Să folosești apelativul prost în aceeași propoziție cu NATO e oarecum hilar știind că secretar general adjunct al NATO e unul Geoană zis și Prostănacul.
Salutări camarazilor de la celelalte arme! Rambo de la arma care da senzația ne oferă o rețetă pentru gripa. Care nu are cuișoare poate folosi și cuie.
“Eu n-am dat o caracterziare a ceea ce e în ansamblu Mircea Geoană. Atunci a pierdut alegerile Adrian Năstase din cauză că alegătorii PRM au votat cu Traian Băsescu, iar Năaste și Geoană au pierdut controlul, la asta m-am referit când am spus că este prostănac”, a spus președintele de onoare al PSD.
Mai mult, Iliescu susține că porecla pe care i-a dat-o fostului președinte al Senatului a fost una întemeiată
Cimisoreanul care a pierdut tabul e cam paralel cu tot ce înseamnă război. Se uită la tot felul de videoclipuri dubioase pe tiktok și apoi vine sa se încordeze pe aici. Dl Băsescu supranumit Corsarul Invincibil (fost cdt suprem 10 ani) e calificat să vorbească de războaie.
Mai ales că i-a învins în lupta dreaptă pe Năstase (ăla cu ouăle) și pe Geoană (zis și Prostanacul) Plus că a făcut instrucție și cu dottore Ponta (zis și pisicuțul)
Bă, trebuie musai să facem o scrisoare deschisă pe care să i-o trimitem întâiului țării, Joianisului, să -i retragă ciobârlanului de Țiuzăr, titlul de " erou al revoluției din Decembrie 1989" . 🫢😂
Dincolo la Vasile de la arma penitenciare s-a format un grup de martalogi anarhiști foarte vocal. Practic nimic nu le convine. Plus că îl ataca la greu pe Cezar. Inclusiv Nikk lindik mik îl ataca dar sub anonimat
Pe flancul de Est al NATO e liniște deocamdată. Dar e o liniște care te asurzește și pare să fie liniștea dinaintea furtunii. În curând plec spre Singapore cu pasarea de fer.
La sfârşitul anului 2023, în România erau 500.000 de pensionari care câştigau peste 4.000 de lei pe lună şi cărora, conform majorărilor de la 1 ianuarie, veniturile din pensii le-au crescut cu 13%.Din cei aproape 500.000 de pensionari cu venituri medii şi mari, 300.000 sunt asiguraţi de Casa Naţională de Pensii.Aproximativ 100.000 de pensionari ai Ministerului Afacerilor Interne sunt asigu¬raţi la casa de pensii internă a MAI şi încă 85.000 de militari la casa de pensii a Ministerului Apărării.
Câţi români iau pensie de o mie de euro pe lună. Aproape jumătate dintre aceștia provin din MAI și MAPN
Bancul zilei. Trebuie să mergem în Italia, îi spune Gheorghe lui Ion, la un moment dat. – De ce, mă Gheorghe?
– Păi acolo serveşti micul dejun, după care faci dragoste toată dimineaţa. La prânz, o masă bogată, câteva sticle cu vin şi iar dragoste toată după-amiaza, apoi o cină uşoară, cu şampanie şi toate cele şi iar dragoste toată noaptea.
– Bă, eşti nebun, e beton, de unde ştii tu toate astea?
𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟐𝟔 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒 ☑️ Războiul din Ucraina. Ucraina contrazice teoria Rusiei: în imaginile cu prăbușirea avionului nu se văd resturile unui număr mare de oameni. Ucraina rezistă cu greu asalturilor în valuri ale Rusiei la Avdiivka, Moscova are pierderi foarte mari. Putin vizitează exclava Kaliningrad, situată între Polonia și Lituania ☑️ Războiul Israel-Hamas. Premierul Qatarului l-a criticat pe Netanyahu că pune piedici negocierilor pentru eliberarea ostaticilor și își vede doar propriile interese personale politice. Vineri, Curtea de Justiție de la Haga va cere Israelului încetarea războiului în Haga. O delegație a rebelilor Houthi a fost la Moscova ☑️ SUA încep discuții cu Irakul pentru retragerea militarilor americani ☑️ Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a semnat joi ratificarea candidaturii Suediei la NATO ☑️ Coreea de Nord se confruntă cu o gravă criză alimentară ☑️ Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi se va întâlni în Thailanda cu consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan ☑️ Turcia: Banca centrală a crescut dobânda-cheie la 45%, în timp ce inflația a urcat la 65%, iar lira a ajuns la noi minime record ☑️ NASA anunță încheierea misiunii elicopterului Ingenuity de pe Marte, după ce o elice s-a rupt ☑️ Vânătorul de mine M 270, achiziționat din UK, a executat joi prima misiune de monitorizare și de cercetare împotriva pericolelor de navigație. De la începutul conflictului din Ucraina până în prezent, marinarii și scafandrii militari români au neutralizat cinci mine marine provenite din nordul Mării Negre, dintr-un total de peste 90 de mine marine distruse în bazinul pontic ☑️ Adrian Sârbu: Europa și NATO vor fi atrase în războiul din Ucraina și vom intra nepregătiți. România are nevoie de 20% din PIB pentru Apărare ☑️ The Economist pune România pe primul loc în Europa la creștere PIB. PIB per capita ajunge la 19.900$ anul ăsta, cu 27% peste valoarea de anul trecut. Pentru comparație, avem o putere de cumpărare peste Grecia, Ungaria sau Polonia, și aproape la egalitate cu Portugalia ☑️ Lupta cu deșeurile se dă la granița României. Gunoaie prezentate drept produse second hand, nămoluri de la stații de epurare din Italia, aduse ca fertilizatori
10 lucruri mai puțin știute despre Nicolae Ceaușescu. Ce record mondial a deținut?
Dacă ar fi trăit, Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit, pe 26 ianuarie, înaintata vârstă de 106 ani. Dar fostul conducător al României comuniste a sfârșit executat, alături de Elena Ceaușescu, la Târgoviște, de Crăciunul anului 1989, cu doar o lună înainte de a face 72 de ani.
Ceaușescu era născut pe 23 ianuarie 1918 și nu pe 26, așa cum arată fișa din Registrul Stării Civile pentru nașteri din Scornicești, localitatea natală a fostului dictator, conform descopera.ro.
Nu se știe de ce, Ceaușescu a preferat ca, ulterior, să fie sărbătorit pe 26 ianuarie. Se presupune că nu și-a dorit ca ziua sa de naștere să fie umbrită de manifestările ce se organizau în cinstea Unirii Principatelor Române, în fiecare 24 ianuarie.
Cum precizam mai sus, Ceaușescu a fost ales în 1967 în cea mai înaltă funcție din statul român de atunci, cea de președinte al Consiliului de Stat.
În ciuda aversiunii față de monarhie, pentru ceremonia din 1974, lui Ceaușescu i-a fost făurit un sceptru, copiat, la cererea lui, după cel al Regelui Ferdinand I.
Însă, în realizarea acestui obiect simbolic, însemnele regalității au fost înlocuite cu cele ale Partidului Comunist Român.
2) A fost speriat de muzeografii de la Castelul Peleș, unde voia să facă o reședință de protocol
Teama de boală a cuplului Ceauşescu a fost binecunoscută chiar și oamenilor simpli. Iar această vulnerabilitate a fost inteligent speculată de muzeografii care aveau în custodie castelul Peleş în perioada comunistă.
Cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu a vizitat destul de rar fosta reședință regală din Sinaia, dar, în anii 80, se pare că ar fi dorit să facă din aceasta, totuși, o locuință de protocol.
În această situație, muzeografii castelului au găsit o soluție ingenioasă pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Tuturor le era teamă de modificările și demolările pe care soții Ceaușescu le-ar fi putut face splendidului castel.
Așa se face că aceștia i-au speriat spunându-le că în interiorul castelului este o ciupercă ce atacă elementele de lemnărie, dar este şi foarte dăunătoare omului, conform adevarul.ro.
„Minciuna“ nu era chiar departe de realitate, pentru că o ciupercă chiar atacase grinzile clădirii, din cauza umezelii şi a neaerisirii, acesta fiind şi motivul pentru care au fost demarate, în 1975, masivele lucrări de restaurare în timpul cărora a fost înlocuită structura de rezistenţă din holul de onoare şi din sufrageria de la parter.
Pe data de 5 noiembrie 1957, Nicolae Ceauşescu se afla în drum spre Moscova, acolo unde se aniversa Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, într-un avion IL 14, ca parte a unei delegaţii a Partidului Muncitoresc Român (PMR).
Din cauza unei erori de pilotaj, aeronava s-a prăbuşit la aterizare, pe Aeroportul Vnukovo.
În urma accidentului, ministrul de externe Grigore Preoteasa şi alţi trei membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.
Ceauşescu, ce avea funcția de secretar de stat al Comitetului Central al PMR (Partidul Muncitoresc Român), a supravieţuit suferind doar câteva traumatisme la gamba stângă şi câteva zgârieturi pe faţă.
4) Era pasionat de filmele poliţiste americane şi fan al serialului Kojak
La 35 de ani, Nicolae Ceauşescu descoperea pasiunea pentru cinematografie, printre preferatele sale numărându-se filmele poliţiste americane.
Liderul comunist s-a declarat fanul serialul de televiziune american Kojak, care a rulat între 1973 şi 1978. În plus, toate reşedinţele sale au fost dotate cu o sală specială de proiecţie.
Printre pasiunile sale se mai numărau şahul, biliardul, voleiul şi vizitele în străinătate. După 1955, acesta s-a apucat şi de vânătoare, potrivit zf.ro.
Ceaușescu chiar a deținut și un record mondial, demn de Guinness Book. Timp de 10 ani el s-a putut mândri cu cel mai valoros trofeu de coarne de cerb, împușcând animalul în 1980, în Munții Vrancei, scrie adevarul.ro.
Potrivit revistei Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, istoria acestui cerb se leagă de paznicul de vânătoare Ion Mărăştean din Soveja. A fost un trofeu dobândit greu, după trei ani de urmărire.
Pentru “cerbul cu coarne de aur”, Ceauşescu a venit de trei ori la vânătoare. Animalul era botezat “Guguştiucul”, pentru că avea un muget frumos, ce putea fi admirat mai ales în perioada boncănitului.
Facem o mica pauza ca să proceseze informațiile și grupul martalogilor anarhiști care se trag din agatârsi. Se mișcă cam in reluare dar surprinzător sunt extrem de țari in cioc.
6) A fost general și ministru-adjunct al Apărării, deși nu făcuse armata
Ceaușescu nu a efectuat nicio secundă de stagiu militar, dar cum funcțiile se acordau politic, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, „tovarășii” au decis că are competența necesară pentru a fi și general, dar și ministru adjunct al Apărării.
Culmea, această promovare a venit după ce a fost găsit „slab pentru secția agrară”, unde fusese subsecretar de stat, începând cu 13 mai 1948.
„Pedeapsa” pentru incompetență a fost numirea sa, la 22 martie 1950, în funcția de ministru adjunct și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei, după ce primise gradul de general-maior, potrivit amintiridincomunism.wordpress.com
7) A omorât țărani care se opuneau colectivizării, la Vadu Roșca
Pe 4 decembrie 1957, Nicolae Ceauşescu a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca, judeţul Vrancea, care se împotriveau colectivizării.
El avea grad de general cu două stele, fiind şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate.
Flancat de două tancuri, Ceauşescu a ordonat personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoţeau tancurile, potrivit evenimentulistoric.ro.
Nouă ţărani au fost ucişi de gloanţe (Aurel Dimofte, Ionuţ Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) şi alţi 48 au fost răniţi. Alţi 18 ţărani au făcut ani grei de carceră în închisorile comuniste.
8) A cunoscut-o pe Elena Ceaușescu la un concurs de frumusețe
Marea întâlnire a vieților celor doi s-a produs în 1939. Probabil că se știau deja în ziua în care, pe 13 august 1939, pe stadionul Veseliei din Ferentari, s-a dat o mare petrecere la care au fost invitați și cei doi.
Până la Nicolae Ceaușescu, Lenuța Petrescu - așa cum era în acte - avusese o relație cu fratele mai mare al acestuia, Marin. Se spune că acesta ar fi descoperit că viitoarea „savantă de renume mondial” are bucurii și la soldații germani, așa că i-a „pasat-o” fratelui mai mic.
Evenimentul a fost organizat de breasla lucrătorilor din industria textilă, pielărie și încălțăminte, iar în cadrul petrecerii, Elena, care muncea pe atunci ca textilistă la fabrica „Jaguarul”, avea să fie desemnată „Regina Muncii”, în urma unui așa-zis concurs de frumusețe.
De fapt, câștigătoarea era cea care reușea să vândă cele mai multe cărți poștale. Se spune că Nicolae - deja vechi ilegalist - a făcut tot posibilul ca Elena să primească acest titlu, după ce a cumpărat un număr impresionant de cărți poștale în contul ei, informează click.ro.
Propaganda comunistă de mai târziu avea să suțină că Nicolae Ceaușescu s-ar fi îndrăgostit de cea declarată „regina balului” la acea manifestare, sugerând și anumite date fizice atrăgătoare ale viitoarei titulare a „Cabinetului 2”.
Relația celor doi i-a dus spre un destin pe care nu l-ar fi bănuit nimeni în acea zi de august 1939. De altfel, e aproape unanim recunoscut de către istorici că Elena a fost prima și singura iubire, ba chiar femeie, din viața lui Nicolae Ceaușescu.
De altfel, ea l-a ajutat foarte mult să scape de bâlbâiala nativă, făcând numeroase exerciții de dicție cu el, lucru ce l-a făcut aproape dependent de prezența ei.
Cei doi s-au căsătorit la 23 decembrie 1947, când ea era deja însărcinată în șapte luni cu primul copil al cuplului, Valentin, iar Nicolae Ceaușescu fusese deja ales, după alegerile falsificate de comuniști din noiembrie 1946, deputat de Olt.
Bă Zdreanță , ție ți -a ars casa , Jilava, iar tu dansezi în curul gol pe lângă sula sculată. Vezi că dincolo pe Mehedinți, băieții au pus mâna de la mâna și ți -au cumpărat pentru praznic, o măslină, o felie de salam și -un colac. Eu știam că pisicile au 7 vieți, nu potăile că tine
https://www.tiktok.com/@soldierscomingus/video/7327004443835239710
RăspundețiȘtergereBă Țiuzăre, bă ciobârlane, să mă kak în orckranienii tăi. Mai schimbă bă subiectele că ni s-a aplecat de cât îi lingi în cur🖕
RăspundețiȘtergereAici îi vorba de NATO..ce ai esti prost?
RăspundețiȘtergereSă folosești apelativul prost în aceeași propoziție cu NATO e oarecum hilar știind că secretar general adjunct al NATO e unul Geoană zis și Prostănacul.
ȘtergereSalutări camarazilor de la celelalte arme!
RăspundețiȘtergereRambo de la arma care da senzația ne oferă o rețetă pentru gripa.
Care nu are cuișoare poate folosi și cuie.
https://www.facebook.com/groups/1681276992105738/permalink/3787269891506427/
“Eu n-am dat o caracterziare a ceea ce e în ansamblu Mircea Geoană. Atunci a pierdut alegerile Adrian Năstase din cauză că alegătorii PRM au votat cu Traian Băsescu, iar Năaste și Geoană au pierdut controlul, la asta m-am referit când am spus că este prostănac”, a spus președintele de onoare al PSD.
RăspundețiȘtergereMai mult, Iliescu susține că porecla pe care i-a dat-o fostului președinte al Senatului a fost una întemeiată
Cimisoreanul care a pierdut tabul e cam paralel cu tot ce înseamnă război.
RăspundețiȘtergereSe uită la tot felul de videoclipuri dubioase pe tiktok și apoi vine sa se încordeze pe aici.
Dl Băsescu supranumit Corsarul Invincibil (fost cdt suprem 10 ani) e calificat să vorbească de războaie.
E hot...el si toata familia
ȘtergereMai ales că i-a învins în lupta dreaptă pe Năstase (ăla cu ouăle) și pe Geoană (zis și Prostanacul)
ȘtergerePlus că a făcut instrucție și cu dottore Ponta (zis și pisicuțul)
Plus că dottore Ponta nici nu știa de MTO.
RăspundețiȘtergereGrav!
Așta se întâmplă când un pisicuț se da la un rechin.
https://youtu.be/5vfx_XJYbiw?si=YllKuSu26A_znptS
Bă, trebuie musai să facem o scrisoare deschisă pe care să i-o trimitem întâiului țării, Joianisului, să -i retragă ciobârlanului de Țiuzăr, titlul de " erou al revoluției din Decembrie 1989" . 🫢😂
RăspundețiȘtergere🖕🖕🖕
RăspundețiȘtergereMai bine faceti sport !
🖕😜😂
ȘtergereDincolo la Vasile de la arma penitenciare s-a format un grup de martalogi anarhiști foarte vocal.
RăspundețiȘtergerePractic nimic nu le convine.
Plus că îl ataca la greu pe Cezar.
Inclusiv Nikk lindik mik îl ataca dar sub anonimat
🤣😂🤣😂🤣😂
Ștergere...am valoare !
ȘtergerePe flancul de Est al NATO e liniște deocamdată.
RăspundețiȘtergereDar e o liniște care te asurzește și pare să fie liniștea dinaintea furtunii.
În curând plec spre Singapore cu pasarea de fer.
Sa.i pice o pans fin ..coadaa🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂
ȘtergereForza Base!
RăspundețiȘtergereSemper Fidelis!
La sfârşitul anului 2023, în România erau 500.000 de pensionari care câştigau peste 4.000 de lei pe lună şi cărora, conform majorărilor de la 1 ianuarie, veniturile din pensii le-au crescut cu 13%.Din cei aproape 500.000 de pensionari cu venituri medii şi mari, 300.000 sunt asiguraţi de Casa Naţională de Pensii.Aproximativ 100.000 de pensionari ai Ministerului Afacerilor Interne sunt asigu¬raţi la casa de pensii internă a MAI şi încă 85.000 de militari la casa de pensii a Ministerului Apărării.
RăspundețiȘtergereCâţi români iau pensie de o mie de euro pe lună. Aproape jumătate dintre aceștia provin din MAI și MAPN
https://m.ziare.com/pensie/cati-romani-pensie-o-mie-euro-luna-aproape-jumatate-provind-mai-si-mapn-1849405?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste
Grupul de martalogi anarhiști de la Vasile din Mehedinți zice că se trage din agatârsi.
RăspundețiȘtergereSeamănă că stil cu sciții din Ungaria.
https://www.agerpres.ro/mondorama/2024/01/24/ungaria-operatiune-politieneasca-impotriva-scitilor-acuzati-ca-ar-pune-la-cale-o-lovitura-de-stat--1237627
Muie dimineața Azorica
ȘtergereMars la școală javra mica!
A fost foarte meticulos..2..3 ani..anul de invatamînt..asa se explica...
Ștergere🤣😂🫣🤫🤪😝🤑
ȘtergereAgatârşii, tribul misterios al Daciei în care nevestele erau împărţite frăţeşte. Bărbaţii se împodobeau cu aur, îşi tatuau chipul şi mădularele
RăspundețiȘtergerehttps://adevarul.ro/stiri-locale/hunedoara/agatarsii-tribul-misterios-al-daciei-in-care-1659115.html
Bancul zilei. Trebuie să mergem în Italia, îi spune Gheorghe lui Ion, la un moment dat.
RăspundețiȘtergere– De ce, mă Gheorghe?
– Păi acolo serveşti micul dejun, după care faci dragoste toată dimineaţa. La prânz, o masă bogată, câteva sticle cu vin şi iar dragoste toată după-amiaza, apoi o cină uşoară, cu şampanie şi toate cele şi iar dragoste toată noaptea.
– Bă, eşti nebun, e beton, de unde ştii tu toate astea?
– Mi-a spus soră-mea!
Grupul de martalogi anarhiști cu rădăcini agatârse in frunte cu Nikk lindik mic ar trebui să meargă în Italia.
RăspundețiȘtergere𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟐𝟔 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
RăspundețiȘtergere☑️ Războiul din Ucraina. Ucraina contrazice teoria Rusiei: în imaginile cu prăbușirea avionului nu se văd resturile unui număr mare de oameni. Ucraina rezistă cu greu asalturilor în valuri ale Rusiei la Avdiivka, Moscova are pierderi foarte mari. Putin vizitează exclava Kaliningrad, situată între Polonia și Lituania
☑️ Războiul Israel-Hamas. Premierul Qatarului l-a criticat pe Netanyahu că pune piedici negocierilor pentru eliberarea ostaticilor și își vede doar propriile interese personale politice. Vineri, Curtea de Justiție de la Haga va cere Israelului încetarea războiului în Haga. O delegație a rebelilor Houthi a fost la Moscova
☑️ SUA încep discuții cu Irakul pentru retragerea militarilor americani
☑️ Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a semnat joi ratificarea candidaturii Suediei la NATO
☑️ Coreea de Nord se confruntă cu o gravă criză alimentară
☑️ Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi se va întâlni în Thailanda cu consilierul american pentru securitate naţională Jake Sullivan
☑️ Turcia: Banca centrală a crescut dobânda-cheie la 45%, în timp ce inflația a urcat la 65%, iar lira a ajuns la noi minime record
☑️ NASA anunță încheierea misiunii elicopterului Ingenuity de pe Marte, după ce o elice s-a rupt
☑️ Vânătorul de mine M 270, achiziționat din UK, a executat joi prima misiune de monitorizare și de cercetare împotriva pericolelor de navigație. De la începutul conflictului din Ucraina până în prezent, marinarii și scafandrii militari români au neutralizat cinci mine marine provenite din nordul Mării Negre, dintr-un total de peste 90 de mine marine distruse în bazinul pontic
☑️ Adrian Sârbu: Europa și NATO vor fi atrase în războiul din Ucraina și vom intra nepregătiți. România are nevoie de 20% din PIB pentru Apărare
☑️ The Economist pune România pe primul loc în Europa la creștere PIB. PIB per capita ajunge la 19.900$ anul ăsta, cu 27% peste valoarea de anul trecut. Pentru comparație, avem o putere de cumpărare peste Grecia, Ungaria sau Polonia, și aproape la egalitate cu Portugalia
☑️ Lupta cu deșeurile se dă la granița României. Gunoaie prezentate drept produse second hand, nămoluri de la stații de epurare din Italia, aduse ca fertilizatori
https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-26-ianuarie-2024-1-54022
10 lucruri mai puțin știute despre Nicolae Ceaușescu. Ce record mondial a deținut?
RăspundețiȘtergereDacă ar fi trăit, Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit, pe 26 ianuarie, înaintata vârstă de 106 ani. Dar fostul conducător al României comuniste a sfârșit executat, alături de Elena Ceaușescu, la Târgoviște, de Crăciunul anului 1989, cu doar o lună înainte de a face 72 de ani.
Ceaușescu era născut pe 23 ianuarie 1918 și nu pe 26, așa cum arată fișa din Registrul Stării Civile pentru nașteri din Scornicești, localitatea natală a fostului dictator, conform descopera.ro.
Nu se știe de ce, Ceaușescu a preferat ca, ulterior, să fie sărbătorit pe 26 ianuarie. Se presupune că nu și-a dorit ca ziua sa de naștere să fie umbrită de manifestările ce se organizau în cinstea Unirii Principatelor Române, în fiecare 24 ianuarie.
1) A fost primul președinte al Republicii
RăspundețiȘtergereCum precizam mai sus, Ceaușescu a fost ales în 1967 în cea mai înaltă funcție din statul român de atunci, cea de președinte al Consiliului de Stat.
În ciuda aversiunii față de monarhie, pentru ceremonia din 1974, lui Ceaușescu i-a fost făurit un sceptru, copiat, la cererea lui, după cel al Regelui Ferdinand I.
Însă, în realizarea acestui obiect simbolic, însemnele regalității au fost înlocuite cu cele ale Partidului Comunist Român.
2) A fost speriat de muzeografii de la Castelul Peleș, unde voia să facă o reședință de protocol
RăspundețiȘtergereTeama de boală a cuplului Ceauşescu a fost binecunoscută chiar și oamenilor simpli. Iar această vulnerabilitate a fost inteligent speculată de muzeografii care aveau în custodie castelul Peleş în perioada comunistă.
Cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu a vizitat destul de rar fosta reședință regală din Sinaia, dar, în anii 80, se pare că ar fi dorit să facă din aceasta, totuși, o locuință de protocol.
În această situație, muzeografii castelului au găsit o soluție ingenioasă pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Tuturor le era teamă de modificările și demolările pe care soții Ceaușescu le-ar fi putut face splendidului castel.
Așa se face că aceștia i-au speriat spunându-le că în interiorul castelului este o ciupercă ce atacă elementele de lemnărie, dar este şi foarte dăunătoare omului, conform adevarul.ro.
„Minciuna“ nu era chiar departe de realitate, pentru că o ciupercă chiar atacase grinzile clădirii, din cauza umezelii şi a neaerisirii, acesta fiind şi motivul pentru care au fost demarate, în 1975, masivele lucrări de restaurare în timpul cărora a fost înlocuită structura de rezistenţă din holul de onoare şi din sufrageria de la parter.
3) S-a prăbușit cu avionul
RăspundețiȘtergerePe data de 5 noiembrie 1957, Nicolae Ceauşescu se afla în drum spre Moscova, acolo unde se aniversa Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, într-un avion IL 14, ca parte a unei delegaţii a Partidului Muncitoresc Român (PMR).
Din cauza unei erori de pilotaj, aeronava s-a prăbuşit la aterizare, pe Aeroportul Vnukovo.
În urma accidentului, ministrul de externe Grigore Preoteasa şi alţi trei membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa.
Ceauşescu, ce avea funcția de secretar de stat al Comitetului Central al PMR (Partidul Muncitoresc Român), a supravieţuit suferind doar câteva traumatisme la gamba stângă şi câteva zgârieturi pe faţă.
4) Era pasionat de filmele poliţiste americane şi fan al serialului Kojak
RăspundețiȘtergereLa 35 de ani, Nicolae Ceauşescu descoperea pasiunea pentru cinematografie, printre preferatele sale numărându-se filmele poliţiste americane.
Liderul comunist s-a declarat fanul serialul de televiziune american Kojak, care a rulat între 1973 şi 1978. În plus, toate reşedinţele sale au fost dotate cu o sală specială de proiecţie.
Printre pasiunile sale se mai numărau şahul, biliardul, voleiul şi vizitele în străinătate. După 1955, acesta s-a apucat şi de vânătoare, potrivit zf.ro.
5) A deținut un record mondial
RăspundețiȘtergereCeaușescu chiar a deținut și un record mondial, demn de Guinness Book. Timp de 10 ani el s-a putut mândri cu cel mai valoros trofeu de coarne de cerb, împușcând animalul în 1980, în Munții Vrancei, scrie adevarul.ro.
Potrivit revistei Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, istoria acestui cerb se leagă de paznicul de vânătoare Ion Mărăştean din Soveja. A fost un trofeu dobândit greu, după trei ani de urmărire.
Pentru “cerbul cu coarne de aur”, Ceauşescu a venit de trei ori la vânătoare. Animalul era botezat “Guguştiucul”, pentru că avea un muget frumos, ce putea fi admirat mai ales în perioada boncănitului.
Facem o mica pauza ca să proceseze informațiile și grupul martalogilor anarhiști care se trag din agatârsi.
RăspundețiȘtergereSe mișcă cam in reluare dar surprinzător sunt extrem de țari in cioc.
Pe surse Nikk lindik mik se trage din tribul pârsilor.
Ștergere6) A fost general și ministru-adjunct al Apărării, deși nu făcuse armata
RăspundețiȘtergereCeaușescu nu a efectuat nicio secundă de stagiu militar, dar cum funcțiile se acordau politic, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, „tovarășii” au decis că are competența necesară pentru a fi și general, dar și ministru adjunct al Apărării.
Culmea, această promovare a venit după ce a fost găsit „slab pentru secția agrară”, unde fusese subsecretar de stat, începând cu 13 mai 1948.
„Pedeapsa” pentru incompetență a fost numirea sa, la 22 martie 1950, în funcția de ministru adjunct și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei, după ce primise gradul de general-maior, potrivit amintiridincomunism.wordpress.com
7) A omorât țărani care se opuneau colectivizării, la Vadu Roșca
RăspundețiȘtergerePe 4 decembrie 1957, Nicolae Ceauşescu a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca, judeţul Vrancea, care se împotriveau colectivizării.
El avea grad de general cu două stele, fiind şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate.
Flancat de două tancuri, Ceauşescu a ordonat personal deschiderea focului de pe mitralierele aflate în camioanele care însoţeau tancurile, potrivit evenimentulistoric.ro.
Nouă ţărani au fost ucişi de gloanţe (Aurel Dimofte, Ionuţ Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu) şi alţi 48 au fost răniţi. Alţi 18 ţărani au făcut ani grei de carceră în închisorile comuniste.
8) A cunoscut-o pe Elena Ceaușescu la un concurs de frumusețe
RăspundețiȘtergereMarea întâlnire a vieților celor doi s-a produs în 1939. Probabil că se știau deja în ziua în care, pe 13 august 1939, pe stadionul Veseliei din Ferentari, s-a dat o mare petrecere la care au fost invitați și cei doi.
Până la Nicolae Ceaușescu, Lenuța Petrescu - așa cum era în acte - avusese o relație cu fratele mai mare al acestuia, Marin. Se spune că acesta ar fi descoperit că viitoarea „savantă de renume mondial” are bucurii și la soldații germani, așa că i-a „pasat-o” fratelui mai mic.
Evenimentul a fost organizat de breasla lucrătorilor din industria textilă, pielărie și încălțăminte, iar în cadrul petrecerii, Elena, care muncea pe atunci ca textilistă la fabrica „Jaguarul”, avea să fie desemnată „Regina Muncii”, în urma unui așa-zis concurs de frumusețe.
De fapt, câștigătoarea era cea care reușea să vândă cele mai multe cărți poștale. Se spune că Nicolae - deja vechi ilegalist - a făcut tot posibilul ca Elena să primească acest titlu, după ce a cumpărat un număr impresionant de cărți poștale în contul ei, informează click.ro.
Propaganda comunistă de mai târziu avea să suțină că Nicolae Ceaușescu s-ar fi îndrăgostit de cea declarată „regina balului” la acea manifestare, sugerând și anumite date fizice atrăgătoare ale viitoarei titulare a „Cabinetului 2”.
Relația celor doi i-a dus spre un destin pe care nu l-ar fi bănuit nimeni în acea zi de august 1939. De altfel, e aproape unanim recunoscut de către istorici că Elena a fost prima și singura iubire, ba chiar femeie, din viața lui Nicolae Ceaușescu.
De altfel, ea l-a ajutat foarte mult să scape de bâlbâiala nativă, făcând numeroase exerciții de dicție cu el, lucru ce l-a făcut aproape dependent de prezența ei.
Cei doi s-au căsătorit la 23 decembrie 1947, când ea era deja însărcinată în șapte luni cu primul copil al cuplului, Valentin, iar Nicolae Ceaușescu fusese deja ales, după alegerile falsificate de comuniști din noiembrie 1946, deputat de Olt.
Pentru punctele 9 și 10 detalii mai jos deoarece cimisoreanul din tribul (și arma) sosoilor de câmpie le-a șters. 😁
RăspundețiȘtergerehttps://newsweek.ro/timp-liber/10-lucruri-mai-putin-stiute-despre-nicolae-ceausescu-ce-functie-a-avut-in-armata-la-32-de-ani
Bă Zdreanță , ție ți -a ars casa , Jilava, iar tu dansezi în curul gol pe lângă sula sculată. Vezi că dincolo pe Mehedinți, băieții au pus mâna de la mâna și ți -au cumpărat pentru praznic, o măslină, o felie de salam și -un colac. Eu știam că pisicile au 7 vieți, nu potăile că tine
RăspundețiȘtergerehttps://www.realitatea.net/stiri/actual/incendiu-la-penitenciarul-jilava-8-echipaje-de-pompieri-mobilizate-la-fata-locului-unitatea-de-detentie-a-ramas-fara-curent-electric_65b34c8ba83aa071d161a423
ȘtergereSari patrocle...ramîi fara vila...si mîncare gratis...
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/share/v/5nJeWFyt7siWgjZo/
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergerehttps://www.tiktok.com/@clarapatriciarize/video/7328348928498224416
RăspundețiȘtergereAuuuuuu.....da astia de ce dau......??
RăspundețiȘtergere