· Secretul primelor 3 ore. Cum a pierdut Putin bătălia pentru Kiev Niște turiști mai speciali. 20 august 1968. Către miezul nopții au sosit pe aeroportul din Praga - Ruzyně vreo câțiva turiști sovietici întârziați. Era avangarda Diviziei 7 Parașutiști de Gardă a armatei sovietice. Vreo cinci – șase, cadre ale Companiei ”de Stat Major” (anti-VIP). Asasini de profesie din Brigada 8 GRU, sosiți tocmai de la Isyaslav (Districtul Militar Zakarpattia). Aceiași care în decembrie 1989 vor veni în vizită și la noi, la Timișoara. Veniseră cu treburi. Agentura cehă a spionajului militar sovietic le-a deschis accesul. De cum au ajuns în turnul de control, sovieticii au decapitat demonstrativ, cu cuțitul de luptă, pukka, pe unul dintre controlori. Ceilalți angajați ai aeroportului au înțeles deîndată imperativul internaționalismului proletar și s-au supus. Chiar atunci s-a primit apel de la un avion AN-24, cu indicativ sovietic civil, Aeroflot, care cerea permisiunea să aterizeze de urgență: problemă la motoare. Hipnotizați de lucirea cuțitelor, controlorii cehi au deschis sistemele de aterizare instrumentală și au pornit balizajul. Cine știe de ce, în loc de un avion au aterizat două. Și înainte ca să se oprească de-a binelea, pe uși s-au năpustit restul luptătorilor Spețnaz din ”batalionul cehoslovac” al Brigăzii 8 GRU a URSS. Noilor veniți le-au trebuit cam zece minute ca să pună stăpânire pe aeroportul aproape pustiu, la acea oră. Apoi au început să curgă din cer ”cazacii zburători”: Regimentul 108 Cazaci Parașutiști de Gardă ”Kuban” sub comanda colonelului Alexei Sokolov, care deîndată ce au ajuns la sol au alcătuit un cerc impenetrabil în jurul aeroportului. Pentru acest salt de noapte în condiții de luptă, 200 dintre ei au primit ordine și medalii. După câteva minute au început să aterizeze, unul după altul, avioanele AN-12, aducând blindatele și tunurile Regimentul 351 Aeromobil de Gardă. În același moment, mii de tancuri sovietice au început să treacă frontiera Cehoslovaciei. Odată pornite motoarele, Regimentul 351 s-a pus în mișcare spre centrul Pragăi. Obiectiv: cucerirea prin surprindere a sediilor Guvernului, Președinției, sediului Partidului comunist și arestarea tuturor membrilor conducerii cehoslovace. I-ar fi împușcat pe loc, dar liderul sovietic, Brejnev, ordonase să-i fie aduși vii la Moscova. Ceea ce s-a înfăptuit înainte de venirea zorilor. Decapitarea. După 54 de ani, același ordin l-a dat, la 23 februarie 2022, președintele rus Vladimir Putin: până la ivirea zorilor să-i fie aduși, la Moscova, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și tot guvernul țării vecine. Vii sau morți. Primul pas a fost făcut către miezul nopții de 23 spre 24 februarie: una dintre companiile Batalionului 162 Informații (UM 54377), retras din Siria și infiltrat în Ucraina, s-a prezentat la aeroportul Hostomel din nordul Kievului. Celelalte două companii s-au prezentat la aeroportul Bila Tserkva și la aeroportul militar Vasylkiv, din sudul Capitalei – pe unde trebuia să-i scoată din țară pe cei arestați. Trădătorii tocmiți din vreme au deschis ușile, năvălitorii … au năvălit și au dat de Gruparea ALFA a SBU. Cu glonț pe țeavă. Nu a fost schimb de focuri, ci execuție. După care controlorii de la aeroportul Hostomel au dat trupelor năvălitoare semnalul ”drumul este liber”. Da, știau parolele. Și au început să sosească elicopterele Mi-8 și Mi-17 ale Regimentului 31 Aero-Asalt de Gardă. Îi aștepta o surpriză neplăcută: pistele erau blocate cu camioane, remorci, autobuze… Au aterizat unde au putut, sau mai precis unde li se lăsase loc: în bătaia armelor automate ale Brigăzii 4 Reacție Rapidă din cadrul Gărzii Naționale a Ucrainei. Lupta a durat toată noaptea, desantiștii ruși au fost decimați – da, de Garda Națională, de trupele teritoriale ucrainene. Dacă nu credeți, recitiți articolul meu despre Statul Secret: brigăzile de reacție rapidă sunt nucleul în jurul cărora se formează, la nevoie, Armata Secretă. Trupe de elită. Cum-necum, stațiile radio ale eșalonului rusesc de asalt nu funcționau. Bruiaj total, ca din întâmplare, zău! Dar mulți ofițeri ai Securității ucrainene, SBU, vorbesc o rusă perfectă. Astfel se face că, pe frecvența turnului de control Hostomel, o voce imperturbabilă anunța, într-o rusă perfectă, parolele convenționale pentru accesul în spațiul aerian ucrainean al primului dintre cele trei eșaloane corespunzând regimentelor de asalt aerian de Gardă 56, 97 și 247. Cu totul, vreo 5.000 de militari ruși de elită, cu transportoare blindate, autotunuri și arme antitanc grele. Primii au cotit-o spre Kiev ”Cazacii Caucazieni” din Regimentul 247 Aero-Asalt de Gardă (UM 54801 Stavropol). 1600 de militari, cu blindate cu tot, ambarcați în avioanele Iliușin Il-76 ale escadrilei 185 Aviație Transport din Krymsk. Comandantul, colonelul Konstantin Zizevsky, se aștepta ca odată cu schimbul de focuri de pe aeroportul Hostomel să intre în stare de alertă și sistemul ucrainean de apărare antiaeriană. Dar mai știa că drumurile pe care trecuseră nevătămate elicopterele, cu un sfert de ceas mai devreme, erau lipsite de pericole. Așa că a ordonat piloților direcțional spre Baza Aeriană Vasylkiv (Kiev Sud). N-a apucat să zică mai mult, că a intrat în raza de acțiune a unui sistem antiaerian S-300, care chiar pe dânsul îl aștepta. Curând, și al doilea avion al primului eșalon a fost doborât deasupra bazei aeriene Bila Tserkva. Piloții însă au apucat să dea alarma înainte de a muri la datorie. Atunci comandanții ruși ai operațiunii de decapitare și-a dat seama că se înfundă într-o capcană și au ordonat cale-ntoarsă. Următoarele două eșaloane nici n-au mai decolat: odată cu cele două avioane doborâte, trupele de desant au pierdut două dintre cele trei grupe ale Companiei 967 Asistență la Aterizare, care trebuiau să asigure tehnic, prin radiofaruri și radiobalize, podul aerian la Vasylkiv și Bila Tserkva. De aceea, până azi, fotografiile celor două epave Il-76 sunt clasificate: ca Armata rusă să nu știe cât s-a putut și cât nu s-a putut recupera din echipamentul tehnic special al Companiei 967. Și ca, data viitoare când un pilot rus vede pe ILS baliza codificată dându-i vector de aterizare, să se întrebe: ai noștri sunt oare? Mă ghidează spre pistă, sau drept în calea rachetelor antiaeriene? A doua zi, situația era foarte neplăcută pentru invadatori. La Vasylkiv, înconjurați, desantiștii ruși se predaseră. La Hostomel, ucrainenii aduseseră propriile trupe de parașutiști, dar și Regimentul 3 Spețnaz. Pentru a mai salva ceea ce se mai putea salva, rușii au trimis în dimineața de 25 februarie 200 de elicoptere, inclusiv câteva Mi-24 de asalt. Luptele au mai durat câteva zile, cu sorți schimbători, dar rezultatul era clar din primele ore: efect de surprindere ratat, decapitarea conducerii ucrainene eșuată, sutele de tancuri care trecuseră frontiera odată cu primele elicoptere de atac nu mai puteau fi aprovizionate prin pod aerian, cum se prevăzuse. Cum a fost posibil? Atacul fulger asupra Kievului și ocuparea Ucrainei ”în 3 zile” au eșuat. Pentru a explica ceea ce s-a petrecut, serviciile de informații folosesc un termen din oftalmologie: scotom. Pierderea vederii într-o zonă a câmpului vizual. Prin extensie, eroarea pe care o comiți atunci când, hipnotizat de propriile teorii, pierzi din vedere aspecte esențiale ale realității. Marea dificultate a operațiunii de decapitare constă în manevra secretă a forțelor, înainte de declanșarea atacului propriu-zis. Nu este o problemă dificilă să introduci discret, adânc în spatele liniilor ucrainene, zece – douăzeci de cercetași din Batalionului 162 Informații, care să preia turnul de control. Dar pentru a lua în stăpânire întregul aeroport Hostomel, pentru a-l apăra împotriva inevitabilului contraatac ucrainean, e nevoie de un întreg regiment: 1500 de desantiști. Acest regiment trebuie adus la frontieră, la un ceas de drum cu elicopterul de țintă, fără ca ucrainenii să prindă de veste. Planificatorii de la Moscova ai operațiunii au decis ca Regimentul 31 Aero-Asalt de Gardă să fie transferat în secret la Luhansk, în uniformele trupelor separatiste. Iar aici a intervenit scotomul. Marele Stat Major de la Moscova considera că, în așa-zisa Capitală a ”Republicii Populare Luhansk”, sutele de desantiști veniți din Rusia vor trece neobservați, fiindcă acolo „toți sunt ruși” – doar asta e teza oficială a Kremlinului. În realitate, conviețuirea de secole dintre ruși și ucraineni, vorbind limbi înrudite, a dus la formarea în Donbass a unei lingua franca, un jargon de tip sabir, amestec de ucraineană și rusă: surdjik. Jumătate rusă, jumătate ucraineană, surdjik este înțeles în proporție de 80 … 90% de etnicii ruși, ca și de cei ucraineni. Evident că, în cei opt ani de război, Securitatea ucraineană, SBU, și-a stabilit rețele informativ-operative la nivelul teritoriilor vremelnic ocupate din Donbass. Iar în primele zile ale lunii februarie, aceste rețele informative au început să raporteze la Kiev că prin Luhansk au apărut sute și sute de militari care, deși poartă uniforma separatiștilor, nu vorbesc boabă de surdjik. În plus, nou-veniții aveau o stare disciplinară laxă, ceea ce a favorizat infiltrarea informativă a SBU în mediul desantiștilor ruși. Se comportau la Luhansk, ca în teritoriu cucerit: se îmbătau, furau, intrau prin case, se legau de femei. Ceea ce i-a făcut vulnerabili la provocări relativ simple. Iar rușii, ca să iasă din încurcături, au mers după fentă: au afirmat că ei au voie să facă orice, fiindcă sunt desantiști, Regimentul 31 VDV, au venit din Rusia ca să ocupe Kievul, ca să-l vâneze pe Zelinski, că au liste pregătite cu mii și mii de politicieni ucraineni, pe care-i vor aresta și deporta cu ajutorul camarazilor lor, care da, se află deja la Kiev, studiază viitoarele ținte… Evident că SBU n-a stat degeaba și a dat de urma celor trei companii de cercetare în adâncime dispuse deja în teritoriu: le-au plasat agentură dublă, le-au luat sub filaj, au băgat tehnică în casele lor de lucru, au aflat frecvențele de legătură, parolele codificate și tot ce mai trebuia. Apoi Gruparea ALFA a scos de la conservare armamentul și s-a pregătit să-i primească… călduros. După ce a aflat tot ce era nevoie să știe, Marele Stat Major ucrainean a plasat brigăzile de reacție rapidă în zona celor trei aerodromuri vizate și a constituit o masă de manevră, alcătuită din regimente de parașutiști și trupe speciale (Spețnaz). După care au plasat sistemele antiaeriene S-300 pe căile de acces probabile, în unghiul mort (gap) al radarelor, și i-au așteptat pe ruși. Când pe radare au apărut, în adâncimea teritoriului Rusiei, coloanele de avioane grele de transport Il-76, ofițerii ucraineni au știut că operațiunea de decapitare stătea să înceapă și au dat alarma. Desantiștii ruși care au supraviețuit bătăliilor de la Hostomel și Vasylkiv au fost ”retrogradați” ca infanteriști: la 27 februarie, mașinile lor speciale de luptă, BMD-2 și BTR-D, au început să fie semnalate la Bucea, în împrejurimile Kievului. Au beneficiat de un tratament VIP din partea dronelor Bayraktar: în războiul modern, forțele speciale sunt ținte de predilecție. Și uite așa, datorită câtorva desantiști bețivi, s-a fâsâit asaltul aerian asupra Kievului, care ar fi trebuit să pecetluiască în numai trei zile soarta Ucrainei.