Ce au de pierdut 40 de firme private din întoarcerea lui Arafat la Ministerul Sănătăţii
18 Ianuarie 2012
Aproximativ 40 de firme private au investit milioane de euro
în ambulanţe pe care intenţionau să le folosească în sistemul naţional
de urgenţă. Deocamdată, planurile acestor companii au fost date peste cap de căderea proiectului de lege care viza reforma în sănătate.
Reîntoarcerea la Ministerul Sănătăţii a lui Raed Arafat, opozant declarat al privatizării sistemului medical de urgenţă, încurcă totodată şi planurile pe care şi le făcuseră firmele de ambulanţă privată. Dacă legea ar fi trecut în forma în care era concepută de comisia prezidenţială, mai mulţi operatori privaţi s-ar fi putut autoriza, iar cei deja existenţi şi-ar fi putut extinde aria de expertiză. BGS, Neuromed, Puls, Nei Medica, Uman Serv, Medicover, Medlife, Alicia Medical sunt doar câteva dintre firmele care urmăreau să se extindă pe sectorul medicinei de urgenţă. Dacă unele dintre acestea s-au impus în piaţă prin servicii de calitate, despre altele se poate spune că sunt mai degrabă căpuşe ale bugetului public. Aşa este cazul firmei Alicia Medical (ce aparţine unui lider PDL de la sectorul 3) despre care ziarul nostru a arătat cum domină segmentul de îngrijiri la domiciliu, în defavoarea celorlalte firme de pe piaţă.
Proiectul de lege elaborat de comisia prezidenţială le-ar fi permis acestor companii să preia nu doar urgenţele de cod verde (consultaţiile la domiciliu), cum fac acum, ci şi pe cele de cod galben şi roşu (accidentaţii). Asta ar fi însemnat de două-trei ori mai mulţi pacienţi şi, în consecinţă, şi profituri mai mari. O firmă mare de ambulanţă privată poate ajunge la un profit de peste 1 milion de euro anual, în baza contractelor actuale.
97% din fonduri - la stat, 3% - la privat
Din felia mare a urgenţelor, finanţată cu 200 de milioane de euro anual, serviciului public îi revin 97% din fonduri, iar privaţilor numai 3%. Dacă luăm ca exemplu Capitala, vedem că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a acreditat 10 firme private. Acestea deţin în total 100 de ambulanţe private, potrivit Asociaţiei Serviciilor Private de Ambulanţă, ceea ce înseamnă, în medie, 10 maşini de fiecare operator privat. Totuşi, DSP susţine că numai 43 de ambulanţe private sunt certificate. „Societăţile Medicover şi Alicia Medical, de exemplu, au cumpărat ambulanţe, dar acestea nu sunt acreditate de noi", spune Cristina Tase, purtător de cuvânt la DSP.
Astfel, în dispeceratul 112, operatorii privaţi îşi înscriu zilnic maximum 4 maşini. În aceste condiţii apare întrebarea la ce folosesc celelalte ambulanţe? Răspunsul cel mai la îndemână ar fi că aceste firme sperau să se extindă într-o piaţă liberă. „Acum nu este o mega-afacere, dar pentru viitor suntem pregătiţi. Am făcut investiţii atât în maşini, echipamente medicale, cât şi în personal. I-am trimis inclusiv la cursuri de specializare în străinătate", susţine Eduard Sersea, director general BGS şi reprezentant al Asociaţiei Serviciilor Private de Ambulanţă din România.
Reprezentanţii Nei Medica susţin de asemenea că au investit în ambulanţe, în ideea în care întregul sistem medical se privatiza. „Până la urmă se va ajunge la asta, fiincă sistemul este subfinanţat", spune Cătălin Stănescu, directorul Nei Medica.
Nu mai mult de 50 de cazuri pe zi
Schimbarea legii le-ar fi permis însă operatorilor privaţi să aibă de câştigat din trei surse. O dată prin solicitările directe de la pacienţi contra cost, a doua oară, datorită faptului că lucrează cu clinici private şi merg la abonaţii acestora şi în al treilea rând prin mai multe solicitări pe care le-ar fi primit prin dispeceratul 112 (inclusiv urgenţe de grad 0 şi 1).
„Operatorii privaţi îşi înscriu zilnic maşini la dispeceratul 112, dar în general nu pot lua mai mult de 50 de solicitări pe zi şi nu pot interveni la cazurile dificile", explică Cristian Grasu, director în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti. Cele 50 de cazuri nu înseamnă mare lucru având în vedere că într-o zi se înregistrează peste o mie de solicitări prin staţie.
Schimbarea legislaţiei, unica soluţie de a face profit
Presiunile operatorilor privaţi de a intra pe piaţă au început în urmă cu un an, când o parte din ei au dat statul în judecată pentru că îi discriminează (ex. privaţii sunt obligaţi să plătească taxe pentru verificarea echipamentelor medicale, în timp ce ambulanţele publice sunt scutite de aceste taxe). Plângerile lor au ajuns până la Curtea de Apel şi Curtea Constituţională, dar nu li s-a dat câştig de cauză. „Li s-a explicat că nu sunt discriminate pentru că li se permite să lucreze...statul nefiind obligat să finanţeze firmele comerciale", a comentat ulterior Raed Arafat.
„Cu greu ne putem amortiza investiţiile"
Reîntoarcerea la Ministerul Sănătăţii a lui Raed Arafat, opozant declarat al privatizării sistemului medical de urgenţă, încurcă totodată şi planurile pe care şi le făcuseră firmele de ambulanţă privată. Dacă legea ar fi trecut în forma în care era concepută de comisia prezidenţială, mai mulţi operatori privaţi s-ar fi putut autoriza, iar cei deja existenţi şi-ar fi putut extinde aria de expertiză. BGS, Neuromed, Puls, Nei Medica, Uman Serv, Medicover, Medlife, Alicia Medical sunt doar câteva dintre firmele care urmăreau să se extindă pe sectorul medicinei de urgenţă. Dacă unele dintre acestea s-au impus în piaţă prin servicii de calitate, despre altele se poate spune că sunt mai degrabă căpuşe ale bugetului public. Aşa este cazul firmei Alicia Medical (ce aparţine unui lider PDL de la sectorul 3) despre care ziarul nostru a arătat cum domină segmentul de îngrijiri la domiciliu, în defavoarea celorlalte firme de pe piaţă.
Proiectul de lege elaborat de comisia prezidenţială le-ar fi permis acestor companii să preia nu doar urgenţele de cod verde (consultaţiile la domiciliu), cum fac acum, ci şi pe cele de cod galben şi roşu (accidentaţii). Asta ar fi însemnat de două-trei ori mai mulţi pacienţi şi, în consecinţă, şi profituri mai mari. O firmă mare de ambulanţă privată poate ajunge la un profit de peste 1 milion de euro anual, în baza contractelor actuale.
97% din fonduri - la stat, 3% - la privat
Din felia mare a urgenţelor, finanţată cu 200 de milioane de euro anual, serviciului public îi revin 97% din fonduri, iar privaţilor numai 3%. Dacă luăm ca exemplu Capitala, vedem că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a acreditat 10 firme private. Acestea deţin în total 100 de ambulanţe private, potrivit Asociaţiei Serviciilor Private de Ambulanţă, ceea ce înseamnă, în medie, 10 maşini de fiecare operator privat. Totuşi, DSP susţine că numai 43 de ambulanţe private sunt certificate. „Societăţile Medicover şi Alicia Medical, de exemplu, au cumpărat ambulanţe, dar acestea nu sunt acreditate de noi", spune Cristina Tase, purtător de cuvânt la DSP.
Astfel, în dispeceratul 112, operatorii privaţi îşi înscriu zilnic maximum 4 maşini. În aceste condiţii apare întrebarea la ce folosesc celelalte ambulanţe? Răspunsul cel mai la îndemână ar fi că aceste firme sperau să se extindă într-o piaţă liberă. „Acum nu este o mega-afacere, dar pentru viitor suntem pregătiţi. Am făcut investiţii atât în maşini, echipamente medicale, cât şi în personal. I-am trimis inclusiv la cursuri de specializare în străinătate", susţine Eduard Sersea, director general BGS şi reprezentant al Asociaţiei Serviciilor Private de Ambulanţă din România.
Reprezentanţii Nei Medica susţin de asemenea că au investit în ambulanţe, în ideea în care întregul sistem medical se privatiza. „Până la urmă se va ajunge la asta, fiincă sistemul este subfinanţat", spune Cătălin Stănescu, directorul Nei Medica.
Nu mai mult de 50 de cazuri pe zi
Schimbarea legii le-ar fi permis însă operatorilor privaţi să aibă de câştigat din trei surse. O dată prin solicitările directe de la pacienţi contra cost, a doua oară, datorită faptului că lucrează cu clinici private şi merg la abonaţii acestora şi în al treilea rând prin mai multe solicitări pe care le-ar fi primit prin dispeceratul 112 (inclusiv urgenţe de grad 0 şi 1).
„Operatorii privaţi îşi înscriu zilnic maşini la dispeceratul 112, dar în general nu pot lua mai mult de 50 de solicitări pe zi şi nu pot interveni la cazurile dificile", explică Cristian Grasu, director în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti. Cele 50 de cazuri nu înseamnă mare lucru având în vedere că într-o zi se înregistrează peste o mie de solicitări prin staţie.
Schimbarea legislaţiei, unica soluţie de a face profit
Presiunile operatorilor privaţi de a intra pe piaţă au început în urmă cu un an, când o parte din ei au dat statul în judecată pentru că îi discriminează (ex. privaţii sunt obligaţi să plătească taxe pentru verificarea echipamentelor medicale, în timp ce ambulanţele publice sunt scutite de aceste taxe). Plângerile lor au ajuns până la Curtea de Apel şi Curtea Constituţională, dar nu li s-a dat câştig de cauză. „Li s-a explicat că nu sunt discriminate pentru că li se permite să lucreze...statul nefiind obligat să finanţeze firmele comerciale", a comentat ulterior Raed Arafat.
„Cu greu ne putem amortiza investiţiile"
Prin 2004 eram la un curs postuniversitar de psihopedagogie si ne spunea un sociolog ca marile tunuri se pregatesc din timp si cei implicati au un sistem mafiot bine pus la punct.Intai propun o 'smecherie" cica ar fi utila pentru tara ,apoi achizitioneaza terenuri,materiale aferente si pe urma dau o lege favorabila lor.Inainte de a elabora afacerea ei au acaparat tot si pe tine te lasa cu "ochii in soare".Acestia sunt "baietii destepti","tunarii si tzeparii"Romaniei=NOUA MAFI sau MAFIA NOVA ROMENA.tigri2
RăspundețiȘtergereC.I.A PREVEDE REVOLTA ARMATEI ROMANE !
RăspundețiȘtergereSCMDRR declanşează acţiunile de protest anti-guvernamentale şi anti-prezidenţiale pe 19 şi 24 ianuarie !
Sindicatul militariilor in rezerva si disponolizati cheama la revolta
Orice scanteie poate sa aprinda incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scanteia. Cand armata cheama trimiterea clasei politice la puscarie revolutia este la doi pasi
Ofiterii disponibilizati reprezinta un pericol terminal si pot pune baza unei revolte a intregii armate romane.Înca din anii din ‘90, în numele modernizarii Armatei, ceruta de alinierea la exigentele armatele statelor NATO, au fost desfiintate mari unitati, uniati militare traditionale, categorii întregi de forte ale armatei. Zeci de mii de ofiteri si subofiteri au fost disponibilizati. În paralel, prin decizii de natura “economica”, a fost trecuta la fier vechi o industrie militara ca urmare au fost condamnate la foame alte mii,zeci de mii de specialisti de înalta clasa împreuna cu familiile lor.În 1989 armata avea 235.000 de militari activi. Generali, ofiteri, subofiteri si militari în termen.În 2007 ajunsese la circa 75.000 militari, iar pentru 2015 numarul acestora se va diminua la 65.000. Au disparut, deci, 170.000 de oameni, inclusiv ca urmare a profesionalizarii armatei.
în anul 1998: 36.500 ofiteri;
- la 31.12.2003: 14.252 ofiteri;
la 31.12.2009: 11.250 ofiteri;
CIA: 80.000 DE REZERVISTI SUNT O FORTA EXTRAORDINARA CARE POATE SCHIMBA ECHILIBRUL POLITIC DIN ROMANIA. PREZENTA ACESTORA ALATURI DE POLITISTI IN MIJLOCUL MASEI DE DEMONSTRANTI VA DUCE LA CADEREA REGIMULUI ACTUAL, CARE NU MAI ARE LEGITIMITATA SAU SPRIJIN POPULAR. SINGURA PROGNOZA SAU SCENARIU PENTRU ROMANIA ESTE O REVOLTA POPULARA.
Tensiunea in armata romana este un grav motiv de ingrijorare pentru cancelarile vestice. O revolta in Balcani ar fi o lovitura pentru NATO. Nu demult peste capul Departamentului de stat Presedintele Obama a semnat un ordin secret catre CIA numit Stabilizarea Romaniei care trebue citit invers. . Prezenta militarilor in uniforma chiar in rezerva in mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite va pune pecetea finala pentru acest regim.
....cica SSCMD va esi maine cu ..jurizdele in prima linie!
ȘtergerePentru a speria pe toate lumea vor avea primi trei nasturi de la bluza desfacuti-rupti!! Urmeaza apoi Voine cu ...masinile mici si cu lantul (asta daca nu-l vor controla jandarii) E groasa- puterea se clatina!!!
C.I.A. asta-i cam naroada ! Nu cunoaste situatia concreta din teren!!
ȘtergereIn randul pensionarilor militari deci peste 85-90% nu exista nemultumiri,asa ca sa nu mai vorbeasca nimeni in spatele potentialului nostru.tigri2
RăspundețiȘtergereTigrii- are perfecta dreptate!!
ȘtergereMai degraba am face ceva pentru reinstaurarea cinstei,a demnitatii si a competentei in orice domeniu ,inclusiv politic.tigri2
RăspundețiȘtergere> Noua lege a sanatatii
Ștergere>
>
>
>
> Bula la bucatarie.O clipa de neatentie la tocat zarzavaturi si singele incepe sa curga.
> Ia repede o cirpa, infasoara degetul si fuga la spital.
> Intra la U.P .U.(unitatea de primire urgente) si vede doua usi:
>
> "Bolnavi" si "Accidentati".
> Ca un cetatean disciplinat ce este, Bula intra la "Accidentati".
> Acolo, ce sa vezi? Alte doua usi:
>
> "Cu sangerare" si "Fara sangerare".
> Asa cum era firesc intra la "Cu sangerare".
> Alte doua usi:
>
> "De importanta vitala" si "Fara importanta vitala"
> Deschide usa "Fara importanta vitala" si se trezeste iar in strada ...
>
> Pleaca nervos acasa unde familia il intreaba:
> - Ei, Bulă, te-au tratat bine?
> - Nu s-a uitat nimeni la mine, dar organizarea e beton ... !!!!!!
>
>
>
>
>
--
18.01.2012
ȘtergereRevenire cu privire la participarea oficiala a membrilor SCMD la manifestatiile din Capitala din data de joi, 19.01.2012, orele 17.00
Deoarece nimeni nu a obtinut pana la ora actuala o aprobare oficiala pentru a organiza vreun miting, pichetare sau alta forma de protest in Piata Universitatii, SCMD nu va participa oficial. Membrii SCMD pot participa insa, ca si pana acum, individual, ca cetateni, fara insemnele SCMD.
Pentru presa care a facut speculatii pe seama noastra, afirmam ca nu suntem nici organizatori, nici coorganizatori ai manifestatiilor din Piata Universitatii. Nimeni nu este organizator! Acolo se desfasoara o actiune spontana, declansata de lipsa de bun simt a autoritatilor, de calcarea in picioare de catre Putere, nu numai a drepturilor tuturor categoriilor socio-profesionale ci a insasi sperantei de viata a romanilor.
@Anonimosule,de unde stii tu ca nu este nimeni organizator,sai in alta ordine de idei numai 973 de oameni au spirit civic di peste 2[doua]milioane de Bucuresteni.Deci :1000x100=100.000 ;
RăspundețiȘtergere100.000:2.000.000=1:20>>>=0;05.Au iesit in strada 0,05%.Si prost sa fii nu ai cum sa achiesezi la o asemenea kknareala.tigri2
***
RăspundețiȘtergereEste ca si cum ai scuipa in Dunare ca sa creasca nivelul apelor .Oare cin' sa fie ?Felix si Oti../sau DD?tigri2
CU TOATE ACESTEA ,,SCMD cere hotarat demisia presedintelui Romaniei, a Guvernului, a conducerii Televiziunii Antinationale, a conducerii Radioului Antinational si schimbarea majoritatii parlamen....ei ce ziceti?
ȘtergereAvramelu bulibashei ... tu nu esti numai prost ... esti si prost ...
RăspundețiȘtergere1/20 insemneaza 5% (cinci la suta) nu 0.05%
@Anonim 07.41
RăspundețiȘtergereMamaaaa,da' prost mai esti,pai daca 1/2=0,5 atunci 1/20 cu cat este egal?Sau tu oi fi facut ari'metica la oi ,precis erai cel mai mare de acolo si mergeai in frunte,lasa-ma ca acuma o sa incepi a rage.tigri2
Procentajul era introdus la inceput adica 1000 de oameni la 20.000.000,ar fi unu[1] la 20.000.Dar tu cu ce sa judeci>?tigri2
RăspundețiȘtergereAvramelu bulibashei ... vorba aia cu "prostul nu-i prost destul , daca nu-i si fudul !" nu ti se potriveste ... ioc ... Tu esti PROST-PROST .
RăspundețiȘtergere1/ 20 insemneaza "unu din douazeci" .
Si acum sa-ti explic cum afli cit ar insemna asta din o suta :
-din primii 20 iei 1
-din urmatorii 20 mai iei 1
-din urmatorii 20 mai iei 1
-din urmatorii 20 mai iei 1
-din urmatorii 20 mai iei 1
si astfel i-am impartit pe ce 100 in grupuri de cite 20 ... din care am luat cite 1 . Asta insemneaza , prin adunare pe degete (ca altceva nu te duce mintea) , ca din cele 5 grupuri de cite 20 (care fac in total 100 ... asta-i mai greu de verificat "pe degete" ... dar incearca si cu degetele de la picioare impreuna cu degetele de la alti membri ai familiei) ... deci asta insemneaza ca din cele 5 grupuri de cite 20 , luind cite 1 ... fac 5 dintr-o suta . Adica 1/20 este 5% ...
anonime fara suparare ,dar 1/20 este unul impartit la 20 este egal cu 0,05. Cu alte cuvinte au esit 0,05 % !!! Asta a spus T-2 si are dreptate.
ȘtergereTu la mate te contrazici cu T-2??!!
,,....numai 973 de.." asta este suma de la care s-a pornit(adica atatia au esit din 2 milioane)
ȘtergereCalculeaza cat la suta reprezinta!!
1:20 erau direct procente[%] este atat de greu?t2
RăspundețiȘtergereCiteste tot textul nu lua din context ca Antena 3,mult esti prostanac.Este ultima discutie cu un dobitoc precum esti tu.nu-ti mai raspund.tigri2
RăspundețiȘtergereMai de clasa a III-a,0,05%X2.000.000=1000[una mie
RăspundețiȘtergereIar 5%x2.000.000=100.000.tigri2[intreaba GOOGLE
Ai dreptate!
ȘtergereCezare tu esti alt prostan! Ba esti mai tembel ca EBA si Chigri2 la un loc! vai de mama voastra...nu m-as mira sa vad si-n Parlament...cel al maimucelor!
Ștergeredemonstreaza cu...regula de trei simplu,distinse ..anonim!!
ȘtergereDaca Cezar si Avram Iancu (aia originalii) erau incuiati ca voi...ce dracu fel de aviator ai fost tu bai T2,de te porti ca aia de-au luat pungi si adidasi portocalii la alegeri?Bai Mig cu punga-n coada,tu cu aia 85-90 la suta daca sunte-ti multumiti stati moshule in banca voastra,nu va pasa de ceilalti 10-15 la suta pe care i-a tras in tzeapa "kepten vitriol" ,nici o problema,stiu ca asa a-ti invatat in academie,lasati-i sa fie necajiti nici asta n-au voie?
ȘtergereVa pune-ti poalele-n cap ca niste tzatze nefutisfacute si va mai si dati de gol ca ati chiulit la rapoarte si proportii,papagalilor !!!Hortopanii astia nu fac armata de ras Steliane,ca nu stapanesc notiuni de clasa a 3 a? Anonimule,lasa-i ca astia-s tatzii Robertei
@sega
RăspundețiȘtergereMai gramatica de Ferentari, tu de prin ce tomberon te-ai ratacit printre noi?Mi-e jena sa o spun ,dar stii ce ai facut acuma?>>>Ai dat cu mucii-n fasole.nu credeam ca prostia umana poate sa imbrace si asemenea forme si gandiri.oricum,ne este jena sa stam de vorba cu tine si ne este frica sa nu ne umpli de niscai paduchi,du-te si te spala pe gura si pe creier si cerseste in alta parte ,aurolacul naibii ! tigri2
@Cezar ,vezi ca Sega asta a scris din Brasov,da-l pe mana lui Don Corleone sa-i bage picioarele in lada cu ciment si sa-l arunce la ursi sub Tampa.t2
RăspundețiȘtergere@T-2 E prea prost ,ca sa strice DC. o galeata de ciment pe picioarele lui!!!
Ștergere@Anonim
RăspundețiȘtergereVezi mai natangule ca aceste manifestatii nu sunt chiar 'spontane'?De aceea vroiam sa-ti explic ca prea este mic procentajul ca sa fie un rezultat al nemultumirii generale ,care general are 0,0000000%.baietii au state de plata si primesc intre 1-1,5 milioane/zi de manifestatie.Sa-ti fac un calcul ,ca tu esti cam gogoman :700x1;1,5 mil =1 miliard,ei atat cheltuie zilnic Danut .escut /zi de Piatza Universitatii.Un nimic pentru el .10 zile x 1miliard =10 miliarde adica vreo 250 mii de euroi,dar mai prostovane ,daca pune mana pe putere acesti bani ii face intr-o ora.Dar imi racesc gura de pomana -tu nu poti pricepe.tigri2
Ba chigrule, vezi ca-ti iese broasca din git, Harap de Urziceni ce esti!
ȘtergereLa orice decizie, unii pierd, altii castiga. Un sfarsit de saptamana frumos, Odorica:)
RăspundețiȘtergerecimentu-i scump si gourkha stie...
RăspundețiȘtergerede asta acum se numeste "sega" si scrie de la koko de acasa...V-ati prins!!pam,pam
PS sa vezi acu ce spume face gourkha hi,hi
....face spume pana marti ca dup-aia merge sa vanda marocani la macaronari
RăspundețiȘtergerena ca mi-o iesit si rima...
RăspundețiȘtergere@DC.- ai grja sa nu fie pe scara cu ...tine!! Daca sunt ,sa-i frigi la foc ..mic!
RăspundețiȘtergereer. grija ...
RăspundețiȘtergereBuna dimineata!Buna si la pranz!
ȘtergereZambeste...ca nu te costa nimic !!!:x lovestruck:x lovestruck:x lovestruck;) winking;) winking
You Rock
Vine sfârşitul lumii. Dumnezeu aliniază femeile pe o parte şi bărbaţii pe altă parte.
- Toţi bărbaţii care şi-au înşelat soţiile să facă un pas în faţă! zice Dumnezeu.
Toţi bărbaţii fac un pas în faţă, doar unul rămâne pe loc.
- În iad cu tine! tună Dumnezeu. Greşeala se iartă, prostia se pedepeşte.
Happy Dogs
Bulă, jerpelit, intră intră într-o bancă şi-i zice fetei de la ghişeu:
- Duduie, vreau să depun nişte căcaţi de bani în curul vostru de bancă.
- Domnule, zice oripilată fata, în banca noastră, noi nu permitem un asemenea limbaj.
Fata dă un telefon şi-l chemă pe manager. Vine managerul şi zice:
- Care-i problema, domnule?
- I-am zis duduii că vreau să depun nişte căcaţi de bani în curul vostru de bancă.
- Despre ce sumă e vorba?
- A, un căcat de vreun milion de euro.
- Şi curva asta nu vrea să vă servească?
Funny
- Mami, ce faci goală, călare pe tăticu?întreabă Bulişor.
- Sar pe el ca să-i desumflu burta, zice Bubulina.
- Te chinui degeaba! În fiecare dimineaţă, vine vecina şi i-o umflă la loc.:)) laughing:)) laughing:)) laughing:)) laughing
sassy cat
Intră Bulă într-o farmacie:
- Domnişoară, am o mare problemă cu "jucaria"! Îmi stă ţeapănă 24 de ore din 24. Ce-mi puteţi da?
Se consultă farmacista cu colegele şi zice:
- Îţi dau casă, masă şi 2000 de euro pe lună!:)) laughing:)) laughing:)) laughing
Peep Show
Un tip cu amanta in pat... la un moment dat suna cineva la usa . Amanta, calma, ii spune sa fie linistit ca e sotul, dar rezolva ea! Se duce la usa deschide si spune:
- Aaa, Iubi! Ce bine ca ai venit... du si tu gunoiul!... si ii pune galeata de gunoi in mana. Sotul pleaca.
Amantul se imbraca si pleaca linistit si pe scari isi zice: ce femeie: 'Si frumoasa si desteapta...' Ajunge acasa, suna la usa, ii deschide sotia:
- Aaa, Iubi! Ce bine ca ai venit! Du si tu gunoiul!... Ia tipul galeata, coboara scarile si in sinea lui isi zice: ce nevasta: 'Si urata si cu tupeu.
Good Morning
Un preot locuia langa o manastire si avea 10 gaini si un cocos.
Cocosul din cand in cand disparea, dar aparea pana seara. Ultima data cand a zburat nu s-a mai intors si preotul, primul lucru duminica in biserica, a intrebat lumea:
- As vrea sa stiu daca cineva are un cocos?... si toti barbatii s-au sculat in picioare...
- Nu, nu, nu, am vrut sa intreb daca cineva a vazut un cocos?...si toate femeile s-au sculat in picioare...
- Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa stiu, vreau sa stiu daca cineva de aici a vazut un cocos care nu-i apartine?... si jumatate din femei s-au sculat in picioare...
- Nu, nu, nu, nici asta n-am vrut sa stiu, vreau sa stiu daca cineva a vazut cocosul meu?... si toate maicutele s-au sculat in picioare.:)) laughing:)) laughing:)) laughing:)) laughing:)) laughing
Good Morning
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere@T-2 e cam albastru! nu-mi place!!
ȘtergereA visitor from London, London, City of viewed "ARMYIA -: 2011-10-23" 1 hour 23 mins ago
RăspundețiȘtergereTHANK YOU!!!!
ca veni vorba...sa nu va suparati
RăspundețiȘtergereDNA in padure
Cica ursul mergea el agale prin padure si deodata vede pe melc
alergand.....sa rupa pamantul, nu alta.
- Ce faci melcule? Unde fugi asa?
- Ce sa fac, raspunde melcul, vine D.N.A.-ul sa ma aresteze.
- Pai de ce?
- Pai : eu - casa, tata- casa, mama- casa, sor' mea casa.... De asta.
Sta ursul, se gandeste putin si o rupe si el la fuga. Si fuge, si
fuge........ Se intalneste cu cocostarcul. Cocostarcul il intreaba:
- Ce faci ursule? De ce fugi asa?
- Ce sa fac, raspunde ursul, fug, ca s-ar putea sa ma cerceteze DNA-ul.
- Pai de ce?
- Pai: eu- blana, tata- blana, mama- blana, sor' mea blana....... De
asta.
Sta cocostarcul, se gandeste putin si o rupe si el la fuga. Si fuge, si
fuge, si fuge... Se intalneste cu babuinul. Maimuta il intreaba:
- Ce faci cocostarcule? Unde fugi asa?
- Ce sa fac, raspunde cocostarcul, fug, ca s-ar putea sa vina DNA-ul sa
ma
cerceteze.
- Pai de ce? Eu pe picior mare, sor-mea -pe picior mare........
O rupe si babuinul la fuga. Si fuge, si fuge si fuge ...... se opreste
deodata brusc si exclama:
DA' EU DE CE DRACU' SA FUG? EU - CU CURUL GOL, TATA CU CURUL GOL, MAMA
CU CURUL GOL, SOR' MEA CU CURUL GOL...
Brocoli: Eu arat ca un copacel!
RăspundețiȘtergereCiuperca: Eu arat ca o umbrela!
Marul: Eu arat ca o inima!
Banana: Hai sa schimbam subiectul, va rog ...
L-am mai postat dar prinde bine.ATENTIE LA -80celsius
RăspundețiȘtergereDefinitia frigului
+20° - Grecii îmbracă puloverele (dacă şi le găsesc).
+15° - Cei din Hawai pornesc caloriferele (dacă le au).
+10° - Americanii tremură, ruşii seamănă porumb.
+5°C - Îţi poţi vedea respiraţia. Maşinile italiene nu mai pornesc.Norvegienii fac o baie. Ruşii conduc cu geamurile deschise.
0°C - Apa îngheaţă în America, în Rusia doar se întăreşte.
-5°C - Maşinile franceze nu mai pornesc.
-10° - Începi să plănuieşti o vacanţă în Australia .
-15° - Pisica insistă să doarmă în patul tău. Norvegienii îmbracă puloverele.
-18° - Primăria din New York porneşte caloriferele. Ruşii fac ultimul picnic din sezon.
-20° - Maşinile americane nu mai pornesc. Cei din Alaska încep să poarte mâneci lungi.
-25° - Maşinile germane nu mai pornesc. Cei din Hawai sunt morţi.
-30° - Politicienii încep să discute despre cei fără locuinţe. Pisica preferă să doarmă în pijamaua ta.
-35° - Prea frig pentru a mai gândi. Maşinile japoneze nu mai pornesc.
-40° - Plănuieşti o baie fierbinte care să dureze două săptămâni.Maşinile suedeze nu mai pornesc.
-42° - Transporturile sunt oprite în Europa. Ruşii mănâncă îngheţată pe stradă.
-45° - Toţi grecii sunt morţi. Politicienii chiar încep să facă ceva pentru cei fără locuinţe.
-50° - Genele încep să ţi se lipească atunci când clipeşti. În
Alaska , oamenii îşi închid ferestrele de la baie.
-60° - Urşii albi încep să migreze spre sud.
-70° - Iadul îngheaţă.
- 73° - Serviciile speciale finlandeze îl evacuează pe Moş Crăciun din Laponia. Ruşii poartă căciuli cu urechi.
-80° - Avocaţii bagă mâinile în propriile buzunare.
-114° - Alcoolul etilic îngheaţă. Ruşii nu sunt fericiţi.
-273° - Zero absolut, mişcarea atomilor se opreşte. Ruşii poartă cizme.
-295° - 90% din planetă e moartă. Echipa de fotbal a Rusiei devine campioană mondială.
@Don Corleone Bune.
RăspundețiȘtergeretrebuia sa mai scrii:
65grade=palinca de prunede Bistrita[hi hi hi]tigri2
@D.C. _15 grade C.-masinile italiene pornesc la prima cheie!(sic)
RăspundețiȘtergereBey, la tine de-abia porneste masina de belit cirnatzii, daramite trotineta aia a ta de fiat!
ȘtergereBuneeeee !!!!!
RăspundețiȘtergereNu strica putina veselie de week...de wiik...de duminica.
Daca tot suntem la bancuri sa-mi aduc si eu aportul:
RăspundețiȘtergerejoi, 19 ianuarie 2012
Jos dictatura! - scrisoare de protest adresata prefectului judetului Constanta de catre SCMD Constanta
„…Nu mai putem accepta numirea în funcţiile importante ale statului a unor persoane incompetente, agramate şi corupte , recomandaţi doar de carnetul de membru de partid....”
Apropo de agramati:
-nu cumva cei care critica agramatii trebuiau sa scrie altfel “recomandati” ?
@stelian
RăspundețiȘtergeredincolo de limba de lemn si limbajul specific BOB pcr eu am mai gasit "perle" tot ale agramatului macovei.Sigur are probleme cu i-urile hihi,nu cu t6astatura
...."sau marea majoritate a celor rămaşi în ţară care trăiesc la limita supravieţuiri." :)?
"Sub pretextul puneri a ceva viabil în loc":)?
@Don Corleone
RăspundețiȘtergereSe pare ca azi e ziua glumelor bune. Uite ce am gasit pe blogul SCMD Fagaras. Acuma nu pot sa dorm de intrebarea, cine este SINGHINASUL ?
„….Dar s-a ivit “SINGHINASUL”, incomod pentru “MAISTRUL COFETAR”, pentru “COZILOR DE TOPOR”, el nu s-a increzut nici o clipa in minciunile sfruntate ale “UNELTELOR” aratandu-se ca singura mangaiere a “FOSTULUI OSTAS”.
El a sunat adunarea si sub steagul lui randurile lui au crescut , imbogatindu-se in fiecare zi cu “OSTASII” adevarati, cei carora nu le este frica de repercursiuni, care nu se lasa manipulati de mincinosi si santajisti, care o viata intrega au respectat legile si Constituia.
La inceput mai greu, dar incet incet “SINGHINASUL” s-a pus pe treaba si azi, are un cuvant greu de spus, bazat pe corectitudine si adevar, pe respect si grijuliu fata “OSTASI”. L-am vazut cu ochii mei anul trecut la 2 mitinguri: carunt dar dornic de dreptate si adevar.
Receptiv la observatiile venite din interior, la inceput asemeni copilului care invata sa mearga, mai nesigur dar luptand pentru fiecare pas….”
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
SCMD Fagaras
Ce dreak o fi vrut sa zica aia????????
RăspundețiȘtergereIo zic ca daca tot e criza,sa nu-i ridice statuie.Poa' sa-l impaieze direct.
In Ungarya - 100.000 pro Orban !! Asadar care-i miscarea?
Ștergere@Cezar
RăspundețiȘtergereAi ceva date despre Partidul Poporului lui DD,bune rele ce-o fi
ca unele puncte de acolo sunt 'pe sufletul meu'lasand la o parter visul fiecarui excroc [adica toti] care intra in politica.sa puna mana pe puterea politica ca sa-si insuseasca economicul.tigri2
@ T-2 Cred ca-i ,,Anexa" lui Basescu ! Vrea sa-l acopere !!
ȘtergereNu prea se leaga,deoarece DD il 'infiereaza pe pirat.t2
RăspundețiȘtergere@T-2 Fumigene pentru ..mascare!!! Sa-ti aduci aminte cum il baga la bulau pe DD si cum il scoase dupa 3 zile EROU si cu partidul gata facut!! Se pare ca asta-i reteta de succes!
Ștergere@Cezar
RăspundețiȘtergereDe fapt nu mai am incredere in nimeni suntem un popor invins,uneori nu trebuie sa lasi pasarea sa-ti fure malaiul din mana.Ne-a invins goana dupa inavutire rapida si fara munca,tziganismele si nepasarea.Majoritatea oamenilor muncitori,de bun simt si intelectuali vor sa plece pe alte meleaguri o sa ramana aici doar "somalezii'si o sa-i spuna Tara [nu Insula]Piratului Chior/Unde-ti fura soseata din picior.
tigri2
@T-2 Cred ca nu mai avem noi ce sa inventam ! Luam ex. celei mai vechi si de succes democratii- SUA! Alternanta la putere intre doua partide !!
ȘtergereLa noi,acum cred ca trebuie sa mergem pe USL,ca sa-i mature pe astia care sunt niste facaturi ,fara ideologii, fara programe- doar interesul propriu !
Mai tarziu USL-se va desparti in PNL-PSD_PC- pentru ca sunt partide cu ideologii diferite
Astea trebuie sa ramana pe scena politica: Dreapta- Centru si Stanga . In functie de situatii de aici pot rez. si coalitii Centru Dreapta sau Centru Stanga!! Parerea mea
Tudor Gheorghe: Faptul că în Piaţa Universităţii se adună 1.000-1.500 de oameni este jenant din punctul meu de vedere. Dacă ne gândim bine, Sala Palatului are peste 4.000 de locuri, şi la spectacolul meu a fost o manifestaţie mult mai amplă. Acolo lumea, bineînţeles, apluada, nu se strigau lozinci, dar era suficient ce spun eu pe scenă. Sala reacţiona, fiind evident că exista un consens al vorbelor mele cu atitudinea mea. Lucrurile trebuie făcute altfel, aşa cred eu. Am mereu sentimentul că pe noi ne-a binecuvântat Dumnezeu cu un har extraordinar, dar care de foarte multe ori se întoarce împotriva noastră.
ȘtergereEste vorba despre umor?
Da ,probabil harul de a fi natangi.Pun pariu ca daca ar apare Oana Zavoranu sau Columbeanu si ar spune ca de maine se poarta budigai cu gaura toata lumea ar alerga innebunita dupa bormasini,mai ales sexosii sa-si faca rost de trei gauri ca doua sunt neSATISFACATOARE.tigri2
RăspundețiȘtergere