EU , CEZAR , NU SUNT MEMBRU DE PARTID !
FRATI ROMANI - MERGETI LA VOT SI VOTATI IN DEPLIN ACORD CU CONSTIINTA VOASTRA !
BOICOTUL , NU ESTE O SOLUTIE ! PERICOLUL CA TARA SA INTRE IN HAOS ESTE ENORM !
CU UN VOT NU SI 5.000.000 DA - NU SE POATE INTOARCE LA COTROCENI !!
DUMNEZEU SA VA DEA MINTE SA INTELEGETI SI SA ACTIONATI CA ATARE !
USL VA CERE DOAR SA VOTATI ASA CUM DORITI ! NIMIC ALTCEVA!!VOTATI D.A. DREPTATE SI ADEVAR!! . DA – Băsescu are probleme: 63% prezenţă la vot. 65,8% votează pentru demitere
Conform unui sondaj realizat de Public-Affairs românii par a fi decişi să-l demită pe Traian Băsescu. Chiar dacă PDLşi Băsescu au încercat operaţiunea “boicotul”, la referendum se vor prezenta 63% din populaţia rezidentă în România. Prezența estimată la vot din listele electorale este de 52,5%, referendumul fiind la limita validării.Dintre cei care se vor prezenta la vot, 65,8% vor vota împotriva împotriva lui Traian Băsescu. Acţiunea PDL a stârnit indignarea românilor, iar dacă Băsescu miza pe un electorat disciplinat, se pare că totuşi susţinătorii preşedintelui vor ieşi din case la referendum.
APEL catre romanii care traiesc peste hotare , inclusiv in Moldova (de peste PRUT):
Votati DA ! Ganditi-va ca Noi traim cu el de 8 ani si nu Voi ! Ne-ati mai ,,pricopsit " de doua ori!!
Noi nu va influentam viata voastra ! Votati DA si va vom multumi ! Cand veti veni in Tara
veti fi si voi multumiti ! Asa sa va ajute Dumnezeu!!!
==============================================
Se cunoaște că Ponta are consilier personal un general american(Wesley Clark)
CVis VA SPUNE VOUA : VOTATI DA SAU NU !!
=============================================
PACALITA DE BASE!!! Mai mare rusinea
Votati DA ! Ganditi-va ca Noi traim cu el de 8 ani si nu Voi ! Ne-ati mai ,,pricopsit " de doua ori!!
Noi nu va influentam viata voastra ! Votati DA si va vom multumi ! Cand veti veni in Tara
veti fi si voi multumiti ! Asa sa va ajute Dumnezeu!!!
==============================================
Se cunoaște că Ponta are consilier personal un general american(Wesley Clark)
John Podesta |
Centrul American pentru Progres, organizaţie condusă de foşti şi actuali influenţi formatori de opinie afiliaţi Partidului Democrat, din rândurile căruia provine şi preşedintele în exerciţiu, Barack Obama, a publicat o analiză semnată de John Podesta, fost șef al echipei președintelui Clinton, în care tratează pe larg situația politică recentă din Romania, criticînd reacțiile unor influenți formatori de opinie care induc în eroare cu bună stiință.
Iată cîteva din constatările reputatului politolog:
„Pretenţiile unor reputaţi comentatori internaţionali, precumWashington Post sau The Economist, conform cărora primul ministru Victor Ponta a subminat democraţia din România prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, ameninţând stabilitatea economică, nu sunt doar greşite, ci induc în eroare cu bună ştiinţă. La o analiză mai atentă a acţiunilor mai mult sau mai puţin recente ale preşedintelui suspendat, precum şi a recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în această privinţă, se constată că primul ministru apără, de fapt, democraţia!”
„Cu ceva mai mult de două săptămâni în urmă, Parlamentul României l-a suspendat pe preşedintele Traian Băsescu, un fost căpitan de vas maritim, care a colaborat cu Securitatea (poliţia secretă a României), înainte de revoluţia din 1989, care a pus capăt domniei liderului comunist Nicolae Ceauşescu. Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii cuntinue de corupţie, deturnare a rezultatului voturilor şi comportament indecent, după ce a devenit pentru prima dată preşedinte, în 2004. A fost suspendat, pentru prima oară, în urmă cu cinci ani, după acuzaţiile conform cărora ministrul Justiţiei, Monica Macovei, apropiata sa, orchestra procese fundamentate politic”,
„Imediat după numirea sa, primul ministru Ponta a căutat să se focalizeze pe măsurile necesare redresării economiei, nu pe politică. Angajându-se, pe de o parte, să respecte angajamentele externe ale României, cu FMI şi Banca Mondială, Ponta a încercat să promoveze creşterea economică şi capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. În paralel, a majorat salariile din sectorul public şi a returnat sumele reţinute ilegal pensionarilor. Aceste măsuri au asigurat o victorie de proporţii pentru Uniunea Social Liberală în alegerile locale de la începutul lunii iunie. Drept răspuns, preşedintele Băsescu a început un atac pervers, în plan personal şi politic, la adresa primului ministru. Băsescu a făcut tot cea i-a stat în putinţă pentru a bloca reformele, abuzând de prerogativele sale constituţionale.
În acest climat tensionat, USL a înlocuit preşedinţii celor două camere parlamentare şi l-a suspendat pe preşedinte, decizii confirmate de Curtea Constituţională. Cu toate că majoritatea judecătorilor Curţii au fost nominalizaţi chiar de preşedintele Băsescu, aceasta a decis că preşedintele a încălcat Constituţia, uzurpând şi să diminuând rolul şi atribuţiile primului ministru şi ale Parlamentului şi că nu şi-a respectat mandatul de moderator între puterile statului”
„Un referendum va avea loc duminică, în decursul căruia românii vor avea oportunitatea să decidă viitorul preşedintelui suspendat. Sondajele de opinie arată că 80 la sută din populaţie este împotriva preşedintelui Băsescu. Totuşi, Curtea Constituţională i-a oferit acestuia o portiţă de scăpare, cu o decizie care a tăiat iniţiativa Parlamentului de a modifica legislaţia, pentru a permite demiterea preşedintelui cu o majoritate simplă a electorilor. Viitorul preşedintelui va fi determinat, prim urmare, de numărul de voturi, un cvorum de participare fiind necesar. Imediat după decizia Curţii, primul ministru Ponta le-a scris preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului, insistând ca opinia judecătorilor să fie respectată – ceea ce cu greu poate fi descrisă drept reacţie a unui tiran nedemocrat, avid de putere. Ulterior, pe măsură ce criza s-a adâncit şi internaţionalizat, primul ministru a încercat să acţioneze şi să se exprime raţional şi apărând deciziile Curţii Constituţionale.
Dacă şi preşedintele Băsescu ar fi manifestat acelaşi respect pentru agenda Guvernului şi pentru Constituţie, atunci perspectivele economice ale ţării ar fi fost mai surâzătoare, iar democraţia mai sănătoasă. Sperăm şi ne aşteptăm ca voinţa poporului român să triumfe. Pe termen scurt, e o chestiune de prezenţă la vot; pe termen lung, e mai mult o chestiune de timp”, conchide analizaCenter for American Progress.
Traian Băsescu a încercat să ducă lupta pentru supendare în afara graniţelor României. Imediat după supendare Băsescu şi PDL s-au folosit de toate canalele pentru a informa, în viziunea proprie, ceea ce se întâmplă în România. Analiştii de la Centrul pentru Progresul American au realizat o analiză prin care contrazic toate argumentele pe care le-a invocat Băsescu în Europa. Centrul pentru Progres American notează că suspendarea lui Băsescu este constitţională şi remarcă eforturile lui Ponta de a menţine un echilibru cu instituţiile internaţionale în timpul acestei crize politice.
“Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii de corupţie, fraudă electorală şi încălcarea flagrantă a Constituţiei de când a devenit preşedinte în 2004. Băsescu a fost pus sub acuzare, dar a fost apărat de ministrul Justiţiei de atunci, Monica Macovei”, notează analiştii americani.
“B
ăsescu a devenit extrem de nepopular şi încearcă cu disperare să reînvie capitalul său politic şi a încercat cu disperare să implice instituţiile statului în favoarea sa. Românii şi-au pierdut încrederea în preşedinte după e acesta a anunţat măsurile de austeritate şi a avut o seri de încălcări grave ale Constituţiei”, mai notează analiştii de la Centrul American pentru progres.
ăsescu a devenit extrem de nepopular şi încearcă cu disperare să reînvie capitalul său politic şi a încercat cu disperare să implice instituţiile statului în favoarea sa. Românii şi-au pierdut încrederea în preşedinte după e acesta a anunţat măsurile de austeritate şi a avut o seri de încălcări grave ale Constituţiei”, mai notează analiştii de la Centrul American pentru progres.
Analiştii mai notează şi faptul că Băsescu are o luptă personală cu premierul Victor Ponta. Ei notează că în timp ce Băsescu caută să-l decredibilizeze, Ponta a luat o serie de măsuri economice apreciate la nivel european. “În paralel, noul prim-ministru a promis să crească salariile bugetarilor şi a luat decizia ca pensionarii să primească înapoi banii sustraşi ilegal”, se notează în analiza specialiştilor americani.
Vezi aici întreaga analiză.
CVis VA SPUNE VOUA : VOTATI DA SAU NU !!
De ce votează DA CT Popescu: Băsescu e o cutră vopsită, un laș, un clănțău, un șarlatan
Cristian Tudor Popescu a părăsit poziția sa de observator neutru al scenei politice și s-a pronunțat ferm pentru demiterea lui Traian Băsescu.
Editorialistul de la Gândul admite că președintele suspendat dorește să se întoarcă la Cotroceni prin orice mijloace, fiind ”o cutră vopsită”, nu un om mândru așa cum îl credea Popescu.
Dacă Popescu l-a admirat pentru intenția de a lupta până în ultima clipă pe Băsescu, ”sucirea” acestuia și chemarea la boicot i se par lui CTP un refuz al luptei și o încercare de compromitere a României pe plan european.
”Dacă pierdea cinstit, T. Băsescu îşi valida propria legendă, aceea că este sacrificat în urma măsurilor dure, dar necesare, luate în 2010, scrie CT Popescu. „Ştiu că românii sunt supăraţi pe mine” spunea tot Băsescu – prin boicotarea referendumului el hăhăie sardonic la supărarea românilor, folosindu-se de ieşirea de incendiu pe care i-a oferit-o Curtea Constituţională”.
Concluzia lui CT Popescu despre Băsescu: ”sunteţi un laş, un clănţău uriaş, un şarlatan de care poporul român îşi va aduce aminte ca de o boală ruşinoasă a istoriei sale”.
Dacă suspendatul va îndemna lumea să nu vină la vot, CT Popescu va vota DA la referendum, mai scrie editorialistul în finalul articolului din gândul.
Băsescu, suspendat şi pentru înaltă trădare
Ultima şmecherie pe care o mai poate încerca Traian Băsescu este şmenul cu prietenii săi de la Curtea Constituţională. Ca să-l protejeze de iubirea populară, cinci băsişti vişinii au scos din robe o lege a referendumului unică în Europa, dacă nu putem la socoteală Lituania, un Pantelimon ceva mai mic. Legea prezervativului prezidenţial solicită cvorum pentru validarea referendumului. Aşa că Băsescu se dă cocoş, pe faţă (nicio aluzie la fosta sa protejată), în timp ce oamenii săi îndeamnă pe la spate pedeliştii să stea acasă, invalidând scrutinul popular.
Ok, dar asta nu-l va scăpa pe Băsescu de la demitere. În ultimele două săptămâni, disperat să-şi scape pielea, Traian Băsescu a comis fapte care pot fi considerate înaltă trădare. Desigur, băsiştii vor urla ca din gură de şarpe că vorbele nu sunt fapte. Le reamintesc, în numele bunului simţ, că soldaţii trădează şi când spun inamicului secrete militare, nu doar când întorc armele împotriva propriilor camarazi.
Traian Băsescu a spus cu subiect şi predicat unei puteri străine că nu avem proceduri constituţionale pentru demiterea domniei sale. Mai mult, a anunţat că ne confruntăm cu o lovitură de stat. Cea mai bună dovadă că a minţit va fi o eventuală invalidare a referendumului, care îl va readuce la Cotroceni, deşi 9 milioane de oameni îi sunt împotrivă.
După 30 iulie, Parlamentul îl poate suspenda din nou, pentru a permite Justiţiei să decidă dacă e sau nu vinovat de prăbuşirea leului, de pagubele suferite de cetăţenii români sau de imaginea proastă pe care o avem în ochii albaştri ai Angelei Merkel.
De astă dată, nu mai e necesară consultarea CCR. Doar va fi trimis în faţa judecătorilor pe care i-a instalat la ICCJ, nu în faţa românilor pe care i-a umilit şi sărăcit.
A te gândi că se poate coabita cu Traian Băsescu este o sfidare a logicii. Măcar USL anunţă pe faţă că nu vrea să mai colaboreze cu el. De cealaltă parte, disperat să nu fie demis, Băsescu spune într-o zi că e gata să coabiteze, dacă e lăsat în funcţie la masa verde, în alta că Ponta e un hoţ şi Antonescu o paiaţă. Instabilitatea consecutivă revenirii ilegitime a lui Băsescu la Cotroceni împinge Parlamentul spre o nouă suspendare, ca singură alternativă la dispariţia acestui for democratic.
Apropo, stimată d-nă Merkel, afişele cu haita de hiene, care ar fi, în viziunea lui Băsescu, parlamentarii, nu vă aduc aminte un tip de discurs care a făcut mult rău ţării dumneavoastră? De ce ne obligaţi să menţinem în funcţie acelaşi tip de lider?
PACALITA DE BASE!!! Mai mare rusinea
doamna MERKEL !!
===============Convorbirea telefonică dintre Traian Băsescu şi cancelarul german, Angela Merkel, a ridicat multe semne de întrebare în mediul politic din România. Jurnalistul Eugen Zainea realizează o analiză a ultimelor reacţiiavute de Merkel cu privire la această zonă a Europei şi încearcă să descifreze implicaţiile acestor mişcări la nivel geopolitic.
Foarte multa lume si-a pus intrebarea de ce a avut doamna Merkel o reactie atat de surprinzatoare la suspendarea de catre Parlamentul Romaniei a lui Traian Basescu. Neinformatii, care cad lesne prada minciunilor si manipularilor slugilor basiste, cred in diversiunea lansata de acestia, ca distinsa doamna cancelar este ingrijorata de “atentatul la statul de drept” si de “lovitura de stat in curs la Bucuresti”. O lovitura de stat infaptuita de organul reprezentativ suprem al poporului roman suveran. Evident ca adevaratul raspuns la intrebare, altminteri cat se poate de legitima, trebuie cautat in alta parte.
Nici explicatia ca PD-L, partidul lui Basescu este membru al Partidului Popular European, deci simpatia de familie politica determina reactia germana nu este decat partiala si nu ar justifica iritarea extrema a dnei Merkel.
In cele ce urmeaza voi emite o ipoteza, pe care cred ca o pot si demonstra suficient de credibil. Cu multe luni in urma, in doua dintre emisiunile mele de la TV SIGMA, observam si atrageam atentia asupra subitului si bizarului interes al doamnei Merkel pentru aceasta zona geografica. Si interesul nu era fata de Romania in mod particular (dealtfel, pana recent, doamna nu-l baga in seama pe Basescu nici macar cu evidentul dispret cu care il trata prietenul dumneaei Sarkozy). Interesul se deschisese brusc pentru Republica Moldova. Le semnalam atunci telespectatorilor ca mi se pare extrem de suspect acest interes. Si am spus ca am banuiala ca Germania ar putea sa se foloseasca de Republica Moldova si de problema transnistreana (desi nu este parte din procesul de negociere 5+2!) pentru ca, in dorinta strangerii in continuare a relatiilor (oricum foarte solide si reciproc avantajoase) cu Federatia Rusa, sa promoveze o solutie de tip federal pentru Republica Moldova. Si cum, dupa ani de ignorare aproape ostentativa a lui Basescu, a sosit, la fel de brusc si de suspect o invitatie pentru Basescu de a vizita Berlinul, am afirmat ca am banuiala ca doamna cancelar il convoaca pe presedintele roman pentru a obtine de la el (recunoscut ca fiind dispus sa se inchine la orice Inalta Poarta si sa sarute orice papuc imperial, numai sa-i fie lui bine si sa-si asigure protectia mai-marilor Europei si lumii) acordul pentru solutia de federalizare a Republicii Moldova. Foarte interesant este ca, imediat dupa vizita, a venit numirea lui Dmitri Rogozin, fostul reprezentant al Federatiei Ruse la NATO si actual vice prim-ministru, in functia de reprezentant pentru Transnistria. Dar nu numai. Tot imediat dupa aceasta vizita, a inceput si implicarea publica a diplomatiei germane si a doamnei Merkel personal in problema transnistreana si promovarea din ce in ce mai vehementa si agresiva de catre Germania si doamna cancelar a solutiei de tip federal. Cu observatia ca, subit, in ecuatie, pe langa Transnistria, a intervenit si Gagauzia. In intentia de a impune Republicii Moldova o federalizare in care Basarabia (si populatia larg majoritar romaneasca).ar fi pusa in permanenata in inferioritate in fata celorlalte doua entitati, cu mult inferioare numeric.
In acest moment, ipoteza pe care o lansasem cu ceva timp in urma incepea sa capete confirmare si consistenta. Si, pe buna dreptate, am avut banuiala (care in acest moment, in ceea ce ma priveste, a devenit convingere ferma) ca “patriotul” Basescu, cel care a castigat al doilea mandate in 2009 prin frauda, dar si cu 100.000 de voturi din Basarabia, a vandut-o si i-a vandut pe romanii basarabeni, numai pentru a profita de interesul german si pentru a-si asigura sprijin personal de la cea mai importanta putere europeana. Spuneam ca eu am, de acum, convingerea ferma ca acesta este targul facut cu ocazia vizitei lui Basescu la Berlin. Cu atat mai mult cu cat nemultumirea populatiei era din ce in ce mai evidenta (securistul Basescu, cel care guverneaza cu si, nu este exclus, pentru serviciile secrete, era cel mai in masura sa cunoasca starea de spirit a poporului roman), dupa cum era o problema de timp (si nu foarte mult, ceea ce s-a si dovedit) caderea guvernului portocaliu, rasturnarea raportului de forte din parlament si, pe o noua majoritate, o eventuala demarare a procedurilor constitutionale de suspendare din functie.
Dealtfel, tot in perioada la care ma refer au inceput si procedurile de modificare a legislatiei in vigoare la acea data, pentru a face, practic, imposibila demiterea. Basescu insusi a recunoscut public zilele trecute ca stia exact ceea ce urmeaza. Si, tocmai de aceea, fiindca stia ca in plan intern nu mai are de asteptat niciun sprijin, nici din sfera politica (in parte, nici macar din partea PD-L) si, cu atat mai putin din partea poporului roman, Basescu a decis sa joace, in disperarea care l-a cuprins inca de atunci si a atins in acest moment apogeul, ultima carte care ii mai ramanea: cartea sprijinului extern. Evolutia ulterioara a evenimentelor si insistenta din ce in ce mai mare a Germaniei si a doamnei Merkel in implicarea in promovarea solutiei federalizarii Republicii Moldova nu face decat sa confirme validitatea ipotezei mele. Iata de ce, am toate motivele sa-l acuz inca o data, pe inca un subiect, pe Basescu de tradare. Si sa atrag atentia basarabenilor (si celui mai infocat fan Basescu, dl primar al orasului Chisinau, Dorin Chirtoaca), cei care i-au asigurat, prin votul lor, realegerea din 2009, ca Traian Basescu i-a vandut. Si ca ne aflam in fata unei variante 2012 a Pactului Ribbentrop-Molotov. O varianta care, insa, de aceasta data, se bucura de sprijinul si de aprobarea unei cozi de topor din interior. Traian Basescu.
Sugerez presedintelui interimar, domnul Crin Antonescu, sa solicite neintarziat stenograma discutiilor lui Basescu la Berlin si, in general, documentele despre toate discutiile din ultimele sase-sapte luni ale diplomatiei romane cu parteneri germani (a se acorda o atentie speciala eventualelor discutii pe aceasta tema ale infatuatului, arogantului si agresivului Cristian Diaconescu).
Faptul ca Basescu a fost suspendat cu o larga majoritate de Parlament si ca este cert ca va fi demis de poporul roman este firesc sa o irite pe doamna Merkel, care se vede in fata unei posibilitati (pe masura sa devina certitudine) de a ramane fara suportul aprobarii de catre presedintele Romaniei a planului dumneaei de federalizare a Republicii Moldova. Nu vi se pare, oare, aceasta ipoteza mai credibila decat faptul ca nu mai poate doamna cancelar dormi de grija soartei lui Basescu?
România este una din cele două țări din Uniunea Europeană care are prag electoral,
cealaltă fiind Lituania.
Și dacă băsiștii nu se duc la vot?
Iata o intrebare de acum retorica. Pentru ca se observa cat se poate de clar ca PDL se opune oricarei formule prin care sa fie facilitat un larg scrutin la referendumul din 29. Numai asa se explica de ce intreaga suflare PDL se opune unui program largit al zilei de vot. Traian Basescu mizeaza pe castigarea tehnica a referendumului. Nu pe voturi in favoarea sa. Ci pe neprezentarea in numar suficient de mare a romanilor la urne. Daca reuseste sa-si determine electoratul sa procedeze astfel, ce se poate intampla?
Conform ultimelor cercetari de piata, electoratul favorabil lui Traian Basescu este semnificativ. E chiar surprinzator de mare. De peste 30 la suta. Daca 30 la suta dintre romani nu se prezinta la urne, atunci este extrem de dificil pentru USL sa-i aduca pe ceilalti 70 la suta. Cu atat mai mult cu cat, dintre acestia, unii au declarat in sondaje ca nu vor vota iar altii ca nu sunt hotarati de partea cui se afla. Prin urmare, intr-o parte, in partea suspendatului, miza este castigarea nu a unei majoritati de voturi favorabile, ci a neparticiparii la vot si, prin urmare, revenirea la Cotroceni prin invalidarea referendumului. Si asta chiar in conditiile, evident teoretice, in care Basescu nu ar inregistra niciun vot in favoarea sa.
O asemenea situatie ca cea descrisa mai sus va prelungi in mod dramatic starea de criza politica. Mai mult chiar, o va exacerba. Basescu se va intoarce la Cotroceni, de unde va lovi din toate pozitiile, invocand faptul ca a fost legitimat prin rezultatul tehnic al referendumului, in timp ce USL va guverna ca un cal impiedicat, invocand, la randul sau, faptul ca Presedintele, nebeneficiind de voturi, este nereprezentativ si ilegitim. Suferintele romanilor se vor prelungi pana la termenul scadent al mandatului prezidential.
Ce urmareste cealalta parte? Ce vrea USL? USL a recurs la aceasta solutie a suspendarii pentru ca cetatenii Romaniei sa poata decide ei insisi ce se va intampla in viitorul proxim. Si, pana la urma, sa si raspunda de consecinte. Il vor sau nu il vor pe Traian Basescu? De aceea, stiind ca aproape 70 la suta dintre cetatenii cu drept de vot se pronunta in favoarea demiterii domnului Traian Basescu, USL isi concentreaza eforturile pentru a-i convinge pe romani sa se prezinte intr-o proportie de peste 50 la suta la referendumul din 29. Asa cum spuneam, e foarte greu sa aduci la urne 9.200.000 de cetateni. Altii decat basistii. Cu atat mai greu cu cat recensamantul a stabilit ca cetateni cu drept de vot sunt doar 17 milioane si cateva sute de mii, si nicidecum 18.400.000, asa cum sunt inregistrati la Ministerul de Interne. Totusi, nu este deloc exclus ca romanii sa inteleaga ca este sansa lor de a decide si de a-si face dreptate.
Citește mai multe pe Corect News
POPORUL ROMAN SA CEARA INLATURAREA CVORUMULUI!!!
BASISTII SUNT,, MOBILIZATI" SA STEA ACASA !! U.S.L. - LUATI MASURI ! ANULATI CVORUMUL!!
Eugen Mihaescu: N-am crezut ca, dupa 22 de ani, trebuie sa ne luptam din nou cu un dictator
Scris de newsreporter in 18 iulie 2012 la 20:53, in Politics, Opinii. 114 vizualizariIntra in discutie dictator, dupa 22 de ani, eugen mihaescu, nicolae ceausescu, revista time,Traian Basescu http://crct.ro/nhP3
Artistul si omul politic Eugen Mihaescu constata cu tristete ca, la 22 de ani de la Revolutie, pare ca istoria se repeta: "N-am crezut ca, dupa 22 de ani, trebuie sa ne luptam din nou cu un dictator”.
|
=========================================================================================================Basescu este paranoic. Are un comportament de tip magic-infantil, spun psihologii
Traian Băsescu a făcut în ultimele zile o serie de afirmaţii prin care şi-a contrazis propriile teorii. După ce a ieşit la sediul de campanie şi a lansat teoria telefonului negru de la Cotroceni, în emisiunea de la Realitatea Tv a mărturisit printre hohote de râs că a fost doar o strategie de campanie. Psihologul Hanibal Dumitraşcu consideră că acest comportament este al unui om iresponsabil şi care dă dovadă de accente paranoide.
Jose Manuel Barroso, acum preşedinte al Comisiei Europene, şi-a început activitatea în politică după Revoluţia Portugheză din 1974, activând în Federaţia marxist-leninistă a studenţilor, acum aripa tânără a PCTP/MRPP (Partidul Comunist al STI
Manuel Barroso, tanarul comunist care a ajuns sa conduca Europa (VIDEO)
autor: FrontPress 16.07.2012
Reacţii:
RăspundețiȘtergere4 comentarii:
Robert Horvath17 iulie 2012, 00:15
Tentativa de acaparare a puterii totale în stat a îngrozit atât Bruxelles-ul, cât şi statele-cheie ale UE prin ferocitatea ei, mesajul transmis de USL şi acoliţii din Legislativ fiind analog celui al mineriadei lui Ion Iliescu din iunie 1990
"Habar n-aveţi voi de ce suntem în stare, la noi acasă facem ce vrem, iar voi sunteţi buni doar pentru a fi mulşi de bani."
Ca atare, stupidele afronturi ale preşedintelui interimar şi premierului României, potrivit cărora ţara nu este o "colonie" a Bruxelles-ului sau Berlinului, nu vor fi uitate prea curând pe scena politică europeană. Cât despre Antonescu, acesta a dat, vineri, o primă audiţie pentru rolul lui Gaddafi de Dâmboviţa, decis să impună reversul Primăverii Arabe. Românii sunt cei care vor decide până la urmă dacă un asemenea destin le este pe plac sau nu.
Românii şi în special tinerii trebuie să se mobilizeze urgent dacă doresc să mai aibă parte de un destin european la ei acasă. Doar de ei depinde, în aceste clipe de răscruce, viitorul ţării şi al lor personal. Pentru că jocul de-a suspendarea a luat o turnură dramatică pentru România, miza fiind între timp cu totul alta. Din nefericire pentru români, una incomensurabilă.
RăspundeţiŞtergere
CEZAR17 iulie 2012, 08:50
RH+ Vorbesti prostii ca de fiecare data ! Stai bland,nimeni nu te baga in seama!
Pana una alta, RO a dat mai mult, mult mai mult UE comparativ cu ce a primit !
Pana un a alta Germania are o datorie istorica fata de RO ,pe care Chiorul s-a facut ca nu o vede !!!
Si chiar asa nu suntem o colonie nici a Bruxelles-ului nici a Berlinului!
America sprijina Ro dar ca deobicei tu nu sti!!
RăspundeţiŞtergere
Robert Horvath17 iulie 2012, 09:01
Cezar
In curand vei sta la coada, la ulei zahar si detergenti. Romania traieste 90% din inprumuturi. Ai ales
Rusia si pe Putin....este treaba ta. Sper ca majoritatea militarilor vor alege Europa. In fond fiecare natie
are conducatorii pe care ai merita. Romania merita mai mult.
Ai vrea tu sa fie Romania o colonie germana
Munca, cinste, si economie reala. Se pare ca e prea tarziu.
RăspundeţiŞtergere
CEZAR17 iulie 2012, 09:06
VORBESTI PROSTII ! INTREABA_L PE GEN. WESLEY CLARK - poate te lumineaza !
PS. Stiu ca va oftica faptul ca Ro are sansa sa se adune ! Tie iti place guvernul maghiaro-roman!!
PONTA = MILOSEVICI
RăspundețiȘtergereSa clarificam lucrurile. Basescu nu trebuie suspendat ci impuscat. Procesul trebuie sa fie
public, legal si televizat. Deschideti in limita timpului blogul meu Robert Horvath Deva.
Nu veti gasi nici o virgula favorabila scursurii de port. DOSARUL CRIMINAL SI DE TERORISM remis catre FBI are 62 de pagini. El se refera in special la fapte care intra in domeniul legislatiei SUA, Cu alte cuvinte …..are scaunul electric asigurat.
Eu ma refer la un puci parlamentar fara precedent in perimetrul
lumii occidentale. Tentativa de acaparare a puterii totale în stat a îngrozit atât Bruxelles-ul, cât şi statele-cheie ale UE prin ferocitatea ei, mesajul transmis de USL şi acoliţii din Legislativ fiind analog celui al mineriadei lui Ion Iliescu din iunie 1990 .
Din informatii precise…… Antonescu a incercat sa vorbeasca la telefon cu Obama si acesta i-a trantit dupa cateva politeti telefonul in nas.
O comparaţie între actualul premier român şi foştii potentaţi din Balcani relevă că Ponta aduce cel mai mult cu Slobodan Miloşevici. Iar Occidentul a tras învăţăminte extrem de dureroase de pe urma dramei fostei Iugoslavii şi a propriilor eforturi zadarnice pentru a preveni apocalipsa declanşată de fostul lider sârb tot de dragul puterii absolute în stat !
- In afara de faptul ca Ponta este comparat cu Orban si a ajuns ca Ungaria oaia neagra a Europei....ungurii
RăspundețiȘtergerenu au nici-o legatura cu lovitura de stat organizata de Voiculescu.
- Clark racolat de SIE a intrat in colimatorul........
Czare, io cred ca aista-i Mistretul cela ce o facut plangere penala..
RăspundețiȘtergerePosibil - e bolnav omul !
ȘtergereHa Ha......deci si CLARK -generalul ii recrutat de Ponta ! Bravo bai RH+_
RăspundețiȘtergereAr fi de ras , daca nu ar fi de plans !
Deci zici tu ,, Basescu nu trebuie suspendat ci impuscat." Ii mai bun ca unul pe care poporul il doreste cu peste 70 % ! Stai bland ca te-ai facut de rasul curcilor!!
P.S.- Stiu ca nu va place ! Antonescu si Ponta sustinuti de o majoritate sanatoasa ,care nu poate fi intoarsa cu partide inventate ! Ai dracului atunci nu ati scos un sunet cand JOHANIS trebuia sa faca guvernul ,cu PNL PSD SI PC ! A intors BASE vointa electoratului prin inventarrea unui partid inexistent in alegeri ,a bagat juma de guvern cu unguri si ati fost multumiti! mai -ula acum!! Abia astep sa raspunda pentru cea mai grava incalcare a Constitutiei - nerespectarea vointei electoratului- printre altele!
RăspundețiȘtergere@cezar
RăspundețiȘtergereGuvernul comunist al lui Ponta va baga in rahat pt totdeauna si pe liberali.Cand ne vom limpezi la cap,voiculescu,hrebenciuc si ceilalti doctrinari ai lui Ponta ne vor fi tarat cu mult sub linia de plutire a Europei.
Vorbesti parca ai fi in Rusia si tu nu ai treaba cu nimeni.MENTALITATE de militar ingust,chipurile ,viteaz pt tara lui,care inca traieste din crampeiele pe care si le mai aminteste de la lectiile de partid.PROST CU LICENTA.
Baa, io cred ca tu esti in rahat.Pana la ochi.
ȘtergereEuropa trebuie sa inteleaga ca nu poate activa fara toate cele 27 de motoare , cum a zis Crin.Noi de ce nu am fi egali cu Spania, Italia, Polonia etc?? Iar de Schengen cine are mai multa nevoie ? Noi sau ei? Ca daca-i intrebi pe bietii oameni ce avantaje le aduce Schengenul, o sa ridice din umeri.Primii care se bucura de intarzaierea la aderarea in spatiul Schengen sunt politistii de frontiera, ptr ca nu-si vor pierde locurile de munca.Ce avantaje ne-a adus UE????????
Deci Ponta si guvernul lui sunt ..comunisti ! Basescu si cu Blaga-Nu sunt comunisti ! Mai tii minte de unde s-a rupt PD.?
RăspundețiȘtergerePedelac nenorocit si prost !! Nu v-a ajunns 8 ani? Vreti sa-l depasiti pe Ceausescu??!!
"Armata Romana cere respectarea democratiei si se ridica impotriva loviturii de
RăspundețiȘtergerestat parlamentare. Orice actiune de scoaterea Romaniei din EU si din perimetrul democratiilor occidentale se vor lovii de vointa militarilor. In fiecare zi la conducerea armatei sunt numiti ofiteri rusofili,sau fosti ofiteri de securitate."
Asa incepe un document care circula in randurile ofiterilor................
C.I.A : SEMNALE DE REVOLTA IN ARMATA ROMANA
RIVALITATEA ARMATA SERVICIILE SECRETE
Se observa la toate nivelele cresterea tensiunii intre serviciile speciale care au luat conducerea in Romania si grupuri de ofiteri tineri organizati in celule politice.
Cazul Alexandru Gheorge este definitoriu pentru starea de spirit din armata romana. Rivalitatea institutionala devine exploziva. ................................. In armata romana functioneaza sute de celule secrete care se pregatesc de revolta. S-a pus pe picioare un program politic de actiune. I
In manifestul politic al ofiterilor se spune :
"Asistam in ultima perioada la un atac asupra imaginii Armatei in scopul firesc al discreditarii acesteia si desfintarii ca si componenta importanta a statului roman. Actiunea este coordonata de clasa politica romaneasca. De ce este necesara aceasta campanie de discreditare? Pentru ca Armata a ocupat, in mod constant, un loc de frunte in topul increderii populatiei, pe cand clasa politica s-a aflat in permanenta la coada acestuia. Astfel, Armata ramanea singurul opozant al unei clase politice incapabile sa-si defineasca optiunile, altele decat cele politicianiste: punerea mainii pe putere........
GRUPUL PATRIOTIC AL OFITERILOR PROPUNE
Militarilor sa li se acorde drepturile constitutionale ce se cuvin fiecarui cetatean roman:
- dreptul de a face politica si dreptul de a fi ales;
- dreptul de a desfasura activitati economice;
- dreptul de a lucra doar 8 ore;
- dreptul de asociere, crearea de sindicate care sa aduca in dezbatere si aprobare: desfintarea de unitati militare, dislocarea acestora, organizarea sau nu a aplicatiilor, participarea sau nu a unitatii in teatrele de operatii la misiuni.
- infiintarea de organizatii de partid (a oricarui partid) in fiecare unitate pentru coordonarea de buna calitate a muncii si vietii in unitatile militare.
Cand armata cheama trimiterea clasei politice la puscarie revolta este la doi pasi !
Iarasi vorbesti prostii RH+- ..lovitura de stat parlamentara ??Ia explica cumu-i asta !
RăspundețiȘtergereVezi ca decredibilizezi C.I.A si astia nu stiu de glume - ti-o trag baietii fara ..alifie!!
Eu sunt de partea occidentului si a civilizatiei europene. Tu faci jocul lui Putin prin tovarasii Marga
RăspundețiȘtergeresi compania rusofila.
URSS se reface in pasi rapizi.
Vei fi primit cu bratele deschise. Copii cu cravatele rosii ...vor scanda Cezar, Cezar !
Daaa si in Ro cine reprez. Occidentul ? Base ala pe care l-ai fript pana acum pe scaunul electric ?? Tu chiar esti PROST ?
RăspundețiȘtergereIn 89 PONTA SI ANTONESCU erau ADOLESCENTI ! Ce era BASE??
Ai aflat ca a mintit-o pe MERKELL ? Daca nu iti spun eu si poate o anunti pe Doamna!!
. bai Robert... tu chiar nu pricepi ca nu esti binevenit pe aici? Ai zis ce ai de zis, te-au citit toti ca esti basist basit, mars in pizda matii de magar ce esti!
RăspundețiȘtergereInsisti prea mult si chiar ne enervezi cu "grandismele" tale de muist americanizat... Securist ai fost securist mori, cu tot FBI-ul tau si cu ai tai... Torni laturi in stanga si'n dreapta de imputi totul in jurul tau.
La tine, in USA aia, cine face legile si e "suveran": parlamentul ori presedintele sau curtea constitutionala? Cred ca nu contesti si dreptul parlamentului la suveranitatea hotararilor lui...
Hai sictir si mars de aici, ca mai avem si alte treburi decat sa ne ferim sa nu calcam in tine!
Blogu' lu' Marcus15/07/2012
RăspundețiȘtergereTraiane,
Filed under: Revista presei in versuri naive — Marcus @ 15:40
Nu de tortza ai nevoie la asa o suspendare
Ti-om da noi la Referendum pomelnic cu lumanare.
Te-om petrece crestineste cu alai si cai mascati
Si te-om ingropa cu pompa la capitolul ratati.
Din Istorie te-om sterge ca si cum nici n-ai fi fost
Caci la carma tarii astazi dovedit esti de neam prost.
Pana insa la plecare, doar asa de-antrenament,
Iti vom aranja sejurul la Rahova-n cantonament.
Vara asta e la moda racoarea de dupa gratii,
Pentru mafioti ca tine, derbedei si mari pramatii.
Chiftelute-n catapulta peste gard la pandaimos
Si cu vizite virile cand iti scapi sapunul jos.
Departamentul Anonimilor din SIE functioneaza din plin......
RăspundețiȘtergereNu au nume sau pseudonim ci numar cifrat
Cunosc atentia acestui departament.....parerea lor nu mai intereseaza demult
Acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român
RăspundețiȘtergereAstfel, la art. 2 se precizeaza:
Art. 2. − Persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de următoarele drepturi:
a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;
b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu;
c) pază şi protecţie, precum şi folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.
@bibliotecaru
Fostii sef executati....Vezi Ceausescu ,Gaddaff, si in viitor Basescu..... nu pot avea nici macat pensie de
urmasi.
Al considerati pe Antonescu pentru trei saptamani ca sef de stat sau sef la unui lovituri de stat.?
RH+- Esti PROST - ca sa nu spun mai mult!!
RăspundețiȘtergereA visitor from Iceland
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: INTAMPLARI STRANII!!__________________________________by
A visitor from Mountain View, California
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: 2011-07-24" 1 hour 1 min ago
A visitor from Groningen
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 50 mins ago
A visitor from Tanzania, United Republic of
RăspundețiȘtergereDrept la replica
RăspundețiȘtergereCezar e prost. Chiar si Basescu a citit o carte la viata lui.
Codul Penal. Tu nimc..........
LOVITURA DE STAT RUSEASCA DIN ROMANIA !
RăspundețiȘtergereOBAMA : NU VREAU UN PUTIN LA BUCURESTI !
CIA
Alexander Kondyakov, consilierul lui Putin și al lui Voronin, implicat în suspendarea lui Băsescu
Romania's PM Meets Alleged Former KGB Spy
Un document care are legătură cu prezența în România a unui om de afaceri rus Alexander Kondyakov și înainte de referendumul de demitere a președintelui din 2007, și înainte de referendumul care va avea loc anul acesta.
Informatiile noastre atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natura economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate în tara noastra vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz pîna la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decît KGB în spatiul românesc, vizeaza reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘60 în timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unitati si au avut în legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, GRU si-a îmbogatit, în anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta prin preluarea „dizidentilor”, „cresterea” acestora si plasarea lor în spatiul politic, dupa 1989. În aceste conditii, pentru a-si proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa întinda o „mîna” energetica Executivului de la Bucuresti, cu conditia sa obtina imunitate pentru oamenii sai.
Da de Generalul WESLEY CLARK - nu zici nimica !!???
ȘtergereLumea buna vorbeste ca el ar fi dat ordinul de atac al USL!!! Asta ce fel de agent mai este??
De vointa poporului nu zici nimic ?
Aceiasi concluzie - Esti prost !!
A visitor from Netherlands
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: 2011-05-08" 1 hour 14 mins ago
A visitor from New York
viewed "ARMYIA -" 2 hours 23 mins ago
A visitor from New York
viewed "ARMYIA -"
@RH+...... mai magarule de magar, parca ti-am mai spus o data ca strici aerul pe aici si hoitul tau nu e dorit pe aici! Chiar atat de greu de cap esti ca nu pricepi: canta la alta masa, ca pe aici s-a cam lamurit lumea de cat de capabil esti!
RăspundețiȘtergereEsti penibil ca si curu cu doua gauri de la ICR, asa ca LASA-NE in durerea noastra ca ne concentram pentru 29 iulie si asteapta-ti randul dupa aia, ca nu te uitam...
Deci: stanga'n prejur, coada intre picioare si MARS de aici!!!
USL a făcut plângere penală împotriva liderilor PDL pentru denigrarea țării.
RăspundețiȘtergere==========================
USL a făcut plângere penală împotriva președintelui suspendat, Traian Băsescu, dar și a mai multor lideri PDL pentru denigrarea României pe plan extern și manipularea mass-media.
Viceliderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, joi după-amiază, că Uniunea Social Liberală a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor, prin care se cere începerea urmăririi penale împotriva a 15 persoane.
În fruntea liderilor aflaţi pe lista USL se află preşedintele suspendat Traian Băsescu. Emil Boc, Macovei Monica, Cristian Preda, Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele PDL Vasile Blaga, Cezar Preda, Raluca Turcan, Andreea Paul, Anca Boagiu, Nicuşor Păduraru, Cristian Boureanu, Ioan Oltean şi Sebastian Lăzoroiu.
A visitor from Mountain View, California
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 1 hour 6 mins ag
MEG5519 iulie 2012, 21:18
RăspundețiȘtergereDa,asa voi vota la referendum!Pe mine ma intristeaza faptul ca am perdut acesti 8(opt) ani in care se puteau face foarte multe in tara.Chiar daca toata lumea este in asa numita "criza",aici pe plaiurile carpatine, se putea dezvolta agricultura si o parte din industria praduita de hotii care ne-au pacalit, sa le dam votul si totul ar fi mers mult mai bine.O seara linistita!
Răspundeţi
MEG5519 iulie 2012, 21:25
Guvernarea Basescu..,va fi istorie!Dar a fost cea mai mizerabila guvernare din anii "89" si pina acum.Sigur..., ca acum sunt cu totii disperati si vor cauta orice manevre murdare ca sa prosteasca poporul.Ma rog Puterii Divine sa ajute pe toti romanii, sa inteleaga,sau sa nu uite ce au indurat in toti acesti ani! JOS BASESCU si CLICA PD-L de la toate nivelurile din administratia ROMANIEI!
ago
RăspundețiȘtergereA visitor from Europe
viewed "ARMYIA -: CRONICA NEAGRA !!______________________________________By Cezar" 2
Am primit-o pe internet. Nu știu dacă e reală, dar mi-a plăcea să fie.
RăspundețiȘtergereDomnule Barroso, tăceţi inteligent!
De: Victor Ciutacu
Domnule Jose Manuel Durrao Barroso,
Subsemnatul, Victor-Gabriel Ciutacu, cetăţean român, membru cu drepturi depline şi contribuabil net al Uniunii Europene, plătitor de taxe şi impozite la zi, fost pionier şi utecist pe vremurile când Excelenţa Voastră se juca de-a socialismul prin Portugalia, vă rog să aveţi în vedere următoarele:
- Conform Constituţiei, România este un stat naţional, unitar şi suveran. Acest statut nu s-a schimbat în cel de colonie (sau, dacă preferaţi, paşalâc) nici măcar dupa 1 ianuarie 2007, dată când, bănuiesc că vă aduceţi aminte, România a devenit stat membru.
- Funcţiile de reprezentare/decizie din România se ocupă, tot conform Constituţiei în vigoare, prin alegeri sau, după caz, numiri/concursuri. De asemenea, ele se pierd prin alegeri, referendum, revocare sau condamnare definitivă. Nu există act normativ potrivit căruia Comisia Europeană să aibă vreun drept de veto sau de preemţiune.
- Deşi traversează (şi nu neapărat din vina sa) un moment economic extrem de greu, România îşi plăteşte la timp contribuţia financiară la bugetul european comun, la fel cum îşi respectă angajamentele asumate la semnarea Tratatului de aderare, iar românii nu dau foc băncilor şi nu cer ieşirea din UE, aşa cum fac alţi confraţi de-ai lor.
Având în vedere cele scrise mai sus, vă sugerez ca, dacă tot vă topiţi de dragul preşedintelui României, să-l luaţi la Dumneavoastră acasă, să-l hrăniţi, să-l alintaţi şi, eventual, să-l decoraţi. Până atunci, vă rog politicos să ne lăsaţi pe noi, românii, să ne decidem democratic, fără impuneri discreţionare şi ilegale de reguli ieşite din curenta practică a structurii pe care o conduceţi, numele conducătorilor şi viitorul.
Fără pic de consideraţie,
Victor-Gabriel Ciutacu
Unul dintre fraierii care vă plătesc salariul nesimţit de mare pentru criza mondială
@
Ștergere/karadeniz - Multumesc!!
OBAMA : NU VREAU UN PUTIN LA BUCURESTI ! LOVITURA DE STAT RUSEASCA DIN ROMANIA !
RăspundețiȘtergereSERVICIUL SECRET AL ARMATEI AMERICANE:
Alexander Kondyakov, consilierul lui Putin și al lui Voronin, implicat în suspendarea lui Băsescu
Romania’s PM Meets Alleged Former KGB Spy
Un document care are legătură cu prezența în România a unui om de afaceri rus Alexander Kondyakov și înainte de referendumul de demitere a președintelui din 2007, și înainte de referendumul care va avea loc anul acesta.
“Informatiile noastre atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natura economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate în Romania vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz pîna la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decît KGB în spatiul românesc, vizeaza reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘60 în timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unitati si au avut în legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, GRU si-a îmbogatit, în anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta prin preluarea „dizidentilor”, „cresterea” acestora si plasarea lor în spatiul politic, dupa 1989. În aceste conditii, pentru a-si proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa întinda o „mîna” energetica Executivului de la Bucuresti, cu conditia sa obtina imunitate pentru oamenii sai.”
USL a depus ieri după amiaza o plângere penală împotriva a 15 persoane:
RăspundețiȘtergereM.R. Ungureanu
Monica Macovei
Traian Băsescu
Sever Voinescu
Sebastian Lăzăroiu
Cristian Preda
Raluca Turcan
Andreea Paul (Vass)
Cezar Preda
Cristian Boureanu
Emil Boc
Vasile Blaga
Anca Boagiu
Nicuşor Păduraru
Ioan Oltean
Acuzația: “răspândire de informaţii false, pentru defăimarea ţării şi a naţiunii şi pentru periclitarea siguranţei economiei naţionale şi a stabilităţii monedei”.
Delictul de opinie a fost desființat in România, in 1989.
Si asta pentru ca libertatea de exprimare e garantata prin Constituție. Băieții din USL s-au întors in timp, tocmai pe vremea lui Ceaușescu! Așa ca, ce-o fi in mintea lui Ponta, nu-mi dau seama. Se crede in Cuba? Se crede Che Guevara?
Daa...foarte bine si care-i problema ta? Stai acolo si vezi de......
RăspundețiȘtergereTi-ai dat arama pe fata !
Magarul tot porc de magar este! Bashinosule din USA: iar dai cu ratul pe aici?
RăspundețiȘtergereMars in mata dobitocule de magar ce esti!
A visitor from Kathmandu
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: 2011-10-30" 22 mins ago
A visitor from Cagliari, Sardegna
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: Nicu Paleru - Sfintii Petru si Mihai" 12 mins ago
A visitor from Europe
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 2 hours 35 mins ago
A visitor from Mountain View, California
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: 2011-08-21" 2 hours 14 mins ago
A visitor from New York
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 3 hours 25 mins
A visitor from Taranto, Puglia
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: Taraful Ionel Tudorache - Codin" 24 secs ago
ANCMRR nu doreşte o recalculare a pensiilor foştilor militari
RăspundețiȘtergereÎntr-un comunicat al ANCMRR, semnat de Şeful Departamentului juridic, Cdr. (r) Constantin Alexandru, se arată că noua lege a pensiilor militare să nu prevadă o nouă recalculare a pensiilor militare aflate în plată, urmând ca acestea să redevină pensii militare de stat printr-un articol din capitolul „Dispoziţii finale” al legii.
Comunicatul ANCMRR este dat ca urmare a participării reprezentanţilor asociaţiei in comisia pentru discutarea proiectului noii legi a pensiilor militare de stat în cadrulComisiei M.Ap.N. pentru discutarea proiectului noii legi a pensiilor militare de stat sub conducerea consilierului ministrului, d.na Luminiţa-Simona Sârbu.
La dezbateri au participat reprezentanţi ai principalelor structuri militare şi ai unor organizaţii ale militarilor în rezervă şi în retragere.
Delegaţia A.N.C.M.R.R. a susţinut punctele de vedere stabilite, respectiv:
1. Noua lege să nu prevadă o nouă recalculare a pensiilor militare aflate în plată, urmând ca acestea să redevină pensii militare de stat printr-un articol din capitolul „Dispoziţii finale” al legii;
2. Pensiile diminuate sa revină la cuantumul din decembrie 2010
3. Pensiile militare de stat să fie stabilite pe baza veniturilor obţinute de fiecare militar, în întreaga sa carieră;
4. La determinarea cuantumului pensiei militare de stat să fie reprezentate în mod corespunzător veniturile obţinute de militarii care au lucrat în unităţi şi specialităţi cu grad ridicat de risc şi de dificultate mare, de cei care au fost în
misiuni desfăşurate în străinătate;
5. Modificări în formularea unor articole.
Din delegaţia A.N.C.M.R.R. care a participat la această activitate au făcut parte următorii: gl. (r) dr. Mihai Iliescu, gl. (r) Nicolae Spiroiu, fost ministru al apărării naţionale, gl. (r) Vasile Moroianu, gl. (r) Mihail Ciocârlan, gl. (r) Dumitru Ianculescu specialist financiar, cdr. (r) Constantin Alexandru şi cdr. (r) Chirică Aurelian, preşedintele A. N.C.M.R.R., filiala Vrancea.
sursa: ANCMRR
gheo
RăspundețiȘtergereDesi fac parte din categoria celor care au castigat prin legea 263, nu tin neaparat sa ramana asa. daca maine s-ar intoarce cealalta lege – prin absurd – nu as avea nimic de comentat, ziua de ieri insa … nu se mai intoarce, asa cum exista nemultimiti la legea 263, au fost nemultumiti si la legea 164, vor fi nemultumiti si al o alta eventuala lege a pensiilor insa, nu asta e problema, o alta eventuala lege a pensiilor militare nu trebuie facuta “pe genunchi” asa cum au fost facute si acceptate proclamatiile lui “decembrie 1989″ si, vedem unde am ajuns, o alta eventuala lege a pensiilor militare trebuie “rumegata” in liniste si luate in calcul atat prezentul celor care beneficiaza sau ma rog ar trebui sa beneficieze si … pe viitorii pensionari militari, ori, minti incinse se pare ca se grabesc, unde ?, nu prea stim unde, doar sa fie ei favorizati si, nu e bine, cat priveste ordonanta 7/98, a fost cu o anumita destinatie care insa a “deviat”, a iesit si cine trebuia si cine nu, multi insa din cei care au iesit mizand pe un castig imediat si “sigur “, au luat plasa, printre cei care “striga in gura” mare sunt prea multi din astia, din cei care se “grabesc”, sigur ca legile se fac pentru cei prezenti dar, fara a neglija pe cei care vin, nu poti face o lege pentru un grup dintro categorie ci o lege pentru toti din aceasi categorie iar asta, daca vrem sa fie buna, vrem nu vrem cere timp chiar daca asta “ne doare”.
VOTATI IMPOTRIVA NATIONAL COMUNISMULUI !
RăspundețiȘtergereUMBRA LUI CEAUSESCU SE STRECOARA PE BLOGUL CEZAR
Odată cu venirea la putere a USL, a reaparut celebrul discurs din epoca ceauşistă al "neamestecului în treburile interne .
Acest discurs este alimentat zilnic pe acest blog.
Propaganda ceausista se scurge in valuri impotriva tot ce se chama civilizatie europeana.
Manipularea se face prin apăsarea butonului care declanşează naţionalismul şi mândria românilor de a ieşi din marginalitate şi de a se comporta ca o ţară mare, importantă şi sigură de sine
Bibliotecaru la fel ca Ponta si Antonescu îi ceartă pe europeni în fiecare zi că se amestecă în treburile ţării, atrăgându-le atenţia că "Suveranitatea României este prevăzută în Constituţie"
In secret si nevazut de nimeni Cezar invata in miez de noapte ....sa danseze cazacioc.
CEAUSISMUL NU VA TRECE !
Desigur ! VOTAM DA!
RăspundețiȘtergereMiza intervenţiei lui Merkel în favoarea lui Băsescu.
RăspundețiȘtergereAutor: Eugen Zainea.
=================
Convorbirea telefonică dintre Traian Băsescu şi cancelarul german, Angela Merkel, a ridicat multe semne de întrebare în mediul politic din România. Jurnalistul Eugen Zainea realizează o analiză a ultimelor reacţiiavute de Merkel cu privire la această zonă a Europei şi încearcă să descifreze implicaţiile acestor mişcări la nivel geopolitic.
Foarte multa lume si-a pus intrebarea de ce a avut doamna Merkel o reactie atat de surprinzatoare la suspendarea de catre Parlamentul Romaniei a lui Traian Basescu. Neinformatii, care cad lesne prada minciunilor si manipularilor slugilor basiste, cred in diversiunea lansata de acestia, ca distinsa doamna cancelar este ingrijorata de “atentatul la statul de drept” si de “lovitura de stat in curs la Bucuresti”. O lovitura de stat infaptuita de organul reprezentativ suprem al poporului roman suveran. Evident ca adevaratul raspuns la intrebare, altminteri cat se poate de legitima, trebuie cautat in alta parte.
Nici explicatia ca PD-L, partidul lui Basescu este membru al Partidului Popular European, deci simpatia de familie politica determina reactia germana nu este decat partiala si nu ar justifica iritarea extrema a dnei Merkel.
In cele ce urmeaza voi emite o ipoteza, pe care cred ca o pot si demonstra suficient de credibil. Cu multe luni in urma, in doua dintre emisiunile mele de la TV SIGMA, observam si atrageam atentia asupra subitului si bizarului interes al doamnei Merkel pentru aceasta zona geografica. Si interesul nu era fata de Romania in mod particular (dealtfel, pana recent, doamna nu-l baga in seama pe Basescu nici macar cu evidentul dispret cu care il trata prietenul dumneaei Sarkozy). Interesul se deschisese brusc pentru Republica Moldova. Le semnalam atunci telespectatorilor ca mi se pare extrem de suspect acest interes. Si am spus ca am banuiala ca Germania ar putea sa se foloseasca de Republica Moldova si de problema transnistreana (desi nu este parte din procesul de negociere 5+2!) pentru ca, in dorinta strangerii in continuare a relatiilor (oricum foarte solide si reciproc avantajoase) cu Federatia Rusa, sa promoveze o solutie de tip federal pentru Republica Moldova. Si cum, dupa ani de ignorare aproape ostentativa a lui Basescu, a sosit, la fel de brusc si de suspect o invitatie pentru Basescu de a vizita Berlinul, am afirmat ca am banuiala ca doamna cancelar il convoaca pe presedintele roman pentru a obtine de la el (recunoscut ca fiind dispus sa se inchine la orice Inalta Poarta si sa sarute orice papuc imperial, numai sa-i fie lui bine si sa-si asigure protectia mai-marilor Europei si lumii) acordul pentru solutia de federalizare a Republicii Moldova.
A visitor from Madrid
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: Colegiul militar -Breaza------------------------------------------------------------------ By C zar -------------------------------------------------------- Bac 2011-O catastrofa nationala ?" 10 mins ago
Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!!
RăspundețiȘtergereUSL cere doar atat: Iesiti la vot si votati conform constiintei voastre!
A visitor from France
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 38 mins ago
CEZAR spunea...
RăspundețiȘtergere23 iulie 2012, 19:26
Disperati suntei voi si mai mult..INCONSTIENTI! Profitati de bunavointa lui Antonescu ! sa fi fost eu 5 minute in locul lui, vedeati voi cvorum cand imi vedeam eu ceafa !
Bun ! Cu un vot NU contra 5.000.000 DA se intoarce zici tu la Cotroceni ??!
Ai ideie ce va fi? Doar niste tampiti ca voi imping tara spre .......Civil!!
CEZAR spunea...
23 iulie 2012, 19:29
USL nu cere nimic altceva decat ca lumea sa vina la vot si sa voteze fiecare ce doreste !!
Ce vreti mai mult de atat, bai jegosilor!!
A visitor from New York
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 19 mins ago
@ CEZAR : EU NU SUNT MEMBREU DE PARTID. DAR AI FOST.....SCOATE CARNETUL PCR ASCUNS IN PERNA SI
RăspundețiȘtergereSI VOTEAZA URSS !
NU MERITI UN RASPUNS!!! VEZI DE COAJA TA DE PAINE, PE CARE TI_O DA >>STRAINATATEA PENTRU MERITE >>>DEOSEBITE!!!
ȘtergereA visitor from New York
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 4 hours 21 mins ago
A visitor from New York
viewed "ARMYIA -" 5 hours 11 mins ago
A visitor from Mountain View, California
viewed "ARMYIA -: 2011-07-31" 6 hours 23 mins ago
A visitor from Mountain View, California
viewed "ARMYIA -: 2011-11-13" 6 hours 39 mins ago
A visitor from New York
viewed "ARMYIA -" 7 hours 12 mins ago
A visitor from La Libertad, Guayas
left "ARMYIA -" via bit.ly 7 hours 59 mins ago
A visitor from La Libertad, Guayas
viewed "ARMYIA -" 7 hours 59 mins ago
CEZAR spunea...
RăspundețiȘtergere24 iulie 2012, 09:14
Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!!
CEZAR spunea...
24 iulie 2012, 09:19
@/Maiag- esti un amarat de motorist de pe o amarata de barca cu motor! Ti-a crescut pensia de vre2,5 ori si in prostia ta crezi ca se datoreaza lui Base ! Boule - dupa dorinta lui si a lui Seitan acum nu ai trece de 900,00lei !Daca tot simti nevoia sa pupi pe cineva in partile dorsale atunci mergi la OPREA si roga-l sa-ti dea voie!!!
în România, Hitler, Stalin, Ceauşescu, Iliescu, comuniştii, bla, bla, bla! Haideţi să ne oferim această plăcere a demiterii suspendatului! Să-l dăm pe mâna justiţiei ca să-l judece cu aceeaşi balanţă folosită pentru judecarea lui Adrian Năstase.
RăspundețiȘtergereSă aflăm, astfel, multe din nefăcutele „alesului” ţinute la secret din ordinul său. Să aflăm, spre exemplu, ce mai e cu dosarul "Flota", cu renovarea vilelor de protocol din Primăverii, casa din Mihăileanu, afacerea Popoviciu- Ioana Băsescu, pe unde a ascuns Ungureanu listele cu alegătorii români care au votat la Paris într-o veselie, la prezidenţialele din 2009. Să aflăm, de asemenea, cu cine au votat la aceleaşi alegeri miile de cetăţeni din Republica Moldova cu domiciliul într-un apartament. Şi să mai aflăm multe alte şmecherii ale găştii nebune din jurul lui Sarsailă. Pentru asta, trebuie să mergem la vot, căt mai mulţi! Pentru asta trebuie să punem ştampila în căsuţa DA . Să facem din ziua referendumului, 29 iulie, o altă zi a eliberării! Cea a eliberării de sub tirania şi mârlănia băsescului.
Să-i excludem pe TICĂLOŞI, din orice funcţie eligibilă, indiferent de spectrul politic declarat !
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
JOS BĂSESCU!
.........Blog VIS
A visitor from Seoul, Seoul-tukpyolsi
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 1 hour 37 mins ago
Mitingul s-a încheiat cu discursul Premierului Ponta, care a încheiat spunând :”Pe 29 Iunie, în fiecare an se aniversează un moment extraordinar. În urmă cu aproape 150 de ani s-a cântat pentru prima oară „Deşteaptă-te române”.Vreau să-i spun lui Traian Băsescu că pe 29 Iulie nu se va purta albul, se va purta tricolorul fiindcă pe 29 Iulie românii îşi vor lua de la Băsescu ţara înapoi, Asta cred că putem să facem împreună şi asta vă promit că vom face, să venim la vot să votăm da şi să-l pedepsim pe Băsescu pentru tot răul făcut României. Vreau să facem împreună bine Olteniei şi României şi să votăm DA pe 29 scăpând de Traian Băsescu. Vă mulţumesc!”
RăspundețiȘtergereInteresantă coincidenţă, aceea cu Ziua Imnului Naţional. Să fie o predestinare şi să se trezească românii pe 29 anul acesta ? Atunci acest imn va deveni cu adevărat şi imnul acestei generaţii. Dacă punem la socoteală că Traian Băsescu a amintit acum câteva zile de un alt eveniment care coincide cu ziua referendumului, şi anume ziua de 29 .07.1947 când comuniştii interziceau PNŢ-ul, avem tabloul complet al preocupărilor sau gândurilor fiecăruia. Deşi trimiterea domnului Băsescu este forţată, situaţiile nu se compară, acum poporul decide soarta unui dictator, nu dictatorii soarta unui Popor, nu ar fi exclus să i se împlinească profeţia şi să aibă soarta PNŢ , SĂ FIE SCOS ÎN AFARA COTROCENILOR , că tot strigară oltenii „Ieşi afară javră ordinară!”
.................Blog NEACSU
Va aduceti aminte ce a declarat la un moment dat Basescu Traian, presedintete suspendat, despre justitia romana?
RăspundețiȘtergereA declarat asa:
“Niciodată justitia unei ţări europene nu a facut atât rău pentru ţara pentru care lucrează cum a făcut justiţia română.”
Noi cei care votam DA la referendumul din 29 iulie credem ca, de fapt, niciodata presedintele unei tari europene nu a facut atat rau tarii unde a fost ales presedinte cum a facut presedintele suspendat Basescu Traian.
Multi romani cred ca de fapt nici in 2004 si nici in 2009 Basescu Traian nu a castigat alegerile prezidentiale.
In decembrie 2004, Adrian Nastase, dupa al doilea tur la prezidentiale, dupa finalizarea negocierilor cu UE, pentru a nu periclita semnarea Tratatului de aderare la UE , in mai 2005, nu a cerut renumararea voturilor pentru ca nu a dorit revolte de strada, pe modelul “revolutiei” de la Kiev si amanarea semnarii Tratatului...................Blog TEODORA
A visitor from Sunnyvale, California
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: UNDE ESTE AGENTUL 00014 ??!________________________By Stelian P." 27 mins ago
A visitor from New York
viewed "ARMYIA -" 35 mins ago
Hal dracului Caizare - tot globul ii cu felinarele belite pe bleoaga ta! Bravo mai !!!
RăspundețiȘtergereA visitor from Sunnyvale, California
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: UNDE ESTE AGENTUL 00014 ??!________________________By Stelian P." 1 hour 49 mins ago
A visitor from New York
viewed "ARMYIA -" 1 hour 57 mins ago
Pe site-ul ANCMRR a fost postat proiectul viitoarei legi a pensiilor.
RăspundețiȘtergereUnele articole sau paragrafe sunt tăiate, deci probabil vor fi scoase din lege:
Art. 2.
c) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public de pensii, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
e) principiul repartiţiei, pe baza căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public de pensii, conform legii;
f) principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public de pensii militare de stat îşi asumă reciproc obligaţia de a plăti o taxă de solidaritate la bugetul de stat şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor asigurate prevăzute de lege;
g) principiul autonomiei, bazat pe administrarea de sine stătătoare a sistemului public de pensii, conform legii;
Art. 5 (1) În sistemul pensiilor militare de stat militarii, poliţişti şi funcţionarii publici cu statut special datorează o contribuţie individuală la bugetul de stat.
(2) Cota de contribuţie individuală este de 10,5% din solda/salariul funcţiei de bază, se reţine şi virează la bugetul de stat odată cu plata drepturilor salariale.
Art. 58. – (1) Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează:
(2) Până la încheierea procesului de recalculare a pensiilor militare de stat, prevăzută la art. 89, se vor aplica prevederile alin. (1) lit. b).
La art.11 se specifică :
Art. 11. – (1) Încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii se realizează pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare.
( Deci HGS 1019 nu se va mai aplica nici actualilor nici viitorilor pensionari )
@ KARAD... cu respect si multumesc!
ȘtergereParerea mea? Cred ca se apropie de drumul cel bun de urmat!!(Nu sunt membru al vreunei asociatii...!!)
A visitor from Europe
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 6 mins ago
vin comunistii,asta e parerea mea.ei vin intotdeauna cu intentii bune -ca si in '89,'90,'92,2000,iar dupa aceea nu avem decat aroganta,cumetrie,hotie institutionalizata si smecherie.acum sant insa lihniti de foame dupa opt ani de pauza si mai au si un prostalau in frunte care e si smecher. vom muri de foame,veti vedea.
RăspundețiȘtergerebarem Basescu le mai zicea cate una ,ii mai tragea de urechi,le mai dadea de gandit.
terminati-l fratilor si pe asta si apoi pomeniti-l ca si pe impuscatu.
Basescu si Blaga in 89 -nu erau comunisti?
ȘtergerePonta si Antonescu -erau adolescenti!
Ai o logica rudimentara ! Numai bun de manipulat de Anastase, Udrea Videanu ,Ritzi ,Pinalti, Flutur
visitor from Chisinau
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: SA MAI IMBUNATATIM RELATIILE DIPLOMATICE CU RUSSIA____" 52 mins ago - uite si moldovienii bre !
De ce urlati atita ? „Peste 90% dintre romani nu-l mai vor pe Basescu”. Daca este asa, sa iasa la referendum doar 50% + 1 si problema este rezolvata. Puteti vota unde vreti, aveti timp pina noaptea tirziu si tot voi va agitati ?
RăspundețiȘtergere12 mins ago
RăspundețiȘtergereA visitor from Afghanistan
viewed "ARMYIA -" 25 mins ago
A visitor from Volu
alex parolea-moga spunea...
RăspundețiȘtergereOficial , domnul Băsescu - președintele României suspendat și domnul Blaga et comp - președintele și vicepreședinții PDL , au comis o greșeală impardonabilă - au cerut neparticiparea la referendum - .
Imoral , ilegal , antidemocratic .
Indiferent de situație , dacă votul va fi pentru demitere și va fi cu siguranță , mandatul la Cotroceni se va încheia în finalul acestui referendum . Eu personal nu am treabă nici cu unii nici cu alții - sunt legat direct și necondiționat doar de România . Dar , în asemenea situație excepțională , se impun măsuri excepționale .
Votul este indisolubil parte materială a democrației . Așa cum parte a democrației sunt însăși partidele . Recunoscute și alimentate cu bani publici .Ori ceea ce se întâmplă ar trebui să pună la lucru venerabilii și onorabilii judecători ai CCR .
Cine nu-l vrea pe base iese duminca la vot,restul ,care sunt indiferenti inseamna ca accepta situatia ,.cum va iesi esate rezultatul vrerii poporului.Personal,nu-l inghit pe base dar daca ramane in contunuare va fi si presedintele meu.Acuma va iesi uleiul la suprafata,sa va vedem "latrailor'de orice culoarePDL,USL si alti hoti ca toti sunt la fel si-au dat ezacmanul in cei 22 de ani.
RăspundețiȘtergereMotanela cacacios esti mare bou ! Ti-am mai spus :treci pe la psihi...!!
ȘtergereTu ce ma-ta vrei mai spurcatule,ma doare-n cot cine vine s-au pleaca ,cu totii sunt banditi si mafioti,de aia s-au inscris in partide ,sa puna mana pe ciolan ,astia n-au nici un principiu,iar daca un prost ca tine 'pune botul"si tine cu o tabara sau alta]"familie"sau alta] asta nu face decat sa le mearga bine acestor POLITIHOTI.
ȘtergereIar ai probleme cu fierea,ca esti cam verde la fata.
ȘtergereTie ti-a ramas sa pui mina pe osul lui Oprea,ca ai mai pus botul acolo.Atentie la placa!
Băsescu, critici dure din partea analiştilor americani
RăspundețiȘtergereLucian Negrea / 25 Jul 2012 11:29 Salveaza PDFPrintEmail2 comentarii129 accesari
Traian Băsescu a încercat să ducă lupta pentru supendare în afara graniţelor României. Imediat după supendare Băsescu şi PDL s-au folosit de toate canalele pentru a informa, în viziunea proprie, ceea ce se întâmplă în România. Analiştii de la Centrul pentru Progresul American au realizat o analiză prin care contrazic toate argumentele pe care le-a invocat Băsescu în Europa. Centrul pentru Progres American notează că suspendarea lui Băsescu este constitţională şi remarcă eforturile lui Ponta de a menţine un echilibru cu instituţiile internaţionale în timpul acestei crize politice.
“Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii de corupţie, fraudă electorală şi încălcarea flagrantă a Constituţiei de când a devenit preşedinte în 2004. Băsescu a fost pus sub acuzare, dar a fost apărat de ministrul Justiţiei de atunci, Monica Macovei”, notează analiştii americani.
“Băsescu a devenit extrem de nepopular şi încearcă cu disperare să reînvie capitalul său politic şi a încercat cu disperare să implice instituţiile statului în favoarea sa. Românii şi-au pierdut încrederea în preşedinte după e acesta a anunţat măsurile de austeritate şi a avut o seri de încălcări grave ale Constituţiei”, mai notează analiştii de la Centrul American pentru progres.
Analiştii mai notează şi faptul că Băsescu are o luptă personală cu premierul Victor Ponta. Ei notează că în timp ce Băsescu caută să-l decredibilizeze, Ponta a luat o serie de măsuri economice apreciate la nivel european. “În paralel, noul prim-ministru a promis să crească salariile bugetarilor şi a luat decizia ca pensionarii să primească înapoi banii sustraşi ilegal”, se notează în analiza specialiştilor americani.
Vezi aici întreaga analiză.
vine ilici,vine hrebe,vine cozmanca ,vine toata cumetria lui nastase si ponta ,cu tata socru impuscatu,cu nasu ,vin toate neamurile noastre comuniste,vine iar ciuma rosie.o sa traim ca boii uitandu-ne la ei cum se lauda unii pe altii in familie ,si o sa dea vina pe altii cand o sa murim de foame,fara pensii si fara salarii,fiindca leul de 4,20 va fi o amintire haioasa,iar copiatorul va face misto de asta.
RăspundețiȘtergerebasescu va fi o amintire nostalgica ,placuta pentru popor.
cu referendumul ,lucrurile stau asa:cine a hotarat ca trebuie demis basescu ,sa-l demita,ceilalti sa-si vada de treburi ca base nu a facut rau decat la hoti,la politicienii corupti si fara caracter si multi pentru un popor asa mic,la unii medici marsavi,la unii profesori spagari si nepriceputi,la unii colonei politruci si la multi altii ca ei.mie ,nu.
ca atare,ma duc la peste duminica cu toata familia si cu prietenii nostri care gandesc la fel.
Rad americanii de tine !!
Ștergereviewed "ARMYIA -" 19 mins ago
RăspundețiȘtergereA visitor from Mountain View, California
viewed "ARMYIA -: Nici-o masa fara peste oceanic!!!!___
A visitor from Europe
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 2 mins ago
“Am discutat cu un parlamentar USL care imi spunea ca ei sunt linistiti pentru ca musiu Crin va ramane la Cotroceni pentru ca “avem un plan beton”, care spune asa: Traian Basescu o sa cada in capcana USL, dupa ce impreuna cu PDL a decis marti boicotarea referendumului pentru demiterea presedintelui din 29 iulie 2012. Daca referendum-ul nu e valid (“cvorum” de jumatate plus unu din numarul de persoane de pe listele electorale), nu poate produce efecte juridice si nu schimba nimic situatia actuala, adica se mentine suspendarea lui Traian Basescu printr-o hotarare pe care o va vota actuala majoritate USL din Parlament! Asta pana se va hotari cu DA sau NU asupra demiterii, demitere care nu poate opera in lipsa unui NOU referendum se va organiza odata cu alegerile parlamentare…”,
RăspundețiȘtergereREFERENDUM CU CINE DOMNULE MOGA ?
RăspundețiȘtergereDomnule Moga
Se pare ca faceti o confuzie majora. In ce tara din lume un presedinte este demis fara o ancheta
a parlamentului. ? Va rog insistent sa-mi prezentati o proba in acest sens. O majoritate parlamentara de
moment ajunge pentru demiterea unui sef al statului ? Toata Europa inclusiv America a observat tarasenia.
Pentru mine Basescu este egal Ceausescu. Dar nici nu pot accepta ca dumneavoastra ,ca toate institutiile democratiei sa fie aruncate la lada de gunoi. Nu sunteti neutru. Ura fata de Basescu va intuneca ratiunea.
Spuneti ca tineti cu Romania dar nu va deranjeaza ca aceasta tara aluneca din civilizatie. Nu va deranjeaza
ca cei de la putere sunt oamenii rusilor. Daca aveti indoieli cititi declaratia ministrului Marga .....
despre Putin si faptul ca " Rusia nu are tendinte expansioniste "
Hai sa o dam pe bune ....
Nu vreau sa jignesc pe nimeni. Sunt si exceptii ....Creierul a plecat. Au plecat si muncitorii si taranii.
Romania are 6 milioane de pensionari si pe jumate in campul muncii, Tara traieste din economia subterana si
banii trimisi din strainatate. Referendum pentru ce si cu cine ?
Citeste mai jos RH+ poate intelegi si tu Ceva!!
ȘtergereBăsescu, critici dure din partea analiştilor americani
RăspundețiȘtergereLucian Negrea / 25 Jul 2012 11:29 Salveaza PDFPrintEmail2 comentarii129 accesari
Traian Băsescu a încercat să ducă lupta pentru supendare în afara graniţelor României. Imediat după supendare Băsescu şi PDL s-au folosit de toate canalele pentru a informa, în viziunea proprie, ceea ce se întâmplă în România. Analiştii de la Centrul pentru Progresul American au realizat o analiză prin care contrazic toate argumentele pe care le-a invocat Băsescu în Europa. Centrul pentru Progres American notează că suspendarea lui Băsescu este constitţională şi remarcă eforturile lui Ponta de a menţine un echilibru cu instituţiile internaţionale în timpul acestei crize politice.
“Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii de corupţie, fraudă electorală şi încălcarea flagrantă a Constituţiei de când a devenit preşedinte în 2004. Băsescu a fost pus sub acuzare, dar a fost apărat de ministrul Justiţiei de atunci, Monica Macovei”, notează analiştii americani.
“Băsescu a devenit extrem de nepopular şi încearcă cu disperare să reînvie capitalul său politic şi a încercat cu disperare să implice instituţiile statului în favoarea sa. Românii şi-au pierdut încrederea în preşedinte după e acesta a anunţat măsurile de austeritate şi a avut o seri de încălcări grave ale Constituţiei”, mai notează analiştii de la Centrul American pentru progres.
Analiştii mai notează şi faptul că Băsescu are o luptă personală cu premierul Victor Ponta. Ei notează că în timp ce Băsescu caută să-l decredibilizeze, Ponta a luat o serie de măsuri economice apreciate la nivel european. “În paralel, noul prim-ministru a promis să crească salariile bugetarilor şi a luat decizia ca pensionarii să primească înapoi banii sustraşi ilegal”, se notează în analiza specialiştilor americani.
Se cunoaște că Ponta are consilier personal un general american(Wesley Clark)
RăspundețiȘtergereJohn Podesta
Centrul American pentru Progres, organizaţie condusă de foşti şi actuali influenţi formatori de opinie afiliaţi Partidului Democrat, din rândurile căruia provine şi preşedintele în exerciţiu, Barack Obama, a publicat o analiză semnată de John Podesta, fost șef al echipei președintelui Clinton, în care tratează pe larg situația politică recentă din Romania, criticînd reacțiile unor influenți formatori de opinie care induc în eroare cu bună stiință.
Iată cîteva din constatările reputatului politolog:
„Pretenţiile unor reputaţi comentatori internaţionali, precum Washington Post sau The Economist, conform cărora primul ministru Victor Ponta a subminat democraţia din România prin suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, ameninţând stabilitatea economică, nu sunt doar greşite, ci induc în eroare cu bună ştiinţă. La o analiză mai atentă a acţiunilor mai mult sau mai puţin recente ale preşedintelui suspendat, precum şi a recentelor decizii ale Curţii Constituţionale în această privinţă, se constată că primul ministru apără, de fapt, democraţia!”
„Cu ceva mai mult de două săptămâni în urmă, Parlamentul României l-a suspendat pe preşedintele Traian Băsescu, un fost căpitan de vas maritim, care a colaborat cu Securitatea (poliţia secretă a României), înainte de revoluţia din 1989, care a pus capăt domniei liderului comunist Nicolae Ceauşescu. Băsescu s-a confruntat cu acuzaţii cuntinue de corupţie, deturnare a rezultatului voturilor şi comportament indecent, după ce a devenit pentru prima dată preşedinte, în 2004. A fost suspendat, pentru prima oară, în urmă cu cinci ani, după acuzaţiile conform cărora ministrul Justiţiei, Monica Macovei, apropiata sa, orchestra procese fundamentate politic”,
„Imediat după numirea sa, primul ministru Ponta a căutat să se focalizeze pe măsurile necesare redresării economiei, nu pe politică. Angajându-se, pe de o parte, să respecte angajamentele externe ale României, cu FMI şi Banca Mondială, Ponta a încercat să promoveze creşterea economică şi capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. În paralel, a majorat salariile din sectorul public şi a returnat sumele reţinute ilegal pensionarilor. Aceste măsuri au asigurat o victorie de proporţii pentru Uniunea Social Liberală î
..CONTINUARE...VEZI PRIMA PAGINA
RăspundețiȘtergerevisitor from Europe
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -" 41 mins ago
Tudorache - Codin" 2 mins ago
RăspundețiȘtergereA visitor from Mountain View, California
viewed "ARMYIA -: Taraful Ionel Tudorache - Codin" 2 mins ago
A visitor from Mountain View, California
viewed "ARMYIA -: Taraful Ionel Tudorache - Codin" 2 mins ago
A visitor from Ti
EUROPA SI USA SUNT CU OCHII PE NOI !!
http://www.gandul.info/politica/colonelul-dogaru-baga-mortul-in-casa-usl-la-ce-s-au-angajat-ponta-constantin-si-chitoiu-cand-au-semnat-contractul-cu-societatea-civila-9904105
RăspundețiȘtergereNe aranjeaza Dogaru !
RăspundețiȘtergereBine v-am gasit !
RăspundețiȘtergereAbia mi-am desfacut bagajele si am constatat ca Dogaru ne-a pus in prima pagina. Ca "specialistul" in dezinformare il face de rahat pe tinarul si neexperimentatul prim nu ma deranjeaza prea tare, dar din nou noi suntem cei injurati cu foc.
Daca Ponta mai are timp cred ca o sa-l faca praf si pulbere cu sindicat cu tot si nici noi toti nu o sa stam pe roze. Miza e prea mare ca sa se impiedice de un un colonel facut la apelul bocancilor.
Răspunsul halucinant al lui Mircea Dogaru: „Uniunea Europeană este un spanac de expresie germană manipulat de ruşi"
RăspundețiȘtergereAsta ne reprezinta pe noi, pe TOTI pensionarii militari, pe toti pensionarii, toata societatea....?
Bine ati ..revenit ! Concediu nu gluma!!
ȘtergereA visitor from Rome, Lazio
RăspundețiȘtergereviewed "ARMYIA -: 2012-01-29" 3
Cei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!! Toate administratiile locale sunt controlate de ..USL
RăspundețiȘtergereCrezi ca ma alunga si de la administratia financiara sau de la banca ? Astept raspuns urgent ca am niste datorii de achitat.
Ștergeredaca esti angajat si sugi bani de la bujet...out!!!
ȘtergereDogaru confirma peste tot:
RăspundețiȘtergereUpdate: Colonelul Mircea Dogaru a confirmat pentru România liberă existenţa acordului cu USL. "Acum suntem 61 de asociaţii care susţin documentul, iar USL, cu care negociem din ianuarie, şi-a exprimat acordul de principiu pe lista de obiective pe care am înaintat-o noi", ne-a declarat liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.
@CEZAR
RăspundețiȘtergereNu a fost concediu ca nu mai am asa ceva de cind m-am pensionat. A fost doar o vacanta in plus. Din ce vad prin ziare regret ca m-am intors. Imi imaginez ce o sa fie la TV daca si Jurnalul national abordeaza problema.
Comentariile din presa la dresa noastra mi-au stricat ziua.
viewed "ARMYIA -" 16 mins ago
RăspundețiȘtergereA visitor from Europe
viewed "ARMYIA -" 18 mins ago
A visitor from Romania
viewed "ARMYIA -" 30 mins ago
A visitor from Bucharest, Bucuresti
viewed "ARMYIA -" 38 mins ago
A visitor from Washington, District of Columbia
viewed "ARMYIA -" 40 mins ago
A visitor from Europe
viewed "ARMYIA -" 41 mins ago
A visitor from Calarasi
viewed "ARMYIA -: Colegiul militar -Breaza------------------------------------------------------------------ By C zar -------------------------------------------------------- Bac 2011-O catastrofa nationala ?" 43 mins ago
A visitor from Resita, Caras-Severin
viewed "ARMYIA -" 44 mins ago
A visitor from Europe
viewed "ARMYIA -" 46 min
0 secs ago
RăspundețiȘtergereA visitor from Palermo, Sicilia
viewed "ARMYIA -: 2012-04-15" 23 mins ago
A visitor from Bucharest, Bucuresti
viewed "ARMYIA -: 2011-08-21" 52 mins ago
A visitor from Rashincë
left "ARMYIA -" via goo.gl 52 mins ago
A visitor from Rashincë
viewed "ARMYIA -" 5
PE CAND UN PRESEDINTE ROMAN ?
RăspundețiȘtergereUn tigan poate sa fie presedintele Romaniei daca are calificarea necesara. Cred ca fiecare cetatea indiferent
de etnie poate sa ocupe fotoliul prezidential.
Nu este primul si nici ultimul. Iliescu a fost si tigan si comunist. Crin Antonescu nu are nici o calificare ...si nici macar talent mizical.
În Isaccea lumea îl ştie ca fiind de-al lui Căcărău. Puţini ştiu că ai lui Căcărău în acte sunt numiţi Antonescu. Micuţul oraş dobrogean avea să-l dea lumii în 21 septembrie 1959 pe George Crin Laurenţiu Antonescu. Şi astfel, o localitate obscură de pe malul Dunării avea să intre în galeria marilor localităţi ale României alături de Scorniceşti şi Olteniţa.
Mars in PIZDA MA-tiiiiii
RăspundețiȘtergereCei care nu merg la vot, nu vor avea timbrul pe CI.! In acest fel vor fi RECUNOSCUTI si ALUNGATI de peste TOT! ATENTIE asadar!!! Toate administratiile locale sunt controlate de ..USL
RăspundețiȘtergereCrezi ca ma alunga si de la administratia financiara sau de la banca ? Astept raspuns urgent ca am niste datorii de achitat.
ȘtergereALUPIGUS tizule!
RăspundețiȘtergereDaca ai DE PLATA esti bine venit ! Daca ai de rezolvat ceva - iti va albii barba ! Daca ai serviciu si SUJI de la BUJET - OUT!!! TE-ai lamurit?!
RăspundețiȘtergereMembri de onoare-- Astia Pupa in cour pe Suspendatul in numele tuturor rezervistilor
RăspundețiȘtergeredoctor inginer LUCIAN LEONIDA BIRO
MARIA BUMBARU
general dr. MIRCEA CHELARU
general de brigada (r) STEFAN COMAN
colonel (r) FLORIAN GARZ
general de brigada (r) PETRU NEGHIU
general-maior (r) dr. ing. cosmonaut DUMITRU-DORIN PRUNARIU
CEZAR DANSATOR DE CAZACIOC !
RăspundețiȘtergereStimate domn si fost coleg
Basescu nu trebuie suspendat ci inculpat intr-un proces al tradarii nationale.
Procesul trebuie sa fie legal, public si televizat in jurul lumii.
Dar trebuie spus adevarul. Basescu cu toate relele a fost pro occidental
si pro american. Noua echipa este pro ruseasa . Nu credeti
Cititi cu atentie ce spune ministrul de externe al noului guvern in fata parlamentului.
Relatia cu Rusia: Am avut amandoi, cu domnul Crin Antonescu, ocazia sa fim primii vizitatori la Putin ca premier.....Putin e un om foarte competent, ar fi bine ca liderii din Europa si de la noi sa fie la fel de competenti. Exista multe idei preconcepute in Rusia fata de noi si invers. Sunt foarte bun prieten cu un fost ministru al lui Putin, bun prieten cu Putin, Filipov, care imi spunea ca rusii cred ca vor sa cucereasca teritorii. Si i-am aratat cat de gresita e aceasta perceptie. Aceasta idee nu exista indiferent cine e la guvernare.
Orice comentariu este de prisos cu exceptia ca acest Filipov este general KGB.
Domnule CEZAR
. Se pregateste iesirea Romaniei
din civilizatia europeana si revenirea in perimetrul de influenta a Rusiei
Daca se continua aceasta cale ....nu ramane decat sa invatati sa dansati
cazacioc si sa crieti in alfabetul cel vechi .....chirilic .
Eu prefer alte dansuri si
alfabetul latin.
P.S Rusia nu trebuie neglijata si nici uitat testamentul lui PETRU CEL MARE .....
DELIREZI !
RăspundețiȘtergereDAAA mergem la mama Rusie cu GENERALUL US ARMY - WESLEY CLARK -IN frunte!!
RAZVETALI IABLANI IGRUSII
PAPALI TUMANI NAD REKOI
KAZACIOK.....
Wow! In the end I got a webpage from where I can actually obtain useful
RăspundețiȘtergeredata concerning my study and knowledge.
my weblog: JuliusVMercando
Thank you for the good writeup. It in fact was a amusement account it.
RăspundețiȘtergereLook advanced to far added agreeable from you! However,
how can we communicate?
Review my website ... EarleXOckmond
Great website. Lots of useful information here.
RăspundețiȘtergereI am sending it to a few friends ans additionally sharing in delicious.
And naturally, thanks on your effort!
my web site :: RebbeccaYOpland
Whoa! This blog looks just like my old one! It's on a entirely different subject but
RăspundețiȘtergereit has pretty much the same layout and design. Wonderful
choice of colors!
My web-site FayYKalafut