rachete, de aici rezultand aceste numere),
acestea avand motoare racheta cu combustibil solid, un mare pas
inainte. Conform datelor publicate dupa 2003, irakienii reusisera sa
produca combustibil solid pentru rachete, formula uzuala la rachetele Al
Fatah fiind urmatoarea: Perclorat de amoniu, particule de 200 microni,
in concentratie de 35%; Perclorat de amoniu, particule de 50-80 de
microni, in concentratie de 35%; Pulbere de aluminiu, particule sub 200
de microni, in concentratie de 14%; Polibutadiena cu Terminatii
Hidroxil/HTPB, incarcatura de azvarlire si propulsie in concentratie de
11-12 %; Dioctil Azelat/DOZ sau Dioctil Adipat/DOA in concentratie de
3,50%; Oxid de Fier in concentratie de 1%; Toluen Diizocianat/TDI,compus
reactiv extrem de toxic sensibil la umiditate si caldura in
concentratie de apoximativ 1%; Oxid de Fosfina/MAPO in concentratie de
0,30%.
Rata de productie a rachetelor Ababil-100, conform datelor obtinute dupa caderea lui Saddam, a fost umatoarea:
ogive –in anul 2000, 0 unitati/in anul 2001, 18 unitati/ in anul 2002, 61 unitati/ in anul 2003, 0 unitati/total 79 de unitati;
motoare racheta – in anul 2000, 7 unitati/in anul 2001, 28 unitati/ in anul 2002, 57 unitati/ in anul 2003, 0 unitati/total 92 de unitati;
corpuri de rachete
– in anul 2000, 13 unitati/in anul 2001, 31 unitati/ in anul 2002, 66
unitati/ in anul 2003, 0 unitati/total 110 unitati; rachete existente in
dotarea armatei irakiene, conform banuielilor inspectorilor UN: maxim
60 de exemplare/minim 30 de exemplare/probabil 14-45 de exemplare;
rachete trase de catre armata irakiana, conform surselor ONU: maxim
12-16 exemplare/probabil 14 exemplare; rachete capturate/descoperite de
catre inspectori: 10 exemplare/neaflate in evidente intre 13-34 de
exemplare.
Racheta
Ababil-100/Al Fatah/Al Samoud/Al Sakr/Al Fath are urmatoarele caracteristici: greutate de aproximativ 1200 kg; lungime totala de aproximativ 6,70 m; ogiva de 300 kg, HE (
focos cu greutatea de 160-170 kg, identic cu cel folosit de racheta Al-Samoud, o dezvoltare a celei sovietice Scud) sau cu submunitii (
KB-1.
Irakienii au testat mai multe configuratii, ajungand la o ogiva ce
putea duce 850-900 de submunitii. Au testat-o in perioada aprilie-august
2002, raza de imprastiere circulara fiind de 500-600 m,acestea fiind
largate la altitudinea de 2000-2000+m, conform declaratiei date
anchetatorilor americani de catre un tehnician ce-ar fi lucrat la aceste
rachete. Focosul rachetei se arma in etapa de coborare a acesteia, la
3000 m altitudine, prin actiunea fortei „G”, apogeul atins fiind de 5500
m. Se pare c-au testat racheta Al Fatah in perioada 2000-2002, cel
putin 50 de teste -17 teste statice a motorului, 33-34 de teste de zbor);
o singura treapta; in 2003, conform surselor americane, o astfel de
racheta a fost trasa din Irak in Kuweit, zburand minim 180 km (
incert); sursele sunt neclare, dar cel mai probabil la momentul invaziei SUA din 2003, irakienii aveau in uz 14 exemplare (
cel mai probabil);
CEP 150 m la 150 km; corpul rachetei era realizat din tabla de otel cu
grosimea de 4 mm, aripioarele de ghidare si conul ogivei fiind realizate
din aluminiu; racheta se lansa de pe TEL, sina de lansare fiind
similara SA-2 Volhov; racheta dispunea de INS, calculator de productie
indigena, giroscoape si accelerometre importate (
o sursa banuita de
livrare a sistemului de ghidare inertial a fost Iugoslavia, inainte de
1990, insa acestea erau de slaba calitate. In 2003 au fost descoperite
50 de sisteme INS pentru rachete de provenienta Belarus, aduse evident
prin contrabanda. Se vehiculeaza ideea ca Irakul ar fi executat un test
cu aceasta racheta echipata cu INS in martie 2003, putin probabil
deoarece inca din decembrie 2002, ONU interzisese toate testele cu
rachete pana la notificarea ulterioara. Au facut totusi teste, insa era
varianta MLRS, neghidata, a Ababil-100); motor racheta ce cantarea intre 770-856 kg;
–
MLRS SAJIL 30
-127 mm, licenta SS-30, 32 de tuburi lansatoare, greutate racheta 68 kg,
raza de actiune cuprinsa intre 9-30 km, lungime racheta 3,90 m, ogiva
HE/HE-Frag/
SAJIL 40 -180 mm, licenta SS-40, 16 tuburi
lansatoare, greutate racheta 152 kg, raza de actiune cuprinsa intre
15-35 km, lungime racheta 4,20 m, ogiva HE/HE-Frag/Incendiara/Submunitii
antiinfanterie si antiblindaj/
SAJIL 60 -300 mm,
licenta SS-60, 4 tuburi lansatoare, greutate racheta 595 kg, raza de
actiune cuprinsa intre 20-60 km, lungime racheta 5,60 m, ogiva
HE/HE-Frag/Incendiara/Submunitii antiinfanterie si antiblindaj.Toate
aceste sisteme MLRS sunt fabricate in Brazilia, purtand numele generic
de Astros II/Artilerry Saturation Rocket System II, irakienii dobandind
licenta dar, cel mai probabil, doar SS-60/Sajil-60 a fost fabricat in
numar nespecificat. Avibras Aerospatial SA/Sao Paulo,Brazilia,
producatorul Astros II, a vandut in perioada 1982-1987, 66 de sisteme
irakienilor, astfel de sisteme fiind cumparate si de catre Arabia
Saudita -76 unitati, Angola, Indonezia, Malaezia, Bahrain si Qatar,
totalul vanzarilor insumand 1 miliard de dolari –cea mai vanduta Arma
produsa de catre brazilieni la nivelul anilor *80 si, interesant, erau
considerati de catre SUA ca fiind unul dintre cei mai importanti
exportatori de armament la inceputul anilor *80, cu deosebire pe piata
Orientului Mijlociu, aproape jumatate din totalul exporturilor mergand
in Irak. Astros II este un MLRS modular, capabil sa lanseze rachete cu
calibrul de 127/180/300 mm la distante cuprinse intre 9-90 km, rachetele
fiind dotate cu mai multe tipuri de focoase;
SA-2 Guideline
–
Al Fahd 300-500/Al Fahad 300-500/J-1/J-2, o
modificare a rachetei antiaeriene SA-2 Guideline, aceasta devenind
racheta sol-sol cu raza maxima de actiune de 300-500 km, prin
modificarea motoarelor si a sistemelor de ghidare si control. Cel mai
probabil n-a depasit stadiul de schita, un proiect mult prea complex in
conditiile Irakului de-atunci, planurile fiind descoperite in 23 august
2000 –desenele si schitele nu erau semnate, nu se stie cine si cand le-a
facut, insa programul a fost stopat. Din cercetarile ulterioare
efectuate de catre ISG a rezultat ca interesul irakienilor pentru acest
proiect a debutat in 1989, racheta avand doua variante capabile s-atinga
500-750 (
racheta urma sa se numeasca Al Hijarah, fiind o modificare a rachetei Al Hussein)-950-1000 km (
racheta urma sa se numeasca Badr-2000),
corpul acestora avand 76 cm/1,25 m diametru. Dezvoltarea acestor
rachete s-a facut in mare secret la ordinul lui Saddam, etapa de
proiectare fiind finalizata, cel mai probabil, in martie 2003. Un
inginer irakian sustine ca-n august 2001, la Al Rafah sau Al Mutasim
existau standuri de testare secrete pentru motoare racheta, iar la Al
Mamoun se fabricau componente, motoare racheta si combustibil solid
pentru acestea, irakienii reconstruind totul prin eforturi proprii dupa
inspectia UNSCOM din decembrie 1998.
Cert este un lucru, irakienii au reusit in ciuda embargoului si a
„comitetelor si comitiilor” sa-si extinda infrastructura de dezvoltare a
rachetelor, aducand in tara echipamente, materii prime si materiale
aflate sub embargou, cel mai probabil prin intemediari, firme fantoma si
agenti a-i serviciilor secrete. Facilitati de productie rachete au fost
descoperite, dupa 2003, in centrul Bagdadului la Wazariyah, la
Ibn-al-Haytham/nord-vestul Bagdadului, Al Rafah –Amoriyah/vestul
Bagdadului. Numai la Al Mamoun, irakienii reusisera sa finalizeze o noua
fabrica de perclorat de amoniu, stringent necesar motoarelor racheta cu
combustibil solid, expertii ce-au dat de ea dupa caderea lui Saddam au
fost unanimi –nu puteau realiza asa ceva fara sprijin masiv din
strainatate. Mai mult decat atat, in august 1995, agenti a-i seviciilor
de informatii irakiene au fost prinsi pe cand incercau sa cumpere prin
contrabanda componente sensibile pentru rachete cu raza lunga de
actiune, inclusiv giroscoape ce dotau rachete din dotarea Fortelor
Strategice Nucleare Ruse. Irakienii au recunoscut c-au „mai primit”
astfel de „materiale”, insa scandalul s-a stins, Rusia era…deranjata.
Oricum, dupa caderea lui Saddam, inspectorii internationali si militarii
americani au gasit stocuri de motoare pentru rachetele SA-2, peste 580
de exemplare, sursa lor de provenienta fiind Polonia, Rusia, Ucraina si
Belarus, dintre acestea 200 de exemplare erau sh. Concluzia la care s-a
ajuns –irakienii n-aveau ce face cu aceste motoare decat daca urmau a le
modifica dotand noile rachete cu raza medie si lunga de actiune. Au
incercat sa cumpere sisteme de ghidare si control chiar si din Romania,
un scandal despre care s-a scris in presa in anii *90, acestea urmand,
cel mai probabil, sa doteze rachetele Al Samoud.
AL-SAMUD 2 SCHITA
Interesant este faptul ca proiectul J-1 fusese declarat oficial
abandonat inca din mai 1993, irakienii recunoscand c-au efectuat in
perioada ianuarie-aprilie 1993, sase teste de zbor cu prototipul acestei
rachete, chiar le-au prezentat materiale filmate. Inspectorii UNSCOM
s-au dat de ceasul mortii sa gaseasca aceste rachete sau componente ale
acestora, insa…nimic. Irakienii le-au spus nonsalant c-au „topit” totul
in turnatorii inainte de declararea inchiderii programului, in mai 1993.
Dar n-a fost asa, si s-a vazut asta, asa cum mentionam anterior, dupa
caderea lui Saddam!
–
Laith 90 s-a aflat in dotarea armatei irakiene,
aceasta era o dezvoltare locala a ROT sovietice, Frog-7A/Luna-M. Se stie
ca irakienii au avut in dotare Frog-3/4/5/7, cel putin 40 de exemplare
aflandu-se in uz la momentul 1991. Cu sprijinul unor firme si
specialisti din RFG si Franta, au reusit sa le mareasca raza de actiune
la 90 km, fata de 70 km cat aveau initial, cel mai probabil prin sudarea
unei portiuni suplimentare de fuzelaj ceea ce-a marit capacitatea
rezervorului de combustibil. Rachetele Laith-90 erau dotate si cu focos
ce continea submunitii, pe langa cel original HE/nuclear/chimic.
Irakienii au lansat astfel de rachete impotriva Iranului -10 in 1980/54
in 1981/1 in 1982/2 in 1984 –si Arabiei Saudite, in 1991. Au avut intre
29-50 de TEL;
–
Al Hussein (
raza de actiune 650-700-750 km,
6,50 tone greutate, componenta de lupta de 300-350-500 kg, CEP 1000 m,
diametru 88-90 cm, 12,55 m lungime, apogeu 151-152 km, motorul racheta
functiona pana la atingerea altitudinii de 50 km, ghidaj inertial,
combustibil lichid, viteza maxima atinsa 5400 km/h –foarte probabil, TEL
Saab-Scania/Al-Whaleed. Irakienii reusisera sa scada timpul de
pregatire al lansarii unei astfel de rachete la 30 de minute, fata de 90
de minute cat dura la Scud B. Cantitatea de combustibil a fost
crescuta la aproximativ 5 tone, tancurile de combustibil fiind marite
cu 45 cm, ceea ce a permis adaugarea a 1040 L suplimentar. Expertii
iranieni ce-au studiat resturi ale unor rachete Al Hussein cazute pe
teritoriul national, au concluzionat ca sectiunile de fuzelaj
suplimentare ale rachetei au fost luate de la Scud B, ceea ce s-a
dovedit ulterior a fi adevarat, confirmarea venind de la experti SUA si
Israel –pentru a produce 2 Al Hussein, irakienii canibalizau 3 Scud B.
Cresterea cantitatii de combustibil si, implicit, a autonomiei, a impus
reducerea drastic a incarcaturii explozive, insa irakienii n-au fost
niciodata capabili sa produca giroscoape si turbopompe, asta avea sa-i
franeze substantial fiind nevoiti sa se orienteze la import)
/Al Abbas (
aparuta
in aprilie 1988, raza de actiune 900 km, componenta de lupta de 300 kg,
CEP 1500 m/intre 3000-5000 m conform unor surse, lungime racheta 14,50
m, diametru 88-89 cm, ogiva de 140-150-250 kg. Un singur prototip a fost
lansat in 1988, cel mult 20 de rachete au fost fabricate. Racheta era
capabila sa atinga obiective din intreg Orientul Mijlociu, cei mai
expusi fiind iranienii si sauditii)
/Al Hijarah (
deriva
din Al Hussein, raza de actiune 700-750 km, se intentiona dotarea cu
ogiva chimica si nucleara, intre 6-16 exemplare produse conform UNSCOM,
greutatea ogivei era, probabil, de 250-300 kg. Se pare ca aceasta
racheta urma a fi dotata cu o ogiva umpluta cu beton, aceasta fiind
destinata penetrarii cupolei din beton a reactoarelor nucleare –exista
supozitii ca irakienii visau sa atace reactorul israelian de la Dimona,
fapt de care se temeau si evreii) au fost o modernizare, relativ substantiala, a ROT sovietice Scud B.
AL ABBAS PE TEL SCANIA
Aceste rachete se fabricau la Taji, nordul Bagdadului (
aici era si principalul aeroport folosit de Garda Republicana, precum si o fabrica de arme chimice). Modernizarea s-a facut cu ajutorul unor firme italiene (
propulsie), vest-germane (
propulsie), braziliene (
componente) si franceze (
sistemele de ghidare).
Spre exemplu, firma vest-germana Inwako a vandut contra sumei de 30
miloane de marci, utilaje, piese si subansamble necesare construirii
rachetelor. La fel, firma Thyssen din RFG, a furnizat Irakului 305
turbopompe speciale ce puteau fi instalate in rachetele Scud, cel putin
35 de exemplare ajungand la destinatar inainte ca autoritatile
vest-germane sa intervina. Au mai primit asistenta tehnica de la firme
austriece, braziliene, britanice si americane.
Al Abbas
Expertii SUA considera ca principala modificare a constat in marirea
razei de actiune la 800-900, aceasta realizandu-se prin sudarea unei
portiuni suplimentare de fuzelaj ceea ce-a marit capacitatea
rezervorului de combustibil. Acest lucru a dus la scaderea cu
aproximativ 60% a incarcaturii de lupta si repozitionarea instalatiilor
de bord, a sistemelor de ghidare, etc. Racheta Al Hussein era mai lunga
decat Scud B, masurand 12,55 m fata de 11,25 m (
Scud B). Faptul
ca Al Hussein era mai lunga a presupus un nou TEL, de tip
SAAB-Scania/Suedia, irakienii producandu-l sub licenta, din octombrie
1988, sub numele de Al-Whaleed –o platforma simpla, o sina de lansare ce
era ridicata hidraulic in pozitie verticala.
Primul atac cu rachete Al Hussein a avut loc impotriva Iranului, 5
rachete trase pe data de 29 februarie 1988. Aceste rachete au atins
Teheranul, aflat la 460 km de frontiera iraniano-irakiana (
peste raza de actiune de 300 km a Scud B),
iranienii ripostand si ei cu rachete Scud, bombardand Bagdadul,
capitala irakiana aflandu-se la doar 130 km de frontiera comuna. In
1991, irakienii au tras astfel de rachete asupra Arabiei Saudite (
46 de exemplare, probabil), Bahrainului (
o racheta), Israelului (
38-39-42,
dintre acestea 33 au fost Al Hussein si 5 Al Hijarah –una, conform
altor surse. Dintre acestea, 19 au atins Tel Aviv, 12 au atins Haifa, 4
au atins Negev si 4 Samaria, provocand 2 morti si 208 raniti, avariind
1302 cladiri, 6142 de apartamente, 23 de cladiri publice, 200 de
magazine si 50 de automobile. Pagubele au insumat 250 milioane de
dolari, conform statisticilor oficiale israeliene. N-au avut cine stie
ce efect, dar au produs panica in randul militarilor si civililor
israelieni. Bine ca n-au fost dotate cu incarcaturi chimice sau
biologice, altfel, D-zeu cu mila!). Unica brigada dotata cu rachete
Al Hussein se afla sub directa comanda a lui Saddam Hussein, rachetele
fiind stocate in asa-zisul „Triunghi de securitate prezidential” format
din orasele Bagdad, Tikrit si Diyala, asta la nivelul anului 1995, cand
s-au si desfasurat ample manevre militare numite Samouk 48 (
ei bine,
se pare ca irakienii mai aveau destule ROT dupa 1991, conform CIA si
Mossad, cel putin 12 MAZ-543 +7 Al Whaleed, 62 rachete Al Hussein/Scud
B+6 Al Abbas). Oricum, Fortele Speciale Britanice (
SAS) si cele americane (
Delta Force)
le-au vanat teribil in 1991, cu rezultate remarcabile, primul TEL MAZ
543+Scud B fiind localizat si distrus pe data de 7 februarie de catre
„specialii” americani, in vestul Irakului;
BADR-2000 SCHITA
–
Badr-2000/Proiect 395/Condor II era realizat in
colaborare cu Egiptul si Argentina, si-a debutat in perioada 1984-1985.
Se urmarea realizarea unei rachete cu raza maxima de actiune de minim
1000 km, posibil chiar 2000 km in viitor (
racheta, cel mai probabil, urma sa fie numita Al Tammuz 1, urmand sa aiba si ogiva nucleara. A ramas doar la nivel de intentie).
Initial, racheta urma sa aiba doua trepte si motor racheta cu
combustibil solid, avand 10,30 m lungime, 80 cm diametru si aproximativ
4800 kg greutate. Argentinienii au propus o racheta in doua trepte ce
urma sa aiba un motor racheta cu combustibil solid la prima treapta, si
unul cu combustibil lichid la cea dea doua treapta, fapt ce i-a
nemultumit pe irakieni, acestia dorind ca ambele trepte ale rachetei sa
dispuna de motoare cu combustibil solid. Ogiva rachetei urma s-a aiba
cel putin 350 kg greutate. In urma discutiilor s-a luat in considerare
si variant realizarii unei rachete in trei trepte –treapta I si II
echipate cu motoare cu combustibil solid/treapta III echipata cu motor
cu combustibil lichid. Productia si realizarea rachetei urma s-a se
imparta astfel –egiptenii asigurau procurarea de tehnologie din est sau
vest (
au fost contactate inclusiv firme americane, franceze,
vest-germane si italiene, fapt ce a atras atentia DGSI/DGSE, BND, CIA si
Mossad. Acest fapt a inceput s-a puna bete-n roate proiectului, mare
parte din fondurile alocate de catre irakienii…evaporandu-se)/argentinienii asigurau facilitatile de productie (
interesant
este faptul ca-n 1997, Fortele Aeriene Argentiene au transmis
Congresului SUA c-au distrus cele doua rachete Condor II pe care le
aveau, acestea fiind produse la Falda del Carmen/Provincia Cordoba cu
sprijin vest-geman, Compania MBB!!!)/irakienii asigurau finantarea
necesara insa prin 1987-1988, acestia s-au prins ca ceva nu-i in regula,
banii luau destinatii ciudate neputand fi recuperati sau verificati (
intermediari,
firme de apartament, tot felul de dealeri si traficanti de armament.
Cati erau pe bune si cati inventati de terte servicii secrete, nu se
stie nici in ziua de astazi), basca c-au inceput sa-si suspecteze
partenerii de inselaciune si furt. S-a fi fost sifonarea banilor si
semanarea neincrederii intre parteneri o manevra subtila a Serviciilor
Secrete enumerate mai sus? Foarte probabil! Cu toate acestea, irakienii
au comandat argentinienilor in 1987, 17 rachete Badr-2000+TEL, chiar
inainte ca acestia s-a prezinte vreun prototip. Nu mult dupa aceea, la
sfarsitul lui 1988, au realizat ca nu le vor primi niciodata reziliand
contractul, incercand dezvoltarea rachetei pe cont propriu –intentie
ramasa doar…intentie;
–
Al Abid a fost cea mai complexa racheta realizata
in Irak, cu aceasta reusindu-se pe data de 5 decembrie 1989 lansarea pe
orbita circumterestra joasa, 200-500 km altitudine, a unui mic satelit
artificial destinat comunicatiei de date si voce ce opera in banda
VHF/UHF (
game de frecventa operate de catre radioamatori. Transmisia se facea telemetric si telecomandat),
numit Al Tair/Al Ta’ir. Au fost construiti doi astfel de sateliti, Al
Tair 1/2, de catre Institutul de Tehnologie din Bagdad, in perioada
1988-1991, avand structura tip prisma octaedrica acoperita cu sapte
celule solare, orientarea fiind controlata de bobine magnetice, control
termic pasiv, diametru 74-75 cm, inaltime 47 cm si greutatea de 75 kg.
Initial, in cadrul Programului Spatial (
initiat la inceputul anilor *80 de catre Saddam, program ramas necunoscut pana la inceputul anilor *90, SUA si occidentului)
desfasurat de catre Centrul de Cercetare Spatiala din Irak, se
intentiona ca acesti sateliti sa fie lansati de catre racheta franceza
Ariane-4, insa deteriorarea relatiei cu tarile vestice au oprit
proiectul.
Ca urmare, irakieni au trecut la realizarea propriei “Ariane”,
pornind tot de la sovietica Scud. Au existat mai multe propuneri si
variante de rachete, cu combustibil solid sau lichid: cu doua sau cu
trei trepte (
unele surse o numesc Tammuz-2); o racheta echipata
cu o “centura” de 5-7 propulsoare Scud; o racheta Scud echipata cu o
“centura” de 4-8 propulsoare SA-2; si multe altele a caror existenta
este incerta. Cert e faptul c-au testat o astfel de racheta Al Abid in
decembrie 1989 (
avea 25 m lungime, prima treapta avand diametrul de 1,25 m –suficient pentru a lua la bord satelitul Al Tair),
site-ul de lansare aflandu-se la Al Anbar, 25 km sud-vest de Bagdad.
Racheta era in trei trepte insa, se pare, doar treapta intai a fost
dotata cu 5 propulsoare Scud (
forta de propulsie 70 de tone), celelalte doua fiind inerte (
diametrul treptei II -12,50 cm),
doar ca machete. Testul a fost un esec, treapta intai explodand dupa 45
s de la lansare, si-asta fiindca bolturile explozive ce urmau sa
detaseze propulsoarele de racheta au declansat prematur. Pe 1 decembrie
1990 au mai incercat o data, de aceasta data au folosit trei compusi in
realizarea combustibilului –Dietilentriamina/DETA; Dimetil-hidrazina
Nesimetrica/UDMH/un amestec intre cele doua. Cel mai probabil testul s-a
efectuat la sol, motoarele explodand dupa 14 s de la aprindere. Dupa
care, pauza, a venit Razboiul!
In concluzie, conform expertilor internationali, rachetele dezvoltate
de catre irakieni erau mediocre, avand CEP mult prea mare. Scud-ul,
“taticul” si “mamica” lor era, e inca, o porcarie ineficienta, greu de
intretinut si operat, dar, cu toate acestea, au avut/au demni urmasi in
Coreea de Nord, Egipt, Siria si China.
WW
SURSE DATE SI POZE: Wikipedia-Encilopedia Libera, Internet.
!.Cea mai lunga deplasare ,mars[cu vestoanele descheiate,si intr-o formatie in care Maiorul cu pregatirea militara striga "Pluton..."si noi raspundeam in cor"Daaa..."a fost de 2 km la locul de aruncare cu grnada.In rest aproape de final [prin iulie,august]deja cu Lt.maj si Lt ,vorbeam la pertu iar vinerea de la ora 14 pana lunea la ora 07.20 nu ne stia nimeni rostul .Uneori umblam civili prin unitate iar pri dormitoarele noastre gaseai si fete aduse de prin oras ..etc..tigri2
Nu e prea elegant gestul meu ... dar trebuie sa ne cunoastem colegii , asa cum sint , asa cum au fost ...
@cezar daca ne lasi sa ne balacarim si nu ne stergi iti compromiti blogul.
Nene Arvamel te rog sa nu ma injuri , ca nu-i frumos ; si daca te spun lui tata el o sa-mi spuna ca asa-mi trebuie daca ma bag in troaca porcului ... el , porcul , o sa ma muste ...
Daca cineva se simte jenat de ceea ce a postat,are posibilitatea sa-si stearga opera!
Ar fii de dorit sa nu-mi mai dati sarcini cu ce sa fac pe blog.Nu de alta dar cam am reflexe ,,inverse"
Hommo Sapa
Chestia aia cu alarma dupa acel maraton de o zi si atacarea magarului de la stana ciobanului este dementiala.
Bine a zis baciul;oameni cu carte si minte ioc.
Oare ,norocul' nu o fi fost determinat si de faptul ca ,,prietenii"stiau cate ceva?
Oare de ce Cehoslovacia si nu noi? CE ZICI PLANO?
De la anonimii astia excitati si cu tendinte deviante nu astept vreo parere-sau mai stii!!!
Tigrisor2,
Vargat,zbuciumat,aplaudat cu blanita zburlita si mai mereu catranita...!!!!1
Asadar ,eu nu sunt Brutus si nu trebuie sa ma gudur pe langa nimeni,nici pe langa ADMIN,NICI PE LANGA Cezarus,ca sa-mi expun ideile pe care le aplic si ma ghidez in viata de zi cu zi.N-am nici un interes si nimic de castigat ca sa fiu pupin in ce vrei tu!!!!Ptr.ca am fost crescuti de bunici,iti dai seama am primit o educatie 'anacronica" in raport cu vremurile astea.Asa ca oricum spun in fata ce gandesc.Nu mi se pare fair play sa faci afirmatii nefondate si mai ales etichetari sau verdicte
Daca eram eu in locul lui Admin.si incasam eu un' sa-ti fie rusine'! De ce???
Admin.a preluat ceva de pe netsi l-a postat!!! De aici fiecare e liber sa proceseze informatia,asa ca nu ne tine nimeni fortat in lesa.Inainte de a face etichetari sau de a da verdicte,eu zic ca trebuie sa facem analize laborioase .De la ceva nefondat sa ajungem la 'bombonica fondanta',ha,ha,ha.Daca vrei drept la replica,o poti face frumos,elegant,princiar fara injurii sau etichetari.......Asa ca dragul meu Tigrisor2,marea provocare e sa ne iubim aproapele cu defectele lui,sa-l acceptam asa cum este,sa-l corijam cu blandetea dascalilor!Vreau un dialog civilizat cu oricare dintre parteneri,enervarea si atitudinea belicoasa chiar nu ne fac cinste!!!! Tu ai circumstante atenuante,ca esti un om bolnav si ai suferit o interventie chirurgicala,dar nimic nu-ti da dreptul sa ai astfel de manifestari!!!!
SA FII IUBIT!!!!
P.S.Cezarica,de ce ganduri dupa ce mi-am lins ranile??? Chiar asa naspa era in ARMYIA???? Sper ca nu v-au transformat in cyber-roboti dupa ce va omorau???!!!!
Am avut noroc si am scapat nevatamat de inamicii pentru care ne pregateam!
Ranile au venit de la ai nostrii ,cand a inceput marea reforma(vezi situatia politistilor in mom. de fata sau analizeaza sindromul Rambo)
Ps. Alte explicatii pe tema asta nu mai dau!
1. Cred ca, actiunile individuale in justitie nu vor avea succes,avand in vedere ca,hotarari definitive ale tribunalelor pot fi anulate printr-un simplu articol de lege.Ca solutie probabila ar fi atacarea aplicarii retroactive a principiului contributivitatii in armata,care,la data actuala,se aplica pe date incerte,foarte greu verificabile,emise de persoane neavizate ca specialitate,neavand la dispozitie cartile de munca,ca la civili,dar organizata la nivel institutional,de sistem si nu de persoana.
2. Personal,am intrat in SCMD din solidaritate cu ceilalti camarazi,banuind ca va fi un loc unde sa ne exprimam opinii,pareri,sa gasim solutii la diversele probleme ale militarilor in general si ale pensionarilor in special,neavand incredere in ANCMRR.Dar de aici si pana la a ne afilia cu orice organizatie politica-la putere sau in opozitie-este cu mult peste asteptarile mele.Este oare bine sa ne propunem noi sa schimbam ordinea politica in tara,avem noi puterea si toate solutiile de redresare economica si sociala? Toti cei care au asemenea intentii ar face bine sa se inscrie in vreun partid politic(au de unde alege,chiar daca toate au la baza principiul ,,sa-mi fie mie bine,cu ceilalti mai vedem…”) si sa combata din greu. Trebuie sa se stie ca in SCMD,sunt si altfel de oameni,care gandesc altfel decat presedintele asociatiei,care vad atingerea scopului si prin alte cai,nu numai afilierea politica.
3.Ar fi o mare greseala ca,noi,cei 7-8000 de pensionari afectati de revizuire,cei mai multi fiind pensionati cu O.G.7,sa dorim sa li se scada pensiile la ceilalti 70.000! Din cei afectati,probabil marea majoritate sunt ofiteri,tinand cont de faptul ca la mm si sof.era o oarecare stabilitate pe termen lung. De aici se ridica o serie de intrebari,cum ar fi:
-coeficientii de ierarhizare pe grade si functii au fost stabiliti corect?
-care este diferenta dintre calitatea si cantitatea muncii?
-care este relatia dintre comandant si executant?
-cum se reflecta toate acestea in cuantumul pensiei,avand in vedere ca majoritatea celor afectati sunt ofiteri?
4.Despre actiunile in tribunale, cred ca scriu doar cei care au primit deciziile in decembrie 2010 si care s-au grabit in demersuri,pe baza a ceea ce se cunostea atunci. Cei care am primit raspuns negativ la contestatiile din ian-feb.2011 si nu avem,inca,decizia pe baza veniturilor reale,nu ne ramane decat sa asteptam sfarsitul anului sau sa ne jucam de-a procesele,dar pe banii nostri!?
@DGIA Ar fi una dintre solutiile eficiente si cu impact extraordinar dar cine sa participe la asa ceva? Din 7-8000 de pensionari,sa scadem pe cei mai in varsta, indiferentii, neinformatii,fricosii,lasii,oportunistii,bolnavii,etc. si vom vedea cati mai ramanem… Despre activi nici nu poate fi vorba,isi pierd painea instantaneu,ei trebuie sa trga concluziile din toate parerile exprimate pe forumuri ,sa stie ce ii asteapta in viitor.
Am citit ,,Directivele NKVD pentru sovietizarea estului Europei din 1947” si m-am cutremurat.Nu stiu de ce nu se fac dezbateri ample pe aceasta tema,s-ar gasi atatea similititudini,incat si cel mai neavizat ar gandi mai mult si am depasi faza cu… ba pe-a masii(iertat sa fiu). Am intelege mai bine ceea ce ni se intampla si ceea ce va urma.
O zi buna la toti!
Nici nu poate fi vorba de asa ceva!
Este o realitate perpetuata de peste 20de ani. Este o realitate cunoscuta de catre toti .
Asa cum sublinia o absolventa de nota 10-este bine ca in sfarsit s-a ridicat covorul de pe gunoi.
Ce ar trebui facut? Nimic mai simplu-trebuie pornit de la principiul sanatos ca, intr-o societate normala nu toti sunt licentiati.
Cei mai multi trebuie sa PRODUCA. Ei trebuie sa foloseasca ceea ce,, elita" pune la dispozitie!
Deci primul pas-revenirea la examene pretentioase pentru a urma cursurile unui liceu.!
pasul 2 revenirea la examen pentru a urma o facultate!
pasul 3 licee specializate in adevaratul sens al cuvantului(elevul sa iasa cu o calificare bine determinata)
pasul4 -revederea tuturor programelor si inlaturarea balastului
pasul5 responsabilizarea cadrelor (pe principiul echipelor de fotbal-nu de la noi;ai rezultate esti pastrat in sistem,bine salarizat etc. Nu -nu!)
Obligatoriu trebuie pornit de la principiul ca nu toti trebuie sa fie licentiati. Dragoste cu forta nu se face ,nici invatamant.. Cei care au aplecare pentru studiu sa fie directionati, cei care nu sa fie directionati in ceea ce vor si sunt capabili sa faca.
Legat de isteria(politizata) in care traim azi,aceasta trebuie sa inceteze.
Situatia se va desfasura cam asa: ====multi nici nu se vor mai prezenta la examen. Isi vor cauta de munca aici sau aiurea.
============ Cei care au luat bacul vor urma o facultate(cu dosarul) si cu foarte mici exceptii ,vor mai pierde patru ani
Cand vor cauta un loc de munca este posibil sa dea peste un angajator-care nu a mai dat bacul si sa nu-l angajeze,pentru ca nu are ..experienta!
Eu faceam pregatire din asta de la gradinita. Si noaptea , maiorul, adica tata meu imi dadea alarma, adica una dupa ceafa si ma punea sa/i fac cizmele, ca de nu...
Glumesc ma . Eu te cred dar fraierii care se dau mari si te contrazic, gresesc. Cred ca ei au facut scoala lui ,,oprea,, mama trenul cu focoase ....
CEZARICA,
Lasa-le incolo de focoase, ca numai Stelica P,era cu gandul la o brunetica mititica si atentie FOCOASA,noi nu traim din amintiri,noi le punem in practica pe focoase,asa ca acum cica ultima gaselnita a universitatilor,este ca poti intra la facultate chiar daca n-ai diploma de bac,lasa ca poti s-o aduci dupa 2 ani,ca asa-i in strainataturi,vezi cazul lui FUNERIU,asa ca bietii copii,nu trebuie sa-si mai ia viata,ca se poate ,in Romanica e posibil orice!!!!!
Mai Cezarica ,cat despre CLK ala ,mai e prea mare ptr.mine si se duce naiba parcarea laterala si mai ales orizontala ,ca paralela nici nu poate fi vorba!!!!!
Ha,ha,ha si sic eu ,tot la LAMBORGHINI SI FERRARI ma gandesc,daca castig la loto evident!!!!
O SEARA EXCEPTIONALA TUTUROR!!!!!
GIGEL,
NENEA GIGEL,eu nu pot pune pile la nimeni s-apoi mai aveti pana la facultate,vedeti cu gradi cand o terminati,s-aveti parte de o tovarasa invatatoare buna ,care sa va-nvete carte!! Ca baza buna-i din clasele primare!!! Si pana ajungeti la vreo facultate,stiti vorba aia ,moare magaru',pierde samaru si da ortu' si Funebriu sau funebru'asta!!!! Asa ca la mai mare,sa cresti mare si voinic si sa fii mandru in toate cele!!!!
HAI PA SI SA FII IUBIT SA PRIMESTI MULTE JUCARII!!!
P.S.GIGEL,TU ESTI BAIAT DESTEPTEL SI FRUMUSEL,ITI PUI PILE SINGUR ,CONTEAZA DACA AI FARMEC PERSONAL!!!!
* Perlele profesorilor la TITULARIZARE 2011: "Virgula este o întrerupere de sarcină"
* VIDEO: Politica sexy - animatoare în costume de baie ridică nivelul politic[...]
* Nu e un BANC CU SCOŢIENI: posesorul maşinii din imagine s-a zgârcit să dea 3 euro pe parcare
* FOTO: Cum arată Arca lui Noe
* VIDEO: 35 de ani de la prima notă de 10 a Nadiei Comăneci. Comentariul de[...]
* Traian Băsescu şi membrii Guvernului au petrecut la nunta fetei generalului[...]
* EXPERIMENT INEDIT cu un rezultat surprinzător: unde se uită femeile şi unde[...]
REZULTATE TITULARIZARE 2011: 70 la sută dintre candidaţii la un post de profesor AU PICAT
de Ramona LOZNIANU Postat la: 18.07.2011 15:38 Ultima actualizare: 18.07.2011 16:49
Din cei peste 38.000 de candidaţi la examenul de titularizare 2011, 32% au obţinut note sub 5
Din cei peste 38.000 de candidaţi la examenul de titularizare 2011, 32% au obţinut note sub 5, a anunţat secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Oana Badea.
Note între 5 şi 7 au obţinut 38% dintre candidaţi, iar 30% au obţinut note peste 7. Aceasta înseamnă că 70 la sută dintre candidaţii la un post de titular în învăţământ au picat examenul, nota minimă cerută fiind 7.
REZULTATE TITULARIZARE 2011. Se afişează notele
Au fost 52 de note de 1(unu), peste jumătate dintre acestea fiind obţinute la educaţie fizică şi sport.
De asemenea, au fost şi 26 de note de zece, potrivit Oanei Badea.
Rezultatele obţinute anul acesta sunt mai slabe comparativ cu cele din ultimii 3 ani. Astfel, în 2008, 18% dintre cei peste 69.000 de candidaţi au obţinut note sub 5, în 2009- 17%, iar în 2010, 23% dintre candidaţi nu au reuşit să ia nota 5.
De asemenea, în 2008, 37% au obţinut note între 5 şi 7, în 2009 - 39%, iar în 2010 - 39%.
Numărul notelor de 10 obţinute de candidaţii pentru un post de profesor a fost, de asemenea, mult mai mic comparativ cu situaţia din ultimii 3 ani.
În 2008 au fost 80 de note de 10, în 2009 - 92, iar în 2010 - 46.
Date privind examenul de titularizare 2008-2011 An Nr. de posturi în sistem Posturi titularizabile Ponderea posturilor titularizabile Număr de candidaţi la titularizare Ponderea candidaţilor absolvenţi în anul respectiv Concurenţa pe un post Ponderea absenţilor
Eliminaţi pentru fraudă Ponderea candidaţilor retraşi în timpul probei
Note sub 5 Note 5-7 Note peste 7 Note de 10
2008 79.900 14.600 69.000 18% 3 18% 37% 45% 80
2009 74.000 13.200 18% 69.000 13% 4 18% 90 6% 17% 39% 44% 92
2010 54.900 5.728 10% 49.600 12% 6 19% 75 11% 23% 39% 39% 46
2011 47.200 4.471 9% 38.104 11% 5 23% 55 19% 32% 38% 30% 26
Aceasta a dat asigurări că nu există riscul că, în acest an şcolar, posturile existente să nu fie acoperite de resursă umană calificată. În anul şcolar 2010-2011, mai puţin de 3.000 de posturi au fost ocupate de cadre didactice care aveau alte studii decât cele cerute de post.
Acesta este ultimul an când posturile în învăţământ sunt ocupate prin examen la nivel naţional, din 2012 fiecare şcoală urmând să organizeze propriul examen.
În ultimii 10 ani, numărul elevilor a scăzut cu aproximativ 600.000, de la 3,9 milioane la 3,3 milioane de elevi, a precizat Badea.
În consecinţa a scăzut şi numărul posturilor de profesori din învăţământ. Astfel, dacă în 2008 erau 79.700 de posturi, în 2009 a ajuns la 74.000. Cea mai abruptă scădere s-a înregistrat în 2010, când au fost 54.900 de posturi, iar în 2010, peste 47.000.
Aici toate-s cu masura
Comentariu mergea struna
Dar se ivi o cadana.
Cum isi prezenta ea nurii
Ca-l goni pe SteliP..ulii
Iar Cezar mai cocosel
Scapa si de motanel.
Dar Morgana disparu
Si ramase "cuc" Guru
Sa se scarpine la buca
Cun anonim si-o naluca.
SCARFACE
@Scarface-multumesc! daca esti nou fii binevenit.
Inoim echipa sigur ca da....
Amicii ti i-ai tradat
Si acum vrei dialog
Cu un trubadur prin blog?
Nu tinere bavarez
Eu pe tine nu te crez
Tradatorul prieten nu-i
Nici cu neam din neamul lui.
SCARFACE
Danilam
Tigri2 si Akordica
Nu observa pe sub nas
Ca gigel e tot Scarface.
Cezar făcu în pălărie...
................
LA MULŢI ANI AVIATORILOR,
Lui Puiac,
dar şi lui T2 cel veşnic supărat!
Gorobet I. Brăileanu
Nu va faceti probleme injurati caaaaat va tin ..cunostiitele generale!
PS. Vine echipa nu va faceti griji. sunt doar la incarcat bateriile!
La multi ani Aviatia Romana si Apararea AA!!
Cred ca S... facea referire mai mult la tradarea fata de blog.dupa ce te-a lansat in ,,lumea scriitorilor de succes" mai ales cu exp. ,,gagici-adunarea pe platou"-acum nu mai pui un cuvant! sa fie invidia di vina!!??
Sa salutam un nou debun in poezie! PLANOOOOO!!
LA MULTI ANI TUTUROR AVIATORILOR SI DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA -N PACE, PE CEI PLECATI DE LANGA NOI!!!!
Mai,Gigel,mai baietica,credeam ca-i evoluat intre timp,la gradi,nu va-nvata ca nu-i frumos sa parasti,tu vesnic vrei sa ne parasti ba lui curdeleu(??????)ba lui mama,ba lui tata!!!!!
Ei si,noua nu ne e frica de nimeni,SIC,daca te prindem iti luam jucariile si ciucaletele si te ciufulim bine de tot!!!!! Hai fii baiat cuminte,gigea,iti mai dam jucarii si ciucalate daca nu mergi cu para si cu bagat fitile,a bonus un mare tort de inghetata si sampanie.....de copii!!!!! hi,hi,hi
O ZI EXCEPTIONALA TUTUROR!!!!!
Cezarica,lasa-i pe tradatori si ei trebuie sa-si faca numarul!!!!!
Eu am anuntat pe cineva (un singur caz) ca il voi spune lui nenea in care am incredere eu ... Ce , nenea Cezar nu are incredere pina peste poate in mintea si corectitudinea lui nenea ministrul (ca-l lauda si-l pupa peste tot ...peste tot , adica il pupa peste tot...).
A ca-l laud !asta da ca MERITA!
GIGEL,
Eu nu ma laud ca fac cele mai bune glume,este o neta diferenta intre a face o gluma si a o interpreta ca pe o gluma ,nu ca pe o ofensa!!!!!
Si ptr.ca esti mic,mic,treaca de la mine,o ciucalata ,doar una primesti,ca vad ca te agita rau!!!! Sa-nteleg ,ca tu ai incredere in curdeleu,da,da la el vrei sa parasti,rautate mica,dar,serios tu singur nu faci fata,iti trebuie ajutoare?????? Si la urma urmei,tot un paracios esti,se poate????
Cezarica,ce gusturi ai,iti place Cruduta,tarfulita aia ieftina,ieftina,pardon scumpa ,ca umble cu alde Leo de la STREHAIA,ce standarde ai,tauras,daca spuneai CLAUDIA SCHIFFER,te intelegeam!!!!!