Google Website Translator Gadget

miercuri, 11 noiembrie 2020

 

Adina Alberts prezintă schema de tratament pentru pacienții cu forme ușoare de COVID-19

„Marea majoritate a medicilor de familie sunt de acord cu această schemă de tratament:

1. Azitromicina cp de 500 mg, 1cp/ zi, 5-7 zile.

2. Paracetamol cp de 500 mg, 1cp la 8 ore, în caz de febră sau dureri, 14 zile.

3. Aspenter, cp de 75 mg, 1 cp pe zi, 14 zile.

4. Medrol cp 4 mg, 1 cp /zi timp de 2 zile, apoi 2 cp/zi încă 2 zile, apoi câte 3 cp/zi până la 10 zile, la ora 10 dimineața.

5. Protecție gastrică. Sunt multe variante. De exemplu: Omeran cp 20 mg, 1 cp la 12 ore, 14 zile.

6. Vitamine C 2 g/zi, 14 zile

7. Vitamina D 1000 UI/ zi, 14 zile.

8. Zinc cp 25 mg, 2 cp/zi, 14 zile.

9. Probiotice. Sunt multe variante. De exemplu: Linex forte cp 60 mg, 1-2 cp pe zi, 14 zile.

10. Antitusive. Sunt multe variante. De exemplu: BronhoKlir, 5 ml de 3 ori/zi, cât persistă tusea.

11. Septosol cu albastru de metilen pentru igiena orofaringiană, 1-3 cp/zi, 14 zile

12. DIETA HIPOSODATĂ cât timp durează administrarea preparatelor cortizonice. ( Medrol, Dexametazona)

Preparate de genul suplimentelor alimentare precum Quercitină, Echinaceea, Cătină, Extract de coacăz negru, Propolis, Coenzima Q10, etc, sunt binevenite în aceste vremuri. E bine să le aveți în casă și să vi le administrați și preventiv. Pe rând.

Rog medicii de familie care văd această postare, să ne semnalizeze modificări și/sau completări la schema de tratament de mai sus, dacă acest lucru se impune. Mulțumesc anticipat!”, a fost mesajul medicului Adina Alberts.

marți, 10 noiembrie 2020

 


De ce este bine că Trump a pierdut alegerile. Nu ridicaţi prea sus ştacheta aşteptărilor pentru mandatul lui Biden!

Valentin Naumescu
PREȘEDINTE ICDE
Valentin Naumescu este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Este expert independent și evaluator al Comisiei Europene în domeniul relații internaționale din 2015 și coordonatorul programului de master în Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor de la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj. Valentin Naumescu a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) și consul general al României la Toronto (2008-2012).

S-a încheiat. Se ştie numele celui de-al 46-lea preşedinte al SUA. Este un moment plin de emoţie şi tensiune, cu impact asupra viitorului Statelor Unite, Europei și ordinii mondiale. Vor fi proteste şi posibil chiar violenţe în weekend şi un lung şir de procese inutile în perioada următoare, care nu vor schimba însă rezultatul clar al scrutinului.

Mulţi autori au ceva de spus în zilele acestea, aşa că nu vă reţin mult atenţia. Vă prezint succint consideraţiile mele postelectorale, în 15 puncte:

1 . Înfrângerea lui Trump a fost previzibilă și anticipată de câteva luni. Singurii care nu au realizat că se apropie au fost fanii lui înverșunați, care erau convinşi că a-l considera pe Trump perdant înseamnă să fii neapărat suporterul lui Biden sau cine știe ce neo-marxist subsversiv. Nu puteau concepe, așa cum nu concep nici progresiștii radicali, la fel de obtuzi ideologic, că mai există pe lumea asta și moderați non-partizani care nu înghit exagerările, stridențele, dezbinarea şi scandalurile permanente, radicalizările și ultrasimplificările.

Am prevăzut şi afirmat de mai multe ori, în articole și intervenții publice, că „Trump va pierde alegerile”[1]în principal din cauza atitudinii grobiene, respingătoare, care i-a însoţit cei patru ani de mandat, pe plan intern şi pe plan extern, un mandat în care a divizat, a șocat, a jignit, a umilit, a polarizat, a ruinat relația transatlantică şi a produs peste tot ostilitate şi rivalitate, și care se termină, iată, în justiţie, printr-un spectacol jalnic și nedemn de președintele Statelor Unite ale Americii.

În acelaşi timp, am afirmat că nu se va putea spune că alegerile au fost câştigate de Biden, un politician de cursă (mult prea) lungă, care nu a trezit nicio pasiune – nici măcar printre democraţi- şi ale cărui niveluri de erodare (78 de ani, drame familiale etc.) şi epuizare pe toate planurile, respectiv probleme de credibilitate, sunt cunoscute. Schimbarea la Casa Albă era însă, chiar şi în aceste condiţii, necesară;

2 . Sondajele de opinie s-au confirmat de data aceasta aproape în totalitate, lucru pe care l-am anticipat şi explicit în preziua alegerilor, când s-a anunțat oficial că 100 de milioane de americani au votat anticipat, fiind destul de clar care opţiune politică s-a îndreptat masiv spre urne, cu nerăbdare, în comparaţie cu 2016.

La rate înalte de participare la vot, sondajele de opinie făcute corect nu dau de obicei greş. Toate sondajele arătau că Biden va fi înaintea lui Trump cu 4-5 milioane de voturi populare şi că va întoarce statele-cheie Michigan, Wisconsin şi Pennsylvania (46 de electori), luate „la mustaţă” de Trump în 2016;

3 . În esenţă, deşi poate suna surprinzător, America se află în acelaşi tablou electoral din 2016 (nu s-a schimbat nimic semnificativ în opţiunile americanilor), pentru că şi atunci Donald Trump a pierdut zdrobitor votul cetăţenilor, la o diferență de trei milioane (acum l-a pierdut la o diferenţă de patru milioane sau mai mult, după vom vedea la înregistrarea ultimului vot), doar că norocul care i-a surâs atunci în câteva state-cheie, pe care le-a câştigat la limita limitei, cu diferențe în jur de 1% sau chiar sub 1%, s-a întors acum de partea democraților.

Practic, exact aceleași state (Michigan, Wisconsin, Pennsylvania), pe care Trump le-a smuls in extremis, în 2016, din „blue wall”, s-au întors la democrați, cu diferențe la fel de mici de voturi, care devin însă decisive în mult prea strâmbul sistem electoral prezidenţial din SUA. Societatea americană rămâne însă, în esență, la fel de dezbinată și de polarizată și după aceste alegeri.

A fost îndepărtat un măscărici de la butoane, dar problemele de fond au rămas, iar „bătrânul Joe” este departe de a avea profilul necesar pentru a reseta şi reinventa America în secolul XXI;

4 . Contestarea rezultatului alegerilor, un scenariu pe care Trump și-l pregătise demult, fiind atât de arogant încât nu s-a putut abține să nu îl dezvăluie public cu o lună în urmă, nu va schimba cu nimic situația. Ea nu face decât să îl decredibilizeze și mai mult pe Donald Trump.

Curtea Supremă nu va da foc Americii şi nu va nega evidenţa voturilor, urmând doar să constate că Trump a pierdut alegerile. Președintele SUA nu ar fi trebuit să se lamenteze cu ipocrizie și să pretindă că alegerile în democrația americană sunt furate. Contestarea inutilă nu face decât să mai arunce o ultimă doză de confuzie, dezbinare și ură în societatea din a cărei polarizare și-a hrănit succesul politic egoist şi trecător;

5 . Nici Trump, nici Biden nu trebuiau să fie candidaţii acestor alegeri prezidenţiale de la începutul deceniului 3, fiind foarte departe amândoi de profilul proaspăt, credibil şi creativ al unui lider capabil să inspire America şi lumea şi să dea Occidentului un proiect convingător pentru secolul XXI.

Eşecul partidelor istorice americane de a furniza candidaţi convingători, din categoria adulţilor de vârstă medie (45-65 de ani) şi eventual din mediile profesionale active, are cauze profunde care fac necesară o regândire a mecanismelor de selecţie în politică şi a rolului banilor în desemnarea candidaţilor. Gerontocraţia politicii americane face foarte mult rău democraţiei;

6 . O să vi se pară surprinzător ce spun acum. Ceea ce pare punctul forte al democraţiei americane, foarte apreciat de populişti inclusiv în Europa, adică alegerile primare fac mai mult rău decât bine.

Alegerile primare din SUA elimină exact candidaţii tineri, moderaţi, competenţi, dar fără notorietate naţională şi fără susţinere financiară şi îi promovează la sfârşit pe cei bătrâni, cu mulţi bani şi cu notorietate naţională obţinută din circumstanţe anterioare.

Aşa se face că în alegerile primare din 2016 şi 2020 candidaţii democraţi şi republicani cei mai buni (şi nu au fost puţini, în ambele partide) au fost eliminaţi, iar la final rămâi cu Trump, care şi-a câştigat notorietatea naţională dintr-un show de televiziune, şi cu Biden, care este cunoscut de întreaga naţiune pentru că a fost luat pe tichet, ca vicepreşedinte, de Obama, din 2008 până în 2016.

Ar trebui procedat exact invers, aleasă mai întâi valoarea şi competenţa, la nivelul fiecărui partid (de către un consiliu al partidului, care se presupune că îşi cunoaşte îndeaproape membrii pentru competenţele politice reale), iar rolul partidelor exact acesta este, să îşi facă oamenii cunoscuţi la nivelul societăţii, drept candidaţi ai lor.

Sunt convins că un candidat de calitate al Partidului Democrat sau al Partidului Republican, desemnat cu un an înainte, are tot timpul şi resursele partidului la dispoziţie pentru a se face cunoscut la nivel naţional, dacă admitem că, fiind o ţară mare, un congresman mai tânăr, un guvernator sau un primar nu este cunoscut decât în statul lui de pe ţărmul Atlanticului, nu şi pe ţărmul Pacificului, la 5.000 de km distanţă.

Forţând ideea democratică în alegerile primare, partidele pun căruţa înaintea calului, cerându-i viitorului candidat nominalizat la prezidenţiale să fie mai întâi foarte cunoscut şi susţinut financiar cu 300-400 de milioane de dolari, şi apoi vedem dacă nu e cumva nebun sau ramolit.

În opinia mea, nu are rost să chemi zeci de milioane de oameni care nu au o activitate politică zilnică la vot în primaries, practic sute de mii de membri de partid formali care pot fi uşor induşi în eroare de faima sau show-ul unui candidat, plus că efortul financiar necesar este prohibitiv pentru mulţi potenţiali candidaţi tineri, în loc ca cei din conducerea partidului să îşi asume răspunderea desemnării candidatului, aşa cum se face în Europa, şi ulterior să lucreze în comun pentru promovarea imaginii şi programului candidatului desemnat, astfel încât să devină cunoscute la nivel naţional până la data alegerilor. Pentru asta avem partide politice, nu?

Ca să nu mai vorbim de un alt efect negativ al alegerilor primare, crearea faliilor interne în partide din cauza concurenţei agresive şi a urii create între facţiuni, care au făcut, de exemplu, ca susţinătorii lui Bernie Sanders să nu o voteze pe Hillary Clinton în noiembrie 2016;

7 . Avem, aşadar, un paradox. Sistemul politic american are democraţie directă acolo unde ar trebui să fie indirectă (prin reprezentanţi), adică la desemnarea candidaţilor partidelor la alegerile prezidenţiale (am explicat separat de ce alegerile primare nu sunt bune şi sunt doar o capcană populistă în care cad partidele), în schimb, are democraţie indirectă (votul în Colegiul Electoral) acolo unde ar trebui să aibă democraţie directă, adică atunci când naţiunea americană îşi alege preşedintele, între două opţiuni şi programe politice divergente, fiind relativ mai simplu pentru cetăţeanul de rând să se poziţioneze.

Evident, situaţia ar trebui inversată; 

8 . Statele Unite ar putea şi ar trebui să menţină aprinsă în toată lumea, prin imaginea şi discursul liderilor săi şi prin desfăşurarea curentă a politicii interne şi externe, flacăra liberalismului, în adevăratul sens al termenului, cel moderat şi raţional, nu cel pervertit ideologic din ultimele decenii, pe care atât stânga progresistă cât şi dreapta conservatoare vor să şi-l adjudece.

Acest lucru nu pare să se mai întâmple, din nefericire, nici în aceste alegeri prezidenţiale recent încheiate şi nici în ultimii ani, consecinţele iliberalismului (socialist sau conservator) şi polarizării putând fi dramatice în viitorul apropiat;

9 . Este mai mult decât evident, logic şi de bun simţ faptul că SUA au nevoie să îşi reformeze sistemul electoral pentru funcţia de preşedinte şi să renunţe la aberantul Colegiu Electoral. Acest sistem cu „mari electori” reprezenta (poate) o soluţie pentru America dezarticulată de acum 240 de ani şi în care, de pildă, Părinţii Fondatori au considerat că sclavii nu votează, dar se iau în considerare la calcularea ponderii statelor în Camera Reprezentanţilor şi în Colegiul Electoral, un sclav „echivalând” la calcularea reprezentanţilor cu 3/5 dintr-un cetăţean cu drept de vot. Acum, un om înseamnă un vot.

Nu este posibil să aştepţi clarificarea unei diferenţe de câteva mii de voturi dintr-un stat ca să concluzionezi ceea ce o diferenţă de patru milioane de voturi la nivel naţional ţi-a spus deja.

Preşedintele SUA reprezintă naţiunea americană în ansamblul său şi trebuie să fie ales prin vot universal direct, caracterul federal al SUA neavând nicio importanţă la alegerea puterii executive, care este unitară în exerciţiul funcţiei sale.

Marii electori nu fac decât să distorsioneze aritmetica electorală simplă a voturilor cetăţenilor. Pentru a da doar un exemplu, California are 55 de electori la o populaţie de 40 de milioane, iar Alaska sau Vermont au câte 3 electori la o populaţie de vreo 650.000. Împreună, cele două state mici, care au o populaţie însumată de 1,3 milioane, au 6 electori, adică peste 11% din ponderea electorală a Californiei, care este însă de 30 de ori mai populată decât cele două state amintite la un loc!

Distorsionarea voinţei democratice a cetăţenilor americani prin acest sistem caduc poate fi deci enormă. „Democraţie” vine de la demos, altfel sistemul politic s-ar fi numit… „statocraţie”. Dacă tot se vorbeşte de reunificarea naţiunii americane dezbinate, de ce nu încep cu unificarea corpului electoral al naţiunii americane, la alegerile prezidenţiale, trecând la votul universal direct?;

10 . Lumea a confundat suspansul cu echilibrul în aceste alegeri. Alegerile prezidenţiale americane nu au fost deloc echilibrate, dar au avut mult suspans din cauza sistemului electoral bazat pe votul universal indirect, care ne obligă să vedem cine câştigă în câteva state ale federaţiei, care în mod tradiţional au o populaţie împărţită în două segmente ideologice practic egale. De fapt, Trump a pierdut zdrobitor alegerile la nivelul SUA, la peste patru milioane de voturi diferenţă;

11 . Schimbarea lui Trump poate fi benefică pentru puterea SUA, care a pierdut mult în acest mandat din prestigiul şi influenţa globală pe care le aveau cu ani în urmă, existând o şansă pentru calmarea parţială a tensiunilor interne şi refacerea credibilităţii internaţionale. Spun „poate”, pentru că nu ştim sigur dacă acesta va fi cursul evenimentelor, dar ştim cu certitudine că, dacă ar fi rămas Trump, lucrurile ar fi mers din rău în mai rău, cu o polarizare şi o diviziune şi mai adâncă în societatea americană, cu o îndepărtare şi mai vizibilă a aliaţilor europeni, cu o izolare şi mai clară a SUA pe plan internaţional (rar s-a mai văzut ca SUA să nu fie susţinute aproape de nimeni la diferite voturi în cadrul ONU).

Argumentul că economia a mers bine datorită lui Trump este fals. Până la criza pandemiei, economia a mers bine peste tot în lume şi nu datorită preşedinţilor şi premierilor, ci pentru că aşa era ciclul economic global, cu o creştere importantă care începuse de fapt din timpul administraţiei Obama (aproximativ după 2011-2012) şi care durează în general un deceniu, până la declanşarea următoarei crize;

12 . Plecarea lui Trump este benefică şi pentru Europa şi relaţia transatlantică (deci pentru România inclusiv), pentru că dă o şansă reală de salvare a NATO, o alianţă vitală pentru garanţiile de securitate din Europa Centrală.

Cu Trump încă patru ani la Casa Albă, NATO se îndrepta cu paşi siguri spre intrarea într-un con al umbrei şi irelevanţei politico-militare, dacă nu cumva chiar al dezintegării efective, dacă vedem declaraţiile oficialilor francezi care insistă cu „autonomizarea strategică europeană” şi cu ideea că UE nu mai poate avea încredere în SUA.

Probabil că preşedintele Biden ar face foarte bine dacă şi-ar începe activitatea externă cu un turneu european în primăvara lui 2021 şi cu normalizarea relaţiilor cu UE. Totuşi, situaţia nu va mai reveni integral la ceea ce a fost cândva alianţa strategică America-Europa în timpul Războiului Rece, decât în cazul dramatic al unei confruntări a Occidentului cu o mare putere orientală;

13 . Înfrângerea lui Trump este pozitivă şi pentru ordinea liberală globală, fiindcă dă o şansă redescoperirii multilateralismului şi tratatelor globale, colaborării internaţionale în spiritul valorilor democraţiei liberale şi dreptului internaţional, principii şi valori pe care preşedintele Biden le poate resuscita, cel puţin parţial, după mandatul disruptiv al lui Trump;

14 . Va exista o moştenire politică a lui Trump şi după plecarea năbădăiosului Donald de la Casa Albă, o reminiscenţă de „trumpism” inevitabil în politica americană, în sensul că ideile şi abordările lui simpliste, combative, protecţioniste şi tranzacţionaliste şi-ar putea prelungi umbra peste America şi peste lume, zeci de ani de acum înainte, iar legătura SUA-UE va fi greu de reparat în totalitate;

15 . Să nu ridicăm prea sus ştacheta aşteptărilor pentru mandatul preşedintelui Biden, care a ajuns preşedinte doar pentru că predecesorul lui a pierdut alegerile, nu pentru că le-ar fi câştigat el! Inclusiv nominalizarea în Partidul Democrat nu a obţinut-o pentru că cineva l-ar fi plăcut cu adevărat, ci pentru că sistemul alegerilor primare i-a eliminat pe rând pe ceilalţi.

Da, americanii au dorit plecarea lui Trump. Partidul Democrat ar fi trebuit însă să vină cu un alt tip de candidat. Nu ştim în acest moment dacă Joe Biden, al 46-lea preşedinte al SUA, va putea duce în bune condiţii mandatul său până la capăt, adică până pe 20 ianuarie 2025, când va avea 82 de ani trecuţi.

S-ar putea ca mandatul lui Biden să îi nemulţumească pe toţi, şi pe republicani, şi pe democraţi. S-ar putea să fie incomplet. După cum, teoretic, ar putea decurge totul normal. Dar acest eşec amar al partidelor politice de a propune societăţii americane candidaţi credibili şi în deplinătatea capacităţilor, care să nu producă impresia dezolantă de decrepitudine, este şi o provocare la creativitate a noii generaţii, de reinventare a politicii, democraţiei şi partidelor în anii care urmează.

[1]https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/alegerile-prezidentiale-americane-nu-vor-fi-castigate-ci-pierdute-asta-inseamna-ca-problemele-americii-si-ale-lumii-vor-continua

miercuri, 4 noiembrie 2020

 Hopaaa..doar ce cheltuiram banii si iata ca si apare adevaratul ..amfibiu.....PIRANYA  NU-I AMVIBIU si ARE O SILUETA CA TE INVITA SA_L PALESTI !!!------------------------------------------------



BAE Systems şi-a prezentat noul vehiculul de luptă amfibiu

S.I. Catalin / 03 noi 2020 / 17:24

Potrivit unei imagini publicate pe contul de Twitter al BAE Systems, pe 29 octombrie 2020, compania şi-a prezentat unul dintre cele mai noi produse realizate, un transport blindat amfibiu care ar trebui să serveaască US Marine Corps. Din imagine reiese că vehiculul de luptă amfibiu (ACV) al companiei BAE Systems vine echipat cu o turelă cu tun de 30 mm, precum și cu un sistem anti-dronă, o armă antitanc și un lansator de rachete.

Noul vehiculul de luptă amfibiu (ACV), produs de compania BAE Systems pentru a servi US Marine Corps, este echipat cu o turelă MCT-30 acționată de la distanță – proiectată de compania Kongsberg. În mai 2020, s-a anunțat că Kongsberg Defense & Aerospace AS (KONGSBERG) a fost selectat de BAE Systems pentru proiectarea și fabricarea unei turele care să dispună de un tun de calibru mediu şi care să poată fi controlată de  la distanță, pentru a putea fi integrată pe noul vehiculul de luptă amfibiu.

Kongsberg MCT-30 este, de asemenea, montată şi pe familia de vehicule de luptă blindate Stryker Dragoon ale armatei SUA, care este înarmată cu un tun Mk.44 Bushmaster II de 30 mm. Acest tun îi permite operatorului care controlează turela să lovească cu uşurinţă vehicule blindate, aflate pe o rază de 3.000 m.

În imaginea publicată de BAE Systems se poate observa că pe partea stângă a turelei este instalat un sistem antitanc Javelin, în timp ce pe partea dreaptă, turela este echipată cu un sistem de lansatoare a rachete de 70 mm, proiectat și fabricat de compania Arnold Defense. Pe turelă mai este instalat şi o stație de arme acționată de la distanță, înarmată cu o mitralieră de 7,62 mm.

marți, 3 noiembrie 2020

  

  • Forbes: ce puteți afla despre războiul din Nagorno-Karabakh din surse sigure (1)
  • FORBES: CE PUTEȚI AFLA DESPRE RĂZBOIUL DIN NAGORNO-KARABAKH DIN SURSE SIGURE (1)
    •  03-11-2020
    •  
    •  0 Comentarii
    •  
    •  80
    •  
    •  1

    Mesajele din Armenia și Azerbaidjan despre succesele lor în luptele pentru Karabakh sînt prea contradictorii. Ce spun sursele oficiale despre ele? Cîte vehicule militare și drone au fost pierdute de părți? Cîți morți și răniți? Au existat atacuri asupra civililor, au fost comise crime de război? Și ce rol joacă Turcia în acest conflict?

     

    De cînd Azerbaidjanul a lansat o ofensivă împotriva forțelor armene în Nagorno-Karabakh, pe 27 septembrie, ambele părți au publicat pe rețelele sociale un număr imens de fotografii și videoclipuri – mărturii ale luptelor. În mod constant apar imagini cu vehiculele militare care iau foc după o nouă lovitură de dronă și despre modul în care personalul militar dispare brusc sub o ploaie de focuri de artilerie. Fotografiile arată clădiri rezidențiale distruse de rachete uriașe și munți de cadavre ieșite din atacuri mortale în văile înguste. Reporterii care îndrăznesc să viziteze orașele armene și azere între bombardamente împărtășesc imagini de distrugere și povești legate de incredibila suferință umană. O cantitate atît de mare de date înspăimîntătoare poate spune povestea reală a ceea ce se întîmplă în jurul Nagorno-Karabakh. Dar nu uitați că ceea ce intră în obiectivul camerei și apoi apare pe internet este departe de a oferi o imagine completă a ceea ce se întîmplă.

    Iată ce surse deschise și povești ale jurnaliștilor relatează despre schimbările de frontieră din timpul conflictului, despre pierderea vehiculelor militare, numărul morților, pierderea dronelor, atacurile asupra civililor, crimele de război și rolul pe care l-au jucat în acest conflict.

    Forțele terestre din Azerbaidjan au capturat o parte semnificativă a teritoriului

    Actualul război se poartă pentru Nagorno-Karabakh, o regiune din Transcaucaz cu o populație predominant armeană, dar care este considerată formal o parte a teritoriului Azerbaidjanului. După războiul din anii 1990, guvernul armean al Republicii Nagorno-Karabah a controlat această regiune și cîteva regiuni azere adiacente, cu sprijinul Armeniei. Istoria crimelor reciproce atroce și a violențelor etnice care au precedat prăbușirea Uniunii Sovietice a dus la cîteva decenii de lupte la frontieră, precum și la adîncirea ostilității și a neîncrederii între armeni și azerbaidjeni. Nu s-au făcut progrese vizibile în direcția soluționării pașnice a acestui conflict.

    Pînă pe 22 octombrie (ostilitățile s-au reluat pe 27 septembrie a.c. – ed.), forțele azere au recucerit o serie de așezări și înălțimi strategice de la forțele armene pe toată lungimea liniei frontului în Nagorno-Karabakh, inclusiv (pînă de curînd) orașele dens populate Hadrut, Madagiz și Zangelan, precum și multe sate, cum ar fi Fizuli, Dzhabrail și Talish. În timp ce rapoartele privind schimbările teritoriale efectuate de Armenia și Azerbaidjan sînt adesea contradictorii, unele dintre aceste modificări pot fi verificate din imaginile de geolocalizare captate de armata azeră în aceste zone. O analiză din 22 octombrie, a arătat că forțele azere au ocupat aproape 10% din teritoriul Nagorno-Karabakh, care anterior era deținut de forțele armene. Conform unei alte analize, ale cărei rezultate au fost publicate pe 14 octombrie, forțele azere au capturat 2,8% din teritoriul Nagorno-Karabakh. În discursul său din 20 octombrie, liderul Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, a anunțat că scopul său este de a elimina forțele armene din regiune. Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan, care își demonstrase anterior disponibilitatea de a negocia, a declarat ulterior că armenii vor accepta ori victoria, ori înfrîngerea și că opțiunea intermediară nu le va conveni. Forțele armate azere speră că succesele lor în confiscarea teritoriilor vor încălca integritatea liniilor de apărare armene, ceea ce le va permite să avanseze cu viteză mai mare și cu pierderi mai mici. Între timp, trupele armene își întăresc resursele în materie de apărare, deoarece forțele azere, reușind să străpungă un sector al acesteia, se vor confrunta imediat cu o nouă linie de apărare puternică. Această strategie se bazează pe peisajul montan din Nagorno-Karabakh, care oferă trupelor armene fortificații naturale. Înălțimile de comandă oferă o vedere a zonei în mare parte lipsită de acoperire, iar drumurile înguste oferă o mulțime de oportunități pentru atacuri mortale.

    Conform noilor videoclipuri, forțele armene s-au retras cel mai probabil în păduri, ceea ce le oferă acoperire împotriva supravegherii aeriene și a atacurilor. Dar terenul montan creează, de asemenea, dificultăți pentru partea apărătoare, împiedicînd aprovizionarea cu provizii, retragerea și contraatacurile. În special, dacă Azerbaidjanul va reuși să pună mîna pe coridorul Lachin, care leagă Stepanakert de Armenia, atunci regiunea Nagorno-Karabakh va deveni imposibil de apărat și nici refugiații din rîndul civililor nu vor putea să o părăsească. Potrivit unor rapoarte, trupele azere sînt deja la 10 kilometri de coridorul Lachin. Există un alt aspect important: pe lîngă luptele de pe linia frontului, unitățile de furnizare și liniile de comunicație armenești sînt supuse atacurilor aeriene la o scară fără precedent.

    Armenia suferă pierderi catastrofale de vehicule militare și piese de artilerie ca urmare a loviturilor cu drone

    Sute de videoclipuri publicate de autoritățile din Azerbaidjan arată drone lovind vehicule de luptă armene și arme grele distrugînd armături și provizii armene. Guvernul azer a postat chiar videoclipuri cu aceste atacuri pe panouri digitale pentru ca oamenii să le vadă. Principalul sistem utilizat în desfășurarea luptei aeriene în Azerbaidjan în acest conflict a fost reprezentat de dronele turcești TB2 Bayraktar, care pot furniza lovituri precise de la o înălțime relativ sigură folosind micro-rachete ghidate cu laser și pot ajuta la executarea loviturilor de artilerie mortale. Azerbaidjanul folosește, de asemenea, drone israeliene Garop și muniții Orbiter-1K, care sînt capabile să-și urmărească țintele și să le lovească.

    Forțele azerbaidjene folosesc, de asemenea, drone fabricate pe plan local, inclusiv avioanele de transport destul de vechi An-2 (clasificare NATO-Colt - n.red.). Unele dintre aceste aeronave, pot transporta bombe FAB de 250 kg. Videoclipurile surprinse de forțele armene arată distrugerea a cel puțin 7 drone azeriene, de obicei folosind sisteme portabile de apărare antiaeriană. Între timp, Azerbaidjanul practic nu își folosește elicopterele de atac. Aviația militară armeană nu a prezentat prea multă activitate, cu excepția zborului de luptă al Su-25K, care a dus la pierderea acestui avion în circumstanțe neclare.

    Putem calcula cu aproximație magnitudinea pier­derilor materiale ale părții armene datorită analizei efectuate de bloggerii Stijn Mitzer și Jakub Janovsky, care documentează și clasifică pierderile vehiculelor militare pe baza materialelor vizuale de pe ambele părți, încercînd să prevină ca același vehicul distrus să fie numărat de mai multe ori. Desigur, calculele lor nu pot acoperi toate pierderile suferite de părți, întrucît nu toate aceste pierderi au fost captate de camere și au fost postate pe internet. Cu toate acestea, analiza lor ne poate oferi o idee minimă a numărului de vehicule deteriorate, distruse și capturate.

    În prima zi de ostilități, dronele azerbaidjene au lovit în principal sistemele de apărare antiaeriană apropiate din Nagorno-Karabakh. Aceste sisteme sovietice, lansate în anii 1970 și 1980, au fost utilizate în principal împotriva aeronavelor și probabil că nu aveau tehnologia pentru a detecta și elimina dronele la mare altitudine și la distanță mare. Mai tîrziu, au fost lansate lovituri mai puternice și sisteme autopropulsate de apărare antiaeriană 2K12 și pe radarele sistemului de apărare antiaeriană.

    Sisteme de apărare aeriană care au fost deteriorate sau distruse:

    - 14 sisteme de rachete antiaeriene 9K33M3 ,,Osa” și sisteme de rachete antiaeriene 9K35 ,,Strela-10”;

    - 4 sisteme de rachete antiaeriene S-300PS și un sistem de rachete antiaeriene 2K12;

    - 8 radare de apărare aeriană.

    La cîteva zile după izbucnirea ostilităților, dronele au început să lovească în principal vehiculele de luptă, obiectele și piesele de artilerie situate în spatele sau care se apropiau de linia frontului. Redăm o listă incompletă a vehiculelor armene care au fost avariate, distruse sau capturate. În total, acest număr de vehicule corespunde numărului de vehicule din aproximativ cinci batalioane de tancuri sau de infanterie motorizate:

    - 144 de tancuri principale de luptă T-72 și T-72B;

    - 35 de vehicule de luptă de infanterie BMP-1 și BMP-2;

    - 19 transportoare multifuncționale MT-LB, dintre care unele erau echipate cu arme grele;

    - 310 camioane, jeepuri și diverse vehicule fără blindaj.

    Pierderile părții armene în ceea ce privește piesele de artilerie nu par a fi mai puțin impresionante. Pînă la 22 octombrie, pierduseră atîtea arme cît ar fi fost suficiente pentru șase sau chiar șapte batalioane de artilerie:

    - 49 obuziere și tunuri de cîmp remorcate de 122 mm și 152 mm;

    - 12 obuziere autopropulsate 2S1 și 2S3;

    - 52 sisteme de rachete cu lansare multiplă de 122 mm BM-21 ,,Grad”;

    - 3 sisteme de rachete cu lansare multiplă BM-30 și WM-8;

    Începînd cu jumătatea lunii octombrie, imaginile cu drone au arătat atacuri sporite asupra pozițiilor de infanterie, cel mai probabil în apropierea liniei frontului. De la începutul ostilităților, partea azeră a suferit și pierderi materiale. Forțele armene, folosind în principal rachete antitanc ghidate, artilerie și lansatoare de grenade cu rachetă, au reușit să distrugă și să captureze:

    - 20 de tancuri principale de luptă T-72A și AV;

    - 2 tancuri principale de luptă T-90S;

    - 17 vehicule de luptă de infanterie urmărite BMP-1, BMP-2 și BMP-3;

    - 5 transportoare blindate BTRA-82A.


    vineri, 30 octombrie 2020

     


    Mai are nevoie România de tancuri?

    Sorin Butiri

    Trei evenimente recente care au avut loc în proximitatea României – exerciţiul de comandament şi stat major de nivel strategic ”Caucaz 2020”, desfăşurat de Rusia, conflictul din Nagorno-Karabah şi biatlonul tanchiştilor desfăşurat în poligonul Alabino din apropiere de Moscova, ar trebui să redeschidă subiectul necesităţii dotării forţelor armate române cu tancuri moderne. Achiziţia de tancuri nu se regăseşte între principalele programe de înzestrare inserate în Carta Albă a Apărării 2020.

    Sursă foto: MApN

    Lecţii de învăţat?

    Aşa cum afirmam şi într-un articol anterior, exerciţiul ”Caucaz 2020”, desfăşurat de Rusia în acest an, confirmă ”apetitul” acestei ţări către operaţii de amploare, rapide, desfăşurate cu unităţi de tancuri şi infanterie mecanizată sprijinite de aviaţie şi trupe aero-purtate, precum şi utilizarea pe scară largă a artileriei şi rachetelor (element cheie al ofensivei) şi a sistemelor de apărare antirachetă. Din această perspectivă, putem afirma că Rusia este încă focalizată, din punct de vedere doctrinar, pe conflicte inter-statale la scară regională cu o componentă convenţională majoritară şi o intensitate ridicată. Pe scurt: convenţional, mobilitate, putere de lovire.

    Mergând mai departe, încercăm să analizăm conflictul din Nagorno-Karabah, un conflict ”tradiţional” din punct de vedere militar. Armenii au anunţat, la începutul lunii octombrie, că au pierdut 42 de tancuri T-72.

    Spre deosebire de pierderile în blindate suferite în conflictele din Orientul Mijlociu şi la care m-am referit într-un alt articol, videoclipurile făcute publice de Azerbaidjan dovedesc că nici blindajele şi nici nivelul de pregătire al echipajelor nu au fost principalele cauze ale pierderilor amintite anterior. Mai degrabă, pierderile suferite de armeni reflectă modul în care densitatea senzorilor de pe câmpul de luptă modern schimbă echilibrul în conflictele de astăzi.

    Deşi videoclipurile analizate sunt de provenienţă azeră şi au un scop propagandistic, la o analiză mai atentă a acestora putem identifica atât câteva greşeli şi abordări tactice noi, cât şi importanţa crescută a senzorilor în actualele conflicte militare:

    1. executarea unor manevre fără a asigura camuflarea acestora. Ignorarea acestui aspect important a dus la ”expunerea” tancurilor armene şi pierderea acestora ca urmare a focului executat de azeri;

    2. actualizarea permanentă a situaţiei tactice. Iar acest lucru se poate face în prezent cu radare specializate în descoperirea şi urmărirea adversarului şi forţelor proprii, astfel încât fiecare militar şi fiecare subunitate să ştie cu precizie în ce poziţie se află, ce pericole trebuie să evite şi cum poate acţiona coordonat pentru a-şi îndeplini misiunea. În prezent, astfel de radare asigură cunoaşterea situaţiei tactice până la 150 de km;

    3. micşorarea amprentei electronice. Pentru un adversar cu capabilităţi tehnice,  amprentele electronice ale staţiilor radio şi ale altor mijloace de comunicare sunt un element indispensabil pentru cartografierea mişcărilor adversarului, dar şi a intenţiilor acestuia;

    4. ”ascunderea” tancurilor devine din ce în ce mai dificilă în prezent. Proliferarea camerelor cu imagini cu infraroşu sau termice face ca mascarea tancurilor să fie mai dificilă - noaptea sau ziua - şi chiar şi vehiculele aflate sub ecrane termice pot fi adesea fi identificate de către personalul care iese de sub această protecţie pentru a desfăşura activităţi în proximitate. Mai mult, utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a sistemelor de avioane fără pilot, nu numai la nivel strategic sau operativ, ci şi la nivel tactic, generează dificultăţi în mascarea nu numai a tancurilor, ci a tuturor vehiculelor. Chiar şi încercarea de a ”ascunde” vehiculele blindate în zone împădurite poate fi sortită eşecului, cercetarea aeriană putând identifica urmele lăsate la intrarea în zona împădurită.

    Desfăşurat la începutul lunii septembrie, biatlonul tanchiştilor, desfăşurat în poligonul din Alabino, ar trebui să ofere teme de gândire tanchiştilor români … şi nu numai. Nu dorim să ne referim nici la mobilitatea şi viteza de deplasare a echipajului rusesc, nici la procentul mare de lovire a ţintelor realizat de echipajul chinez, ci la gradul de instruire a echipajelor participante. Evident, fiecare ţară şi-a desemnat cel mai bun echipaj pentru a câştiga competiţia, dar orice competiţie, fie că este desfăşurată la nivel batalion, brigadă sau la nivelul forţelor armate, oferă oportunitatea perfecţionării echipajelor în desfăşurarea de acţiuni rapide şi lovirea ţintelor cu un procentaj ridicat.

     

    Tendinţe privind înzestrarea cu tancuri

    Deşi există o tendinţă de înlocuire a tancurilor cu vehicule blindate ale infanteriei capabile să protejeze echipajele, atât să identifice inamicul şi să-l angajeze cu foc de la distanţe mari, cât şi să fie transportabile rapid pe calea aerului, majoritatea statelor au încă în derulare programe de modernizare sau schimbare a parcurilor de tancuri.

    Aşa cum afirmam într-un articol anterior, Rusia a testat tancul T-14 ”Armata” în Siria. Deşi iniţial se dorea achiziţia a 2.300 de T-14 între 2015 şi 2020, problemele financiare au prelungit termenul până în 2025. De asemenea, Rusia are în plan modernizarea a 350 de tancuri T-90A la varianta T-90M.

    Germania a început faza de testare a tancurilor Leopard 2A7V modernizate şi îmbunătăţeşte Leopard 2A6 la varianta A6M. La rândul său, Marea Britanie dezvoltă un nou concept pentru tancul Challenger 2, optimizat pentru mediul urban şi, în acelaşi timp, derulează un program de extindere a perioadei de exploatare a flotei actuale de tancuri.

    Între timp, Franţa şi Germania au demarat proiectul ”Main Ground Combat System”, care va dezvolta un tanc european şi care, se speră, să înlocuiască, până în 2035, tancurile Leclerc şi Leopard 2.

    Finlanda a preluat din Olanda 100 de tancuri Leopard 2A6, iar Polonia îşi modernizează flota de 142 Leopard 2A4s la standardul 2PL, concomitent cu modernizarea a 300 de tancuri T-72M. Cehia îşi modernizează 33 de tancuri T-72M4CZ şi cumpără 44 de tancuri Leopard 2A7.  Cipru, Grecia şi Spania doresc modernizarea tancurilor (2E şi 2EH) pe care le au în înzestrare.

    România intenţionează să înlocuiască TR-85 cu tancuri Leopard 2A7+. Ministerul Apărării confirmă că are bani alocaţi pentru modernizarea flotei de tancuri, dar o decizie în ce priveşte modelul pe care ar urma să îl achiziţioneze nu a fost luată. Aceeaşi sursă mai precizează că ”este prematur să vorbim la acest moment despre concretizarea proiectului derulat de Agenţia Europeană de Apărare (EDA) în ceea ce priveşte optimizarea capabilităţilor tancului Leopard 2 pentru Armata României”.

     

    Concluzii

    Afirmaţia conform căreia zilele tancului sunt numărate este o eroare gravă. Sau că unităţile de tancuri vor fi înlocuite de ”unităţi grele de infanterie”. Din videoclipurile care prezintă câteva acţiuni desfăşurate în conflictul din Nagorno-Karabah este evident că vehiculele fără blindaj, infanteria care acţionează pe jos, fără sprijinul blindatelor, dar şi unităţile de tancuri care acţionează fără sprijinul infanteriei, sunt erori de planificare a acţiunilor militare.

    Toate vehiculele blindate au vulnerabilităţi, iar aici ne referim nu numai la tancuri, ci şi la vehiculele blindate din dotarea infanteriei sau a subunităţilor de sprijin. Dar conflictele prezente şi cele viitoare nu se mai rezumă la capacitatea de a cuceri şi menţine terenul. Conflictele din ziua de astăzi presupun o mobilitate ridicată, putere de foc şi protecţia echipajului (resursei umane). Blindajul ar trebui să ofere protecţia resursei umane (cu pierderi acceptabile) pe timpul desfăşurării acţiunilor militare pentru cucerirea unui obiectiv. Formarea unor grupuri tactice capabile să execute rapid manevre şi să lovească inamicul de la distanţă până la intrarea sub focul acestuia  rămân în continuare elemente de succes. În toate aceste cazuri ”parteneriatul” dintre tancuri şi unităţi de infanterie pe maşini de luptă moderne este unul din elementele de succes ale unei astfel de acţiuni.

    La final putem afirma că, având în vedere evoluţiile în domeniu din întreaga lume, dar în special din NATO şi UE, dar şi contextul geopolitic din regiunea Mării Negre, România are nevoie de tancuri. Cu toate acestea, principalele programe de înzestrare inserate în Carta albă a apărării 2020 nu fac referire şi la tancuri. Drept urmare, putem considera că procesul de identificare de către MApN a modelului de tanc ce ar trebui achiziţionat de către România este încă în desfăşurare.

     

    duminică, 25 octombrie 2020

     SA NE CALCULAM PENSIA CU MOS ALECU  - SIMPLU BAAA MOCOFANILOR !!--hi..hi..hi..!

    Hai să socotim

     Continua pe net lălăiala ca_cit de rele’s acele amendamente la Plx 199/2020, ca_cum modifica ele modul de calcul al pensiilor, ca_cum nu dau ele “grupele de munca”, ca_cit de mici or sa fie pensiile stabilite prin acel cuantum net minim...

    Totul pornind de la citirea acelor amendamente din 2 in 5, si’ntelegera lor din 3 in 7... Totul sub privirile ingaduitor aprobatoare ale “invatatorilor” si pasaricilor...
    Am mai spus-o si repetat-o:
    - acele amendamente nu modifica modul de stabilire a pensiilor decit in sensul ca se introduce limitarea net la net pentru toate pensiile – inclusiv la pensiile stabilite inainte de 15.09.17 la recalcularea lor din ian.2023, precum si la cele care vor rezulta in viitor din actualizarile cu evolutia soldelor celor in activitate
    - acel cuantum net minim nu este un nou mod de calculare a pensiilor. Este un cuantum minim care va fi acordat (din 01.12.20) celor care au in plata un cuantum net al pensiei mai mic decit acel cuantum net minim. Acel cuantum net minim va fi “innoit” in anii urmatori (prin folosirea noilor salarii minime brute pe economie), si va fi acordat tot celor carora cuantumurile nete (stabilite/recalculate/actualizate conform principiilor legii) vor fi mai mici decit acele cuantumuri nete minime (situatie foarte putin probabila dupa actualizarea din 2023)...
    Pe net au circulat niste cuantumuri nete minime calculate corect... dar neexplicat modul de calcul...
    Pentru cei curiosi, modul de calcul a soldelor conf. l.153/2017 este explicat intr-un ordin al ministrului justitiei... Ordine asemanatoare au emis si ceilalti ministri care au “in parohie” personal salarizat conf. an. VI/l.153/2017. Nu cred ca este posibil ca ordinele celorlalti ministri sa difere fundamental fata de ordinul MJ in privinta modului de calcul a soldelor...
    Pentru a va “estima” cuantumul net minim pe care il veti putea primi in dec.2020:
    - acel cuantum net minim cuprinde numai SF, SG, Gradatii, S.C.da si majorarea de 7,5% pentru indeplinirea prerogativelor constitutionale)
    - amintiti-va gradul functiei pe care o aveati in cele 6 luni, precum si “pozitia” acestuia in grila de salarizare – la minim, la maximum sau intermediar...
    - din an.VI/l.153/2017 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/228870) scoateti coeficientul corespunzator acelui grad al functiei (C)
    ----- pen’ca tot sinteti in l.153/2017... scoateti de-acolo si solda de grad corespunzatoare gradului pe care-l aveati in cele 6 luni (SG)
    - SF0 (SF pentru gradatia 0... pentru celelalte gradatii voi folosi 1 – 7) = C x 2.230 (2.230 este sal.min. pe ec. In 2020)
    - calculati care va fi SF pentru gradatiile detinute in cele 6 luni
    ----- SF1 = SF0 x 1,03
    ----- SF2 = SF0 x 1,0609
    ----- SF3 = SF0 x 1,092727
    ----- SF4 = SF0 x 1,1255088
    ----- SF5 = SF0 x 1,1592740743
    ----- SF6 = SF0 x 1,19405229652
    ----- SF7 = SF0 x 1,2298738654
    - calculati care va fi majorarea de 7,5% pentru indepl. prerog. constit. M = SF1-7 x 0,075
    - calculati SF Totala SFTot = SF1-7 + M
    - calculati care va fi S.C.da
    ----- procentul de calcul este din intervalul 0% – 25%
    ----- ----- daca cele 6 luni sint pina in 2000 (intervalul era 8% - 12%) – din ultima decizie vedeti procentul de calcul (pe rindul “Solda de comanda”) si “pozitia” lui in acel interval
    ----------- daca cele 6 luni sint dupa 2000 (intervalul era 10% - 50%) – din ultima decizie vedeti procentul de calcul (pe rindul “Solda de comanda”) si “pozitia” lui in acel interval
    ----- din intervalul 0% - 25% estimati unde “ar fi” procentul dvs anterior si scoateti/stabiliti P
    ----- SCda va fi SCda = SFTot x P
    - calculati solda bruta (SB) care va fi folosita SB = SG + SFTot + SCda
    - calculati solda neta (care va fi si acel cuantum net minim) (SN) SN = SB x 0,585
    Comparati aceasta SN (cuantum net minim al pensiei) cu netul inscris pe ultimul dvs. cupon de pensie:
    - daca este mai mic... nu disperati.
    ------- va mai creste in 2021 si 2022...
    ------- la actualizarea din 2023 in SFTot vor fi incluse si alte majorari ale SF1-7, iar in solda totala vor fi incluse si eventualele sporuri (calculate fata de SFTot) ocazie cu care cresterea pensiei va elimina acel cuantum net minim precum si ceea ce aveati pina atunci...
    - daca este mai mare ... va intra in plata pina la actualizarea din 2023
    ------- iesiti “in lume” si cereti-le nestiutorilor sa termine cu “sabotarea” acelor amendamente...
    No! S’auzim de bine!