În
anul 700 sunt menţionaţi în cronici ca fiind nişte nomazi primitivi
care jefuiau prin Asia. În 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi
de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se
stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari,
germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad.
Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi
creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a
populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de
fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator
asiatic în Europa.
Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX ?
Maghiarii sunt maghiarizați politic ! Sunt un popor din sămânța celor din jurul lor. Sunt și sârbi, și slovaci, și nemți, și români, deopotrivă. Nu au rădăcini și nici identitate proprie.
Yugra (Iuhra) - "the place of origin of Hungarians" - https://en.wikipedia.org/wiki/Yugra
Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX ?
Maghiarii sunt maghiarizați politic ! Sunt un popor din sămânța celor din jurul lor. Sunt și sârbi, și slovaci, și nemți, și români, deopotrivă. Nu au rădăcini și nici identitate proprie.
Yugra (Iuhra) - "the place of origin of Hungarians" - https://en.wikipedia.org/wiki/Yugra
DEZVĂLUIRI: Secuii măcelăriți de… unguri, în Evul Mediu. Istoria pe care ungurii o vor îngropată!
Secuii
nu sunt unguri! Ei și-au pierdut identitatea treptat, iar astăzi își
imaginează că sunt maghiari. În realitate, istoria lor este una
dramatică, fiind victime ale politicii ungurești de maghiarizare
forțată. Dacă acum mai bine de 400 de ani au fost aliați ai lui Mihai
Viteazul și au luptat chiar și împotriva ungurilor, astăzi sunt aliații
Budapestei și, prin unii dintre secuii extremiști, reprezintă vârful de
lance al politicii de destabilizare a României. A se vedea și cazul
tentativei de atentat terorist din aceste zile care, dacă ar fi reușit,
ar fi dus la conflicte interetnice majore, cu consecințe imprevizibile!
Ceea ce cu siguranță că nu se predă în
școlile maghiare din România sau Ungaria sunt episoadele din istoria
Evului Mediu în care secuii au fost lipsiți de drepturi și au simțit pe
propria piele furia crudă și răzbunătoare a ungurilor acelei epoci. Oare
secuii mai știu de așa-numitul Veres Farsang sau
Carnavalul Sângeros din iarna anului 1595-1596 când, în urma răscolei
lor ÎMPOTRIVA NEMEȘIMII UNGUREȘTI, mulți dintre ei au avut parte de
torturi și mutilări inimaginabile și de o moarte cumplită?!? Sate
secuiești incendiate, secui trași în țepe cu capul în jos (țeapa a
intrat prin gură și a ieșit prin anus), secui mutilați prin tăierea
nasului, a urechilor, a buzelor – bătuți, după mutilare, până la moarte…
și toate astea pentru că și-au cerut drepturile firești care i se cuvin
oricărui om. Vorbește istoria maghiară despre acest fel de episoade din
trecutul ei?
Cum s-a ajuns aici? Haideți să aflăm câte ceva despre contextul în care au avut loc aceste povești de groază, pe scurt…
Pe
vremea când Mihai Viteazul (numit de dușmani MALUS DACUS – Dacul cel
Rău) ajungea domn al Țării Românești, secuii de rând din Transilvania
trăiau sub împilarea crâncenă a nobilimii ungurești, fiind deposedați de
atribute militare, intrând într-un proces accentuat de iobagizare,
precum populația românescă de aici. În momentul în care Mihai Viteazul
se retrage în munți, ca urmare a conflictului militar cu turcii, acesta
îi cere sprijin lui Sigismund Bathory pentru a bloca trecătorile
împotriva invaziei lui Sinan Pașa. În disperare de cauză, Bathory îi
trimite la înaintare pe secui, dându-le în schimb, pentru a-i motiva, o
diplomă prin care aceștia urmau să își recapete vechile drepturi, după
război. Astfel, secuii participă alături de oastea lui Mihai Viteazul la
eliberarea Târgoviștei și la bătălia de la Giurgiu, întorcându-se mai
apoi (câți au mai rămas în viață) în Transilvania. Ei bine, imediat după
întoarcerea lor, drepturile promise pentru a-i motiva să meargă la la
război le sunt refuzate iar ei se răscoală. Răscoala este condusă prost
iar secuii sunt învinși, satele lor fiind incendiate (satul Suseni este
șters de pe fața pământului!) mulți găsindu-și moartea în chinuri, la
ordinul lui Sigismund Bathory.
Ceva mai târziu, Mihai Viteazul le redă
drepturile luate de unguri, iar în semn de loialitate și recunoștiință, o
unitate militară formată din secui, aflată în ariergarda armatei lui
Mihai Viteazul, se sacrifică până la unul pentru acesta, într-un uimitor
act de vitejie, luptând din nou împotriva nemeșimii condusă de
generalul Basta, la Mirăslău (18 septembrie 1600), și asigurând astfel
retragerea domnitorului român…
Din păcate, secuimea nu mai este astăzi
conștientă de adevărata ei identitate și face jocurile Budapestei, sub
manipularea agenților acesteia din organizațiile maghiare de pe
teritoriul României. Poate ar fi bine să le spună și lor cineva care e
treaba cu istoria ocultată din propriile manuale de istorie…
Daniel Roxinhttp://daniel-roxin.ro/
P.S. Mai multe despre crimele hungarismului puteți citi în cartea generalului (rez.) Radu Theodoru: URMAȘII LUI ATTILA
Las-o balta.
RăspundețiȘtergereOcupa-te de minoritatea de borfasi borati din care faci parte.
Ce legatura are curul negresei cu prea curul de vise al Nocoletei?
RăspundețiȘtergereNu ai bun simt ,nici pula !
Nicole merita mult mai multa atentie.
RăspundețiȘtergereChiar consideratie.
Este destul de inteligenta
Si deosebit de frumoasa.
Merita un viitor fericit
Si chiar mai mult
Inclusiv apa curenta si WC in interiorul vilei !
@
RăspundețiȘtergereCezar.
Merit mai multa consideratie.
Doar suntem amandoi Budisti.
Eu cu cultura asiatics
Tu cu toaleta in curte !
@
RăspundețiȘtergereNicole merita toata atentia mea.
Voi posta pe
DEVARTES BLOG fotigrafia ei!
Sper sa scape de mitocan
Cu muci in gura
Vorba camarazilor.
Spatiul mioritic
RăspundețiȘtergereCreiaza cele mai frumoase corpuri femenine
Depe intrg blogul
Chiar mai mult.
Le asigur de competenta mea profesionala
Si chiar personals.
Nicole
RăspundețiȘtergereCur de zeita !
Ma intreb daca masina rosie
RăspundețiȘtergereSi fotografia apartin Nicoletei
Vrem dovezi materiale si fizice.
Nu neg ca are ......talente.
Da,suntem 2 furiute rosii.... ;)
RăspundețiȘtergereLa revedere trup sculativ
RăspundețiȘtergereLa revedere cur de vise
Balega continua cenzura
Deci te las in compania colegului de camera
Cu buda in fundul curtii
Sper sa aveti un craciun nefericit !
Asa sa ne ajute bunul Dumnezeu la toti! (dupa cum dorim la alti!)
RăspundețiȘtergereSi de la mine la fel Niko ..pentru Rh+...sa aibe de Craciun ..politie la poarta si pompieri pe casa ...hi..hi..hi...
RăspundețiȘtergereNu ma refer la cel mai frumos cur depe mapamond.
ȘtergereMa referam la balega trista si la camerista care mirose sub brat si in pizda.
Un craciun fericit Nicoleto !
Cezar
RăspundețiȘtergereRevin la sentimente mai bune.
Sper la anul sa ai acces la apa curenta.
Si dus.
Sper sa fii fericit
Sa te descurci singur fara Nicole.
Sa reusesti sa iesi din buda.
Spre necazul tovarasilor de arme .
La multi ani !
Pe data de 20 dec
RăspundețiȘtergerePremiera filmului EGON
Urmariti
Devartesblog......Vimeo.
Un film extraordinar.....de sculativ.
Noi am venit pe cai
RăspundețiȘtergereCu briceagul in caramb
Tu ai venit cu satra
Balaghenita
Imbracat in viitoarele
Paltonase rosii.
Azi puradel batran
Cu muian foarte borat.