Google Website Translator Gadget

luni, 24 iulie 2017

AH-1Z si concurenta… protectie si costuri

AH-1Z si UH-1Y la Pendelton in 2013
Primul subiect – blindajul – punctul slab al majoritatii sburatoarelor.
Este cunoscut deja faptul ca Puma SOCAT nu au blindaj specific elicopterelor de atac si din aceasta cauza nu pot executa toata gama de misiuni decat expunand echipajul si eventualii pasageri la efectele deloc placute ale sistemelor antiaeriene.
Dar ce inseamna un astfel de blindaj, cat si impotriva caror pericole poate proteja? Nu se pune nicidecum problema de a avea practic un tanc zburator!
Incepem cu cel mai serios din punctul de vedere al insistentei cu care ne este oferit, sau macar la moda – in lipsa banilor – candidat la inzestrarea noastra cu elicoptere de atac: AH-1Z Viper.

Radiografia unui AH-1Z
Daca versiunea AH-1F dispunea in principal de o protectie de tip invelis din placi (30x40cm) de kevlar de grosime 12mm, asezate – in interiorul invelisului de aluminiu – pe lateralele, in spatele si dedesubtul pilotilor, precum si in zona transmisiei si a combustiei motorului, probabil ca la AH-1Z aceasta este usor superioara (inlocuind vechile placi cu modele mai recente si mai rezistente), ea fiind estimata de catre constructor ca fiind capabila sa reziste unor lovituri cal. 25mm, cel mai probabil in partea frontala si dedesubt a cabinei, in zona palelor si rotorului si in anumite sectiuni ale nacelelor motoarelor.
Tot la AH-1F, protectia era completata de un geam frontal blindat de aproximativ 8mm grosime (un al doilea geam blindat mai mic intre posturile de pilotaj, in timp ce restul cupolei era din plexiglas omogen de 6,25mm grosime – oarecum similar cu blindajul cupolelor de pe MI-24), pale rezistente la proiectile cal. 25mm (capabile sa functioneze si dupa ce astfel de lovituri au strapuns pala) si rezervoare cu autoetansare, in timp ce pilotii puteau purta veste de protectie antibalistica de tip solzi ceramici/fibra de sticla (cu denumire de «Chickenplate » si capabile sa opreasca gloante .30 cal – 7.62×63mm ).
Se pare ca doar pilotul dispunea de un scaun blindat in primele versiuni ale Cobra, in timp ce tragatorul dispunea de o placa frontala si una in spatele scaunului, iar cala de munitie pentru tun nu avea protectie balistica.
La versiunea AH-1P si cea AH-1S (denumite si ECAS = Enhanced Cobra Armament System), rotoarele erau compozite, cabina configurata optimizata pentru zbor la rasul solului (NOE = nap-of-earth ) iar parbrizul frontal era plat si blindat, similar oarecum cu cel al AH-64 Apache sau MI-28. Versiunile de Super-Cobra au preluat vechea forma, arcuita, a parbrizului, si desi producatorul sustine ca ofera protectie, exista totusi intrebarea daca forma plata nu era mai potrivita, chiar daca nu foarte aerodinamica.
AH-64 Apache are o conceptie similara a blindajului si poate usor superioara pe alocuri, dupa cum se vede mai jos:

AH-64 este dotat cu un blindaj compozit (inclusiv panouri de kevlar) al invelisului in jurul pilotilor si nacelelor motoarelor, dar si cu rotor si pale rezistente la impactul proiectilelor pana la cal. 23mm.

Producatorul Boeing sustine rezistenta la impact cu proiectile cal. 23mm, cel mai probabil in punctele critice aflate in zona frontala, masa totala a blindajului balistic atingand 1130kg. Cea mai mare parte a fuselajului si componentelor poate rezista la impactul cu gloante cal. 12,7mm.
Blindajul cabinei elicopterului AH-64 conform Teledyne Ryan Aeronautical – furnizorul solutiei, este alcatuit, dupa cum se vede si in schema de mai jos, din straturi successive (de la exterior la interior) care rezista la lovituri cal.23mm HEI: invelis de nailon balistic, « miez » de blindaj usor din carbura de bor (bor-carbon ceramic de inalta duritate – B12C3 – produs de compania Ceradyne) si captuseala interioara de kevlar. Scaunele pilotilor sunt si ele protejate cu kevlar (compania Simula) iar in partea de jos a cabinei si intre locurile pilotilor se afla un scut din acrilat anti-explozie-fragmentatie (marca Sierracin) precum si o component atransparenta, in geamul frontal (marca PPG Industries).

Blindajul cabinei si pilotilor la Apache : compozitie si dispunere
Daca inital o parte din blindajul Apache era metalic (otel si aluminiu), acesta a fost inlocuit la variantele mai recente de un blindaj compozit-ceramic mai usor si usor superior ca si nivel de protectie.
Rotorul continua sa functioneze dupa impactul unor proiectile cal. 12,7mm iar pala cu structura din titan poate functiona inca 5 ore dup ace a fost afectata de lovituri cal. 23mm.

Parbrizul Apache beneficiaza de o protectie probabil rezistenta la cal. 7,62mm-12,7mm penetrant (si, posibil 23mm exploziv), insa geamul lateral nu pare sa fie blindat, dupa cum se vede si in imaginile de mai jos:

Faptul ca geamul lateral nu dispune de blindaj, este confirmat si de cazul ranirii echipajului de gloante cal.7,62×39 mm trase de la sol, de catre insurgenti, folosind probabil PKM.

Pentru a continua comparatia referitoare la blindaje, batranelul MI-24 Hind, desi are parbriz frontal de 5 cm grosime in versiunile tarzii, care rezista la proiectile cal. 12,7mm, geamul lateral nu rezista la cal. 7,62mm, poate cu exceptia portiunii incastrate in usa blindata de acces.

Mi-24 este echipat si cu blindaj la nivelul compartimentului de transport al trupei, precum si al altor componente sensibile:

Compartimentul trupei la MI-24
Protectia existenta la MI-24 a fost imbunatatita in cazul MI-28 Havoc, ultimul nefiind incorsetat de protectia compartimentului de trupe (pastreaza capacitatea de a transporta 3 militari intr-un mic compartiment), blindajul fiind astfel focalizat asupra cabinei si punctelor critice.



Se observa in poza de mai sus grosimea usii blindate a pilotului si a geamului incorporat, sensibil superioare fata de ceea ce am vazut pe AH-1 sau AH-64, chiar si luand in considerare o mica diferenta de tehnologie. Pentru a compensa plusul de masa si a putea fi actionata usor, se observa verinul de actionare si talia sa. In plus, dimensiunea suprafetelor vitrate a fost semnificativ redusa comparativ cu omologii vestici dar si fata de KA-50/52 Aligator.
Grosimea parbrizului blindat la MI-28 pare sa fie in jurul a 5cm, compozitia nefiind publica inca, dar cel mai probabil alcatuita din straturi de sticla laminata si policarbonat.
Video cu celebra filmare a testelor balistice asupra cabinei MI-28, parbrizul rezistand pana la cal. 7,62mm, 12,7mm penetrant si chiar 14,5mm dar si contra fragmentelor cal. 20mm:
https://www.youtube.com/watch?v=_Fj9hdmEeBY
Si pentru a creste increderea in protectia MI-28, iata si o imagine cu lateralul cabinei unui MI-28 dupa intalnirea cu un ZSU-23-4 « Shilka » in cadrul testelor balistice:

Imagini din fabrica de MI-28:
https://www.youtube.com/watch?v=oKWRCNhpn_4
In cazul MI-28N, rezistenta palelor a fost crescuta datorita utilizarii materialelor plastice cu duritate ridicata, ele putand continua sa functioneze si dupa impactul cu proiectile cal. 30mm.

Ajungem si la compatriotul Havocului, adica modelul KA-50/52, si aici trebuie sa facem o mica distinctie, in sensul ca daca la KA-50 Werewolf protectia era aproximativ similara cu a MI-28, avand un singur pilot si suprafete vitrate ceva mai mari, la KA-52 Alligator, pentru a pastra aceeasi masa dupa adaugarea copilotului si echipamentelor aferente, protectia a fost redusa la cea a scaunelor blindate cu cativa milimetri de otel.

Ajungand si pe plaiurile europene, A-129 Mangusta respectiv T-129 Atak se lauda si ele cu o protectie la cal. 12,7mm a componentelor, insa parbrizul si geamurile laterale ale cabinei nu par sa fie blindate.

Protectia cabinei Mangustei este completata de scaunele blindate rezistente la impact… si cam atat, in cazul in care pilotii nu poarta veste antiglont.

Si tot la europeni, Tiger-ul franco-german asigura protectia fuselajului (al carui invelis e alcatuit in proportie de 80% din polimeri ranforsati cu fibra de carbon si kevlar, 11% aluminiu si 6% titan) la proiectile explozive cal. 23mm, iar cu ajutorul unor kit-uri demontabile (cerute de spanioli pentru al lor Tiger HAD-E), protectia cabinei contra cal. 7,62x51mm si 12,7x99mm.

Am vazut ca la elicopterele de atac mai grele, protectia necesara celor doi piloti si componentelor sensibile, inclusiv motoarele, penaliza sarcina utila cu peste o tona, marja aproape imposibil de obtinut la elicopterele mai compacte… poate doar in timp prin evolutie tehnologica, renuntand la unul dintre piloti (al doilea fiind unul virtual, computerizat) si crescand performantele motoarelor, rotoarelor si ale blindajelor. Dupa cum se vede in aceasta prezentare, protectia oricarui elicopter poate fi imbunatatita cu kit-uri de blindaj, care insa penalizeaza sarcina utila si anumite performante.
Profilul frontal la prima varianta de AH-1 Cobra
Mai trebuie remarcat un lucru: majoritatea elicopterelor sunt sensibile uneori si la munitia cal. 7,62mm, desi sunt certificate pe multe componente ca rezistente si la cal. 12,7mm , pe simplu motiv ca nu poti blinda totul. Iar daca in majoritatea cazurilor, elicopterele cele mai bine protejate se descurca cu lovituri cal. 12,7mm, calibrul 14,5mm penetrant este inca deosebit de periculos, de o ar fi recomandata folosirea prin imbunatatirea preciziei a unui astfel de calibru in rol antiaerian pe vehicule care au alta misiune principala, cum ar fi tancurile si transportoarele blindate sau camioanele si vehiculele 4×4 usor blindate.
Blindaj podea la UH-60
Protectia unei astfel de masinarii, depinde si de probabilitatea de lovire a anumitor elemente si de directiile din care vin amenintarile, dar totul trebuie evaluat intr-un cadru mai larg: profilul de zbor (viteza, altitudine, capacitatea de a se ascunde dupa obstacole), vizibilitatea optica-termica-radar (profil, vopseluri absorbante, disipatie termica, temperatura invelisului si palelor in zbor), echipamentele de bruiaj active existente la bord, capacitatea senzorilor si armamentului de bord de a descoperi si anihila amenintarile inainte ca acestea sa reactioneze, etc.

Pacat ca RAH-66 a ramas in coada de peste… pardon, pana de Comanche
Despre protectia la iluminarea radar nu mai discutam decat tangential, deoarece odata cu episodul RAH-66 Comanche, aceasta a fost utilizata doar partial la alte modele, insa niciodata la scara prevazuta pentru Comanche.
Un episod interesant, alaturi de cel al modificarii unor UH-60 BlackHawk in aeronave stealth, este proiectul din fonduri private, desfasurat in anii ’90, de a modifica Bell UH-1B Huey in aeronava stealth: UH-1 Penetrator sau Aerocraft Stealth Star 204 SS. Aeronava a avut primul zbor in octombrie 1991, insa Bell nu a fost interesat sa refoloseasca in programul UH-1Y experienta acumulata de catre cei de la Aerocraft R&D.

UH-1 Penetrator
Un element tot mai important al protectiei elicopterelor, dupa blindaj si profilul optic si radar reduse, au devenit mecanismele active, o combinatie de senzori si contramasuri. Alaturi de deja clasicele capcane termice si radar (chaff&flare), in ultimele doua decenii au inceput sa-si faca loc contramasurile active, care lucreaza integrat cu senzorii de detectie deja instalati pentru capcane (Common Missile Warning System / CMWS):
In spectru IR – de camuflaj prin aplicarea unei insulatii ce blocheaza spectrul infrarosu (solutie deocamdata neintrodusa in uz) dar mai ales de tip fascicul laser orientabil catre capul de detectie al amenintarii – IRCM / DIRCM (Directional Infrared Counter Measures), ultimul sosit in programele americane fiind CIRCM (Common Infrared Countermeasures), prevazut a intra in dotarea USMC din 2019.
– In spectru LASER, pentru a bruia rachetele antiaeriene ghidate pe fascicul laser.

Senzor AN/AVR-2B Laser Detecting Sets (LDS), derivate din programul RAH-66
In ordinea cronologica, familia Cobra/Super-Cobra au fost dotate cu un sistem de bruiaj IRCM – AN/ALQ-144 , chiar langa nacelele motoarelor si evacuarile acestora modificate si echipate si cu supresor IR:


Un sistem similar fiind instalat si pe OH-58D Kiowa:

Alaturi de acestea, integrat in sistemul de autoaparare ECP-1674 de pe Super-Cobra se mai gaseau: sistem AN/AAR-47 de avertizare optica a strafulgerarii generate de lansarea unei rachete, furnizand alarma si declansarea automata a dispersorului de contramasuri AN/ALE-39 aflat pe varfurile aripilor; un avertizor de iluminare radar AN/APR-39A(V)2 (RWR); un avertizor de iluminare laser de tip AN/AVR-2 conectat la alarma de iluminare.
Urmatoarea idee, prin 2005, a fost Scorpion Raytheon de a dota AH-1Z cu un IRCM low-cost provenit din capul de cautare al AIM-9X, insa se pare ca nu a fost tradusa in practica:

La AH-1Z au fost in stalate urmatoarele contramasuri:
– Capcane AN/ALE-47 chaff-flare cu 3 moduri : automat, semi-automat si manual ;
– Avertizor iluminare radar AN/APR-39B(V)2 ;
– Avertizor lansare rachete si iluminare laser AN/AAR-47(V)2 ;
– Nu mai este instalat AN/ALQ-144 IRCM deoarece era eficient doar impotriva vechilor generatii de capete de cautare, cu senzori neraciti. Urmatorul pas este instalarea CIRCM Northrop Grumman pe AH-1Z, Apache si Black-Hawk si MV-22 (costul echipamentului – 1,7-2 mil.$);
– Evacuarile de gaze ale motoarelor au fost modificate in forma de pana pentru a reduce si mai mult semnatura termica ;
AH-64D Apache este actualmente echipat cu container DIRCM TERMA ALQ-213, care se regaseste si pe NH-90 olandeze, dar si pe alte platforme:

TERMA ALQ-213
Incheiem partea de protectie cu o tabela comparativa performante la cele mai cunoscute elicoptere de atac:


La urma am lasat informatiile legate de costurile de achizitie si operare…
Pretul lui AH-1Z Viper in FY2014 era $29.89 mil.$, structura costand $20.48 million, avionica $6.03 million iar motoarele (x2) $755,905 fiecare.

Iata o mica lista dedusa din evidentele de cheltuieli ale SUA, costul la usa fabricii (fly-away cost): aici si aici.
UH-1 Y: 26 mil.$
AH-1Z noi: 32,556mil.$ previziunea in
32,75 mil.$ pt. 2018 (comanda de 22 aparate noi)
UH-72 Lakota LUH 6,685 mil. $/FY2016
8,33 mil.$/FY2018/ 10,83 mil.$/FY2019
UH-60M 21,4 mil.$-24 mil.$
AH-64 bl III: 55,3 mil.$ – cost complet
AH-64E nou: 35-36 mil.$
AH_64 BLIIIA remanufacturat: 19 mil.$
MH-47 SLEP: 20 mil.$
CH-47F newbuild: 66 mil.$
F-18 E/F: 96,34 mil.$
CH-53K: 164 mil.$
V-22: 89/116 mil.$
Ca si pret de achizitie, in afara de UH-72 Lakota, al carui pret se apropie de 11 mil.$, cele serioase incep, cum ar fi UH-60M de la 21 mil.$/bucata iar UH-1Y 26 mil.$. Un AH-64 si AH-1 remanufacturat la ultimul standard costa 18-19 mil.$ iar unele noi ajung la 36 respectiv 32 mil.$/bucata. Pretul unui H215 va fi probabil undeva intre 20-25 mil. Euro, in functie de echipare cel al unui NH-90 TTH trecea de 29 mil. euro acum cativa ani.
UH-60M
Pretul de achizitie al unor astfel de masinarii variaza destul de mult in functie de optiunile de echipare. Un A-129 Mangusta costa 22-25 mil.$ acum mai bine de un deceniu, in timp ce varianta T-129 Atak costa undeva la 43 mil.$ (51 de elicoptere la 1,35 mld. Euro, programul total de 51 + 40 in optiune costand spre 3,2 mld.$).
Costuri de operare/ ora de zbor pe sistem american: FY 2016 Department of Defense Fixed Wing and Helicopter Reimbursement Rates (si aici):
AH-64D 6.603$
UH-60M DAP 3.848$
UH-60A/L 5.819$/4.703$
MH-60M 5.919$
OH 58C/D 1.110/2.754$
UH-72A 2.722$
A/MH-6M 2.059$
CH-47F 8.919$
MH-47G 8.350$
TH-67/Bell206 1500$
CH-46E 12.123$
MH-53E 17.892$
MV-22B 12.318$
CV-22B 24.283 SPECOPS/PaveLow
C-130H/J 9646$ / 6.833$
C-17A 15.826$
AH-1W/Z 6.871$/5.770$
UH-1Y 5070$
UH-1N 3206$
VH-60N 13.475$ prezidential
AV-8B 13.836$
FA-18D/F 12.810$ / 10.715$
A-10A/C 5.856$/6.034$
F-15D/E 23.353$/21.482$
F-16C 8.368$
F-22A 33.628$
F-35A 28.545$
MQ-1B 693$
MQ-9A 993$
T-38A/C 3294$
T-45C 4631$
T-6A 595$
U-2S 12271$
Am tinut cont si de datele de aici: Department of Defense Fiscal Year (FY) 2018 Budget Estimates Weapons si US Airforce.
Un AH-1Z Viper este mai ieftin de operat decat un AH-64 E Apache, insa diferentele sunt mici si apropiate de costul lui A-10 si putin mai mult de jumatate din costul orei pe F-16. O ora de zbor costa $5.770 pentru un AH-1Z (5070$ pentru UH-1Y), pe cand un AH-64E costa $6.603, posibil si din cauza faptului ca primul poate folosi un radar instalat pe aripa in timp ce al doilea il are instalat pe arborele rotorului. Alegerea radarului, senzorilor si electronicii si amplasarea lor afecteaza si ele costul de operare.

Pe un sistem apropiat, am gasit si costul orei de zbor pentru cateva modele in inzestrarea fortelor franceze in 2013 (o statistica usor diferita ca si calcul aici):
Mirage 2000-D: 7- 8000 eur.
Rafale: 14000 eur.
Gazelle: 1600 eur
Puma: 3600 eur
Tigre: 11000 eur
Si o lista mai larga, aici , fiind insa vorba de costurile unor variante civile:
Airbus Helicopters AS/SA 316B $1,228
Airbus Helicopters AS/SA 330J $2,911
Airbus Helicopters AS332L1 Super Puma $2,669
Airbus Helicopters AS332L2 Super Puma $2,825
Airbus Helicopters AS350B $647
Airbus Helicopters AS355NP Twinstar $917
Airbus Helicopters AS365N3+ Dauphin $1,471
Airbus Helicopters BK 117C1 $1,216
Airbus Helicopters BO 105LS-A3 $1,176
Airbus Helicopters EC130B4 $647
Airbus Helicopters EC135T2e $815
Airbus Helicopters EC145 $1,196
Airbus Helicopters H120 $484
Airbus Helicopters H125 $607
Airbus Helicopters H130 $620
Airbus Helicopters H135 (T3) $824
Airbus Helicopters H145 $1,165
Airbus Helicopters H155 $1,537
Airbus Helicopters H175 $1,931
Airbus Helicopters H215 C1 $2,639
Airbus Helicopters H215 L1 $2,639
In linii mari, costul cu ora al unui unui elicopter multirol de tip UH-60M sau Super-Puma se invart intre 3800-4700$, putin mai mult decat un trainer supersonic T-38A/C Tallon (3294$). Deci diferentele de cost de operare intre actualele Puma Socat si Viper nu ar fi deosebit de mari, cu conditia de a beneficia de logistica americana.
In zona preturilor reduse, regasim Gazelle la 1600eur (posibil nu versiunea HOT), A/MH-6M la 2059$, UH-72A la 2722$ si OH 58C/D la 1110$/2754$. Se observa mai mult decat dublarea costului orei de zbor la Kiowa prin adaugarea avionicii si optronicii la varianta D fata de C.
Cred ca toate acestea sunt suficiente pentru a ne contura o idee despre ce inseamna achizitia si operarea unor elicoptere de atac sau multirol… ca tot ni se flutura pe sub nas tot felul de oferte.
Marius Zgureanu
Surse :
https://books.google.fr/books?id=R5keDAAAQBAJ&pg=PA36&lpg=PA36&dq=AH-1+pilot+ceramic+body+armor&source=bl&ots=qj_m7stdBH&sig=4hZWlSNj108XPEpAcVuwfzaBgKM&hl=ro&sa=X&ved=0ahUKEwio0bG7273UAhVCfxoKHQR0CsUQ6AEIMTAC#v=onepage&q=AH-1%20pilot%20ceramic%20body%20armor&f=false
http://www.romaniajournal.ro/iar-ghimbav-signs-agreement-with-bell-helicopter-on-potential-ah-1z-viper-purchase/
http://forums.sjgames.com/showthread.php?t=90330
https://defence.pk/pdf/threads/ah-64a-d-apache-ah-1z-viper.369367/

joi, 20 iulie 2017

Saber Guardian River crossing

Saber Guardian 2017

Un foarte, foare bun videoclip!
Din toate declaratiile facute una trebuie s-o evidentiata, un general aliat – probabil american – a spus Marele Adevar; acest exercitiu are in prim-plan pe Maria Sa Logistica, fara de care nimic nu exista.
Tancurile, parasutistii, vechiculele blindate, militari, aviatia, fortarea Dunarii (cu adevarat magnifica operatia!!!), toate palesc in fata adevaratului star: Logistica!
Pentru ca in realitate Logistica da Senzatia!
GeorgeGMT

duminică, 16 iulie 2017

Date ale monitorizării de către americani a programului nuclear nord-coreean

Facilități ale programului nuclear nord-coreean sursa Global Security
Facilități ale programului nuclear nord-coreean sursa Global Security
Începând cu luna septembrie 2016 agențiile americane au desfășurat um amplu program de monitorizare a programului nuclear nord-coreea, Denumit Proiectul 38 North, programul s-a concentrate pe monitorizarea laboratorului radiochimic de la centrala nucleară Yungbon.
Potrivit raportului, Coreea de Nord produce bombe atomice utilizând uraniu şi plutoniu. Până în prezent au fost testate cinci bombe nucleare, cel de al şaselea test fiind posibil să se producă curând. În penultimul test, în ianuarie 2016 a fost folosită o bombă cu hidrogen.
Imaginile obţinute cu ajutorul radarelor termale arată că la cea mai importantă centrală nucleară a Coreei de Nord s-a reprocesat mai mult plutoniu decât statisticile estimate anterior. Cantitatea poate fi folosită pentru extinderea capabilităților nucleare.
Coordonatorii afirmă că şi imaginile din centrala de imbogăţire a uraniului arată desfăsurarea de operaţiuni de centrifugare cu scopul de a extinde rezerva de uraniu imbogăţit. Aceasta substanţă este folosită ca sursă pentru producerea de combustibil nuclear pentru bombe.
Imaginile din satelit cu laboratorul radiochimic arată că există cel puţin două cicluri de reprocesare despre care nu se ştia anterior. Aceste cicluri au rolul de a produce “o cantitate nedeterminată de plutoniu”.
De asemenea, există semne de activitate pe termen scurt la Reactorul Experimental de Apă Grea, acest lucru fiind o alta cauză de ingrijorare.
Potrivit analiștilor militari, Coreea de Nord deţine 20 de bombe nucleare şi are capacitatea de a produce câte una în fiecare lună. Din estimări, rezultă că rezerva de plutoniu şi uraniu a ţării ar ajunge pentru până la 8 bombe.
Mai mult decât atât, regimul de la Phenian s-a concentrat în ultimii ani pe producerea unei rachete care să poată fi echipată cu cap de luptă nuclear care să poată lovi Statele Unite. La începutul lunii iulie, nord-coreenii au testat prima rachetă balistica intercontinentală despre care experţii spun că ar putea lovi Alaska şi părţi din nord-estul Pacificului
Ovidiu Lăpuşte, InfoMondo Militar

vineri, 14 iulie 2017

Departamentul de Stat al SUA şi-a dat acordul către România faţă de o posibilă vânzare a unor sisteme de rachete Patriot


Departamentul american de Stat a aprobat o posibilă vânzare de sisteme de rachete de apărare Patriot către România în valoare de 3,9 miliarde de dolari, a anunţat marţi o agenţie a Pentagonului, citată de Reuters.
The Defense Security Cooperation Agency a anunţat că Guvernul României a solicitat vânzarea a şapte sisteme Patriot, în solicitare fiind incluse, printre altele, echipamentul de comunicaţii, instrumente şi echipamente de testare, echipamente de suport, generatoare, documentaţie tehnică, echipamente de antrenament, piese de schimb, instruirea personalului, servicii de suport tehnic şi logistic, valoarea totală a programului fiind de 3,9 miliarde de dolari.
Principalii contractori vor fi Raytheon Corporation din Andover, Massachusetts, şi Lockheed-Martin din Dallas, Texas.
Pentru implementarea acestui acord va fi necesar ca aproximativ 30 de reprezentanţi ai Guvernului SUA şi 40 de reprezentanţi ai contractorilor să se deplaseze în România, pentru instalarea echipamentelor, verificarea sistemului, instruire şi support tehnic şi logistic
„Această vânzare va consolida obiectivele de politică externă şi de securitate naţională ale SUA contribuind la îmbunătăţirea securităţii unui aliat NATO care a fost şi continuă să fie o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi progresul econonomic în Europa. Această vânzare va veni în sprijinul nevoii României de a avea propriul sistem de autoapărare şi va susţine obiectivele de apărare ale NATO”, menţionează The Defense Security Cooperation Agency.(detalii)

Articolul integral: Adevărul
RoMilitary
Adica vom putea cumpara sapte baterii Patriot. Detaliind “lista de cumparaturi” aprobata avem: sapte radare de descoperire AN/MPQ-65, AN/MSQ-132 – centru de control al focului, 28 de sisteme de lansare, 56 de rachete Patriot MIM-104E Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T), 168 de rachete Patriot PAC 3 MSE.
Pe langa cele de mai sus vor mai fi achizitionate sisteme de comunicatii, sisteme de antrenament, piese de schimb etc
In principiu Patriot era solutia, atat timp cat cu destul de putine luni in urma o unitate Patriot americana din Germania a venit in Romania pentru a testa compatibilitatea acesteia cu sistemele Hawk detinute deja de Romania. Si bineinteles ca Hawk si Patriot pot fi integrate, ajungandu-se astfel ca si batranele Hawuri sa-si gaseasca obiectul muncii.
In principiu, odata ce am cumparat din Olanda 8 baterii Hawk si 200 de rachete, aveam doua solutii: modernizarea Hawkului cu Raytheon, s-a dovedit ca americanii au cerut o caruta prea mare de bani (conform cu ce spun ai nostri) sau achizitionarea sistemelor Patriot si integrarea acestora cu Hawkul…
Astfel am avea – daca achizitia va fi dusa la finalizare – un sistem de aparare antiaeriana si anti-racheta multistrat format din rachetele Hawk – raza medie, Patriot PAC 3 MSE raza mai scurta si dedicate anti-racheta precum si rachetele PAC 2  modernizate la standardul GEM-T cu raza mare.
Mai ramane acum sa vedem ce solutie de finantare vom obtine din Statele Unite.
Sursa (din nou): AICI
GeorgeGMT &Alex

miercuri, 5 iulie 2017


Nici măcar Hitler nu a avut curajul să atace această țară!

În această țară armata și poporul sunt indivizibile. Nu, aceasta nu este SUA, Rusia, Israel sau Coreea de Nord. Imaginează-ți o țară în care aproape fiecare bărbat este și soldat. O țară în care statul îți dă un pistol gratuit după ce împlinești 50 de ani. O țară care aproape de imploră să cumperi o armă oarecare și îți oferă și o reducere pentru ea. O țară în stare mobilizeze în 4 ore o armată de 650 mii de soldați, iar în 2 zile – o armată de 1.7 milioane de soldați. Pentru comparație, SUA poate mobiliza doar 1.3 milioane de soldați…
1_result
  Această țară este amplasată pe un relief foarte muntos.
Munții sunt pentru ea ca zidurile unei cetăți. În stânci sunt săpate nenumărate tuneluri care permit să ajungi în orice colț al țării fără a fi văzut de cineva. Acest stat puternic militarizat se află acolo unde niciodată nu te-ai fi putut aștepta, exact în inima Europei. Este vorba de Elveția!
2_result
Orice bărbat elvețian este obligat să facă armata. Aceasta durează doar 3 luni, însă acest timp este suficient pentru a transforma un tânăr petrecăreț într-un bărbat responsabil. După aceasta tânărul primește o armă, o conservă și uniformă militară, pe care acesta le i-a acasă. Periodic bărbații elvețieni sunt rechemați în armată, pentru a nu uita cunoștințele și abilitățile militare acumulate.
3_result
Până la 32 de ani un bărbat elvețian este rechemat în armată de 7 ori, unde trebuie să stea câte 3 săptămâni. În următorii 10 ani el va mai fi rechemat încă de 3 ori pentru 2 săptămâni, iar încă peste 10 – o dată pentru 2 săptămâni. Când elvețianul împlinește 51 de ani, el este eliberat oficial de serviciul militar și este obligat să întoarcă statului arma și uniforma. La fel și conserva.
4_result
Nimeni nu poate refuza serviciul militar, nici măcar milionarii și bancherii. De fapt, armata este o bună ocazie de a-ți face cunoștințe noi și utile. Deși are doar 300 km în lungime, Elveția are un buget militar de 7.5 miliarde de dolari! Ea dispune de 800 de tancuri și blindate și de 350 avioane militare!
5_result
Populația civilă este înarmată până în dinți. Astfel, s-a calculat că elvețienii dețin absolut legal acasă la ei 1.5 milioane de semi-automate și 2 milioane de pistoale. În Elveția numărul tir-urilor este egal cu numărul cafenelelor…
7_result
Iată de ce nici măcar Hitler nu a avut curajul să atace această țară!

marți, 4 iulie 2017

Planul Poloniei de a cumpăra Patriot se îndreaptă către un eșec?


WASHINGTON – Planul Poloniei de a cumpăra sisteme de apărare antiaeriene Patriot de la armata americană s-ar putea îndrepta către eșec, urmare a unor discuții recente între cele două guverne privind cât de multă tehnologie poate fi transferată în Polonia și când se așteaptă livrarea sistemelor dorite de către Polonia.
Polonia părea că a făcut progrese cu guvernul american cu câteva luni în urmă, când a anunțat în martie că a trimis o scrisoare revizuită de solicitare către SUA pentru opt baterii de apărare și rachete Patriot produse de Raytheon pentru programul său Wisla și spera să semneze un contract până în noiembrie.
Dar șansele de semnare a unui contract pentru Patriot până la sfârșitul anului sunt tot mai mici, potrivit ziarului polonez Dziennik Gazeta Prawna, care a raportat pentru prima oară știrea referitoare la o întâlnire săptămâna trecută între ministrul adjunct al apărării Poloniei, Bartosz Kownacki, și oficiali din Departamentul Apărării al Statele Unite. Rapoartele indică faptul că cele două guverne au ajuns într-un impas în urma presupusului refuz al Statelor Unite de a transfera anumite tehnologii-cheie pe care Polonia ar dori să le achiziționeze ca parte a acordului Patriot.
Polonia a anunțat acum un an că dorește să cumpere baterii Patriot produse de Raytheon, dar nu în configurația actuală oferită pe piața internațională. În schimb, ministrul apărării a surprins pe toți cei implicați atunci când a afirmat că Polonia dorește ca Patriot să dezvolte Sistemul Integrat de Conducere a Luptei (Integrated Battle Command System – IBCS) dezvoltat de Northrop Grumman și destinat viitorul sistem integrat de apărare antiaeriană a Forțelor Terestre ale Armatei SUA (Air-and-Missile Defense – IAMD), care va înlocui Patriot.
Problema majoră cu o astfel de solicitare este că Forțele Terestre ale Armatei SUA vor dispune de IBCS cu o întârziere de patru ani și nu va atinge o capacitate operațională inițială până în al treilea trimestru al anului fiscal 2022.
Polonia dorește livrarea primelor două astfel de sisteme în 2019. În acest sens, Raytheon a venit cu o soluție provizorie pentru bateriile Patriot care urmează să fie lansate înaintea IBCS.
Dar, chiar dacă Polonia urma să obțină în cele din urmă IBCS, eventual chiar achiziționând-o înaintea Forțelor Terestre ale SUA, guvernul Statelor Unite, potrivit rapoartelor, nu va transfera tehnologia către polonezi, ceea ce contravine obiectivelor țării de a-și construi o baza industrială de apărare semnificativă.
„Este o provocare dificilă înaintea noastră”, a declarat vice-ministrul apărării naționale a Poloniei, Tomasz Szatkowski, pentru „Defense News” într-un interviu din 23 iunie.
„Vrem să construim un astfel de sistem și dorim să-l construim cu aliatul nostru cheie, adică SUA. În același timp, acesta este un capitol foarte dificil în dezvoltarea acestor sisteme. Am dori să achiziționăm un sistem care să funcționeze pentru mai multe decenii. Am dori să cumpărăm un sistem interoperabil cu forțele americane și, de asemenea, dorim să implicăm și industria poloneză „, a spus el. „Deci există multe provocări.”
Szatkowski a remarcat că există multe întrebări fără răspuns legate de IBCS, inclusiv prețul sistemului. În timp ce Polonia este încă „angajată în program”, a spus el, „va dura ceva timp până ajungem la nivelul [Scrisorii de acord].
Într-o declarație trimisă Defense News, Compania Raytheon rămâne optimistă: „Raytheon susține atât guvernul Statelor Unite cât și cel polonez în negocierile WISLA aflate în curs. Suntem încrezători că achiziția sistemului Patriot de către Polonia va permite armatei poloneze sa apere suveranitatea Poloniei, in același timp avându-se în vedere și cerințele Poloniei privind transferul de tehnologie și participarea industrială. ”
Obiectivul Poloniei de a procura un nou sistem modern, extrem de mobil, care oferă protecție împotriva amenințărilor la 360 de grade, a fost de durată și a urmat un drum sinuos. Țara a vrut să obțină ceva rapid, deoarece comportamentul rusesc din regiune continuă să provoace temeri. Inițial, în competiția pentru programul Wisla, a fost Patriot, sistemul de apărare antiaeriană medie extinsă al Lockheed Martin, sistemul israelian „David’s Sling” (Praștia lui David) și o ofertă a unui consorțiu francez. Polonia a renunțat la sistemul MEADS aflat în dezvoltare și David’s Sling, acum câțiva ani.
Germania și Italia continuă dezvoltarea programelor MEADS și se așteaptă ajungerea la un acord de construire a sistemului până la sfârșitul anului după alegerile din Germania. Polonia pare să fi luat o decizie în 2015 pentru a cumpăra Patriot, însă alegerile din noiembrie au schimbat aceste planuri, deoarece noul guvern a optat pentru reconsiderarea deciziilor recente de achiziție pentru a include Wisla.
Acum, Polonia se confruntă cu opțiunea de a amâna achiziționarea unui sistem de apărare anti-rachetă pentru a cumpăra în viitor armata americană care să-și îndeplinească cerințele sau să cumpere altceva care va fi disponibil acum, chiar dacă nu îndeplinește cerințele necesare. Și chiar dacă Polonia a decis să se alinieze la programul forțelor terestre americane, participarea industrială în fața căreia guvernul polonez părea de neclintit, acum se pare că nu mai rămâne în discuție.
Polonia dorește să se alinieze cu armata americană și capacitățile sale, ceea ce are sens, cu excepția zonei de apărare antirachetă, a remarcat o sursă din industrie. Armata S.U.A. are atât de multe sisteme AMD capabile acum, de la Patriot la sistemul Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) și există atât de multă redundanță, încât există mai puține stimulente pentru a se grăbi să construiască o capacitate de apărare antiaeriană de generație următoare.
Armata nu se află doar în întârziere cu dezvoltarea sistemului IBCS, dar nici nu se grăbește pentru organizarea unui concurs pentru un nou radar de 360 de grade. Planurile anterioare de a achiziționa un nou radar a fost de a organiza o competiție pentru radar în 2017. În schimb, armata va începe doar un efort competitiv în anul fiscal 18, ceea ce înseamnă că un sistem complet integrat AMD nu va fi gata mai devreme de zece ani, având în vedere durata medie a unui proces major de achiziții în sistemul guvernamental din SUA.
Polonia a păstrat alte opțiuni deschise în timpul perioadei de negociere cu guvernul S.U.A., inclusiv continuând să discute cu Lockheed Martin despre MEADS. Lockheed și liderul grupului polonez de apărare PGZ au anunțat anul trecut că intenționează să-și asume un partener pentru a dezvolta o ofertă AMD pentru programul Wisla. Și o scrisoare de solicitare de informații a fost trimisă guvernului S.U.A., solicitând, de asemenea, informații despre tehnologia și prețurile MEADS.
Potrivit unor analiști, guvernul polonez ar putea reporni programul – ceea ce ar întârzia procesul cu încă doi până la trei ani – sau va decide să se îndepărteze complet de la proiectul Wisla și, eventual, să se reorienteze asupra programului său blocat – programul Narew – să procure un sistem de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune (SHORAD).
Forțele Terestre ale S.U.A. au declarat că ar putea folosi aliații NATO și națiunile partenere să ajute la completarea unor capabilități lipsă de tip SHORAD pe care le-a identificat în propria capacitate, în special în teatrul european. Cu toate acestea, dacă programul Narew ar redemara, dialogul ar trebui să reînceapă pe baza unor noi premise, având în vedere că au apărut elemente noi, a spus un analist.
Sursa: Defenesenews.com
RoMilitary
Din punctul nostru de vedere paruiala dintre polonezi si americani n-are nici o relevanta. Pe noi nu ne intereseaza sa integram nimic nicaieri, iar pe de alta parte sansa ca Romania sa cumpere Patriot este pur SF, daca tinem cont de toate „achizitiile” pe care le-am facut pana acum: corvete, avioane, transportoare, 4×4 blindate etc…
Polonezii pe de alta parte sunt macar foarte optimisti daca-si inchipuie ca americanii chiar le vor pune la dispozitie ceva tehnologie cu adevarat importanta. Daca pista Raytheon/Patriot pica mai ramane de incercat varianta europeana MBDA/Aster sa vedem daca acolo Varsovia va avea mai mult succes.
 

luni, 3 iulie 2017


Operatiuni uitate – H 3

Razboiul dintre Irak si Iran incepuse de aproximativ 6 luni cand la sediull Fortelor Aeriene Iraniene au fost primite vesti ingrijoratoare. Din surse de incredere ale spionajului Iranian, s-a aflat ca Irakul primea intariri in munitie si piese de schimb pentru avioane din partea Egiptului, avioane Mirage F1 din partea Frantei si bombardiere Tu-22 din partea sovieticilor. Livrarea acestora se facea la baza aeriana Al-Walid din complexul H3.
Colonelul Javad Fakouri- comandantul Fortelor Aeriene Iraniene decide sa actioneze dorind sa atace si sa distruga complexul H3 si toate aeronavele aflate in perimetrul complexului. Intentia sa se lovea de totusi cateva greutati:
– Complexul H3 era situat langa granita cu Iordania, la circa 1.000 km de grantia cu Iranul si la 1.500 km de baza aeriana iraniana Shahrokhi de unde s-ar fi putut lansa un atac de catre avioanele iraniene;
– Pentru o actiune pe ruta directa de 1.500 km avioanele iraniene ar fi trebui sa realimenteze in zbor de doua ori si asta in spatial aerian irakian. Pe langa acestea ar fi trebuit sa treaca prin apropierea Bagdadului unde era masata apararea antiaeriana irakiana.
Colonelului Javad Fakouri le cere coloneilor Bahram Hooshyar si Fereidoon Izadseta, doi dintre cei mai importanti strategi ai razboiului dintre Irak si Iran, sa creeze un plan de atac asupra complexului militar H3 si pe care sa-l duca de urgenta la indeplinire.
Hooshyar si Izadseta compun un plan indraznet, complicat si in acelasi timp surprinzator. Acestia au hotarat ca un atac pe o ruta directa iese din discutie, deoarece realimentarea in zbor deasupra Irakului era foarte periculoasa si pe langa posibile pierderi, misiunea avea sanse minime sa reuseasca.

Planul conceput de cei doi continea urmatorii pasi:
1. De la baza aeriana Shahrokhi grupul de lupta va zbura spre nord catre lacul Urmia;
2. Deasupra lacului Urmia se va face prima realimentare in zbor;
3. Se va zbura peste lantul muntos de la granita de nord a Irakului cu Turcia;
4. Se continua traseul de-a lungul granitelor turco-irakiene , irako-siriene si irako-iordaniene la altitudinea maxima de 100 m pentru a evita radarele irakiene, cu realimentari aeriene care sa permita atingerea obiectivului si intoarcerea la baza;
5. Bombardarea complexului;
6. Intoarcerea pe acelasi drum catre baza;
7. In caz de avarie, avioanele aveau posibilitate de a ateriza de urgenta pe aeroportul sirian Palmira, iranienii beneficiind de complicitatea Siriei.
In data de 04.04.1981, ora 10:30 a inceput atacul. Pentru acesta a fost conceputa o formatie de opt F-4 Phantoms (6 model E si 2 model D)+ doua alte F-4 de rezerva, patru F-14A Tomcats, un Boeing 747 specializat pe comanda si control al spatiului aerian, patru avioane de realimentare in aer (doua Boeing 707 si doua Boeing 747), trei F-5E.
Cele opt Phantoms + doua rezerve au plecat de la baza aeriana Shahrokhi si ajunse in dreptul lacului Urmia, au realimentat in aer in spatiul aerian iranian cu ajutorul celor doua Boeing 707 ce decolasera de pe aeroportul din Tabriz. Dupa realimentare, Phantom-urile au intrat in spatiul aerian al Irakului langa granita cu Turcia zburand la o altitudine de pana in 100 m conform planului. Dupa patrunderea in spatial aerian al Irakului cele doua rezerve s-au intors din drum retragandu-se spre baza.
De asemea, granita dintre Iran si Irak a fost survolata inainte si dupa atac de cele patru F-14A Tomcats care patrulau pentru a preintampina orice atac de razbunare a aviatiei irakiane.

Cele doua Boeing 747 fusesera trimise cu cateva zile inainte in Turcia. In ziua atacului, acestea au decolat de pe aeroportul international din Istambul, au deviat de la traseul obisnuit comercial intrerupand orice legatura radio cu turnul de control si zburand la o inaltime maxima de 100m au reusit intalnirea cu cele opt Phantoms in spatial aerian irakian.
Pe drumul spre complexul H3, fiecare F-4 a realimentat de 4 ori, reusita extraordinara daca tinem cont de faptul ca aceste realimentari au fost efectuate la o altitudine de maxim 100 m (fata de standardul minim de aproximativ 7.000 m altitudine la care se fac de obicei realimentarile in aer). Toata operatiunea a fost supervizata de catre colonelul Izadseta dintr-un Boeing 747 specializat in comanda si control aerian din spatiul aerian al Siriei. Acesta a permis comandamentului iranian sa fie informat pas cu pas in timp real de actiunea Phantom-urilor. Cu toate ca au zburat foarte jos, avioanele iraniene au aparut de cateva ori pe radarele irakiene, dar operatorii radar irakieni le-au crezut a fi avioane turcesti de patrulare.

In acelasi timp, comandamentul aerian iranian a pus la cale o diversiune, astfel trei F-5E zburand de la baza aeriana Tabriz au atacat baza irakiana de la Hurriya si campurile petroliere de langa Kirkuk. Raidul nu s-a vrut a avea efecte materiale majore, ci doar deturnarea atentiei irakienilor.
Ajunse aproape de tinta, Phantom-urile s-au despartit atacand complexul H3 in doua valuri. Primul s-a concentrant pe bombardarea pistelor pentru a impiedica decolarea avioanelor irakiene si a mai bombardat si unele adaposturi de la marginea pistelor. Al doilea val a bombardat hangarele principale, avioanele stationate, precum si doua statii radar. Beneficiind de elementul surpriza si a faptului ca niciunul dintre aparatele de vanatoare irakiene nu patrula deasupra bazei, atacul a fost nimicitor, iranienii sustinand ca au reusit sa distruga:
– Trei avioane de transport An-12;
– Un bombardier Tu-16;
– Patru Mig-21;
– Cinci Su-22;
– Opt Mig-23;
– Doua Mirage F1 abia intrate in dotarea fortelor irakiene (aici este o informatie cel putin discutabila, multe surse indicand ca la aceea data Irakul inca nu primise din partea Frantei acest tip de avion);
– Patru elicoptere;
Alte unsprezece avioane au fost avariate.
Au existat si victime umane:
16 irakieni;
3 egipteni;
1 est german.
Cu toate ca autoritatile irakiene au minimizat efectul bombardamentului iranian, atacul a diminuat simtitor capacitatea operationala a aviatiei irakiene avand un impact important in desfasurarea ulterioara a razboiului dintre cele doua tari.
Ceea ce a facut remarcabila aceasta operatiune a fost distanta extrem de mare dintre baza si tinta atacata (aproximatix 3.000 km), realimentarile in aer succesive efectuate la altitudini extrem de mici (100 m), faptul ca au reusit sa nu fie detectate de catre radarele inamice si astfel mentinerea elementului surpriza si nu in ultimul rand reusita misiunii (chiar daca dupa unele surse este discutabila) prin distrugerea unui numar insemnat de aeronave inamice si revenirea la baza fara pierderi.
VS
Surse:
HYPERLINK „http://military.wikia.com/wiki/H3_airstrike” http://military.wikia.com/wiki/H3_airstrike