Google Website Translator Gadget

marți, 19 februarie 2013

Le Mont-Saint-Michel, France

L

                       
             
                                Știrea principală

Ponta: Pensiile speciale nu se vor recalcula. Dobrițoiu: recalcularea s-a făcut neprofesionist


Premierul Victor Ponta a admis, marți, la ședința de Guvern, că la calcularea  pensiilor speciale au fost  o serie de probleme, dar nu miniştrii sunt cei care calculează pensii, ci persoanele cu atribuţii legale, iar acestea vor răspunde dacă sunt vinovate, în funcţie de concluziile Parchetului, Curţii de Conturi sau Avocatului Poporului. Premierul a asigurat  că, în pofida problemelor de recalculare, pensiile speciale nu vor fi recalculate.
 Ponta: Pensiile speciale  nu se vor  recalcula. Dobrițoiu: recalcularea s-a făcut neprofesionistVreau să închidem situaţia asta cu pensiile şi vreau să audă toată lumea de la mine: nu se recalculează pensii. Există, la momentul la care s-a aplicat Legea privind pensiile în special în zona militară – dar nu doar la zona militară, ci şi la celelalte pensii speciale – au existat probleme în modul de calculare. Dacă există ceva la Parchet, trebuie să ştim, să vedem dacă este cineva vinovat şi va fi tras la răspundere – vorbesc de cei care au calculat, că nu miniştrii calculează, nici fostul, nici actualul ministru nu calculează pensii, ci cei care au în atribuţii legale. Dacă vine Curtea de Conturi şi spune că ceva s-a calculat greşit, sau Avocatul Poporului, trebuie să tratăm foarte serios problema. O să vedem care sunt constatările autorităţilor în drept şi, după aceea, vom lua decizii”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.
 Premierul a adăugat însă că, “totuşi, este vorba de 160.000 oameni care au muncit pentru ţara asta şi au în mod corect pensii pentru ţara asta” şi nu vrea să existe vreun motiv de panică sau de nelinişte în ceea ce-i priveşte.
 ”În cazuri punctuale, în care s-au făcut greşeli, pe acelea le îndreptăm, dar nu vreau să apară o nouă problemă uriaşă care să stârnească panică în rândul tuturor. Nu sunt de acord cu o asemenea abordare, în rest Parlamentul, Senatul, Avocatul Poporului, toată lumea are dreptul la opinii şi este bine să le ascultăm, dar vreau să transmit acest mesaj foarte, foarte, foarte clar. Nu ne apucăm să răsturnăm iarăşi tot sistemul; unde sunt cazuri punctuale cu greşeli, acolo sigur că vor fi constatări şi îndreptate”, a adăugat Ponta.
 Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, marţi, că un audit făcut în mandatul său a arătat că recalcularea pensiilor militare s-a făcut neprofesionist, cu mari greşeli, iar statul trebuie să plătească 200.000 de lei în plus, instituţiile abilitate urmând să stabilească vinovaţii.
 El a adăugat că “acestea sunt indicii serioase că acolo s-a întâmplat ceva neplăcut, având în vedere faptul că a fost o decizie politică pentru finalizarea acestui proces într-un termen foarte scurt”.
 Întrebat cine sunt vinovaţii, senatorul PNL a răspuns: “Vinovaţii vor fi stabiliţi de către organele îndrituite ale 
statului, ale acestui stat de drept”.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Ministrul DUSA a spus :
"E şi Curtea de conturi în control, am dispus si eu anumite analize acolo. Acolo unde vom constata că s-a încălcat legea sau ca cineva a întocmit acte care nu sunt conforme cu realitatea, mă refer la actele primare, nu la deciziile de pensionare. Deciziile sunt acte care reflectă o anumită stare de fapt. Eu ma refer la acte premergătoare, adeverinţe, documente care vizează vechimea, şi dacă sunt anumite chestiuni care nu sunt conforme cu realitatea sau sunt nelegale, vom lua şi măsurile necesare şi dacă cineva a încălcat legea atunci când a efectuat operaţiunile de stabilire a cuantumului pensiei, va suporta şi rigorile legii", a spus Duşa.

El a adăugat că aceste controale se fac de către cei care au atribuţii în stabilirea pensiilor, de cei de la Casa Sectorială.

"Dacă ei constată ca au greşit repară ceea ce au greşit, revin, dacă nu, cel care urmează să beneficieze de pensie, conform legii, are dreptul să conteste la acea comisie specială care funcţioneaza tot la nivelul ministerului, pentru a-şi dovedi drepturile pe care trebuie să le aibă conform legii şi conform documentelor pe care le prezintă", a spus Duşa.

El a menţionat că face un apel la pensionarii militari "să stea liniştiţi"

"Dezbaterile sunt normale să existe în presă, dar nu există la Casa sectorială o campanie de recalculare a pensiilor. Şi eu voi face eforturi ca pensiile militarilor să nu scadă, să rămână la nivelul pe care trebuie să îl aibă pensia, conform legii", a spus Duşa.
http://www.mediafax.ro/social/dusa-nu-exista-nicio-campanie-de-recalculare-a-pensiilor-militare-la-casa-sectoriala-de-pensii-10575010





10 comentarii:

  1. alin says:

    @ Gourkha

    De ce sa se mai recalculeze pentru cei care pensiile s-au calculat corect.
    Ca sa dea satisfactie unui Dogaru si Pricina care dezinformeaza si nu spun ca pe linga cele 25000 pensii aflate pe rolul justitiei care ii vizeaza pe cei cu pensii scazute mai sunt peste 20000 pensii crescute si contestate pentru unele greseli de calcul la care nu s-a primit raspuns.
    Daca s-ar fi primit raspuns in 45 zile probabil se lamureau multe inadvertente.
    In cazul in care se va elabora o noua lege a pensiilor pe formula L 164 si nu se vor lua in calcul sporurile de care au beneficiat pe parcursul activitatii si pentru care s-au platit CPS si alte taxe totul se va transforma intrun scandal monstru intre pensionari. Vor fi nemultumiti foarte mult cei care nu au beneficiat de ID si SM precum si cei pensionati pina prin 1995 si care au facut vechime inainte de 89. Exemplu: pilotiii instructori de reg. vinatoare -bombardament de la Scoala militara Bobocu care zburau aproape zi de zi si cistigau conf. gradului si functiei doar intre anii 78-88 intre 7 – 11000 de lei pe luna ,medie 8-9000 lei pe an plus Ac = 6-8 punte lunar/anual. Acestia pina la aceasta lege beneficiau de o pensie de maxim 2200 lei.
    Ce solutii se vor gasi pentru astfel de cazuri daca se va alpica L 164 preconizata stiut fiiind faptul ca acestia nu au mai realizat astfel de venituri in ultimele luni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mariana Câmpeanu a fost audiată ieri la Comisia de muncă împreună cu avocatul poporului, în urma raportului acestuia care sesiza nereguli la recalcularea pensiilor speciale.
    La terminariea audierei aceasta a declarat că pregăteşte un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, care va intra în dezbaterea parlamentară până la sfârşitul sesiunii şi a făcut un apel către parlamentari pentru o iniţiativă de îndreptare a erorilor la calcularea pensiilor.
    Doamna ministru făcut un apel la parlamentari să vină cu propuneri de ajustare a sistemului de pensii, astfel încât acesta să reprezinte un sistem valabil de pensii pentru toată lumea, ea cerându-le totodată să vină cu un proiect de lege “de îndreptare a trecutului pentru pensiile ocupaţionale”.
    A precizat că la minister are “un draft pentru un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale”, care va fi discutat în minister, cu Casa de Pensii şi, apoi, va intra în dezbaterea publică.
    La întrebarea referitoare la un termen privind elaborarea acestei legi răspunsul a fost că la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare va fi gata a o lege în acest sens.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Credeti ca va mai fi ...ministru ca sa le aplice? Ma indoiesc!!

      Ștergere
  3. Ai muci pe piept, maimutoiule ! Sterge-te, bombalaule ! Si-ti pute si gura a latrina, prostalaule ! "Sugi _ULA" !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu va suparati pe el...ii BOLNAVIOR LA ETAJELE SUPERIOARE>>>

      Ștergere
  4. Dr. HOUSE :
    MOS PPPPARTAG PREZINTA ,,MAGARIA -164"IN TOATA SPLENDOAREA ! IA PRIVITI,CITITI SI VA CRUCITI"
    Cuantum pensie !
    - lt.col.
    ---- fara SM IC - 1488
    ---- cu SM IC - 3809***
    - col
    ---- fara SM IC - 1639
    ---- cu SM IC - 4456 *****
    Se mai poate adauga faptul ca cei cu PILE LA ..IMPARATIE (SM+IC) sigur vor avea si o vechime in munca mult mai mica !
    CConcluzia lui M.PPPARTAG ii clara ; Da-i dracului ca oricum nu meritau !
    Daca mai adaugi si faptul ca unii ar putea obtine pe ultimul an iar altii, care au avut s-o piarda in ultimul an - NEBUNIA II COMPLETA

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. combatantul says:
      Februarie 20, 2013 at 7:52 pm
      @ curca. Te invit, ca in comentariile tale sa eviti sa emiti pretentii cum ca esti un inteligent si a-toate stiutor. Comentariile tale, tradeaza aroganta si insistenta in a avea doar tu dreptate, caracteristici dovedite, ale primitivismului si ale celui frustrat. Comentariile tale (toate) le apreciez, ca balmajeli ale unui individ lipsit de logica si fara scrupule. Un minim de logica, te putea ajuta sa deduci ca pseudonimul folosit de mine are o stransa legatura cu continutul comentariului. Ideea e, ca de fiecare data cand am un punct de vedere, il expun din pozitia celui discriminat (calcat in picioare). De aceasta data corpul maistrilor militari si al subofiterilor, altadata chiar si din pozitia de observator sau a unui lacatus. Poti sa ma contrazici , spunand ca nu ai nevoie de logica si ca iti este suficient flerul , acest lucru ti-ar putea fi fatal pentru ca la nivelul tau in mod sigur transformi infractorul in victima si victima in infractor. Intentia mea nu a fost de a aduce osanale gen. Oprea si, a scoate in evidenta si a arata celor disperati ca tine, gen – dobritoiu, dogaru, pricina, ghise, campeanu etc. etc., cum este posibil ca un general sa aiba o pensie cat a unui m.m. sau subofiter. Fara indoiala, asa cum am afirmat, sunt cateva mii de cazuri , retine sau noteaza, in aceiasi situatie esti chiar si tu d-le maior (r) curca, cu 20 de ani de vasta cariera militara, detinator a trei diplome NATO. Ce nu stii tu, este ca eu cunosc un fost militar roman care detine de cinci ori mai multe diplome NATO decat tine, aproape un kilogram de madalii NATO, fara pretentii sa i se adauge la cuantumul pensiei si, care a trait si un moment extrem de emotionant ( pe langa multe altele) , cand de undeva din spatele lui, in cadrul unei festivitati, insotit de garda de corp, un general american sa-i spunem Word, s-a apropiat batandu-l pe umar si spunandu-i ” D-le mi-ar face mare placere sa am o fotografie impreuna”. Replica a fost ” pentru asta, cu mare placere sunt disponibil d-le general” de jur- imprejur zambete sincere din partea celor prezenti. Despre aceasta poveste dispun de dovezi foto si video. Acum, sa revenim la subiect. Eu intreb, nu pe tine, – Cum e posibil ca o lege sa permita, (vorbesc de Lgea 164) ca un colonel sa aiba o pensie mai mare decat a unui general ?. Exemplu, Dogaru- Oprea (sau alti generali). Cum e posibil ca un colonel cu 25 ani vechime in armata, sa aiba o pensie mai mare sau la fel ca a unui colonel cu 35-40 ani vechime. Exemplu, Dogaru – alti colonei). Gata, stiu – asta prevede Legea 164. In aceste conditii vin cu propunerea ca dl. Dobritoiu, dl. Dogaru, Ghise, Campeanu si altii, se initieze o lege in care pensiile militare sa se acorde doar pe grade, de la colonel in jos, pana la m.m. si subofiteri cu conditia ca acestia din urma sa fie bagati toti la gramada iar cuantumul pensiei, sa nu depaseasca 1.800 RON acelasi din Legea 164, acestora creandu-le doar conditii de a se imbraca cu familia de la second-hand, de a se hrani cu familiile de la gropile de gunoi de la marginea oraselor, copiii acestora sa urmeze doar scolii profesionale pentru a se realiza ca lacatusi mecanici. Acestia (m.m. si subofiterii) sa fie obligati prin lege sa inteleaga ca – IN DEMOCRATIE NU POT VORBI DE ECHITATE”. Asa esti multumit d-le CURCA?. Dar dvs. domnilor nominalizati in acest comentariu ?.

      Ștergere
    2. 20 cu scoala cu tot ! Deci corect 17+3 !!!???

      Ștergere
    3. WAU !! A inceput sa apara ,,ARTILERIA GREA"!!
      Cu tot respectul ,felicitari ! Multumesc ,,Observatorului" pentru ,,Cizmulitele catifelate" aplicate lu subsemnatul si care au insemnat ...pasi inainte !!

      Ștergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!