Google Website Translator Gadget

luni, 28 octombrie 2013

de Cristian ANDREI:






Premierul Victor Ponta a dezvăluit că majorarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor în 2014, în raport cu rata inflaţiei, nu se va aplica tuturor pensionarilor şi bugetarilor, ci doar celor cu venituri mici. Iniţial, în negocierile cu FMI se precizase că va fi o indexare cu 3,75%. Premierul nu a spus care este plafonul stabilit de Guvern pentru cei care vor beneficia de această indexare.
„Avem un spaţiu de creştere, atât a pensiilor, cât şi a salariilor, important este să vedem în ce fel folosim acest spaţiu fiscal. Din punctul meu de vedere şi este şi punctul de vedere al ministrului de Finanţe, domnul Chiţoiu, nu mărim toate pensiile şi salariile cu 3 virgulă ceva la sută şi încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medicii rezidenţi, fie că vorbim de profesorii debutanţi”, a afirmat premierul Ponta.
El a justificat această decizie prin faptul că cei care au pensii şi salarii mari nu vor simţi foarte mult indexarea de 3,75%.
„Dacă mergem ţintit pe anumite categorii creşterea va fi mai semnificativă”, a adăugat Victor Ponta.
Potrivit acestuia, săptămâna viitoare, pe masa Guvernului va exista o primă formă a proiectului de buget.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

HAI, UIMITI - MA !
Comentariul va evidentiaza starea..naturala si capacitatea de analiza si sinteza!