Geneza
poemului: Poemul 'Imparat si
proletar' este
concretizarea artistica a influentelor filozofice pe care le-a
suferit Eminescu in perioada studiilor la Viena si Berlin.
Acum poetul studiaza vechea filozofie indiana, filozofia clasica a lui Kant si
Schopenhauer (care teoretiza sentimentul desertaciunii vietii, al inutilitatii oricarui efort de a schimba
soarta lumii si , deci, de a indeparta raul social) si filozofia socialistilor
utopici.
In aceasta perioada framintata a anilor 1869 - 1874, dominata de
prabusirea imperiului lui Napoleon al III-lea si de momentul Comunei din Paris (cind proletariatul parizian a preluat pentru
scurt timp puterea politica) au fost elaborate cele trei variante ale poemului.
Prima varianta - scrisa la Viena
- se intitula 'Proletarul'
sau 'Ideile
proletarului', si se limita
numai la discursul proletarului
agitator.
Versiunea a doua a fost scrisa in timpul studiilor
berlineze si
se intitula 'Umbre pe
pinza vremii'. Trebuia sa constituie finalul poemului 'Memento
mori ( Panorama desertaciunilor)' si cuprindea -
pe linga discursul proletarului - tabloul plimbarii Cezarului pe malul
Senei si pe cel al infringerii prin
lupta a Comunei din Paris.
Versiunea definitiva vede lumina
tiparului la intoarcerea poetului in tara.
Apare la Iasi in 'Convorbiri
literare' la 1 decembrie 1874 sub titlul 'Imparat si proletar'.
Tema: Poezia este
un adevarat poem de idei, in care poetul abordeaza o tematica bogata:
- relatia
antagonica dintre exploatati si exploatatori,
- revolta
impotriva nedreptatii si inegalitatii sociale,
- tema
predestinarii,
- tema
nestatorniciei sortii,
- devenirea
istorica a omenirii
Compozitia
poemului justifica antiteza din
titlu. Poetul opune ireconciliabil meditatia filozofica a Cezarului - din ultima parte - rechizitoriului denuntator
al proletarului la adresa claselor exploatatoare
si indemnurilor lui anarhice la revolutie.
Poemul are patru tablouri inegale ca intindere, grupate doua cite
doua. Primul tablou corespunde cu al treilea, iar
al doilea - cu al patrulea.
Dar, pe linga
aceasta relatie de complementaritate, compozitia poemului se bazeaza si pe una
de opozitie intre partile
I si III - pe de o parte -
si intre partea a II-a si a IV-a - pe de alta.
Procedeul artistic prin care se exprima aceasta opozitie este antiteza.
Primul tablou, cuprinzind strofele 1-23, incepe cu prezentarea in
imagini picturale sugestive a tavernei in care ceata de proletari isi alina
amarul in bautura. Starea lor
sufleteasca este sugerata de epitete :
'Pe banci de lemn,in scunda taverna mohorita,
Unde patrunde luna
printre feresti murdare,
Pe linga mese lunge statea posomorita,
Cu fete-ntunecoase, o ceata pribegita,
Copii saraci si sceptici ai plebei proletare'.
Unul dintre proletari face o drastica analiza societatii bazate pe
inechitate sociala, in care viata lor este 'plina
de-amaruri si de chin'.
Dupa ce denunta profunda nedreptate
sociala care exista in lume, discursul proletarului pune in lumina contrastul
izbitor dintre viata de huzur a celor bogati si existenta mizera a celor
impovarati de nevoi.
Fara a fi retoric, discursul
proletarului este elocvent. Acesta isi expune ideile
spontan, in stilul caracteristic vorbirii curente. Primele lui miscari sunt
negative, el tagaduieste cu violenta orice valoare spirituala. Nici macar prin
scinteia mintii omul nu
se deosebest de tina de
rind. Folosind interogatia retorica, agitatorul denunta caracterul de clasa al
diferitor institutii ale statului bazat pe inegalitate sociala: dreptatea,
legile,religia etc, toate aparind interesele celor puternici.
Tudor Vianu
descoperea in aceasta
parte punctul de vedere al romanticului Eminescu, care - ca orice ideolog
revolutionar - demasca interesele clasei stapinitoare.
Dreptatea nu este decit un cerc de legi cu ajutorul carora cei ce au furat bunurile lumii
conspira contra celor ce n-au nimic.
'Spuneti-mi
ce-i dreptatea? - Cei tari se ingradira
Cu-averea si marirea in
cercul lor de legi.
Prin bunuri ce furara
in veci vezi cum conspira
Contra celor ce
dinsii la lucru-i osindira
Si le subjuga munca vietii
lor intregi'.
'Ei ingraditi de lege placerilor se lasa
Si sucul cel mai dulce
pamintului i-l sug.'
.
'De lege n-au nevoie.
Virtutea e usoara
Cind ai ce-ti trebuieste. Iar legi sunt pentru voi'
Morala trebuie sa existe doar pentru cei obiditi:
'Virtutea
pentru dinsii - ea nu exista. Insa
V-o predica, caci trebui sa
fie brate tari'.
Chiar si religia are un caracter de
clasa, menita fiind 'saaplece-n jug' pe cei ce cred in rasplata
din viata de apoi:
'Religia
- o fraza de dinsii inventata
Ca cu a ei putere sa
va aplece-n jug,
Caci de-ar lipsi din inimi speranta de
rasplata,
Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,
Ati mai purta osinda ca vita
de la plug?'
Razboiul este un
mijloc cumplit de dezbinare, de diversiune si de mentinere a popoarelor in
sclavie:
'A statelor greoaie cara trebuie-mpinse
Si trebuiesc luptate razboaiele aprinse'
'Averea sa
le aperi, marirea s-a lor bine
Ei bratul tau inarma ca sa
lovesti in tine
Si pe voi contra voastra la
lupta ei va min'.
Proletarul
incearca sa destepte
in constiinta celor ce-l asculta increderea in puterea uriasa pe
care o reprezinta:
'De ce sa
fiti voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastra
abia puteti trai?'
.
' De
ce uitati ca-n voi e si numar si putere?'
Proletarul demasca de asemenea propaganda demagogica a timpului,
menita sa apere avutiile si interesele celor
puternici:
'Minciuni si fraze-i totul ce
statele sustine,
Nu-i ordinea fireasca ce ei a fi sustin; '
Procedeul romantic al antitezei,
care sta la baza poemului, este rodul opozitiei dintre cele doua categorii
sociale ( bogati si saraci).
Aceasta opozitie este realizata verbal prin opunerea formelor
pronominale voi si ei.
'Ei bratul tau inarma ca sa
lovesti in tine
Si pe voi contra voastra la lupta ei va min'
..
'Caci voi murind in singe, ei pot sa fie mari.'
..
'Ei tot si voi nimica, ei cerul, voi dureri'.
..
'De ce boala si moartea
sa fie partea voastra
Cind ei in bogatia cea splendida si vasta
Petrec ca si in ceruri, n-au timp nici de-a
muri?'
Revenind asupra existentei de huzur
si desfriu a stapinitorilor, bazata pe nedreptatirea si suferinta celor multi,
convins fiind
ca raul in lume este
perpetuu, deoarece 'formele se schimbara, dar raul a ramas', proletarul atinge
culmea razvratirii si vehementei verbale, indemnind in cele din urma la revolta
anarhica:
'Zdrobiti orinduiala cea cruda
si nedreapta
Ce lumea o imparte in mizeri
si bogati!'
..
'Sfarmati tot ce
atita inima lor bolnava,
Sfarmati palate, temple, ce
crimele ascund,
Zvirliti statui de tirani in foc, sa curga lava,'..
..
'O! Aduceti potopul, destul voi
asteptarati'..
Se observa aici ca ideologia
eminesciana a fost influentata de socialismului utopic al lui Proudhon, potrivit caruia arta a fost folosita de cei
bogati pentru coruperea saracimii. De aici si indemnul la distrugerea operelor de
arta din poemul eminescian:
' Sfarmati
statuia goala a Venerei antice,
Ardeti acele pinze cu corpuri de ninsori;
Ele stirnesc in suflet ideea neferice
A perfectiei umane si ele fac sa pice
In ghearele uzurii copile
din popor'.
De influenta socialismului
utopic tine si ideea egalitarismului din versurile:
'Faceti ca-n asta lume sa aiba parte
dreapta,
Egala, fiecare si sa traim ca frati'!
Aceasta idee va fi reluata atunci cind proletarul sugereaza
intoarcerea la zarile trandafirii ale comunei
primitive, perioada caracterizata prin egalitate intre oameni.
Imaginea utopica a comunei primitive este
prezentata idilic. Aceasta va fi o societate in care defectele omenesti ( spiritul dominator, egoismul, invidia si vanitatea ) nu vor mai exista, teama de moarte va
dispare, iar bolile vor fi inexistente. Acest ideal de societate este rousseau-ist:
'Atunci va veti intoarce la
vremile-aurite
Ce mitele albastre vi le
soptesc ades,
Placerile egale egal vor fi-mpartite,
Chiar moartea cind va stinge lampa vietii finite
Vi s-a parea un inger cu
parul blond si des'.
Ideea egalitarismului tine tot de influenta socialismului utopic.
Desi foarte sarac in figuri de stil, discursul agitatorului devine
astfel o maiestrita versificare a unei inflacarate cuvintari.
Partea a doua ( strofele 24 - 28) cuprinde tabloul plimbarii Cezarului pe
malul marii. Aparent deosebit de primul tablou, el este
totusi o continuare a acestuia pe planul ideilor.
Poetul infatiseaza , prin contrast, aspecte
privind viata celuilalt pol al societatii. Ideile sociale ale poetului nu mai
sint exprimate de proletar, ci de virful clasei stapinitoare - Cezarul, pe care
Eminescu il investeste cu insusirile omului de geniu:
'Zimbirea
lui desteapta, adinca si tacuta,
Privirea-i ce citeste
in suflete-omenesti,
Si mina-i care poarta destinele lumesti
Cea grupa zdrentuita in
cale-i o saluta'.
Poetul acorda maretie figurii
Cezarului, ca unuia care 'poarta destinele lumesti'.
Cezarul (respectiv Napoleon al III-lea) se plimba ' pe malurile Senei, in faeton de gala' , 'adincit' in contemplarea
propriului destin.
El saluta cu sceptrul multimea 'zdrentuita', acest
'aparator mut' ce-i face
loc supus si tacut. Acest gest izvoraste nu dintr-un
sentiment de iubire, ci din calculul
rece al celui ce stie ca soarta sa
depinde de supunerea multimilor :
'Marirea-i e in taina legata de acesti'.
'Si el - el, virful mindru al
celor ce apasa
Saluta-n a lui cale
pe-aparatorul mut.
De ati lipsi din lume voi,cauza-ntunecoasa
De rasturnari marete, - marirea-i radioasa,
Cezarul,chiar Cezarul
de mult ar fi cazut'.
Spre deosebire de 'poporultacut si
umilit',Cezarul stie ca in lume raul este
atotstapinitor:
'Convins ca voi el este-n
naltimea-i solitara,
Lipsita de iubire,cum
ca principiul rau,
Nedreptul si minciuna al
lumii duce friu.
Istoria umana in veci se desfasoara,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilau'.
Partea a
treia este simetrica oarecum cu prima . Prima parte constituia o
teorie a revolutiei. A
treia parte a poemului concretizeaza aceasta teorie, poetul
creind un tablou evocator al luptei
comunarzilor care isi apara pe baricade puterea politica cucerita.
Romanticul Eminescu elogiaza eroismul comunarzilor.
Parisul in flacari, aidoma unei mari care
arde, rasuna de vuietul uriasei batalii, creind impresia de sfirsit de lume:
Intr-o adevarata
izbucnire de imagini picturale, in culori de flacara si scrum, imagini auditive si
de miscare , poetul ne face sa asistam la
ultimele clipe ale Comunei pariziene.
Eminescu cauta acum imaginile capabile sa
redea intinderea si inversunarea luptei . Astfel Parisul nu
arde oricum, ci 'in valuri', parind o imensa mare de foc.
Batrinele turnuri ale orasului apar 'ca facle negre' printre
flacarile care le mistuie.
'Parisul
arde-n valuri,furtuna-n el se scalda,
Turnuri ca facle negre trasnesc arzind in
vint,-
Prin limbile de flacari,ce-n
valuri se framint,
Racnete,vuiet de arme
patrund marea cea calda,
Evul e un cadavru,Paris al lui
mormint'.
Impletirea imaginilor vizuale cu cele auditive este
atit de perfecta, incit cititorul este transpus in clocotul luptei.
Observam ca poetul foloseste contrastele de tonuri si culori, in
tesatura carora predomina rosul, simbol al pirjolului ce
invaluie orasul si al singelui varsat:
'Pe stradele-ncrusite de
flacari orbitoare,
.
Se misc batalioane a plebei proletare
Cu cusme frigiene si arme lucitoare
.
Prin aerul cel rosu femei trec cu-arme-n
brat'..
Lupta comunarzilor pare o 'furtuna' ce
'se scalda' intr-o imensa mare de foc, strabatuta de
'racnete' si 'vuiet de arme'.
Batalioane
muncitoresti apara orasul pe baricade; pe strazi, cu arme in miini, sfidind
moartea, trec
femeile comunarde 'ca marmura de albe, ca ea nepasatoare', iar
'in ochii lor cei negri, adinci si disperati' se citeste 'ura si
turbare'.
Ultima parte a acestui tablou cuprinde invocarea avintata a poetului adresata
femeilor comunarde.
Partea a patra a poemului (strofele
33 - 42) prezinta imaginea Cezarului detronat, care mediteaza asupra destinului
omenirii.
Motivul cezarian din partea a doua isi gaseste complinirea in
aceasta ultima parte, in care imparatul este infatisat
dupa cadere. Reactualizarea
imaginii imparatului este proiectata intr-un cadru
adecvat, imens, sugerind parca prin imensitatea lui proportiile tragediei
umane.
Noaptea, pe malul marii, ajuns asemeni 'mosneagului rege Lear' , purtind pe cap o cununa de paie - semn al
prabusirii intregii lui maretii si a alunecarii in nebunie - Cezarul
impartaseste acum soarta nefericita a acestuia.
Epitete si comparatii sugestive contribuie la crearea nuantei de
fantastic a peisajului.
Valurile sure ale marii se misca unul pe altul, ca niste '
paturi de cristal prin lume pravalite'. Ridicindu-se peste 'cimpiile azure', luna apare ca dintr-o 'tainica padure'. In
lumina ei, pe valurile leganindu-se incet, scheletele de lemn ale unor vechi
corabii par mai degraba umbre decit realitati.
Alaturi de ideea de imensitate a marii, sugerata prin metafora
'a apelor mariri' , ideea de vechime, de timp putred, sugerata de
vechimea corabiilor care abia se misca, precum si atmosfera de taina ce se
incheaga o data cu aparitia lunii insotesc imaginea Cezarului.
La un moment dat i se pare ca prin aer trece ca o naluca,
'calcind pe virf de codri, pe-a apelor mariri' eroul tragediei shakespeariene.
Influentat de
Schopenhauer, pentru Eminescu Cezarul este omul de geniu ,
singurul caruia ii este rezervata posibilitatea cunoasterii.
El este detronat, dar gaseste puterea morala de a face abstractie
de aceasta situatie,
pentru a gasi raspunsuri la intrebarile privitoare la sensul
devenirii istorice a omenirii.
In meditatia
Cezarului se recunosc idei din filozofia lui Schopenhauer ca:
1. vointa
oarba de a trai:
' In
orice minte lumea isi pune intrebarea
Din nou: de unde vine si unde merge
floarea
Dorintelor obscure sadite in noian?'
'Al lumii-ntregul simbur, dorinta-i si
marirea,
In inima oricarui i-ascuns si
traitor'.
2. Identitatea omenirii cu individul si a individului cu omenirea:
'In orice om o lume isi face incercarea,
.
In orice minte lumea isi pune
intrebarea'..
.
' In veci
aceleasi doruri mascate cu-alta haina
Si-n toata omenirea in
veci acelasi om'.
3. Neputinta omului de a cunoaste tainele
lumii cu simturile sale (incognoscibilitatea lumii si vietii):
' In multe
forme-apare a vietii cruda taina,
Pe toti ea ii inseala,la
nime se distaina'.
In aceasta
atmosfera intunecata Cezarul gaseste un amar raspuns
la intrebarile pe care si le pune. El consta in:
a. negarea oricarei
evolutii. Orice nadejdi si orice straduinte spre mai bine ale
omului sint deci zadarnice.
b. lumea reala este guvernata de principiul
identitatii vesnice dintre lucruri si fenomene. Deosebirile dintre oameni sunt un rezultat al hazardului, ei fiind condamnati sa traiasca
sub semnul unui destin pe care nu si-l pot schimba:
'Astfel umana roada in calea ei
ingheata,
Se petrifica unul in sclav,altu-mparat.
.
In veci aceleasi doruri mascate cu-alta haina
Si-n toata omenirea in veci
acelasi om'.
Ca orice om
de geniu, Eminescu se detaseaza de maruntele preocupari ale oamenilor de rind,
tragind - prin intermediul Cezarului - concluzia finala asupra locului omului
in societate si in univers. Aceasta concluzie finala isi gaseste expresia in memorabilul
aforism 'ca vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi'.
' Cind
stii ca visu-acesta cu moarte se sfirseste,
Ca-n urma-ti ramin toate astfel cum sunt, de
dregi
Oricit ai drege-n lume - atunci te oboseste
Eterna alergares-un gind te-ademeneste:
Ca vis al mortii-eterne e
viata lumii-ntregi'.
Blog inchis !
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereLa revedere
RăspundețiȘtergereOstase
In uniforma si mai ales
Fara !