Google Website Translator Gadget

miercuri, 14 iulie 2021

Ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit luni, 12 iulie, la sediul MApN, cu Heidi Grant, directorul Agenției pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securității din Statele Unite ale Americii. Potrivit unui comunicat emis de MApN către DefenseRomania, pe timpul întâlnirii, oficialul american l-a informat pe ministrul apărării naționale despre faptul că România a primit, din partea Statelor Unite ale Americii, statutul „Dependable Undertaking” (DU). Obținerea acestui statut va permite, de acum înainte, încheierea contractelor de achiziții de echipamente militare fără a mai fi nevoie de vreun avans, derularea programelor guvern la guvern de tip LOA (Letters of Offer and Acceptance) fiind posibilă prin programarea trimestrială a plăților pe întreaga perioadă de derulare a acestora. „Înscrierea României în rândul țărilor care beneficiază de statutul Dependable Undertaking în programele derulate cu Guvernul SUA vine ca o recunoaștere a seriozității cu care am tratat contractele de tip LOA pentru înzestrarea Armatei României și are o valoare intrinsecă deosebită, și anume recunoașterea statutului de partener de încredere. Eșalonarea plăților pentru angajamentele viitoare va facilita atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus pe linia dotării cu echipamente performante și, implicit, va crește gradul de securitate al României”, a subliniat ministrul Ciucă. De asemenea, pe timpul întâlnirii, cei doi oficiali au trecut în revistă programele de cooperare tehnico-militară dezvoltate în parteneriat, ministrul român reafirmând angajamentul țării noastre pentru alocarea bugetară de doi la sută din Produsul Intern Brut pentru apărare, din care cel puțin 20% pentru echipamente majore și pentru respectarea calendarelor de implementare a programelor esențiale de înzestrare, ne-a mai transmis MApN. Întâlnirea cu directorul Agenției pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securității este o continuare a dialogului început în luna octombrie 2020, la Washington DC, cu ocazia vizitei oficiale a ministrului apărării naționale în Statele Unite ale Americii.

joi, 8 iulie 2021

Rusia îşi mobilizează forţele la graniţa Europei. Va fi război sau pace? 8 iulie 2021, 07:42 Citesc mai târziudownload pdfprint article ArticolComentarii 45 citeste totul despre: svr rusia nato sua belgrad -1 (7 voturi)0 share 49Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Şeful SVR (Serviciul de Informaţii Externe) al Rusie, Sergei Narishkin primit la Belgrad de preşedintele sârb Vucic Rusia ocupă o poziţie neobişnuită pe scena mondială. Sub preşedintele Vladimir Putin, Moscova a demonstrat în repetate rânduri că are capacitatea de a destabiliza ordinea internaţională, dar nu şi capacitatea de a umple vidul pe care îl creează. În timp ce Rusiei îi lipseşte puterea militară pentru a contesta supremaţia SUA, NATO nu-i ignoră capacităţile militare din Crimeea şi arealul Mării Negre. DE ACELASI AUTOR „Ciorba“ din Orientul Mijlociu dă în clocot! Erdogan-Biden, o întâlnire protocolară? Biden-Putin, o conversaţie incomodă! Descrisă drept o victimă a Războiului Rece, Rusia s-a reafirmat din nou atât din punct de vedere politic, cât şi militar în ultimul deceniu. Experţii susţin că Moscova îşi propune să îşi revendice vechea glorie. După sfârşitul Războiului Rece, unul dintre principalele obiective politice şi militare ale NATO a fost să îngrădească acţiunile Rusiei, o putere în declin după dizolvarea fostei Uniuni Sovietice la sfârşitul anilor 1980, şi să o împiedice să-şi extindă influenţa în afara graniţelor sale. Aproximativ trei decenii mai târziu, lucrurile s-au schimbat. Sub conducerea preşedintelui rus Vladimir Putin, Moscova ”trage sfori” în direcţii diferite - de la Ucraina la Siria şi cel mai recent la Libia, câştigând avantaj în anumite zone asupra forţelor NATO şi a Uniunii Europene, principalul aliat al Washingtonului. Kremlinul desfăşoară o politică externă agresivă, anti-occidentală, desfăşurând în mod semnificativ manevre militare provocatoare lângă graniţele Rusie, pentru membri NATO, semnalând ameninţări nucleare şi desfăşurând rachete cu capacitate nucleară în enclava rusă din Kaliningrad. De la sfârşitul anului 2013, Moscova a susţinut separatiştii ruşi în Ucraina, o ţară cu o influenţă rusă masivă încă de când capitala sa, Kiev, a fost centrul primului stat rus la sfârşitul secolului al IX-lea. Moscova a emis, de asemenea, ameninţări împotriva altor naţiuni europene, cum ar fi Suedia şi Finlanda, care sunt aproape de graniţele sale dar şi asupra Polonei şi României deţinătoarele unor scuturi anti-rachetă centrate pe pericolul Iranian din ce mai aproape de realitate. Moscova a ameninţat cu un răspuns militar dacă Suedia sau Finlanda decid să adere la NATO. Potrivit secretarului general al Alianţei, exerciţiile ruseşti din nordul continentului includ atacuri nucleare simulate împotriva Suediei sau atacuri de război electronic asupra sistemelor de comunicaţii din Ţările Baltice. În 2014, Rusia a anexat în mod ilegal peninsula Crimeea de la Ucraina, care nu a putut face nimic pentru a opri invazia, deoarece opoziţia din Europa şi aliaţii săi au rămas limitaţi la simple proteste verbale. În cele din urmă pentru a asigura o cale de acces spre peninsulă Putin a inaugurat un pod feroviar de 12 mile, care uneşte continentul rus cu Peninsula Crimeea, arătând tactica şi angajamentul Rusiei pe termen lung faţă de regiune. Măsurile agresive anti-ucrainene ale Rusiei au arătat, de asemenea, capacitatea sa de a folosi un război neconvenţional sau hibrid pentru a-şi copleşi duşmanii. În estul Ucrainei, Rusia a împuternicit elemente pro-Moscova printr-un război de gherilă bine conceput împotriva Kievului, furnizând arme şi consilieri militari. În ceea ce priveşte fronturile diplomatice şi economice, Moscova a exercitat presiuni maxime asupra Ucrainei pentru a forţa ţara să se supună voinţei sale în regiunile cu majoritate rusă. Ori o Ucraină federativa ori o Ucraină ocupată! Rusia ocupă o poziţie neobişnuită pe scena mondială. Sub preşedintele Vladimir Putin, Moscova a demonstrat în repetate rânduri că are capacitatea de a destabiliza ordinea internaţională, dar nu şi capacitatea de a umple vidul pe care îl creează. În timp ce Rusiei îi lipseşte puterea militară pentru a contesta supremaţia SUA, nimeni - în special alianţa NATO - nu îi ignoră capacităţile militare puse în evidenţă în Districtul de Sud care include Crimeea şi arealul Mării Negre. Utilizarea de către Moscova a vânzărilor de arme şi a angajamentelor militare pentru a construi legături cu ţările din Asia, Africa, America Latină şi în special Orientul Mijlociu a atras, de asemenea, atenţia internaţională. De asemenea exporturile sale masive de combustibili fosili către Europa oferă Rusiei o pârghie suplimentară de coerciţie atât în est cât şi în vest. Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell) care se aproprie de finalizare şi al cărei scop principal este evitarea tranzitului de gaze prin Ucraina şi Polonia[1]. Niş, baza militară rusă de spionaj în Balcani! Serbia încercă un echilibru delicat între ambiţia sa de aderare la UE şi legăturile tradiţionale cu Rusia şi China, care susţin refuzul acesteia de a recunoaşte independenţa fostei sale provincii sudice Kosovo. Între timp, Rusia se străduieşte să menţină colegii creştini ortodocşi şi Serbia slavă în sfera sa de influenţă geopolitică, prin deschiderea unui birou al Ministerului Apărării ruse la Belgrad un semnal al intenţiei Moscovei de a dezvolta o infrastructură de spionaj solidă în Balcani. Scopul enunţat al acestei înfiinţării este de a coopera cu partea sârbă pentru soluţionarea problemelor legate de colaborarea tehnico-militară, de a asigura conducerea activităţii experţilor militari ruşi aflaţi în Serbia pentru reconstrucţia forţelor armate sârbe, pentru instruirea militarilor sârbi şi nu în ultimul rând pentru utilizarea, repararea şi întrebuinţarea sistemelor de armament şi tehnică militară livrate Serbiei de către Federaţia Rusă. Este de aşteptat ca în această reprezentanţă să fie prezenţi militari şi civili din Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, ai Serviciului Federal pentru Colaborare Tehnico-Militară, ai companiei Rosoboronexport, ca şi ai unor companii din Complexul Militar-Industrial al Federaţiei Ruse (implicate în construcţia de sisteme de artilerie şi rachete „Panţir”, elicoptere Mi-17 şi Mi-35, în modernizarea de avioane MiG-29, a tancuri T-72 şi vehicule blindate de cercetare BRDM-2 etc.- cam tot echipamentul cumpărat de Belgrad din Rusia). În cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Belgrad funcţionează şi un birou al ataşatului apărării (responsabil pentru probleme de apărare), încadrat cu personal numeros (aşa este regula la ruşi-cât mai mulţi!), din care patru persoane cu statut şi imunitate diplomatică. Pe acest fond, merită subliniat că este pentru prima oară când acest birou este încadrat cu un general şi trei ofiţeri cu grad de colonel. Odată cu înfiinţarea noii reprezentanţe, va continua să funcţioneze şi vechiul birou al ataşatului apărării, deoarece sarcinile celor două diferă semnificativ(!?). În 2008 Rusia si Serbia au deschis o bază comună, denumită generic ”centru umanitar”, situată în apropierea aeroportului din Niş, la circa 250 km sud de Belgrad. Aeroportul din Niş va fi utilizat de avioanele de salvare ruseşti pentru a aduce ajutoare în situaţii de catastrofe naturale sau umanitare, inclusiv în ţările din regiune, dacă acestea o vor solicita, au precizat autorităţile sârbe şi ruse. La acea vreme, presa rusă a scris că el ar putea servi Rusiei ca bază militară în Balcani, ceea ce Moscova şi Belgrad au negat. De asemenea, Rusia a negat că acest centru a fost creat pentru a spiona România, unde vor fi găzduiţi interceptorii scutului american antirachetă. Informaţii despre posibila instalare a tehnicii de spionaj la Niş au început să circule după ce fostul preşedintele Medvedev a anunţat, în 2009, că Rusia va deschide respectivul centru la Niş. Aplicaţia militară ruso-sârbă din zile precedente a inclus simularea distrugerii unei formaţiuni militare ilegale, trageri cu muniţie de război şi acţiuni „antiteroriste”, au transmis autorităţile de la Belgrad şi Moscova, citate de agenţia The Associated Press. Aproximativ 200 de militari au participat la exerciţiul din Serbia, care s-a desfăşoară în perioada 20-25 mai 2021. Serbia doreşte să adere la UE, nu însă şi la NATO, ea declarându-şi neutralitatea militară în anul 2006, dar participă la Parteneriatul pentru Pace. Potrivit celor de la revista ”Stars and Stripes”, Serbia, stat aflat sub influenţa militară tot mai mare a Rusiei şi Chinei, reprezintă un punct geostrategic important pentru US Army. SUA încearcă să-şi consolideze relaţia cu sârbii, în ciuda faptului că aceştia îşi aprofundează legăturile militare cu state precum China sau Federaţia Rusă. În acest sens, un contingent al Forţelor Speciale americane-Bertele verzi- a ajuns din Germania în Serbia în martie 2021. Americanii au stat în Serbia o lună şi s-a antrenat alături de unităţi de elită antitero din Serbia. Scopul este ca americanii să ajute la dezvoltarea capacităţilor forţelor speciale din Serbia, pentru a face faţă ameninţărilor care includ tentative ale militanţilor islamici de a tranzita Serbia, pentru a ajunge din Orientul Mijlociu în Europa. Astfel, din acest punct de vedere, al luptei împotriva terorismului, Serbia joacă, la nivel geografic cel puţin, un rol important. Generalul american David Tabor, cel care conduce Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale al SUA în Europa, subliniază că Serbia se află din punct de vedere geografic la o „răscruce de drumuri, fiind un punct vulnerabil pentru Europa”. Aşa Serbia devine punctul de confluenţă al plăcilor tectonice geopolitice est-vest, Rusia-Statele Unite ale Americii. Cât de importantă a devenit Serbia nu mai încape îndoială. În consecinţă următoarea ştire ne da fiori pe şira spinării. Pe cine a primit preşedintele Serbiei cu onoruri speciale? Alexandar Vucic îl primeşte cu toate onorurile publice pe directorul Serviciului de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse, SVR! Un posibil înlocuitor a lui Putin! El este cel care tocmai ce a survolat România, pentru a anunţa de la Belgrad întărirea cooperării informative dintre BIA – Agenţia de Informaţii şi Securitate a Serbiei şi SVR-ul rusesc, pentru ”a răspunde cu succes la diferite provocări din zonă”. Şi pentru cine nu ştie cine este Sergey Narishkin, acest avertisment trebuie luat cât se poate de în serios. Mai ales că chiar Narishkin în persoană se ocupă de ”proiectul de ţară” al Moscovei pentru România! Hai că acum se închide cercul (Ungaria, Moldova, Bulgaria, Serbia)! Odiseea din Belarus sub controlul Moscovei La fel ca în odiseea ucraineană, acum Moscova se îndreaptă spre un alt stat european, Belarus, care se întâmplă să fie mai aproape de zonele importante desemnate ca parte a flancului estic al NATO. În urmă cu aproximativ două decenii, cele două state au semnat un acord de uniune, care a fost înţeles diferit de Rusia şi de Belarus. Conform înţelegerii ruse, Belarus ar trebui să facă parte din Federaţia Rusă în curând odată cu punerea în aplicare a acordului. Aliaţii europeni s-au îngrijorat serios că, după Ucraina şi Belarus, Rusia ar putea avea, de asemenea, o poziţie critică într-o locaţie strategică pentru a împărţi geografic aliaţii baltici ai NATO, care făceau parte din fostele republici sovietice, situându-se oarecum între enclava Kaliningrad deţinută de Moscova şi Belarus în aşa numitul ”Coridor Suwalki”. Rusia în flancul estic al NATO se bucură de o geografie favorabilă şi de un avantaj numeric militar. În Belarus se desfăşoară aplicaţiile Zapad odată la patru ani, aplicaţii militare care includ peste suta de mii de militari şi zeci de mijloace militare (tancuri, avioane şi nave). În timpul fazei active a acţiunilor militare din 2014 ale Rusiei în Ucraina, grupul aviatic rusesc aflat în Belarus, constituit din aproximativ 5 avioane de transport, 1 avion-radar şi aproape o întreaga escadrilă de avioane de vânătoare Su-27 de diferite tipuri se afla dislocat pe un aerodrom de lângă capitala Minsk de unde lansa acţiunii în Ucraina. De menţionat că avioanele de vânătoare aflate la baza Bobruisk (Sud-Est de capitala Minsk) au patrulat non-stop zona din estul Ucrainei, până când primul acord de încetare a focului a fost semnat la Minsk. Iar după 2 zile de la semnare, pe data de 7 septembrie, avioanele de vânătoare s-au întors la baza militară rusească Besoveţ. În 2015 preşedintele Putin a semnat o înţelegere cu Lukaşenko pentru a crea o bază militară aviatică rusă la Bobruisk unde au fost dislocate, în cele din urmă, 12 avioane de luptă şi 4 elicoptere de transport-atac Mi-8. Pe lângă aceasta Rusia mai are un Comandament naval pentru Flota de la Marea Nordului şi o staţie radar pentru detectarea rachetelor intercontinentale. Belarusul rămâne o extensie deosebit de gravă a repertoriului marilor provocări la adresa securităţii în zona noastră Agenda balcanică a Rusiei Dincolo de Ucraina, Belarus şi Ţările Baltice, Rusia are, de asemenea, un ochi asupra Balcanilor, ale căror populaţii cu majoritate ortodoxă şi slavă au făcut istoric şi politic obiectul tendinţelor pan-slave şi pan-ortodoxe de lungă durată ale Moscovei. Pe de altă parte în planul său de expansiune, NATO doreşte, de asemenea, să ajungă în Balcani, utilizând în principal UE ca vehicul de tracţiune, care oferă o foaie de parcurs pentru aderare fostelor state ale Tratatului de la Varşovia, pentru a le despărţi complet de orbita Moscovei. Rusia încearcă să încetinească/împiedice pătrunderea atât a UE cât şi a NATO în Balcanii de Vest cât mai mult timp posibil. Moscova îşi propune să alimenteze conflictele balcanice în curs de desfăşurare pentru a-şi asigura interesele în regiune. În logica Kremlinului, cu cât Occidentul acordă mai multă atenţie şi resurse pentru vecinătatea sa balcanică, cu atât mai puţin apetit va avea pentru a-şi integra vecinii din est precum Ucraina, Moldova şi Georgia, păstrând astfel acele state ca teritoriu sub ”tutela ruşilor”. Kremlinul a adoptat o politică a ”măsurilor active” diferita de la o ţară la alta. Astfel războiul hibrid derulat în România sau în Bulgaria are caracteristici proprii spaţiului respect respectând psihologia naţiei. Din Siria în Libia creşte ameninţarea flancului sudic al Europei! Mai îngrijorător pentru puterile europene este faptul că asertivitatea Rusiei nu se limitează la flancul său occidental. În ultimii ani, Moscova ”marchează puncte”, de asemenea, în Orientul Mijlociu, din Siria, o ţară est-mediteraneeană către Libia, un stat bogat în petrol din Africa de Nord situată faţă de Italia pe malul opus al Mediteranei, Italia fiind o putere sud-europeană şi mediteraneeană. Este o ecuaţie politică necesară pentru o ţară, care îşi propune de mult să ajungă la „apele calde” ale Europei. Tranzitul prin Mediterană spre marile calde a fost, în mod istoric, o parte a mentalităţii politice a Rusiei, de la apariţia puterii sale navale imperiale, sub Petru cel Mare la începutul secolului al XVIII-lea. În Siria, Moscova a fost facilitatorul regimului brutal al lui Assad pentru a-l ţine la putere în urma revoltelor din Primăvara Arabă în 2011, sporindu-şi astfel prezenţa militară în ţara devastată de război. Rusia lui Putin a anunţat recent că ţara va investi 500 de milioane de dolari în portul sirian Tartus de la Marea Mediterană, semnalând extinderea domeniului său de acţiune în regiune, unde diferite puteri est-mediteraneene desfăşoară eforturi de explorare a gazelor în perimetrele bogate, recent descoperite. Moscova a organizat o zonă de A2/AD la Latakia parte a celorlalte două zone răspândite pe flancul de Est al Europei (Kaliningrad şi Crimeea). Rusia a fost recent în mişcare şi în Libia, unde sprijină o altă figură asemănătoare cu cea a lui Assad, un ”lord al războiului”, mareşalul Khalifa Haftar, fost om a lui Gaddafi, care droşte puterea împotrivindu-se guvernului de la Tripoli recunoscut de ONU. La fel ca intervenţia sa din Siria din 2015, când regimul Assad era pe punctul de a pierde puterea în faţa forţelor opoziţiei, Moscova desfăşoară acum sute de mercenari, despre care se spune că ar fi fost recrutaţi de grupul Wagner din Rusia, pentru a susţine atacul lui Haftar asupra Tripoli, capitala ţării. În Libia ruşi se confruntă cu Turcia care dotează cu echipamente militare performante (vezi UAV Bayraktar TB2) şi finanţează cu succes echipa de la Tripoli, Guvernul de Uniune Naţională. Interesantă ciocnire. Poate NATO să apere Europa? Poate Europa să apere Europa? Pentru a-şi pune în aplicare diversele aventuri militare din Orientul Mijlociu până în Ţările Baltice, Rusia a investit în tehnologia sa militară, sporind miza împotriva NATO. Preşedintele Putin a dezvăluit recentele ”progrese militare hipersonice” ale ţării, susţinând că „nici o ţară nu deţine arme hipersonice, darămite arme hipersonice cu rază continentală”, care nu pot fi detectate nici măcar de sistemele americane de apărare antirachetă. Nu cu mult timp în urmă, mulţi experţi au acordat NATO un avantaj decisiv în cazul unei confruntări militare cu Federaţia Rusă. Conform consensului actual, totuşi, o forţă rusă de invazie ar putea copleşi rapid apărările naţionale ale aliaţilor NATO, din flancul estic, în mare parte deoarece Kremlinul a redus decalajul calitativ faţă de NATO în ceea ce priveşte capacităţile convenţionale. Extrasul de carte publicat în ediţia tipărită din aprilie a Defense News, „Poate NATO să apere Europa? Poate Europa să apere Europa? ” nu reuşeşte să se concentreze asupra realităţii şi urgenţei de a restabili securitatea colectivă credibilă în Europa şi de a menţine stabilitatea globală. Sperăm că viitoarea carte - „Viitorul război şi apărarea Europei” de John R. Allen, Frederick Bed Hodges şi Julian Lindley-French - se va descurca mai bine. NATO a fost singurul, factor puternic de descurajare al agresiunii sovietice din anii '70, '80 şi până în primul deceniu al anului 2000. Apoi a dispărut (?!). În mod clar, numele este acolo. Treizeci de naţiuni se întâlnesc în mod regulat la Bruxelles, dar securitatea lor colectivă - însuşi scopul alianţei - a fost garantată doar de puterea militară americană. A crede altfel înseamnă a crede într-o ficţiune. Această bază militară crucială a dispărut acum sau mai bine zis s-a diminuat semnificativ. În Europa, numărul militarilor americani, sub administraţia Obama au scăzut cu 85 la sută de la apogeul Războiului Rece, retrăgând unităţile de blindate şi diviziile de infanterie pregătite să lupte cu forţele sovietice/ruse. Elicopterele de atac au fost îndepărtate, pentru a include avioanele de asalt anti-blindate A-10 pentru a contracara diviziile de tancuri din ce în ce mai mari ale armatelor Rusiei. De aceeaşi importanţă, cheia consolidării rapide a NATO a fost transportul aerian strategic capabil să introducă trupe şi sisteme de arme într-o secvenţă continuă, susţinând incontestabil unităţi de luptă americane înaintate. Avioanele C-5, esenţiale pentru această operaţiune de sprijin logistic, au fost înjumătăţite ca număr operaţional, iar unele unităţi cheie dotate cu avioane cargo C-17, care furnizau transport aerian strategic, au fost inactivate. Chiar dacă s-ar dispune de forţele necesare pentru întărirea NATO, acum nu s-ar putea transporta suficiente forţe şi echipamente pentru a se alătura unor operaţiuni militare, dacă preşedintele rus Vladimir Putin şi-ar deplasa rapid trupele. Întărirea NATO de către Statele Unite este acum - pentru europeni de pe stradă - o problemă de credibilitate. Putin a ocupat Crimeea, ameninţă Ucraina cu invazia, a lansat un program de reînarmare de 400 miliarde de dolari, executa survoluri cu aeronave strategice şi avioane de luptă în spaţiul alianţei NATO şi monitorizează cu submarine zona de Nord în apropierea Finlandei, Suediei şi Norvegiei. Astăzi, forţa terestră americană desfăşurabilă în „lumea reală” pentru întărirea NATO constă în brigăzi limitate numeric, pregătite pentru luptă, poate o singură divizie, lăsându-l pe Putin să poată ameninţa Estonia, Letonia, Lituania sau Polonia după bunul plac, la fel cum a făcut-o când a anexat două provincii georgiene în 2009 şi Crimeea în 2014. Merită adăugat este că, la un moment dat, puterea militară americană din Europa ar putea fi dislocată rapid în Orientul Mijlociu şi s-a dovedit a fi un factor important de descurajare realist pentru manevrele ruseşti în acel teatru şi pe continentul african. Ar putea cineva conta pe o interacţiune diplomatică de succes între naţiunile NATO şi Rusia? A crede că diplomaţia de succes a Europei poate fi condusă vreodată dacă nu este susţinută de o putere militară covârşitoare, cu înţelegerea deplină a tuturor participanţilor că forţa va fi folosită în cazul în care diplomaţia eşuează, ar fi, de asemenea, o ficţiune. NATO, fără puterea militară a SUA nu reprezintă o mare ameninţare pentru Vladimir Putin!. Mai mult decât atât, stabilitatea europeană şi globală a fost menţinută în timpul administraţiei Obama printr-o bine-cunoscută capacitate a Statelor Unite de a putea conduce mai multe războaie simultan cu asigurarea că va învinge inamicul în fiecare. Acest lucru a făcut posibilă şi reuşită diplomaţia SUA. Retragerea forţelor americane de-a lungul timpului din zona NATO are implicaţii diplomatice globale mult mai mari, deoarece a adus accentul pe „Pivotul Asia” al administraţiei Obama, pivot care se păstrează şi sub administraţia Biden, acaparată de politica faţă de o China resurgentă. În acest punct, numai restaurarea puterii militare americane anterioare către NATO va evita viitoarea agresiune rusă şi ne va restabili credibilitatea diplomatică în Europa şi în întreaga lume. Realitatea se instalează, deşi mult prea târziu, că „elefantul din cameră” este acum Vladimir Putin şi Rusia. Acest lucru, în rezumat, este ceea ce lipseşte din extrasul de carte. În mod specific lipseşte sensul clar şi urgent că NATO astăzi nu poate apăra Europa şi nici Europa nu poate apăra Europa, cu excepţia cazului în care sunt făcute schimbări majore care reflectă angajamentul SUA în alianţă în ceea ce priveşte încorporarea puterii militare brute care să contrabalanseze Rusia de-a lungul frontierelor sale occidentale şi să restabilească un corp diplomatic care oglindeşte interesele naţionale ale SUA care se opun celor ale lui Putin. De ce nu poate Europa să vadă că este în război cu Rusia? În afară de ştirile despre uciderea lentă a lui Alexei Navalni în închisoare şi de acumularea de trupe ruse şi echipamente militare la graniţa ucraineană, a fost dezvăluit un atac direct al Rusiei asupra unui stat membru al NATO şi al UE. O explozie masivă într-un depozit de muniţii din Republica Cehă în 2014 a fost descoperită ca fiind opera aceloraşi ofiţeri GRU, Aleksandr Mishkin şi Anatoli Chepiga, care patru ani mai târziu au efectuat atacul de la Salisbury. Rusia a trimis ofiţeri ai agenţiilor sale de informaţii pentru a efectua un sabotaj în inima Europei, ucigând doi cetăţeni cehi în această acţiune. După cum a descris Tom Tugendhat, deputat, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Comunelor, „dacă acesta nu este un act de război, sincer nu ştiu ce este”. Şi totuşi, cel mai important reprezentant al politici externe a UE, Înaltul Reprezentant pentru Politica Externă, Josep Borrell, a folosit termenul de „acţiuni perturbatoare” la adresa Rusiei. Chiar şi după ce a discutat atacul la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE, Borrell nu a menţionat nicio acţiune de retorsiune, dar a pronunţat incantaţiile rituale ale „unităţii”, „solidarităţii” şi „îngrijorării” - expresii care au devenit atât de obişnuite în faţa indignării încât liderii UE au în mod clar mare nevoie de un lexicon. Până acum suntem obişnuiţi ca UE să trateze războiul din estul Ucrainei ca pe o ”ceartă într-o ţară îndepărtată între oameni despre care nu ştiu nimic”. Dar ignorarea actelor de terorism de stat pe teritoriul unui stat membru al NATO şi UE reprezintă un ordin de iresponsabilitate, de mărime cu totul diferit. Eşecul continuu al Europei de a răspunde în mod adecvat la deteriorarea securităţii sale serveşte doar pentru a convinge Rusia că poate efectua atacuri de acest fel în continuare. Sancţiunile şi expulzările diplomatice ar trebui să facă parte doar dintr-un răspuns coordonat faţă de Rusia. Un prim pas esenţial este recunoaşterea publică comună că Europa este atacată şi că aliaţii trebuie să stea împreună pentru a confrunta agresiunea. Republica Cehă a cerut sprijin după ce Rusia a răspuns expulzării ofiţerilor săi de informaţii din ambasada de la Praga, eviscerând ambasada cehă de la Moscova. Această chemare ar trebui luată în considerare în special de Marea Britanie, după ce solidaritatea aliaţilor a fost demonstrată în urma atacului de la Salisbury. Dar este crucial ca şi ceilalţi aliaţi ai Republicii Cehe din NATO şi din UE să-l sprijine pe ministrul de externe arătând că Praga nu va fi supusă escaladării ruseşti. Cu toate acestea, deocamdată, unele capitale occidentale încurajează din ”greşeală” agresiunea rusă. Germania continuând cu proiectul de conducte Nord Stream 2 confirmă Rusiei că poate evita consecinţe grave pentru comportamentul său. Oficialii de la Casa Albă nu au reuşit să explice în mod clar planurile - sau lipsa lor – pentru renunţarea intrării navelor de război în Marea Neagră în timpul acumulării militare a Rusiei lângă Ucraina, permiţând Kremlinului să creadă că America a dat înapoi în faţa avertismentelor ruse. Uşurarea generală a europenilor la vestea dată de Rusia - adevărată sau nu - că îşi va reduce forţele de la graniţa cu Ucraina indică eficacitatea ameninţărilor ruseşti. Sugestia aferentă că „a nu invada mai adânc în Ucraina” este un rezultat pozitiv care merită mulţumiri, trădează o mentalitate periculoasă de supunere faţă de agresorul european. Preşedintele Putin rămâne constrâns de presupunerea sa că relaţiile internaţionale sunt implicit ostile. Acest lucru a fost arătat într-un discurs în care spunea că „dacă cineva interpretează intenţiile noastre bune ca fiind slăbiciune, reacţia noastră va fi asimetrică, rapidă şi dură”. Aceasta este cea mai pură proiecţie a atitudinii lui Putin. Rusia, nu Occidentul, interpretează intenţiile bune ca fiind slăbiciune. [1] Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina. Administraţia americană a decis să renunţe, în cele din urmă, să aplice sancţiuni împotriva principalei societăţi implicate în construirea gazoductului NordStream 2, care va livra gaze ruseşti în Uniunea Europeană printr-un terminal din Germania. SUA au anunţat miercuri că renunţă la sancţiunile împotriva societăţii NordStream 2 AG, o filială a gigantului rus Gazprom cu sediul în Elveţia, şi a CEO-ului său, Matthias Warnig, de naţionalitate germană. Citeste mai mult: adev.ro/qvwrp4

sâmbătă, 3 iulie 2021

3puncteACASĂ ACTUALITATE POLITICA EXTERNE SANATATE SHOWBIZ FUN SPORT Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre ce urmează în pandemie: Delta Plus s-ar putea să creeze haos, e o chestiune de luni 03 Iul 2021 | scris de Adriana Surugiu Psihiatrul Gabriel Diaconu își expune, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook, perspectivele asupra evoluției pandemiei în perioada imediat următoare. Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre ce urmează în pandemie: Delta Plus s-ar putea să creeze haos, e o chestiune de luni Gabnriel Diaconu consideră că este doar o chestiune de timp până când tulpina Delta a coronavirusului aceasta va infecta tot mai mulţi români. Iată ce a postat medicul psihiatru pe Facebook. ”Multă lume mă întreabă de noile tulpini de SARS-CoV-2, virusul care produce COVID. După schimbarea taxonomiei (clasificării) de către OMS, variantele virale au primit litere ale alfabetului grecesc, în locul denumirii lor ”geografice” care predispunea la diverse confuzii. Se consideră că Alpha este prima variantă înregistrată, suşa Wuhan (China), şi din care descind toate celelalte, evoluată ulterior în Beta, Gamma şamd. În prezent două tulpini sunt considerate de interes, mai exact Delta, respectiv Delta Plus. Delta Plus este o linie separată de descendenţă din Delta, comună în privinţa caracteristicilor unor gene care sunt implicate în sinteza proteinei Spike cu varianta Beta, sau ”mutaţia Kent” britanică. Drept urmare este considerată de unii specialişti, la acest moment, drept o ”super-variantă”, atât privind infecţiozitatea dar şi capacitatea de bypass a sistemului imun. Delta Plus ne îngrijorează foarte tare, medical. Mutageneza virusurilor în plină epidemie este un fenomen cu două domenii de imprevizibil: unul care poate fi cartat, şi prezis cu un grad de fidelitate acceptabil, să-i spunem ”imprevizibil previzibil”, dat fiind caracterul de ”clichet” al evoluţiei spre neutralitate a unor alele/ polimorfisme genetice (în timp inactivate, sau degenerate). Cealaltă este marele ceasornicar orb, caracterul vieţii de-a fii complet neprietenoasă. Noi îi spunem ”haos”. Apariţia variantei Delta a făcut parte din imprevizibilul previzibil, dincolo de faptul că a făcut ravagii în India. Delta Plus, însă, nu. Delta Plus s-ar putea să creeze haos. La acest moment, privind la evoluţia epidemică în România, dar şi genealogia cunoscută a variantelor de coronavirus în lume/ pe glob, câteva lucruri devin evidente: 1. E o chestiune de luni până când numărul infecţiilor cu COVID va reîncepe să crească. Termenul ”val” este impropriu atâta vreme cât vaccinarea continuă, şi rămâne un stăvilar în calea conectomicii virale, i.e. distanţei oarecare pe care trebuie să o parcurgă virusul între două gazde vulnerabile. 2. E o chestiune de luni până când o variantă de coronavirus va putea să treacă de bariera imună obţinută de individ fie prin boală, fie prin vaccin. 3. Drept urmare, este foarte posibil că vaccinarea anti-COVID va intra în practica periodică de imunizare a populaţiei, similar cu campania de vaccinare anti-gripală. 4. Observaţiile actuale, cel puţin cele din Israel, că infecţiile observate cu Delta la cei vaccinaţi sunt, cel mai probabil, cauzate de un viciu statistic, nicidecum de o predispoziţie a celor vaccinaţi de a contacta noua suşă (variantă). 5. Pe de altă parte, ce-ar fi trebuit să reţinem deja, ca strategie de sănătate publică, e că ce e astăzi în Hanoi, mâine e în Buenos Aires. Şi cu transformările dureroase, durabile în ce priveşte circulaţia oamenilor pe mari distanţe (aeroportuar, feroviar, maritim rutier etc), plasa de siguranţă nu e perfectă. 6. Avem, astăzi, un mic focar de COVID cu variantă Delta în Argeş. E greu de zis/ prezis/ estimat încotro o va lua, dacă mâine merge spre Moldova sau poimâine ajunge la Botoşani. Regula e ”un focar oriunde, un focar pretutindeni”. 7. De ce rămân cifrele pandemice mici în România, în pofida tuturor de mai sus? Pentru că avem încă suficiente insule de imunitate, şi o mobilitate oarecare care ne protejează, respectiv campanii de imunizare de jur împrejur, sensibil mai performante decât a noastră (cel puţin în Occident). Şi totuşi, curbarea răspândirii unui agent/ vector viral până la punctul la care nu mai este epidemic/ pandemic nu va putea fi făcută prin extincţia lui, cât prin evoluţia populaţiei, respectiv adaptarea gazdei (a omului). Biologic, omul se va adapta la virus. Propteaua dată de ştiinţă, folosirea de vaccinuri, va avea unic rezultat umanitar că această ”adaptare” se va face cu mai puţină pierdere de vieţi omeneşti. La fel de bine cum relaţia dintre virus şi vaccin este totuşi una de tip iepure/ broască ţestoasă. Virusul rămâne mereu cu un pas înaintea vaccinului. Speranţele noastre se îndreaptă spre posibilitatea că a) imunitatea celulară (mult mai versatilă) este capabilă să ”recunoască” şi să neutralizeze coronavirus pe măsură ce e expusă succesiv la valuri de infecţie, respectiv b) că vaccinarea devine, treptat, mai adoptabilă în populaţii. Paradoxul adoptabilităţii vaccinului anti-COVID în populaţie este că, cel mai probabil, se va întâmpla tot sub presiunea terorii şi a fricii imense de boală, şi de moarte. Alternativa de a face vaccinarea anti-COVID obligatorie (similar purtării centurii de siguranţă, sau a trusei de prim ajutor) se împiedică de diverse chestiuni particulare actului medical, sau politicilor de sănătate publică, vis-a-vis de povara medicală/ economică a pandemiei de COVID. Ca o ironie, deşi avem 4 milioane de victime, sute de milioane de infectaţi/ vindecaţi, trilioane de dolari pierdute în dezastrul economic înconjurător, conducerile lumii consideră, încă, morbiditatea COVID ca fiind incompatibilă cu vaccinarea obligatorie. E un lucru pe care medical va trebui să-l acceptăm. În cele din urmă lupta aceasta pe care am dus-o, în ultimul an şi jumătate, cu ”noul coronavirus” va fi păzit mulţi oameni de un deznodământ fatal. Pentru deocamdată. Înveţi, în meseria de doctor, să îţi ajustezi realităţile şi expectativele pe măsură ce viaţa merge înainte. Da, mă uit la ştirile despre Delta/ Delta Plus. Avem, acum, suficientă ştiinţă încât un nou 2020 să nu se repete, poate chiar mai rău, în România? Da. Circuite făcute, doctori familiarizaţi deja cu patologia, algoritme de lucru perfecţionate, scheme de tratament cu suport empiric deja solid, şi vaccin. Nu avem, din păcate, epidemiologi mai mulţi, DSP-uri mai performante, o digitalizare elastică şi robustă. Iar deocamdată nu pare să deranjeze pe nimeni că n-avem. Pentru că avem de altele, şi alte priorităţi. Criza, spun unii, e mama oportunităţii. Alţii spun că e copilul bastard al prostiei. Depinde cum priveşti la problemă”, scrie medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

marți, 18 mai 2021

Comandant al Forței Spațiale, concediat pentru afirmații privind infiltrarea ideologiei woke în armata SUA 18 mai 2021 | 16:36 Comandant al Forței Spațiale, concediat pentru afirmații privind infiltrarea ideologiei woke în armata SUA Lt. Col. Matthew Lohmeier a fost comandantul escadrilei a 11-a de avertizare spațială de la baza forțelor aeriene Buckley din Colorado. Lohmeier a servit în Forțele Aeriene ale SUA timp de peste 14 ani, inclusiv ca fost pilot de vânătoare pe aparate de tip F-15C și instructor pentru aeronave jet T-38 Talon. Vineri, Lohmeier a fost eliberat din funcție deoarece a semnalat prezența unor practici marxiste și a Teoriei critice a rasei (Critical race theory) în cadrul armatei. Lt. Gen. Stephen Whiting, șeful Comandamentului operațiunilor spațiale, l-ar fi concediat pe Lohmeier din cauză că și-a pierdut încrederea în capacitatea acestuia de a conduce. „Decizia s-a bazat pe comentariile publice făcute de locotenentul colonel Lohmeier într-un podcast recent”, spune un purtător de cuvânt al Forței Spațiale. „Lt. Gen. Whiting a inițiat o anchetă dirijată de comandament pentru a stabili dacă aceste comentarii au constituit o activitate politică interzisă”. Săptămâna trecută, Lohmeier a participat la podcastul „Operațiunea de informații” pentru a-și promova cartea în care vorbește despre pericolele marxismului în armată. „Diversitatea, incluziunea și instruirile pe care le primim în armată… au rădăcini în teoria critică a raselor, care are rădăcini în marxism”, spune Lohmeier. El a menționat că există o inițiativă privind diversitatea care îi instruiește pe membrii serviciului să citească cartea „Deci vrei să vorbești despre rasă” (So You Want to Talk About Race) de Ijeoma Oluo, care etichetează Statele Unite drept „națiune suprematistă albă”. Lohmeier susține că tinerii membri ai serviciilor sunt invadați de un „mediu de lucru hiperpolitizat în care inițiativele privind diversitatea și incluziunea sunt promovate în mod constant”. TOP STORIES „Din perspectiva sa de comandant, Lohmeier a spus că nu a încercat să critice vreun lider anume sau să identifice în mod public trupele menționate în carte”, raportează Military.com. „Mai degrabă s-a concentrat asupra politicilor pe care membrii serviciului trebuie să le respecte pentru a se alinia la anumite agende „care afectează acum cultura noastră”. Lohmeier a vorbit despre secretarul apărării, Lloyd Austin. „Nu demonizez persoana, dar vreau să îi spun clar atât lui, cât și fiecărui membru al serviciului ca această agendă [diversitate și incluziune], ne va diviza, nu ne va unifica”. La începutul lunii, Lohmeier a publicat o carte intitulată „Revoluția irezistibilă: obiectivul de cucerire al marxismului și dezintegrarea armatei americane”, despre care spune că nu este un manifest politic. Cartea lui Lohmeier tratează „impactul unei agende neomarxiste în cadrul forțelor noastre armate”, ideologia woke, antirasismul, teoria critica a raselor, cancel culture, rasismul sistemic, supremația albă, concentrarea bruscă a armatei asupra extremismului și pregătirea diversității în armată. El a declarat pentru Military.com că s-a consultat cu superiorii săi cu privire la planurile de a publica o carte și conținutul acesteia. „Intenția mea nu a fost niciodată să mă angajez într-o politică partizană. Am scris o carte despre o anumită ideologie politică (marxismul) în speranța că Departamentul nostru de Apărare ar putea reveni la a fi nepartizian politic în viitor, așa cum a făcut-o în mod onorabil de-a lungul istoriei”. Anul trecut, de Ziua Recunoștinței, fostul președinte Donald Trump a lăudat membrii Forței Spațiale și a vorbit direct cu Lohmeier. „Toți sunteți pionieri în cea mai nouă ramură a forțelor noastre armate”, i-a spus Trump lui Lohmeier. Reprezentantul republican conservator, Matt Gaetz, din Florida, a scris duminică pe Twitter că va „căuta o acțiune în acest sens în cadrul Comitetului pentru servicii armate”, deși nu a specificat care ar putea fi acțiunea respectivă. „Locotenentul colonel Lohmeier este un patriot care spune adevărul despre încercarea de « wokificare » a armatei noastre”, a scris Gaetz. „Retrogradarea sa este în mod clar un act de răzbunare”.

duminică, 16 mai 2021

Tot mai mulți judecători se ridică împotriva mascaradei C̫0v̫i̫d̫. Dna judecător Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj – „Ne-au ascuns tratamente simple și au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui bolnav de C̫0v̫i̫d̫” Posted on9 aprilie 2021 ByUniversulStirilor Niciun comentariula Tot mai mulți judecători se ridică împotriva mascaradei C̫0v̫i̫d̫. Dna judecător Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj – „Ne-au ascuns tratamente simple și au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui bolnav de C̫0v̫i̫d̫” A trecut un an si de pandemie? Va mai amintiti? Ne-au spus de la inceput pana la lacrimi, ne-au construit clipuri cu copii si parinti in casa, izolati. Ne-au desenat inimioare, ne-au pus copiii inocenti sa le desenze cu : ” Totul va fi bine! „. Au personalizat pe Maria sa c̫o̫v̫i̫d̫ul. Ne-au trimis clipuri emotionale in care ne explica c̫o̫v̫i̫d̫ul 19 cum a vrut el sa opreasca planeta ca sa ne dea o lectie. Unul dupa altul am cedat la santaje emotionale, am cantat in balcoane, pentru ca nu dadea bine sa fim insensibili. Dovedeai inconstienta, dovedeai ca nu iti pasa. Ne-au pus filme cu cᴀᴅᴀvʀᴇ in saci, ne-au ғuʀᴀt intrebarile si ιɴмoʀмᴀɴтᴀʀιʟᴇ. Ne-au inregimentat de ne batem pentru un loc pentru un v̫a̫c̫c̫i̫n̫. Cei care se bat, eu nu sunt unul dintre ei. Dansau in combinezoane cadre medicale, probabil si ele tampite de acelasi val, ne spuneau cum sa sa ne responsabilizam si ne mai spuneau ceva ce am uitat. Ne spuneau „De acum nimic nu va mai fi la fel!” Si nu am inteles. Ne-au ascuns tratamente simple si au decontat milioane de euro pentru spitalizarea unui ʙoʟɴᴀv de c̫o̫v̫i̫d̫. O tara intreaga. O Europa intreaga a intrat intr-o dementa absoluta. Ne-am schimbat tot modul de viata, am acceptat restrictii, la cel mai mic simptom de raceala ne-au facut sa ιsтᴇʀιzᴀм toata comunitatea din jur. Tuseai, aveai c̫o̫v̫i̫d̫, faceai fabra aveai c̫o̫v̫i̫d̫, stranutai, aveai c̫o̫v̫i̫d̫. Ne-am testat toti cum am apucat ca nah, c̫o̫v̫i̫d̫. Dupa un an si, mai mult decat in starea de urgenta de acum un an, ne-au inchis acasa de la 18 si 20, ca nah, c̫o̫v̫i̫d̫. Intr-un an si de c̫o̫v̫i̫d̫ ce s-a facut pentru noi? Nimic. Acum ne repeta iar cuvantul acela care deja ma zgaraie pe urechi, poate intram in Normaliatate de la 1 iunie…Asa ne spune premierul. Ce normalitate mai?Deja ati ᴅιsтʀus doua generatii, aia de anul trecut de clasa a VIII a si a XII a de i-ati siluit cu masuri care, se vede, au fost ineficiente, iar acum siluiti a doua generatie, sa treaca si ei prin ce au trecut colegii lor anii trecuti. Scoala voastra online e o gluma proasta. Cea mai proasta. Ati inghesuit pe ultima suta oamenii in magazine pana la ora 18. Adica creati deliberat focare de infectie. Sunt oameni care lucreaza, inca, pentru ca majoritatea nu mai pot lucra, intre orele 9-17. Intr-o ora ii inghesuiti pe toti la cumparaturi. A crescut ιɴғʀᴀcтιoɴᴀʟιтᴀтᴇᴀ cu masurile voastre. Se ᴀтᴀca fara discriminare societati comerciale si persoane fizice, pentru ca oamenii au ramas fara venituri si nu mai au din ce sa traiasca. ᴅιsтʀuԍeti o tara, in timp ce evaluati spitalizarea unui ʙoʟɴᴀv de c̫o̫v̫i̫d̫ la cateva mii de euro. Vine primavara, cresc temperaturile, voi ne spuneati acum un an ca la temperaturi crescute c̫o̫v̫i̫d̫ache se inmoaie. Ce faceti cu noi?Aveti postacii vostri de serviciu care au reusit sa bagatelizeze si ᴘʀoтᴇsтele si sa spuneti tarii ca sunt facute numai de cetateni de etnie ʀʀoмᴀ care nu mai au ce ғuʀᴀ noaptea. Chiar credeti ca puteti ᴘʀosтι o tara?Cat credeti ca o sa o mai duceti asa? Ati ιɴԍʀoᴘᴀт o tara. Nu-i bai, toata Europa arata la fel, ca suntem cetateni europeni. De ce sunt peste 23 de state in U̫S̫A̫ care nu mai au niciun fel de restrictie? De ce nu a fost ιɴԍʀoᴘᴀтa Ʀusιᴀ din cauza de C̫o̫v̫i̫d̫? De ce oamenii se plimba liberi si fara masti in Cнιɴᴀ? Ha, ᴀusтʀᴀʟιᴀ ce face? Ca daca e mondiala pandemia, pai atunci sa fie. De ce nu se aude nimic din ᴀмᴇʀιcᴀ de Sud despre pandemia mondiala, cum o numiti? Ne-ati gasit pe noi, sa nu zic ᴘʀosтιi ᴘʀosтιlor, ιɴԍʀoᴘᴀтi in interesele UE, sa ne puneti jugul la gat si sa ne credeti sclavi. Istoria se va ʀᴀzʙuɴᴀ! Articol preluat:newsfloe.com

vineri, 14 mai 2021

DIN AMITIRILE UNUI ...PILOT DE ELITA !! (UITE LUPA!!) tehnocrat 14 mai 2021, 08:53 Prin '86 am participat la o aplicatie masiva a aviatiei in poligonul de la Calugareni, 80 elicoptere (Mi-8,Puma si Allouette)+ 60 avioane(MIG-21,IAR-93,IL-29,AN-26) si s-a tras cu PRND, MALIUTKA si inca un tip; s-a bombardat cu diferite tipuri de bombe, noi cu MI-* lansam bombe la joasa inaltime, zburam la 5 m fata de sol cu 220-240km/h apoi deasupra obiectivului urcam la 20-25 m si lansam bombe cu efect intarzaiat, indepartandu-ne cu aceiasi viteza, erau garantate ca nu ne vor produce avarii dar unele au explodat mai repede si ne-am trezit cu bulgari in carcasa elicopterului.In poligon erau tinte numeroase, puncte de comanda, masini, tancuri etc.Dupa lansarea catorva sute de PRD si sute de bombe ,gen Opruta ne-a luat pe toti pilotii si am facut un tur de poligon.Erau masini cu bombe cazute in carlinga , abia de s-au scrijelit cateva scanduri, tancurile erau doar zgaiate si doar vreo doua rachete , care au lovit la 90* au gaurit turela.La sfarsit trebuia sa vina nea Nicu cu protipendada Armatei sa asiste la o demonstratie de "forta" dar dupa vizionare gen Opruta (loct.pt.zbor al Aviatiei Militare) si-a pus mana in cap si a spus suntem o aviati inarmata cu prastii... Șter

miercuri, 5 mai 2021

Începe cel mai mare exerciţiu militar din România. 15.000 de militari participă la DACIA 21 LIVEX DefenseRomania Team / 04 mai 2021 / 19:32 Aproximativ 15.000 de militari, dintre care 10.000 români și 5.000 din 17 națiuni aliate și partenere vor participa, începând de marți, 4 mai și până la jumătatea lunii iunie, în 16 poligoane și alte facilități militare din România, în cadrul celei mai complexe activități de instruire de la declanșarea pandemiei COVID-19, seria de exerciții DACIA 21 LIVEX condusă de Comandamentul Forțelor Întrunite din Statul Major al Apărării. DACIA 21 LIVEX integrează secvențe de pregătire a unor forțe românești, aliate și partenere, în context NATO și al parteneriatului strategic româno-american, pentru executarea unei operații de apărare, în condițiile unor scenarii care presupun acțiuni de luptă de intensitate ridicată, potrivit unui comunicat al MApN. Exercițiile din cadrul DACIA 21 LIVEX au ca scop consolidarea posturii de apărare și descurajare naționale și aliate și confirmă capacitatea Armatei României de a-și angaja capabilitățile în operații defensive, precum și disponibilitatea permanentă a structurilor Alianței și a partenerului strategic american de a disloca rapid în țara noastră efective credibile pentru realizarea apărării în fața oricărui agresor. De asemenea, pe timpul exercițiilor va fi verificat modul de realizare a sprijinului acordat de țara noastră pentru trupele și echipamentele tehnice de luptă care tranzitează teritoriul național. Activitățile de instruire planificate cuprind deplasări și exerciții tactice cu și fără trageri de luptă, trageri cu bombe de aviație, parașutări, forțări ale cursurilor de apă, comunicații criptate, coordonare a tranzitului prin puncte aeriene, navale și terestre de trecere a frontierei, precum și activități cu specific medical. Totodată, seria de exerciții DACIA 21 LIVEX asigură cadrul multinațional de probare a capacității de integrare a comenzii la nivel operativ de către Comandamentul Forțelor Întrunite. Seria de exerciții reprezintă un vârf al pregătirii profesionale care a cuprins etape de planificare și organizare demarate cu un an înaintea fazelor de execuție operațională derulate în prezent. Exercițiile sunt precedate de etapa de afluire, în cursul lunii mai, a forțelor în zonele de antrenament, urmate de faza defluirii, din luna iunie. Pe parcursul lunii mai sunt planificate deplasări de efective și echipamente pe căile de comunicații rutiere, navale și aeriene din țară. Starea de sănătate a trupelor este prioritatea conducerii Armatei României, iar măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, în interiorul sau în afara sistemului militar, au făcut parte din elementele-cheie avute în vedere pe timpul planificării exercițiilor. Astfel, militarii vor purta măști sanitare, vor păstra distanța fizică și vor intra în cicluri rotaționale de executare a misiunilor. Totodată, structurile participante au planificate cursuri de acțiune și locații de carantinare pentru eventualitatea apariției coronavirusului în rândul personalului participant. Statele participante cu efective și tehnică de luptă pentru instruire la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX sunt Albania, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Letonia, Marea Britanie, Moldova, Muntenegru, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, SUA, Turcia și Ungaria. Principalele poligoane de desfășurare a seriei de exerciții DACIA 21 LIVEX vor fi Centrul Național de Instruire Întrunită din localitatea Cincu, județul Brașov, Centrele Secundare de Instruire pentru Luptă din localitățile Smârdan, județul Galați și Babadag, județul Tulcea, Poligonul de tragere sol-aer Capu Midia din județul Constanța, Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic din localitatea Boboc, județul Buzău. Totodată, evenimente de instruire din cadrul DACIA 21 LIVEX se vor derula și în facilități de instruire din Târgu Mureș, Bogata, Brădet, Grohotiș, Gropeni și Frecăței.

marți, 4 mai 2021

Un contingent al forțelor speciale americane, din toate cele trei structuri de forță, a ajuns în România. Începe Trojan Footprint 21" DefenseRomania Team / 04 mai 2021 / 13:48 România găzduieşte, de luni, un contingent integrat de forţe militare aparţinând Forţelor Terestre, Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale pentru operaţiuni speciale ale Statelor Unite, în cadrul primului exerciţiu dedicat forţelor pentru operaţiuni speciale (SOF), "Trojan Footprint 21", organizat de Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale în Europa (SOCEUR), în vederea antrenării şi a consolidării interoperabilităţii. La exerciţiile comune, combinate, desfăşurate în zonele de antrenament din România şi din Europa, vor participa aliaţi şi parteneri NATO: Bulgaria, Germania, Georgia, Muntenegru, Macedonia de Nord, Spania, Ucraina şi Marea Britanie, arată un comunicat transmis de Ambasada SUA la Bucureşti. "Deşi exerciţiul este axat pe îmbunătăţirea capacităţii forţelor pentru operaţiuni speciale de a contracara o multitudine de ameninţări, acesta sporeşte nivelul de integrare cu forţele convenţionale şi sporeşte interoperabilitatea cu aliaţii NATO şi cu partenerii noştri europeni. Şi, cel mai important, exerciţiul 'Trojan Footprint' consolidează nivelul de pregătire militară, cultivă încrederea şi dezvoltă relaţii durabile care promovează pacea şi stabilitatea în întreaga Europă", declară colonelul Marc V. LaRoche, Comandantul adjunct al SOCEUR, citat de Agerpres, potrivit unui comunicat al SOCEUR. Exerciţiul coordonat de SOCEUR va oferi acestor unităţi ocazia de a testa şi demonstra tactici, tehnici şi proceduri de tip "multi-domain". Operaţiunile de tip "all-domain" implică seturile de competenţe profesionale caracteristice militarilor din forţele aeriene, terestre şi navale, care trebuie să execute o misiune complexă, de creştere a letalităţii şi a nivelului de pregătire a acestor forţe din regiunea Mării Negre. "Acest exerciţiu va permite aliaţilor NATO şi altor parteneri regionali să continue să construiască şi să consolideze relaţiile în cadrul acestui antrenament comun, combinat, în Europa şi să stabilească o viziune comună pentru misiunile de luptă şi de menţinere a păcii, din străinătate", precizează sursa citată.

sâmbătă, 1 mai 2021

DUPA ZIUA INFANTERIEI...MERGE UN CURCAN!! Problema de metafizica------------------sau cum se transforma hotii de struguri acri, in hoti de curcani dolofani--------------------------------------------------By Cezar! Anumite postari de pe internet , au trezit in mine nostalgia anilor cand copil fiind, traiam ,,adevarata viata de la tara" intr-un satuc uitat de lume......... Eram deci , cam prin clasa a-VIII- a. Satul , frumos asezat la poalele unor dealuri impadurite , era intr-o perioada fasta , ca sa zic asa !! Ii rupeau cu munca la colectiva ! Totusi , oamenii fiind in puteri si usor entuziasmati , nu simteau greul . Se pare ca era o perioada mai destinsa , in care locuitorii comunei , aveau parte si de unele bucurii,, particulare""!! Cardinal Una dintre acestea , era facutul tuicii , din prunele si alte fructe , stranse de prin gradinile personale. Activitatea se desfasura oarecum sub control , in sensul ca nu producea fiecare pe unde dorea ! La mine in gospodaria parinteasca era un cazan autorizat. In marinimia mai marilor din judet si comuna , s-au aprobat inca doua cazane , care sa functioneze la mine acasa , sub supravegherea parintilor. Era asa zisa ,Baterie de cazane"- de care al meu tata , veteran de razboi , ranit la Cotul Donului , era tare mandru! Este de la sine inteles ca la mine in curte si prin imprejurimi , atunci cand incepea productia , era mai ceva ca-n gara ! Zi si noapte !! Pentru noi copiii , era o atmosfera tare placuta ! Noaptea mai ales , cand stateam la focuri . Mai coceam pe jar cate un porumb , un peste sau raci si cascam gura la cei mai in varsta care ,...bineinteles , toti erau binedispusi si foarte , foarte veseli! Eu aveam mai multi prieteni. Dintre acestia , unul Mitica , imi era mai apropiat. Dintr-o familie saracuta , statea mai mult cu mine decat pe la el pe acasa..Dormeam impreuna in podul de langa fanarie . Cu acesta impartaseam toate bucuriile si toate necazurile! Cu el planificam si executam , cele mai nastrusnice aventuri. El era depozitarul tuturor secretelor , unele de importanta deosebita! Maica-mea , foarte severa in fapt , aproba aceasta prietenie , cu atat mai mult cu cat Mitica , ma ajuta mai tot timpul sa-mi rezolv sarcinile primite ..si nu erau putine.! Seara , cand intunericul punea stapanire peste sat si doar focurile de la cazane aruncau limbi rosii de lumina peste zidurile caselor , ca niste balauri ce se luau la tranta , noi urcam in mod demonstrativ - sa ne vada mama - pe scara in pod , la culcare. Asteptam putin sa se lase linistea si apoi, pe partea cealalta a grajdiului , unde aveam aranjata o iesire ce dadea fix peste o gramada de paie , nbalegar si alte resturi , cu o franghie , coboram in rapel(nu stiam atunci ca asa se zice) si... dusi eram! !! Functie de ce aveam in program , bateam satul in sus si in jos.Mama , era conviinsa ca nazdravanii ei copi , dorm linistiti , in pod- in fa Uite asa intr-o seara , mai spre sfarsitul verii , cand strugurii incepeau sa se parguiasca , conform programului bine stabilit , eu si Mitica trebuia sa facem o vizita la gradina unui vecin ! Observasem noi cu alta ocazie ca vecinul avea in gradina , aproape sub geam , cativa busteni de vie mai deosebita. Noi ii ziceam- altoita .Cum era si normal , trebuia musai , ca subsemnatii sa vedem si sa incercam - gustam , calitatea strugurilor! Dupa tipicul deja cunoscut , facem un pic de demonstratie - sa vada toata lumea cum noi copii cuminti si obositi de munca de peste zi , urcam in pod la culcare.!!! Urcam , dar nu stam prea mult. Aveam ceva in program si venise vremea sa bifam activitatea. Coboram in rapel pe gramada de balegar si paie, punem cate o toala inchisa la culoare pe noi(eram atenti la detalii) si ne indreptam pe trasee numai de noi stiute ,catre obiectiv. La cateva case departare , era obiectivul nostru.! Ajungem fara nicio problema. Deja satul dormea adanc si linistea era stapana , deopotriva cu intunericul de zmoala!. Doar un vanticel ratacit in noapte , facea sa se miste, intr-o adiere lina ,varfurile plopilor inalti ce strajuiau raul. Discret , parca in surdina , susura apa raului ce alerga peste niste pietre mai mari. Din cand in cand , cate o pasare de noapte trecea filfaind sinistru! Luna dormea si ea , ascunsa dupa un nor. Arareori , mai trimetea cate o geana de lumina peste satul disparut in bezna!! Ne furisam (infiltram se zice in militarie) printr-o mica tarla cu porumb inalt care ducea aproape pana la obiectivul nostru. . Ajungem pas ,pas si....surpriza! .Stapanul zonei , inca nu adormise. Cu o lanterna(periculoasa scula) verifica ceva pe la cotetele cu gaini. Nu-i bai, zicem noi. Ne retragem strategic cativa pasi mai in spate si una cu pamantul intram in program de urmarire si asteptare(stand by) Trece timpul , omul termina de numarat , asigurat orataniile si intra in casa. Noi , cu meseria in sange , stabilim doar prin semne(ghionturi) ca asteptam pana stinge lumina si apoi, inca un pic .... Cum stam asa cu ochii holbati pe lampa omului , numai ce auzim ceva miscare si un marait de caine , peste gard la celalalt vecin! - Cutu,cutu hai javra mica sa vedem a picat ceva in laturi - auzim o voce care , clar- vorbea cu un catel! Intre vecini , era un gard despartitor , din asta mai saracacios:2-3 fire de sarma ghimpata si impletit cu maracinis. Fiind aproape de padure , vecinul punea capcane (laturi) si mai prindea cate o jivina (vulpe,jder,iepure) .Ei bine, sistemul nostru de cercetare - informare , a dat gres.Nu stiam de obiceiurile lui nea Gheorghe de asi verifica , impreuna cu javra , la asa ore tarzii - capcanele! Constienti de dezastul care putea sa urmeze , deja intrasem o palma in pamantul nisipos!! Nu cred ca mai respiram , sau oricum , foarte rar si pe rand, sa nu facem zgomot! - Cutu , cutu,hai vino-zice nea Gheorghe. Uite al dracului , aici nu-i nimic-raporta el , catelului.Mai verifica , mai raporteaza si se tot apropie in mod primejdios de noi !! -Mrrrrrrr - zice javra si incepe sa se foiasca. Ne luase deja mirosul , ne descoperise !!!! -Cutu , cutu , ce-i ma? A dat ceva? Se apropie si mai mult...! Javra ,deja se pusese pe un latrat salbatec , ca la lup!. Nea Gheorghe , verifica si urmatoarea capcana si ..nimic. Javra dracului , latra sa moara! Trece prin gardul de maracini , se posteaza la 3-4 palme de capetele noastre si latra frate de rasuna valea.! Nea Gheorghe , convins ca-i ceva vanat ranit dincolo de gard , isi face curaj si incaleca maracinii din gard sa treaca pentru a verifica. Noi , la 2-3 pasi cu javra disperata langa cap! Cand am vazut ca nea Gheorghe incaleca gardul , ne-am zis- la trei , am zburat, in directii diferite. Urma sa ne vedem la baza.. Vorbeam prin semne desigur , adica prin ghionturi. Nea Gheorghe deja era calare pe gardul din sarma ghimpata si maracini. Il imboldesc pe Mitica cu degetul.-.unu,doi ,trei....si decolam mai frate cu ..postcombustia aprinsa - cum ar zice Tigrii-2 sau Puiac aviatorii de inalta clasa..!! Mai reusim doar sa-l auzim pe saracul om cum trage un ragnet de spaima , asemenea unui bivol injunghiat si se prabuseste gramada peste gardul maracinos. Isi revine insa destul repede si incepe sa incurajeze javra , care se tinea de urmele noastre! -Pe ei , pe ei mananca-i ...... dumnezeii mami lor de banditi............ Javra dupa noi., cand la picioarele unuia , cand la celalalt. Cu dintisorii ei micuti , nu facea nici-o paguba.! Ne deconspira insa traseul si nu era bine deloc!. Cum cu retragerea strategica , stateam foarte bine , ii soptesc lu Mitica: - Trecem raul si scapam de potaie! Executia ca la carte si javra pacatoasa ramane pe malul apei schelalaind. Nu era loc si timp de bucurie sau odihna .Trebuia sa ajungem la locul de statie , adica in pod , pana nu se dadea alarma in sat. Continuam deci deplasarea superrapida n, facem o urcare pe coarda si in culcus ,in pod - liniste deplina.! A doua zi pe seara , vine nea Gherghe pe la cazan si dupa ce gusta 1-2 pahare , incepe sa se vaite.... - M-au calcat hotii ieri noapte! Au venit sa-mi fure curcanii.....!!! -Doamne fereste , se cruceste o femeie care facea tuica la cazan!!dada Marioara ,dada Marioara , vina repede sa auzi minune - o cheama pe mama! Eu si Mitica bineinteles cu gura cascata , sa nu scapam nimic.... -Bai fratilor , zice nea Ghiorghe - pe la mijlocul noptii , doua matahale ,gata ,gata sa-mi ia curcanii!! Noroc ca i-a simtit cainele si am iesit cu toporul la ei. I-am gonit cu cainele,pana i-am trecut apa. Au fugit in directia satului vecin(v-am spus de strategie - nu?) Cred ca aia ..ai lu....trebuie sa fi fost. Baaa-- ii omoram daca-i prindeam! Femeile: - Doamne fereste Gheorghe, da nu ti-a fost frica?! - NUUU,pai cu cainele langa mine, ii omoram de-i prindeam!! Au mai trecut anii si mama tot mai tinea minte.- Sa inchizi bine curcile,ca lu Gheorghe era sa i le fure banditii.!! Cum intr-o seara(deja aveam in dotare stelute si nu mai era pericol de cotonogeala)- eram mai bine dispus si ii zic : - L-au calcat hotii pe naiba! Eram eu si cu Mitica , la strugurii lui tanti LENA!! Mama, isi face cruce de doua ori si zice in stilul ei caracteristic: - Nenorociti de copii! Daca va prindea Gheorghe ? Va omora cu zile.......iar pe noi ,ne faceati de rasul satului!! Publicat de CEZAR la vineri, august 19, 2011 Reacții: Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest0

vineri, 30 aprilie 2021

DE ZIUA INFANTERIEI !! Petre Padina 2h · Distribuit pentru: Public Atunci , mi-am blestemat zilele - atunci , am blestemat armata ! (editie revazuta ) Ne apropiam cu pasi repezi de sfarsitul anului trei ! Ne simteam pregatiti , cu pieptul de arama ! In piept , cu inima cat lopata lu'Stalin (inima lu Stali) ! Ne simteam ofiteri ! Mai aveam de trecut insa , cateva hopuri . Dar nu conta pentru noi . Nimeni si nimic nu ne statea in cale ! Finalizam pregatirea , in tabara de instructie Daia. Un loc pitoresc si bine mobilat , pentru nevoile noastre , in acea perioada . Daca ar fi sa amintesc numai pista cu obstacole . Mult mai bine dotata si mai sofisticata decat ce vad acum pe la televizor .( unde se instruiesc asa numitele trupe speciale). Nu serveam masa de pranz , pana nu faceam ,,o trecere" ! Ne distram !. Spargeam baremele stabilite in carti ! Faceam intre noi concursuri , puneam pariuri. Ne distram pur si simplu ! Aveam cu noi tancuri , reale . Acestea participau la pregatire. Urcam si coboram de pe un T-55 aflat in miscare desigur , mai ceva , cum urca jmecherii , treptele discotecii , in ritm de Hip -Hop . Ne distram ! Poate chiar mai bine ! Se mai intampla sa pice cate o ploaie . Atunci , era un pic mai dificil. Era nevoie de mai multa concentrare , caci totul aluneca . Pentru ca sa fie si mai distractiv ,senila tancului , obisnuia sa mai arunce - a dracului , cate o lopata ,doua . trei de namol. Daca o primeai in piept si nu chiar in fata , puteai considera ca , acolo sus , cineva te protejeaza.! Se anunta activitate ,,importanta": Trageri de lupta , cu mitralierele de pe TAB. Pentru aceasta , trebuia sa ne deplasam in mars - pe jos , pana la Avrig . Aproximativ 40 Km , daca mai retin bine ! Plecam pe inserate , dotati ca un pom de Craciun ! Trecem peste vai si peste dealuri , asa cum ii sade bine militarului. Ajungem dis de dimineata. Putina odihna , dupa care incepem tragerile. Incheim activitatea , pregatim echipamentul pentru deplasare si drumul inapoi spre tabara Daia... Mai aveam de batut cu pasul , pe timp de noape , cam zece - cinsprezece km . Vremea dadea semne de schimbare , inca de cu seara. Acum , se porneste o ploaie torentiala , ploaie ce avea sa ne insoteasca pana la ajungerea in tabara !. Facuti fleasca , cu o greutate cel putin dubla in spate , pe un intuneric ca de zmoala , ajungem insfarsit la locul cel mai dorit -baraca unde eram cazati ! Aruncam pur si simplu echipamentul de pe noi . Totul era ud si inoroiat . Armele se amestecau cu bocancii si celelalte . In intunericul de nepatruns , totul este aruncat la intamplare ! Mai injurand , mai chicotind , reusim sa ne varam sub paturile ,de bine de rau , uscate. Facuti covrig , incepem intr-o liniste desavarsita , programul de dardaiala - controlata , pentru a ne mai incalzi. Incet , incet atipim ! Sa tot fi fost ora 02-02.30 . O voce puternica si pe care nu o puteam confunda: COMPANIA..x...ALARMAAAA!!!! Liniste deplina . Toti speram ca nu poate sa fie vorba de noi ! Nu putea fi vorba de noi ! Si totusi......?? Comandantul , realizand ca este foarte posibil sa se confrunte cu o mica ..razmerita(insubordonare) la lumina chioara a unei lanterne , incepe sa strige pe nume , pe cei care erau desemnati sa conduca plutoanele ! - Elev plutonier Popescu - la mine ! Si tot asa pana cand ii strange pe toti. Ceilalti stateam ca popandaii sub paturi , sperand sa se intample o minune si sa renunte! Ti-ai gasit......Sefii nostri directi , primesc misiunea si termenul limita in care trebuie sa fim echipati si gata de actiune (lupta) Acestia fiind trup din trupul nostru,altfel puneau problema si altfel discutau: - Baaaai , va ia mama dracului ! Va credeti la manastirea de maici , sau la scoala de asistente medicale ??!! Avem zece minute , pentru a fi echipati si gata de deplasare ! Miscaaa...... La o asemenea veste , spiritul de militar instruit ce salasuia in inima si cugetul fiecaruia , nu putea sa nu reactioneze !! Orbecaind prin intunericul de nepatruns , tragem pe noi toalele ce musteau de apa si erau mai grele datorita namolului colectionat pe drum . Bocancii parca erau niste troace flescaite si pline pe jumatate , cu un lichid nedefinit. Sa tot fii trecut 2-3 minute iar noi deja , printre injuraturi si blesteme , ne intram in pasa obisnuita Striga cate unul ; -Baaaa cine are un veston in plus ca eu nu-l gasesc..... - Ia de aici- se auzea un binevoitor amabil din cealalta parte..............si pleosc o ranita flescaita si plina de apa !! - Nu eu ti-am cerut nenorocitule........nu ti-ar mai da ..........-raspundea altul care primise cadoul fara sa-l solicite !!! Trec cele zece minute ! Cu greu reusim sa ne echipam , care cum si suntem gata sa primim misiunea de lupta ! Comandantul , cu un ton grav , ne informeaza ca , in contextul general al actiunilor bla,bla....... un nenorocit de desant aerian de valoare pluton , a debarcat pe dealul x si s- a consolidat la teren urmand sa....bla bla! Noi trebuia sa ne deplasam in mars fortat , aproximativ 8km si sa-i dam peste bot. Se distribuie munitia de manevra , cateva petarde care sa imite artileria ,se mai fac unele precizari si ..pornim Dealul cu pricina , ne era foarte cunoscut. Pe el salasuia o stana . Obisnuiam sa mai facem cate o vizita si mai realizam mici trocuri cu ciobanii. Dadeam o conserva , doua ,o sicluta cu cata alcool si plecam cu cas, lapte etc. Determinarea de a nimici inamicul care pusese stapanire pe stana , era deci maxima.! Ne-am gandit ca ar fii bine sa-i introducem si pe ciobani in atmosfera tactica ! Drept urmare , ne deplasam in liniste deplina ,pana cand incep cainii sa dea semne de ..apropierea lupului ! Ploaia , dupa cum am spus , continua cu fulgeraturi sinistre ce brazdau cerul care parea ca sta sa cada pe pamant ! Ne desfasuram , alergand in noapte ca niste naluci intunecate !. La un semnal , aruncam cu petarde cat mai aproape de stana si deschidem focul din toate partile !! Cainii inebuniti , dau gramada peste ciobanii care , in izmene si cu parul in mana , iesisera sa ne tina piept ! Oile rup gardul subred si cu magarul in frunte - care ragea cumplit - incep o repliere,, controlata", pe culmea dealului !! .Striga un cioban mai curajos- -Noa - ba nebunilor , care sunteti ba in mijlocul noptii.....tulai doamne..?. -Noi suntem bade - ,,am venit sa va eliberam ".....!!?? -Da de cine , oameni buni , ca nu-i nima pe aici ? -Apoi, asa ne-au spus sefii , ca v-a ocupat inamicul....!! -Tulai doame , oameni cu carte si asa mincinosi !! Mergeti ba copchi si va culcati , ca nici dracu nu-i pe dealurile astea..... -Bine bade , om merge daca zici matale..... Am luat de bune ce ne-a spus ciobanul. Ne-am regrupat si am pornit iarasi spre locul .....pentru noi.. locul fagaduintei ! Tabara Daia ! Am aflat cateva zile mai tarziu ca , in acea noapte am trecut cu totii un important test psihologic!! Probabil ca asa o fi fost!!!