Google Website Translator Gadget
sâmbătă, 2 mai 2015
vineri, 1 mai 2015
American Sniper din Vietnam: Povestea tulburatoare a unuia dintre cei mai temuti lunetisti din istorie
A invatat singur sa traga, de mic copil, visand dintotdeauna sa faca parte din marina Statelor Unite, si s-a inrolat la varsta de 17 ani, in 1959, se arata intr-un articol Business Insider.
Suparat ...suparat mi-s doamne iarasi
Ca dusmanii..prevestesc...haoleooo!!
Ca se inchide ...blogul..........
NIKO.....protesteaza in ..ploaie !!!
Nu mai plange nevestica !
Nu mai plange tu ..odor ,
Pentru tine..trec Atlanticul in zbor,
Lichidez intrg NY...ca pe Rh+..sa-l omor!!
In anul 1965, a castigat Cupa Wimbledon la tir, in anul
dinainte de a fi trimis in Vietnam si a schimba fata razboiului american pentru totdeauna. In 1966 a ajuns in zona de razboi, ca politist militar, insa imediat s-a oferit voluntar pentru lupta, fiind transferat curand in plutonul de lunetisti, la sud de Da Nong.
Aici, Hathcock si-a castigat renumele de "Pana Alba", deoarece purta totdeauna o pana alba la palarie, provocandu-i pe vietnamezi sa-l repereze. Tot aici, americanul si-a castigat statutul de cel mai mortal lunetist in misiunile Razboiului din Vietnam, care pareau ca sunt scoase direct din paginile celebrelor reviste Marvel cu supereroi.
Incredibila poveste a unui jurnalist-spion, angajat la o publicatie renumita
Perioadele preferate de lunetist pentru a lovi erau dimineata devreme si seara devreme: "Prima lumina si ultima lumina sunt cele mai bune momente". Asa a facut si cand l-a "pandit" pe un general al armatei nord-vietnameze. Patru zile si trei nopti, Hathcock s-a tarat, centimetru cu centimetru, fara hrana sau somn, mai mult de 1.500 de metri, pentru a ajunge astfel aproape de general. Atunci a fost singura data cand lunetistul si-a scos pana de pe palarie.
Carlos a ajuns asfel in apropierea unor copaci, nu departe de tabara nord-vietnamezilor. Generalul a iesit la un moment dat pe veranda si a cascat, fiind urmat de ajutorul sau, care se afla in fata lui. Pana ce ajutorul a plecat de acolo, generalul era deja cazut, iar glontul ii trecuse prin inima, tras de la 700 de metri distanta. Soldatii asiatici l-au cautat pe lunetist trei zile, timp in care acesta s-a intors de unde plecase, fara a fi macar vazut.
Statul Islamic a lansat propria varianta la filmul American Sniper: Jihadi Sniper mai si rateaza (Video)
Lunetistul era faimos pentru felul cum se integra in mediul inconjurator, pentru rabdarea si curajul pe care le avea in misiunile sale. A avut 93 de victime confirmate, cea mai mare distanta de la care a tras fiind de 2.250 de metri. Pe langa acestea, au mai existat alte aproape 300 care i s-au atribuit cu vremea.
"Chiar nu mi-au placut uciderile. Trebuie sa fii nebun sa te bucuri de fugitul prin paduri, de omoratul oamenilor. Dar daca nu as fi doborat inamicul, ei ar fi ucis copiii de acolo", a spus odata Carlos Hathcock.
Cat priveste distanta cea mai mare de la care a tras cu succes, de 2.250 de metri, aceasta a ramas un record pana in anul 2002, cand un lunetist canadian, Arron Perry, a depasit-o, in Afganistan.
Confruntarea suprema a americanului Carlos cu vietnamezul Cobra
Multi lunetisti americani au avut recompense puse pe capetele lor. Aceasta erau deseori de o mie sau doua mii de dolari. Recompensa pentru uciderea lunetistului cu pana alba pe palarie a fost de 30.000 de dolari.
In cele din urma, nord-vietnamezii au trimis cel mai bun lunetist al lor sa-l ucida, fiind cunoscut drept Cobra, aceasta devenind cea mai faimoasa confruntare a lunetistului american in timpul razboiului. Planul era ca vietnamezul sa ucida cat mai multi americani, pentru a-l face pe Carlos sa iasa din baza sa.
In confruntarea finala dintre cei doi, Hathcock a tras catre Cobra cu doar cateva momente inainte ca acesta traga, la randul sau. Rapiditatea americanului i-a salvat si lui insusi viata.
In anul 1969, vehiculul in care se afla Hathcock a trecut peste o mina, iar lunetistul a fost inconstient o perioada, dupa explozie. A reusit sa-i traga din vehiculul in flacari pe sapte dintre colegii sai, parasind Vietnamul cu arsuri pe 40 la suta din corp. A primit Steaua de Argint pentru actiunile sale in zona de razboi, in anul 1996. In cele din urma, a murit la varsta de 56 de ani, in 1999, suferind de scleroza multipla.
miercuri, 29 aprilie 2015
Ultimatum dat omenirii de Stephen Hawking: Plecati in spatiu sau muriti
Cunoscutul fizician englez Stephen Hawking da un avertisment dur umanitatii, afirmand ca oamenii vor disparea in viitor
adv
Omenirea ar trebui sa traiasca in spatiu in urmatorii 1.000 de ani sau vor muri, a avertizat Stephen Hawking, potrivit The Times of India.
"Trebuie sa calatorim in spatiu, in continuu, pentru viitorul omenirii. Nu cred ca vom trai un mileniu, fara a merge dincolo de planeta noastra nerezistenta", a afirmat fizicianul.
Astfel, Hawking a
emis un avertisment dur, in timpul uneia dintre cele doua reuniuni
desfasurate la Sydney Opera House din Australia. El s-a adresat
publicului, care a umplut pana la refuz sala de conferinte, prin
intermediul tehnologiei holografice, pe care a folosit-o pentru a vorbi din biroul sau de la Cambridge.
La sfarsitul prelegerii, Stephen Hawking a incurajat publicul "sa se uite la stele si sa nu priveasca in jos, la picioare".
"Incercati sa dati un sens la ceea ce vedeti si sa intrebati ce face acest univers sa existe. Fiti curiosi si oricat de dificila vi s-ar parea viata, exista intotdeauna ceva ce puteti face si cu succes. Conteaza ca sa nu renuntati", a explicat fizicianul englez.
Stephen Hawking a avertizat in repetate randuri asupra pericolului in care se gaseste omenirea, ca rezultat al dezvoltarii inteligentei artificiale si a pericolelor agresiunii umane si a barbariei.
In luna februarie a acestui an, Stephen Hawking a afirmat ca omenirea ar trebui sa colonizeze alte planete pentru "a-si asigura viata", iar acest lucru ar putea constitui singura modalitate de a garanta existenta umanitatii.
In alt context, Hawking a declarat anul trecut ca bosonul Higgs, botezata ca particula lui Dumnezeu,
"ar putea distruge lumea in viitor". El a spus ca aceasta particula,
daca ajunge la o energie foarte mare, atunci ea are forta sa duca la distrugerea universului.
Cu toate acestea, fizicienii de la Acceleratorul de particule CERN, care au descoperit bosonul Higgs, au sustinut in repetate randuri ca particula nu constituie un pericol pentru omenire si nici nu poate duce la un cataclism al universului.
Stephen Hawking conduce un colectiv de cercetare in cadrul Universitatii Cambridge din Marea Britanie si are numeroase lucrari publicate in domeniul fizicii si al stiintei, in general.
El are varsta de 73 de ani, iar de la 21 de ani sufera de o boala denumita scleroza amiotrofica, fiind paralizat intr-un scaun cu rotile.
marți, 28 aprilie 2015
PERCHEZIŢII DNA LA PRIMĂRIA TIMIŞOARA
| 28 aprilie 2015
Percheziţiile vizează un dosar de vânzări de locuinţe naţionalizate către chiriaşi.
Procurorii DNA fac, marti dimineata,
perchezitii la Primaria Timisoara, intr-un dosar ce vizeaza vanzarea de
locuinte nationalizate catre chiriasii acestora, respectiv in baza legii
112/1995, printre beneficiari numarandu-se magistrati, politisti, dar
si mai multe familii de rromi. Potrivit unor surse judiciare citate de
Mediafax, procurorii DNA fac perchezitii la Primaria Timisoara, intr-un
dosar privind vanzarea de locuinte in baza legii 112/1995.
Conform surselor citate, in baza acestei legi au fost vandute mai
multe locuinte nationalizate, aflate in centrul orasului, unor
magistrati, procurori, politisti, dar si unor familii de romi. Astfel,
romii cumparau un apartament intr-un imobil nationalizat, iar prin
teroare ii convingeau pe ceilalti proprietari sa le vanda apartamentele
la preturi mici, intregul imobil intrand in posesia familiei de romi.Unul dintre beneficiarii acestei legi este Vasile Bic, prim-procurorul Tribunalului Timis, sustin sursele citate. Acesta si-ar fi cumparat locuinta cu patru camere plus dependinte cu suma de 8.500 de lei, platind un avans, apoi rate lunare pana la achizitionarea imobilului. Achizitia locuintei de catre Bic a mai fost anchetata, insa dosarul a fost clasat.
Fostul primar al Timisoarei Gheorghe Ciuhandu a declarat pentru Mediafax ca el stie ca totul s-a facut legal.
“Nu stiu ce sa va spun, habar nu am, nu am ce declaratii sa va dau. Eu stiu ca tot ce s-a facut, s-a facut legal. Intrebati-i pe cei care sutin altceva”, a spus Gheorghe Ciuhandu.
duminică, 26 aprilie 2015
AVIZ AMATORILOR DE RAZBOI ______________________
Drumul de la Kiev la Cernobil dureaza aproximativ doua ore in unul din microbuzele care duc vizitatorii pana la o distanta de 200 de metri de reactorul 4 al fostei centrale nucleare. Primul control are loc la limita de 30 de kilometri de centrala. Se verifica pasapoartele, se compara listele, microbuzele stau unul dupa celalalt si isi asteapta turistii sa treaca de un control ce lasa mai degraba impresia de rigurozitate decat cel de la aeroport. Cativa pasi dupa bariera incepe strangerea de semnaturi. O declaratie pe proprie raspundere, prin care statul ucrainean nu isi asuma nicio raspundere, o luare la cunostinta a regulilor de securitate si incursiunea in universul Cernobilului poate incepe.




Cine ii poate invinovati pe ucraineni ca au altele pe cap? Eu nu pot. Vad in jur semnele trecerii timpului si ma gandesc ca, poate, atitudinea e normala. Intre timp insa, poate ar trebui sa ne gandim daca Ucraina e sigura din punct de vedere nuclear. O tara cu un guvern nu tocmai stabil, confruntata cu un atac la suveranitatea sa si cu o clasa politica profund corupta se pregateste sa prelungeasca durata de viata la mai multe reactoare nucleare din cele 15 de care dispune in prezent.
Carte postala din Cernobil, 29 de ani mai tarziu
Cernobil - reactorul 4
Foto: Ioana Moldovan
Pe
26 aprilie 1986 avea aloc primul si, pana in prezent, cel mai grav
accident nuclear din istorie. Astazi, Cernobil e un punct important pe
harta turismului in zone devastate. Ucrainenii nu au timp sau dispozitie
sa se gandeasca la tragedia din urma cu aproape trei decenii. Strainii
vin, privesc si pleaca. Poate ca evolutia e normala dupa atata timp, dar
ea ascunde pericolul uitarii si un fals sentiment de siguranta.
Drumul de la Kiev la Cernobil dureaza aproximativ doua ore in unul din microbuzele care duc vizitatorii pana la o distanta de 200 de metri de reactorul 4 al fostei centrale nucleare. Primul control are loc la limita de 30 de kilometri de centrala. Se verifica pasapoartele, se compara listele, microbuzele stau unul dupa celalalt si isi asteapta turistii sa treaca de un control ce lasa mai degraba impresia de rigurozitate decat cel de la aeroport. Cativa pasi dupa bariera incepe strangerea de semnaturi. O declaratie pe proprie raspundere, prin care statul ucrainean nu isi asuma nicio raspundere, o luare la cunostinta a regulilor de securitate si incursiunea in universul Cernobilului poate incepe.
Dupa
bariera se asterne linistea in microbuz. Ghidul, Nicolai Fomin, incepe
masuratorile de radiatii ca sa linisteasca lumea. Intre 0,1 si 0,3 µSv/h
(microsiverts per ora) este limita normala oriunde in lume. Aparatul
lui arata 0,12 si linistea e deranjata de unele rasuflari de usurare.
Drumul duce prin satul Zalissya, una din cele 186 de comunitati din zona
centralei Cernobil, care au fost evacuate in urma accidentului din
1986. In total, 130.000 de oameni au fost stramutati. Unii, putini, au
decis ulterior sa se intoarca in zona de excludere de 30km. In Zalyssia
locuieste doar doamna Rozalia, care s-a saturat sa vada turisti.
In
total, circa 1.700 de oameni locuiesc, astazi, in orasul Cernobil. In
ciuda coincidentei de nume, acest oras nu este cel mai apropiat de
centrala nucleara. De altfel, comunitatea e atestata documentar inca din
1193. Oamenii de aici, toti peste 18 ani, lucreaza, in majoritate, la
noul sarcofag care trebuie sa acopere reactorul 4 al centralei si sa
protejeze pret de 100 de ani de radiatiile inca foarte periculoase.
Nicolai Fomin spune ca lucrarile efectuate de o companie franceza sunt
deja in urma cu un an, motive oficiale nu exista.
Radiatiile
cresc usor, dar nu depasesc limita normala pana in fata cladirii unei
scoli abandonate. Strazile din zona sunt acoperite cu mai multe straturi
de asfalt, dar bucati de pamant, precum cea de la baza unui copac din
fata scolii din Kopachi, au ramas contaminate in ciuda eforturilor de
curatare. Masuratoarea lui Nicolai Fomin arata 10, uneori chiar 11 µSv/h
si turistii se ingramadesc sa auda beep-urile isterice ale aparatului
si sa-i faca poze cu un arsenal de telefoane, tablete si aparate foto.
Nicolai
are circa 500 de tururi la activ in zona Cernobil si a vazut, in
ultimii cinci ani, cum se schimba incet-incet peisajul din zona de
excluziune. Povesteste cum natura isi revine si pune stapanire peste
ruinele urbane „si nu pentru ca ar fi avut probleme cu radiatiile, ci
pentru ca nu mai sunt oameni aici”. Greu de concluzionat daca e doar o
replica de linistire sau o realitate studiata de cercetatori in zona. Ce
il deranjeaza insa pe Nicolai Fomin e amprenta turistilor. „Vad cum, de
la excursie la excursie, se schimba cate ceva. Mobilele nu mai sunt la
locul lor, cartile sunt deschise fix la pagina cu Lenin, totul pare din
ce in ce mai aranjat”, spune ghidul cu voce joasa, parca ar vrea sa nu
il auda chiar toata lumea.
Kopachi
este la limita „zonei moarte” sau a celei de excluziune de 10km in
jurul fostei centrale. Aici, radiatiile sunt mai puternice, in medie
ajung la 0,7 µSv/h. Drumul mai departe trece printr-un al doilea punct
de control, unde sunt verificate listele, uneori si pasapoartele, dar,
de data aceasta, pare ca politistii se bazeaza pe constiinciozitatea
colegilor de la limita de 30km.
Epicentrul
turului este la 200 de metri de reactorul 4 al centralei nucleare
Cernobil. De fapt, reactoarele 3 si 4 formeaza o singura cladire,
reactoarele 1 si 2 sunt putin mai departe. Lacul de racire din imediata
vecinatate e in continuare intretinut pentru ca fundul e plin de
particule radioactive, iar apa are rol de scut. Acelasi rol il are si
sarcofagul care acopera reactorul 4. Imaginea nu e una care sa dea
inceredere: acoperisul e ruginit, peretii sunt crapati. Speranta da noul
sarcofag, un semicilindru care luceste in soare, la care se lucreaza
chiar si sambata. Cand va fi gata, noul sarcofag urmeaza sa fie mutat pe
sine deasupra unitatii 4. Ar trebui sa fie terminat la sfarsitul
acestui an, macar la comemorarea de trei decenii sa fie instalat.
Nicolai nu e increzator.
Catre
pauza de pranz, microbuzele trec pe portiunea de drum cea mai
contaminata. E fix pe partea opusa a reactorului 4, opusa fata de
parcarea unde oprisera mai devreme, si radiatiile sunt intre 8 si 10
µSv/h. La cantina insa, acolo unde iau masa muncitorii de la centrala,
aparatele arata valori normale. Turistii sunt asigurati ca mancarea nu e
din zona, ci adusa in fiecare zi de la Kiev. La intrare, un aparat de
masurat radiatiile din corp serveste drept distractie. Trebuie sa se
aprinda un bec - al doilea, cel portocaliu - pentru ca turistul sa poata
intra in cantina. Nimeni nu a fost respins pana acum.
La
3km de reactor se asterne orasul fantoma: Prypiat. Fusese construit in
1970 de sovietici special pentru familiile muncitorilor de la centrala.
Aceasta trebuia, apropo, sa aiba cinci reactoare. Ultimul nu a mai fost
terminat dupa accidentul din 1986. Toti cei 48.000 de locuitori au fost
evacuati a doua zi dupa explozia din reactor. Chiar si asa, pentru multi
a fost prea tarziu. Fusesera deja expusi unei doze de mii si mii de ori
mai mare decat limita mortala. „Ca sa nu creeze panica, autoritatile au
preferat sa minta si sa spuna ca evacuarea e temporara, pentru doar
trei zile. Oamenii si-au luat niste bani si niste haine. Au lasat totul
in urma si nu au mai avut voie sa se intoarca”, povesteste Nicolai.
Multe
articole despre Prypiat spun ca, de la evacuare, orasul a ramas parasit
si neatins. O minciuna. Da, cladirile sunt acolo. Stau si nu cer nimic.
Nici sa fie vizitate, nici sa fie ocolite. Cu siguranta insa ele nu au
cerut niciodata sa fie praduite pana la tencuiala in cele mai multe
cazuri. Lipsesc geamuri, gresie, faianta, chiar si tapetul a fost rupt
de pe peretii multor apartamente. Tevile, caloriferele, obiectele
sanitare „au fost furate ca in codru, iar asta e o lipsa grava de
respect”, spune Nicolai. Multe in afara peretilor si zidurilor nu au mai
ramas, asa ca, probabil, furatul s-a mai domolit. Culmea ar fi ca
cineva sa se apuce sa fure elemente ale radarului Duga 1 - mandria
sistemului sovietic de alerta in caz de atac balistic, a carui
activitate s-a intrerupt dupa accidentul nuclear.
Ce
exista din belsug in Prypiat e linistea intrerupta doar de cantecul
pasarilor si sunetul de cioburi sub picoare. Probabil cel mai faimos
punct al orasului e roata mare de la balci, care nici macar nu a apucat
sa fie inaugurata oficial inainte de accident. Langa microbuzele care
asteapta turistii la plecare, o vulpe vine sa cerseasca de mancare.
Mananca sandwichuri. Cu paine cu tot.
Pe
drumul de intoarcere catre Kiev, Nicolai povesteste ca ucrainenii nu se
mai gandesc la Cernobil. Au alte griji. Tocmai au avut o revolutie,
important e sa stea cu ochii pe noul guvern. Cand nu o fac, se uita cu
atentie la moneda nationala, care pierde valoare pe zi ce trece. Si ar
mai fi si micul detaliu al razboiului din estul tarii.
Cine ii poate invinovati pe ucraineni ca au altele pe cap? Eu nu pot. Vad in jur semnele trecerii timpului si ma gandesc ca, poate, atitudinea e normala. Intre timp insa, poate ar trebui sa ne gandim daca Ucraina e sigura din punct de vedere nuclear. O tara cu un guvern nu tocmai stabil, confruntata cu un atac la suveranitatea sa si cu o clasa politica profund corupta se pregateste sa prelungeasca durata de viata la mai multe reactoare nucleare din cele 15 de care dispune in prezent.
E
posibil ca Ucraina sa aiba nevoie de sprijin din partea statelor vecine
si/sau din partea institutiilor europene pentru ca normele acestui
proces sa fie respectate. Daca e asa - asta am venit sa aflu - atunci
Ucraina trebuie ajutata. In joc nu e numai securitatea sa, ci a
intregului continent.
Acest articol a fost realizat in cursul unei calatorii de documentare organizate de reteaua Bankwatch. Fotografii de Ioana Moldovan.
vineri, 24 aprilie 2015
SUB ZODIA PORCULUI..!!!!_________________________________
"Ion Mihai Pacepa: trădător, agentul ruşilor, şpăgar la nivel înalt
Eu unul cred că Pacepa e mort şi îngropat de multă vreme, dar există nişte şmecheri care îi scot mumia la vitrină din când în când, nu ştiu de ce. Am ascultat prin 2007 (2006?) o înregistrare cu vocea lui Pacepa, un interviu care a fost publicat în ZIUA. Nu am înregistrarea, dar pot să vă spun că erau cuvinte tăiate şi lipite. O mizerie.
Istoricul american Larry Watts a avansat ideea că Pacepa a fost agentul ruşilor şi că dezertarea lui a folosit Moscovei pentru a otrăvi relaţiile dintre România şi SUA (detalii aici). Alte reflecţii pe aceeaşi temă aici, aici şi aici. RH+ LA PLAJA CU FRUMOASELE LUI ...MODELE ..!!
Stelian Tănase a organizat la Muzeul Ţăranului Român o întâlnire în care a dezbătut dosarul Pacepa. Singurul care s-a referit direct la teza lui Larry Watts a fost Liviu Mihaiu, care a spus că fosta securitate şi actualele servicii au trei obsesii: ruşii, ungurii şi Pacepa. Şi că ultima
ofensivă jurnalistică a subiectului este încercarea de a demonstra că ruşii l-au trimis pe Pacepa în America. În rest Liviu Mihaiu ne-a povestit articolul de aici (fiica procurorului care a anchetat fuga lui Pacepa spune că taică-său a găsit poze cu Elena Ceauşescu în ipostaze indecente, le-a dat lui Nicu şi apoi a fost iradiat).
Per ansamblu toată lumea a fost de acord că tot ce a publicat Pacepa după fuga în SUA sunt nişte aiureli, mai ales cartea Orizonturi Roşii. Liviu Tofan (fost redactor Europa Liberă) spune că în prima ediţie a cărţii lui Pacepa Ceauşescu dădea ordin ca duşmanii să fie iradiaţia cu „Radu”, un dispozitiv portabil care le dădea cancer. În a doua ediţie a cărţii Ceauşescu se şmechereşte şi nu mai umblă cu dispozitive portabile, ci cu prafuri radioactive, pe modelul Litvinenko. Andrei Muraru a remarcat că acuzaţiile în baza cărora a fost împuşcat Ceauşescu la Târgovişte au fost culese integral din cartea lui Pacepa, „Orizonturi Roşii”. Dinu Zamfirescu a mai subliniat şi el nişte minciuni din cartea asta minunată şi ne-a citit nişte fragmente dintr-un plan de măsuri făcut de Pacepa pentru pedepsirea redactorilor de la Europa Liberă. Liviu Ţăranu (CNSAS) ne-a dat nişte detalii despre mecanismul corupţiei pus pe picioare de Pacepa (care transformase spionii români în cărăuşi de mărfuri de lux din Occident pentru nomenclatura de partid, un şpăgar, nimic mai mult, îşi transformase casa în peştera lui Ali Baba, frigidere, videouri, casetofoane, ţigări, băuturi etc.).
Una peste alta: Pacepa n-a fost erou, nu a fugit la americani pentru că iubea foarte tare democraţia, mai degrabă pentru că nişte băieţi îi coseau un dosar de corupţie. Americanilor le-a îndrugat o sumă de tâmpenii, iar şmecherii de-acolo s-au folosit în scop propagandistic de smintelile lui. După 1989 s-a încercat o transformare a lui în erou al luptei anti-comuniste, n-a ţinut şmecheria (deşi Gabriel Liiceanu insistă în direcţia asta).
Încă una tare: achitarea lui Ion Mihai Pacepa s-a făcut nu prin judecată pe fond, ci printr-o şmecherie. Mai pe scurt, ministrul Justiţiei Valeriu Stoica a cerut în 1997 achitarea lui Pacepa pe vicii de procedură, avocatul Cătălin Dancu nu a făcut altceva decât să plimbe nişte hârtii în mascarada asta juridică (asta a spus Cătălin Harnagea, fostul şef SIE).
Şi ca să închei: toţi istoricii şi jurnaliştii care au fost la întâlnirea organizată de Stelian Tănase au fost de acord că Pacepa a spus numai tâmpenii în cartea „Orizonturi Roşii”. Doar Vladimir Tismăneanu nu prea e de acord cu asta (bine, eu l-am auzit pe Vladimir Tismăneanu cum spunea la Institutul Iorga că el nu este istoric, dar asta este o altă poveste). Revenind: „Raportul Final” al lui Tismăneanu îl consideră pe Pacepa drept o sursă credibilă pentru istoria comunismului din România. Final, final – dar poate trebuie rescris."
News
De ce a trădat Pacepa?
Istoricul Liviu Ţăranu reduce la trei
posibilele motive ale trădării lui Ion Mihai Pacepa din vara anului
1978. Primul este cel prezentat chiar de transfug: ar fi ales varianta
fugii la americani deoarece Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut să
organizeze asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a
postului de radio Europa Liberă. Tot Liviu Ţăranu constată că această
variantă nu este susţinută de nici o altă sursă aflată la dispoziţia
istoricilor. Eu aş mai adăuga faptul că memoria lui Ion Mihai Pacepa
este fluctuantă: în prima ediţie a cărţii Orizonturi roşii spune că
Nicolae Ceauşescu îi cerea să folosească un dispozitiv pentru iradierea
indezirabililor; într-o ediţie mai recentă a aceleiaşi cărţi a lui
Pacepa, Ceauşescu îi solicita să folosească otrăvirea cu taliu
radioactiv (influenţă a cazului Aleksandr Litvinenko? detalii suplimentare aici)
Al doilea posibil motiv al fugii lui
Pacepa (şi cel mai probabil şi bine documentat) ar fi o combinaţie de
factori care i-ar fi indicat acestuia că urma să cadă în dizgraţia lui
Ceauşescu şi chiar să fie judecat şi condamnat pentru fapte de corupţie.
Când şeful spionajului românesc Nicolae Doicaru a căzut în sus pe scări
şi a fost numit ministru al Turismului în martie 1978, adjunctul lui,
Ion Mihai Pacepa se aştepta să preia el conducerea Direcţiei de
Informaţii Externe din cadrul Securităţii. Avea să fie dezamăgit: şeful
spionilor a fost numit generalul Alexandru Dănescu. La asta s-a adăugat
şi declanşarea unei anchete de Partid asupra corupţiei practicate de
ofiţerii de Securitate care se ocupau cu spionajul extern, anchetă în
care Pacepa figura la loc de frunte, printre şpăgarii cei mai mari. În
plus, Pacepa a ratat şi „afacerea Fokker”, nu a reuşit să-i convingă pe
vest-germani să vândă României drepturile pentru fabricarea unui avion
civil. Trecut cu vederea la promovare, ameninţat de o anchetă a
procurorilor şi cu ratarea afacerii Fokker, Pacepa avea foarte puţine
motive să se întoarcă în România, unde cu siguranţă îl aşteptau
interogatorii prelungite şi o posibilă condamnare.
A treia variantă ar fi că Ion Mihai
Pacepa se află de multă vreme în legătură cu CIA ca agent dublu şi în
vara anului 1978 ar fi „mirosit” că ar putea fi descoperit şi de aceea a
trecut la americani. Liviu Ţăranu nu este convins de această variantă,
deşi foarte mulţi generali de Securitate au luat în braţe această
variantă. Mai degrabă totuşi pare probabilă varianta în care Pacepa s-a
speriat de ancheta declanşată de introducerea fără vamă în România a
unui camion plin cu televizoare şi frigidere occidentale destinate
mahărilor din Partid.
Liviu Ţăranu a publicat în 2009 volumul
„Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980”, o carte în care a
adunat 132 de documente care reflectă fuga lui Pacepa şi ancheta
declanşată după acest eveniment. Unele din aceste documente sunt chiar
vesele. De exemplu, iată ce declara generalul Gheorghe Marcu referitor
la obiceiurile nomenclaturii de Partid:
Raportez următoarele probleme deosebite:
1. În anul 1970 am raportat tov. I. Stănescu şi N. Doicaru că „E” (agent al Securităţii) mi-a oferit cadou o puşcă de vânătoare drilling (cu trei ţevi)
cu lunetă, pe care n-am primit-o. Tovarăşii mi-au spus să încerc
obţinerea fără bani a 5 puşti similare cu rezerva de cartuşe necesară.
Am executat dispoziţia şi am procurat
armele în cauză. Pe raportul întocmit la data respectivă, care se
găseşte în posesia subsemnatului, s-a pus rezoluţia: o armă se dă la
cabinetul nr. 1, una la tov. I. Stănescu, una la tov. V. Patilineţ şi
una rămâne subsemnatului. S-a executat.
În 1973 am fost chemat de tov. E. Bobu,
ministru de Interne şi în prezenţa tov. N. Doicaru am fost întrebat dacă
mai am arma care mi-a fost dată. Am răspuns că o am la birou nefiind
folosită. Mi s-a ordonat s-o aduc, ceea ce am făcut. Tov. E. Bobu a
examinat-o şi mi-a spus că nu este de mine. Că o ia dânsul şi din armele
pe care le are îmi va trimite o puşcă rusească Ij. Aşa a şi procedat.
(…)
Scena în care un ministru îi ia unui
subordonat o puşcă (dar şi modalitate de obţinere a armei!) mise pare
extrem de jegoasă. În sfârşit, dacă vreţi să vă amuzaţi cu detaliile
sordide ale corupţiei la nivel înalt din România comunistă găsiţi cartea
lui Liviu Ţăranu aici.
joi, 23 aprilie 2015
Comparație între forțele armate ale SUA și cele ale Federației Ruse
Criza din Ucraina și invazia rusă din Crimeea aduc în fața publicului tot mai multe îngrijorări în legătură cu izbucnirea unui conflict militar în zonă. Totuși, acest conflict ar putea fi evitat fără vărsări de sânge sau focuri de armă, mai ales în condițiile în care există un dezechilibru total între puterile ce s-ar putea implica într-un eventual război.
Și dacă o comparație între forțele armate ale Ucrainei și cele ale Rusiei nu prea poate exista, deoarece Moscova este net superioară la toate capitolele vecinei noastre din est, atunci cam același raport există și între SUA și Rusia, doar că de data aceasta în favoarea americanilor.
Astfel, conform datelor ”Globalfirepower”, un site de analiză a puterii armate a celor mai importante state din lume, forța militară a SUA este practic dublă față de cea a Rusiei.
1. Forță fizică de luptă
SUA: 120 de milioane de persoane apte de a lupta; Rusia: 46 de milioane apte de a lupta.
SUA: 1,43 milioane militari activi; Rusia: 0,7 milioane milioane militari activi.
2. Forțe terestre
SUA: 8325 tancuri; Rusia: 15.500 tancuri.
SUA: 25.700 mașini blindate; Rusia: 27.000 mii mașini blindate.
3. Forțe aeriene
SUA: 13.700 avioane de luptă; Rusia: 3.100 avioane de luptă.
SUA: 6.012 elicoptere de luptă; Rusia: 973 elicoptere de luptă.
4. Forțe navale
SUA: 10 poartavioane; Rusia: un singur portavion.
SUA: 72 submarine; Rusia: 63 submarine.
SUA: 62 distrugătoare; Rusia: 13 distrugătoare.
Bugetul destinat apărării:
SUA: 612,5 miliarde de dolari; Rusia: 76,6 miliarde de dolari.
La o scurtă analiză observăm că Rusia stă mai bine doar la forțele terestre, însă este depășită net la forțele aeriene și la cele navale. Deasemenea, la capitolele logistică și buget SUA stă mult mai bine.
Situația ar sta și mai prost pentru Rusia dacă am include și forțele celorlalte state NATO. Puterea militară practic dublându-se într-un asemenea caz.
miercuri, 22 aprilie 2015
Manevre militare în Giurgiu: simularea unui atac aerian și a ripostei NATO
Obiectivul
exerciţiului a vizat antrenarea echipelor de luptă în angajarea
ţintelor aeriene care folosesc manevra împotriva rachetelor sol-aer şi
acţionează la înălţimi mici şi medii, anunță MApN. Exercițiile au
verificat, în condiţii cât mai apropiate de cele reale, procedurile de
operare a sistemului de comandă-control pentru conducerea în luptă a
rachetelor sol-aer.
Primele baterii HAWK, trageri reale la Capu Midia
Potrivit
unui comunicat al Ministerului Apărării, ministru Mircea Duşa, a asistat
marţi, 21 aprilie, în Poligonul din localitatea Mihai Bravu, judeţul
Giurgiu, la un exerciţiu cu trupe în teren realizat în scopul evaluării
unei baterii de rachete sol-aer HAWK din compunerea Brigăzii 1 Rachete
Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu”.
Sistemele
de rachete sol-aer cu bătaie medie HAWK PIP III R asigură apărarea
aeriană cu baza la sol a unor obiective importante împotriva atacurilor
cu avioane pilotate şi fără pilot, rachetelor de croazieră şi a altor
echipamente de zbor ce evoluează la înălţimi mici şi medii.
În
perioada 2012-2013, primele baterii HAWK PIP III R au executat trageri
reale în poligonul Capu Midia, iar în prezent urmează un program de
ridicare a capacităţii de luptă conform standardelor NATO.
NEWS
Generalul Sir Adrian Bradshaw – vizită oficială în România
Generalul
Sir Adrian Bradshaw, adjunctul comandantului suprem al Forţelor Aliate
din Europa efectuează în zilele de 21 şi 22 aprilie, o vizită oficială
în ţara noastră.
Generalul se va întâlni cu ministrul Apărării naţionale, Mircea Duşa, şi cu şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.
Pe agenda discuţiilor figurează următoarele subiecte:
– evoluţia situaţiei de securitate din zona extinsă a Mării Negre,
– măsurile de asigurare în cadrul Alianţei Nord-Atlantice,
– participarea Armatei române la misiunea NATO din Afganistan, “Resolute Support”.
– discuţii referitoare la cele două structuri de comandă-control ale Alianţei ce vor funcţiona la Bucureşti – Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est şi Unitatea pentru Integrarea Forţelor NATO.
Ministrul Duşa şi generalul Bradshaw partticipă pe 21 aprilie, în
Poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, la Ziua Distinşilor Vizitatori a
exerciţiului “Wind Spring 15″ şi vor susţine o declaraţie comună de
presă.
Miercuri, 22 aprilie, generalul Bradshaw va avea o întâlnire, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, cu şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat al MApN.
Sursa: comunicat de presă al MApN
NEWS
Generalul Sir Adrian Bradshaw – vizită oficială în România
Generalul se va întâlni cu ministrul Apărării naţionale, Mircea Duşa, şi cu şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă.
Pe agenda discuţiilor figurează următoarele subiecte:
– evoluţia situaţiei de securitate din zona extinsă a Mării Negre,
– măsurile de asigurare în cadrul Alianţei Nord-Atlantice,
– participarea Armatei române la misiunea NATO din Afganistan, “Resolute Support”.
– discuţii referitoare la cele două structuri de comandă-control ale Alianţei ce vor funcţiona la Bucureşti – Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est şi Unitatea pentru Integrarea Forţelor NATO.

Miercuri, 22 aprilie, generalul Bradshaw va avea o întâlnire, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, cu şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat al MApN.
Sursa: comunicat de presă al MApN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)