Piranha 5 pentru Armata României. Când sosesc transportoarele blindate
Încă trei transportoare blindate Piranha 5 vor ajunge în România, până la finalul anului, iar lotul de 36 va fi complet în februarie, potrivit reprezentanţilor producătorului, General Dynamics (GD), informează Agerpres.
În România mai sunt, în prezent, încă 20 de transportoare blindate de acest tip. După ce primul lot de 36 de vehicule blindate va fi complet, arată reprezentanţii GD, procesul de fabricaţie va continua la Uzina Mecanică Bucureşti (UMB).
„UMB este partenerul nostru pe termen lung. A fost ales acum doi ani, iar investiţia nu este doar pentru acest program. O să vedem care sunt opţiunile, în viitor”, a declarat jurnaliştilor români Stefan Stuck, director International Business & Services Europa de Sud-Est al General Dynamics European Land Systems.
Potrivit acestuia, în următoarele etape ale proiectului, sablarea, vopsirea şi asamblarea finală vor fi realizate la fabrica din Bucureşti.
„Dacă ne referim la cele 36 de vehicule care sunt produse acum - 10 au fost asamblate în România, restul în Elveţia, dar, pas cu pas, în următoarea etapă, procesul de asamblare va fi mai amplu”, a afirmat Stuck.
De altfel, muncitori români de la UMB au fost în training la fabrica Mowag din Kreuzlingen, unde sunt fabricate vehiculele blindate.
„Cheltuielile militare nu sunt mici, dar ceea ce primiţi pentru ţară şi ceea ce primeşte industria locală este cel mai important lucru, deoarece multe elemente vor fi produse intern. Transferul de tehnologie pentru români este, de asemenea, foarte important”, a mai spus reprezentantul GD.

Lat in ...solduri ..parca te invita sa-l ..palesti ...!!
RăspundețiȘtergereCare or fi ATUURILE..??
Cred ca o lovitura ..nu zic cumulativa ci simpla de tun de 100 din lateral ...il cam termina ! Oricum nici-o posibilitate de a ricosa...
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereHi..hi..hi....!!!
ȘtergereAm spus de N! x ca nu l-am pierdut..s-a dus in apa ..e si acum acoo...au facut pestii cuib si ecologistii..nu dau voie sa deranjeze ..pestii ..tipariii..etc..
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereLas comentariul pentru a vedea lumea ce INTELECTUAL FINUT esti !!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereTREI..cu tine...!!!
RăspundețiȘtergere