Percheziţiile vizează un dosar de vânzări de locuinţe naţionalizate către chiriaşi.        
                         
Procurorii DNA fac, marti dimineata, 
perchezitii la Primaria Timisoara, intr-un dosar ce vizeaza vanzarea de 
locuinte nationalizate catre chiriasii acestora, respectiv in baza legii
 112/1995, printre beneficiari numarandu-se magistrati, politisti, dar 
si mai multe familii de rromi. Potrivit unor surse judiciare citate de 
Mediafax, procurorii DNA fac perchezitii la Primaria Timisoara, intr-un 
dosar privind vanzarea de locuinte in baza legii 112/1995.
Conform surselor citate, in baza acestei legi au fost vandute mai 
multe locuinte nationalizate, aflate in centrul orasului, unor 
magistrati, procurori, politisti, dar si unor familii de romi. Astfel, 
romii cumparau un apartament intr-un imobil nationalizat, iar prin 
teroare ii convingeau pe ceilalti proprietari sa le vanda apartamentele 
la preturi mici, intregul imobil intrand in posesia familiei de romi.Unul dintre beneficiarii acestei legi este Vasile Bic, prim-procurorul Tribunalului Timis, sustin sursele citate. Acesta si-ar fi cumparat locuinta cu patru camere plus dependinte cu suma de 8.500 de lei, platind un avans, apoi rate lunare pana la achizitionarea imobilului. Achizitia locuintei de catre Bic a mai fost anchetata, insa dosarul a fost clasat.
Fostul primar al Timisoarei Gheorghe Ciuhandu a declarat pentru Mediafax ca el stie ca totul s-a facut legal.
“Nu stiu ce sa va spun, habar nu am, nu am ce declaratii sa va dau. Eu stiu ca tot ce s-a facut, s-a facut legal. Intrebati-i pe cei care sutin altceva”, a spus Gheorghe Ciuhandu.
Usile sunt inchise pentru porkovani gen Rh+...si nu numai ....!!!
RăspundețiȘtergereComentariile de bun simt ..vor aparea cu o oarecare intarziiere ! Scuze .....
RăspundețiȘtergere