Google Website Translator Gadget

marți, 4 iulie 2017

Planul Poloniei de a cumpăra Patriot se îndreaptă către un eșec?


WASHINGTON – Planul Poloniei de a cumpăra sisteme de apărare antiaeriene Patriot de la armata americană s-ar putea îndrepta către eșec, urmare a unor discuții recente între cele două guverne privind cât de multă tehnologie poate fi transferată în Polonia și când se așteaptă livrarea sistemelor dorite de către Polonia.
Polonia părea că a făcut progrese cu guvernul american cu câteva luni în urmă, când a anunțat în martie că a trimis o scrisoare revizuită de solicitare către SUA pentru opt baterii de apărare și rachete Patriot produse de Raytheon pentru programul său Wisla și spera să semneze un contract până în noiembrie.
Dar șansele de semnare a unui contract pentru Patriot până la sfârșitul anului sunt tot mai mici, potrivit ziarului polonez Dziennik Gazeta Prawna, care a raportat pentru prima oară știrea referitoare la o întâlnire săptămâna trecută între ministrul adjunct al apărării Poloniei, Bartosz Kownacki, și oficiali din Departamentul Apărării al Statele Unite. Rapoartele indică faptul că cele două guverne au ajuns într-un impas în urma presupusului refuz al Statelor Unite de a transfera anumite tehnologii-cheie pe care Polonia ar dori să le achiziționeze ca parte a acordului Patriot.
Polonia a anunțat acum un an că dorește să cumpere baterii Patriot produse de Raytheon, dar nu în configurația actuală oferită pe piața internațională. În schimb, ministrul apărării a surprins pe toți cei implicați atunci când a afirmat că Polonia dorește ca Patriot să dezvolte Sistemul Integrat de Conducere a Luptei (Integrated Battle Command System – IBCS) dezvoltat de Northrop Grumman și destinat viitorul sistem integrat de apărare antiaeriană a Forțelor Terestre ale Armatei SUA (Air-and-Missile Defense – IAMD), care va înlocui Patriot.
Problema majoră cu o astfel de solicitare este că Forțele Terestre ale Armatei SUA vor dispune de IBCS cu o întârziere de patru ani și nu va atinge o capacitate operațională inițială până în al treilea trimestru al anului fiscal 2022.
Polonia dorește livrarea primelor două astfel de sisteme în 2019. În acest sens, Raytheon a venit cu o soluție provizorie pentru bateriile Patriot care urmează să fie lansate înaintea IBCS.
Dar, chiar dacă Polonia urma să obțină în cele din urmă IBCS, eventual chiar achiziționând-o înaintea Forțelor Terestre ale SUA, guvernul Statelor Unite, potrivit rapoartelor, nu va transfera tehnologia către polonezi, ceea ce contravine obiectivelor țării de a-și construi o baza industrială de apărare semnificativă.
„Este o provocare dificilă înaintea noastră”, a declarat vice-ministrul apărării naționale a Poloniei, Tomasz Szatkowski, pentru „Defense News” într-un interviu din 23 iunie.
„Vrem să construim un astfel de sistem și dorim să-l construim cu aliatul nostru cheie, adică SUA. În același timp, acesta este un capitol foarte dificil în dezvoltarea acestor sisteme. Am dori să achiziționăm un sistem care să funcționeze pentru mai multe decenii. Am dori să cumpărăm un sistem interoperabil cu forțele americane și, de asemenea, dorim să implicăm și industria poloneză „, a spus el. „Deci există multe provocări.”
Szatkowski a remarcat că există multe întrebări fără răspuns legate de IBCS, inclusiv prețul sistemului. În timp ce Polonia este încă „angajată în program”, a spus el, „va dura ceva timp până ajungem la nivelul [Scrisorii de acord].
Într-o declarație trimisă Defense News, Compania Raytheon rămâne optimistă: „Raytheon susține atât guvernul Statelor Unite cât și cel polonez în negocierile WISLA aflate în curs. Suntem încrezători că achiziția sistemului Patriot de către Polonia va permite armatei poloneze sa apere suveranitatea Poloniei, in același timp avându-se în vedere și cerințele Poloniei privind transferul de tehnologie și participarea industrială. ”
Obiectivul Poloniei de a procura un nou sistem modern, extrem de mobil, care oferă protecție împotriva amenințărilor la 360 de grade, a fost de durată și a urmat un drum sinuos. Țara a vrut să obțină ceva rapid, deoarece comportamentul rusesc din regiune continuă să provoace temeri. Inițial, în competiția pentru programul Wisla, a fost Patriot, sistemul de apărare antiaeriană medie extinsă al Lockheed Martin, sistemul israelian „David’s Sling” (Praștia lui David) și o ofertă a unui consorțiu francez. Polonia a renunțat la sistemul MEADS aflat în dezvoltare și David’s Sling, acum câțiva ani.
Germania și Italia continuă dezvoltarea programelor MEADS și se așteaptă ajungerea la un acord de construire a sistemului până la sfârșitul anului după alegerile din Germania. Polonia pare să fi luat o decizie în 2015 pentru a cumpăra Patriot, însă alegerile din noiembrie au schimbat aceste planuri, deoarece noul guvern a optat pentru reconsiderarea deciziilor recente de achiziție pentru a include Wisla.
Acum, Polonia se confruntă cu opțiunea de a amâna achiziționarea unui sistem de apărare anti-rachetă pentru a cumpăra în viitor armata americană care să-și îndeplinească cerințele sau să cumpere altceva care va fi disponibil acum, chiar dacă nu îndeplinește cerințele necesare. Și chiar dacă Polonia a decis să se alinieze la programul forțelor terestre americane, participarea industrială în fața căreia guvernul polonez părea de neclintit, acum se pare că nu mai rămâne în discuție.
Polonia dorește să se alinieze cu armata americană și capacitățile sale, ceea ce are sens, cu excepția zonei de apărare antirachetă, a remarcat o sursă din industrie. Armata S.U.A. are atât de multe sisteme AMD capabile acum, de la Patriot la sistemul Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) și există atât de multă redundanță, încât există mai puține stimulente pentru a se grăbi să construiască o capacitate de apărare antiaeriană de generație următoare.
Armata nu se află doar în întârziere cu dezvoltarea sistemului IBCS, dar nici nu se grăbește pentru organizarea unui concurs pentru un nou radar de 360 de grade. Planurile anterioare de a achiziționa un nou radar a fost de a organiza o competiție pentru radar în 2017. În schimb, armata va începe doar un efort competitiv în anul fiscal 18, ceea ce înseamnă că un sistem complet integrat AMD nu va fi gata mai devreme de zece ani, având în vedere durata medie a unui proces major de achiziții în sistemul guvernamental din SUA.
Polonia a păstrat alte opțiuni deschise în timpul perioadei de negociere cu guvernul S.U.A., inclusiv continuând să discute cu Lockheed Martin despre MEADS. Lockheed și liderul grupului polonez de apărare PGZ au anunțat anul trecut că intenționează să-și asume un partener pentru a dezvolta o ofertă AMD pentru programul Wisla. Și o scrisoare de solicitare de informații a fost trimisă guvernului S.U.A., solicitând, de asemenea, informații despre tehnologia și prețurile MEADS.
Potrivit unor analiști, guvernul polonez ar putea reporni programul – ceea ce ar întârzia procesul cu încă doi până la trei ani – sau va decide să se îndepărteze complet de la proiectul Wisla și, eventual, să se reorienteze asupra programului său blocat – programul Narew – să procure un sistem de apărare aeriană cu rază scurtă de acțiune (SHORAD).
Forțele Terestre ale S.U.A. au declarat că ar putea folosi aliații NATO și națiunile partenere să ajute la completarea unor capabilități lipsă de tip SHORAD pe care le-a identificat în propria capacitate, în special în teatrul european. Cu toate acestea, dacă programul Narew ar redemara, dialogul ar trebui să reînceapă pe baza unor noi premise, având în vedere că au apărut elemente noi, a spus un analist.
Sursa: Defenesenews.com
RoMilitary
Din punctul nostru de vedere paruiala dintre polonezi si americani n-are nici o relevanta. Pe noi nu ne intereseaza sa integram nimic nicaieri, iar pe de alta parte sansa ca Romania sa cumpere Patriot este pur SF, daca tinem cont de toate „achizitiile” pe care le-am facut pana acum: corvete, avioane, transportoare, 4×4 blindate etc…
Polonezii pe de alta parte sunt macar foarte optimisti daca-si inchipuie ca americanii chiar le vor pune la dispozitie ceva tehnologie cu adevarat importanta. Daca pista Raytheon/Patriot pica mai ramane de incercat varianta europeana MBDA/Aster sa vedem daca acolo Varsovia va avea mai mult succes.
 

5 comentarii:

  1. Viurea MaKak var adevarat cu Viurel Beobel MaKis21:31

    Mo, care-l vazurati pe var-miu Viurel printul da Hurziceni, ala de fu cel mai mare cariciopterist de vanatoare-gazare Colorado, ca-i veni coponu cu recalcolata, de-i bagara bagabontii si CV ciucalatei mocca in BC !
    Sa dea boala-n el, praleo, de va mint ! Sa-i zice mo, cine-l vede, sa vine la satra, mo, sa ne dea cardu, sa facem si noi un shomping, has mo car, mo !

    RăspundețiȘtergere
  2. ..--ra.ti ai dreak de ..colorati !
    Tot voi ..primii..nu va ajungea ..ferul ...!!

    RăspundețiȘtergere
  3. In loc sa concentrezi atentia catre
    Pizda romineascs......te interesezi de polonezi.
    Parca patrioarele noastre
    Nu ar fi bune .......

    RăspundețiȘtergere
  4. Bravo.
    Un editorial de rahat
    Unul dupa altul
    Daca vrei sa scapi de pizda
    Si sa inchizi blogul.....
    Tradare
    Dar sa stim si noi !

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu tot respectul pentru tine
    Nu am ce cauta pe blogul
    Unui obsedat militar
    Care viseaza, rachete ,avioane, apa curenta, etc.
    Ai trecut linia acceptabila
    Suge din turela unui tun antitanc
    Pana a-ti explodeasa curul !


    RăspundețiȘtergere

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!