ISTORIA ROMANILORHome » Dezvăluiri » 23 august 1944 – Ziua în care Armata Română a fost trădată de rege

23 august 1944 – Ziua în care Armata Română a fost trădată de rege

Posted on 23 august 2018 by Daniel Roxin in Dezvăluiri, Istorie // 43 Comments

Napoca News.ro: Nu doresc să intru în culisele actului de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a orchestrat o lovitură de stat împotriva conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Detaliile conspiraţiei şi întoarcerii armelor la ordinul tânărului rege sunt arhicunoscute. Un grup minor de consilieri regali şi politicieni veroşi şi ambiţioşi au pus la cale o lovitură de stat prost gândită şi slab organizată. Regele Mihai I a aruncat România în braţele URSS fără să negocieze un armistiţiu, decât abia pe 12 septembrie 1944, prin comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, la Moscova.

De la 23 august până la 12 septembrie 1944, România a fost practic o ţară ocupată şi fără apărare în faţa trupelor sovietice. În câteva zile ruşii au ajuns să defileze la Bucureşti, pregătindu-se să comunizeze ţara, cu aportul fostului suveran. Din punct de vedere istoric şi al diplomaţiei internaţionale, România a fost percepută ca o ţară ce trădează o alianţă şi bagă cuţitul pe la spate celui cu care a bătut palma pentru o înţelegere.

O regulă de bază în dreptul internaţional este respectarea cuvântului dat şi loialitatea faţă de o înţelegere. Regele Mihai I a încălcat această cutumă diplomatică şi a dat o lovitură de cuţit pe la spate, chiar Armatei Române, care lupta vitejeşte pe front şi care, în 1941, dezrobise Basarabia de sub ocupaţia sovietică.Ieşirea din Axă nu a fost, paradoxal, bine văzută nici de către Aliaţi, care au refuzat României statutul de cobeligeranţă la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 şi a supus-o unor împovărătoare despăgubiri de război. De atunci, ţara noastră e percepută în cancelariile lumii ca naţiunea care-şi trădează aliatul. În perspectivă diplomatică şi al relaţiilor internaţionale o ţară care îşi respectă până la capăt angajamentele, chiar dacă e înfrântă în război, e percepută mai bine de opinia publică şi cancelarii. Vezi Germania după 1945, Polonia sau chiar Ungaria.

La 23 August 1944 nu a fost nicio insurecţie militară, nici una populară şi nici o revoluţie socială de eliberare cum ne-a îndoctrinat în anii 70-80 istoriografia comunistă, ci pur şi simplu o lovitură de palat dată de regele Mihai I, după modelul italian din 1943, prin care Conducătorul Statului Antonescu a fost destituit şi arestat, apoi predat unor persoane particulare cu carnet PCR, aflate în ilegalitate, ce l-au trimis la Moscova.

Istoricii evită să vorbească ce s-a întâmplat cu trupele române de pe front între 23 august şi 12 septembrie 1944. Sute de mii de soldaţi români au fost dezaarmaţi de ruşi şi duşi în Siberia. Majoritatea dintre ei au murit pe drum sau în lagărele de muncă îngheţate. Regale Mihai I are pe conştiinţă moartea a sute de mii de tineri soldaţi români luaţi prizonieri datorită actului său imatur şi iresponsabil de la 23 august 1944. Se poate uita Regele Mihai I cu privirea senină în ochii familiilor şi urmaşilor a celor peste o sută de mii de schelete ale sodaţilor români răpuşi în Siberia?

Prin actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I a trădat Armata Română, care lupta pe front pentru apărarea graniţelor şi suveranităţii naţionale. Soldaţii români s-au trezit pe front, în urma acţiunii regale, dezarmaţi, umiliţi şi luaţi prizonieri de către ruşi. La 23 august 1944 drumul spre ocuparea ţării de către ruşi şi comunizarea României fusese deschis cu nonşalanţă de către Regele Mihai I. Pentru tot mai mulţi istorici români, actul de la 23 august 1944 e perceput ca o zi a trădării Armatei Române.

O parte a generalilor Armatei Române şi-au dat seama de trădarea conducerii de la Bucureşti, care oferea ţara pe tavă comuniştilor ruşi şi au dorit să fugă în iarna lui 1945 în liniile germane din Cehoslovacia şi să se pună în slujba Guvernului Naţional condus de Horia Sima la Viena. Generalul Avramescu a fost arestat şi ucis de ruşi, ceilalţi generali români au fost închişi de către comunişti până la decretul de eliberare din 1964. La toţi veteranii de război care au luptat pe frontul de est li s-au luat gradele şi nu au primit pensie până în anul 1990, cu câteva excepţii în vremea lui Nicolae Ceauşescu.

În acest context actul de la 23 August 1944 este din punct de vedere istoric o dramă militară şi politică pentru poporul român, de fapt începutul calvarului comunist de 40 de ani. În această zi ar trebui coborât în bernă Tricolorul în unităţile militare de pe cuprinsul patriei noastre.

Ionuţ Ţene

Armistițiul din 12 septembrie 1944. Antonescu obținuse condiții mai bune

După 23 august, noul guvern prezidat de Constantin Sănătescu și-a exprimat dorința de a semna armistițiul cu Națiunile Unite. Delegația română din Cairo a primit din partea ministrului de Externe, Grigore Niculescu-Buzești, mandatul să negocieze și să semneze armistițiul cu Națiunile Unite. Aliații nu au luat act de dorința guvernului român și au comunicat faptul că actul va fi semnat la Moscova.

Constantin Sanatescu

Pe 29 august pleacă la Moscova delegația română pentru încheierea armistițiului. În speranța că Lucrețiu Pătrășcanu în calitate de comunist va găsi mai multă receptivitate față de doleanțele noastre din partea reprezentanților sovietici, el este numit șeful delegației. Abia la 10 septembrie, ora 22, delegația a fost invitată să participe la întâlnirea cu reprezentanţii URSS, Marii Britanii şi SUA, prilej cu care Molotov a prezentat proiectul condiţiilor de armistiţiu în limbile română şi engleză. La solicitarea lui Pătrăşcanu, România a primit răgazul de o zi pentru a studia acest document. Lucrările s-au reluat la 11 septembrie, ora 22, prilej cu care Lucreţiu Pătrăşcanu a explicat că după înlăturarea guvernului Antonescu, România lupta efectiv alături de Aliaţi. Molotov a replicat: „Este de la sine înţeles că nu trebuie să reamintim cum a început războiul şi cum românii au tratat teritoriile ocupate în Ucraina, Crimeea, bazinul Doneţului şi Stalingradul. Nu putem uita ca guvernul român a fost alături de Hitler şi armata germană şi pentru acest fapt România rămâne responsabilă”.

Lucretiu Patrascanu

Nici măcar o singură obiecție nu a fost admisă. Totul era de fapt un Dictat. Englezii și americanii erau muți. Când totuși vorbeau, întăreau cele spuse de Molotov. Astfel, când Constantin Vișoianu a propus „ca atunci când războiul se va fi terminat, să nu avem trupe Aliate în România”, Molotov a replicat: „este inutil să inserăm un astfel de text, dat fiind că la sfârșitul ostilităților trupele sovietice vor părăsi România”. Diplomatul român a insistat, evocând vorbele lui Talleyrand, diplomatul lui Napoleon: ”Se înțelege de la sine, dar este mai bine să o spui”. Molotov a repetat răspunsul. Vișoianu a reiterat ideea, dar reprezentantul S.U.A a intervenit: ”Îl rog pe diplomatul român să nu mai insiste. Interpretarea domnului Molotov potrivit căreia trupele sovietice vor părăsi teritoriul României la sfârșitul ostilităților este interpretarea justă”. Războiul în Europa s-a sfârșit în mai 1945 iar trupele sovietice s-au retras din România în 1958.

În această atmosferă, la 12 septembrie 1944 a fost semnată Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite. Prin acest document se constata că ”România a încetat” operațiunile militare împotriva U.R.S.S., ”a ieșit” din războiul cu Națiunile Unite și se angajase (începând cu 24 august ora 4 a.m.) în lupta contra Germaniei și Ungariei. Despăgubirile de război erau stabilite la 300 milioane dolari SUA, plătibili în timp de şase ani în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.). Graniţa de stat între România şi Uniunea Sovietică era cea „stabilită prin acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”, deşi în acea zi nu s-a încheiat niciun acord, ci a fost transmisă cea de-a doua notă ultimativă prin care România a trebuit să cedeze Uniunii Sovietice Basarabia şi Nordul Bucovinei. Pe un acord trebuie să fie semnăturile părților, în cazul nostru cea românească și cea sovietică. Ultimatumul sovietic avea o singură semnătură, cea mosvocită, iar acceptarea doar pe cea a părții române, deci nu a existat vreun ”acord”.

Soldati ruși tranzitând teritoriul românesc

Guvernul de la București se obliga să predea toţi prizonierii sovietici şi aliaţi, „precum şi pe toţi cetăţenii aduşi cu sila în România”, referirea vizându-i pe locuitorii din Basarabia şi nordul Bucovinei, care s-au retras în România. Sovieticii aplicau principiul ”Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”. Se constituia o Înaltă Comisie Aliată de Control(de fapt sovietică), cu sediul în București care urma să direcționeze și supravegheze total activitatea României și a guvernului său. De asemena, „Guvernele Aliate socotesc hotărârea arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nulă şi neavenită şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României, sub condiţia confirmării prin Tratatul de Pace”. Era o formulare echivocă, deoarece în acel moment cea mai mare parte a Transilvaniei făcea parte din România; în fapt, Aliaţii urmăreau să lase deschisă calea unei negocieri cu Ungaria în vederea ieşirii acesteia din război, prezentându-i situaţia Transilvaniei ca nefiind rezolvată deplin.

În ședința Consiliului de Miniștri din 15 septembrie 1944 s-a discutat textul Convenției semnate la Moscova. Iuliu Maniu a apreciat că Antonescu obținuse de la sovietici condiții mai bune decât guvernul instaurat la 23 august. Pe 12 aprilie 1944, la Stockholm, Alexandra Kollontai, ambasadoarea sovietică, prezenta condițiile unui armistițiu. Cele mai impotante puncte prevedeau: ruptura de germani și lupta împotriva acestora, revenirea la frontirea din iunie 1940, reparații de război, înapoierea prozonierilor, libertate de mișcare pentru Armata Roșie. Se considera ”hotărârea arbitrajului de la Viena ca injustă” și se promitea o ”acțiune comună cu România pentru a restitui României toată Transilvania sau cea mai mare parte a acesteia”. De la București sosesc niște amendamente. Partea sovietică este parțial de acord cu ele. De ce? Ne spune Alexandra Kollontai: ”Stalin, își dă seama că trebuie să se înțeleagă cu popoarele vecine făcându-le prietene, deci și pe România, dorind să o trateze cât mai blând și să o câștige, ajutând-o chiar”. Blândețea se va vedea în curând.

Grigore Niculescu-Buzeşti

Pe baza tratativelor din aprilie, Grigore Niculescu-Buzeşti, noul ministru de externe, transmite în dimineaţa zilei de 24 august o telegramă către emisarii români de la Cairo: „Guvernul Majestăţii Sale dă d-lor Ştirbey şi Vişoianu depline puteri spre a semna imediat armistiţiul cu Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, în condiţiunile ce ne-au fost comunicate la Cairo. Menţionez că d-na Kollontai a comunicat acum câtva timp oficial, în numele guvernului sovietic, ministrului nostru de la Stockholm că Uniunea Sovietică consimte în condiţiunile iniţiale de armistiţiu să fie introduse următoarele completări:

Alexandra Kollontai- prima femeie ambasador din lume

1) Guvernul român va acorda armatei germane un termen de 15 zile pentru a părăsi ţara. Numai în caz de refuz, armata română ar urma să lupte alături de armata sovietică şi de celelalte armate Aliate pentru expulzarea germanilor din România.

2) În stabilirea reparaţiilor se va ţine seama de situaţiunea economică grea a României.

3) Se va lăsa guvernului român o regiune liberă prin care nu, repet, nu vor trece trupe sovietice în ipoteza în care operaţiuni militare ar fi necesare pentru expulzarea germanilor din România.

Emisarii sunt rugaţi a depune toate eforturile spre a obţine inserarea acestor dispoziţiuni în textul Convenţiei de Armistiţiu”.

Anunț de repatriere pentru basarabenii aflați sub jugul sovietic

Guvernul sovietic făcuse aceste concesii în condițiile în care România se afla în război ca stat inamic, care-i putea provoca încă pierderi grele. După reușita loviturii de stat din 23 august, Kremlinul nu mai luat în seamă ofertele făcute lui Antonescu și s-a comportat ca față de un stat ce capitulase necondiționat. Prin conținutul și modul de aplicare, Conveția de armistițiu din 12 septembrie 1944 a avut importante consecințe asupra României pentru următorii 45 de ani.

INCENDIAR...ROMANIA FURATA.....!!!

duminică, 27 mai 2018

Statul român a plătit ceea ce se retrocedează azi - Despre jaful retrocedărilor din Transilvania

- Despre jaful retrocedărilor din Transilvania s-a vorbit adesea în massmedia românească, cu toate astea, el continuă nestingherit: clădiri publice, clădiri istorice sau particulare, mii de hectare de pădure sau chiar sate întregi sunt restituite fără ca statul să intervină... Ce se întâmplă?

 - Într-adevăr, catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităţilor române, în ciuda tuturor strigătelor disperate ale societăţii, continuă. După părerea mea, este o tendinţă dirijată ca românii să fie scoşi din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu Mureş, aş zice că e un accident. Dar se întâmplă în toate oraşele Ardealului, se întâmplă la Cluj, unde 160 de imobile din centrul oraşului au fost retrocedate maghiarilor, în Oradea, Arad, Timişoara, Sibiu. Aceeaşi situaţie este şi cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foştii grofi maghiari sau către instituţii, în majoritatea lor ilegale sau abuzive.

 - Ce drept are familia unui fost grof maghiar să revendice şi să primească zeci de mii de hectare de păduri româneşti, după câteva sute de ani?

 - Lăsând deoparte faptul că în Ungaria, de exemplu, indiferent de ceea ce aveai de recuperat, s-a impus un plafon de despăgubire de aproximativ 200 de mii de dolari şi că românii nici măcar nu au apucat să primească ceea ce este al lor - peste 200000 de proprietăţi, situaţia la noi a fost posibilă din cauza ignorării voite a unor înţelegeri şi tratate internaţionale în vigoare. Tratatul de la Trianon este unul dintre ele. Acolo se spunea clar că persoanele imperiului pot opta pentru ce cetăţenie doresc, faţă de ţările ce îl compuneau. Acestora li s-a spus optanţi. În România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia maghiară, şi statul român a avut mai multe procese pe această temă, inclusiv la Curtea de Arbitraj din Paris, unde a fost reprezentată de Titulescu, ajutat de alţi doi avocaţi mari ai timpului. Ungaria a fost reprezentată de contele Apponyi. Din moment ce optanţii alegeau cetăţenia maghiară, ei îşi pierdeau proprietăţile din ţară, după cum era şi firesc, cu condiţia ca România să le plătească optanţilor maghiari despăgubiri pentru părţile expropriate. Deci, optanţii care alegeau cetăţenia maghiară renunţau la proprietăţile lor din România şi statul îi despăgubea. România era foarte bogată pe atunci, şi Brătianu, ca să fie sigur că acest conflict se va şterge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, România va da încă 10% ca răscumpărare maghiarilor. Pentru asta, România a plătit, din 1927 şi până în 1934, sume imense către aceşti optanţi: echivalentul a 4,48 tone de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de dolari ce trebuiau primiţi de statul român ca despăgubiri de război şi pe care România nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plăţilor. Se plătea către un fond extern din Paris, "Fondul Agrar", de unde banii erau distribuiţi către optanţii maghiari. Toate aceste pământuri şi proprietăţi au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţăranii au primit pământ. Planul acesta a fost: s-a luat de la cei bogaţi contra unei sume şi s-a redistribuit către ţăranii români. Deci, statul român a plătit deja ceea ce se retrocedează azi. Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui proces la Paris, astăzi vine a patra generaţie a optanţilor şi recuperează de la statul român - ceva ce nu le mai aparţine de drept.

 - Dar românii, împroprietăriţi prin reforma agrară, nu şi-au făcut acte pe proprietăţi? Cum le mai poate lua cineva ceea ce este al lor?

 - Din păcate, cei împroprietăriţi erau atât de săraci şi de neştiutori de carte, încât marea majoritate nu s-au înscris în cartea funciară. Situaţie care există şi astăzi, când, la mai bine de 25 de ani de la revoluţie, încă mai sunt oameni fără acte pe pământul deţinut. În plus, atunci mai erau şi alte impedimente. De exemplu, specialiştii de la Cartea Funciară erau foarte rari, plecaseră în Ungaria. Practic, era foarte greu să găseşti un topograf la acea vreme. Ca să nu mai vorbim că foarte multe Cărţi Funciare au fost luate de grofi şi de cei care au plecat, şi statul român s-a trezit cu această problemă naţională majoră, imposibil de rezolvat pe termen scurt. Problema e cunoscută şi, deşi statul maghiar trebuia să restituie acele acte, nici în ziua de azi nu au fost returnate, chiar dacă avem şi tratate noi care reglementează această problemă cu Ungaria.

  - Pare halucinant ce spuneţi! Hoţie pe faţă! De ce nu se confruntă, pur şi simplu, lista optanţilor care au primit deja despăgubiri, cu lista celor care cer astăzi alte retrocedări?

- La Tribunalul de Mare Instanţă din Paris există aceste acte, dar nimeni, niciodată, nu a mers acolo să întoarcă măcar o filă! Şi la noi, la Banca Naţională, sunt o parte din aceste liste oficiale, dar funcţionarii de-acolo nu vor să dea acces. În aceste acte s-ar vedea exact cât a dat statul român şi cine a beneficiat de plăţile acelea. Aşa s-a ajuns cu un caz de la Topliţa, unde familia Urmanzi, cu o restituire dubioasă, la fel ca şi familiile Banffy, Elteteo, Kemeny, Kanouky, Kendeffy şi alte familii ale foştilor grofi, care probabil se regăsesc pe lista optanţilor despăgubiţi deja de statul român, dar care vin şi cer din nou să li se retrocedeze suprafeţe şi averi imense.

 - Cum au curajul să mai ceară o dată ceva pentru care au primit deja despăgubiri?

 - Mulţi dintre ei nu ştiau că au fost date compensaţii, mulţi nu ştiau nici cum arătau exact vechile proprietăţi deţinute. Dar trebuie precizat că samsarii care au transformat retrocedările în sursă de profit sunt de aici, din România. Mergeau şi băteau la uşă în Austria sau Ungaria şi spuneau: "Iată, aveţi de recuperat o avere imensă în România! Ne ocupăm noi, contra cost". Se întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect, sprijiniţi de putere, şi afacerea era foarte profitabilă. Deşi statul român avea documente în arhive, nu le-au verificat. La noi, în Mureş, au fost 18.000 de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, de la oameni gen Hrebenciuc, Chioariu, Paltinu, Frunda şi alţii, aşa că la comisii s-au luat decizii greşite. În acest context politizat s-au întâmplat lucrurile. La Sovata, un composesorat primeşte, în loc de 2 hectare, 2000 de hectare, doar prin falsificarea unei virgule. Prefectul a făcut plângere şi parchetul din Sighişoara a venit după 8 ani, spunând că s-a prescris cauza. E un complex de complicităţi împotriva statului român, cu mize financiare enorme. A fost şi multă ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a întâmplat şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut un moştenitor din Africa. Nu ştie ungureşte, nu îşi cunoştea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o restituire de 11 milioane de euro! Asta, în timp ce o nepoată a lui Augustin Maior, fost prefect, prezent la Marea Unire, preşedinte al Astra şi senator, nu a reuşit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că aceşti samsari au intervenit împotrivă.

 - Ce spuneţi aduce a crimă împotriva statului...

- Sunt foarte multe asemenea cazuri, unele dintre ele dramatice, aşa cum este cel al satului Nadeş. Acolo s-a cerut nici mai mult nici mai puţin decât retrocedarea întregului sat, cu cimitir, cu pământul de sub biserică şi cel de sub casele oamenilor, adică aproape 8000 de hectare. Aceeaşi situaţie este acum în satul Idicel, pe care îl revendică în întregime familia Kemeny. La Târnăveni s-a făcut o cerere de retrocedare în numele unui mort. Omul murise din 1982 şi cineva a venit cu o procură că îl reprezintă... Alt caz este al lui Banffy, care a fost criminal de război şi a cărui avere a fost confiscată prin decizia tribunalului militar. Şi totuşi, familiei sale i s-au restituit proprietăţi de păduri de zeci de mii de hectare. Unele sunt primite, altele în proces încă. Un caz clasic de restituire dubioasă este al familiei Urmanzi din Topliţa. În 1944, e dat în urmărire ca criminal de război şi moare în 1945. Dar astăzi vine fostul viceprimar al oraşului, strânge documente şi se dă nepotul lui Urmanzi. A primit în jur de 3000 de hectare şi câteva clădiri. Apoi, sunt cazurile celebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza şi retrocedarea a 43.000 de hectare în judeţul Bacău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii - n.red.), sau deputatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Ungaria, fiind urmărit pentru retrocedări abuzive. E de subliniat faptul că multe dintre aceste retrocedări au la bază un fals.

- Şi autorităţile române, guvernul, parlamentarii nu reacţionează în niciun fel?

 - Reacţia este indiferenţa şi amorţirea. Când văd autorităţile române aşa de inerte în faţa unor astfel de catastrofe, nu pot decât să bănuiesc o complicitate.

 - În aceste retrocedări abuzive sunt implicate şi instituţii?

 - Da. E vorba despre biserica catolică, cea evanghelică şi cea lutherană. O să încerc să vă explic situaţia cu cât mai puţine detalii tehnice, deşi pentru ceea ce vă spun există o documentare legislativă temeinică. Bunurile bisericeşti sunt de două categorii: cele pioase - icoane, cărţi sfinte etc. şi cele civile - păduri, pământuri, clădiri etc. Nu avem nicio problemă cu cele pioase, ci cu cele civile. În 1942, printr-o convenţie între "Grupul Etnic German" şi bisericile evanghelică şi lutherană, toate bunurile civile ale acestora sunt trecute în proprietatea "Grupului Etnic", cele două biserici identificându-se cu el. "Grupul Etnic German" era o mişcare hitleristă, cum erau în România legionarii, însă cu membri mai duri chiar şi decât naziştii. Motiv pentru care, ulterior, a şi fost desfiinţată. După 1944, toate bunurile de pe teritoriul statului român aparţinând inamicilor statului român şi ai aliaţilor săi se preiau de către stat în administrare, mai puţin soldaţi, efecte de război şi altele care se predau. Pentru asta, statul român a înfiinţat CASBI - Casa de Administrare a Bunurilor Inamice. CASBI a preluat în felul ăsta tot ce deţinea "Grupul Etnic German", dar şi tot ce deţineau legionarii. Numai că după revoluţia din 1989, se înfiinţează "Forumul Democrat German" la Sibiu şi ei se consideră urmaşii "Grupului Etnic German". Ca urmare, revendică tot ceea ce le-a aparţinut. Aşadar, ignorăm convenţia de armistiţiu din 12 septembrie 1944, un document de drept internaţional, ignorăm şi Convenţia de la Paris din 1948, care nu a fost o lege abuzivă a comuniştilor, ci o lege dată pentru clarificarea situaţiei după cel de-al doilea război mondial, la nivel internaţional, şi începem să retrocedam în mod aberant. Atunci, de ce nu le retrocedăm şi legionarilor ceea ce au avut? Cumva, pe acelaşi model s-a acţionat şi în cazul "Statusului Romano Catolic", desfiinţat în anii '30, care nu a fost persoană juridică cu drept de proprietate asupra clădirilor din Transilvania. Cu toate acestea, în 2002 se înfiinţează o Asociaţie a Statusului Romano Catolic şi se auto-proclamă continuatoarea şi moştenitoarea vechiului Status, pe baza unei hotărâri judecătoreşti false şi cu un procuror fie cumpărat, fie adormit. Această nouă asociaţie revendică aproximativ 2000 de clădiri din Transilvania, printre care unele de notorietate, precum Liceul Unirea din Tg. Mureş sau Liceul Piariştilor din Timişoara. Conform codului canonic însă, Statusul Romano Catolic nu avea personalitate juridică, ci doar Sfântul Scaun şi Arhidiecezele. Deci, ei nu aveau drept de proprietate, ci doar de folosinţă. Cu toate acestea, statul român consideră noua asociaţie continuatoarea cu drept de proprietate a vechiului Status. În acelaşi timp s-a reînfiinţat societatea "Astra" din Sibiu. "Astra" a avut foarte multe proprietăţi, mai ales pentru că românii de peste Carpaţi au trimis ajutoare băneşti imense, pentru că înainte de Marea Unire, au fost relaţii extraordinare între românii de dincolo şi dincoace de Carpaţi. Dar spre deosebire de cazul Statusului, noua societate "Astra" nu este recunoscută şi nu i se retrocedează NIMIC! Şi acelaşi lucru se întâmplă cu "Fundaţia Gojdu". Deci, astăzi, în Transilvania, pe aceeaşi lege, pentru maghiari şi germani se poate, dar pentru români nu se poate! Ca să nu mai spunem că imobilele cerute de Status au fost făcute cu contribuţia românilor, după cum a descoperit în arhive domnul istoric Lechinţan, la Cluj. Satele din jur dădeau muncitori la construcţii, brânză, carne, susţineau românii cu ce puteau... Colegiul Unirea şi Bolyai din Târgu Mureş au fost construite cu mai multă contribuţie românească, şi astăzi am ajuns ca statul român să plătească acolo chirie 20 de mii de euro pe lună!

 - D-le profesor, acest interviu ar trebui marcat pe pagina de revistă cu doliu. Un doliu al jafului faţă de proprietăţile româneşti, dar mai ales un doliu al nemerniciei acelor instituţii ale statului, care "favorizează" infractorii împotriva intereselor ţării. Nu suntem în faţa unui caz de trădare naţională?

 - Este o nevoie urgentă de corelare a instituţiilor statului; cercetate arhivele, Guvernul să stabilească ce să facă Arhivele Naţionale; să se specializeze procurori pe această problemă, să fie specializate instanţe pe această problematică. Trebuie creată o nişă legislativă care să revizuiască toate restituirile. Dacă există voinţă, într-un an se poate reglementa situaţia în Transilvania. Dar timpul contează mai puţin: orice nedreptate care poate să fie îndreptată, nu contează în cât timp, se îndreaptă.

 - O întrebare de tip Bucureşti: aveţi o problemă cu maghiarii? Vi se pare că jefuiesc Transilvania, bucată cu bucată?

 - Eu nu am o problemă cu maghiarii. Am o problemă cu dreptatea.

Prof. IOAN SABĂU POP

Universitatea "Petru Maior" din Târgu Mureş,

Membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial,

Avocat 

  

Analiză devastatoare în presa britanică: Kovesi a 'subminat în mod fatal statul de drept'. Rusia, principalul beneficiar

Autor: 

Florin Pușcaș, Redactor

Publicat: 26/05/2018

Sursa foto: flux24.ro

Damien Phillips, un analist privind relațiile internaționale, scrie într-un material pentru cotidianul The Telegraph că tentativele americane de a planifica eforturile anticorupție din Europa de Est au eșuat răsunător în România, iar Rusia lui Vladimir Putin este principala beneficiară a eșecului. Analistul mai afirmă că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a "subminat în mod fatal statul de drept", informează Mediafax.

Vezi şi: Metodele cele mai sigure prin care poți evita mușcăturile de căpușe

"Copilul de pe poster ales de (SUA, n.red.) pentru a gestiona problema corupției în această țară, Laura Kovesi, este acum implicată aproape zilnic în scandaluri, iar alianța ei necurată cu serviciile secrete corupte din România, care recunosc că privesc justiția ca pe un «câmp tactic de intervenție», a subminat în mod fatal statul de drept", susține analistul.

"Ori de câte ori se încearcă înlăturarea din funcție a lui Kovesi, SUA intervine în susținerea procurorului stalinist aflat sub asediu", afirmă Damien Phillips în materialul intitulat "Marea Britanie după Brexit trebuie să îndrăznească să fie diferită și să-și găsească din nou vocea".

Analistul mai afirmă că SUA și UE "au implementat politici de securitate în Europa Centrala și de Est care pot cu ușurință să cadă pradă unor consecințe nedorite, să creeze un «efect de recul», și pe termen lung servesc intereselor Rusiei lui Putin. Tentativele SUA de a plănui în mod central eforturile anticorupție din Europa de Est, pentru ajuta la întărirea obiectivelor sale de apărare și securitate, se întorc acum împotriva lor într-un mod spectaculos în România".

"Fără să dea dovadă de gândire critică, UE și-a pus toată greutatea în sprijinul planului american, în pofida relatărilor din mass-media care relevă înrăutățirea crizei pe prima pagină în România, zilnic, în ultimii patru ani. Între timp, România a coborât la nivelul unui «Stat Mafiot», cu procurori anticorupție corupți, ce închid disidenții și un serviciu de informații scăpat de sub control, acum mai puternic decât Parlamentul ales al țării", mai spune analistul.

"Cererile de extrădare sunt frecvent lansate de țări corupte, cu judecători maleabili și folosite ca o unealtă de represiune, precum Rusia care-și vizează inamicii din Europa cu Interpol Red Notices, prin interpuși ca Bulgaria și România, care-și urmărește disidenții prin Mandatul European de Arestare", mai susține Damien Phillips pentru The Telegraph.

Ipoteză explozivă! Motivul din spatele retragerii de la șefia BNR - Isărescu ar fi fost prins de americani cu 'tranzacții suspecte' în Singapore

Autor: 

Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09/05/2018

Sursa foto: captura TV

Mugur Isărescu, aflat de aproape 29 de ani la şefia Băncii Naţionale a României (BNR), a făcut, luni, un anunţ care a surprins pe toată lumea. Presa speculează, însă, că decizia de a pleca de la şefia BNR, luată aproape imediat după întâlnirea cu Dragnea, ar avea în spate motive mult mai importante decât acela al expirării mandatului.

Potrivit jurnalistului Cătălin Tache, Mugur Isărescu a fost trecut pe "lista neagră" a Statelor Unite ale Americii în urma monitorizării de către agențiile guvernamentale de la Washington a unor tranzacții financiare suspecte ale guvernatorului BNR.

"Acesta este principalul motiv care a dus la decăderea lui Mugur Isărescu. Și lucrurile sunt cu atât mai serioase pentru guvernatorul BNR cu cât 'identificarea' acestei 'vulnerabilități' nu aparține serviciilor secrete românești, ci agențiilor guvernamentale americane. Care deja au lista cu conturile secrete ale tuturor liderilor politici și demnitarilor români, pe aceasta regăsindu-se și numele lui Mugur Isărescu. Iar stricta monitorizare a tranzacțiilor financiare făcute de aceștia direct sau mai ales prin intermediari sau firme paravan, fie ele și făcute în paradisurile fiscale ale lumii, s-a soldat cu alertarea respectivelor agenții cu privire la unele 'mișcări' din Singapore. Și cum, după atâtea decenii petrecute la vârful sistemului, un inițiat precum Mugur Isărescu nu avea cum să nu cunoască regulile jocului acesta și-a anunțat de urgență retragerea de la vârful Băncii Naționale a României, instituție cheie pe care nu o va mai conduce începând chiar de anul viitor", scrie Cătălin Tache, într-un articol publicat pe national.ro.

Rovana Plumb, înțepături pentru Iohannis și Dacian Cioloș. Cifrele care demontează criticile președintelui

Jurnalistul cataloghează anunţul guvernatorului Băncii Naţionale ca fiind "unul cel puțin halucinant" în contextul în care Mugur Isărescu, "puternic interconectat la elitele globaliste transfrontaliere" a rezistat nenumăratelor atacuri de până acum, multe dintre ele dezlănțuite chiar de factori interni.

"Culmea este însă că până și unii dintre viceguvernatori sau alți conducători din BNR au căzut ca popicele, deși se bucurau de un 'spate' ce părea impenetrabil, dar doar guvernatorul era 'legendar' ca fiind singurul demnitar român 'intangibil'. Dar, uite ce simplu a fost, atunci când a existat interesul geo-strategic necesar din partea Administrației SUA! Una care nu glumește deloc în crearea 'coridorului sanitar' din jurul Federației Ruse, în încercarea de a împiedica joncțiunea dintre interesele economice ale Germaniei cu cele strategice ale Moscovei, ca să nu mai vorbim de anihilarea pragmaticei colaborări informative dintre BND și FSB în această parte a Europei…", mai scrie Cătălin Tache.

Chinese Military Power 2018 • People's Liberation Army •" Who is willing...

de Adrian Popa la 14 Mai. 2012

Moneda nationala s-a depreciat luni pana la un nou minim istoric in raport cu euro. Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat un curs de 4,4373 lei, in crestere cu 1,08 bani (0,24%) comparativ cu valoarea stabilita in sedinta anterioara, de 4,4265 lei pentru un euro. V-ati intrebat vreodata cum se stabileste valoarea unei monede?

In finante, rata de schimb dintre doua monede arata cat valoreaza una in raport cu cealalta. Un curs de 4,4373 lei/euro inseamna ca 1 euro = 4,4373 lei. Pana aici nimic complicat. 

 

Valoarea unei monede este stabilita in lume in doua moduri: prin consiliu monetar (in tari precum China sau Bulgaria cursul de schimb intre monedele nationale si alte monede este fix) sau prin flotare libera. 

 

Statele care au consiliu monetar nu au politica monetara proprie si nu au libertate in devalorizarea monedei. Nu pot decat sa devalorizeze intern, adica sa scada cheltuielile publice.

Ce sunt banii si de ce avem incredere in ei - ANALIZA >>>

 

Valoarea cursului anuntata in fiecare zi de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu este stabilita de institutie, ci se formeaza prin flotare libera. Banca centrala poate influenta evolutia dintr-o zi a cursului prin interventiile pe care le face pe piata. Daca cumpara lei in cantitati mari, valoarea acestei monede va creste, deoarece cantitatea disponibila pe piata se reduce.

 

Piata de tranzactionare a monedelor, numita FOREX, este una din cele mai mari din lume. In fiecare zi sunt tranzactionate, potrivit unor estimari, monede in valoare de circa 2.000 miliarde de dolari. 

 

Pe aceasta piata se formeaza valoarea zilnica a monedelor. Cu cat cererea pentru o moneda este mai mare, cu atat aceasta se apreciaza mai mult. Mai simplu, cand cererea este mai mare decat cantitatea disponibila, acest lucru duce intotdeauna la cresterea pretului unui bun sau serviciu. Privind lucrurile invers, o moneda se depreciaza (lucru care se intampla cu leul in ultima vreme) atunci cand oferta de pe piata este mai mica decat cantitatea disponibila. 

 

Cresterea cererii pentru o moneda apare in mai multe moduri: analistii se asteapta ca o economie sa evolueze bine pe viitor, astfel investitorii pariaza pe moneda sa, sau valoarea unei monede creste pe fondul speculatiilor. 

 

Cursul valutar este strans legat de mediul de business dintr-o tara, evolutia produsului intern brut, stabilitatea politica, productia industriala si nivelul somajului. Daca multi oameni sunt fara un loc de munca intr-o tara scade cererea pentru bunuri si servicii in acel stat. Intr-o asemenea situatie banca centrala poate interveni si micsora dobanda de politica monetara, astfel incat creditul sa devina mai accesibil, iar consumul incurajat. 

 

Atunci cand apar atacuri speculative pe o moneda, banca centrala poate sa le contracareze intervenind pe piata, insa acest lucru poate duce la scaderea rezervelor valutare. Unii investitori ar putea sa cumpere o anumita moneda in cantitati mari pentru a forta banca centrala sa intervina. Pentru a mentine cursul stabil, institutia este nevoita sa cumpere moneda respectiva de la investitori la o valoare mai mare, iar acestia marcheaza profit. 

 

O moneda prea puternica, care nu reflecta realitatea economica dintr-o tara, afecteaza exporturile acesteia, dar avantajeaza cetatenii care au credite si platesc servicii in alta moneda decat cea nationala. In cazul unei monede slabe efectul este invers.  

 

Exemple concrete

 

Sistemul de tranzactionare a monedelor este unul foarte complex, insa putem da cateva exemple practice:

 

Influenta "bogatiei" si a comertului. Sa zicem ca America are 100 de dolari, iar Marea Britanie are 100 de lire sterline si ca 1 dolar = 1 lira sterlina. Daca America cumpara de la Marea Britanie bunuri sau servicii in valoare de 5 dolari, America ramane cu 95 de dolari, iar Regatul cu 105 lire. Brusc, britanicii devin mai bogati. In aceasta situatie 1 dolar = 1 lira sterlina si zece pence. 

 

Principiul inflatiei. Sa zicem acum ca SUA si Marea Britanie au 100 de dolari, respectiv 100 de lire sterline. Dupa un an, in SUA preturile au ramas neschimbate, dar in Regat au crescut cu 5%. In aceste conditii, Marea Britanie este cu 5% mai saraca decat SUA si 1 dolar valoreaza 1 lira sterlina si 10 pence. Aici intervine politica monetara. Marea Britanie ar fi putut mentine raportul 1 dolar = 1 lira prin stabilirea unei dobanzi de 5%. 

 

Influenta tiparnitei de bani. Sa zicem din nou ca SUA si Marea Britanie au 100 de dolari, respectiv 100 de lire. Marea Britanie decide insa sa mai tipareasca 100 de lire pentru a fi mai bogata (200 de lire in total). In aceasta situatie, 1 dolar = 50 de pence. Insa daca Marea Britanie a descoperit aur in valoare de 100 de lire, atunci se pastreaza raportul 1 dolar = 1 lira sterlina. 

 

• INTERNATIONAL

Președintele Xi ordonă exerciții militare cu muniție de război

Mihai Dumitru / 16 apr 2018 / 08:52 

Președintele chinez Xi Jinping a trimis un mesaj clar de dezaprobare a relațiilor tot mai strânse dintre SUA și Taiwan trimițând nave de război în strâmtoarea dintre continent și insula rebelă.

Pentru prima dată după septembrie 2015, China va efectua miercuri exerciții militare cu muniție de război în strâmtoarea Formosa, cea care desparte coasta chinezească a continentului asiatic de insula Taiwan, separată politic de Beijin din 1949.

Exercițiile reaprind temerile internaționale referitoarea la posibilitatea ca Beijingul să recupereze prin forță militară insula pe care o consideră provincie de-a sa, condusă de un guvern ilegitim.

America a pus gaz pe foc

Relațiile dintre China și Taiwan nu au fost niciodată cordiale, însă administrația de la Beijing a fost înfuriată recent de două acorduri parafate în ultima lună între Washington și guvernul taiwanez de la Taipei, incluzând un acord care facilitează călătoriile dintre cele două țări.

Demonstrație de forță

Ordinul de a desfășura exerciții militare cu muniție de război în imediata apropiere a Taiwanului a fost dat de președintele Xi Jinping și vine la numai o săptămână după ce Marina chineză a făcut o amplă demonstrație de forță în Marea Chinei de Sud. De pe puntea distrugătorului Changsha, liderul de la Beijing a inspectat personal trupele marinei militare, inclusiv primul portavion de război din flota chineză, numit Liaoning.

Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!

WAUUUUU...!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!______________________________________________________

Țările baltice cer ajutorul SUA pentru a fi apărate de Rusia

Bogdan Bolojan / 03 apr 2018 / 09:27 

 Liderii ţărilor baltice îi vor cere preşedintelui american Donald Trump, în timpul întrevederii lor prevăzută pentru marţi, să le trimită mai mulţi soldaţi şi să întărească apărarea americană pe flancul estic al NATO, informează oficiali ai acestor ţări, relatează AFP. 

Preşedinta lituaniană Dalia Grybauskaite, omologii săi estonian Kersti Kaljulaid şi leton Raimonds Vejonis sunt primiţi la Casa Albă într-un moment în care Washingtonul pare să-şi înăsprească poziţia faţă de Moscova. 

Discursul mai ferm adoptat recent de Trump la adresa Kremlinului a aplanat îngrijorările suscitate în regiunea baltică de primele declaraţii conciliante ale preşedintelui american adresate Rusiei după instalarea lui la putere. 

Un înalt responsabil lituanian a declarat AFP sub protecţia anonimatului că ţările baltice vor cere SUA să le trimită mai frecvent baterii de rachete antirachete Patriot pentru exerciţii militare. Ele vor, de asemenea, să facă parte din scutul antirachetă al NATO în Europa. 

Trupele americane să facă rotație permanentă 

"Sper că SUA şi alţi aliaţi înţeleg că spaţiul aerian al ţărilor baltice trebuie să fie mai bine păzit şi apărat", a declarat Dalia Grybauskaite pentru postul de radio public LRT, în ajunul vizitei. "Este important ca trupele americane să se afle în rotaţie permanentă în toate ţările baltice", a adăugat ea. 

Anul trecut, NATO a desfăşurat patru batalioane multinaţionale în Polonia şi în cele trei ţări baltice, pentru a atenţiona împotriva unei eventuale acţiuni pripite ruse, în timp ce armata americană a trimis rachete Patriot în Lituania, în cadrul unor exerciţii. 

Venit în iulie într-o vizită în Estonia, vicepreşedintele american Mike Pence a evocat posibilitatea ca SUA să desfăşoare aici sisteme Patriot. 

Ţările baltice au fost îngrijorate de retorica din campania electorală a lui Trump, de faptul că acesta a pus sub semnul întrebării utilitatea NATO şi de absenţa iniţială a unor critici la adresa preşedintelui rus Vladimir Putin. 

Atitudinea față de Trump 

În 2018, pe un zid din Vilnius a apărut imaginea lui Trump aplicând un sărut tandru pe buzele lui Putin (referire la sărutul pe gură dintre Leonid Brejnev şi liderul sovietic german Eric Honecker), în timp ce un sondaj publicat anul trecut a dezvăluit că doi lituanieni din trei nu au încredere în preşedintele american. 

Însă atitudinea oamenilor s-a schimbat după ce Trump a decis să furnizeze rachete antitanc Ucrainei, pentru a o ajuta să lupte împotriva separatiştilor susţinuţi de Moscova şi a sporit finanţarea forţelor americane din Europa. 

"La început, era răspândită incertitudinea privind angajamentul său (al lui Trump) faţă de NATO, însă ea a slăbit în ultimele luni", a declarat pentru AFP un analist de la Universitatea din Vilnius, Kestutis Girniu, relatează Agerpres.